luni, noiembrie 28, 2022

Un nou Apel. Cum să explici calomnierea obsesivă a amintirii lui Mircea Vulcănescu?

Apelul

Recent a fost adresat un apel Primăriei Sectorului 4 și conducerii Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu împotriva reluării demersurilor de a schimba titulatura Liceului (aici). Între semnatarii apelului se află organizații (AFDPR, Fundațiile ”Doina Cornea”, Memoria, ”Ion Gavrilă Ogoranu”), foști deținuți politici (Octav Bjoza, Sergiu Rizescu), autoarele unor emisiuni dedicate omului de cultură (Lucia Hossu-Longin, Marilena Rotaru), istorici (Marius Oprea), foști disidenți (Leontin Horaţiu Iuhas), oameni de înaltă calitate etică (Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Nicolae Constantinescu).    

Când în anul 2017, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România ”Elie Wiesel” lansase o campanie menită să elimine numele lui Mircea Vulcănescu din spațiul public, reacțiile de protest – ale unor asociații, personalități publice, instituții – avuseseră succes. „Atentatele la memorie” nu au încetat. Amintesc aici doar adresa cancelariei Sfântului Sinod din anul 2020, care transmitea slujitorilor de cult cerința Institutului ”Elie Wiesel” de a descuraja reabilitarea simbolică a lui Mircea Vulcănescu.

Imaginea denigratoare față în față cu Mircea Vulcănescu cel adevărat

Denigrarea lui Mircea Vulcănescu a fost programată de mult și a urmat în timp tactici din ce în ce mai insidioase. Astăzi a pătruns pe Wikipedia, sursa primă pentru neinformați și centrală pentru străini. Varianta românească a „Enciclopediei libere” îl prezintă pe Vulcănescu drept „politician român de dreapta” (desigur, deși nu a activat ca „politician”), având puternice idei antisemite (aberant). Wikipedia în engleză merge mai departe: nu că Vulcănescu ar fi „politician de dreapta”, ci ar fi chiar ”far-right politician.” (extremist de dreapta). Sursa acestor „contribuții” la Wikipedia se confirmă ușor: pentru prezentarea „extremistului de dreapta” este citat chiar Alexandru Florian, directorul Institutului ”Elie Wiesel”, cu un text apărut în revista 22. Acolo Vulcănescu era acuzat de „susţinerea spirituală şi morală a antisemitismului guvernării”. [1]

Astăzi, avem o perspectivă acoperitoare asupra sociologului, filozofului al culturii, eticianului și profesorului universitar. Volumele și studiile publicate de exegetul lui Mircea Vulcănescu, Ionuț Butoi oferă o cunoaștere aproape exhaustivă. Scrierile lui Butoi sunt de o mare acuratețe profesională, iată de ce, calificativele sale pozitive la adresa lui Vulcănescu nu au nicio umbră de parti-pris.[2] Alte cercetări bazate pe arhive documentează falsitatea acuzațiilor care i-au fost aduse în proces și sfidarea principiilor de justiție, finalizate cu trimiterea la temniță grea, practic, omorârea lui prin condițiile de detenție.[3] Se adaugă mărturiile celor care l-au cunoscut (câteva aici). Îl citez doar pe Emil Cioran: „Poate părea fără sens să afirmi, cu privire la un spirit cu adevărat universal, că nu gustase din fructul blestemat. Acesta trebuie să fi fost totuşi adevărul, întrucât cunoaşterea sa prodigioasă era dublată de o asemenea puritate cum n-am mai întâlnit niciodată”.[4]

Ce-l putea face pe Emil Cioran să folosească aceste cuvinte și solemne, și calde? Mircea Vulcănescu a avut în epocă un comportament de excepție. El a protestat față la scoaterea evreilor din universități. A scris împotriva înarmării Germaniei și a luat poziție publică împotriva arderii cărților de către hitleriști, după venirea lor la putere. A intervenit pentru asigurarea de locuri de muncă unor evrei în Institutul de Statistică (și în alte ministere). Relevant pentru spiritul său, a inițiat Asociația Studenților Creștini din România, care propunea ortodoxiei o dimensiune ecumenică – atitudine în confruntare cu mișcarea studențească dominantă atunci, agresiv ortodoxistă, șovină și antisemită.

Asemenea fapte demonstrează opoziția lui Vulcănescu la ideologiile extremiste ale anilor 1930. Cine pornește la studiul vieții sale va întâlni un umanist. Plasarea lui în categoria extremiștilor de dreapta este pur și simplu infamă.

Hărțuirea memoriei lui Mircea Vulcănescu este nedreaptă și ilegală

Numeroase adrese care poartă semnătura lui Alexandru Florian au cerut repetat instituțiilor să elimine orice celebrare a personalității gânditorului omorât în închisorile comuniste. Florian a folosit de fiecare dată ca argument obligația de respectare a Legii 217/2015 care interzice cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, crime contra umanităţii şi de crime de război.

Or, Mircea Vulcănescu nu se face vinovat nici de infracţiuni de genocid, nici de infracțiuni contra umanităţii şi nici de crime de război. El nu a primit vreo sentință pentru astfel de acuzații. Fostul subsecretar de stat a fost condamnat la 1948 sub acuzația de a fi militat pentru hitlerism (în sensul de a fi contribuit la tratate economice în detrimentul statului și la finanțarea armatei germane), de a fi permis intrarea armatelor germane în țară și de a fi continuat războiul contra URSS.[5] În limbajul Dreptului internațional, al doilea motiv de condamnare a lui Mircea Vulcănescu a fost „crimă împotriva păcii”.[6] Nu „crimă de război”.

Dincolo de ignoranță sau de premeditarea de a falsifica istoria și a o manipula,[7] rămâne faptul că directorul general al Institutului ”Elie Wiesel” încalcă legea. El semnează acte care poartă antetul statului român atribuind unor hotărâri judecătorești alt conținut decât cel real. Institutul ”Elie Wiesel” ar avea competența să argumenteze în fața autorităților și opiniei publice că celebrarea omului de cultură nu este oportună.[8] Ar trebui să convingă că are dreptate. Însă directorul instituției nu face ceea ce legea îi permite, ci ceea ce legea nu îi permite, amenințând destinatarii cu denunțuri penale. Acest comportament este nedemn pentru un demnitar sau funcționar public și, desigur, îl face incompatibil cu funcția pe care o are. Susținerile false reprezintă o infracțiune: abuz în serviciu. Faptul că de ani de zile, Parchetul nu a fost sesizat, ori nu s-a autosesizat cu privire la seriosul abuz în serviciu vorbește despre carențele de civilizație, carențe pe care instituțiile le împart cu societatea românească.

Cum să explici obsesia denigratoare? Tema antisemitismului este folosită împotriva acuzatorilor comunismului

„De ce atâta încrâncenare, în legătură cu memoria unui om care a murit în închisoare?” Această întrebare, pusă de Marius Oprea (aici) cere, ca orice întrebare pe lume, o explicație. Opinia mea este, după circa 30 de ani de veghe asupra fenomenului, că originea nedreptății căreia îi cade victimă și Mircea Vulcănescu este sinergia intereselor foștilor ideologi ai stalinismului și a intereselor foștilor nomenclaturiști care au preluat puterea în decembrie 1989. („Sinergia”, o noțiune plină de conținut, compromisă prin 1990 de o zicere a lui Ion Iliescu.) Firul roșu începe cu numirea hotărâtă de Ion Iliescu, a lui Radu Florian, fost activist și profesor de marxism-leninism în anii 1950, în fruntea unui anume înființat Institut de teorie socială și politică. Tatăl și-a adus fiul, pe Alexandru Florian, deja semnatar al unor cărți de propagandă comunistă, să lucreze în instituție. În anul 1990, Institutul a constituit platforma „academică” care a legitimat reprimarea opoziției, stigmatizată cu eticheta de „fascism”, tehnica prilegiată cu care comuniștii își înfruntau adversarii dintotdeauna. Era vremea când Constantin Ticu Dumitrescu era demascat” ca fostă căpetenie legionară, torționar în Rebeliunea din ianuarie 1941 (avea atunci 12 ani!), iar actorului Dragoș Pâslaru (născut în 1951) i se punea în gură afirmația: „Sunt legionar din tată în fiu și voi lupta până la capăt pentru cauza acestei organizații”.[9] Radu Florian a promovat aceste idei în presa internațională.

Alexandru Florian a urmat o carieră în instituțiile înființate de partidul care asigura continuitatea de personal cu vechiul sistem, ca în final să fie numit director al Institutului „Elie Wiesel”. Poziția s-a dovedit cheie în rețeaua „foștilor” interesați să legitimeze, sau măcar să pună în umbră, trecutul comunist al noilor decidenți din România postdecembristă. A dat o nouă nouă putere campaniei împotriva unor disidenți, a fostelor victime și a personalităților care condamnau acuzațiile fără discernământ. Etichetele „pro-fasciști”, „pro-legionari” au curs cu susținere instituțională. (Cazul lui Octav Bjoza, fostul președinte al AFDPR, dat afară din poziția de subsecretar de stat, este un exemplu emblematic.) Mult timp implicit, anti-anticomunismul comunității conectate Institutului „Elie Wiesel” a fost asumat explicit în volumul Holocaust Public Memory in Poscommunist Romania (Alexandru Florian (ed.), Indiana University Press, 2018). 

***

Din lipsă de spațiu, „explicația” pe care o dau „încrâncenării” împotriva victimelor comunismului este simplificată, iar contururile ei sunt îngroșate (alte detalii, aici). Rămâne faptul că prin acțiunile lor, Alexandru Florian și co-echipierii săi aduc daune nu numai memoriei victimelor comunismului, ci și memoriei victimelor antisemitismului din România, tema dintâi a Institutului ”Elie Wiesel”. Căci nu poți contribui la o autentică istorie a antisemitismului fără să distingi între cei care au promovat violența împotriva evreilor și cei care, dimpotrivă, au deplâns-o și au încercat să o limiteze – precum a făcut Mircea Vulcănescu.

Mai general, folosirea temei antisemitismului împotriva dreptului la memorie al victimelor comunismului este la fel de reprobabilă ca transformarea anticomunismului în denigrarea sau uitarea victimelor Holocaustului. Prezența simbolurilor ideologiilor urii în spațiul public ridică o temă simetrică.[10] Când o societate vrea să fie dreaptă cu unii, și nedreaptă cu ceilalți, ea nu este dreaptă.


Note

[1] Vezi Alexandru Florian, „Mircea Vulcănescu și memoria publicăRevista 22, 24 iunie 2014. Intervențiile lui Vulcănescu citate de Florian, erau răspunsuri la chestiuni pur tehnice, ridicate de Ion Antonescu, la care era dator ca subsecretar de stat. În Cabinetul Conducătorului, subsecretarii de stat nu aveau dreptul să exprime o poziție politică. Susținerea lui Florian, că Vulcănescu „a aderat şi a susţinut spiritual şi mo­ral antisemitismul guvernării”, este apoteoza unui text propagandistic.

[2] Ionuț Butoi, „Mircea Vulcănescu după 23 august: o dare de seamă”, în Zoltán Rostás (coord.), Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist: Școala gustiană după 23 august 1944, Cartier, Chișinău, 2020; Ionuț Butoi, Mircea Vulcănescu. O microistorie a interbelicului românesc (Editura Eikon, București, 2015); Ionuț Butoi, Canonizare, demitizare și realism științific. Studii despre Mircea Vulcanescu, Editura Eikon, București, 2015.

[3] Arhiva CNSAS, Alexandru Marcu și alții, DP 000232, vol. 15, ff. 253-255. Susținerile sunt confirmate până și de decizia din 19 septembrie 1946, a Procurorului delegat la Curtea de Apel București, din care citez: „Nici declararea, nici continuarea războiului, nici politica generală a Guvernului și nici deportările nu se dovedesc a fi fost hotărîte de vreun Consiliu de Miniștri din cele la care învinuitul a participat“. A acționat „în favoarea populației evreiești, ca aceasta să-și recapete dreptul de a-și desfășura […] activitatea profesională ce le fusese răpită de legile rasiale anterioare“, iar în ce priveşte acuzaţiile în chestiunile economice, „dimpotrivă, toate faptele sale au fost exact potrivnice celor sancționate de aceste texte, învinuitul apărînd cu competență și îndîrjire interesele românești ce-i fuseseră încredințate, împotriva oricăror încercări de aservire față de străini”. Procurorul hotărâse închiderea cazului și nu fusese depus vreun recurs în timpul legal. Ca urmare, exista autoritate de lucru judecat, însă regimul nu a arătat vreo timidate în a relua procesul pe baza unei legi de altfel neconstituționale. (Vezi Dora Mezdrea, Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității, Mircea Vulcănescu, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013).

[4] Ștefan J. Fay, Evocarea lui Mircea Vulcănescu, Casa Românească/ La Maison Roumaine, Paris, iulie 2000.

[5] Articolul 1, lit. a și art. 2, lit. a, art. 3, alin. 1 și 3 din Legea 312/1945.

[6] Chiar instanța care l-a condamnat a arătat că nu și-a bazat verdictul pe fapte din categoria genocidului, a crimelor împotriva umanității și a crimelor de război. A apreciat „în favoarea acuzatului” împrejurări cu statut de „circumstanțe atenuante”: subsecretar de stat fiind, „lua apărarea celor mulți și mici” și „era împotriva măsurilor violente și șoviniste”.

[7] Exemplu de manipulare. În adresa trimisă Sfântului Sinod, amintită, Alexandru Florian afirmă că „cererea reclamantei Maria Mărgărita Vulcănescu de constatare a caracterului politic al condamnării tatălui său, Mircea Vulcănescu, la pedeapsa de 8 ani temniţă grea şi la pedeapsa de 3 ani detenţie riguroasă în baza deciziunii criminale 27/26.06.1948 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti în data de 26.06.2019”. Directorul Institutului ”Elie Wiesel” sugerează, prin formularea intimidantă în context, că trimiterea lui Mircea Vulcănescu în închisoare nu ar fi avut un caracter politic, iar instanța actuală ar fi confirmat. Or, instanța stabilise că lui Vulcănescu nu i se aplică legea privitoare la „împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”. Desigur, sociologul-om de cultură nu avea cum să se împotrivească, până când a fost arestat, regimului comunist ulterior. De ce avocatul Mariei Mărgărita Vulcănescu a făcut gafa de a întemeia cererea fiicei lui Vulcănescu pe o lege evident neaplicabilă lui, nu știm. Vizibilă în schimb este manipularea la care a recurs Florian.

[8] Această temă depășește „cazul Vulcănescu”. Anumite decizii ale instanțelor comuniste ar trebui anulate, întrucât sunt absurde. Astfel, propaganda legionară și antisemită ale unor ziariști, vinovați fără doar și poate pentru răspândirea urii, nu poate fi echivalată cu o „crimă de război”. Reabilitările ocolesc tema de fond, viciile deciziilor judecătorești comuniste de natură politică. O analiză juridică a acestui subiect, aici.

[9] Vezi Vartan Arachelian, „Dacă ura lor ne-aunit, ce ne-a despărțit?”, în Ioana Boca (ed.), Solidaritatea este superlativul libertății, Fundația Academia Civică, București, 2015,

[10] Vezi cazul lui Ștefan Goina, activist participant la colectivizare, ajuns membru al CC al PCR, cu o efigie pe holul primăriei din Sîntana (despre care a scris Marius Oprea, aici). Ce să mai vobesc despre recentul monument dedicat „eroilor ofițeri de securitate” în cimitirul din Pitești!?

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

  1. Închisoarea din Piteşti este trecută pentru desfiinţare în totalitate,sau ce a mai rămas din ea. O parte, se pare că a fost deja desfiinţată. Nimeni nu spune nimic. Nimeni nu protestează. Dacă invoc ce s-ar fi întâmplat dacă aşa ceva ar fi lovit Auschvitz-ul , cum stăm ? Aproape toate închisorile de politici au fost cosmetizate de zici că sunt hoteluri. DE CE NU FACEŢI O ANCHETĂ?
    Este din ce în ce mai clar că se şterg urmele ororilor comuniste – unii supravieţuitori le considerau cele mai groaznice din lume şi din istorie , împământănindu-se ideea – f. valoroasă . că toate relele trecute, prezente şi viitoare le-au făcut numai naziştii, implicit nemţii ; orice neamţ, aşa cum îndemna Ilya Ehrenburg fiind candidat la eliminarea fizică. Anticomuniştii sau necomuniştii de valoare, persecutaţi de dictatura totalitară sunt evacuaţi din spaţiul public fiind acuzaţi EI DE TOATE RELELE din lume..Cu Mircea Vulcănescu a fost/este ceva mai greu fiind vorba aproape de un sfânt. Dar dacă se „perseverează” – nimic nu e imposibil.
    Dacă acceptaţi acest punct de vedere, toate capătă un sens mai ales pe ideea subversivă că românii (ca şi nemţii) au o vinovăţie ontologică, indiferent de cum s-au comportat de pozitiv în istorie şi că orice li se întâmplă rău este binemeritat. Că e un atac la democraţie, aşa cum se vede astăzi nu mai contează în tumultul luptei pentru rescrierea istoriei în mod nedrept şi mincinos.

    • Inchisorile si locurile ororilor comuniste sunt distruse constient, peste tot. Putin a desfiintat Memorialul Gulagului. La noi, dupa ce au facut balamuc pios in presa tot felul de neaveniti, inchisoarea Ramnicu Sarat continua sa se darame.
      Au trecut peste 90 de ani de cand rusii se dau antifascisti/antinazisti/anti-antisemiti. Asta e motiv de agresiune la rusi, dupa cum vedem azi in Ucraina. Lustragii Moscovei de la Bucuresti au facut si ei aceasta propaganda la comanda, ca sa ia puterea. Aceasta este radacina multor acuzatii aduse de tribunalele poporului, care nu au facut dreptate, ci teroare politica. Procedurile lor sunt incompatibile cu notiunea de drept, ca si procedurile din puscariile comuniste. Orice analfabet putea sa scrie pe o fisa matricola penala „activitate legionara” sau „legionar”. Nu e normal ca la aplicarea DL 118/1990 sau a altor reglementari sa se ia in serios nebuniile si minciunile comuniste. E timpul sa intelegem acest lucru.
      Mircea Vulcanescu era un intelectual remarcabil si si-a iubit tara. A dat un exemplu public nefericit cand a admirat public miscarea legionara si pe Nae Ionescu. A fost un economist supercapabil (si ar fi fost un mare ratat daca aplica in economie ideologia lui Nae Ionescu). A fost un prieten bun, un sot bun pentru a doua sotie si un tata bun pentru fiicele din a doua casatorie. Si-a dat viata salvand-o pe cea a aproapelui sau. Problema e ca demersurile juridice pentru reabilitarea lui sunt neprofesionale si ca, destept si cumsecade cum a fost, a fost om, nu e chiar supraom asa cum il prezinta multi in detrimentul memoriei sale.

  2. Cazul Vulcănescu este similar, chiar dacă există anumite diferențe, cu Walther Funk. Vulcănescu a fost o piesă activă a mașinăriei genocidare care a fost guvernul Antonescu. Stenogramlele consiliului de miniștri arata clar că Vulcănescu a contribuit cu propuneri personale la politica privind supunerea populației evreiești la munca forțată și la jefuirea acesteia. Recitiți (sau citiți) Deletant.

    • este interesant ca MV ca subsecretar de stat neafiliat politic avea o influenta atat de mare in consiliul de ministri; chiar si asa de la propuneri administrative pana la actiuni genocidare e o cale lunga.
      Dpdv juridic nu putem invinui un om pentru lucruri petrecute in 1930 in baza unei legi promulgate 70 ani mai tarziu; un rationament similar poate duce de ex la condamnarea in lipsa a lui Einstein pentru proliferarea armelor de distrugere in masa (ignorand cu buna stiinta centralele nucleare).
      Mircea Eliade a sustinut ca nu a scris articolele pro-legionare „semnate” de el insa el chiar a sustinut public un „numerus clausus” in medicina; acest fapt insa nu ne impiedica sa apreciem contributia lui culturala.
      Antonescu si cei care au decis si faptuit nenorocirile din razboi (Nurenberg) sunt cei vinovati (daca cineva iti zice sa sari in prapastie si tu sari, cine e vinovatul?). Decidentul si faptasul sunt vinovatii pentru relele intamplate; ideile se dezbat si raman ca atare. Din fericire azi avem legi contra instigarii publice la ura.

    • Bateți câmpii. Citiți actul de acuzare al lui Vulcănescu. Nu are nicio legătură cu evreii, ci doar cu acțiunile sale ca oficial guvernamental în legătură cu statul german (că a negociat cu el) și că a făcut parte dintr-un guvern care a invadat URSS. Astea au fost „crimele de război” care i s-au imputat.

  3. În ce-l privește pe Mircea Vulcănescu, am constatat că zeloșilor propagandiști inventatori ai antisemitismului acolo unde nu este degeaba le spui și le probezi că nu tot ce este legal este și just, ei susțin cu devotament legalitatea sentințelor „tribunalelor poporului” instituite de sovietici în acei ani și confirmarea lor de către instanțe actuale.
    Mă aștept ca societatea civilă și instituțiile statului să anihileze asemenea malversațiuni.

  4. Un nou episod din batalia pentru recuperarea si apararea memoriei culturale nationale, de asta data nu de pe pozitii ´conservatoare´, ci mai degraba personale. M. Vulcanescu, din nou la mijloc, probabil deoarece mai frecventabil si martir, exemplar, poate fi scos inainte, ca varf de falange.
    Ca Vulcanescu a fost ´om de dreapta´ e indiscutabil, dar Dreapta asa cum era ea in interbelic si care avea multe trasaturi care azi pot trece de stanga, revolutionara , anti-burghezo-capitalista, etc. , si chiar corespunde cu ceea ce azi se numeste ´Dreapta radicala´. In general Dreapta interbelica era ´radicala´ si cei care se reclama azi sistematic si coerent de la ea sunt la randul lor de extrema dreapta ( desi se straduiesc sa para spirite liberale si buni democrati ). Desigur, vremurile s-au schimbat, perspectivele s-au schimbat si ele.
    Din ceea ce imi amintesc din ´Dimensiunea romaneasca a existentei´, o lucrare foarte pretentioasa si stufoasa, manierista, era un fel de metafizica sau teologie a ´Neamului´ – Volk, Gemeinschaft, cum ziceau nemtii – exact in stilul rev.- conservator german si spenglerian. Ca unii spun ´fascism´ sau nu, e alta chestiune, aproape fiecare mareste sau ingusteaza sfera termenului dupa interese, o inrudire sau ´asemanare de familie´ cu fascismele, mult mai diverse decat vrea sa se admita adesa, e totusi evidenta pt. cunoscatori.
    Citez : ´un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat odată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om. Istoria e plină de neamuri care s-au stins şi sunt şi neamuri care şi-au trădat destinul. Pentru fiecare din cei care avem temeiuri să ne simţim români, neamul se-nfăţişează ca o chemare.´
    Deci o conceptie ´organicista´ si, in consecinta, corporatista, ´mantuirea prin neam´, intonatia mistic-solemna si militaroasa vorbeste de la sine – ceea ce conservatorii postbelici numesc colectivism si ´stangism´. Te intrebi atunci de ce se incapataneaza ei sa ia apararea, destul de riscant, unor ( si nu si altor ) ´stangisti´ interbelici ?! …
    Pentru cine e familiarizat cu duhul interbelic lucrurile sunt destul de clare, polemicile actuale au ca ´obiect´ sau miza chestiuni ideologice tot actuale.
    In lucrarea citata , pe urmele lui Nae Ionescu, Vulcanescu traseaza niste scheme mitoistorice – pe care unii le mai invoca si azi, despre superioritatea spirituala a ´rasaritenilor´ si a romanilor in special, se intelege, fata de apusenii aristotelicieni-scolastici, cartezieni, rationalisti, individualisti si materialisti, pe scurt, degenerati ( cine vorbeste azi asa ?, mai lipseste satanisti, dar se subintelege … ). Rasaritenii ar fi mai ´mistici´ si contemplativi, platomioriticieni , etc. Si cum nu se poate aduce nimic concret, ca realizare si realitate, pt. o asemenea enormitate sforaitoare, Vulcanescu inverseaza raportul aristotelic dintre act si potentialitate, decretand sigur si multumit anterioritatea si superioritatea potentialitatii, a ceea ce am fi putut safim sau am putea sa fim fata de ceea ce suntem de fapt ( nu ne putem realiza potentialul din pricina strainilor hapsani, dar Dzeu tine cont si ne pastreaza coroana ). Romanii sunt bogati in rezervorul de posibilitati, nu importa daca ´le traduc´ sau nu ´in act´. Nu conteaza deci ca nu au construit marete si orgolioase catedrale ca apusenii, care sa sfideze si sa zgarie Cerul ( dar daca vor avea ocazia o vor face, poate ca ar fi fost mandru de ´catapeteasmele´ noului Templu idolatru al neamului , care chiar ca e o pata dezolanta, langa geamanul sau materialist-dialectic si ateist ), ci doar bisericute smerite ascunse prin codri, realizarile materiale ii incurcau pe ciobanasi la meditatia transcendentala. Suntem buni, dar nu ne vee nimeni. Care ciobani sunt si poeti si profeti, asta stiam deja. Putem cadea la invoiala cu occidentalii, dam duh la schimb pe tehnica si masini, le aratam dreapta cale, asa cum fac si azi cate unii mari conservatori si teologi pe deasupra, le explica treaba cu filioque. Plus misticismul existentialist tipic interbelic, obscurantist si ´muscular´ : Dzeu nu e o entitate abstracta,´absoluturi´, Dzeul filozofilor ( cum cu satisfactie proclama un faimos conservator azi, poate insusi Maestrul ordinului …), ci un ´ins´ concret, cu maini si picioare, iti vine sa spui, Dzeul cu barba, zicea si Steindhardt vrajit de tinerii zeloti, probabil ca e(ra) vorba despre Mosul lui Petrache Lupu, cica Zalmoxis sau Zaul Mos, cum talmacea N. Densusianu in transa. Deci cam asta era atmosfera ´spirituala´ a epocii, dupa care atatia mai gem si azi.
    Era un adevarat ´gen´ volkist, in care au mai excelat Noica, Cioran si E. Bernea, gen inaugurat de ´regele ascuns´ al epocii, Heidegger, cu Sein und Zeit, titlu oracular imitat cu nenumarate variatii, pana azi. ´Ontologie´ romanesca, pardon, romanista. In definitiv, ai nostri erau foarte putin originali sau ´autentici´. Cioran s-a suparat pe aceasta ontologie volkista nostalgica, dar nu de pe pozitii mai liberale, cum s-ar crede sau s-ar voi sa se lase sa creada, ci de pe pozitii avangardiste si efectiv ´national-bolsevice´ sau ´stalino-hitleriene´, ce te-ncurci ! ( v. cateva pasaje notorii prin ´Schimbarea la fata´ – adica palingenezia neamului romanesc – , cenzurate, evident, de conservatorii corecti-politic ), mai radicale.
    Mai interesant ar fi de discutat despre indirjirea si chiar ferocitatea cu care conservatorii iau aparerea unor intelectuali compromisi – iar M. Vulcanescu era totusi printre cei mai blanzi – si nu doar romani si nu doar interbelici – in acelasi timp in care ii acuza, pe toti cei care incearca oarecare obiectii la apologetica lor neinfranata, de neo-marxism, marxism sau comunism, nerefuzandu-si orice fel de atac la persoana. E un dualism ideologic, motorul ideologiei lor si elementul vital pare a fi ´anti-comunismul´. De aceea ei vad pretutindeni comunism si comunisti. E vorba de un pattern al mentalului conservator, idealizarea sau chiar ´sacralizarea´ trecutului sau istoriei, a ´memoriei´ si ´traditiei´ – un concept vid in care fiecare baga ce-i place. ´Traditie´ care isi are sfintii ei nationali si ´conservatori´, unii, multi, convertiti postum si fara voia lor ( marxistii nu citeau si ei tot asa istoria ?! ). Aproape ca nici nu mai conteaza oamenii care au fost, cu problemele si contradictiile lor, de ex., Eminescu, Luceafarul adolescentin, si nu petrecaretul boem, cosmopolit si malitios, mustacios, grasut si cu inceput de chelie. ´Memoriei´ nu ii plac aceste figuri prea-omenesti, le prefera eroii tragici si melodramatici, donquijotii de opereta. Conservatorii sunt cu ochii pe ´potentialul´ mioritic, nu pe actual si real, care ii cam jeneaza la estetica. Ca in orice gandire ideologica sau captiva. Caci gandirea critica ( si poate fi altfel ? ), se stie, striveste corola cu minuni a delirului mitic. Nu e vorba despre oamenii istorici, de care se ocupa in liniste specialistii, ci de ei, de ei insisi, ca urmasi legitimi ai inaintasilor lor si, trebuie sa presupunem, undeva pe-aproape de acestia, de mana cu ei in marea hora a judecatii de pe urma a neamurilor … Ca ce poate fi mai simplu decat sa te mantuiesti la gramada, mai ales cand tara si liderii, carevasazica elita, o cer ? …

    • Redau un fragment adesea citat .
      Într-o scrisoare către Tudor Vianu, trimisă în anul 1945, Eugen Ionesco spunea: „Generaţia Criterion, fudula tânăra generaţie, de acum cincisprezece sau zece ani s-a descompus, a pierit. Nici unul dintre noi nu avem încă patruzeci de ani şi suntem sfârşiţi. Alţii, atâţia, morţi. … Noi am fot nişte bezmetici, nişte nenorociţi. În ceea ce mă priveşte nu-mi pot reproşa că am fost fascist. Dar lucrul acesta se poate reproşa aproape tuturor celorlalţi. M. Sebastian îşi păstrase mintea lucidă şi o omenie autentică. Ce păcat că nu mai este. Cioran e aici, exilat. Admite că a greşit, în tinereţe, mi-e greu să-l iert. A venit sau vine zilele astea Mircea Eliade: pentru el totul e pierdut de vreme ce a învins comunismul. Acesta e un mare vinovat. Dar şi el şi Cioran şi imbecilul de Noica, şi grasul de Vulcănescu, şi atâţia alţii (Haig Acterian, M. Polihroniade) sunt victimele odiosului defunct Nae Ionescu. Dacă nu era Nae Ionescu (sau dacă nu se certa cu regele) am fi avut, astăzi, o generaţie de conducători valoroasă, între 35 şi 40 de ani. Din cauza lui . Al doilea vinovat este Eliade: la un moment dat era să adopte o poziţie de stânga. … Eliade a antrenat şi el o parte din colegii de generaţie şi tot tineretul intelectual. Nae Ionescu, Mircea Eliade au fost îngrozitor de ascultaţi”.

  5. Cred ca dl. Andreescu confunda doua categorii diferite: latura morala si cea sanctionabila legal.

    Despre latura legala, unde LA incearca sa-l scoata basma curata pe MV, nu cunosc toate detaliile acuzarii dar e suficient de mentionat deposedarea de averi a evreilor din Transnistria (https://revista22.ro/eseu/alexandru-florian/mircea-vulc259nescu-351i-memoria-public259).

    Ca procesul i-a fost facut de catre comunisti e foarte adevarat insa o instanta romaneasca in 2019 a decis ca procesul facut lui in 1948 nu a fost unul politic (vezi https://ziare.com/stiri/magistrati/de-ce-a-respins-justitia-reabilitarea-lui-mircea-vulcanescu-decedat-in-temnitele-comuniste-de-la-aiud-1583727). Ca Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel au dat doua decizii contradictorii nu arata decit cit de complicata este speta, asa ca nu este locul aici pentru a ne pronunta despre validitatea deciziilor. Este insa foarte clar ca a murit, ca multi dintre cei condamnati de justitia comunista, datorita conditiilor mizerabile din inchisoare, unde se pare ca a avut un comportament extrem de demn si uman.

    Sa trecem insa la latura morala a activitatii sale ca politician. MV putea foarte bine sa se delimiteze de guvernul Antonescu si sa ramina profesor. A preferat insa sa intre intr-un guvern care s-a facut vinovat de participare la Holocaust, indiferent de ce scuze se incerca a se gasi azi pozitiei lui Antonescu de a deveni aliatul Germaniei. A sperat probabil ca Germania va cistiga razboiul si ca se va gasi in tabara cistigatoare.

    Asa ca nu vad de ce trebuie neaparat ca un liceu sa-i poarte numele.

    PS Fara a face vreo paralela completa m-am intrebat de ce dl. Plesu nu si-a dat demisia ca ministru la mineriada din 13-15 iunie. E o chestie de morala si onoare, nu de „Strafbarkeit” (suna tare prost in romana „pedepsibilitate”, ca si in engleza ori franceza).

        • Mă simt minunat, dar Dvs. nu sesizați ironia! Nici diferența dintre morală și onoare, bunăoară. Și ar mai fi, dar pierd timpul. Sunteți tipul cu convingeri puternice, nu vă încurcați în logică. Dialog închis!

    • „Sa trecem insa la latura morala a activitatii sale ca politician. MV putea foarte bine sa se delimiteze de guvernul Antonescu si sa ramina profesor. A preferat insa sa intre intr-un guvern care s-a facut vinovat de participare la Holocaust, indiferent de ce scuze se incerca a se gasi azi pozitiei lui Antonescu de a deveni aliatul Germaniei. A sperat probabil ca Germania va cistiga razboiul si ca se va gasi in tabara cistigatoare.

      Asa ca nu vad de ce trebuie neaparat ca un liceu sa-i poarte numele. ”

      Pareti a fi cititor critic, dar nu si impartial si exhaustiv.
      Recititi (si) nota 3 din subsolul articolului pentru a va regandi pozitia/critica dpdv al „dimensiunii morale”, din care extrag:
      „Nici declararea, nici continuarea războiului, nici politica generală a Guvernului și nici deportările nu se dovedesc a fi fost hotărîte de vreun Consiliu de Miniștri din cele la care învinuitul a participat“. A acționat „în favoarea populației evreiești, ca aceasta să-și recapete dreptul de a-și desfășura […] activitatea profesională ce le fusese răpită de legile rasiale anterioare“, iar în ce priveşte acuzaţiile în chestiunile economice, „dimpotrivă, toate faptele sale au fost exact potrivnice celor sancționate de aceste texte, învinuitul apărînd cu competență și îndîrjire interesele românești ce-i fuseseră încredințate, împotriva oricăror încercări de aservire față de străini”.
      +
      Reganditi (si) faptele lui Alexandru Florian, TOT dpdv al „dimensiunii morale”, anume ignorarea(lucru pe care il faceti si Dvs.) cu succesuri de mare angajament si nadejde in intrecerea fruntasilor comunistoizi (si) a extrasului de mai sus.

      Asa ca nu vad de ce trebuie neaparat ca un liceu sa nu-i poarte numele.

      • „G-ral I. Sichitiu: Un plafon mai mic este mai echitabil. Să pornim de la cifra de 10.000.
        M. Antonescu: Zece mii este prea puțin.
        G-ral I. Sichitiu: Cincisprezece mii.
        Mareșal I. Antonescu: Treizeci de mii e prea mult.
        M. Antonescu: Dar între 10.000 și 30.000 este diferență.
        M. Vulcănescu: Reprezintă trei miliarde.
        G-ral N. Stoenescu: Reprezintă două miliarde și ceva.
        Mareșal I. Antonescu: Dar dacă un evreu are 7 membri în familie?
        M. Antonescu: Copiii și femeile nu plătesc.
        G-ral N. Stoenescu: Cu 30.000 lei cotă minimă, avem două miliarde pe an.
        M. Vulcănescu: Comunitatea dispune de această sumă. Poate plăti această sumă.
        Mareșal I. Antonescu: Poate?
        M. Vulcănescu: Da.
        Mareșal I. Antonescu: Bine. Faceți aceasta. Prin urmare, și în această privință trebuie să apară în comunicat ceea ce am hotărît acum”

        https://laszloal.wordpress.com/2017/08/05/recuperarea-lui-mircea-vulcanescu/
        https://www.rfi.ro/cultura-131223-de-ce-sunt-radu-gyr-si-mircea-vulcanescu-criminali-de-razboi

        • pe linkul rfi ajung la concluzia ca Radu Gyr merita pedepsit ca legionar sadea, insa documentul prezentat acolo – si care nu e semnat M Vulcanescu, atribuirea e fortata – spune cu totul alta istorie – ministrii au vrut sa rechizitioneze de la toata populatia bunuri pentru efortul de razboi, iar guvernatorul local a ales doar evreii…nu e vina altcuiva decat guvernatorul, cu atat mai putin M Vulcanescu, care cauta resurse de finantare a efortului de razboi de la toata populatia, asa cum s-a intamplat in toate tarile in razboi
          Documentele executate de obicei sunt cele semnate de ministri, raspunderea e a lor, iar dintr-un comentariu de mai jos inteleg ca ministru – Gheron – era chiar evreu…era MV membru de partid? cu regele inlaturat, romanii credeti ca au ales dictatura Antonescu sau dictatura legionara?
          cat despre „Tribunalul poporului”…o lista mare de injustitii si rafuieli politice (Lucretiu Patrascanu?) …dupa care s-a inventat Marea Adunarea Nationala, Frontul Salvarii Nationale etc

      • Cred orice membru al vreunui guvern comunist roman a fost un profitor al regimului fara circumstance atenuante. N-ar avea dreptul la o memorie colectiva pozitiva, gen nume de liceu sau strada. Argumentatia lui GA sau a dv se aseamana cu spalarea de pacate a lui lliescu sau a lui Paunescu.
        Dl GA se putea mai curind solidariza cu articolul dlui Lacatusu privind documentele secretizate.

      • Nu e obligatoriu nici sa te duci la tribunal ca sa NU ii poarte numele.
        Dimenisiunea morala o precede pe cea legala?
        Ca sa vorbim de dimensiune morala (notiunea exista pe romaneste), trebuie sa avem un numitor comun, sa avem cam aceleasi prioritati, sa fim obisnuiti cu dezbaterea adevarului moral sau macar sa credem ca exista. Exista?

  6. pentru autor: cum se explica calomnierea obsesiva?… fara legatura cu articolul, exista de ceva timp eforturi considerabile si sustinute pentru polarizarea societatii, intre „noi” si „ei”, alb si negru, stanga versus dreapta, catolici vs ortodocsi, intelectuali vs clasa muncitoare, studenti si mineri, est si vest, pro-life vs pro-choice, etc etc
    Este cea mai ieftina metoda (si cea mai nociva pentru societate) de a obtine puterea politica fara merite si contributie constructiva (Machiavelli a formulat-o mai clar).
    Cel mai redutabil adversar al acestei politici „dualiste” este clasa de mijloc a societatii si centrul politic, care asigura de fapt stabilitatea si progresul societatii insa sunt terorizati sa nu spuna ceva care va „deranja” (prin interpretare politizata) fie „stanga” fie „dreapta” politica. Istoric vorbind, teroarea ideologica a precedat cea materiala pentru ca este o cale sigura spre faliment economic („ideologia” ceausescu e un exemplu). Insa in cazul falimentului economic si violentei fizice ghici cine are de castigat? De ce se spune ca prima victima a razboiului este adevarul? Intelegeti acum de ce se cauta cu obstinatie compromiterea si „relativizarea” lucrurilor bune?

  7. nu-l cunosc pe fiu decat din astfel de interventii publice aberante,dar tatal, pe care l-am avut profesor de socialiam stiintific,era odios; sa-i fii ramas fiul elev sarguincios care abereaza condamnari oficiale? In cazul de fata cu certitudine!

  8. Semnati apelul online amintit in debutul articolului, ca sa aratam comunistilor ca nu am uitat si nici nu am murit cu totii!

  9. Cum ?
    Simplu : Mircea Vulcănescu a fost subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 – 23 august 1944.
    Sufizant ca sa .. restu . Mai ales ca entersele rusesti ….

  10. „S-a mai stabilit ca intrucat acuzatul Mircea Vulcanescu a continuat sa ramana in Guvern si dupa data declararii razboiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice si sa conlucreze cu acesta pana la 23 august 1944, rezulta ca el s-a solidarizat cu actiunea intreprinsa de Guvernul Ion Antonescu, pe care a inteles sa-l sprijine si astfel a achiesat la hotararea de continuare a razboiului in contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice si Natiunilor Unite„, se arata in motivarea condamnarii la 8 ani de inchisoare, aflata pe masa Tribunalului Bucuresti. https://ziare.com/stiri/magistrati/de-ce-a-respins-justitia-reabilitarea-lui-mircea-vulcanescu-decedat-in-temnitele-comuniste-de-la-aiud-1583727?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

    Intrucat barbatiii din neamul meu au „trecut dincolo iarasi/sa-ntaorca prin arma si scut/mosia pierduta asta vara ma simt soilidar cu „criminalul” Vulcanescu.

    Ma rog ‘criminalul” mai era invinovatit de nsite instelgeri,economice cu Reichul… Intelegeri care l-au facut pe Adolf sa fie nemultumit ca leul roamnesc era cea mai acoperita moneda cu aur .. adica nemtii dadeau aur!!

  11. Peste vreo generație cand pruncii de azi vor ajunge bărbați și femei cu mintea sper nealterata și vor studia curente precum cancel culture și alte wokisme cred ca le vor plasa în aceiasi categorie cu fascismul sau comunismul.

    • Deci nu se schimbă nimic: dintotdeauna unii invocă absurditățile altora pentru motivarea celor proprii. Și vițăvercea!

  12. Trist dar trebuie sa spun. O cunostinta evreu imi spunea „Din cauza unor evrei ca Alexandru Florian exista antisemitismul”. Acesti intelectuali sau pseudointelectuali evrei nu realizeaza cita paguba realizeaza comunitatii lor.

    • Așa văd și eu – am compătimire pentru suferințele din trecut ale evreilor, dar mi-am pierdut orice simpatie pentru evreii de azi care se dedau la asemenea atacuri măsluite! Vezi Doamne, SUBbsecretarul de stat român Mircea Vulcănescu rămîne condamnat pentru inventate „crime de război” și așa-zis „jefuitor” al evreilor, dar MINISTRUL său, evreul Netta Gheron nu, și astfel fetele lui au putut moșteni casele din București, pe cînd fiica devotată Măriuca n-a apucat să-și vadă măcar tatăl reabilitat.

    • Trist, dar trebuie să vă răspund. Formula pe care o propuneți aici este uzată de mult în rândul negaționiștilor mai mult sau mai puțin moderați. Cu alte cuvinte, violata e de vină, fiindcă purta fustă prea scurtă și de aceea a fost siluită. Este o „întâmpinare a la Vaslui”.

      Observ că, pe lângă comentatorii agreați de acest site care pot arunca orice inepții fără a fi bruiați, platforma a început să accepte tot mai frecvent poziționări antisemite, unele camulflate, altele fruste. De aceea, nu cred că este întâmplător că articolul de mai sus, care e un monument de sofisme patologice și prețioase, a fost publicat exact în ziua în care lumea civilizată a denunțat barbaria, comemorând Kristallnacht-ul.

      • @Ioana Ca sa vezi domnule! La Vaslui avem avocati care se introduc pe usa laterala in apararea unui dispute in care un intelectual de marca, neafiliat politic i se face denigrare si acuzare antisemita. Ce aduceti la subiect? Ce cunoasteti din cultura romaneasca? Cum va pozitionati fata de subiect si autor?
        Observatiile personale de moralitate indoielnica si partinitoare evidenta le puteti pastra in intimitate, nu este cazul sa va erijati in purtatorea adevarului absolut si sa pretindeti ce! Intimidare, obstructie, cenzura? („acest site care pot arunca orice inepții fără a fi bruiați,”).

    • Sunt niste indivizi care profita de intamplari tragice, ale caror victime nu le-ar fi dat acordul pentru stilul abuziv pe care il practica. Stil care ii face mai apropiati de calai, decat de victimele pe care pretind ca le reprezinta.
      E clar ca sunt interesati mai ales de puterea pe care le-o da postura de justitiari si mai putin de adevar.
      Si, fiindca pot, au obraznicia sa calce si peste respectul cuvenit acestui popor.

  13. În RO puterea poate orice, inclusiv să dea liceului numele unui alt finanțist, recent, de mare succes, Florin Cîțu.
    Altminteri, Wikipedia românească e cum sunt toate pe-aici, încât ar trebui condiționată de ponderea contribuțiilor admiterea la licență, masterat sau doctorat.

    • Ceea ce încercați aici se numește trivializare comparativă. Există în raportul Wiesel un capitol pe tema acasta, citiți-l.

  14. Adevarat, e o constatare triviala : crimele nazismului sunt aspru condamnate, crimele comunismului sunt scuzate, edulcorate, uitate, etc…
    Pe mine dezechilibrul asta ma deranjeaza, pe dvs. va deranjeaza faptul ca il aduc aminte?

      • A condamna o nedreptate si in acelasi timp eschivindu-se de a aduce aminte de alta se cheama unijambism, l-ati citit pe François Revel ?

          • V-am intrebat daca ati citit cartile lui Revel, nu ce s-a scris in raportul Wiesel (prefatat de Ion Iliescu) despre Revel.
            La fel de bine pot sa va acuz si eu de negationism cind refuzati orice discutie despre condamnarea crimelor comuniste din Romania.

          • PS. A propos de „trivializare comparativa” nu v-ar strica sa cititi „Tentatia inocentii” de Pascal Bruckner : memoria „care discrediteaza orice fel de atrocitate pe motivul ca ne este Holocaustul si n-are valoare prin comparatie cu etalonul-aur al spaimei”.

            • Departe de mine gândul. Nu minimizez nici crimele regimurilor comuniste, nici pe cele ale regimurilor Operațiunii Condor, nici genocidul armean, nici pe cel al popoarelor Herero sau Namaqua. Dar când se vorbește despre Holocaust evit whatabout-ismul.

          • Whatabout-ism ? Relativizam sau trageam soneria de alarma ? Ion l-a ucis pe Gheorghe, Vasile l-a ucis pe Nicolae, primul este pedepsit, al doilea nu, iar eu nu am voie sa protestez, sa aduc aminte ca al doilea criminal trebuie si el sa fie pedepsit ? Iar trimbitele impotriva lui Courtois st Revel nu sint „spertul” platit lui Iliescu ? Bruckner, neavind un aport semnificativ in condamnarea comunismuluinu e, desigur, mai putin primejdios, el nu este atacat, ceilalti doi, Revel si Courtois, so pe ei, desfiintati !

            • Revel nu a fost un analist politic ci un actor politic. Nici nu a pretins a fi altceva. După cum raportul Wiesel bine scrie, Revel a forțat comparația comunism-nazism. Adaug eu: a făcut-o pentru că urmarea un scop precis – ruperea PS-ului de PCF.

              Courtois e altceva. E un individ care a încălcat orice normă academică și a fost denunțat inclusiv de coautorii săi de la „Cartea neagră…” – vorbesc aici de oameni care au muncit la lucrare mult mai mult decât el. Mai mult, este un individ care (ca Wolton) a susținut teze infamante despre Rezistența franceză. În fine, deși nu are absolut nici un fel de expertiză în sec. XVIII-XIX, a susținut teza de extremă dreaptă a genocidului vandean. E absolut nefrecventabil. Raportul Wiesel este indulgent cu personajul.

              Și da, ceea ce faceți se numește whatabout-ism și e departe de a fin onorabil sau inocent. Aduceți vorba de Sadoveanu pe pagina unui articol care încearcă să îl spele pe Vulcănescu.

          • Graitoare scara de valori : Courtois „individ nefrecventabil”, Iliescu, demn de a prefata raportul.
            Fara comentarii.

            • Nu e vorba de o scală de valori. Comisia Wiesel era „prezidențială”. Intervenția șefului statului, adică a lui Iliescu, era nu numai bine-venită ci și absolut necesară: România trebuia să își asume oficial, ca stat, crimele comise în trecut.

              Iar controversele privindu-l pe Courtois nu se rezumă nici pe departe la raportul Wiesel. Există o literatură extrem de densă pe tema asta, un excelent argument, recent, care arată cât de marginalizat este Courtois ca universitar îl găsiți în articolul de mai jos :

              „Un indicateur serait le nombre restreint d’invitations reçues (7) par Stéphane Courtois à faire partie des jurys de thèse, la plupart du temps dans des disciplines autres que l’histoire […].”

              https://www.ssoar.info/ssoar/handle/document/60116

          • Courtois este marginaizat, nimic mai normal intr-o tara in care propaganda comunista era afisata pe peretii Universitatii Paris VIII in anul 2006 (o fi si acum), o tara care si-a pastrat cu grija partidul comunist, etc. Am trait in Franta scandalul Cartii negre, multumesc, cunosc. Asta se cheama „terorism intelectual”. Putini cei care au curajul sa-l infrunte.
            Repet : remarcabil faptul ca vi se pare normal ca un criminal sa binecuvinteze un raport despre criminali (altii, nu el si ai lui) !

            • Văd că scuipați pe Franța și pe universitățile ei. Scrieți de acolo, totuși (după pseudonim)… Sunteți ținut cu forța, aveți nevoie de ajutor?

              Evident că PCF e legal, e unul dintre partidele Rezistenței și are decenii de activitate parlamentară cât se poate de onorabilă.

              Despre Iliescu, cred că m-am exprimat clar. Era seful statului. Era imperios necesar că șeful statului, ales de poporul român, să se exprime oficial, în numele României. Cine altcineva ar fi putut să o facă?

          • Pai, dupa logica domniei voastre si dvs+ autorii raportului scuipati pe Romania. Subliniez : logica voastra, nu a mea.
            PCF a devenit unul din partidele Rezistentei la comanda Moscova. Intre ’39 si ’41, cu pactul Ribbentrop-Molotov, propaganda lui era exact pe dos. Mai informati-va. Si despre „activitatea lui parlamentara cit se poate de onorabila”.
            Cit despre Iliescu criminalul si alegerea lui de catre poporul roman, e exact efectul monstruos al unor propagandisti ca dvs.

    • @ Din Franța: Tocmai că deranjază, Semnul egal (=) între nazism și comunism trebuie adus în discuție des. Cât mai des.

  15. Am incercat sa citesc articolul lui AF din Revista 22, incriminat de GA si l-am gasit la https://revista22.ro/eseu/alexandru-florian/mircea-vulc259nescu-351i-memoria-public259.

    Sincer sa fiu nu stiu cum de GA il scoate nevinovat pe MV, declarind ca acesta a oferit doar „raspunsuri pur tehnice” si ca n-ar fi avut voie sa exprime o pozitie politica. Distinctia e irelevanta si in plus nici pe departe adevarata. Daca Hitler l-ar fi intrebat pe ministrul economiei de ce nu sint puse mai multe vagoane la dispozitie pentru transportul evreilor la camerele de gazare iar acesta i-ar fi dat cuvintul subsecretarului de stat care ar fi raspuns „raportez ca am dat deja comenzi de vagoane cu o capacitate sporita, am marit frecventa traficului, etc.” cred ca raspunsul se integreaza perfect ca fiind pur tehnic, nu? Sa insemne ca nu e loc de vinovatie daca raspunsul e pur tehnic, nu?

    AF scria ca:
    „Cât priveşte organizarea muncii obli­ga­torii, M. Vulcănescu considera că „ger­ma­nii au făcut un sistem de organizare foar­te bun în această privinţă: i-au pus în ghetou şi lucrează ca cizmari, ca croitori etc., satisfăcând în felul acesta chiar ne­voile germanilor“10. Poate merită amintit aici că a participat la şedinţa de guvern din 5 august 1941, când s-a discutat in­tro­ducerea semnului distinctiv pentru evrei (steaua galbenă în 6 colţuri) şi nu a ex­primat un punct de vedere diferit.”

    „O zi mai târziu, în Consiliul de Cabinet, Vul­cănescu este tot atât de implicat în pre­gătirea instrumentelor pentru spolierea evrei­lor. În urma pledoariei lui Mihai An­tonescu, pentru rezolvarea „problemei ro­mânizării proprietăţii întreprinderilor şi a funcţiunilor de viaţă românească aca­parate de evrei“, precum şi aceea a „mo­dului cum trebuie să se facă ad­mi­nis­tra­ţia provizorie a unor bunuri şi in­te­rese, pe care le-a expropriat deja Sta­tul…“5, Mir­cea Vulcănescu afirma: „sunt, în total, de acord cu părerea d-lui Mihai An­to­nescu“6. Perspectiva propusă consta într-o legislaţie simplă care să redistribuie bu­nurile expropriate de la evrei, iar pentru ro­mânizarea economiei solicita crearea unui Oficiu Naţional al Românizării, ins­tituţie publică care să aibă posibilitatea in­terconectării opţiunii politice cu aspectele concrete economice şi cele financiare. În ședința Consiliului Economic din 8 mai 1941, el a contribuit la stabilirea rolului şi locului comisarilor de românizare în în­tre­prinderile evreieşti. Pentru a avea o func­ţie economică şi administrativă, nu una represivă sau informativă, asigurând astfel eficienţa economică a procesului, co­mi­sa­rii de românizare trebuiau „să fie sub­sti­tu­iţi patronilor evrei care au fost con­dam­naţi pentru crima de sabotaj. Sun­tem în următoarea alternativă… sau că­dem în primejdia ca aceşti comisari să fie stipendiaţii patronilor şi tovarăşi de ban­dă sau ajungem la cealaltă primejdie, ca ei să fie organe poliţiste de terorizare a întreprinderii respective. În loc să fa­cem aceasta, dăm acestor comisari pers­pectiva de a se instala cândva în între­prinderi“7.

    Unde e aici apoteoza unui text propagandistic? Sint citatele false? Sint aparatorii memoriei lui MV de acord cu confiscarea averilor evreilor doar fiindca erau evrei? Cu munca obligatorie, cu ghettoizarea?

    Si o alta intrebare pentru asa-zisii anticomunisti: Cum e confiscarea averilor evreilor din anii ’40 diferita de confiscarea averilor „burgheziei” de dupa ’47? De ce accepta doua masuri diferite pentru situatii similare?

    Repet, nu ma refer aici la corectitudinea procesului (despre care ar trebui sa avem datele complete pentru a ne da cu parerea) ci la aspectul moral al participarii la o dictatura militara.

    • …”care au fost condamnati pentru crima de sabotaj”….deci nu oricine, nu oricum….desi la razboi e ca la razboi

      aveti si documente despre eforturile ample dar refuzate in mod repetat ale Casei Regale de a intra in alianta cu Anglia/Franta inainte de a se vedea obligati sa iasa din jocul politic si sa lase maresalul sa treaca Nistrul?

  16. Distinse domnule Andreescu,
    Se vor împlini foarte curând 33 de ani de când vă numărați printre puținii luptători pentru dreptate în țara mâncată de ură, dusă între niște creștini încăpățânați și un regim al terorii de care nu am scăpat în 1989. Fiarele regimului comunist nu și-au dorit să piardă puterea lor ignobilă. Au reușit cu nomenklaturiști și cu intelectuali, fini purtători de perii, oameni veniți de pe la REL să le ia apărarea „iluminaților” FSN.
    Greu domnule Andreescu să scăpăm acum de ei. În țara unde ura fratricidă sălășluiește în tot locul, GREU.
    Am rămas tot mai puțini cu speranță.

    • Nu izbutesc să văd vreo diferență, între spiritul rîndurile taberei d-lui Andreescu, și a celor pe care ii combate.
      Aceeași făină.

  17. Nu este pentru prima oara cand vad derapaje ale autorului articolului.
    In primul rand cred ca articiolul de la RFI este bun.
    https://www.rfi.ro/cultura-131223-de-ce-sunt-radu-gyr-si-mircea-vulcanescu-criminali-de-razboi

    Cred ca este de netagaduit ca a fost parte dintr-un guvern criminal. Si nu ca un simplu functionar public.
    Din pacate in Europa continentala nu se face distinctia intre fapte penale si raspunderea pentru a fi parte dintr-un guvern si raspundere politica.
    In Anglia se face distinctia asta.
    De exemplu Alan Turing a fost condamnat conform legilor de atunci.
    Si nu era un criminal dupa standardele morale sau legile de azi.
    Dar monarhul nu a putut, in pofida unei campanii foarte puternice sa ii comute retroactiv sentinta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gabriel Andreescu
Activist român pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar. Astăzi, este asociat Scolii Doctorale a Universitatii de Vest, Timisoarai și este membru activ al mai multor organizații de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica și politica memoriei ș.a. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Andreescu

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Carte recomandată

 
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro