sâmbătă, mai 25, 2024

Umbra eternului Ilici

In analiza evenimentelor incă tulburi din 21-25 decembrie 1989, e nevoie să amintim faptul că nomenclatura a mers pe cel puțin trei direcții spre a putea supraviețui. Canaliile profitocrate erau terifiate de explozia spontană a străzii și de renașterea societății civile. Tocmai din acest motiv au incercat mai multe variante de succesiune. Prima ar fi fost Constantin Dăscălescu, un fel Egon Krenz din Balcani, sluga lui Ceaușescu. Lacheul a facut comotie cerebrala si a iesit din joc. A doua ar fi fost versiunea Ilie Verdeț, cu un guvern format din activiști marginalizați de către cuplul dictatorial, ilegaliști nemulțumiți de cultul lui Ceaușescu, dar devotati dictaturii comuniste ca sistem politic (Mihai Burcă, Vasile Vâlcu), criminali securiști precum „generalul” Iulian Vlad. In fine, al treilea scenariu, cel mai perfid și de aceea cel triumfător, a fost propus si realizat de Ion Iliescu, omul de incredere al Kremlinului, impreună cu o echipă de personaje cu care se aflase mai demult in contact (Virgil Măgureanu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Petre Roman). Au urmat luptele, morții reali (peste o mie), propaganda delirantă, minciunile obscene…

No photo description available.

Nomenclaturisti bornați, nu au ințeles niciodată că sistemul capotase definitiv, s-au străduit să il mențină in viată procedând doar la cosmetice ajustări. Tache a fost care a venit cu ideea neferice a „partidului mare” care sa „inglobeze” varii grupuri de interese, de la tehnocrati la intelectualii gata să pactizeze cu „noul” regim. Pedro nu a făcut decât să aplice lectiile de socialism stiintific absorbite acasă de la cominternistul Valter. Căpitanul de Securitate Măgurici (nom de guerre Mihaila) fusese lector de socialism la „Academia” PCR, se ocupa de fascism, visa detațamente de asalt si alte bazaconii totalitare. Alături de ei, aventurieri, demagogi, ticniti gen Voican Voiculescu si N. S. Dumitru. Acesta isi dorea un cataclism social, precum in Rusia in octombrie 1917. Pluralismul le repugna. Occidentul era putred. Partidele istorice erau stigmatizate drept agenturi anti-naționale. Erau reactivați in mare grabă sicofanții gen Păunescu, Vadim, Săraru si Barbone. La fel, erau recuperați Aurel-Dragos Munteanu, Darie Novăceanu, Razvan Theodorescu, Eugen Simion, Dan Hăulică. Apoi a venit Proclamația de la Timisoara, s-au speriat de moarte, au reinființat oficial Securitatea sub pseudonimul „SRI”…

Corifeu al limbii de lemn, mistificator de profesie, veteran propagandist comunist, fost ministru ceausist al tineretului, secretar al CC al PCR insărcinat cu ideologia, prim-secretar la Iasi, uzurpator al revoluției din decembrie 1989, instigator, beneficiar si patron al mineriadei din iunie 1990, eternul Ilici a confundat mereu regnul politic cu acela al dresării animalelor. Notoria imprecație adresată de fondatorul mafiei cleptocratice numită FSN unui jurnalist socotit impertinent (“Măi, animalule!”) avea ca subtext amenințarea “Las’ că te dresez eu!” Ar fi putut să invețe cate ceva despre democratie, a preferat travestiul, histrionismul si minciuna. Oricat a lucrat la plăsmuirea propriei legende, imaginea este in final una jalnică, ba chiar grotescă: un aparatcik devotat dogmei bolsevice, un dinozaur incapabil să priceapă nevoia umana de onoare, adevar si libertate. Nu e nevoie de niciun fel compatimire. Mosneagul decrepit de azi, la fel de pierdut, se pare, in paienjenisul unor rătăciri obsesive precum János Kádár in ultimul an viată, este responsabil pentru crime impotriva umanitătii, pentru sabotarea sistematică a democratiei pluraliste si pentru atacuri neincetate impotriva societătii civile din Romania.

Dar inversunatul bolsevic n-a fost singur. Petre Roman a fost mereu langă el pană in septembrie 1991. Era premier in timpul mineriadei din 13-15 iunie. Este culmea cinismului să-l vedem acum pe Roman conducand practic jucăria oferită de mereu recunoscătorul PSD lui mos Ilici. Corb la corb nu scoate ochii, zice o vorba inteleaptă. Cine crede ca sub egida mitomanului Roman, omul atat de apropiat de spionul securist Mihai Caraman, Institutul Revolutiei va scoate la lumină adevărul despre enigmatica revolutie este de o ingenuitate induiosătoare. Ipochimenul a fost cel care a aprobat incantat cererea jandarmului anti-cultural Eugen Barbu si a slugii acestuia, huliganul Corneliu Vadim Tudor, de a publica infama fituică „Romania Mare”. Era in primăvara anului 1990. Talpa iadului a fost inlocuită acum cu necuratul intr-o farsă de un imens prost gust. As mai avea cate ceva de spus. Qui vivra, verra…

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. da, asa este, aratarea umana „emanata” pentru a „implementa” socialismul stiintific (intinat de cel ce l facuse „om” cu functii in partid) arata jigarit, c o suvita de par razleata ce nu mai reusea sa i acopere tigva. securistii l au pus pe perfuzii, fetite strecurate n asternut, freza aranjata, ba l au invatat si ceva engleza, ui chem from za dacs, l au facut euro-atlantic. in spatele canaliei au inflorit / prosperat si mai abitir militia, securitatea, justitia, armata, exact scursurile ce au batjocorit acest popor lipsit de noroc.

  2. Dupa 32 de ani de cadere a comunismului cu fiecare an ce trece fara o redresare spre normalitate a societatii, senzatia e tot mai halucinanta. România e tara in care crimele contra umanitatii nu se prescriu dar care nu are nicio condamnare pentru crimele contra umanitatii. Unde sa cerem explicatii, poate la Radio Erevan?

    Domnule Tismaneanu, va multumesc ca mentineti vie flacara neimpacarii cu starea in care fostii comunisti au mentinut societatea! Din pacate, o flacara pilpîitoare care nu are cum sa se amplifice. Pe de o parte, lumea a intors spatele datoriei morale de a apara libertatea, pe de alta sint create mecanisme infernale care te impiedica sa iei pozitie. Incepind de la propaganda pina la santaj coordonat prin structurile statului si pina la sprayul paralizant in ochi. In comparatie cu o populatie intreaga pasivitate, mai e o mina de oameni care se agita, constienti si ingrijorati de aspectele pe care le descrieti in articol. Va mai trece un an pina la 22 decembrie si ne va gasi afundati si mai mult in deznadje si lehamite.

  3. „Qui vivra, verra…”

    Bun! Am înles și vreau să mai citesc. Așadar, cum putem scăpa de cleptocrația care a capturat statul român de peste trei decenii?

    Am fost în stradă încă din 28 ianuarie și am fost fugărit (de mineri, în 1990) până în 10 august 2018, îmreună cu numeroși alți români. Am votat, alături de concetățenii mei, un președinte reformator, care a fost distins cu premiul Carol cel Mare și a văzut „elefenți” prin cameră, pentru ca deodată acesta să împingă România într-o prăpastie căreia nu i se zărește în întunecime fundul.

    Cleptocrația securisto-comunistă care a făcut din România un stat eșuat nu este o părere, ci o realitate cruntă care strivește orice încercare de independență a justiției, după cum ne arată sancționarea magistraților care au avut curajul să aplice legislația europeană, ori anularea concursurilor transparente pentru ocuparea posturilor de conducere în Marile Parchete, sau abuzurile împortiva domnului Danileț, spre exemplu șamd.

    Cum putem scăpa, după 32 de ani, de „Regimul Iliescu” ?

  4. Intre timp Petre Roman anunta ca va parasi Romania (Februarie 2022) si atunci ar trebui sa ne asteptam ca paraseste si scaunul de conducere al Institutului Revolutiei. Daca cumva pica oportunitatea postului de presedinte al unei universitati elvetiene, asa cum se vorbeste in presa, si daca in schimb ajunge in tara de suflet a familiei, Spania, i-as sugera, cum tot are afinitati elective cu activitatile academice sa inceapa sa scrie despre capitolele obscure din viata tatalui sau Erno Neulaender, cum ar fi de exemplu episodul razboiului civil spaniol. O asemenea initiativa ar fi salutata in mod sigur de cei interesati in istoria celui mai mare carnagiu european de dupa Revolutia bolsevica si inainte de al doilea razboi mondial. Cartea de memorii a lui Valter Roman „Sub cerul Spaniei. Cavalerii sperantei” publicata la Editura Militara in anii ’70 are o valoare documentara slaba si nici nu merita luata in considerare. Asa cum arata Boris Volodarski in „Cazul Orlov”(tradusa la Ed. Kronika) una din ocupatiile de capetenie a NKVD-ului in Spania republicana a fost depistarea si lichidarea trotkistilor. A participat si Valter Roman in aceasta vanatoare care conform sursei citate se sfarsea in beciul cladirii puse la dispozitie de guvernul republican agentilor lui Orlov si unde acestia dispuneau de un incinerator mobil adus din Uniunea Sovietica ? Ce tip de consiliere politica-militara a acordat acesta republicanilor, atat de utila incat pana la urma acestia au fost invinsi de franchisti ? Si mai sunt si alte lucruri care merita lamurite cum ar fi cele legate de amagirea lui Imre Nagy de a se refugia in 1956 in Romania lui Dej, ca ulterior sa fie expulzat de autoritatile RPR inapoi in Ungaria pentru a fi executat. Niste amintiri oneste ale lui Petre Roman legate de tatal sau ar valora infinit mai mult decat orice ar fi putut realiza la Institutul Revolutiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro