Cartea Tiranul cu nas mare și cu sufletul foarte mic, apărută în colecția Opus. Științe politice a editurii Polirom, a doua pe care o publică în anul 2020 politologul Cristian Preda, se concentrează, așa după cum suntem avertizați din subtitlu, asupra liricii politice, sloganurilor elctorale și versificațiilor satirice de campanie de la 1834 până în zilele noastre.
După ce ne-a dezvăluit în lucrarea anterioară de ce ațipesc parlamentarii, autorul, altminteri o persoană cum nu se poate mai serioasă, nu doar politolog, ci chiar decan al Facultății de Științe Politice de la Universitatea bucureșteană, el însuși posesor al unui consistent trecut prin sferele politicii reale (reamintesc, Cristian Preda a fost consilier prezidențial și europarlamentar) ne propune o cercetare asupra unui bogat, interesant, surprinzător și foarte adesea amuzant fenomen de paraliteratură. Fenomen, dacă nu cumva chiar tezaur, cu piese de valoare variabilă, dar care puse cap la cap, înșirate, examinate cu atenție, o atenție dublată de un greu reprimabil zâmbet, ne ajută să recompunem imaginea unei vieți politice dinamice, pasionante și, după cum se poate lesne observa, chiar pasionale. Viață din care este făcută istoria țării triste pline de umor care a fost și pare că rămâne și pe mai departe România. Fenomen cu autori cel mai adesea anonimi, detaliu ce nu i-a împiedicat să stea în vecinătatea altora cu nume. Nume mai mari, uneori chiar de raftul întâi, dacă nu cumva chiar sacrosancte ale literaturii noastre (Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Arghezi), nume mai mici pe care istoriile literare le-au înregistrat cel mai adesea în categoria Și alții care și-au pus condeiul în serviciul nu doar consemnării, ci și în cel al stimulării, aș spune chiar asezonării noianului de evenimente din care se compune o bună parte din istoria României. Începând cu vremea Regulamentului organic și încheind cu cele mai recente campanii electorale. Cea pentru alegerile prezidențiale din toamna-iarna lui 2019 și cele pentru alegerile locale și parlamentare din toamna anului 2020 . Ambele drastic marcate de pandemie. O pandemie devenită ea însăși subiect de campanie electorală și, pe cale de consecință, sursă de versuri, sloganuri, glume, mai mult sau mai puțin inspirate. Că unii dintre respectivii autori au scris astfel de versuri de circumstanță din convingere, o seamă dintre ei fiind nu doar martori, ci chiar participanți activi la facerea istoriei (cel mai apăsat lucrul este vizibil în cazul pașoptiștilor), sau că alții au făcut-o din oportunism, dacă nu cumva contra-cost, schimbându-și de pe o zi pe alta și convingerile, și stăpânul, și destinatarii adulațiilor tarifate nu e o chestiune chiar neimportantă. Iar Cristian Preda are grijă – și bine face- să atragă atenția îndeosebi asupra unor cazuri dintre cele mai proeminente și, aș zice, învederat jenante. Așa cum a fost cele al lui Sadoveanu , Arghezi, Demostene Botez sau Victor Eftimiu. Ca să nu mai vorbim despre reprezentanții literaturii proletcultiste, adică despre Dan Deșliu, Maria Banuș, Veronica Porumbacu, Victor Tulbure, George Lesnea sau despre binomul celor mai fetizi omagiatori ai lui Ceaușescu, Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor. Acestora și nu numai lor alăturându-li-se astăzi, hélas, numele cândva respectabil al lui Mircea Dinescu care, tocmai în zilele în care am citit eu cartea lui Cristian Preda, este jalnicul protagonist al unui scandal de mari proporții în care se amestecă și incultura, și xenofobia, și mizerele interese financiare ale cuiva care a fost și disident, și simbol al Revoluției Române din 1989. Sau măcar al părții ei televizate.
În deschiderea cărții sale, Cristian Preda face referire la o carte a lui Max Plucher în care acesta a analizat felul în care o suită de texte de mare magnitudine- Epopeea lui Ghilgameș, Iliada, O mie și una de nopți, romanele cavalerești dar și Manifestul Partidului Comunist, acesta din urmă cu toate erorile sale de logică, prima dintre ele conținute în celebrul incipit , cel cu stafia care bântuie Europa ( a se vedea în acest sens eseul lui Gabriel Liiceanu O idee care ne-a sucit mințile, eseu inclus în c cartea cu titlui cvasi-omonim, apărută în 2014, la Humanitas) – au influențat istoria omenirii. Majoritatea textelor citate și analizate de Cristian Preda sunt, cum just observă autorul, banale. La vremea lor, au făcut obiectul, după caz, unor delicii sau enervări de moment. Uneori au avut consecințe dintre cele mai serioase fiindcă –nu-i așa?- în toate vremurile, cenzura, fie ea și desființată, veghează. Glumele, bancurile pe care românii și le spuneau unii altora în mare secret și cu infinite precauții în perioada comunistă, avându-i drept protagoniști, într-o primă fază pe Ana, Luka, Teo, Dej, mai apoi pe membrii familiei Ceaușescu (faptul că, de la un moment dat încolo, protagoniștii acestora au fost nu doar Nicolae și Elena, ci și alți membri ai familiei mi se pare simptomatic pentru faptul în care românii obișnuiți au receptat esența și efectele socialismului dinastic) au funcționat mai curând asemenea unor supape de siguranță. Erau replici la noianul de texte și discursuri oficiale, omagiale, delirante, fiecare dintre ele parte din operația de construcție a unui cult al personalității cu dimensiuni apocaliptice. Nu știu în ce măsură astfel de texte au influențat cu adevărat istoria România. Știu însă sigur, iar în consolidarea acestui sentiment de siguranță cartea lui Cristian Preda dobândește un rol de mare importanță, că ele au însoțit și comentat istoria noastră. Reprezentând la rându-le o dovadă, dar și o mărturie despre meandrele ei și despre oamenii care au făcut-o.
Cristian Preda- TIRANUL CU NAS MARE ȘI CU SUFLET FOARTE MIC- Lirică politică, sloganuri electorale și versificații satirice de campanie de la 1834 până în zilele noastre; Editura Polirom, București, 2020
