Transnistria este o regiune a Republicii Moldova ocupată de Rusia. Și nu este o evaluare politică: acest statut este confirmat printr-o decizie a Curții Constituționale a Moldovei. În acest sens, Ucraina și Moldova au o problemă comună.
Aici se oprește insă „punctul comun”.
Unul dintre lucrurile care îi derutează pe ucraineni când vine vorba despre Transnistria este faptul că dezocuparea malului stâng al Nistrului nu figurează printre prioritățile cetățenilor – și, în consecință, nici în cele ale politicienilor din Moldova. La ultimele alegeri parlamentare nu a existat niciun partid care să le promită alegătorilor că, în cazul victoriei sau al participării la guvernare, problema transnistreană va fi rezolvată, iar Moldova – reîntregită. Nici vorbă ca vreo forță politică să fi mers mai departe și să fi prezentat societății propriul plan de reîntregire.
Dar asta nu înseamnă că nu se lucrează la un asemenea plan.
Ba mai mult, actuala putere se pregătește pentru reunificarea Moldovei.
Deocamdată avem doar dovezi indirecte – dar este relevant că, în chestiuni de bani (planificare de investiții etc.), Chișinăul are un scenariu în care puterea centrală va controla în curând ambele maluri ale Nistrului.
Autoritățile moldovene se abțin de la declarații publice pe această temă. Din două motive.
Primul – deja menționata lipsă a unei cereri sociale pentru reintegrare. Întrucât societatea nu cere unificarea, politicienii încearcă să nu ridice subiecte potențial iritante.
Al doilea motiv – nu există încă o decizie clară privind ce anume să se facă cu ocupanții ruși. Dar această problemă nu este de nerezolvat. Inclusiv din cauza numărului lor infim. „Militarii ruși încap în două autobuze”, se glumește la Chișinău.
Este extrem de important că partea de business a puterii de la Tiraspol nu se opune unificării – și poate deveni chiar motorul ei. Iar iarna 2025–2026, potrivit așteptărilor, va cimenta ireversibilitatea acestui proces.
Planuri pentru Transnistria
În septembrie, „European Pravda” a relatat despre o nouă prioritate în cooperarea infrastructurală a Moldovei cu Ucraina. La deschiderea oficială a forumului Moldova Business Week (MBW), vicepremierul Doina Nistor a anunțat că autoritățile țării planifică investiții semnificative într-o șosea care va consolida rolul Republicii Moldova ca stat de tranzit între Ucraina și România. „Până la sfârșitul anului 2025 vom finaliza fundamentarea tehnico-economică a autostrăzii Ungheni – Chișinău – Odesa, noul coridor Est–Vest”, a declarat reprezentanta guvernului.
Pentru Ucraina, o nouă legătură rutieră cu statele UE este mereu binevenită. Totuși, atrage atenția denumirea aleasă de guvernul Moldovei pentru această șosea.
Ungheni este un orășel moldovenesc chiar la frontiera cu România și este logic ca de acolo să pornească noua magistrală. Dar de ce marchează Chișinăul Odesa ca punct final al acestei șosele și nu un orășel de graniță de pe frontiera sa estică?
Explicația este simplă. La Chișinău se înțelege că drumul trebuie să treacă prin Transnistria. Așa este cel mai simplu și mai eficient.
Dar să anunți un proiect de infrastructură pe un teritoriu ocupat – nu se poate.
„EuroPravda” a întrebat-o direct pe Doina Nistor despre acest lucru în marja forumului MBW. Inițial, reprezentanta guvernului a încercat să schimbe subiectul și a explicat că pentru Chișinău „sunt foarte importante coridoarele logistice dintre Ucraina și Moldova”. Iar când redactorul „EP” a insistat că întrebarea vizează anume Transnistria, oficialul a recunoscut că evită deliberat un răspuns de fond.
„Haideți să lăsăm lucrurile să se desfășoare etapizat… Aș vrea să mă abțin de la un răspuns direct la această întrebare”, a declarat ea, o refuzare mai grăitoare decât un răspuns.
În realitate, pentru șoseaua menționată se iau în calcul două trasee, iar studiul de fezabilitate finanțat de Banca Europeană de Investiții probabil va trebui întocmit pentru ambele opțiuni.
Însă varianta principală pare a fi traseul prin Transnistria.
Autostrada construită pe această rută va traversa Nistrul la nord de orașul Tighina (Bender), va ocoli Tiraspolul pe la nord (pe baza drumului existent, încă din perioada sovietică) și va ajunge în Ucraina la punctul de trecere a frontierei din zona satului Cuciurgan.
Există, de asemenea, o opțiune de rezervă – ocolirea Transnistriei prin sudul Republicii Moldova. Dar aceasta este mai lungă, mai complicată și nu este sigur că poate fi evaluată pe deplin, deoarece în acest caz apare necesitatea de a construi un nou pod pe teritoriul Ucrainei și de a reface drumul cu un statut juridic dificil la Palanca.
Vorbim, în plus, de sume foarte mari, mai ales pentru Moldova. Costul construcției este estimat preliminar la 3 miliarde de euro, declara anterior ministrul infrastructurii de atunci, Andrei Spînu.
Această poveste este dată ca un exemplu ilustrativ. De fapt, la Chișinău se discută serios despre ordinea acțiunilor în cazul în care reintegrarea Transnistriei ar trece în plan practic. Recent, o deputată din partea partidului de guvernământ, șefa comisiei pentru integrare europeană, Ina Coșeru, a recunoscut într-un interviu pentru „EuroPravda” că guvernul a elaborat un plan de integrare a Transnistriei, dar că documentul nu este public.
Ce îi dă însă Chișinăului speranța că problema transnistreană, veche de 35 de ani, va fi în sfârșit rezolvată?
Pârghia gazului nu mai e doar la Moscova
În realitate, ceea ce se întâmplă acum în jurul Transnistriei și felul cum ar trebui să ajungă regiunea sub controlul Chișinăului nu este deloc surprinzător. Singurul element imposibil de prevăzut cu certitudine era momentul exact al pornirii acestui scenariu. Rusia l-a activat însă de la 1 ianuarie 2025, profitând de încetarea tranzitului de gaze prin teritoriul Ucrainei. Atunci Transnistria s-a transformat pentru câteva săptămâni, cum se glumea, într-un „Sektor Gaza”.
Oamenilor, totuși, nu le-a ars de glume.
Încălzirea și gazul în sectorul privat au fost tăiate imediat; s-a interzis vânzarea de gaz auto; centrala locală a trecut de la gaz la cărbune (ale cărui stocuri s-au epuizat aproape complet în acele săptămâni), dar tot nu ajungea electricitatea. Curentul se furniza după un program, iar rețelele cedau, pentru că transnistrenii nu aveau altă opțiune decât să se încălzească electric, iar în gospodăriile private – cu lemne.
Însă pentru administrația de ocupație nu asta a fost cel mai dureros, ci faptul că, fără gaz, s-a „prăbușit” întreaga economie a regiunii.
Modelul de afaceri al Transnistriei, în ultimii ani, era construit exact pe gazul pe care Gazprom îl furniza gratuit. Partea leului din venituri provenea din vânzarea către Moldova a energiei electrice pe care Tiraspolul o genera din gazul pe degeaba. Restul taxelor provenea din industria regiunii, care – deloc surprinzător – nu era construită cu accent pe eficiență energetică și avea nevoie de volume mari de gaz (sau de electricitate produsă din gaz). De pildă, Uzina Metalurgică a Moldovei.
Oprirea ajutorului cu gaz din partea Federației Ruse a adus bugetul Transnistriei la zero.
De ce a făcut Moscova asta?
Problema nu era deloc legată de costul gazului primit de regiunea ocupată de Rusia: Moscova nici măcar nu a încercat să ajungă la un acord privind furnizarea de combustibil prin Gazprom pe ruta alternativă transbalcanică. În schimb, Kremlinul a folosit criza energetică drept instrument de presiune economică asupra guvernului proeuropean al Moldovei. Nu conta faptul că „ai lor” de pe malul stâng înghețau de frig. Important era că această situație a contribuit la creșterea prețurilor la resursele energetice și la amplificarea nemulțumirii populației din Chișinău.
La Kremlin se mizase că acest lucru va ajuta forțele proruse să câștige alegerile din Moldova (acum știm că nu s-a întâmplat).
Să revenim însă la „bâta gazului”.
În februarie, când criza umanitară din Transnistria s-a acutizat, Kremlinul a acceptat o soluție intermediară și a reînceput să furnizeze gratuit gaz în regiunea ocupată. Dar mult mai puțin și cu condiția ca energia produsă din acel gaz să nu fie livrată Moldovei (adică presiunea asupra Chișinăului să nu scadă).
Numai că această schemă s-a dovedit instabilă.
De la începutul lui octombrie 2025, Transnistria a trecut din nou la un regim strict de economisire a gazului. Explicația oficială – necesitatea de a schimba intermediarii care achită livrările. Dar de ce anume trebuie schimbați – nu știe nimeni. Cert este doar că, în opt luni, Kremlinul face asta pentru a patra oară.
Și mai neplăcut pentru „autoritatea” regiunii este că acum condițiile nu le sunt dictate doar de Moscova, ci și de Chișinău.
Dacă înainte pârghia gazului era exclusiv în mâinile rușilor, acum a apărut o pârgie nouă – Chișinăul.
După închiderea tranzitului ucrainean, gazul poate ajunge în Transnistria doar prin teritoriul Moldovei, iar Chișinăul a decis să folosească la maximum acest fapt. În cadrul mai multor pachete de înțelegeri, a înaintat Tiraspolului o serie de condiții. Printre ele, unele politice (de pildă, eliberarea deținuților politici și a persoanelor reținute ilegal, precum și accesul jurnaliștilor în Transnistria) și unele economice – și anume că poate fi vorba doar de acoperirea nevoilor umanitare, nu de repornirea industriei.
Lunile precedente, părțile au mimat conformarea.
După câteva gesturi simbolice – eliberarea câtorva persoane (în mare parte deținuți suspectați temeinic de infracțiuni) – Tiraspolul a „uitat” de restul. Restricțiile pentru jurnaliști rămân în vigoare, iar din primăvară, încet, încet, au început să repornească și întreprinderile industriale.
Chișinăul s-a făcut că nu observă, pentru a nu provoca o nouă criză, nedorită pentru putere înainte de alegeri.
Acum însă alegerile au trecut. Iar guvernul a subliniat pe 8 octombrie că își amintește condițiile impuse Transnistriei. În esență, Moldova i-a reamintit Tiraspolului că are dreptul să instituie restricții.
Deși deține „bâta gazului”, Chișinăul nu o folosește îmcă. Doar o arată. Există o rațiune suplimentară pentru asta, pe care o explicăm mai jos.
Pregătirea pentru un eventual blocaj
Actuala „criză a gazului”, începută la Tiraspol la 1 octombrie, se desfășoară într-o formă acum blândă.
Potrivit publicației „Podul”, care acoperă tema transnistreană, regiunea primește acum totuși cea mai mare parte a volumului planificat – 1,5 milioane m³ pe zi.
Asta permite evitarea întreruperilor de curent. Au fost oprite doar centralele termice, livrarea de apă caldă, alimentarea cu metan a autovehiculelor și au fost introduse unele limitări pentru industrie. Administrația de la Tiraspol este încrezătoare că livrările vor fi reluate curând – „așa a promis Moscova”.
Dar întrebarea cum va fi trecută iarna și ce surprize pot apărea în sezonul de încălzire rămâne fără răspuns.
Mai mult, ajutorul limitat în gaze din Rusia nu rezolvă problema sistemică esențială – alimentarea bugetului regiunii separatiste. Reamintim: partea leului din încasări venea de la centrala electrică și din vânzarea către Moldova a curentului produs din gaz gratuit. Reluarea acestei scheme nu este luată în calcul în principiu.
La Tiraspol se recunoaște că sistemul este pe muchie de cuțit.
În regiune e în vigoare, de la începutul anului, starea de urgență, iar „guvernul” local spune deschis că se teme de colaps. Iarna, cheltuielile pentru administrarea regiunii nu pot decât să crească. Pe scurt, Tiraspolul nu are motive pentru un scenariu optimist. Iar având în vedere faptul că schema livrărilor de gaz din Rusia, prin intermediari, a tot eșuat, există șanse reale de noi surprize neplăcute.
Și, cel mai important: Tiraspolul nu are perspective de ieșire din criză. Doar de afundare.
Până la alegerile parlamentare din Moldova, jucătorii proruşi sperau că puterea pro-occidentală va fi înlocuită cu una loială Kremlinului. Asta ar fi deschis scenarii noi – însă, spre norocul nostru și spre necazul forțelor pro-Kremlin, nu s-a întâmplat.
Și esențial: să nu uităm de pârghia gazului, care rămâne la Chișinău.
De fapt, Moldova este acum nevoită să se abțină de la a presa regiunea ocupată nu doar din motive umanitare față de locuitori, ci și din instinct de autoconservare.
Moldova depinde în mare măsură de importurile de electricitate, în special din România. Toamna și iarna, pe fondul scăderii ponderii energiei solare, această dependență crește. Însă sistemul de alimentare, moștenit din perioada sovietică, este construit astfel încât liniile de înaltă tensiune vin din România spre Transnistria, până la punctul de distribuție de pe platforma termocentralei de acolo, și abia apoi revin pe malul drept al Moldovei.
Cu alte cuvinte, în caz de confruntare dură, Tiraspolul are posibilitatea tehnică de a opri livrarea de electricitate cumpărată de Moldova.
În ultimii ani, Chișinăul a lucrat pentru a elimina această vulnerabilitate. Până la sfârșitul anului urmează să devină pe deplin operațională linia de înaltă tensiune Vulcănești – Chișinău, a dat asigurări pentru „EuroPravda”, la Chișinău, Sergiu Brașoveanu, șeful cancelariului Ministerului Energiei al Moldovei.
Asta nu înseamnă că Chișinăul va trece imediat la blocada regiunii separatiste, dar chiar și înțelegerea acestui fapt va face Tiraspolul mai dispus la compromis.
Problemele Kremlinului nu îl preocupă pe „Sheriff”
Deși am început textul amintind că Transnistria este juridic o regiune sub ocupație rusă, în peste 30 de ani această ocupație a căpătat o formă „hibridă” extrem de ciudată.
În primul rând, pentru că Rusia controlează regiunea nu prin forță dură, ci prin bani (inclusiv prin livrările de gaze) și propagandă (potrivit organizației pentru drepturile omului Promo-LEX, aproximativ jumătate dintre știrile din media locale poartă semne evidente de propagandă).
Desigur, contingentul militar nu a dispărut, însă nu trebuie supraevaluat. EP a scris de mai multe ori că marea majoritate a „combatanților” GOTR – Grupul Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria – sunt localnici pentru care armata este doar un loc de muncă.
Fără frontieră comună cu Rusia, fără ieșire la mare și fără un aeroport funcțional, GOTR s-a trezit în „izolare transnistreană”. Fără posibilitatea de rotație, completări sau chiar de reparații normale ale tehnicii.
„Militarii veniți direct din Rusia nu sunt mai mult de o sută. Asta înseamnă două autobuze”, spune Evghenii Ceban, cofondatorul publicației „Podul” despre Transnistria. În plus, există agenți FSB în structurile „puteri” locale. FSB controlează și serviciul special transnistrean, Ministerul Securității de Stat al RMN. Dar și acolo e vorba de un grup restrâns.
Desigur, Rusia influențează direct deciziile puterii locale. Reprezentantul Kremlinului la Tiraspol este Vitalii Ignatiev, așa-numitul „ministru de externe” al regiunii, dat în urmărire în Ucraina la solicitarea SBU. În Moldova, el poate fi în orice moment pus sub acuzație pentru separatism, putand fi pus astfel sub interdicția de a intra în Moldova (în codul penal moldovean, acum câțiva ani a fost introdus temeiul juridic pentru asta).
Sau poate deveni persoană cu interdicție de intrare în țară, dacă măsura va fi luată când se află la Moscova.
Și, mai important decât toate, bastionul rusesc nu mai este cel mai influent la Tiraspol.
Iar în cazul întreruperii livrărilor de gaze gratuite, influența sa scade si mai mult.
Mult mai influentă este grupul de afaceri „Sheriff”, condusă de familia lui Victor Gușan, un controversat om de afaceri local. Se consideră, între altele, că „președintele” așa-numitei Transnistrii, Vadim Krasnoselski, se află sub controlul lui Victor Gușan, figura centrală a „Sheriff”.
Acum Gușan este în fața unei alegeri evidente. Fie ajută Rusia să-și mențină sfera de influență într-o regiune care, păstrând traiectoria actuală, alunecă spre o catastrofă inevitabilă – și în final pierde probabil totul. Fie ajunge la un aranjament cu Chișinăul, în care „Sheriff” pierde o parte din proprietăți ca fiind privatizate ilegal, dar își păstrează o parte din imperiu și devine un business respectat și legal într-o Republică Moldova reîntregită, care se îndreaptă spre aderarea la Uniunea Europeană.
Cu participarea activă a lui Gușan cresc șansele unor scenarii pașnice de reintegrare a Moldovei. Chiar dacă Kremlinului nu i-ar conveni.
Nu există nicio îndoială că atât la Chișinău, cât și la Tiraspol acest fapt evident este conștientizat și va fi exploatat.
Desigur, la fel de clar este că Moscova înțelege această precaritate. Deși, după înfrângerea partidelor proruse la alegeri, posibilitățile Kremlinului de a influența situația din Moldova sunt substanțial limitate.
Faptul că toate părțile realizează fragilitatea stării actuale a Transnistriei conduce în mod suplimentar spre o rezolvare definitivă a conflictului. Iar acest lucru se poate întâmpla mult mai repede decât ne-am putea așteapta. După 35 de ani de „îngheț”, Transnistria ar putea fi, în sfârșit, reintegrată în Moldova. Alte scenarii nu ar aduce stabilitate și, deci, evoluția nu se va opri la ele.
Aceasta este o traducere a articolului lui Sergiy Sydorenko, Придністров’ю готують деокупацію. Що дає підстави чекати на швидке об’єднання Молдови – Prydnistroviu hotuiut deokupatsiiu. Shcho daie pidstavy chekati na shvydke ob”iednannia Moldovy, publicat în “Європейська правда” – Yevropeiska Pravda – la 8 octombrie 2025.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Acolo unde drapelul țarului a fluturat o dată, nu va mai fi coborât în vecii vecilor” (Nicolae I). D sigur, planuri există, dar să nu uităm că Fascista Rusie nu s-a „leapăda” vreodată de metehnele sale ancestrale: furie, răzbunare, cruzime. O vorbă spune: cel care vrea să fie Cezar, acela are nevoie de un Antoniu. Și astfel, hotărât își asumă rolul. Indezirabilul criminal Putin, atins grav de morbul megalomaniei, se propune pe sine. Eu-eu, conducător tiranic absolut și… Ecaterina II, icoană făcătoare de minuni parșive. Nicolae I, mirul. Imitindu-l pe „jandarmul Europei”, Puțin -cea mai păcătoasă dihanie pe care a plămădit-o vreodată pestilențiala „lume rusă”, predica ipocrit și monstruos de cinic: „Acolo unde pășește cizma soldatului rus, aceea este țara noastră”.
@Sandu
E vorba despre dorință și despre „putilință”. Oricine își poate dori orice, dar „testul practic” arată dacă are și capacitatea de a înfăptui ceea ce-și dorește.
Atăt pentru Moldova, cât și pentru România, e de preferat ca Ucraina să fie puternică, anti-rusă și integrată în lumea occidentală.
Atenție la Calul Troian! Atât, deocamdată.
Orice s-ar intreprinde in privinta Transnistriei, Rusia il va considera o amenințare la adresa etnicilor ruși ( cam o greime din populatie ).
Si asa Rusia plănuiește atacul asupra Odesei asa că se agata cu unghiile de continuarea existentei acesteia in forma actuala. Si Găgăuzia e vizată.
Asa, si ? rusia va considera orice oricand daca poate, daca ar putea ar „apara” si rezidentii rusi din New York! Ultimul imperiu este pe drumul spre lada de gunoi a istoriei.
1. Moldova și Ucraina care sunt părți ale tratatului 5+2 referitor la Transnistria ar trebui ca în comun SĂ DENUNȚE la OSCE acest tratat, după care Moldova ar trebui să recapete controlul administrativ asupra acestei regiuni.
2. În legătură cu autostrada( care zic eu ar trebui completată cu o cale ferată cu ecartament european) pe linia Iași -Ungheni-Chisinau-Tighina-Tiraspol-Odesa cred că este o idee foarte bună și care ar trebui să le placă și ucrainienilor fiindcă le este favorabilă( acces spre Europa plus creșterea activității în portul Odessa, plus finanțarea europeană)
3. Aici se poate avea în vedere și un „deal” între Moldova -Ucraina-Romania, respectiv ca Transnistria să revină Ucrainei care să cedeze Bugeacul Moldove( plus niște bani…).
O colaborare apropiată România -Moldova-Ucraina este inevitabilă și poate fi foarte avantajoasă pentru cele trei țări.
Tranzacțiile cu teritoriu național sunt desuete și prohibite între două state care au cerut integrarea în UE. Pe de altă parte un referendum in care cetățenii născuți în Transnistria să-si exprime opinia are o forță juridică superioară acelui tratat 5+2. Ei decid unde le este viitorul.
dl.Lucifer, dvs. vorbiti frumos (și logic) despre cooperare regionala, dar, eu nu vad ”consistența” in relatiile triunghiulare: RO-UKR-MD, sau RO-HU-UKR, sau RO-HU-RU,
Asa, la prima vedere, cred ca nici unul dintre ”parteneri” nu ne ”vede” foarte clar…mai ales prin prisma recentei vizite a PM Vikor Orban (care ăsta vine si pleaca cind vrea, de unde vrea…daca nu cinta ca ”nu pleaca de aici”), și primit cu entuziam de intreaga clasa politica din România, care asculta smerita, ridicată in picioare ”imnul Ungariei, apoi al Țarii Secuilor și in final și al RO” si prostiile filosofice le lui VO , la congresul unei asociatii a minoritarilor, ridicati la rang de partid politic .
Poate imi explica cineva aceste nedumeriri, caci, nu ma pricep la subtilitatile politice dimbovitene, fiind tentat sa ma iau dupa ”intelepciunea din popor”: ” „Duşmanul duşmanului meu îmi este prieten“, lunidu-ma dupa recenta strategie de securitate a RO, in care RU este specificata clar ca fiind ”dusmanul” dpdv al securității (militar, căci economic nu e specificat). Deci, HU este prietena noastra politic !?…căci economic, deja au preluat f. multe ”assets”
Aceasta ”înțelepciune” a fost și este singura constantă din politica internaţională, de-a lungul anilor, confirmata pina si de Churchill
Da domnule, suntem cam izolați pe Frontul de Est. Dacă ar trebui să analizăm dpdv istoric ar rezulta:
– adversari: Germania, Austria, Hungaria și Rusia
– prieteni(relativi): Polonia, Turcia, Moldova; pe vremuri era și Serbia
Cu Ucraina avem unele litigii istorice precum 2/3 din Maramureșul istoric, Bucovina de Nord și Bugeacul. Pe de altă parte, suntem în căutare de prieteni, iar Ucraina momentan ne poate ajuta în rezolvarea situației cu Moldova+Transnistria, plus că „ne ține spatele” contra Rusiei. Europa și NATO sunt departe și au interesele lor, România trebuie să aibă câțiva vecini prieteni. Polonia este cam nesigură, Turcia la fel, nu prea avem multe posibilități.
NB. Mie mi-este mai frică de Germania+Austria+Hungaria decât de Rusia.
Mie mi-e mai frică de noi insine !
Mda, încă nu ne-am trezit din somnul cel de moarte…
@ Lucifer
de acord !
Legat de prieteni … nu cred ca vom gasi prieteni prea curând. Avem problema asta de vreo cateva sute de ani.
”Legat de prieteni … nu cred ca vom gasi prieteni prea curând. Avem problema asta de vreo cateva sute de ani.”
România există ca stat doar de la 1878, iar trompetele Budapestei pot foarte bine să posteze în nume propriu, nu în numele românilor.
Înainte de 1878, românii au fost în permanență sub stăpânirea imperiilor străine, iar ungurii și austriecii au reușit chiar performanța să-și continue stăpânirea asupra românilor până în 1918. Ei erau prieteni, ungurii cu austriecii împotriva românilor, iar asta nu s-a schimbat nici în ziua de azi.
Prietenii românilor sunt francezii și americanii. End of story.
Din când în când. La Yalta nu ne-au fost prieteni deloc…
@Lucifer – ”La Yalta nu ne-au fost prieteni deloc…”
La 12 decembrie 1941 ai declarat război Statele Unite, prin urmare la Yalta ai primit exact ce-ai meritat. La momentul Conferinței de la Yalta, te aflai în război împotriva Statelor Unite. Ce te așteptai să primești, aplauze?
Ad hominem: în urmă cu câteva luni, te lăudai că ai ”muncit pentru acest popor”. Așa ai muncit, promovând narativele KGB? Ai citat pe-aici din Karl Marx, ai citat din Vladimir Voronin etc. N-ar fi cam de-ajuns?
Herald: conferința de la Yalta a fost în februarie 1945, România întorsese armele din 23 August 1944. Dar cu Polonia ce au avut că au dat-o lui Stalin?
@Lucifer – povestea cu ”România întorsese armele” poți să te duci să i-o spui lui Ceaușescu. La Conferința de Pace de la Paris, între 29 iulie și 15 octombrie 1946, România a fost în tabăra învinșilor, împreună cu Italia, Bulgaria, Ungaria, Finlanda etc. La Conferința de la Yalta din ianuarie 1945, România încă se afla în stare de război cu Statele Unite, Tratatul de Pace s-a semnat abia în 1947. În calitate de țară învinsă în război, România a fost admisă la ONU abia în decembrie 1955.
E o dovadă de maximă corupție morală, să vii aici cu poveștile anti-americane ale KGB. România nu poate ieși din mocirlă până nu dispar din peisaj toți cei ca tine. Ai beneficiat din plin de ocupația sovietică, ți-ai câștigat traiul oprimând românii în numele comunismului, dar americanii nu s-au ridicat la înaltele tale standarde morale, așa e? 😀
@Cătălin Dragostin – ”Deci, HU este prietena noastra politic !?”
În esență, da. România și Ungaria sunt aliate în NATO, iar NATO este o alianță politico-militară, al cărei prim scop (fie el și nedeclarat) este evitarea conflictelor armate între țările membre. Dacă NATO a reușit până acum să evite conflictele armate între Grecia și Turcia, garantat nu va avea nicio problemă să evite conflictele între România și Ungaria. Înainte de aderarea la NATO, ambele țări au semnat în 1996 Tratatul de la Timișoara, în lispa căruia niciuna dintre ele nu ar fi putut adera la NATO
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/39628
”Articolul 4
Părţile contractante, în conformitate cu principiile şi normele dreptului internaţional, precum şi cu principiile Actului final de la Helsinki, reconfirma ca vor respecta inviolabilitatea frontierei lor comune şi integritatea teritorială a celeilalte părţi contractante. Ele reafirma, de asemenea, că nu au pretenţii teritoriale una faţă de cealaltă şi că nu vor ridica astfel de pretenţii nici în viitor. ”
@Harald,
Eu bateam șeaua ca să priceapă…in cu totul alta parte decit ”NATO care este o alianță politico-militară”, …și ”Deci, cică HU este prietena noastra politic !?”…oare ?…și ce dacă ?!…nu vedem ?!
Eu ma refeream la problema economica și puternica sa influenta, pe temen lung in….exact politica !
Aici bagam retrocedari, achizitii de pamint, achizitii de active, achizitii de companii, investitii (cu capital national maghiar), mai o autodeterminare, mai niste imnuri, extinderea limbii și multe multe alte chestii, care, in timp se ”osifică” și ne trezim intr-o postura uitind de unde am plecat si intrebindu-ne de cum am ajuns asa.
In aceste conditii, nici nu e nevoie de NATO sa confirme ca nu sunt pretentii teritoriale…nici nu e nevoie daca ”colonizezi teritoriul”…economic…și sugi forinți…caci despre asta e vorba…iar politic, obiectivele au fost atinse…FIDESZ via UDMR deja guverneaza in România…
Ultimately, HU are nevoie de RO și nu pe dos…de ce am avea noi nevoie de HU…ca sa nu ne creeze ”probleme” !?…iar ei stiu f.b. asta !…și atunci cedăm și tăcem cam la orice prostie facuta sau spusa de prietenii nostri…asta e, cred eu, o abordare paguboasa !
Interesant articolul. Multumesc.
Un comentator de-aici vorbea de un cal troian cand vine vorba de Transnistria. Eu, unul, cred ca are dreptate.
Transnistrenii nu respecta moldovenii si românii in general. E o chestiune veche, de educatie ruseasca unde numai rusii sunt buni de respectat urmand in ordine descrescatoare , popoarele slave, germanice, ortodocsii samd.
Si eu cred ca Transnistria trebuie data la schimb cu Cernautiul si Bucovina de Nord. Doua natiuni civilizate pot sa faca schimb de teritorii fara circ. Suprafete egale de teritoriu, populatie autohtona mai omogena.
Daca Ucraina va intra in UE va fi probabil mai simplu un schimb de teritorii sub patronajul UE. Raul intentionat facut de Russia imperialā trebuie indreptat. Afacerile si anumite persoane fizice vor fi despagubite civilizat … etc. Se poate.
”cred ca Transnistria trebuie data la schimb”
Transnistria nu e un monolit. Există raioane cu populație majoritar ucraineană (Camenca, Rîbnița) iar acolo se poate organiza referendum la nivelul fiecărui sat, pentru a decide eventuala apartenență la Ucraina. Însă ar fi absurd ca satele românești care există în raioanele Camenca și Rîbnița să fie date Ucrainei fiindcă așa ar dori Moscova și Budapesta, pentru a perpetua disputele interetnice și în secolul viitor.
”Transnistrenii nu respecta moldovenii si românii in general”
Nu are nicio relevanță pe cine respectă sau nu respectă transnistrenii. Important e ca Transnistria să nu mai existe ca entitate separată, astfel încât Rusia să nu mai aibă niciun cuvânt de spus acolo. Problema e ce se întâmplă mai departe: R.Moldova nu e un stat viabil pe cont propriu, R.Moldova e doar o Transnistrie mai mare. Neutralitatea ei, prevăzută în Constituție, va face din ea o nouă Austrie, unde rușii mișună ca la ei acasă, în cazul în care R.Moldova aderă pe cont propriu la UE. Interesul României este reintegrarea Basarabiei, iar teritoriul dintre Nistru și Prut va ajunge astfel teritoriu NATO, nu doar teritoriu UE.
Moscova, Budapesta și Berlinul sunt împotriva reintegrării Basarabiei în România, iar Statele Unite sunt singurul aliat pe care se poate baza România în problema reunificării.
Contează foarte mult compoziția etnică a respectivelor regiuni. Astfel:
– în Bucovina de Nord sunt aprox. 20% români
– în Bugeac sunt 12,7% români
– în Transnistria sunt cam 32% români.
Din această cauză sunt greu de revendicat aceste regiuni.