Nu de mult, în librării a apărut un nou volum al japonezului Yasunari Kawabata. Se numește „Povestiri de ținut în palmă“ și cuprinde câteva zeci de proze de mică întindere, scrise între 1916 și 1964 (Kawabata moare, manu propria, în 1972).
Pentru mine, cartea prezintă interes inclusiv pentru că autorul traducerii și al aparatului însoțitor este unul dintre cei mai mari cărturari necunoscuți ai României. Ar trebui vorbit despre el. Se numește Flavius Florea, locuiește la București și este o autoritate în tot ceea ce va să zică niponologie. Orice nouă traducere care îi apare mă bucură enorm. Pe acest domn trecut de 70 de ani nu-l vezi citat în gazete, nu-l auzi vorbind la evenimente publice, nu-l găsești ocupând un loc, oricât de umil, în vitrina culturală a țării. Dar anonimatul nu-l împiedică să citească în câteva limbi moderne, să traducă dezinvolt din japoneză și japoneză veche, să trăiască scufundat în marea muzică a lumii, să cunoască istoria picturii europene, să aibă pasiuni inginerești, să-și fi transformat casa într-un uimitor lăcaș privat de cultură. În singura vizită pe care i-am făcut-o, m-a primit (în tricou) într-o sufragerie burdușită cu însemnele pasiunilor sale: hărți medievale, dicționare savante și enciclopedii, partituri muzicale, numismatică, o sabie de kendo, o chitară. Tinerii studioși care îl vizitează pe Florea îl găsesc fie ascultând Bach și urmărind notele pe partitură, fie proiectând o scară de lemn pentru noua casă a unui prieten, fie încercând să localizeze pe harta Japoniei de azi castele dispărute de secole, dar pomenite în literatura clasică din insulă. Aceiași tineri povestesc că, atunci când se întâmplă să se afle într-o sală de așteptare și să se plictisească, Florea face cu degetele discrete exerciții de mobilitate pentru pian, după o muzică fredonată în gând.
Este de necrezut că există asemenea oameni și este de necrezut că, uneori, ei rămân necunoscuți.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Multumesc pentru semnalare si analiza!
Acest medalion portretistic nu e un simplu omagiu adus acestui om deosebit. Este, totodata, publicitatea care-i este cea mai potrivita.
Da, adevarat!
Domnul Florea (sau Vîca cum era numit in tinerete) a fost si vad ca înca este în continua miscare intelectuala.
Absolvent al facultatii de Electronica din Bucuresti dar profund interesat de muzica, limbi straine (japoneza în special), arte martiale, literatura, etc. domnia sa si-a ales si urmat calea vietii dupa cum ia dictat inima (care, sper ca este inca sanatoasa!).
Flavius se pare ca a adoptat cu succes principiul de viata a lui George Burns: „You can’t help getting older, but you don’t have to get old.”
Sanatate si viata lunga!