marți, aprilie 20, 2021

TREI ÎNTREBĂRI. Sfârșitul Războiului Global împotriva Terorismului

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

Mi-e greu să îi dau un nume evenimentului; ar putea fi “sfârșitul Războiului Global împotriva Terorismului” sau “sfârșitul războaielor neo-con”, dar niciuna dintre aceste denumiri nu este prea fericită – sau cuprinzătoare. Războiul Global împotriva Terorismului a fost lansat de administrația George W. Bush imediat după atacurile de la 11 septembrie. În faza sa inițială a fost un răspuns la atentate, ținta fiind jihadiștii din Al Qaida. Neo-conservatorii din administrația Bush credeau însă că o metodă de a diminua amenințarea radicalismului musulman este aceea de a impune societăți bazate pe aceleași valori ca și cele occidentale – democrații liberale și economii de piață; practic era vorba de o grăbire, cu ajutorul forței armate, a “sfârșitului istoriei” așa cum îl vedea Francis Fukuyama. După invadarea Afghanistanului, justificată de faptul că țara găzduia baze și militanți Al Qaida, a fost lansată reconstrucția Afghanistanului și s-a încercat construirea unei democrații afghane. A urmat invazia Irakului, mult mai greu de explicat  dat fiind că dovezile privind legături cu rețeaua teroristă sau existența unui arsenal de arme de distrugere în masa erau extrem de șubrede (pentru că, așa cum s-a dovedit, nu existau nici legături nici arme). Odată Irakul cucerit, liderii americani au crezut – sau cel puțin au afirmat acest lucru – că pot transforma țara într-o democrație liberală și au făcut eforturi pentru a pune în practică acea viziune, chiar în timp ce în teren avea loc o escaladare a războiului purtat cu insurgenții, care erau împărțiți în câteva mari categorii – exponenți ai fostului regim irakian, jihadiști organizați de iordanianul Abu Musab al-Zarqawi (majoritatea acestora au fost, în faza inițială a conflictului, străini veniți din alte țări musulmane, pentru că în plan local acest tip de extremism era extrem de rar), naționaliști/islamiști moderați irakieni (sunniți), grupări șiite înarmate și antrenate de Iran și forțe coagulate în jurul clericului populist șiit Muqtada al-Sadr, care adoptase un discurs cu puternice accente naționaliste.

Atât în Afghanistan cât și în Irak a fost impusă o anumită formă de democrație, au avut loc alegeri democratice în mai multe rânduri, s-au făcut chiar și progrese împotriva insurgenților – în Afghanistan mai ales în primii ani ai conflictului, în Irak după faimosul „surge” condus de David Petraeus.

Toate aceste progrese s-au dovedit a fi iluzorii în timpul administrației Obama, când talibanii au început să controleze un teritoriu tot mai mare din teritoriul Afghanistanului, iar în Irak a explodat Statul Islamic, pe care tot militanți irakieni îl exportaseră în Siria, unde prinsese rădăcini și devenise suficient de puternic pentru a putea să revină în țara de origine. Clasele politice din ambele țări s-au dovedit a fi corupte și incompetente, ceea ce a contribuit la succesul extremiștilor și la forța de atracție a acestora.

2020 este însă anul când a devenit clar, pentru mine, că pe americani îi interesează acum să scape de problemele din Afghanistan și Irak și nu mai contează prea mult ce fel de regimuri sunt acolo, atât timp cât acele regimuri nu sunt ostile. În Afghanistan s-a semnat un acord de pace cu insurgenții talibani care prevede că forțele americane se vor retrage din acea țară dacă va fi semnat și un acord de pace intra-afghan. Acordul pare a fi mai mult o victorie pentru talibani. În cel mai bun caz se va ajunge la un Afghanistan în mare măsură islamizat cum era și în perioada regimului taliban, cu o mare parte din teritoriu controlat direct de extremiști. În cel mai rău caz, după ce retragerea americană se va fi încheiat, se va repeta situația de după retragerea sovietică – regimul Najibullah, care avea inițial forțe armate semnificative, a rezistat o perioadă, apoi s-a prăbușit peste noapte iar țara a alunecat în războiul civil și haosul care au permis apariția talibanilor. Este evident pentru oricine, inclusiv pentru Washington, că talibanii nici nu vor renunța la arme, nici nu își vor schimba ideologia; până la urmă, ce motiv ar avea să o facă acum, când câștigă războiul, dacă nu au făcut-o în urmă cu 20 de ani, când au fost puși pe fugă?

În Irak, iar, Statele Unite au ratat din plin ultima șansă de a arăta că mai iau în calcul o democrație liberală: ampla mișcare anti-sistem, care a apărut ca reacție la dezastrul produs de clasa politică post-Saddam, nu a beneficiat de sprijinul american. Milițiile șiite, exact acele miliții sprijinite de Iran, au reacționat brutal împotriva manifestanților și chiar dacă, până la urmă, la Baghdad s-a produs o schimbare de guvern, aceasta este doar temporară. Mișcarea anti-sistem este, cel puțin deocamdată, înfrântă, iar marele favorit în alegerile care vor urma se arată a fi Muqtada al-Sadr, care este orice, dar numai un exponent al democrațiilor liberale, nu.

2. Care este cea mai interesanta idee a anului 2020?

Aș forța aici un pic și aș merge pe sensul de „etalare”, „dezvăluire” a cuvântului „descoperire” – iar cu sensul acesta în minte aș alege „descoperirea” unor relații arabo-israeliene. Până în 2020 doar 2 state arabe, Iordania și Egiptul, aveau acorduri de pace și întrețineau legături diplomatice cu Israelul; restul au aderat la politica pan-arabă de nerecunoaștere a statului evreu, care durează încă de la fondarea acestuia și de la războaiele arabo-israeliene. Se știa demult că există diferențe între abordările statelor arabe, iar unele s-au arătat chiar prietenoase cu Israelul și au întreținut legături neoficiale cu acesta – în cazul Omanului, de pildă, au existat chiar și vizite ale premierilor Yitzhak Rabin și Benjamin Netanyahu, în Abu Dhabi fusese deschisă și o reprezentanță diplomatică (dar nu pe lângă guvernul Emiratelor ci pe lângă o agenție ONU). Relațiile dintre monarhiile din Golf și Israel s-au consolidat odată cu creșterea îngrijorărilor comune privind expansiunea și programul nuclear al Iranului și de câțiva ani s-a vorbit chiar și despre o colaborare la nivel de servicii secrete între Israel și Arabia Saudită – lucru aproape de neconceput până nu demult din cauza pretențiilor de leadership pe care le au saudiții în lumea arabă și în cea musulmană, dar și a problemelor interne pe care le-ar fi putut genera pentru dinastie. Mai există un element, care de asemenea este un secret deschis de ani de zile: cauza palestiniană, care încă stârnește emoții aprinse la nivelul străzii, a obosit demult majoritatea regimurilor arabe, care nu-s indiferente la avantajele pe care le-ar putea aduce o relație cu Israelul. 2020 a fost anul în care o parte din statele arabe au decis să renunțe la păstrarea aparențelor; este vorba de Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Maroc și Sudan. Desigur, au jucat un rol-cheie și presiunile exercitate de administrația Trump (mai ales în cazul Sudanului, căruia i s-a promis ajutor și scoaterea din izolare). Tot un rol-cheie au jucat și saudiții și e puțin probail că acordurile de pace s-ar fi semnat fără încurajarea lor. Probabil că tendința va continua și sunt șanse mari ca în 2021 cel puțin Omanul să li se alăture celorlalte state arabe. Nu cred că, deocamdată, o vor face și saudiții, chiar dacă Muhammad bin Salman a dat semnale în acest sens și chiar s-ar fi întâlnit în secret, în Arabia Saudită, cu Netanyahu; nu o vor face prea repede nici state arabe în care Iranul are un cuvânt important de spus, cum sunt Irakul, Libanul și Siria, dar valul a plecat și nu mai poate fi întors.

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveti pentru viitorul Românei si cea mai mare speranta? 

Cea mai mare temere e legată de un abandon al celor din vechea UE, a statelor dezvoltate: obosite de durerile de cap de diferită natură date de statele-problemă (corupție generalizată, subminarea statului de drept, subdezvoltare cronică) vor înceta să mai încerce să le aducă la aceleași standarde și nivel și vor pune accentul pe Europa cu două viteze.

Cea mai mare speranță e că România va reuși, pe de-o parte, să profite de șansa oferită de fondurile de relansare post-Covid și că, pe de altă parte va reuși să se îndepărteze, de data aceasta definitiv, de acea gaură spre care ne-a tras ceea ce s-a întâmplat începând cu Ordonanța 13.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Buna ziua.
    Daca cunosc si inteleg 1% din zona aceea de lume in comparatie cu cum o cunoasteti dumneavoastra e mult.
    Dar eu personal cred ca o forma de intelegere si poate (mult spus) colaborare intre Israel si teocratiile din zona Golfului (AS si UAE dar si celelalte, fara Iran desigur) a inceput de pe vremea lui Nasser.
    Ce vroia omul acela era extrem de nedorit si pentru Israel si pentru teocratii. Din motive diferite desigur.
    Seara buna si La multi ani pentru maine!

  2. Foarte bun articol. In special remarca cu sfarsitul razboaielor antitero duse de establishment… desi poate fi la fel de bine …doar o pauza.

  3. Razboiul impotriva terorismului inceput dupa 11.09.2001 ne-a pricopsit cu ceva mult mai infiorator decat terorismul in sine, instaurarea controlului total asupa individului accelerat datorita evolutiei noilor technologii.
    Dupa cum vedem, in afara eliminarii fizice a unor lideri teroristi importanti, campaniile militare din Irak si Afganistan s-au soldat cu esec rasunator, „Primavara araba” datorita retelelor de socializare si prin concursul activ al occidentului au aruncat Orientul Apropiat si Mijlociu in haos, atentatele teroriste de la Londra, Bruxelles, Nizza, Paris, Madrid, Berlin sau Viena neputand fi oprite cu toate technologiile de varf de care dispun serviciile secrete, a informatiilor culese de pe internet, etc.etc.
    Turcia s-a „radicalizat”, Rusii s-au permis sa anecteze Crimea ei fiind singuri ca NATO nu va reactiona, Ucraina e in continuare in corzi iar de Iran nu are nimeni curajul sa se atinga chiar si dupa doborarea unui avion civil de pasageri.
    Alianta NATO a fost declarata in „moarte clinica” de Macron iar Trump a avut grija sa semene multa discordie in randurile ei.
    In urma evenimentelor sus mentionate momentul 11.09 a fost unul de cotitura in istoria umanitatii numai, „coteala” a fost gresita, in loc sa fie restabilite echilibrele ele au fost eliminate, cel mai mare profitor al situatiei fiind China urmat de Rusia, UE s-a confruntat de cu o criza a emigrantilor care nici pana astazi nu este rezolvata iar SUA dupa 4 ani de Trump are multe probleme pe plan intern de rezolvat, pe plan extern nu vad ceva nou in afara unei „restaurarii” partiale, post Obama.
    Israelul incerca spagatul intre Asia inclusiv lumea araba unde vede mai multe oportunitati economice decat in occident, relatia Israel-SUA ramand in continuare cum o cunostem, foarte stabila.
    La tot „bairamul” s-a adaugat Brexitul si de un an acesta nenoricita pandemie care nu vrea sa lase din intensitate, din contra iar de incalzirea globala ce sa mai spunem, in Europa detinatorii de automobile cu combustie interna vor fi expropriati pe usa din dos ei fiind peste cativa ani obligati sa renunte la ele, EURO 7 este realitate cu toate consecintele, distrugerea pietei auto europene din motive ideologice, va puteti imagina impactul asupra industriei de componente si auto din Romania.
    Toate aceste evenimente au produs disruptii masive atat in viata economica, sociala, militara si culturala iar acum colac peste pupaza suntem confruntati cu o digitalizare scapata de sub control care doar la suprafata o percepem ca pe ceva pozitiv, in maruntaiele ei se pregateste ceva cu care pana acum n-am fost confruntati.
    Merita consultarea cartilor de specialitate scrise insasi de insiderii sistemului informational, cei care l-au parasit, profesori universitari din felurite domenii incepand cu cel economic si pana la cele sociale etc.ect
    Winston Churchill a spus: ” Noi dam forma cladirilor, dupa aceea ele ne formeaza pe noi”
    Astazi propozitia suna: ” Noi construim masini (calculatoare), dupa aceia ele ne formeaza pe noi” este sloganul digitalizarii si a ce ne astepta.

    • Razboaiele, chiar si cele victorioase, sunt cele mai mari distrugatoare de bunastare. Cine n-a inteles asta e un idiot. Razboaiele insa permit un transfer de bunastare de la platitorii de taxe la cei care sunt proprietarii firmelor care furnizeaza arme. Iar acestia din urma nu sunt idioti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Catalin Gombos
Catalin Gombos
Catalin Gombos este jurnalist Radio Romania, pentru care a fost de mai multe ori, intre 2003 si 2008, corespondent de razboi in Irak si Afghanistan; interesul sau pentru Orientul Mijlociu dateaza, insa, din perioada 1993 - 1997, cand a locuit si a studiat in regiune. Intre 2009 si 2012 a fost corespondent Radio Romania in Republica Moldova unde, incepand cu primavara lui 2011, a contribuit si la infiintarea si coordonarea Radio Chisinau. Este absolvent al Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti si are un master la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii Bucuresti, cu specializarea "Orientul Mijlociu - Limbi si culturi in contact".

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro