marți, mai 14, 2024

Un nou 23 august- Așteptând vremea normalității

Despre 23 august 1944, până în decembrie 1989 Ziua Națională a României, se vorbește din 1990 încoace fie puțin, fie fără prea mare interes din partea publicului larg.
Nu se evocă decât, în cel mai mioritic chip cu putință, imposibilitatea elucidării și cunoașterii adevăratei importanțe a evenimentului. Iar când interesul totuși apare, el e prea repede și prea în exces dublat de patimă, irascibilitate și pasiuni politice.
Respectiva indiferență, ca și relativul succes înregistrat de încercările mereu reînnoite de distorsionare a faptelor, nu sunt deloc greu de explicat. Suprasaturației generată de excesul de recurs la istoria trunchiată și falsificată din vremea comunismului i s-au asociat operațiunile manipulatorii antimonarhice din primii ani ai regimului Iliescu. Un regim care, într-o anumită perioadă, nu doar că a permis un iresponsabil cult al personalității controversate a Mareșalului Antonescu, ci chiar l-a încurajat din motive ușor de bănuit.
Școala istorică patronată în vremea socialismului dinastic de Ilie Ceaușescu, și-a continuat și sporit acțiunile imediat după 1989, chiar și în absența fostului său administrator, acreditându-se astfel, fără prea mari eforturi, ideea că actul de la 23 august ar fi fost unul de trădare, de predare a țării în mâna rușilor, de facilitarea a începutului operațiunii de comunizare a României. Responsabil pentru toate acestea fiind Regele Mihai. Declarațiile iresponsabile de acum câțiva ani ale fostului președinte Traian Băsescu, insuficient combătute, au sporit confuzia.
O confuzie ce s-a manifestat interesat încă din primele luni de după 23 august 1944. Evenimentele din acea zi au fost anexate, falsificate, cosmetizate, recondiționate, distorsionate și privatizate de comuniști încă din 1945, în funcție de interesele lor de moment. Au contat nu adevărul istoric, nu personalitatea adevăraților participanți la eveniment, ci dorințele și fanteziile noilor conducători, sinusoidele luptelor interne pentru putere din partid, intrările și ieșirile de pe lista de personal de rang înalt a acestuia. La un moment dat, și-au făcut intrarea în joc necesitățile impuse de exacerbarea cultului personalității liderului suprem.
Istoricii oficiali aflați în solda comuniștilor români au primit misiunea, aproape imposibilă, de a-i găsi cumva un loc în desfășurarea unor evenimente în care nu a avut nici cea mai mică implicare lui Nicolae Ceaușescu însuși. Fiindcă sarcina nu a prea putut fi corespunzător îndeplinită de aceștia, de predispozițiile și de aptitudinile lor falsificatoare, fostul secretar general al PCR și-a luat el însuși revanșa, punând cu de la sine putere și în folos propriu lucrurile la punct.
Fiindcă învățătura marxist-leninistă îmbogățită cu „neobositele” contribuții ale lui Nicolae Ceaușescu însuși, contribuții „de o inestimabilă importanță teoretică și practică”, cum ne înștiința propaganda vremii, era decretată știința tuturor științelor, cum încă demult, din anii 70, liderului suprem de la București i se conferiseră titlurile de doctor în filozofie și de doctor în economie de prestigioase instituții academice bucureștene, acesta și-a ilustrat „competențele în domeniu”. A făcut-o edictând, în ultimii ani ai domniei sale, o legătură până atunci de nimeni sesizată, fiindcă nu exista în realitate, între revoluțiile de la 1848 și actul de la 23 august 1944. Așa încât acesta a devenit, în aplauzele admiratorilor necondiționați și mereu atent verificați ai secretarului general al PCR, momentul desăvârșirii revoluțiilor pașoptiste, adică reper de căpătâi în „revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă” inventată de Nicolae Ceaușescu.
La aprope 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, românii nu și-au încheiat, din păcate, socotelile cu actul de la 23 august 1944, la fel cum nu și-au încheiat socotelile nici cu Revoluția, nici cu mineriadele, nici cu martie negru de la Târgu Mureș. Iar socotelile parțiale de până acum sunt departe de a fi cinstite. Adică eliberate de fals, de partizanat, de operațiuni manipulatorii.
23 august 2019 e departe de a fi ziua cea mai potrivită pentru a se vorbi cu calm și cu responsabilitate despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în urmă cu 75 de ani și despre consecințele acelor întâmplări. Controversele din jurul Casei Regale, situația tragică în care s-a aflat mulți ani după Revoluție Maiestatea Sa, Regele Mihai, autorul eroic al acelei zi astrale din istoria României, contextul pre-electoral nu prea permit toate acestea.
Exercițiile de istorie contrafactuală fac azi, parcă mai abitir decât cu ocazia altor aniversări ale evenimentului, mai mult rău decât bine. Aceasta deoarece dezbaterile în contradictoriu, altminteri firești, sunt iarăși, dar parcă mai puternic decât oricând virusate de patimile momentului. Stârnite mai mult decât mă așteptăm și decât era firesc de pe acum celebra „lege anti-legionară”. Un act normativ prost scris și frecvent tendențios interpretat care, poate tocmai de aceea, a relevat cât de sensibili și înclinați spre atitudini extremiste și spre intoleranță sunt unii, prea mulți, dintre compatrioții noștri. E vorba, în cazul în speță, despre atitudini amplificate de recentele tulburări din familia regală, iresponsabil mânuite și supradimensionate de unii în interese proprii.
Poate că doar atunci când vom putea vorbi cu calm și fără învolburări, agitații și enervări nejustificate despre 23 august 1944 ca și despre alte evenimente insuficient elucidate din istoria României, vom putea socoti că țara și noi, locuitorii, cetățenii ei, am intrat cu adevărat în zodia normalității.
Până atunci avem de-a face doar cu simularea ei.
.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro