duminică, mai 22, 2022

Umbra eternului Ilici

In analiza evenimentelor incă tulburi din 21-25 decembrie 1989, e nevoie să amintim faptul că nomenclatura a mers pe cel puțin trei direcții spre a putea supraviețui. Canaliile profitocrate erau terifiate de explozia spontană a străzii și de renașterea societății civile. Tocmai din acest motiv au incercat mai multe variante de succesiune. Prima ar fi fost Constantin Dăscălescu, un fel Egon Krenz din Balcani, sluga lui Ceaușescu. Lacheul a facut comotie cerebrala si a iesit din joc. A doua ar fi fost versiunea Ilie Verdeț, cu un guvern format din activiști marginalizați de către cuplul dictatorial, ilegaliști nemulțumiți de cultul lui Ceaușescu, dar devotati dictaturii comuniste ca sistem politic (Mihai Burcă, Vasile Vâlcu), criminali securiști precum „generalul” Iulian Vlad. In fine, al treilea scenariu, cel mai perfid și de aceea cel triumfător, a fost propus si realizat de Ion Iliescu, omul de incredere al Kremlinului, impreună cu o echipă de personaje cu care se aflase mai demult in contact (Virgil Măgureanu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Petre Roman). Au urmat luptele, morții reali (peste o mie), propaganda delirantă, minciunile obscene…

No photo description available.

Nomenclaturisti bornați, nu au ințeles niciodată că sistemul capotase definitiv, s-au străduit să il mențină in viată procedând doar la cosmetice ajustări. Tache a fost care a venit cu ideea neferice a „partidului mare” care sa „inglobeze” varii grupuri de interese, de la tehnocrati la intelectualii gata să pactizeze cu „noul” regim. Pedro nu a făcut decât să aplice lectiile de socialism stiintific absorbite acasă de la cominternistul Valter. Căpitanul de Securitate Măgurici (nom de guerre Mihaila) fusese lector de socialism la „Academia” PCR, se ocupa de fascism, visa detațamente de asalt si alte bazaconii totalitare. Alături de ei, aventurieri, demagogi, ticniti gen Voican Voiculescu si N. S. Dumitru. Acesta isi dorea un cataclism social, precum in Rusia in octombrie 1917. Pluralismul le repugna. Occidentul era putred. Partidele istorice erau stigmatizate drept agenturi anti-naționale. Erau reactivați in mare grabă sicofanții gen Păunescu, Vadim, Săraru si Barbone. La fel, erau recuperați Aurel-Dragos Munteanu, Darie Novăceanu, Razvan Theodorescu, Eugen Simion, Dan Hăulică. Apoi a venit Proclamația de la Timisoara, s-au speriat de moarte, au reinființat oficial Securitatea sub pseudonimul „SRI”…

Corifeu al limbii de lemn, mistificator de profesie, veteran propagandist comunist, fost ministru ceausist al tineretului, secretar al CC al PCR insărcinat cu ideologia, prim-secretar la Iasi, uzurpator al revoluției din decembrie 1989, instigator, beneficiar si patron al mineriadei din iunie 1990, eternul Ilici a confundat mereu regnul politic cu acela al dresării animalelor. Notoria imprecație adresată de fondatorul mafiei cleptocratice numită FSN unui jurnalist socotit impertinent (“Măi, animalule!”) avea ca subtext amenințarea “Las’ că te dresez eu!” Ar fi putut să invețe cate ceva despre democratie, a preferat travestiul, histrionismul si minciuna. Oricat a lucrat la plăsmuirea propriei legende, imaginea este in final una jalnică, ba chiar grotescă: un aparatcik devotat dogmei bolsevice, un dinozaur incapabil să priceapă nevoia umana de onoare, adevar si libertate. Nu e nevoie de niciun fel compatimire. Mosneagul decrepit de azi, la fel de pierdut, se pare, in paienjenisul unor rătăciri obsesive precum János Kádár in ultimul an viată, este responsabil pentru crime impotriva umanitătii, pentru sabotarea sistematică a democratiei pluraliste si pentru atacuri neincetate impotriva societătii civile din Romania.

Dar inversunatul bolsevic n-a fost singur. Petre Roman a fost mereu langă el pană in septembrie 1991. Era premier in timpul mineriadei din 13-15 iunie. Este culmea cinismului să-l vedem acum pe Roman conducand practic jucăria oferită de mereu recunoscătorul PSD lui mos Ilici. Corb la corb nu scoate ochii, zice o vorba inteleaptă. Cine crede ca sub egida mitomanului Roman, omul atat de apropiat de spionul securist Mihai Caraman, Institutul Revolutiei va scoate la lumină adevărul despre enigmatica revolutie este de o ingenuitate induiosătoare. Ipochimenul a fost cel care a aprobat incantat cererea jandarmului anti-cultural Eugen Barbu si a slugii acestuia, huliganul Corneliu Vadim Tudor, de a publica infama fituică „Romania Mare”. Era in primăvara anului 1990. Talpa iadului a fost inlocuită acum cu necuratul intr-o farsă de un imens prost gust. As mai avea cate ceva de spus. Qui vivra, verra…

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. da, asa este, aratarea umana „emanata” pentru a „implementa” socialismul stiintific (intinat de cel ce l facuse „om” cu functii in partid) arata jigarit, c o suvita de par razleata ce nu mai reusea sa i acopere tigva. securistii l au pus pe perfuzii, fetite strecurate n asternut, freza aranjata, ba l au invatat si ceva engleza, ui chem from za dacs, l au facut euro-atlantic. in spatele canaliei au inflorit / prosperat si mai abitir militia, securitatea, justitia, armata, exact scursurile ce au batjocorit acest popor lipsit de noroc.

  2. Dupa 32 de ani de cadere a comunismului cu fiecare an ce trece fara o redresare spre normalitate a societatii, senzatia e tot mai halucinanta. România e tara in care crimele contra umanitatii nu se prescriu dar care nu are nicio condamnare pentru crimele contra umanitatii. Unde sa cerem explicatii, poate la Radio Erevan?

    Domnule Tismaneanu, va multumesc ca mentineti vie flacara neimpacarii cu starea in care fostii comunisti au mentinut societatea! Din pacate, o flacara pilpîitoare care nu are cum sa se amplifice. Pe de o parte, lumea a intors spatele datoriei morale de a apara libertatea, pe de alta sint create mecanisme infernale care te impiedica sa iei pozitie. Incepind de la propaganda pina la santaj coordonat prin structurile statului si pina la sprayul paralizant in ochi. In comparatie cu o populatie intreaga pasivitate, mai e o mina de oameni care se agita, constienti si ingrijorati de aspectele pe care le descrieti in articol. Va mai trece un an pina la 22 decembrie si ne va gasi afundati si mai mult in deznadje si lehamite.

  3. „Qui vivra, verra…”

    Bun! Am înles și vreau să mai citesc. Așadar, cum putem scăpa de cleptocrația care a capturat statul român de peste trei decenii?

    Am fost în stradă încă din 28 ianuarie și am fost fugărit (de mineri, în 1990) până în 10 august 2018, îmreună cu numeroși alți români. Am votat, alături de concetățenii mei, un președinte reformator, care a fost distins cu premiul Carol cel Mare și a văzut „elefenți” prin cameră, pentru ca deodată acesta să împingă România într-o prăpastie căreia nu i se zărește în întunecime fundul.

    Cleptocrația securisto-comunistă care a făcut din România un stat eșuat nu este o părere, ci o realitate cruntă care strivește orice încercare de independență a justiției, după cum ne arată sancționarea magistraților care au avut curajul să aplice legislația europeană, ori anularea concursurilor transparente pentru ocuparea posturilor de conducere în Marile Parchete, sau abuzurile împortiva domnului Danileț, spre exemplu șamd.

    Cum putem scăpa, după 32 de ani, de „Regimul Iliescu” ?

  4. Intre timp Petre Roman anunta ca va parasi Romania (Februarie 2022) si atunci ar trebui sa ne asteptam ca paraseste si scaunul de conducere al Institutului Revolutiei. Daca cumva pica oportunitatea postului de presedinte al unei universitati elvetiene, asa cum se vorbeste in presa, si daca in schimb ajunge in tara de suflet a familiei, Spania, i-as sugera, cum tot are afinitati elective cu activitatile academice sa inceapa sa scrie despre capitolele obscure din viata tatalui sau Erno Neulaender, cum ar fi de exemplu episodul razboiului civil spaniol. O asemenea initiativa ar fi salutata in mod sigur de cei interesati in istoria celui mai mare carnagiu european de dupa Revolutia bolsevica si inainte de al doilea razboi mondial. Cartea de memorii a lui Valter Roman „Sub cerul Spaniei. Cavalerii sperantei” publicata la Editura Militara in anii ’70 are o valoare documentara slaba si nici nu merita luata in considerare. Asa cum arata Boris Volodarski in „Cazul Orlov”(tradusa la Ed. Kronika) una din ocupatiile de capetenie a NKVD-ului in Spania republicana a fost depistarea si lichidarea trotkistilor. A participat si Valter Roman in aceasta vanatoare care conform sursei citate se sfarsea in beciul cladirii puse la dispozitie de guvernul republican agentilor lui Orlov si unde acestia dispuneau de un incinerator mobil adus din Uniunea Sovietica ? Ce tip de consiliere politica-militara a acordat acesta republicanilor, atat de utila incat pana la urma acestia au fost invinsi de franchisti ? Si mai sunt si alte lucruri care merita lamurite cum ar fi cele legate de amagirea lui Imre Nagy de a se refugia in 1956 in Romania lui Dej, ca ulterior sa fie expulzat de autoritatile RPR inapoi in Ungaria pentru a fi executat. Niste amintiri oneste ale lui Petre Roman legate de tatal sau ar valora infinit mai mult decat orice ar fi putut realiza la Institutul Revolutiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro