Explicații premergătoare
Prezentăm un subiect ce zguduie frecvent în ultimii ani Mass-media, aducând în fața cetățenilor un teatru de război ce are în spate o piață estimată la milioane de euro în fiecare an. Ne referim în acest articol la controversatul conflict desfășurat în jurul medicamentelor de uz veterinar ce necesită rețetă din partea medicului veterinar clinician.
Vom prezenta tema pe înțelesul oricărui cititor, indiferent de domeniul profesional în care activează, afirmând din start faptul că acest subiect privește toți cetățenii acestei țări, în calitatea lor de consumatori. Evidențiem aici alimentele de origine animală, respectiv: carne și mezeluri (vită, oaie, porc, pasăre, pește, iepure), lapte și brânzeturi, ouă sau miere.
Beligeranța se desfășoară de mai mulți ani în jurul farmaciilor veterinare și medicamentelor de uz veterinar ce necesită prescripție, cum ar fi: antimicrobiene (antibiotice, sulfamide, quinolone), produse hormonale, psihotrope și stupefiante, produse biologice (vaccinuri), antiparazitare interne și externe. Urmărim piața internă, constituită din producători locali, lăsând chestiunea importurilor pentru altă abordare. Cuprindem desigur întregul tablou – medici veterinari, cabinete și farmacii veterinare, instituții de stat și private, ministere, companii farmaceutice, comercianți online și alte entități cu rol în subiect.
Baricada integrează entități diferite ce încearcă să aducă mereu argumentele sale. Una luptă pentru siguranța alimentară a cetățenilor, în timp ce o alta, formată din două axe, are pe de o parte entități care se zbat pentru simplificarea comercializării și pe de altă parte crescători particulari de animale, care se bucură de achiziționarea facilă a acestor medicamente, interesele lor fiind desfășurate în zona rigidă a profitului – bucuria lor derivând din faptul că au eliminat din sistem medicul veterinar clinician – singurul care putea impune rigoarea profesională în acest tablou.
Efectele colaterale
Efectul nociv al acestui război constă în faptul că în situația actuală, odată ce crescătorii își pot procura aceste medicamente de uz veterinar în mod necontrolat, urmând ca acestea să fie administrate animalelor fără indicația unui medic veterinar clinician, acestea se vor regăsi în alimentele cumpărate de cetățeni, consecințele ce vizează sănătatea omului fiind foarte grave.
În context evidențiem două aspecte ce vizează dinamica creșterii animalelor. Pe de o parte vom înregistra o poziționare a crescătorilor de animale în regiunea unor grave probleme etice. Aceștia vor comercializa alimente ce conțin medicamente, aspecte pe care oricum nu vor să le conștientizeze – fapt deosebit de nociv pentru consumatori. Pe de altă parte, crescătorii vor declanșa dezechilibre în creșterea animalelor, apărând diferite consecințe ale folosirii empirice a acestor medicamente ce necesită prescripție și administrare numai de către medicul veterinar clinician. Dintre acestea menționăm succint câteva mai frecvente: rezistența la medicamente – pe care proprietarii o vor prin creșterea dozelor; scăparea de sub control a bolilor virale prin administrarea haotică a vaccinurilor; apariția reacțiilor adverse la diferite grupe de medicamente; creșterea consumului de medicamente în ferme.
Un principiu de bază
Medicul veterinar clinician este cel care trebuie să dețină un drept exclusiv în achiziționarea și utilizarea medicamentelor de uz veterinar ce necesită prescripție. Medicul veterinar este elementul fundamental ce deține și administrează el însuși aceste medicamente în cazuistica lui – context în care sunt respectate indicațiile terapeutice, doza, durata administrării și timpul de așteptare.
În nici un stat civilizat nu întâlnim o altfel de superficialitate în acest domeniu foarte clar definit de Farmacopeea Veterinară. Ceea ce se întâmplă la noi în țară este astăzi deja o problemă de siguranță națională a cetățenilor, pe axa alimentară. Colegii care emigrează întâlnesc în statele avansate un alt tărâm legislativ, rămânând consternați în fața acestui contrast defavorabil țării noastre. În perioada anterioară comunismului, păstrând proporțiile, înainte de anii ′40, aceste erori nu existau, România fiind un stat bine organizat pe atunci. Această lipsă de legislație clară și fermă caracterizează tranziția, cu plecare din anii ′90.
Ce este timpul de așteptare?
Orice terapie individuală sau de grup administrată animalelor care sunt crescute pentru obținerea produselor alimentare destinate oamenilor trebuie să prevadă un timp de așteptare, care diferă pentru carne, lapte, ouă sau alte produse. Mai precis, după aplicarea terapiei, nu se va da în consum uman acel produs mai repede de un interval suficient pentru ca medicamentul să fie complet eliminat din corpul animalului. Așadar laptele, ouăle, mierea, nu se distribuie în consumul uman și înțelegem indirect că nici animalele tratate nu se pot sacrifica pentru consumul uman – în acest interval de așteptare.
Legislație controversată
Aici stă întreaga problemă, care din păcate oferă României un statut controversat. Nici un specialist al domeniului nu poate să ofere cetățenilor un răspuns categoric în această chestiune, care să-i ofere încredere consumatorului.
Din păcate, crescătorii pot să achiziționeze medicamente de uz veterinar pe care le administrează animalelor, situație în care se produc două categorii de efecte negative. Pe de o parte terapia nu este cea stabilită de un medic veterinar clinician, crescătorii utilizând medicamentele fără să aibă o pregătire în acest sens, iar pe de altă parte doza administrată empiric nu este întotdeauna cea indicată – durata terapiei și nici timpul de așteptare nefiind pe deplin respectate.
Așadar, cetățeanul merge la piață și cumpără brânză, carne proaspătă, ouă sau lapte – fără să-și imagineze că acele produse provin de la animale tratate empiric de către crescătorii ce au acces nelimitat la achiziționarea din farmaciile veterinare a unor produse medicinale care necesită atât o rețetă, cât mai ales o administrare realizată de către un medic veterinar specialist. Consecințele sunt foarte grave în situația prezentată și implică și un unghi de opinie al medicului uman, față de această expunere a pacienților săi la alimente de acest fel.
Ce se întâmplă când crescătorul merge la farmacia veterinară și solicită medicamente (care includ atât tratamente preventive cât și curative)? Le primește, merge apoi acasă și le folosește după cum știe românul mai bine fără să țină cont de faptul că astfel expune populația căreia îi comercializează apoi aceste produse. Cum știe cetățeanul urban dacă un produs alimentar dintre cele enumerate mai sus, provine de la animale tratate de către crescători fără supravegherea medicului veterinar? Nu știe și riscă, moment în care noi ca societate pierdem foarte mult în definirea calității vieții.
Opinia medicilor veterinari clinicieni
Toate produsele medicinale care necesită rețetă trebuie să se afle exclusiv în folosința medicilor veterinari clinicieni care sunt pregătiți universitar în acest domeniu și răspund integral pentru actul medical realizat.
Din câte cunoaștem, România este astăzi singura țară a UE în care crescătorii de animale pot procura și folosi produse medicinale ce necesită o prescripție și administrare realizată de către un medic veterinar clinician, după evaluarea medicală de amănunt.
Limitele compromisului
În situația în care crescătorul obține o rețetă și ridică o serie de medicamente de uz veterinar din farmacie, ne aflăm de asemenea într-o situație controversată. Acesta realizează singur diferite proceduri la animalele de crescătorie destinate consumului uman, animale ce nu sunt monitorizate de către un medic clinician. Dacă medicul a eliberat o rețetă și nu a consultat pacientul, ne aflăm într-o conjunctură inadmisibilă, așa cum am precizat mai sus.
Un singur principiu este valabil
Toate medicamentele de uz veterinar precizate a se plasa sub regimul prescripției, să fie eliberate de un depozit de medicamente numai medicului veterinar clinician, care stabilește indicația terapeutică, doza, durata și timpul de așteptare – în care crescătorului îi este interzisă comercializarea cărnii, laptelui, mierii, ouălor – după caz.
Timpul de așteptare se încadrează în limite ce variază de la 24-48 de ore și până la 21-30-45 de zile, în funcție de medicament, specie și produs: carne, lapte, ouă, etc.
Cu referire la farmacistul veterinar, acesta trebuie să fie medic veterinar, să dețină farmacia, să fie prezent în oficină, depozit și magazin – eventual alături de un asistent cu studii medii, sau în altă variantă să angajeze un medic veterinar farmacist, dacă nu este prezent zilnic la farmacie.
În plus, regimul eliberării rețetelor trebuie reevaluat și securizat corespunzător, în norme etice complete.
Alte interpretări în piață
S-au acreditat situații în care proprietarul unei farmacii veterinare nu este medic veterinar, sau cel care vinde nu are o pregătire specifică farmacistului veterinar.
Un jurnalist de investigații poate aborda acest hățiș al comerțului contemporan al produselor farmaceutice de uz veterinar. Numai calculând de exemplu cantitatea de substanțe antiparazitare sau antibiotice cumpărată de crescătorii de animale destinate consumului uman și neregăsită în registrele de consultații ale medicilor veterinari clinicieni rurali, dimensiunea fenomenului va căpăta o reprezentare mai clară.
Noi ne menținem în zona unei analize de principiu, oferind cititorului un mesaj etic, ce dorește a arăta clar faptul că nu trebuie să ne jucăm cu aceste medicamente, riscul ca cetățenii să consume alimente provenite de la animale tratate necorespunzător fiind unul posibil și de nedorit.
Comerțul online
În comerțul online se plasează diferite medicamente ce necesită rețetă și neapărat o administrare realizată de către un medic veterinar. Aici s-a depășit o limită și s-a intrat într-un teritoriu riscant. Comerțul online este ideal și binevenit, însă trebuie să impunem neapărat o barieră și să spunem STOP vânzării online a medicamentelor de uz veterinar ce necesită rețetă.
Magazinele online trebuie să fie de asemenea ale medicilor veterinari – atâta timp cât ne referim la medicamentele ce necesită rețetă. Pentru alte produse specifice domeniului PET SHOP –proprietarii magazinelor online pot avea orice altă meserie, fără nici o problemă. Însă cu privire la domeniul medicinei veterinare, descris aici prin segmentul medicamentelor ce necesită rețetă – aici exclusivitatea integrală în piață este a medicilor veterinari.
Cum am descrie situația în care medicul clinician uman ar elibera rețete către farmacii care nu sunt deținute de farmaciști, ci de alte persoane, ce au meserii non medicale?
Nu putem accepta o derogare de la un principiu care asigură siguranță într-un domeniu medical care are regulile nobilei profesii. Vindem tot ce se poate vinde, însă până la o limită – peste care legislația nu poate permite imixtiuni în domeniul profesional al medicinei veterinare clinice.
Incongruența creată spontan și reprezentată de situația în care medicul veterinar eliberează rețetă unui client, pentru un produs disponibil online – trebuie și aceasta rapid și eficient amendată printr-o legislație clară. Medicul are la dispoziție depozite de medicamente de la care poate comanda direct produsul care îi este necesar. În acest context devine evident faptul că cetățenii vor putea să-și achiziționeze aceste medicamente care necesită rețetă direct de la medicul lor clinician veterinar, care le administrează cazuisticii sale.
Remedierea acestor neînțelegeri
1). Domeniul produselor medicinale veterinare cu regim de prescripție.
Nimic mai simplu! Orice produs medicinal de uz veterinar din cele prevăzute a se comercializa cu rețetă poate fi achiziționat din depozite și utilizat numai de către medicul veterinar clinician.
2). Domeniul clinic veterinar.
Cabinetul medical veterinar trebuie să fie deținut strict de către un medic veterinar. În opinia noastră împărțirea procentuală a asocierii fiind o deraiere de la o minimă logică. Mai precis, situația în care medicul veterinar deține 51% și restul o altă personă, de altă profesie, reprezintă o neconcordanță în fondul legii.
Pledăm așadar pentru un singur principiu: numai o persoană cu studii universitare de medicină veterinară poate deschide un astfel de obiectiv privat – o clinică, un cabinet, un centru medical veterinar, un laborator de analize clinice, un centru imagistic sau un cabinet de consultanță.
Altfel cădem în ridicol. Cum ar arăta situația în care un medic veterinar s-ar afla într-o asociere minoritară cu un avocat, un stomatolog, un arhitect, un medic uman de orice specializare sau o persoană din orice altă profesie? Sau invers, un cabinet veterinar să aibă ca asociat minoritar un inginer, un avocat sau un medic uman? Sau de ce nu un afacerist – căci aici este de fapt problema!
Medicina veterinară clinică aparține integral medicilor veterinari clinicieni. În rațiunea expusă, numai medicii veterinari cu drept de liberă practică, acreditați prin diploma de licență, rezidențiate postuniversitare și acordul Colegiului Medicilor Veterinari din România își vor putea deschide obiective clinice medical veterinare – în mediul urban sau rural.
În plus, principiul include și varianta în care orice obiectiv clinic veterinar poate deține la sediu o farmacie veterinară și chiar un depozit de distribuție a medicamentelor veterinare – situație în care medicii comercializează direct către colegii lor clinicieni.
În subiect, precizăm faptul că în domeniul registrului comerțului – o societate comercială poate avea diferite domenii de activitate. Însă cu privire la domeniul medical, acreditarea unui SRL trebuie acordată numai persoanelor care au absolvit facultatea de medicină veterinară.
3). Domeniul farmaciei veterinare.
Cu privire la farmacia veterinară, prezentăm de asemenea un singur principiu. Medicul veterinar deține integral farmacia, lucrează permanent în oficină, depozit și magazin și poate fi ajutat de un asistent veterinar, absolvent al unor programe de pregătire medie. În altă variantă, deține farmacia, ca medic veterinar și angajează un alt medic veterinar permanent în farmacie, în cazul în care nu poate fi prezent permanent la sediu. În nici un caz nu se acceptă varianta unui ”vânzător” străin de profesie.
Un alt principiu este acela că la farmacie nu se oferă consultații medicale sub nici o formă, când discutăm de produse ce necesită o rețetă din partea medicului veterinar clinician. În situația în care un client are o rețetă eliberată de un medic veterinar clinician, desigur că farmacistul trebuie să-i elibereze produsele și să-i ofere sfaturile necesare, însă pentru anumite medicamente trebuie să existe impunerea ca acele produse să fie administrate numai de către medicul veterinar clinician – cazul fiind consemnat în registrul de consultații medicale – situație în care indicația, doza, durata și timpul de așteptare să fie decise și urmărite stric de medicul clinician.
Produsele obținute de la animalele aflate în terapie cu medicamente ce necesită o rețetă, vor fi distruse și nu vor fi date în consumul oamenilor sau animalelor – situație care trebuie bine reglementată sub aspectul procedurilor și manageriată de medicul veterinar clinician.
Așa se întâmplă în toate statele civilizate ale planetei și noi credem că România își dorește un statut similar în următorii ani.
Cu privire la farmaciile deținute de companii farmaceutice, precizăm faptul că la vânzare trebuie să fie angajat un medic veterinar, care să provină dintr-o listă a colegiului și să dețină un atestat obținut printr-un concurs, acreditarea cuprinzând și un angajament etic autentificat.
Ferme, crescătorii, mall-uri
Cu privire la ferme, crescătorii și mall-uri, în același mod ca mai sus, medicul angajat trebuie să provină dintr-o listă specială a colegiului și să dețină un atestat obținut printr-un concurs – situație în care acesta servește valorile nobilei profesii și nu interesele blocului comercial zootehnic sau farmaceutic care l-a angajat.
Colegii angajați de grupurile farmaceutice sau complexele zootehnice sunt lăsați singuri de către profesie, în fața unui fenomen comercial complex, ce necesită o supraveghere eficientă prin norme de organizare bine stabilite în comisiile de specialitate ale breslei, medicii veterinari oferind cu adevărat cetățenilor țării garanții categorice cu privire la siguranța alimentelor.
Medicii angajați pe astfel de poziții trebuie să recepționeze în mod concret un real sprijin profesional și nu să perceapă o poziționare la periferia meseriei, în contextul în care rolul lor pentru consumator este esențial.
Numai în această variantă Colegiul Medicilor Veterinari poate supraveghea cu adevărat un domeniu atât de sensibil ce influențează direct sănătatea populației. Altfel, medicul devine un ”doctoraș” manipulabil de către patronii respectivului obiectiv, statutul său profesional nefiind cu adevărat susținut de organismele de forță ale profesiei.
4). Domeniul depozitelor de medicamente veterinare
Și în această situație asociații sau acționarii trebuie să fie integral medici veterinari, dacă ne dorim o Românie pe model european – cel puțin cu privire la produsele medicinale ce necesită rețetă. Excesul vânzărilor de medicamente nu este benefic pentru sănătatea populației. Orice medicament ”aruncat” în animalele destinate consumului uman dăunează sănătății oamenilor.
Medicina veterinară nu trebuie transformată exclusiv într-un domeniu al vânzărilor de medicamente. Prudența trebuie să limiteze piața și să permită monitorizări precise din partea instituțiilor profesiei, care trebuie observate pe criterii etice și de către Colegiul Medicilor Veterinari din România, fapt care va determina o influență pozitivă remarcabilă asupra consumatorilor de alimente de origine animală.
În paragraful de mai sus, cititorul identifică un alt principiu, colateral subiectului: instituțiile de stat ale profesiei sunt formate din medici veterinari, care au statutul de membri în Colegiul Medicilor Veterinari din România – organism solemn al profesiei care poate impune o supraveghere etică în aceste instituții.
În final, oferim și principiul ce rezultă din logica expunerii: companiile farmaceutice au desigur propriile depozite, însă în rest orice depozit de medicamente de uz veterinar trebuie deținut numai de către medicii veterinari în asociere 100% între profesioniști ai domeniului.
Atașăm și câteva opinii ale colegiului pe care le considerăm pertinente și utile profesiei:
https://cmvro.ro/files/download/legislatie/propuneri-legislative/adresa-ANSVSA.pdf
https://cmvro.ro/files/download/utile/comunicate-presa/Comunicat-miting_02.11.2018.pdf
https://cmvro.ro/files/download/utile/comunicate-presa/reducerea-antibiorezistentei.pdf
Încredere sau neîncredere?
Zâmbim și afirmăm faptul că astăzi nu poate fi vorba de încredere. De ce în Franța, Germania, Italia, Olanda se poate și la noi în țară nu? Ca societate consumăm aproape tot ceea ce a produs civilizația statelor avansate, însă nu importăm și sistemele lor de organizare – în cazul de față într-o profesie care are legătură directă cu sănătate oamenilor. Un paradox românesc de netăgăduit!
Controversele în acest caz cuprind aspecte ce descriu organizarea societății în aceste domenii ale sănătății alimentelor, în sensul în care medicul veterinar contribuie la creșterea gradului de civilizație prin misiunea la care participă, dacă este corect plasat în zonele sale de responsabilitate. Există un prag minim de organizare în această profesie sub care nu avem voie să ne așezăm.
Prea mult ne permitem să stagnăm în regiunea acestor conflicte, sfidând realitatea, care este evidentă: medicamentele de uz veterinar ce necesită o rețetă trebuie să fie utilizate numai cu acordul şi de către medicul veterinar clinician urban sau rural. Farmaciile sau depozitele de medicamente veterinare aparțin profesiei şi pot fi corect folosite numai de către un medic veterinar.
În alt context, nu dovedim decât pricepere în a defini o lume a compromisului: instituție contra instituție, în aceeași profesiune; coleg contra coleg; interese peste tot și prea puțină claritate în plan legislativ. Am descris din nefericire un conflict înghețat pe termen lung, în situația în care cetățeanul trebuie să fie servit de o profesie și nu privit la nivelul unui client într-o piață, căruia i se pot oferi servicii relative sub aspectul siguranței alimentare.
Chiar nu ne pasă că astăzi destructurăm un domeniu şi nu foarte târziu vom ”servi” în alimente medicamente de tot soiul: antibiotice, antiparazitare, anestezice, hormoni, substanțe stupefiante şi psihotrope? Vom pierde liniștea epidemiologică, vor apărea focare de boli, rezistența la antibiotice în era post antibiotice şi alte efecte ale utilizării nejudicioase a medicamentelor de uz veterinar ce necesită o rețetă.
Rolul medicului veterinar în ecuația conflictului
Medicul veterinar are un rol foarte important în societate, formulă în care se generează şi responsabilitatea. Lumea medicilor veterinari nu trebuie mutilată prin decizii dictate de evenimente politice sau interese economice. Medicului veterinar îi este necesară o neutralitate, pentru ca astfel să fie util oamenilor cărora le oferă garanția unor alimente de calitate şi sănătatea unui prieten necuvântător, real companion.
Nu putem accepta inserarea unor impurități legislative în organizarea profesiei, care pot genera consecințe pe termen lung, cu efecte negative atât asupra corpului medicilor veterinari cât mai ales asupra cetățenilor – ce depind de felul în care medicul veterinar își administrează mecanismele profesionale.
Profesiunea medicului veterinar
Printr-un astfel de mesaj invocăm dreptul la a beneficia de mecanismele noastre profesionale în interesul națiunii pe care o servim ca medici veterinari, profesând la niveluri asemănătoare colegilor din statele avansate. Sigur că există un anume interes excesiv pecuniar în breaslă, însă mereu trebuie să observăm medicul veterinar care se află la datorie din pasiune. Acest lucru îl înțelegi numai dacă ai întâlnit astfel de colegi, care există, au valoare și se exprimă pozitiv la locul lor de activitate, fiind din ce în ce mai mulți de la an la an, cu toate că actuala legislație îi nemulțumește și adesea îi gonește spre statele avansate.
Concluzii
Am abordat în rândurile de mai sus o chestiune de legitimitate a medicului veterinar în profesia lui. În conflictul prezentat acceptăm inflexiunea cu prea multă indulgență, fără să observăm că de fapt asistăm la o deviație. Avem speranța că deși acest subiect este alimentat pe baricade ale convingerilor diferite, vom putea să depășim punctul critic, vom evita ciocniri şi vom rezolva neînțelegerile în interesul cetățenilor pe care de fapt îi servim.
Ca analist și autor de carte în socialul profesiei vă mărturisesc faptul că urmăresc de mulți ani cu deosebită atenție evoluția evenimentelor dezvoltate în jurul acestei controversate probleme, context în care nu uităm cum O.U.G. 70/2017 a slăbit rolul medicului veterinar în asigurarea siguranței alimentului de origine animală.
Mă întreb cum poate fi adoptată o decizie împotriva unui grup profesional, care în cazul nostru este superior, aparține medicinei şi este reprezentat de oameni intens specializați, care își desfășoară activitatea în interesul societății – profesia aceasta fiind extrem de respectată în statele avansate ale mapamondului.
Am decis să public acest articol, în contextul în care profesia noastră încearcă să iasă dintr-un asalt legislativ defavorabil, context în care reacția medicilor clinicieni trebuie să fie una solidară principiilor care guvernează această nobilă profesie. Societățile breslei din zona universitară ce alcătuiesc spațiul manifestărilor științifice trebuie să-și facă simțită prezența și în regiunile în care se decid modificări legislative. În plus trebuie reduse și baricadele în profesie care pot accentua starea de disconfort.
Nu doresc să impun opinii în acest articol, însă vă invit să judecăm acest conflict major numai în interesul consumatorului. Ne confruntăm cu o problemă foarte importantă și insistăm asupra acestei afirmații. Față de acest subiect suntem nevoiți să abordăm argumentele cu multă sinceritate și să depunem un efort permanent pentru a evita echivocul. În acest articol cititorul trebuie să înțeleagă de la început că medicii veterinari onești își doresc o legislație orientată în interesul cetățenilor.
Dacă astăzi îi amputăm unei profesii dreptul de a beneficia de tot ceea ce-i este necesar pentru a se plasa corespunzător în slujba cetățeanului, nu ne poziționăm în ipostaza de a nesocoti ființa umană în drepturile ei? Cine cunoaște cel mai bine ce-i trebuie unui medic veterinar pentru a-şi exercita profesia? Să ne ferim atunci să comitem gesturi indirecte împotriva cetățeanului, limitând capacitatea profesională a medicului veterinar în domeniul prescripției medicamentelor.
Cetățenii acestei țări au dreptul la alimente sigure şi cred că suntem cu toții de acord în acest punct al comunicării noastre. Cum se pot apăra aceștia, dacă nu îi protejează medicii veterinari, ca unici profesioniști ai domeniului? Astfel, argumentele celor aflați în conflict trebuie enunțate în afara oricărui interes, de orice natură, care ar putea descrie un anume avantaj ascuns. Cei care doresc binele națiunii, medicii veterinari clinicieni, nu au secrete, ci urmăresc mecanismele corecte ale nobilei lor profesiuni.
Adesea simțim că am parcurs drumul de la economia planificată la capitalismul fără reguli. Cum putem să nesocotim această formidabilă evoluție a medicinei veterinare pentru care s-a investit mai bine de un sfert de secol de sacrificii, din anul 1990 încoace? Am ajuns într-un punct favorabil, trăim într-o uniune a familiei europene și acum gata, ni se spune să ne oprim, să nu mai ținem cont de principiile care guvernează această nobilă profesie? Comitem o eroare și nu neapărat împotriva medicului veterinar clinician, ci mai ales faţă de cetățenii țării. Ce urmărim de fapt? Reguli pentru alimente sănătoase sau interesele financiare ale pieței?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnule Doctor,
Completati va rog tabloul expus cu multitudinea de pesticide, fungicide, acenti de foliere, agenti de crestere, agenti de coacere la care „taranul roman” are acces neingradit si pe care le foloseste fara discernamint. Cei mai venali au gradina „pentru familie” si „pentru vinzare”. E suficient sa spunem alfa-hexaclor-ciclohexan pt a constientiza cit de grava e problema.
A ne baza pe nivelul de discernamint al celor care ne otravesc cu recoltele/animalele „crescute traditional” duce la nenorociri de genul in care copile nevinovate sint otravite de parinti inconstienti, crescatori de animale, care au folosit pe copii substante periculoase – si animalele crescute de ei au parte de acelasi tratament (sau mai rau) si apoi sint vindute ca „bio” sau transformate in „produse naturale traditionale”.
Ma feresc cit pot de a achizitiona asemenea produse. Sau fructe luate din piata stropite „fara numar”.
Asta e motivul pt care „producatorii autohtoni” au acces cu greu in magazinele internationale -nu risca nimeni.
In fiecare sat gasesti unul sau doua chioscuri ce vind asemenea otravuri fara ca autoritatile sa aibe vre-o reactie.
Am si eu o mica gradina de legume in Germania. Evident incerc sa evit orice chimicale, dar, nu de putine ori, mi s-a distrus toata recolta. Am impresia ca activitatea daunatorilor de toate categoriile e mult mai intensa. Nici chiar florile nu scapa.
Imi pun speranta in incalzireaglobala, multi daunatori nu rezista la caldura si uscaciune.
Stimate domn, așa este! Bine punctat! La fel și ghilimelele. ”Multitudinea de pesticide, fungicide, agenți de foliere, agenţi de creştere, agenţi de coacere la care „țăranul român” are acces neîngrădit si pe care le foloseşte fără discernamânt” – alcătuiește o frază care ar arunca în aer orice administrație ministerială din agricultură în orice stat civilizat.
Noi? Am ajuns o țară în care plicul ministerial este puternic afectat de mizeria comercialului – goana după averi și mai ales simplificarea până la anulare a selecției în funcțiile de la stat. Nu mai semănăm deloc astăzi cu o națiune, iar statalitatea este în proces de alunecare, într-un context în care mai ales în domeniile cheie – sănătate, educație, învățământ, infrastructură – reprezentanții ”statului” devin inapți în fața marilor teme care zdruncină societatea.
La noi, aceste două aspecte – care deși sunt diferite duc către același consecințe. Ne referim aici pe de o parte la alimentele de origine animală, iar pe de altă parte cele vegetale – ambele contaminate ca rezultat al folosirii nejudicioase – iarăși spunem: pe de o parte a medicamentelor de uz veterinar ce necesită rețetă, accesibile în fapt fără rețetă către crescători, iar pe de altă parte a produselor fitosanitare – care în fapt sunt turnate la rădăcina plantelor și pe frunzele plantelor – de către ”fermierii” ce urmăresc numai profitul – domeniul horticol (pomicultură, legumicultură, floricultură și viticultură) și el al farmaciilor veterinare fiind și lăsate de izbeliște, interesele fiind desigur ale comercianților și ”țăranilor” în comun acord. Cetățeanul? Este ultimul în această verigă – cel care plătește și consumă otrăvurile oferite de un stat practic, care este INCAPABIL să impună respectarea normelor în acest domeniu extrem de important. Mă surprinde în această ecuație și tăcerea aproape culpabilă a zonei academice din sfera medicinei veterinare, horticulturii și medicinei umane.
Inseamna cu suntem otraviti cu buna stiinta si cu ajutorul celor care ar trebui sa elaboreze legi conforme, parlamentul si institutiile statului, acceasi situatie probabil si cu toate produsele chimice folosite in agricultura.
Ne plangem ca lumea devine tot mai bolnava, se dezvolta resistente la antibiotice, apar tot felul de alergii inexplicabile etc.etc.
Este vorba de hrana ce de toate zilele, cu cat mai procesata cu atat mai nesantoasa insa cum ramane cu produsele de baza, in acest caz carnea de toate felurile ?
Daca la marile ferme poate exista un control cat de cat cu toate ca si aici ar trebui sa avem mari dubii, la micii producatori, de multe ori sub sigla BIO , ” de casa” „natural” sau cum vreti s-o numiti, nu exista nici un control, aici fiecare este de capul sau.
Poate avem noroc ca importam atata carne din afara, nici ea nu e mult mai buna dar poate mai controlata dar.
In orice caz singura solutie, porcul si gaina din propria ograda, doar atunci puntem avea garantia ca mancam, ceva sanatos, in rest, cum bine spuneti, este vorba de multi bani, foarte multi bani incepand de la producatorii de animale si pana la procesatori, industria si lobbyul din cadrul lor fiind foarte puternice pe langa mediul politic.
De multe increngaturile intre politic si economic sunt foarte puternice , multe interese comune.
Este vorba de multe produse ieftine si calitate proasta, din cauza diabetului moare la fiecare 6 secunde un om pe planeta, pendemia actuala un mizilic pe langa bolile cauzate de produse alimentare foarte indoilenice si produse cu ajutorul a foarte multe substante chimice care ne omoara, pe unii mai repede, pe altii mai incet.
Mai mult decât o regiune a investigațiilor jurnalistice reprezintă acest domeniu al deraierii de la un minim de monitorizare – în fapt aceste entități fiind astăzi lipsite de profesioniștii care în mod normal ar beneficia orice stat normal. Tema depășește jurnalismul de investigație, în orice caz. În Franța, Olanda, Germania, Austria, Danemarca sau Belgia, precum în multe alte state asemănătoare de pe mapamond – acest articol nu ar exista, sau dacă ar exista ar ajunge IMEDIAT pe masa președintelui.
Care este diferența între Dacian Cioloș și Emmanuel Macron? Nici una, ca oameni, desigur, sunt eleganți amândoi. Emmanuel, prietenul lui Dacian a avut însă mai mult noroc, fiind absolvent al unei școli de prestigiu – Școala Națională de Administrație – École nationale d’administration – ENA, o formidabilă instituție de învățământ universitar (profil politic și economic) absolvenții săi (ce poartă și numele de enarhi) ocupând posturile-cheie în administrația publică a Franței și a altor țări francofone.
Ei bine, în FRANȚA – un astfel de articol nu poate exista – pentru că acolo societatea se alcătuiește prin CONCURS – și cetățenii achită un impozit cu adevărat etic datorat unui stat care are grijă de domeniul siguranței produselor alimentare de origine animală sau vegetală, cum spune cititorul ”Cetățeanul Român” aici, observând și dumnealui că ne ducem pe râpă și mai grav o facem muți și orbi – urmărindu-ne doar meschinele interese financiare și de carieră – dusă prin încrengături de tot soiul, care mai de care înfășurate bine în hățișurile tranziției – care este în fapt o dovadă a incapacității noastre de decizie și conducere statală.
Ce optimist sunteți! Găinile din propria ogradă când au câte o diaree sau o mică amețeală, gospodina cere la farmacie „ceva „să treacă molima din curte. Tocmai bine, că ouăle n-o să le arunce doar pentru că a dat și ea „ceva „pentru diaree.
ACUM, în clipa asta, dacă mergeți la farmacia veterinară vi se dă ce vreți dumneavoastră.
Chiar, vă rog, să faceți un experiment: mergeți la farmacia veterinară și spuneți că aveți și dumneavoastră, la țară, zece găini și că au și ele puțină diaree.
Să vedeți ce vi se dă… vă asigur că nu ceai de mentă.
Toate alimentele de la materiile prime folosite la cele finite din magazine au compusi chimici care fac rau organismului. Un aliment care a devenit nociv este painea, cu prea multe adaosuri chimice. Laptele are prea mare continut de zahar. Mai toate alimentele au prea mult zahar si sare, conservanti, amelioratori de culoare si gust. Taranii nostrii demult folosesc cantitati de substante de crestere si insecticide ierbicide, etc. Problema este ca nu avem o lege de control obligatoriu ale produselor din orice piata. Nici produsele bio nu sunt bio in realitate. Vrem sanatate, pensie la 70 de ani, dar toate acestea depind f.mult de alimentatie.
Mulțumesc pentru răspuns – în câteva cuvinte ați descris o realitate cumplită – ce ține astăzi de siguranța națională. În state precum Israel, Elveția, Norvegia, Olanda, Franța, UK, Belgia – o astfel de situație este de neconceput. Tradiția nu le permite acolo astfel de poziționări. Noi am ajuns aici datorită unui primitivism ce a pornit odată cu neagra cădere a României în cumplita epocă a totalitarismului – din care nu am ieșit nici astăzi cu adevărat, trăind consecințele comunismului, ca societate, ca națiune.
Suntem terfeliți din toate direcțiile și avem un dar inexplicabil al compromisului. Grăbiți mereu să fentăm legea, ne place ascensiunea de culise, nu organizăm concursuri, avem universități în afara topului 1000, nu mai avem ștaif ca societate și trăim într-o debandadă a unui sistem de stat falimentar – care însă din păcate consumă o resursă financiară considerabilă, ținând în fapt pe funcții oameni fără nici o pregătire corespunzătoare postului. Punem frână, nu ne place corectitudinea, ne descurcăm – înainte de a cred în valoare. Luăm meniul așa cum este el alcătuit și fugim toată ziua după bani – distrugând orice urmă de normalitate în dreptul calității vieții.
Această depreciere a statalității – este în fapt o inflație – o atacare a posturilor statului de către hoarda (primitivă ca educație) postcomunistă – nesimțită și abilă în a secătui orice sursă de venit aflat în dreptul statului. Un context care nu o să producă nici o explozie, pentru că noi nu am fi ieșit din comunism dacă trăiam pe alt continent – și am fi reprodus cu siguranță modelul Nord Coreean.
Aici fără un ”Principe străin” – nu se vor putea impune reguli, pentru că într-un fel România nu a ieșit încă din feudalism, perioada regalității fiind prea scurtă și cea a comunismul mult prea lungă. Și astăzi relațiile de inter-dependență și de obligații reciproce între oameni, ”legalizate” prin jurăminte, relații de ”închinare” formează o rețea socială lipsită de flexibilitate care domină birourile statului la orice nivel, cu monitorizare politică desigur – clasa postdecembristă dezvoltându-și abilități în acest sens, școlită fiind înainte de 1989.
O lume doar aparent solidă, care are o imensă fragilitate în fapt, putând dispărea rapid odată cu instituirea CONCURSULUI REAL PE POST. Nimic nu mai este natural aici în țară, firesc în sensul ideii de umanitate, de modernitate europeană în vremuri contemporane. Suntem departe de tărâmul ce ar putea descrie o națiune civilizată. Păcat. Păcat de cei buni care trebuie să trăiască lângă cei răi, de această deja tradițională caracteristică a tranziției unde la un loc valoare cu nonvaloare stagnarea este asigurată.
În legătură cu subiectul articolului, vedem cum ”răul” intră direct și bine camuflat în hrana cetățenilor, fapt pe care medicii veterinari onești, inginerii horticultori și medicii umani angajați în social – nu îl pot accepta în nici un fel!
Multumesc mult pentru acest detaliat raspuns si timpul acordat. Felicitari pentru aceasta documentare din articol. Ceea ce m-a uimit a fost lipsa de reactie a Ministerului Sanatatii, Colegiul medicilor in problema sanatatii publice si a preventiei, precum si lipsa de colaborare dintre Ministerul Agriculturii si cel al Sanatatii, intre Colegiul medicilor veterinari si Colegiul medicilor umani.
Cu multă plăcare! În plus, vă rog să-mi permiteți o mică adăugire la comentariul dvs. Foarte BUNĂ observația! De ce organismele oficiale direct interesate nu au o poziție? Mai ales în acest domeniu al medicamentelor veterinare care necesită rețetă – fenomenul fiind atât de vechi cât însăși controversata TRANZIȚIE?
Pur și simplu, din punct de vedere simpatetic aceste analize le provoacă neplăceri și le tulbură disconfortul politic al prezenței în funcția respectivă – pe care aceștia o văd într-o cu totul altă reprezentare, nicidecum ca o sinceră luptă pentru interesele cetățenilor.
Li se spune acestora că de ani buni datorită unei ERORI legislative consumatorii sunt în pericol – și în plus li se oferă și rezolvarea simplă – printr-o soluție unică, bazată pe un principiu unanim acreditat în toate statele civilizate și anume: medicamentul de uz veterinar care necesită rețetă se află în exclusivitatea medicului veterinar clinician, care îl utilizează în baza valorilor medicinei veterinare și nu în baza altor rațiuni comerciale impuse – și aceștia, ca reacție, întreabă așa, pseudo naiv, – care a fost aseară scorul între Turcia și Italia?
Pentru cei din organismele menționate, intuirea realității și generarea în consecință a unor reacții reparatorii acolo unde se constată fenomene negative ce pot afecta siguranța alimentară a cetățenilor – reprezintă gesturi inexistente în zona mentală în care își concep poziții în social.
Când un profesor nu mai are o clasa activă și receptivă sau când un muzician nu mai intuiește recepții eficiente în comportarea studenților la cursurile sale – situația este foarte neplăcută. În schimb, MULT mai GRAV – când presa scrie și autorități tac – aceste demonstrează în fapt o muțenie bine calculată – situație în care impresiile din afară chiar nu au importanță pentru aceștia.
Așadar nu prostia și lipa înțelegerii fenomenelor stau în dreptul decidenților – ci mai degrabă interesele și specificul educațional – care îi determină să-și păstreze poziția, înainte de a lupta în congruență cu înălțimea funcției pe care o servesc, în fapt. Ei nu mai conștientizează faptul că se află acolo pentru a servi cetățenii, situație în care în majoritatea cazurilor își servesc interesele, în primul rând!
În aceste instituții ermetismul este adesea chiar ostentativ. Acești ”lideri” se diferențiază imens față de liderii ce reprezentau națiunea în timpul regalității. Nu pot fi alcătuite comparații. Nu există conexiuni cu trecutul anterior comunismului. Ei reprezintă statul post-comunist, cel al tranziției – corupt și dirijat politic – departe de orice meritocrație.
De aici și lipsa lor de reacții față de orice subiect ce interesează cetățeanul – situație nepermisă în regiuni metropolitane precum: Paris, Londra, Bruxelles, Tokyo, Seul sau Toronto – ca să dau numai câteva exemple, reale axe ale valorii și eficienței sociale în zona de expresie publică.
EXCELENT ARTICOL!
FORMIDABILĂ PREZENTARE – stil academic, analiză impecabilă, domeniul realității descris etic. Autorul merită felicitările întregii sale brezle. Cunoaștem problematica și întărim cele spuse aici.
Mesajul transmis are claritate și invită fără echivoc factorii decidenți să treacă imediat la reforme clare în interesul cetățenilor.
Îl felicităm pe autor!
Un articol cu o prezentare jurnalistică perfectă. M-a surprins eleganța domnului doctor însă și forța mesajului deopotrivă. Tema este atât de gravă încât cu greu cineva poate să rămână calm în redactare, cu atât mai multe felicitări autorului.
De fapt în urma acestei prezentări ar merita o întâlnire la nivel înalt între colegiile medicilor veterinari și umani – neapărat! Rolul presei, în care intră cum vedem bineveniți specialiști ai diferitelor domenii – în cazul nostru cel al clinicii veterinare, este acela de a trezi somnul celor care trebuie să decidă.
Vedeți dumneavoastră, comentăm aici tot felul de teme: istorie, drept, filosofie, artă, legislație etc. În acest articol este expus în mod elevat destinul tragic al cetățenilor acestei țări. Sănătatea nu este cea mai importantă? În toate statele dezvoltate medicii veterinari urmează universități celebre și segmentul lor asigură societății siguranța a ceea ce mănâncă.
Astăzi citim un articol realist, foarte bine argumentat, care ne arată cu o eleganță cum vedeam la celebrul Ion Rațiu – că deși am avansat, de fapt stăm pe loc sau chiar mai grav decât în anul 1990.
O națiune care nu are grijă de alimentele populației, este aceea în care corupția a permis lejeritatea legilor. Să înțelegem clar, medicamentele de uz veterinar care necesită rețetă trebuie distribuite și folosite numai de către medicii veterinari. Ce este așa de greu de transpus acest principiu, cum spune autorul, într-o legislație orientată în slujba oamenilor?
La noi cutumele, deprinderile să zicem așa pe care le stabilesc acești lideri prezenți pe funcții nu se potrivesc cu modul în care analiștii ca voi susțin interesele cetățenilor în anumite problematici ce reprezintă deraieri ale instituțiilor de la menirea lor. Dvs. sunteți poate singurul analist real al profesiei medicale veterinare și cred eu că nici medicina umană nu are un medic cu atâtea publicații în domeniul social al profesiei, cum vă place să spuneți. Am citit cartea dvs. ”Dreptul de a pune condiții” în care invitați la reforme. Însă pe cine invitați? În România știți că nu se dau concursuri după absolvirea facultății. Oricine profesează imediat ce își procură diploma de licență – am folosit nu întâmplător acest termen. Cei buni nu reprezintă mai mult de 60%, în rest cu un concurs, mai bine de 45 % dintre cei care lucrează prin cabinete nu ar obține competențe. Să scrieți un articol neapărat pe ideile acestea.
Apoi, cu permisiunea dvs. ne întrebăm de ce medicii clinicieni umani și veterinari nu se manifestă activ în această regiune a compromisului? O baricadă de acest fel ar fi utilă și necesară în acest moment. Medicilor veterinari le-au fost răpite mecanismele profesionale, cetățenii sunt grav expuși în calitatea lor de consumatori, iar medicii umani își văd pacienții expuși unor riscuri de îmbolnăvire, ca urmare a consumului unor alimente cu risc. Se justifică o reacție comună, în contextul în care manifestările științifice în aceste profesii medicale sunt extrem de prezente, în schimb starea domeniului devine deplorabilă. Acest paradox vine ca o definiție a societății noastre medicale umane și veterinare, foarte mult atinsă de zona comercialului. Ați relevat ideal aceste aspecte, mai bine ca subsemnatul, în cartea ”Tie Break, medicii veterinari vs. Medicina veterinară” carte cred eu unică în domeniu, pentru care vă mărturisesc într-un stat civilizat primeați cu siguranță un premiu. Eu vă admir și cred că și mulți alți colegi de-ai dvs.
Ca o completare, mult cunoscutul conflict al dezinfectantelor, este mic copil față de această situație. Și culmea, acel context nu a fost relevat în primul rând de medici, ci de presă, situație care ne surprinde în mod neplăcut.
Medicii umani și veterinari trebuie să-și extindă evantaiul de preocupări și în zona medicinei preventive printr-o poziționare fermă în problemele societății. Aici însă, dacă identificăm o problemă de resursă umană, educată strict pe paliere de specializare și fără ca omul medic să aibă și o gândire medicală și mai mult, în plus să fie un intelectual în domeniul său, partida este pierdută și așteptăm degeaba reacții de la ”persoane medici”, care nu le vor produce niciodată.
În România asumpția ”La coada vacii” (citez din cartea dvs., prima aici menționată) stabilită în dreptul medicului veterinar, s-a dezvoltat în comunism. Sunt de acord. În orice stat avansat, medicul veterinar urmează universități celebre și are un rol în social recunoscut în social și cu adevărat important. Vocea medicului veterinar este astăzi nulă – din păcate – vedem la facultate, oameni selectați după cum a căzut hazardul intereselor, să zic și eu așa, dacă se potrivește.
Se discută mult în profesie însă față de modelul de la 1921 când Facultatea de Medicină Veterinară din București intra în Universitatea București pe atunci celebră în această regiune a Europei, astăzi în social, prezența specialiștilor universitari ai medicinei veterinare este absentă. (Cunosc din cărțile pe care le publicați ca cercetător CNSAS – aceste concepții și sunt alături de dvs. în idei. În ”Gigantul Gheție” precizați despre acești 100 de ani – care nu ne leagă de trecut, suntem diferiți.)
Există în cele patru centre universitare discipline de Farmacologie – Toxicologie – din care dascălii ar putea genera prezente eficiente, alcătuite prin concepții redactate public în piața produselor alimentare care provin dintr-un domeniu în care medicului veterinar i-au fost amputate deciziile profesionale. Nu se întâmplă însă acest lucru, și nici nu are cum cât aceste medii universitare lipsesc din topul 1000 al Universităților planetare – cum spuneți în altă carte – ”Neorânduiții”. Acum v-am citat prea mult, dar așa este. Trăim niște vremuri ale pierderii de valoare. Și în comunism nu se permiteau intrări așa de facile în această meserie.
Farmaciile că sunt veterinare sau umane au drept unic țel să VÂNDĂ.
Conștiința prea puțin mai mustră atunci când există perspectiva cîștigului.
Felicit autorul și cu ocazia acestui articol, iar bucuria ar fi și mai mare dacă cei care DECID ar auzi și ar acționa.
Mulți oameni sunt neinformați sau informați necorespunzător și trebuie știut că atunci când în tratamentul oamenilor sau al animalelor sunt folosite antibiotice incorect, mai târziu vor suferi cu toții, când vor avea cu adevărat nevoie de aceste medicamente, efectul lor nu va mai fi cel scontat.
Cât despre tratamentele antiparazitare aplicate la liber de către proprietarii animalelor producătoare de lapte, „no comment „.
Te duci în piață, bine merci, iei „telemea de Sibiu”(într-o vreme tot Bucureștiului avea în piețe „telemea de Sibiu „- probabil lucrau toate oile din Sibiu la unison, pentru asta), dar nu știi dacă a fost respectat timpul de înjumătățire despre care vorbea domnul doctor mai sus.
Când ne vom gândi mai înainte la cel de lângă noi și apoi la propria persoană, vom înregistra progres, situația fiind valabilă nu numai pentru medicamentele folosite aiurea.