duminică, mai 19, 2024

Un altfel de Colectiv: lentul genocid

Scandalul de-acum așaziselor „azile ale groazei” a izbucnit cam târziu. Iar toți responsabilii legali/oficiali, la fel ca acoliții grupărilor administrative și politice, la fel ca vinovații direcți (criminali cinici, nu alta) au apărut nu numai clamându-și nevinovăția, nonimplicarea sau iresponsabilitatea, ci și aplicând/declanșând/lansând spontan o solidaritate de clică interlopă.

Dar cine sunt victimele unor asemenea (atât de ironic și antinomic numite) „azile” sau „cămine” de bătrâni, de defavorizați fizic și psihic, de pauperi economici, de indivizi abandonați sau singuri? Cine sunt cei ținuți prin lăcașele din jurul capitalei europene numită București mai rău ca orice animale rele? Cine-s cei reținuți în speranța morții grabnice (da, banii erau primiți/furați din bugetul național nu per persoană nominală, ci pe bucăți umane care puteau fi oricând substituite de altele)? Cine sunt cei beneficiind de chin și moarte asigurate prin neglijență, înfometare, bătaie fizică administrată sistematic, prin degradări, înjurături, umilințe fizice și psihice, prin boli provocate, prin microbii și paraziții încurajați (nu doar lăsați) să îi termine chinuitor? Cine sunt cei abandonați preț de săptămâni și luni în excremente, răni, ulcerații? Nimeni altcineva decât – foarte posibil – părinți, bunici, unchi și mătuși, frați și surori ale noastre!

Părinți, bunici, rude, frați și surori ai oricui din societatea asta – oricum supusă vitregiilor sorții genetice, medicale, familiale, civice, sociale. Sunt toți „ai noștri”, sau cel puțin pot foarte ușor să ne fie rude, căci, spre deosebire de noi, numai nanometrice și nanogramice mutații sau accidente genetice, intraspitalicești sau domiciliare le-au putut provoca lor văduvii, singurătăți, alienări, abandonuri, iluzia refugierii în vreun azil milostiv, demn și pașnic. Victimele abia vivante despre care auzim și pe care-i vedem în fotografiile presei ignorate de autorități și de responsabili putem deveni oricare dintre noi. Căci nimeni nu-i scutit nu doar de dramă știută, mai mult sau mai puțin „aleasă”, ci și de drame imprevizibile, atacând nu pe vinovați sau bolnavi cunoscuți, ci foarte ușor posibil pe acel oricine care poți fi chiar tu, eu, el, ea, noi.

Pe de altă parte, ce sunt sau care sunt stabilimentele a căror proprietate sau conducere a căzut în mâinile unor semeni de-ai noștri (tot posibili părinți, bunici, frați și surori) care n-au decât silă, ură, lacomă și sadică dorință de profit bănesc? Stabilimente poate nu negreșit gândite de la-nceput să fie lagăr de concentrare și de exterminare, dar care chiar asta au devenit tocmai din cauza lipsei de orice scrupul moral. Sau poate doar din cauza decăderii morale datorate bolnavei pulsiuni de achiziție, posesiune, expansiune, acumulare, de avariție personală, familială, de clan, camarilă, mafie. Statul și legile pedepsesc doar traficul de carne tânără. Iată însă, aici, că și traficul de carne bătrână există, prosperă, ucide, exploatarea bătrâneții și morții fiind profitabile.

Dacă la izbucnirea războiului peste Ukraina am fost toți superb de solidari, dacă la tragedia „Colectivului” iar am intrat toți într-o vrie a implicării, revoltei, solicitării de dreptăți și mai ales de pedepse (e drept, pe lângă mulțimea cinstită varii lupte și interese politice au știut interveni eficace), acum trebuie să realizăm că și în aceste cazuri revoltătoare avem tot un fel de „Colectiv”. Un adevărat altfel de Auschwitz. E vorba de semeni de-ai noștri care urmau să fie uciși tot cu ajutorul unor neglijențe, accidente asistate, mite, întârzieri și înțelegeri corupte. Cei 100 de interniști ai respectivelor lagăre criminale de lângă București n-au fost trupuri cadaverice scoase din subsolurile imunde deodată, cu cupa escavatoarelor naziste; însă urmau să devină, doar că debarasate unul câte unul, discret, în mașini sau ambulanțe escortate. După cum urmau să fie înlocuite rapid tot cu câte alți 1-2-3 noi „candidați” la exterminare. Tot preluați cu mașinile statului, cu ajutorul instituțiilor statului, din alte locuri, pentru a fi aduși acolo sau în alte asemenea lagăre pentru a fi omorâți lent, cu sadism voalat însă cu cinism maximal, cu lipsa oricărei mile umane (sau măcar animalice).

Intrate deja pe fir, poliția și procuratura anchetează și documentează cazurile bucureștene devenite celebre. Conform „rutinei” bineștiute, multele rețineri și arestări inițiale se împuținează „procedural”, pachetul capetelor de acuzare va deveni, de nu mai subțire, mai degrabă mai îndulcit decât aprofundat sau radicalizat, iar atât de politizatele tribunale și judecătorii datornici ori submisivi față de varii agenții autoritare și militariste (vezi ceaușist-securisticile răstălmăciri ale faptelor criminalilor dizidentului Gh. Ursu în textul de justificare a dezvinovățirii/achitării din 2019), poate iar vor avea nerușinarea închiderii de ochi, minte, morală, demnitate. Și fiindcă vinovații, protejații și profitorii au conexiuni politice mai mult decât serioase, cu pretextul luptelor electorale totul se va răstălmăci și suspenda/amâna, poate reușindu-se și o casare a cauzei/speței pe temeiul procedurilor, termenelor și-al timpului tras de păr.

Totuși, cu prilejul „azilelor criminale” ar fi demn ca societatea să se ridice iar, cu nu puțină hotărâre și vocalitate, pentru a înfiera posibilitatea existenței și manifestării unor asemenea monștri, pentru a cere eradicarea oricărei șanse de-a se ajunge la un asemenea umanocid și genocid național. Haideți să gândim și să punem la cale acțiuni care să excludă (ori măcar să micșoreze drastic) șansa ca, pe de-o parte, inși exact ca mine și tine, afaceriști și antreprenori aparent inocenți, să poată alege, din egoism și lăcomie, să devină călăi direcți ori indirecți. Acțiuni care să excludă (ori măcar să micșoreze la extrem) șansa ca, de cealaltă parte, inși ca mine și tine, oricând pasibili de-a ajunge în situațiile handicapurilor existențiale, neuronale, fizice, sociale, să aibă parte de asemenea senectute și extincțiune mizeră.

Întrucât umanismul e prea ades reductibil la vorbe, întrucât societatea contemporană e caracterizată de un eclatant individualism, interes egoist, goană după înavuțire, dispreț nedeclarat însă virulent latent față de bătrâni și față de marginalii economici, plus un voluntariat limitat temporal (foarte adesea abandonat în favoarea accederii la joburi bine plătite), iar atât independența cât și reproducerea familială egalizează uneori cu luarea cu japca și obsedanta parvenire, pentru moment haideți să facem măcar un sondaj de opinie. Să vedem dacă implicarea poate să depășească simpla tendință de revoltă juvenilă și de instigare galerist-hormonală. Să vedem cam cine sau câți s-ar putea implica direct în acțiuni de conștientizare a tuturor semenilor, în idei, proiecte și acte cu caracter civic, academic, juridic, managerial, politic. Să vedem cât de repede și ușor, ori memorabil și cu consecințe nobile, se va termina și tărășenia asta din prezentele zile.

(Dat fiind că personal n-am cont de Fb, nici grupuri pe Wapp, nici prezență pe alte platforme, organizați-vă ad libitum. Căci deloc… e plină țara.)

Nota editor: La observația conform căreia titlul articolului ar putea fi interpretat drept „minimalizare a Holocaustului”, am convenit modificarea sa după forma actuală.

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Aici ne-a dus capitalismul sălbatic din ultimii 30 de ani. Avem, ca urmare, un stat cinic și mafiot, o educație fără norme morale și sociale și o populație abrutizată. România trebuie, dacă mai poate, să iasă din această paradigmă a dezvoltării cantitative și să intre în paradigma unei dezvoltări calitative.
    Pe de altă parte, este vorba și de politică. Scandalul a izbucnit la preluarea guvernării de către PSD, cu scopul evident de a o elimina pe Firea din candidat la primăria București și apoi de la președinția României. Poate chiar Ciolacu este parte a scandalului.
    Totul este urât, cinic și ticălos.

    • Exact capitalismul salbatic e de vina aici. Azilele sunt, e drept, private, dar au fost finantate generos de stat (serviciile de ajutor social din sectoarele 3,6 si Voluntari), iar cei care le administrau fiind toti indivizi cu proptele politice si cu sericii in paralel la stat (fost sef PSD-Tineret Voluntari, fostul sofer personal al lui madam Firea si actuala consiliera, ghinion, tot a lui madam Firea, angajata la Ministerul Familiei).

      Bonus, existau o gramada institutii de stat cu atributii directe de control asupra acestor azile.

      Dar de vina e capitalismul salbatic din ultimii 30 de ani, nu indivizii pomeniti mai sus, care au profit din greu de un stat care a intors capul in fata acelor atrocitati, pentru ca acolo conduceau „ai nostri”

      • nu cred ca este capitalismul principalul vinovat, fie el si salbatic; este mai degraba mostenirea socialiamului biruitor cate, la randul sau, reprezinta mostenirea fanariotarda a mahalalei bucurestene!

    • Pentru aducere aminte vis-a-vis de capitalism va recomand un documentar din anii 90, „Orfelinatel groazei” . Fix lipsa capitalismului ne-a adus aici de fapt.

    • Imi pare rau ca-ti distrug iluziile, dar si in comunism au fost astfel de lagare de exterminare, vezi cazul spitalulului pentru copii Siret https://www.revistamemoria.ro/istoricul-si-organizarea-spitalului-pentru-copii-neuropsihici-cronici-siret/.

      Pe scurt, cauza principala e lipsa oricaror valori morale, Romania fiind tara celor care „se descurca” indiferent de mijloace sau consecinte. „Moartea domnului Lazarescu” nu este un film de fictiune, este sinteza dezumanizarii si nepasarii in care traieste societatea asta!

  2. Corect și bine spus! Cred sincer – însă – că nu se vor produce mari schimbări de mentalitate la cei implicați acum, sau în viitor. Eterna apatie va sufoca orice tentativă practică de a protesta ! Credeți că mentalitatea autocratică a lui Pandele et comp. se mai poate modifica ?

  3. Afaceri cu batrani ajunsi neputinciosi si singuri sunt vechi, am auzit de mult de ele: batrani luati „in grija” de cate o femeie mai inimoasa in schimbul donarii casei sau apartamentului. Coincidenta, in toate cazurile batranii murind dupa cateva luni. Nu am auzit de nici un caz ca „ingrijirea” sa dureze ani de zile. Cine sa se (auto)sesizeze?
    Probabil „azilierii” descoperiti sunt adepti ai afacerilor „go big” (in care obligatoriu trebuie si proptele, ca sa iasa… succesul) din aceeasi industrie.

  4. Nu stiu cum e pt restul, dar eu ma simt pe fundul haznalei pline cu dejectii umane si resturi alimentare din curtea unui astfel de azil. Nu stiu de ce sa ma prind ca sa ies de acolo. Si cum sa-i scot si pe altii.

    • Să te pui în pielea victimizaților, suferinzilor și nedreptățiților înseamnă să fii Om. Empatia e una din puținele valori reale care merită maximizate. Totuși nu mergeți mai (sau prea-) departe cu „simțirea”. Chiar de-ați fi în situații de-atare natură, NU vă „simțiți”! Altminteri ce simți sau îți imaginezi prea mult, pentru sau despre tine, riscă să se-mplinească.

  5. ”Scandalul de-acum așaziselor „azile ale groazei” a izbucnit cam târziu”

    Cel mai probabil, fiindcă ”oamenii de bine” (apud Ion Iliescu) erau prea ocupați cu câinii abandonați la bătrânețe, ca să mai aibă timp să observe și ce se întâmplă cu oamenii abandonați la bătrânețe.

    ”Haideți să gândim și să punem la cale acțiuni care să excludă (ori măcar să micșoreze drastic) șansa ca, pe de-o parte, inși exact ca mine și tine, afaceriști și antreprenori aparent inocenți, să poată alege, din egoism și lăcomie, să devină călăi direcți ori indirecți.”

    Soluția e mult mai simplă decât pare: eliminarea accesului la bani publici. Majoritatea politicienilor români sunt psihopați, în cel mai pur sens psihiatric. Lor li se pare firesc să acorde bani publici altora ca ei, dar li se pare la fel de firesc să și primească diverse ”comisioane” din banii publici acordați ”cui trebuie”. Așa se selectează oamenii care ajung să se ocupe de azile pe bani publici și așa se ajunge la rezultatele care se văd.

    • Adica solutia e ca statul sa nu mai ajute in niciun fel persoanele in varsta si cele cu invaliditati grave. In felul asta, considerati ca o sa creasca calitatea serviciilor. Serios? Veniti cu propunerea asta intr-o Romania in care 30% dintre batrani traiesc in saracie crunta?

      • @silicon_v – era vorba de azilele care primesc bani publici, nu de ”persoanele in varsta si cele cu invaliditati grave”. Poți face diferența asta?

        În aranjamentele actuale, statul nu ajută persoanele care au nevoie reală de ajutor, statul ”ajută” administratorii azilelor să acumuleze averi din bani publici și îi încurajează să cheltuie în folos personal tot bani publici.

  6. Subscriu la o eventuală, așteptată, scrisoare de protest, cu semnături, ca adeziune la o acțiune colectivă, având ca destinatari, separat: președintele României; președintele Senatului; președintele Camerei Deputaților; primul-ministru al Guvernului României; ministra Justiției; ministrul Muncii și Solidarității Sociale; ministrul de Interne; ministra Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse; președinților partidelor din coaliția guvernamentală, președinții partidelor aflate în opoziție. Sper că, așa cum s-a întâmplat pe alte platforme de acțiune socială ori organe de presă, să fie cineva sau un grup de inițiativă care să creeze, on-line, un site pe care să se colecteze semnături, separat pe destinatari, pentru a opri și condamna, la nivelul cel mai înalt al statului, aceste orori. Nebunia aceasta nu am trăit-o, precum alții („Un adevărat altfel de Auschwitz”, spune autorul), ori închisorile și lagărele comuniste, dar adevărul despre spitalele psihiatrice și căminele de copii, dar și despre casele de bătrâni a fost, imediat după 1989, un șoc pentru noi, dar și pentru comunitatea internațională civilizată.

    • Înainte de a trimite aici textul de față am contactat una dintre platformele care se ocupă de Petiții și Campanii civice (sugerând o acțiune de gen, pe temă). Mi s-a răspuns automat că respectivii-s foarte solicitați, deci s-aștept cuminte. Apoi am avansat un text similar acestuia, mai micuț, chiar pe formalele lor formulare de Petiții și/sau Campanii. Iute mi-a venit răspunsul că propunerea sau textu-mi e refuzat, deoarece nu corespunde (sau nu respectă) Termenii și Condițiile de utilizare a saitului. Am mai citit o dată atent lista respectivelor Condiții/Termeni. Nepricepând/nevăzând „legătura”, am citit iar. Decât să mai caut, să-ntreb sau să-mi explic ceva ce nu devenea deloc evident, am preferat să mă declar satisfăcut (de colaborare)… pe viață.

  7. Atunci cind te abzezi pe umanism, empatie si alte asemenea aiureli o patesti.
    Am lucrat multi ani in aviatie dar si in domeniul cailor ferate. Peste tot sistemele de siguranat erau deosebit de aspre. Paradoxal in aviatie nu e as ade aspru, datorit afaptului ca personalul e scolit si motivat. In domeniul feroviar nu e chiar asa, de aceea regulamentele sunt extrem de vigilente.
    Principiul e „Vertrauen ist gut, Kontrolle ist besser!”, adica increderea e buna dar controlul e si mai bun.
    Suna cumva bizar dar gestapoul a facut cele mai bune sisteme de securitate. Dintre multele principii, niciodata o echipa de control nu se repeta, membrii se schimba permanent.

    Cu alte cuvinte, toate organizatiile, fie sociale, fie economice, fie politice, trebuiesc controlate spontan, la singe. Doar asa se pot evita problemele de care se vorbeste.

    • Dacă bătrânii respectivi ar beneficia de tichete valorice, cum sunt tichetele de masă, pe care să le poată direcționa ei (sau aparținătorii lor) către azilele unde doresc ei să locuiască, ar apărea concurența între azile și condițiile ar fi mult mai bune. Când statul alocă direct banii către azile, îi alocă ”pe spânceană”.

      În România, controalele sunt doar sursă de șpagă. Legislația e extrem de stufoasă și amenzile extrem de mari, astfel încât ”negocierea” devine inevitabilă. În plus, amenzile sunt date direct de către funcționarii publici, nu de către justiție. Astfel că funcționarul public e direct interesat să obțină o șpagă în locul amenzii și are și mijloacele ”legale” să o facă. După care ”cotizează” la nivelul ierarhic superior, așa se explică apărarea furibundă a funcționarilor corupți de către șefii lor.

      Gestapo-ul reprezenta patologia psihiatrică ridicată la nivel de politică de stat, nu e un exemplu de urmat. Dovada fiind faptul că Statele Unite nu funcționează cu politici tip Gestapo, iar Marea Britanie, pe vremea când stăpânea jumătate de planetă, nu se baza nici ea pe pe politici tip Gestapo.

  8. Buna dimineata,
    Am o singura intrebare. Cei care profita de pe urma acestor situatii pot sa doarma linistiti?
    Daca da atunci nu stiu ce mai putem face acum.

    • Eu zic ca s-ar mai putea face cate ceva. De exemplu, ca cei implicati direct sa ajunga in puscarie. Cei implicati indirect sa dispara din politica. Eu zic ca nu e chiar imposibil. Ar fi un inceput.

      P.S. Si, da, persoanele implicate dorm foarte bine, pentru ca sunt, in marea majoritate, psihopate.

  9. Stiti oare cum functioneaza un astfel de „stabiliment ”? Stiti ca preotul din localitate vine saptaminal si ocazional (decese sau alte situatii ce necesita prezenta preotului) si asigura serviciile trebuincioase .Stiti ca fiecare astfel de stabiliment recomanda in caz de deces o anume firma ce ofera servicii funerare . Stiti cum in cazuri de felul Covid 19 sau alte cazuri punctuale anumiti medici isi ofera serviciile ?Stiti sistemul de racolare a acestor pacienti ?Este oare păosibil ca toti acesti oameni si Apartinatorii sa nu fi stiut nimic? Nu toate aceste entitati sunt insa purtatoare de orori .Trebuieste luat fiecare caz in parte si unde sunt nereguli (pot aparea si unele ce contin evaziune sau oferire de servicii fara acoperire legala )ele trebuiesc aduse in fata Justitiei .Pot aparea si cazuri in care exista diferite contracte intre entitatile economice de acest fel si persoane particulare ce au ca miza averea pacientului sau pot aparea cazuri in care se ofera acestor entitati administrarea unor averi .Sunt multe nereguli ce pot aparea in acaste situatii conexe .Posibil sa existe si Avocati sau Notari ce isi ofera si ei serviciile in anumite situatii .Totul trebuie cercetat cu grija .Surprizele pot fi uriase .

  10. Ma intreb oare daca ingrijirea batranilor nu ar trebui alocata cultelor religioase cu subventiile de rigoare.
    O abordare de stat secular nu face alteceva decat sa transforme oamenii in niste numere si statistici pentru raportare.
    Daca nu se face asta o sa trebuie importati lucratori din Filipine sau tari africane cu background cultural crestin.
    Sau o sa se importe robotei japonezi ca sa converseze cu pensionarii si sa ii dreseze cum sa manance si sa faca gimnastica cel putin dimineata..

    • Ingrijirea oamenilor dependenti psihic (boli incapacitante) sau fizic (varsta, boli cronice etc) este un domeniu complex si dificil; invatand din experienta altor tari si realitatile autohtone, se pot introduce conditii la acordarea de subventii pentru ingrijirea oamenilor depepndenti, fie la stat fie la privat
      – o locatie in care sunt ingrijiti oameni dependenti nu poate avea in ingrijiri mai mult de 4 pacienti simultan (asta reduce posibilitatea neglijarii – adica un om sa stea in propriile fecale ore intregi pentru ca ingrijitoarea e ocupata cu alti pacienti care sunt in pericol imediat)
      – activitatile din aceste centre sa fie inregistrate continuu, si controlate saptamanal de un oficial care are posibilitatea ca in baza inregistrarilor sa opreasca imediat acordarea subventiilor catre acea locatie (si sa raspunda cu „abuz in serviciu” daca nu o face la timp)
      – mutarea pacientilor (pentru a nu depasi numarul legal), ascunderea hranei (expirate), sa fie abateri penale (fiind rele cu premeditare)

    • Dar fiecare preot care stie cum merge business-ul, are cel putin una-doua-trei batrane in „ingrijire”, bineinteles cu actul de proprietate al apartamentului deja semnat in buzunar.
      Cat despre ingrijitori: da, e mai bine cu roboteii japonezi, ori cu persoane atee, dar cu rezerve serioase de compasiune si empatie. Cu crestinismul ne-am lamurit in ultimele 2000 de ani, pe cine sprijina si cata compasiune are.

    • @Durak, brusc citesc în media despre „atacul la purtătorul de cuvânt BOR”, ” pozitia preotului din Constanta”(nu îmi amintesc titulatura) s.a.
      Ce treabă au aceștia? De ce se întoarce privirile către BOR? De când menirea Bisericii este sa fie mediator social și îngrijitor?

      Este folosit BOR ca și perdea de fum pentru a diverge responsabilitatea? Cam da.

      (Daca BOR avea în plan fapte de milostenie, le făcea până acum, nu trebuia să apară acest incident. Probabil le face, dar nu bate tobele. Sigur sunt azile de bătrâni pe lângă diverse mănăstiri – nu le știm noi, in care aceștia sunt îngrijiți. Dar până la urmă, nu este treaba lor, nu e o datorie.)

      Treaba cu azilele este o afacere, nu este milostenie.

      • Da de acord! Azilele sunt o afacere! Dar in niste limite clare, axate pe donatii si subventii. Pana la urma, moartea si batranetea trebuie sa aibe o anumita decenta.

      • Adica acceptati ca ingrijirea batranilor este datoria statului secular?
        Branza de Sibiu primesc sau doar mamaliga sa le umple stomacurile ?
        Vad ca nu prea multe s-au schimbat din 1990 cand era plina presa de orfelinatele comuniste …
        Atunci trebuiau salvati copiii. Acum batranii.
        Elevii au „castigat” programul Romania educata.
        Nu e plin rabojul?

  11. „Părinți, bunici, rude, frați și surori ai oricui din societatea asta – oricum supusă vitregiilor sorții genetice, medicale, familiale, civice, sociale.” Aici, ati strecurat subtil adevarul despre societatea noastra. Mileniile de saracie si-au pus amprenta asupra unei populatii pentru care moralitatea nu mai exista demult. Dezumanizarea reprezinta o trasatura a poporului nostru, iar acest lucru a aparut prin evolutia noastra genetica de-a lungul timpului, prin amestecul populatiilor de diferite religii si grade de civilizatie care au ramas pe acest teritoriu si datorita spatiului de la periferia lumii civilizate in care am fost uitati. Nu au existat influente occidentale in spatiul nostru, decat foarte putine si acelea limitate in timp. In orice tara occidentala civilizata, aceste acte violente se incadreaza la crime impotriva umanitatii. Astazi, nu doar ca avem un razboi (care se poate extinde oricand) la granitele UE declansat de un popor sovietizat si imoral, ci avem si lagare chiar in interiorul Europei, care ne aduc aminte de vremuri intunecate.

  12. Către MMB, Autorul textului: Ce scrieți nu este dătător de speranță. Din contră! Acum către toți cei cqre urmăresc acest site: Dar cum apar tot felul de scrisori publice, pe tot felul de subiecte de interes public larg, la care cititorii nu numai că-și pot da acordul/semnătura, dar este construită/on-line PETIȚIA ca atare. Unde poți semna.

    • Fratele meu, stimabile!… Nu de la un simplu analist al umanului tre să aștepți „speranță”, căci treaba lui e doar să mărtirisească onest ce vede/pricepe (în conformitate cu cât îl duce mintea, cultura, specialuzarea, pasiunea și munca). Speranța orucum v-o faceți singur, fiind un concept poetic foarte vag, subiectiv, afectiv-iluzoriu și imaginar. O credință fundată-n absurd (vorba Teologului). Așadar, cum nici eu n-am nicio speranță în dvs personal, nici dvs nu tre să așteptați nimic de la mine. Duduie saitul acesta de texte cu concluzii și soluții, cu propuneri, speranțe… pe care nimeni nu dă 2 bani, mai exact uită de ele imediat ce le-a scris ori citit. În rest, „speranță” tre să pretindeții din partea vârfurilor de piramide (de la soare, Dumnezeu, Biblie sau sfinte scripturi, de la președinte, guvern, legi de parlament – adică de la.marii făptași publici), nicidecum de la bieții de noi, vorbitorii în van, nicidecum da la baza obștească, de la dumneata eu și dumneata de la mine.

    • Cât despre petiții – un cărbunaș de ignorat sau de pus pe foc, de către politrucii decidenți, când/dacă le convine propriilor agende.

  13. Vizavi de legalitatea funcționării acestor stabilimente de îngrijire subzistă mai multe întrebări, dincolo de valabilitatea autorizațiilor, acreditărilor și licențelor obținute.

    Constat că lumea se oripilează, ca de obicei, doar la vederea rezultatelor (imaginându-și, tembel, că o schimbare la vârf ar fi de natură să facă dreptate și să producă ceva schimbări vizibile), dar nu-și pune deloc problema cauzelor – aparente și/sau profunde și a posibilității reale de a schimba ceva în condițiile date. Nu există standarde sau normative de îngrijire a persoanelor din astfel de instituții (resurse umane, formare specifică, resurse materiale și logistice, servicii medicale de bază sau la cerere).

    Cele petrecute în Ilfov și prezentate în mass-media nu reprezintă decât vârful iceberg-ului, la fel ca în cazul dezastrului de pe șosele, unde toate toată lumea blamează carnagiul pe viteza excesivă și pe consumul de substanțe, deși adevărul e mult mai negru și poliția nu pare să-l bage de seamă. Problema e educația și respectul pentru reguli, acestea lipsind cu desăvârșire.

    În speța circulației pe drumurile publice (ca să deschid o paranteză largă în exemplificarea paralelismului amintit), trebuie spus că în România nu se respectă în primul rând regulile rutiere _de bază_: echiparea și starea tehnică a mașinii, asigurarea și semnalizarea _înainte_ de efectuarea manevrelor, acordarea de prioritate, folosirea benzilor de circulație și a luminilor de drum. Faptul că toate acestea fac rar – chiar _foarte_ rar – obiectul sancțiunilor contravenționale dovedește un management prost al riscurilor, rezultat al unei neînțelegeri profunde a economiei dezastrelor… E ca și cum în justiție ar conta doar infracțiunile cu violență, iar furturile ar fi tolerate. Din estimările mele, între 50-70% din șoferi au deficiențe _grave_ privind semnalizarea. Obrăzniciile în trafic sunt cu sutele. Dacă un instructor examinator ar urmări incognito mașinile în trafic, cu carnețelul în mână ca la examen, numai 20 de minute per mașină, cred că 60-70% din șoferii urmăriți nu ar trece testul… Dacă experimentul acesta ar avea ca obiect chiar urmărirea mașinilor MAI, conduse de polițiștii aflați la program, mă tem că nici în rândul acestora rata de promovabilitate la un astfel de test incognito nu ar trece de 80%, cu toate că ei ar trebui să constituie exemplul și etalonul pe șosele. Așadar, degeaba s-ar face o vânătoare de vitezomani și intoxicați la volan, câtă vreme condițiile de posibilitate ale acestor abateri sunt de fapt _încurajate_ prin neurmărirea și nesancționarea faptelor care premerg aceste comportamente. Disciplina în trafic (la fel ca și în alte sectoare ale societății) este la noi o glumă și nu pare nimeni interesat să o impună. Dar închei aici paranteza, chestiunea disciplinei și a respectului față de reguli rămâne valabilă, varianta opusă fiind bine-cunoscuta opțiune “merge și așa”, cuplată cu corolarul “n-am ce face, asta e situația”.

    Revenind la situația azilurilor, primul lucru care nu este recunoscut deschis este faptul că majoritatea rezidenților nu își doresc să locuiască acolo, unii înțelegând (mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu) că nu au încotro, dar – la limită – unii chiar refuză regimul acesta de cazare. Majoritatea ajung acolo înainte de a fi decăzuți din drepturi (adică având încă, cel puțin pe hârtie, capacitate deplină de exercițiu), inițial fiind păcăliți de propriile lor familii (care nu au dobândit calitatea de tutore legal pentru aparținătorii lor vârstnici) și de personalul centrelor, care se dau de ceasul morții ca să le blocheze comunicarea cu exteriorul și să evite penibile apeluri la 112 că sunt ținuți acolo împotriva voinței lor (ei nefiind, formal, privați de libertate).

    În acest sens, având de a face cu o privare de libertate tolerată de stat împotriva legii, ce să mai spui? De aici decurge o sarabandă de comportamente abuzive, acoperite unele de altele pentru a nu scoate la iveală ipocrizia unor “îngrijiri” care seamănă mai mult a debarasări de persoane-problemă. Legat de acest lucru, trebuie amintită și calitatea precară a asistenței psihiatrice din comunitate, care face ca toate comportamentele antisociale, auto- sau hetero-agresive, precum și alterarea conștiinței de sine sau pierderea capacității de autoîngrijire (incluzând aici, la grămadă, psihozele și demențele) să furnizeze un contingent mereu crescând de persoane greu sau imposibil de gestionat, din care se recrutează autori de infracțiuni (proporția deținuților peste 60 de ani e în creștere de ani buni) și clienți ai stabilimentelor de asistență socială.

    În ceea ce privește standardele rezonabile de îngrijire, acestea ar necesita personal și cheltuieli cu mult peste măsura în care o țară ca România și-ar putea permite (asta pentru a menține același număr de persoane instituționalizate ca în prezent). Atracția pentru chilipir și preferința pentru servicii ieftine își vor spune în continuare cuvântul.

    Comparația cu închisorile e clar în defavoarea azilurilor dacă vorbim de standarde și de controlul riscurilor, întrucât lipsa de reglementare și operarea lor privată deschide o serie de vulnerabilități înspăimântătoare. Sigur că oameni dedicați și preocupați cu adevărat de obiectul muncii lor ar putea face mult mai mult cu mult mai puțini bani, dar munca voluntară nu mai atrage pe nimeni. În plus, aceste stabilimente sunt extrem de opace la contactul cu societatea, rezidenților fiindu-le refuzate vizitele cunoștințelor și prietenilor apropiați (la “ordinul” familiei care plătește serviciile de îngrijire, cu binecuvântarea conducerii centrului respectiv), chipurile pentru a nu-i “destabiliza”.Dacă nici Avocatul Poporului, care are acces liber (neîngrădit și neanunțat) în orice instituție care deține/custodiază persoane aflate într-o formă de îngrijire ce presupune o pierdere a libertății personale, nu a putut pătrunde în astfel de locuri, ce putem spera? Să intre acolo Protecția consumatorului? Păi rezidenții nu își plătesc ei înșiși serviciile de îngrijire…

    Ce să mai spunem despre faptul că, timp de luni de zile, astfel de centre au fost monitorizate în scopul strângerii de probe și a documentării infracțiunilor, fără ca abuzurile flagrante observate să fie oprite imediat… Putea fi făcut acest lucru? Prin urmare, ar fi multe de regândit despre modul de organizare și funcționare a acestor instituții, înainte de a se putea observa o îmbunătățire.

  14. Întrucât în prezent nu există niciun fel de evidențe centralizate (măcar la nivel local) cu astfel de persoane internate, pentru a introduce o minimă ordine în sistem ar trebui început prin înființarea unui Registru Național Unic al persoanelor adulte internate în stabilimente de ocrotire și asistență socială pe teritoriul național.

    Acest registru ar trebui să conțină datele de identificare ale acestor persoane, datele lor de contact (direct sau indirect – prin instituție), localizarea exactă, data intrării și a ieșirii din sistem, motivul ieșirii, dacă au capacitate de exercițiu sau nu, dacă au un tutore legal desemnat, dacă au afecțiuni medicale cronice cu nevoie de tratament zilnic și, eventual, dacă au afecțiuni psihice diagnosticate cu risc de agresivitate (autoprovocat sau la adresa celor din jur).

    Nerespectarea îndatoririi de a raporta către Registrul Național în cel mai scurt timp intrarea sau ieșirea unei persoane asistate în/din stabilimentul de asistență socială ar trebui asimilată infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, ori a infracțiunii de trafic de persoane, pe lângă cea de neglijență sau abuz în serviciu (dacă nu cumva se va defini o altă infracțiune specifică acestui gen de abuz contra intereselor persoanei).

    Aceștia ar trebui să fie primii pași – obligatorii după părerea mea – în regândirea acestui sistem public de asistență și ocrotire socială. Chiar dacă operarea unor astfel de instituții este privată, obiectul activității lor ar trebui să fie recunoscut ca fiind unul de interes public, cu toate avantajele și responsabilitățile care decurg dintr-o astfel de încadrare.

  15. Problema caselor de asistenta pentru seniori porneste de la cum sunt construite si dotate. Camere cu 2-3 persoane, grup sanitar in fiecare camera. Mobilierul adecvat diferitelor situatii. La 4-5 varstnici sa fie o persoana de ingrijire. Majoritatea acestor azile de exterminare sunt niste improvizatii care nu respecta nicio cerinta decenta. Cum au avut acreditarea sa functioneze?!!! Mai bine asemenea case pe langa manastiri.

  16. Buna ziua,
    S- au abatut ” un val de sensilibilitati” asupra bunicilor, persoanelor cu disabilitati, copiilor, in ultimul timp, in presa si nu numai. Aproape toata lumea isi da cu parera!
    Concret, trebuiau prestate niste servicii sociale, medicale , legale, competente, stipulate de legi clare, facute de profesionisti in domeniu.
    Nimeni nu s- a sinchisit de acestea.
    Politicienii ” nu s- au coborat ” moral la faradelegile evocvate, ei nu s- au ridicat niciodata la nivelul de colaborare cu specialistii din domeniu si nici nu nici nu doresc, atat timp cat banul public este la dispozitia lor.
    Sunt / sau au fost multe persoane dedicate in domeniu, care s- au sacrificat in acest domeniu , dar au fost ignorate, desconsiderate si umilite de sistem.
    Va spun din proprie experienta.
    Am lucrat in sistem, peste 30 de ani, am fost director de camin, sunt medic de familie si geriatru / gerontolog. Am facut parte din E.D.E. asociatia europeana a directorilor caminelor de batrani. Nimeni nu a dorit o colaborare in domeniu, nici cand puteam accesa un proiect european pe drepturile varstnicilor. ( 2016).Din pacate , s- a dorit inlocuirea mea de colegii directori, in final am plecat singura.
    Fiind pensionara am mai lucrat , ca geriatru la un camin privat, fara carte de munca, unde mi s- a spus ca sunt la cheremul infirmierelor, pentru ca ele sunt ” baza ” serviciilor. Dupa trei ani de activat , ” mi s- a furat” meseria, inclusiv administratorul a indicat o perfuzie pentru tratamentul mamei sale, iar eu nu mi- am primit salariu in aceea luna.
    Patronii caminelor nu trebuie sa fie directori, directorii vor trebui sa aiba studii superioare, competenti, sa respecte legislatia , iar inspectorii de cele mai multe ori nici nu au compentele profesionale de control ( vezi planul personalizat al pacientului).
    Cand mergi intr- un hotel, nu doresti, sa ai gazde mieroase, care sa- ti vorbeasca de frica lui Dumezeu, doresti servici de curatenie, micul dejun cu calorii suficiente conform necesarului tau ( si asta nu o stie un sofer), liniste si un ambiant placut.
    La orice intrebari va stau la dispozitie.

  17. D na Gabriela Tibrea, multumim pentru curajul de a ne scrie din experienta dv. Exista si oameni cu O ca dv. Ar trebui pe acest blog sa
    ne scrieti aspecte importante din activitatea dv. Fiecare vom avea ce invata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro