Ultima săptămână

Sunt deja ani buni de când Maria Callas nu mai cântă. Celebra, adorata La Callas a dorit să fie pentru un timp, simplu,Maria. Să scape de povara celebrității, de indiscrețiile ziariștilor, de rumori, de gura lumii. De tot ceea ce se cheamă prețul succesului.

Numai că lucrurile nu au mers chiar foarte bine. Maria a devenit dependentă de medicamente, în  special de un produs pe nume Mandrax care o însoțește pretutindeni. Aceasta în pofida vigilenței unicilor ei prieteni. Ferrucio Mezzadri și Bruna. Oameni simpli. Majordomul și bucătăreasa. Un majordom care îi îndeplinește celei mai adorate cântărețe de operă din secolul al XX lea toate capriciile. Începând cu cel ce are în vedere locul pianului.  O bucătăreasă despre care aflăm că ar face cele mai bune omlete din lume în vreme ce cântăreața îi cântă în fiecare dimineață câte o arie din repertoriul care a făcut-o celebră. Îi cântă și îi așteaptă aprecierile. Bucătăreasa devenind Înlocuitoarea ovațiilor de odinioară.

De la retragere, viața Mariei a devenit un amestec  toxic de realitate și halucinații. Amestec amplificat în ultima săptămână de viață a Mariei. Săptămână pe care o surprinde cu lux de amănunte filmul din 2024 al regizorului chilian Pablo Larrain.

Este o săptămână a autobiografiei. A unei autobiografii de genul adio del passato. Scrisă nu cu stiloul, ci, în principal, cu ajutorul și sub pretextul unui interviu pe care Mandrax, agent al autodistrugerii, devenit partener în carne și oase, ființă umană în lege, excelent jucat de Kodi Smit- McPhee. i-l ia celei căreia la începutul fiecărei zile îi cere să își precizeze identitatea. Cine e ea atunci? Cine e în momentul în care se consumă filmarea? E Callas la Divina? E doar Maria?  

Și uite așa se naște o autobiografie scrisă și prin recursul la o memorie ce nu mai poate fi riguros exactă.  

Filmul regizat de Pablo Larrain, creat pe un scenariu scris de Steven Knight, e conceput ca un glisaj continuu dinspre prezentul crunt către trecutul  reactivat printr-o mulțime de flash-back-uri. Trecut însemnând momentul  marilor succese din săli celebre (bine puse în evidență de imaginea semnată de Edward Lachman, de decorurile gândite de Sandro Piccarozzi, Nóra Talamaier, de costumele create de Massimo Cantini Parrini și de designul de producție datorat lui Guy Hendrix Dyas). E un trecut evocat grație secvențelor de arhivă (filme, fotografii) cu La Callas cea adevărată,  completate de cele ale unui prezent în care vocea refuză să  o mai asculte pe cea ajunsă doar Maria. Trecut însemnând întâlniri fugitive  cu John Fitzerald Kennedy, cu soția lui, Jackie, povestea de dragoste eșuată cu celebrul armator grec Aristotel Onassis. umilințele de care La Callas a avut parte din partea acestuia. Avem în fața ochilor un Onassis parcă prea îngroșat, văzut doar ca ființă elementară, ahtiată după bani și femei, în continuă admirație de sine însuși și aruncat, cred,  exagerat în derizoriu atât de regizor cât și de actorul Haluk Bilgnier.  

Da. Poate că Angelina Jolie e prea frumoasă pentru a o interpreta pe Callas sau, mă rog, Maria. Poate că actrița întâmpină dificultăți în mimarea dramatismului din interpretarea ariilor de succes din repertoriul Mariei Callas. Mie mi s-a părut că Angelina Jolie joacă mai bine în momentul în care e Maria, cea care îi cere Brunei atât de fidelei Bruna ( e remarcabilă în rol Alba Rohrwacher) ba să o mintă, ba să îi înregistreze vocea din prezent. Maria,  cea care ține să aibă ultimul cuvânt în fața lui Ferrucio, riguros jucat de Pierfrancesco Favino. 

Indubitabil, ar mai fi fost de reflectat la naturalețea dialogurilor. Prea multe replici rostite de Maria/Angelia Jolie lasă impresia că  ar fi fost învestite cu valoare de sentințe definitive. Poate că avem în film și în ochii Angelinei Jolie un exces de lacrimație. Însă nu știu cum se face că filmul acesta atât de trist,  cu o tristețe care nu trece în clipa în care pe ecran a trecut și ultima secvență, și ultimul nume de pe generic mi-a răscolit și mie sufletul. Și m-a făcut să lăcrimez aproape  la concurență cu interpreta rolului titular.

AKA, Apartment Pictures

MARIA

Regia: Pablo Larrain

Scenariul: Steven Knight

Producători: Jonas Dornbach, Juan de Dios Larrain, Stefano Biraghi,  Lorenzo Mieli, Annamaria Ligosztáieva, Janine Jackovski, Tom Ehrhardt, Pablo Larrain,

Imaginea: Edward Lachman

Design de producție: Guy Hendrix Dyas

Decoruri: Sandro Piccarozzi, Nóra Talamaier

Costume: Massimo Cantini Parrini

Cu: Angelina Jolie (Maria Callas), Valeria Golino (Jackie), Kodi Smit-McPhee (Mandrax), Haluk Bilgnier (Aristotel Onassis), Pierfrancesco Favino (Ferruccio Mezadri), Alba Rohrwacher (Bruna Rohrwacher), Casspar Philipson (John Kennedy)