A plecat dintre noi Nicolae Manolescu, critic si istoric literar din marea tradiție ilustrată de Titu Maiorescu, E. Lovinescu, G. Călinescu, Tudor Vianu. Este o imensă pierdere pentru cultura umanistă românească. Vestea am primit-o acum un ceas de la Mircea Mihaies. Încerc să-mi adun gandurile si sa spun cateva lucruri ce-mi par adevăruri esențiale. Am fost prieten apropiat cu N. Manolescu. Voi scrie separat despre cea ce-a însemnat aceasta prietenie pentru mine si familia mea. Eram admiratorul sau încă dinaintea plecării mele din România in septembrie 1981. L-am cunoscut personal in februarie 1990 cand, împreuna cu Octavian Paler si Dan Petrescu, a venit sa ne astepte la Otopeni pe Dorin Tudoran, vechiul sau prieten, si pe mine. Ne-am împrietenit instantaneu. Am făcut atunci un dialog care a fost publicat mai intai in lunarul timisorean „Orizont”, apoi in volumul „Ghilotina de scrum”. Rar mi-a fost dat sa intalnesc un spirit mai liber de anxietati si prejudecati decat N. Manolescu. Ceva mă face să cred ca nu avea coșmaruri.
Am scris prefața volumului său de eseuri politice „Dreptul la normalitate”. Afirmam atunci, la începutul anilor 90, o reafirm acum, că prin N. Manolescu a renascut proza politică româneasca. Rubrica „Ochiul magic”, ținută de el ani de zile la „România Literară,” oferea referințe morale într-un ocean de conformisme si lașitati. Scria elegant, cu sobră luciditate. Opera, precum Alexandru Paleologu, cu ipoteze de lucru. Refuza orice dogmatism. Era structural un liberal. Pur si simplu, liberalismul îi curgea prin vene.
In martie 1991 am organizat la Timișoara, împreuna cu Mircea Mihaieș si Vasile Popovici, conferința internațională „Putere si opoziție în societățile postcomuniste”. Am tradus simultan in engleză discursul său. Era deopotrivă de o maximă limpezime si o impresionantă profunzime. N. Manolescu știa sa râda, avea un umor contagios. Dar, fundamental, nu era un ludic. Cultiva si practica l’esprit de serieux. Știa ca exista lucruri cu care nu se glumește. A fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
L-a prețuit mult pe Edmund Wilson, cel mai important critic literar american din secolul XX. Asemeni acestuia, N. Manolescu intuia perfect legatura dintre literatura, istorie, etica si politica. A fost un modern si a încurajat modernismul si postmodernismul. Nu suporta pașunismele, primordialismele, esențialismele.
Mă opresc aici. Condoleante fiicei sale Ana si fiului sau Andrei.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ca orice ‘telectual respectabil, a adus ode frumoase Fiului Poporului.
Nicolae Manoescu catre Ceausescu in 13 martie 1981:
„Domnia Voastră, de multe ori ne‑aţi spus, ne‑aţi arătat ce se cere de la literatură, ce ar trebui să fie această literatură. […] De obicei se leagă valoarea literară de libertatea acestei literaturi. Şi eu, tovarăşe secretar general, am să merg mai departe cu această valoare a literaturii, spunând că ea se leagă de legalitatea restaurată de 15 ani încoace, de când Domnia Voastră aţi instaurat această legalitate, făcând să se cunoască operele unui popor prea adesea încercat şi lipsit în istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai mare legătură care se poate face între dezvoltare şi literatură în aceşti 15 ani, şi acest cadru legal, se face datorită şi graţie eforturilor Domniei Voastre.“
Fiu de detinuti politici – ambii parinti cu ani de puscarie politica – exmatriculat din facultate si reprimit cu mare greutate ( a trebuit sa-si schimbe numele, fiind infiat de bunicul matern) , facut profesor doar dupa revolutie, desi o merita de mult, cum crezi ca putea trai/lucra altfel ?
Tu n-ai trait vremurile alea ? Si acum, la moartea lui vii cu prostiile astea ?
Sa-ti fie rusine !!!
Sigur ca e cam devreme sa se aduca in lumina si umbrele din viata lui Manolescu- sa asteptam sa se astearna pamantul bine pe mormant-dar adevarul ramane adevar. Scuzele pe care le aduceti nu au valoare- avem sau nu avem o conduita morala, indiferent ce au facut parintii nostri, cum ne-a fost copilaria sau viata.
E ca si cand as scrie ca un judecator, dintre cele 16 curti de apel din Ro, exprimandu-si regretele :
– „Oare cenzura comunista nu avea si ea partile ei bune?” si,
– „Excesul de libertate” ,
ar fi nostralgic dupa anii de comunism (din care nici nu a apucat sa „guste” din plin …) .
Ce grabit ati fost!! Presupun ca aveti permanent la indemana un hardau plin, in caz de…
…sa definim si ce este un intelectual ne-democrat in acceptiunea autorului pentru a intelege mai bine ce vrea sa spuna despre Nicolae Manolescu, Dumnezeu sa-l odihneasca !
Manolescu era socialist, adica „democrat”, adica de centru-stanga. ca nu era totusi comunist, iar nedemocrat e oricine care nu e nici socialist, nici comunist… Cum spunea Ceausescu, adica cum vorbeste stanga azi, in special in SUA si Canada, toti nesocialistii sunt fascisti tovarase pt ca indraznesc sa gandeasca altfel decat socialistii..
Cine sa defineasca?
Eu cred ca se dau de undeva diplome/adeverinte de intelectual democrat. Nu stiu de unde, ca as face si eu o cerere, poate prind vreo sinecura la ONU, UNESCO, OMS, UE etc.
Toata lumea a aflat ca N. Manolescu a fost persecutat de regimul comunist, persecutia constind in mentinerea lui in pozitia modesta de lector universitar. Dar, in acelasi timp, era redactor-sef, sau director, la „Romania literara”, unde publica saptaminal. Si participa activ, nesilit de nimeni, la intilnirile scriitorilor cu Ceausescu. Si tot in anii aia o vizita pe Monica Lovinescu la Paris. Nu o singura data, ci cu repetitie. Cei mai batrini stiu ca nu oricine primea pasaport si dreptul de a calatori in Occident. Si ca dintr-o leafa de lector universitar era cam greu, spre imposibil, sa-ti finantezi chiar si o singura astfel de calatorie intr-un deceniu. Nu stiu cit de subversive (anticomuniste) vor fi fost rezultatele discutiilor celor doi la Paris, insa impresia pe care mi-a lasat-o un text al unuia dintre ei, nu mai stiu care, publicat pe undeva, m-a lasat perplex: pentru a putea coresponda in scris, fara ca Securitatea sa priceapa despre cine birfesc ei, au cautat impreuna, amuzindu-se copios, nume de personaje literare pe care sa le foloseasca in locul numelor scriitorimii bucurestiote. Dupa care… au uitat amindoi de lista. Impresia pe care mi-a lasat-o aceasta amintire facuta publica era ca N. Manolescu, cel persecutat de regim, se ducea la Paris asa cum bucuresteanul ne-persecutat de statul comunist se ducea o data pe an la Caru’ cu Bere ca sa mai stea la o birfa cu un fost coleg de facultate si sa dezbata cine s-a mai casatorit, cine a divortat, ce a zis nevasta lu’ X, care a mai uschit-o in America etc.
O mare pierdere. Condoleanțe familiei.
NICOLAE MANOLESCU a fost unul din cei 4 evangheliști ai Istoriei Literaturii Române, alături de Maiorescu, Călinescu și Lovinescu ( pe Vianu, un estetician de prim rang, nu l-aș introduce în această categorie). Manolescu în O ISTORIE CRITICĂ a literaturii române a continuat și a re-etalonat dezvoltarea literaturii, inclusiv din perioada comunistă. A fost unul din publiciștii cei mai citiți în România Literară, tolerat chiar de regimul comunist și sprijinit chiar de unii culturnici comuniști deși avea dosar prost(părinții fuseseră deținuți politici) și a trebuit să-și schimbe numele din Apolzan în Manolescu.
A fost candidat la Președinția României, ca fel de Havel, dar a avut soarta lui Llosa. Nu a putut candida din partea CDR fiindcă s-a opus Ana Blandiana și alții, supărați fiindcă Maestrul le cam criticase productele literare. Eu cred că Manolescu ar fi fost mai necesar decât insipidul Constantinescu.
Oare cum va mai evolua Literatura românească, rămasă fără marea ei busolă?
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
L-am votat si le judecata de apoi a cititorilor Romaniei Literare nadajduiesc ca gestul sa pledeze in favoarea mea.
Stiu ca o Romanie care sa functioneze dupa principiile valorilor
promovate de domnul Nicolae Manolescu ducea cu gandul la o Utopie, dar meritam si noi si dansul sa traim o pagina temporala in acea nobila utopie.
N-a fost sa fie.
Poporul roman era la acel moment hipnotizat de publicatii gerate de Vadim, Dinescu, Gugui si alti instelati iar in CDR orgoliile prindeau aripi.
Dumnezeu sa il ierte si sa ii dea raspunsuri la intrebarile care ii tulburau certitudinile.
domnule tismăneanu,
aveți idee de faptul că nicolae manolescu a ajuns la „democrația” de a da afară din uniunea scriitorilor o sumă de oameni cu real talent care nu erau de acord că domnia sa intervenea peste jurii în favoarea unor susținători ai dânsului?
aveți idee că a modificat ilegal statutul uniunii astfel încât a ajuns la al cincilea mandat?
despre ce democrat vorbiți?
Domnul meu,dicolo de toate aceste reprosuri,care,in ultima instanta nu mai au nicio insemnatate,cititi opera lui Manolescu.Cartile raman,iar valoarea acestora nu a fost contestata de nimeni,nici macar de cei care s-au contrat cu el in „ringul” vietii de zi cu zi.(vezi Florin Iaru).Va rog eu,mai cititi (fie si pe sarite)din „Istoria critica a literaturri romane” sau din „Arca lui Noe”si dupa aceea mai emiteti texte de acest tip.Paate o sa va si ajute in ceea ce priveste exprimarea.
De ce nu mai au insemnatate unele dintre faptele facute de Manolescu in foarte lunga lui domnie la Uniunea Scriitorilor? Explicati-le scriitorilor care au suferit datorita abuzurilor din ultima parte a domniei manolesciene.
Felicitari pt postare. Cum se trec cu vederea pacatele trecutului …
“Cititorule” – Ți-as răspunde la postare cu o biblica chemare la judecarea femeii adultere, condamnata la moarte prin lapidare : “Cine crede ca nu are nici un păcat, să arunce prima piatra”! Chiar crezi ca nu ai nici cel mai mic păcat ?
Corect. Așa este. Dar la nivelul oamenilor însemnați precum Nicolae Manolescu
este foarte important ce compromisuri faci , sau ce nedreptați faci , cui dăunează .
Desigur este foarte greu , dacă nu imposibil , să fi fără pată în situația în care ești un om important . Adică trebuie să ,, navighezi printre stânci,, dacă ai conștiință. Dacă nu ai conștiință , adică nu-ti pasă decât de persoana ta , faci ca marele Sadoveanu.Am zis.
Un foarte frumos omagiu postum, adus celui care a fost criticul si istoricul literar roman Nicolae Manolescu. Este in acelasi timp onorant si pentru autorul acestui omagiu postum. Cred ca Nicolae Manolescu a fost un critic neutru, neangajat politic. Cel putin in ceea ce priveste obiectul muncii sale. El comenta cu profesionalism literar toate operele, atat de la stanga, cat si de la dreapta. Aceasta pozitionare echidistanta confera autenticitate aprecierilor sale, fie ele critice sau nu. Cred ca i se potriveste mai degraba descriptorul de critic obiectiv, decat cel de critic „democrat”. Acest din urma lucru poate insemna inchiderea ochilor la defecte sau lipsa de talent pe motive „democratice”, de „corectitudine politica”, care altereaza competitia, putrefiaza valorile si poate umple societate cu nulitati, ceea ce i-a fost total strain lui Nicolae Manolescu. A tratat Uniunea Scriitorilor, pe care a condus-o, ca pe o gradina cu flori, in care fiecare floare isi are locul sau si admiratorii sai, frumusetea fiind in ochiul privitorului. Nicolae Manolescu a fost un mare om al cetatii, preocupat sa-i dea, nu sa primeasca. Etica sa de carturar a fost sa-i dea poporului sau cat mai mult. Singura sa teama a fost ca nu va avea timp sa-i dea pe cat ar fi vrut si ar fi putut, sa-i restituie cu mult peste ce a primit. Requiescat In Pace !
De ce laudă unii exagerat, de ce se atribuie cuiva merite care nu le are? stil a la Ceaușescu.
Chiar a fost NM „democrat”?!
Parcă acum un număr nu mare de ani, s-a zguduit internetul de nedreptăți la USR. Cum este cu sinistra idee de sinistra comisie numită sinistru ” de monitorizare și excludere”, adică scriitori excluși nu că nu au scris frumos un text ci pentru opiniile lor.
Inspirata de „Declaratia de iubire” a lui Gabriel Liiceanu ( stiu, este ironic, ca ei nu erau prieteni, dar ce sa fac daca acele cuvinte se potrivesc perfect). Un om, daca are noroc, are in viata cateva repere, oameni capabili sa faca ordine in haos, oameni ai caror intelect si constiinta actioneaza ca faruri in noapte si pe timp de furtuna, a caror existenta pur si simplu, fac viata mai suportabila si a caror disparitie este ca o lumina care s-a stins si un intuneric care castiga teren. Acesta a fost Nicolae Manolescu.
a caror existenta face viata mai suportabila
Dumnezeu sa l ierte, el isi stia pacatele tineretii si ale vietii lui.
Nimeni nu isi doreste sa ajunga in iad, unde chinul, durerea si suferinta nu au sfarsit
Aș prefera să mă gândesc la N. Manolescu și Alex Ștefănescu ca la o dublă dispariție, la nici o lună unul după altul, de parcă au plusat unul contra celuilalt la masa de joc. Creiere atât de disimilare – unul amant mai degrabă al Poeziei, celălalt comandând spiritul Prozei din priviri – și totuși iubind, lingușind, seducând Literatura într-un ménage à trois căruia nu-i poți da mulți sorți de supraviețuire.
Cele două volume de Istorie a Literaturii – groase ca niște grinzi de acoperiș, sunt portretele celor doi. Una, legată într-un odgon făcut din articole scrise de-a lungul a trei decenii în România Literară, un stream of consciousness savuros, frivolă și fluidă, lucrând asupra operelor în studiu într-un soi de asalt intim („Marin Preda știa ceva…”). Cealaltă, o schelărie înfășurând ținta din toate direcțiile posibile, dinspre toate școlile și curentele importante, precisă, rece, exigentă (da, cu un Radu Tudoran lapidar, cu un Petru Dumitriu inexistent etc.). Citesc pe amândouă cu același gusto (și-au și inversat culorile: Istoria lui Manolescu a luat rosul-brun, pasional – a lui Ștefănescu azurul nopții, sumbru-antracit).
Și totuși. Au rămas pe viață în grațiile aceluiași boudoir, cel al culturii de la porțile orientului. Samuraiul bonz. Hedonistul vagabond. Scânteietori. Păcat că nu se mai fac minți din tipul ăsta de materiale. Ne ducem dracu’.
https://www.tudoran.net/post/contradic%C8%9Bia-lui-manolescu
Dupa profesorul Manolescu vor ramane cărțile sale.
Nu am reușit să înțeleg dedesubturile celor două apariții postdecembriste în România literară a cronicelor semnate de Daniel Cristea Enache la cărțile lui Dumitru Popescu, care își zicea și Dumnezeu. Omul a făcut mult rău României și tocmai revista USR s-a găsit să-l remarce. Este o faptă regretabilă care nu are nicio justificare din partea conducătorului revistei.