sâmbătă, ianuarie 16, 2021

Un înger sub acoperire

Mi-am făcut, de-a lungul anilor, un soi de listă, foarte scurtă, cu oamenii care, cunoscându-i, mi s-au părut… nefiresc de buni. Comparată cu capriciile infinit de diverse ale speciei umane, această stirpe nobilă mi se părea a fi nu doar excepția, ci o alternativă la lumea obișnuită. Astfel de oameni pur și simplu păreau că nu erau de aici. Desigur, nu am pus niciodată pe hârtie o asemenea listă. M-am mulțumit să-i numesc „îngeri sub acoperire“. Ei au, ca și noi, înfățișare, carne și oase, dar doar par a fi oameni. Ființa lor autentică e serafică. Și am avut mereu sentimentul că acești puțini sunt stâlpii de rezistență nevăzuți care sprijină lumea în care trăim.

Mai târziu am descoperit că același sentiment al excepției „ziditoare“ a existat și la cei din vechime. O legendă talmudică din cartea „Sanhedrin“ ne vorbește despre cei „36 de drepți“ ce există pururi pe lume și de dragul cărora Dumnezeu o ține în existență. Ei sunt bine ascunși printre ceilalți, nu li se știe numele și nu pot fi arătați cu degetul, nu se știe dacă sunt bogați sau săraci, dacă sunt lucrători ai câmpului sau orășeni, ce anume meserie au – se știe doar că, fără ei, lumea nu ar putea „ține laolaltă“ și s-ar sfârși într-o clipită. Ei ies la iveală doar în momente de răscruce, dar și atunci doar pentru o vreme, revenind de îndată în anonimitate. Numărul lor este mereu același: când unul dintre ei moare, se naște într-un alt colț de lume un altul, care să  păstreze neschimbat numărul lor.

Așa l-am cunoscut eu în anii tinereții, ca pe unul dintre aceștia, pe Sorin Vieru. Pe profesorul de istoria logicii și de filozofie greacă parcă nu ne săturam să-l audiem doar la cursurile noastre de la filozofie: nu de puține ori, migram în grup către Facultatea de Limbi Clasice, ca să-l auzim din nou. După terminarea anilor de studiu, împreună cu un cerc de prieteni, am avut privilegiul să-l ascultăm într-un seminar privat, ținut într-o bibliotecă germană de pe bulevardul Iancu de Hunedoara – un loc tihnit, unde mulți dintre noi ne-am trăit oarecum a doua studenție. După cursul despre Sofistul de la facultate, au urmat, ani de-a rândul, întâlniri pe marginea mai multor dialoguri platoniciene. A fost, ca să zic așa, un profesor pe care l-am luat cu noi și de care parcă nu puteam și nu voiam să ne despărțim. Ne-a despărțit doar plecarea noastră rând pe rând în străinătate, cu burse de studii. Dar am rămas întotdeauna și oriunde cu sentimentul că acolo, într-o odaie înțesată cu cărți, așezat într-un fotoliu adânc și privindu-ne cu ochii săi albaștri, ne așteaptă Profesorul. Firește, nu ne închipuiam pe atunci că un logician, traducător al lui Frege, poate fi totodată totodată un poet și un artist de o mare finețe. Acum îmi dau seama că personalitatea sa molcomă, intens binevoitoare, împăca foarte bine aceste contrarii.

Era un om pe care îl puteai vedea cum cade pe gânduri. Aproape că îi vedeai gândurile, simțeai o vibrație fină în aer, înainte ca ele să fie exprimate. Cuvintele veneau într-un final, perfect pregătite să spună ce era de spus. Când am citit în Banchetul lui Platon că Socrate, adâncit la un moment dat în gânduri, a petrecut o noapte întreagă înțepenit ca o statuie, spectacolul nu mi s-a părut deloc exagerat. Aceeași încremenire a trupului în clipa cugetării o văzusem pe viu la profesorul nostru. De altfel, demult nu ne mai era profesor și nu ne mai da note, ne era un prieten mai bătrân, pe care, când îl pomeneam între noi la persoana a treia, îl numeam tandru „Sorel“, cum auzisem că-i spun prietenii săi de o seamă.

Dar bunătatea, cum să descrii bunătatea? Dincolo de cuvintele sale de duh, de spiritul mucalit, de politețe, de sincera mărturisire a ignoranței într-o privință sau alta, de clipele ce ne păreau prea scurte atunci când ne aflam în preajma sa (de fapt uitam cu totul că există timp) – dincolo de toate acestea rămâne bunătatea sa indescriptibilă. O simțeam ca pe o iradiere, ca pe un zumzet imperceptibil al întregului univers, adunat într-o singură persoană. Această inepuizabilă bunătate nu se poate să fi dispărut aseară, o dată cu moartea Profesorului, din lumea în care continuăm să existăm. Fiindcă, altminteri, la venirea dimineții, ne-am fi trezit, cum zice Heidegger, weltlos, fără-de-lume.

Am certitudinea că, la momentul acestei triste dispariții, altundeva pe lumea aceasta s-a născut, spre a păstra neschimbat numărul celor 36, un alt „Sorel“.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Catalin Cioaba
Catalin Cioaba
cercetător postdoctoral, Universitatea Bucureşti A absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Filosofie la Universitatea Bucureşti, unde a obţinut doctoratul în anul 2005 cu o teză despre Martin Heidegger. Autor al mai multor traduceri importante din Martin Heidegger şi Ludwig Wittgenstein. Stagii de cercetare în Germania, Franţa şi Austria.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.