miercuri, ianuarie 20, 2021

Un interviu vechi de 30 de ani

Am mai avut ocazia să relev în diferite comentarii semnificația și importanța reluării operațiunilor spre, dar și în România ale postului de radio Europa Liberă.
Nu știu dacă făcând-o, americanii chiar admit implicit că au comis o greșeală monumentală atunci când, în 1994, au decis irevocabil mutarea întregului complex Europa Liberă-Libertatea de la München la Praga (operațiune încheiată în iunie 1995), când au închis, la finele anului 2003, atât de performantul Birou de la București al postului, ori când, în 2008, au sistat cu totul programele spre România, cele difuzate pe mai departe în limba română vizând exclusiv, cel puțin la modul teoretic, Republica Moldova. Însă sunt abolut sigur că americanii care nu cheltuie nici un ban degeaba au înțeles că ceva nu e astăzi tocmai în regulă în și cu țara noastră, că interesele lor strategice sunt periclitate, că vecinătatea României cu Rusia ridică astăzi probleme care îi privesc direct, că guvernarea PSD-ALDE le aduce și lor dificultăți și îngrijorări suplimentare. Drept pentru care au hotărât să resuciteze ceea ce, din 1950 și, cel puțin până în decembrie 1989, a fost, indubitabil, cea mai eficientă componentă a politicii lor externe în raport cu Bucureștiul. Cu întreaga Europă de Est, cu Uniunea Sovietică însăși.
Revenirea în România a Europei Libere s-a făcut nu pe unde radio, ci pe internet și ea presupune, între altele, existența unei secțiuni sonore prin intermediul căreia sunt revalorificate emisiunile de odinioară ale postului. Nu este în intenția acestui comentariu să analizeze ce e bun și ce e mai puțin bun în aceasta, să dea seama despre bucuriile și supărările mele personale în legătură cu felul în care se întâmplă totul. Poate că o voi face cu altă ocazie.
Comentariul meu pornește de la faptul că zilele trecute a fost redifuzat un interviu luat în iulie 1989 de Nestor Ratesh, în acea vreme director interimar al Departamentului românesc, președintelui Parlamentului Maghiar, dl. Szürὄs Mátyás, membru de frunte al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar. Interviul a fost, la origine, transmis în două ediții consecutive ale programului Din lumea comunistă, realizat de Doina Alexandru. Mi se pare util de precizat că interviul acela intervenea la doar o lună după ce autoritățile comunist-reformatoare de la Budapesta deciseseră reînhumarea cu fast, consecință a reabilitării, lui Nagy Imre și a altor conducători maghiari uciși după înăbușirea în sânge a Revoluției din 1956. Momentul reînhumării, cu o atenție specială arătată comportamentului tinerilor politicieni grupați în jurul actualului prim-ministru maghiar Orbán Viktor și în Fidesz, este descris cu lux de amănunte de Paul Lendvai în excepționala lui carte Ungaria lui Orbán, apărută în traducere românească la editura bucureșteană Humanitas. Să mai reamintim și că Bucureștiul, Nicolae Ceaușescu personal, nu priviseră deloc cu bune sentimente reînhumarea, și aceasta din mai multe motive, fapt despre care vorbește în interviu domnul Szürὄs însuși. A contat, desigur, și faptul că Nagy Imre s-a aflat preț de un an în custodia autorităților române care l-au predat sovieticilor și noilor autorități maghiare în frunte cu Kádár. Dar și conștiința faptului că în imediata vecinătate a României comunismul evoluează pe coordonate primejdioase pentru liderul bătrân, bolnav și tot mai izolat de la București.
Mi se pare absolut necesar să relev excepționalele calități jurnalistice ale interviului și profesionalismul de excepție al intervievatorului. Cred că documentul radiofonic cu pricina ar trebui studiat cu creionul în mână la toate Facultățile de jurnalism din țară. Nestor Ratesh a fost unul dintre cei mai buni jurnaliști nu doar ai Europei Libere, ci din întreaga presă românească din 1945 încoace. Era un maestru al interviului, știa să pună întrebări, însă, înainte de orice, știa să asculte. Calitate rară. Nu era un rob al desfășurătorului, al întrebărilor pregătite de dinainte, cel mai adesea următoarea întrebare își afla originea în răspunsul ce tocmai ieșise pe gura interlocutorului. Iată, la un moment dat, președintele Parlamentului maghiar vorbește despre ceea ce îi place să considere noile exemple, și nu modele, din lumea comunistă și invocă China. Aceasta după masacrul din Piața Tiananmen, din ziua de 4 iunie 1989. Nestor Ratesh nu reacționează violent, nepoliticos, se mulțumește doar să întrebe, cu un tact și o stăpânire de sine exemplare „China, domnule președinte?”. Ceea ce determină- punct ochit, punct lovit!- utile și interesante precizări suplimentare din partea d-lui Szürὄs.
Am ascultat de vreo două-trei interviul. Budapesta era pe atunci, repet, în iulie 1989, un vârf de lance al reformelor. Alături de Varșovia depășise ca amplitudine limitele gorbacioviste ale glasnostului și perestroikăi. Se despărțise clar de brejnevism, un brejnevism pe care dl. Szürὄs îl cunoștea în intimitatea lui de vreme ce fusese vreme de vreo zece ani ambasador al țării sale la Moscova. Însă dacă era clar că Polonia decisese să o rupă definitiv cu socialismul și comunismul, autoritățile budapestane, dl. Mátyás Szürὄs însuși, credeau că socialismului trebuie să i se dea o șansă. Admiteau că s-au comis greșeli, se distanțau nu doar de Kádar, ci și de Károly Grosz, însă nutreau dacă nu convingerea, măcar speranța că socialismul nu era cu totul compromis. Ascultând argumentația președintelui Parlamentului maghiar care, la un moment dat invocă chiar modelul finlandez ( o altă ocazie pentru Nestor Ratesh să intervină pentru precizări de ordin semantic) m-am dus cu gândul la un editorial mai vechi al lui Noel Bernard (poate fi găsit în cartea Aici e Europa Liberă), editorial intitulat Câte feluri de socialism există.
Sigur, cum spuneam, dl. Szürὄs socotea în iulie 1989 că socialismul trebuie și ar putea fi salvat. Că poate fi regândit pe baze democratice. O anume democrație, de neimaginat la București, devenise regulă în capitala Ungariei. Însuși faptul că la Budapesta funcționa, cu aprobarea și încurajarea guvernului, un birou al Europei Libere ori că o înaltă autoritate maghiară a acceptat să discute cu directorul Departamentului românesc, luând, desigur, în calcul și impactul în rândul românilor al emisiunilor de la München și mizând pe fructificarea ocaziei de a le împărtăși acestora opinia Budapestei despre istoricul, dar și prezentul relațiilor româno-maghiare, spune multe. Între altele și de ce în România a fost nevoie de Revoluția sângeroasă din Decembrie 1989.
Poate și de ce astăzi România este altfel, de ce sunt și azi elemente reziduale comunist-izolaționaiste, cu toate că nici ceea ce se întâmplă acum în Ungaria nu este nici pe departe un model democratic. Un indiciu clar că în viața politică surprizele sunt oricând posibile. Și că nicăieri democrația nu este un dat definitiv.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Ungaria se despărțise de brejnevism încă de prin 1975, ceea ce aveau ei se numea în derâdere ”gulaș-comunism” și era de fapt un gorbaciovism avant la lettre. Din multe puncte de vedere, Ungaria lui Kadar era ceva mai liberală decât fusese Cehoslovacia lui Dubcek.

    Dacă România l-ar fi avut la conducere pe Ion Iliescu prin 1975, ar fi fost astăzi cam unde e Ungaria. Din păcate, Ion Iliescu ajungea pentru a doua oară președinte în România după 25 de ani, în 2000. Conducerea pe care o are România în prezent e comparabilă cu perioada lui Ferenc Gyurcsány, iar un echivalent al lui Orban abia urmează să apară la București, dar asta după 2025. Mai e mult până departe, ar fi spus bunică-mea :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.