sâmbătă, mai 21, 2022

Un ministru pentru „delincvenții cunoașterii”?

I.

În urma semnalărilor mereu admirabilei Emilia Șercan, în urma presiunii publice construite între timp de varii indignări individuale (fiindcă presa văd că refuză deocamdată, în enorma ei majoritate, să preia subiectul – excepții rămânând, dacă nu mă înșel, doar Contributors și Press One), ministrul Sorin Cîmpeanu a reformulat acele articole ale noului Regulament de funcționare a CNTADCU grație cărora plagiatorii ar fi fost amnistiați până la capătul veacurilor.

Dar modificările, așa cum arată aceeași Emilia Șercan (e prea lungă demonstrația ei ca s-o pot transcrie aici, mergeți pe pagina ei de Facebook sau la articolul din Press One ca s-o vedeți integral), sunt gândite astfel încât să poată construi filtre de apărare ale plagiatorilor.

1. De ce e necesară, de pildă, introducerea încă unui filtru de protecție a lor, prin acest nou introdus „referat de admisibilitate” a unei sesizări de plagiat? Și de ce acest „referat de admisibilitate”, la rândul lui, ar urma să fie „avizat conform” de funcționarii din Direcția Generală Juridică a Ministerului Educației (art. 5, par. 5 din Metodologia analizei de plagiat) – transformând CNATDCU într-o simplă anexă a Ministerului?

2. De ce să nu se poată sesiza din nou plagiatul într-un capitol sau într-o secțiune deja analizate de comisie? La urma urmei, e foarte posibil ca, intenționat sau nu, comisiei să-i fi scăpat anumite pasaje copiate. Sursele se află uneori în biblioteci internaționale, posibil în cărți cu limbi de circulație mai redusă, posibil nedigitizate (dacă sunt mai vechi de 2000) – deci e plauzibil să apară pe neașteptate surse ale unor pasaje declarate cândva neplagiate. E în mod limpede o prevedere din care etica academică are numai de pierdut, iar de câștigat ar avea numai „delincvenții cunoașterii”, cum aflu din articolul de astăzi al lui Marian Popescu din Contributors că ar numi plagiatorii Michelle Bergadaà, profesoara de la Universitatea din Geneva.

3. De ce să se modifice statutul expertului CNATDCU, revocabil acum direct de ministru (adică de o comisie controlabilă în proporție de cel puțin 2/3 de către ministru – întrucât e formată din un reprezentant al ministerului Educației, un reprezentant al Consiliului Național al Rectorilor & un reprezentant al Academiei Române – 2 instituții din cele 3 fiind direct controlate de ministrul Cîmpeanu)? Ce sens & ce intenție poate să aibă fragilizarea poziției expertului CNTADCU în raport cu ministrul? Sunt nevoit să constat din nou: în nici un caz nu servește consolidării sistemului de verificare a eticii și integrității academice – ci cu totul dimpotrivă.

4. Nu sunt sigur că e o modificare de acum, întrucât nu e marcată cu roșu în documentul de pe Edupedu, precum restul modificărilor – dar trebuie să întreb nedumerit: de ce să aibă doar 5 zile la dispoziție un expert pentru a-și formula raportul despre lucrarea indicată drept plagiat, așa cum se indică la Art. 20? Ce poți face în 5 zile, dacă (în unele cazuri) e nevoie să soliciți cărți din biblioteci din străinătate, care îți ajung în mai mult de 5 zile? Nu ai timpul fizic pentru a citi & compara sursele. Un interval de 15 zile ar fi absolut rezonabil, să zicem.

Sunt prea multe puncte de întrebare, prea multe zone litigioase – și absolut toate în favoarea plagiatorilor & în defavoarea experților CNATDCU. Bun, poate că ministrul Cîmpeanu are cele mai bune intenții. Și poate că toate erorile de mai sus sunt doar bâlbe, doar accidente, iar nu încercări de a proteja plagiatorii. Dar, dacă vrea să își probeze bunele intenții, dacă vrea să arate că m-am înșelat eu când l-am numit „un Florin Iordache al Educației”, nu are decât o singură soluție onorabilă:

Să renunțe la toate aceste modificări favorabile plagiatorilor indicate de Emilia Șercan, precum și la cele care fragilizează poziția expertului CNATDCU.

Până nu o va face, în ochii mei nu va fi decât exact ceea ce am spus deja: un Florin Iordache al Educației. Care încearcă, cu aceeași obstinație ca și personajul de tristă amintire, să modifice legile & regulamentele în favoarea unor infractori.

Fiindcă plagiatul e tot o infracțiune. Iar plagiatorii sunt, cu formula amintită mai sus a lui Michelle Bergadaà, „delincvenți ai cunoașterii”.

II.

Sorin Cîmpeanu a fondat un partid împreună cu impostorul academic Victor Ponta, pe care a încercat să-l exonereze de plagiat. A fost prezent și în încercarea de exonerare de plagiat a impostorului academic Gabriel Oprea, fiindu-i alături în mega-impostura numită Academia de Științe ale Securității Naționale. A fost alături de impostorul academic Alexandru Cumpănașu, fiindu-i vicepreședinte în altă mega-impostură numită Coaliția Națională pentru Modernizarea României. Același Sorin Cîmpeanu, din postura de rector, a tutelat numirea drept conducător de doctorat a impostorului academic Laurențiu Baranga, ajuns apoi șef al Oficiului pentru Spălarea Banilor.

Ponta, Oprea, Cumpănașu, Baranga: iată mediul imposturii academice din care provine Sorin Cîmpeanu. Oricât aș fi de idealist, îmi e imposibil să cred că cineva crescut într-un asemenea mediu e pur ca neaua, iubitor de integritate academică, inamic al „delincvenților cunoașterii”, cu memorabila formulă a lui Michelle Bergadaà – dintre care, cum se vede, și-a ales statornic prietenii și camarazii de drum.

Tocmai de aceea am toate motivele raționale să mă tem că erorile, bâlbele, inadvertențele de mai sus fac, de fapt, sistem. Și că dl Sorin Cîmpeanu vrea să transforme definitiv sistemul academic după chipul și asemănarea sistemului patronat de „delincvenții cunoașterii”. Să le fie, cum ziceam, un Florin Iordache al Educației.

Am avut în Ecaterina Andronescu cel mai distructiv ministru al Educației de până acum. Vom avea în Sorin Cîmpeanu, dacă își va duce planul la capăt, un redutabil challenger al ei.

Demonstrați-mi că mă înșel, domnule ministru Cîmpeanu. Demonstrați-mi că acele tovărășii au fost accidentale & întâmplătoare (chiar dacă i-ați numit cândva, în mod public, „prieteni”) – și că sunteți cu adevărat pentru un mediu academic curat. Renunțați la tot ce poate semăna, în aceste noi metodologii, în acest nou regulament, cu favorizarea infractorului academic.

Și voi fi bucuros să mărturisesc public că m-am înșelat – și că nu sunteți acel Florin Iordache al Educației cu care ați început să semănați ca două picături de apă.

Nu e încă prea târziu. Aștept. Și vă asigur că, alături de mine, așteaptă asta toți cercetătorii, toți universitarii, toți profesorii de bună credință din România.

Alegerea e simplă: puteți fi ministru pentru noi – sau pentru „delincvenții cunoașterii”. Alegerea vă aparține – și vă va defini pentru tot restul carierei.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Sunt cateva (zeci de ?) mii de „doctorate” plagiate sau fara valoare ! Cat timp, energie si bani ne-ar trebui sa le dovedim pe toate ?
    Nu cred ca o asemenea investigatie ar fi posibila ! O reforma se impune, pentru viitor : reevaluarea „scolilor doctorale”, selectionarea obiectiva a indrumatorilor de doctorate.
    Si sa admitem ca „inflatia” asta s-a produs prin „umflarea” pe nepregatite si repede a „universitatilor” combinata cu obligativitatea doctoratului pentru cadrele universitare. Si uite unde-am ajuns ….

  2. Nu pricep ce urmăreste acest Câmpeanu.

    E sinistru in tot ce face!
    E sinistru prin orice idee pe care o face publica!

    Cred ca in mediul educațional 9 din 10 oameni il contesta!
    Între cei 35 de ministri ai Educatiei pe care i-a avut Ro după 1989 el ramane Ultimul.
    Ultimul!

  3. Cu toata admiratia pentru doamna Sercan si pentru eforturile pe care le-a facut in prezentarea unor plagiate la nivelul tezelor de doctorat , in acest caz nu are dreptate . Ministrul in cauza a revenit asupra textului supus dezbaterii ce contine legea cu CNATDCU si ceea ce a zis (daca se materializeaza in lege ) este corect .Nu putem intra cu presupuneri de tot felul atunci cind o lege este aprobata si votata . Este corect ce zice ministrul cind arata cum o noua sesizare trebuie sa contina elemete noi , cele deja judecate neamaivind relevanta in noua sesizare .La fel este si atunci cind judecam noi capitole in tezele nefinalizate .Este corect si cind noua sesizare trebuie sa fie purtatoare a -condiției de admisibilitate- lasind insa reclamantului sansa adresarii in justitie ce contine si un termen rezonabil de 30 de zile din momentul comunicarii , oprind astfel posibile- rele intentii -atunci cind cineva din motive diverse doreste as reformula mereu si mereu contestarea .Ideea ca ar trebui vreo patru ani sa astepte cineva este mediatic valabila dar la nivel de punere in aplicare in justitie este usor hilara . Pina la urma nu putem pleca din postura in care toate tezele de doctorat sunt plagiate si trebuie sa analizam juridic si legile ce fac referinta la plagiate , separat, pe perioade de timp ce contin legi neschimbate .Oricum cindva- cineva ne spunea ca nu exista in lume texte scrise care sa nu contina si o firimitura de inspiratie din alte texte .Tot atit de adevarat este insa ca cei ce se inspira trebuie sa nominalizeze sursa .Sa asteptam forma finala a legii si vedem exact ce erori vor exista .

  4. Ba chiar AU relevanta elementele vechi, daca sunt cumulate la cele noi!
    N-or fi TOATE tezele de doctorat plagiate – dar, cel putin dupa 2000, 90% SUNT!
    „Inspiratie” e una – copiere e alta! >:
    Si, pana la urma, „inspirat” sau nu, un „doctorat” NU trebuie sa se distinga de un referat prost de liceu prin aia ca are ORIGINALITATE? >:

  5. RE: „Pina la urma nu putem pleca din postura in care toate tezele de doctorat sunt plagiate”
    Au contraire. Si solutzia este ca in afara Romaniei nici-un titlu de doctor sa nu mai fie recunoscut.
    Iar cei care chiar isi merita recunoscute titlurile nu au decat sa si le reconfime la Universitatile reale din lumea libera.

  6. Eu nu inteleg una! De ce nu se pune raspunderea unui plagiat in sarcina coordonatorului si a comisiei care acorda doctoratul? Doctorandul se presupune ca e un invatacel nestiutor. Exista un coordonator platit cu bani frumosi respectiv o comisie formata din 5 oameni cu experienta pe domeniu la randul lor platiti pentru efortul de analiza a tezei si pentru care depistarea unui plagiat ar fi o joaca.

    • „De ce nu se pune raspunderea unui plagiat in sarcina coordonatorului si a comisiei care acorda doctoratul?”

      Bineînțeles că se pune, atât ăn sarcina comisiei de susținere, cât și a celei de îndrumare. Membrii comisiei de îndrumare ȘTIU cu siguranță dacă lucrarea doctorandului lor este originală ori ba! Cu toții parcurg teza înaintea susținerii și semnează o mulțime de documente, iar evenimentul nu are loc fără a se strânge la dosar mai multe dovezi care atestă originalitatea lucrării. Iar teza se publică.

      De fapt, protestele actuale ale mediului academic cu privire la modificarea „Metodologiei…” reprezintă o mare ipocrizie.

      În realitate, în privința doctoratelor plagiate este vorba despre excepții. Despre cei care „sunt mai egali decât alții”, exact sub protecția mediului universitar. Școlile doctorale din Academia de Poliție sunt un exemplu. Spre un alt exemplu, https://www.g4media.ro/liga-studentilor-din-iasi-sustine-ca-fiul-lui-tudorel-toader-nu-si-a-publicat-teza-de-doctorat-si-nu-poate-avansa-in-gradul-de-lector.html

      Cum de nu le este rușine profesorilor universitari care nu au spus niciun cuvânt despre felul în care a fost ales un personaj dl T Toader în funcția de rector al Universității din Iași?! Dincolo de catastrofa pe care a provocat-o în Justiție, domnia-sda nu ar fi trebuit să fie rector în veci, din pricina modului inept în care a alcătuit ridicola motivare pentru revocarea doamnei LC Kovesi.

      …Dar mediul academic românesc se simte confortabil cu domnii Tudorel și Ionuț Toader alături.

  7. „Am avut în Ecaterina Andronescu cel mai distructiv ministru al Educației de până acum.”

    Nu înțeleg de ce domnii Pop și Popa, spre exemplu, ar fi fost mai constructivi decât domnul Cîmpenu. Mă rog, eu cred că este mai degrabă o chestiune de gust…politic.

    Pe de altă parte, urmăresc de mai multă vreme cu interes activitatea lăudabilă a doamnei E. Șercan în descoperirea și dovedirea actelor de furt intelectual. Doar că în strângerea dovezilor de plagiat, pe la începuturi, domnia-sa s-a sprijinit în mod exagerat pe rezultatele programelor care arată similitudinile, evocând procente de similaritate ridicole, cauzate în bună măsură de utilizarea în mai multe lucrări a acelorași nume de instituții, evenimente, acte normative etc,

    Ulterior a reconsiderat astfel de cazuri, înțelegând că decizia de plagiat poate fi adoptată doar în urma analizării lucrărilor suspecte de către oameni/ o comisie. Prin urmare, îndrăznesc să am unele rețineri în a o numi pe doamna E Șercan, în ciuda remarcabilelor domniei-sale eforturi, „mereu admirabilă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Președinte al PEN România. Membru al Grupului pentru Dialog Social. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Redactor al revistei „Poesis internațional”. A publicat douăzeci de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). Împreună cu Claudiu Komartin, a editat antologiile Cele mai frumoase poeme ale anului (Tracus Arte, 2011, 2012, 2013). Ultima carte publicată este "Psalmi" (Casa de editură Max Blecher, 2019).

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro