marți, octombrie 19, 2021

Un pamflet sofistic

Pe poetul Mircea Dinescu l-am îndrăgit și admirat de multă vreme. Din cel puțin două motive: pentru spiritul său civic antedecembrist, de care am avut știre prin intermediul postului de radio Europa Liberă, dar mai cu seamă pentru poeziile sale de dragoste și pentru bijuteria lirică Sunt tânăr,doamnă!.Grație profesorului de Limba și literatura română, poetul Ioan Moldovan,fostul redactor sef al revistei Familia, am avut bucuria sa citesc atât poezii de-ale lui Mircea Dinescu, cât și ale Anei Blandiana.

         După Revoluție, odată cu convertirea publicistico-antreprenorială a poetului, am citit cu nesaț editorialele scrise în Academia Cațavencu, textele spumoase din revista Plai cu boi, am degustat cu plăcere versuri/strofe din Vinul lui Dinescu și m-am dedulcit deseori copios cu …” delicatesurile”  pe care domnia sa la oferea în fiecare Duminică la T.V.R.

         De un timp încoace, sentimentele pomenite la începutul acestor rânduri au dat semne de …veștejire. Treptat-treptat, admirația de altă dată s-a transformat în amăreală și dezamăgire, senzații confirmate de pamfletul vitriolant Sărumâna, nașică!, publicat recent de poet pe contul său de Facebook, cu ocazia Zilei Femeii!

         Cu tot farmecul lui, după ce am citi acest text, m-am îngrozit. Apoi am admis că poetul era îndreptățit să reacționeze la afirmațiile incomode ,față de domnia sa,scrise de Ana Blandiana într-un fragment evocator din ultima ei carte – Soro lume – publicată de Editura Humanitas, la sfârșitul anului trecut. E adevărat că evocarea cu pricina șifonează zdravăn  imaginea poetului ,de „simbol al Revolutiei”. Numai că, din păcate, în locul unor argumente incontestabile, apte să infirme afirmațiile poetei, în stilu-i ironic-bășcălios, acesta recurge la atacul la persoană, numit în Logică argumentum ad hominem, unul din cele mai evidente sofisme ale argumentării, care n-au nici o putere de a convinge, ci numai de a impresiona, eventual, emoțional.

        Parcurgând acest pamflet, înclin să cred că pricinile acestui asalt pătimaș n-au fost nici de ordin literar-estetic și nici de ordin etico-moral, ci mai degrabă de sorginte…umorală. Literar vorbind, forma acestui sofism este .. sclipitoare, însă substanța sa logică e .. incertă și întunecată.

         Cu intenția de a o discredita pe poetă, Mircea Dinescu se întreabă:” Ce blestem ispășește oare această doamnă bântuită de demonul antropofagiei?”, întrebare care te face să-ți imaginezi că poeta, chiar și la figurat, e în stare să-și devoreze semenii. Și tot el ne livrează răspunsul năucitor:”Al tatălui care,proaspăt întors din pușcăriile comuniste, a ars ca o torță în curtea bisericii, pe când își spăla hainele preoțești cu neofalină?! Sau blestemul poeziei despre tătucul Stalin, publicată la puțină vreme după acea tragedie…”. Răspunsul  acuzaror al poetului m-a cutremurat.Mă întreb cât de mult poate cineva să-și urască adversarul încât să fie  în stare să evoce o asemenea dramă cumplită, pentru a-l discredita? Mai mult, raportându-mă la logica faptelor, constat că a doua parte a acestui răspuns  acuzator nu-i deloc convingătoare, pentru simplul motiv în 1953, când a murit Stalin, Ana Blandiana avea 11 ani și deci nu putea scrie o poezie închinată acestuia.

          Pesemne că din aceleași motive, peste câteva rânduri, poetul consemnează această observație năucitoare:”Puțină lume știe că Ana Blandiana e fudulă nu doar de o ureche, zâmbetul mecanic cu care încearcă să-și mascheze acest beteșug nedispărând de pe buzele ei nici măcar atunci când discută lucruri dramatice…”. După ce-ai citit acestă mărturisire, ți se face… părul măciucă și te întrebi retoric despre caracterul bărbatului ce atacă femeia, legându-se de defectele ei fizice, care pot fi reale ori inventate? Oare cât de înveninat și de otrăvit trebuie să fie sufletul și cât de invârtoșată și de împietrită trebuie să fie inima unui bărbat încât el  să fie capabil să recurgă la asemenea… strategii?

          Mai la vale, cu aceleași intenții, în mai multe paragrafe poetul pune la îndoială interdicția impusă Anei Blandiana de către autoritățile comuniste, uitând pesemne cu bună știință adevărul că, înainte de Revoluție,  redactorii de la postul de radio Europa Liberă pomeneau la fel de des și despre privațiunile poetei, nu numai ale domniei sale. Eu de acolo am aflat de interdicția și persecuțiile la care au fost supuși. Oare Mircea Dinescu  poate admite fără rezerve adevărul că acei redactori ne-au informat corect despre disidența domniei sale și ne-au mințit cu privire la cea a Anei Blandiana?    

 Amărât și dezgustat  de ceea ce-am putut citi,mă gândesc la Judecata  de Apoi a Poeților și la faptul că nu-i sigur cine va deschide primul poarta Empireului Literelor! Pe de altă parte, gândindu-mă la judecata factuală a istoriei, numele Anei Blandiana va rămâne pururi asociat cu Memorialul de la Sighet, pe când cel al lui Mircea Dinescu va fi  legat probabil și de “delicatesurile” sale de la … Cetate ori  din cârciumile Bucureștiului,  sărbători culinare ce-au fost oferite cu generozitate romănilor  de postul public de televiziune,

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Din fericire, la Judecata de Apoi a poeţilor nu va rămâne niciunul dintre ei. Lui Dumnezeu îi plac poeţii, dar nu toţi….

    • Lucifer, ai vorbit tu cu Dumnezeu? Poate ar trebui sa te consulti mai intai cu Niky Manolescu sau cu alti sfinti la alegerea ta, inainte de a veni cu sentinte din astea valorice.

  2. Cu alte cuvinte Mircea Dinescu trebuia să nu răspundă pentru că doamna Ana Blandiana e femeie?

    Ca principiu – nu un atac la doamna Blandiana, cu merite mari în Memorialul de la Sighet – chestia cu „de o fată să nu te atingi nici cu o floare” s-a cam fumat, cel puțin de la amazoane, de la Golda Meir și Margaret Thatcher încoace. Nu poți să vii în rochie, dînd cu șutul ca Maradona într-o dezbatere, iar post festum să iți tremuri genele rănită, precum o neajutorată Audrey Hepburn. E un dublu standard, NU legat de doammna Blandiana în particular.

    Și… cum nu e: „Oare cât de înveninat și de otrăvit trebuie să fie sufletul și cât de invârtoșată și de împietrită trebuie să fie inima unui bărbat încât el să fie capabil […]” … ad hominem?

    Chestiunea e că acuzația și/SAU bîrfa a[u] pornit, tardiv, de la doamna Ana Blandiana. DACĂ are dreptate ar trebui să-i fie rușine dlui Dinescu, să fi vorbit, dacă a vorbit astfel despre niște, fără sarcasm, martiri autentici. Dacă. Dar nu știm. Lucrurile s-au petrecut acum treizeci de ani. Mai erau martori la masă? De ce să aduci acuzații fără coroborare acum, la spartul tîrgului? De unde să mai găsești „argumente incontestabile, apte să infirme afirmațiile poetei”? Procesul de urmărire nepenala s-a prescris prin scurgerea timpului. Că altfel poate să zică cineva că Corneluș Zelea Codreanu, sireacul, l-ar fi asasinat pe Kennedy.

    Dacă tot era să se apere acuzatul tardiv, răspunsul lui este, pe lîngă spumele polemice, logic și plauzibil. „Interpretînd anapoda o comparație a subsemnatului între hitlerjugendii care și-au adorat cu fanatism Conducătorul și decrețeii care, dimpotrivă, s-au revoltat contra celui ce i-a obligat să se nască, strigînd „Jos Ceaușescu!“ înainte de a fi împușcăți (…)” Adică nu o împroșcare cu noroi a eroilor din decembrie ci sublinierea unei paralele amare, în opoziție nu ca analogie. Nu stiu nici dacă acesta este adevărul, cred că numai dl. Dinescu îl știe, dar dacă doamna Blandiana a auzit/interpretat greșit, menționarea unui auz cu posibile probleme este parte din argumentul de apărare, nu ceva îngrozitor.

    Daca e să ne oripilăm de ad hominem-uri, articolul filozofului venit pe cal alb să o apere pe Milady a cărei onoare a fost atinsă, ce e altceva decît un „nu-ți permit, mișelule! îți dau palme, mă-nțelegi?” mai cu ștaif?

    …Mai gravă este însă degradarea întregii clase de „elită” într-un borș țățos demn de D’ale Carnavalului. Am și pierdut socoteala, cine a înjurat pe cine, cine a cîstigat și cine a pierdut procesul ăla sau pe celălalt de calomnie etc. Dacă astea ne sunt elitele, vai de căpușorul nostru.

    Și iaca că mă aflu și eu în treabă, comentînd.

    PS M-a uimit că a trecut neobservat la ditamai editura cuvintul „Hitlerjungend” (sic) – e Hitlerjugend, nu asociația de prietenie și colaborare Hitler-Jung. Nu sint sigur că Adolf și Karl ar fi apreciat situația (-;

    • Cateodata spontaneitatea si construirea pe loc de imagini si comparatii iti poate face feste ducand la rezultate odioase. Pe scurt, spui multe prostii cand doar vorbesti spumos si gandesti prea putin in timp ce spumele te fac captivul lor. Asa cred ca i s-a intamplat si lui MD in episodul relatat, a produs ceva oribil din dorinta de a impresiona, ca de obicei, prin debitul sau verbal.

      Totusi, apararea agresiva pe care MD o etaleaza in ultimele zile este minutios construita si bine gandita desi ai crede ca el chiar si acum actioneaza si mai ales vorbeste spontan. La inceput MD a spus ca nu isi aminteste incidentul, dar a strecurat informatia cu surzenia pe care a exploatat-o in a doua interventie in care si-a amintit altceva (foarte spumos si sofisticat, dar fortat, ca in comentariul admirativ de mai sus al lui Absurdistan) pe care AB, surda fiind nu l-a inteles bine.
      Sa fi fost AB surda acum 30 de ani si eu, de pilda, care am vorbit de multe ori de atunci cu ea, sa nu fi observat? N-as prea crede.
      Mai ramane o singura cale sa se afle adevarul: Caramitru a fost la faimosul mic dejun si ar putea sa-si aminteasca cum a fost. Dar vad ca nu il intreaba nimeni

      • Pe un blog care e in mod afisat pozitionat (ferm, pe picioarele din spate…) proMD, am vazut, sub un ID ce parea feminin (dar, in vremile astea mai poti sti?), o invocare a numelui fiului doamnei Cornea ca alt martor la „happening-ul ” in chestiune, asa cum precizeaza si AB. Deci ar mai fi inca doi martori in viata. Ar fi interesant de aflat ce amintiri pastreaza acestia (daca le mai). De-a dreptul fascinant ar fi atunci cind amintirile ar fi, cum se zice la cursul de silogistica, „mutually exclusive”…

        NB Inainte de a trimite comentariul, ma gindeam daca n-ar fi oportun sa trimit la acel blog. Ei, sa vezi comedie, comentariul care-l evoca pe Leontin, fiul doamnei Cornea, a fost sters. Citind mai atent postarea sub care fusese comentariul am bagat de seama ca se sustinea acolo ca nu mai sint martori in viata, deci trebuie sa alegi intre impicati. Ei, asta ne spune ceva despre consecventa…

        • Faptul ca au scos acel comentariu spune mult. Martori in viata mai sunt si Roland Dumas si ambasadorul francez de atunci care au auzit ce s-a tradus.
          As fi crezut scuza lui Dinescu daca nu venea cu acuzatia ca A B are o deficienta de auz si de aia nu a inteles ce a zis el. Asta e scuza de novela.

        • Pe acelasi blog localizat la Iasi se spune ca nimeni nu mai este de „incredere” de la moartea sotiei lui Dinescu sa se decida cum a fost. Nici nu mai pomenesc despre Caramitru, probabil nu este de „incredere”. M-a mirat putin DT cu kilometrul zero, nu-l credeam capabil de o manevra atat de vicleana prin care sa deplaseze toate discutiile (inclusiv cele de pe acest site) spre „nedisidenta” AB. Si mai este si foarte tafnos, nu pare prea confortabil. Intre timp au aparut acolo tot felul de nostalgici care deapana amintiri din epoca de aur si cum erau ei de curajosi si ingeniosi la sedintele de partid.

          • Ati remarcat bine tactica lui Tudoran care a deplasat discutia de la ce a zis Dinescu la moralitatea Blandianei. In acele doua comentarii care au fost sterse, pe langa informatia referitoare la fiul Doinei Cornea, persoana il intreba pe Tudoran daca el e cel care a scris favorabil despre “ picnicul de la Capitoliul” american.
            Oricum jenanta actiunea de stergere a comentariilor.

      • Aveti mare dreptate, pe langa faptul ca, un barbat, daca este cavaler, ramane cavaler in orice circumstanta. Altfel, tot a fost doar o poleiela acum stearsa de vreme.

  3. Dinescu s-a enervat fiindca Blandiana a gasit de cuviinta, dupa 30 de ani, sa-l psihanalizeze pornind de la o comparatie nefericita pe care el a facut-o intre copiii si adolescentii din Hitlerjugend, un fel de UTC al NSDAP, care au fost ALATURI de Hitler pina la sfirsitul razboiului si decreteii lui Ceausescu (copii nedoriti de parinti, dar nascuti fiindca un decret al lui Ceausescu interzisese avorturile) iesiti in strada IMPOTRIVA celui caruia ii datorau, partial, aparitia pe lume.

    Comparatia nu sta in picioare. Dinescu ar trebui sa se contorsioneze serios ca sa-i gaseasca vreun firicel de sens. A fost o gafa din categoria glumelor proaste pe care fiecare dintre noi le-am mai comis din goana calului si din dorinta de a parea interesanti si spirituali.

    Oricine l-a auzit vorbind stie ca Dinescu nu poate sa termine o fraza fara sa o orneze macar cu o figura de stil. Ii place sa fie in centrul atentiei, sa fie admirat, simpatizat, sa fie vazut ca o persoana interesanta, monopolizeaza discutia etc. si pentru asta se lanseaza in acrobatii stilistice ori de cite ori e in public. Cele mai multe ii ies. Altele mai putin. Iar uneori gafeaza.

    Daca Ana Blandiana ar fi fost vreo poetesa frantuzoaiaca sau finlandeza – care nu auzise inca de Dinescu cind s-a asezat la aceeasi masa cu el si ar fi fost convinsa ca in Romania avusese loc cea mai pura revolutie din istorie, al carei succes a fost datorat furiei decreteilor – si ar fi scris imediat dupa aceea ceea ce A.B. a scris dupa 30 de ani, ar fi fost de inteles. Dar A.B. se preface ca (a) nu il stie pe Dinescu, ca (b) nu intelege ca la micdejunul diplomatic a fost vorba de o gafa care merita sa fie uitat si ca (c) nici pina in ziua de azi nu a inteles cine l-a doborit, de fapt, pe Ceausescu. Asa ca decide sa interpreteze si sa exploateze psihanalitic intimplarea intr-un mod care e mult mai mult decit o gafa:

    „Dar nu asta mi-a fixat in memorie intimplarea, ci revelatia explicatiei ei abisale, pe care am avut-o in timp ce il ascultam, ideea tulburătoare că eroul din zilele premergătoare revoluţiei nu suporta concurenţa eroilor post mortem care îi umbreau, prin tragedie, celebritatea. Nu le ierta tinerilor, care-şi plătiseră curajul cu viaţa, faptul că, în faţa curajului de a muri, orice altă formă de curaj devenise derizorie.

    Dinescu stia in momentul discutiei ce si cum se intimplase de fapt si cum a fost cu revolutiunea, lucruri pe care cei mai multi dintre noi le-am inteles mult mai tirziu. El stia ca nu tinerii (si ceilalti) iesiti in strada l-au dat jos pe Ceausescu, dar nu putea sa vorbeasca, asa ca s-a enervat cind comesenii le atribuiau, exaltati, meritul alungarii lui Ceausescu.

    Interviul din Libération a aparut in martie 1989, adica nu in zilele premergătoare revoluţiei – asa cum bagatelizeaza A.B. numindu-l pe Dinescu „eroul din zilele premergătoare revoluţiei” – fiindca din martie pina in decembrie sint 9 (noua) LUNGI luni de teroare. Eu am facut 9 luni de armata si mi s-a parut o eternitate.

    „Nu le ierta tinerilor, care-şi plătiseră curajul cu viaţa, faptul că, în faţa curajului de a muri, orice altă formă de curaj devenise derizorie.”? Cum vine asta? Pai, Dinescu nu si-a pus pielea-n băţ dind interviul ala frantzujilor? Chiar nu i-a trecut prin cap ca isi risca viata? Da, sint convins ca avea ceva garantii ca i se va asigura protectia si ca zilele lui Ceausescu sint numarate, dar putea el sa stie cum va reactiona Ceausescu? Putea el sa fie sigur ca apuca sa-l vada pe Ceausescu debarcat?

    Eu zic ca Dinescu ar putea si el, acum, sa o psihanalizeze pe A.B. Ceva de genul:

    Dar nu asta mi-a fixat in memorie maniera ei de a psihanaliza dupa 30 de ani, ci revelatia explicatiei abisale a acestei maniere, pe care am avut-o in timp ce citeam, ideea tulburătoare că A.B., care nu a miscat un deget impotriva lui Ceausescu nici macar in zilele premergatoare revolutiei, nu suporta concurenţa disidenţilor supravietuitori care îi umbresc, prin simpla lor existenta, presupusa celebritate si imaginata disidenţă.

    • Vi s-au parut lungi noua luni de armata!
      Intrebati-va cat de lungi li s-au parut anii de inchisoare intelectualilor nevinovati inchisi la Sighet, Aiud sau Gherla.

      Dinescu stia ca nu i se va intampla nimic serios, conjunctura internationala nu era prielnica regimului Ceausescu.

    • Între toate vânzolelile astea (voit?) neclare, e tonifiant să citești ceva verosimil (cam în sensul ăsta m-am gândit și eu, ceva mai contorsionat, că mă pierd în detalii ;). Dac-ar fi simplu, v-aș oferi o bere. Și tot eu aș fi cel câștigat, chiar dacă, la rândul meu, aș avea de pus pe gard … analize :))

    • Daca Dinescu a facut o greseala, comparand „decreteii” cu tinerii Hitlerjungend, de ce nu admite ca a gresit si de ce nu spune ca regreta asta? Ar fi asa de simplu…Cred, insa, ca e mai mult decat asta, conflictul e vechi si sunt mai multe acolo.

  4. Rare astfel de luări de poziţii.
    Precum la atacul din Adevărul 30 martie 2016, semnat Mircea Toma, nici în presă, nici măcar pe bloguri sau Facebook, intelectualii publici, unii moral îndatoraţi, nu s-au înghesuit să apere pe Ana Blandiana sau pe Gabriel Liiceanu.
    Ana Blandiana e poetă universală, pe vecie aşezată în poezia de dragoste a lumii încă din 1972, începând cu volumul „Octombrie, noiembrie, decembrie”. Dl Gabriel Liiceanu e mai mult decât filozof, este ultimul bărbat de modă veche din Bucureşti, în stare să reacţioneze cavalereşte la o infamie.
    Mircea Dinescu arată multă invenţie ca propagandist al ateismului ştiinţific, imaginând pe părintele Gheorghe Coman aproape de a arde cu tot cu biserică: „proaspăt întors din pușcăriile comuniste, a ars ca o torță în curtea bisericii, pe când își spăla hainele preoțești cu neofalină”! Sora poetei, Georgeta Pop, a arătat de mult, pe site-ul bihorjust.ro, cum a fost: [Eliberat pe 3 august 1964, la scurt timp a suferit un accident casnic. „A încercat să se facă util în casă. A făcut greșeala de a pune [pe aragaz] un vas în care era amestecată parafina cu benzina cu care lustruia cimentul din antreu. S-a întărit și a vrut să o încălzească un pic și a luat foc. După zece zile a murit.”
    Surpriza nu e Dinescu, ci alinierea pe poziţiile acestuia a mai toată presa, cu unele adaosuri de pildă din Demetriade, şi mai ales valul de ingratitudine, ca să nu zic ură, faţă de Liiceanu şi Blandiana manifestat de subcomentatori.
    Deci poţi să dai ţării acesteia Humanitasul şi Memorialul, dacă opera n-are cine s-o aprecieze, şi să nu se cunoască în urmă nimica.

    • Si mie mi-a placut poezia (si eseistica) dnei Blandiana, n-am mai revenit la ea de multa vreme. Daca este „pe vecie aşezată în poezia de dragoste a lumii” nu e de competenta mea. Ma tem ca e cam acerba concurenta, dar cine stie?

      Daca pamfletul dlui Liiceanu a fost cavaleresc, sper sa nu aflam ce se intimpla cind va decide sa scrie necavalereste.

      In rest „valul de ura” (??) s-a vadit, cit pot citi si eu, numai in solidaritatea „cavalereasca” a celor gata sa il linseze pe pacatosul de poet fost dizident.

      La asta nu subscriu.

  5. in URSS nu a existat niciun Decret, cu multiple îmbunătățiri, abrogat in ’86, ’89 sau 91! Iar legatura cu Ambasada rusa, ungurii…, a Marelui dizident, e mai mult decât evidenta.
    Oricum, nimeni nu a deplins/ nimănui nu ii pasa de soarta lui Goma, Tudoran… ori ca Monica a fost rupta in bataie pe strada de băieții lui Ceausescu care prostituează Romania si in secunda de față!

  6. Dorin Tudoran – Kilometrul zero
    Publicat pe 15 martie 2021 de Liviu Antonesei
    16 Votes

    Este foarte posibil ca Dorin Tudoran, deși am citit puzderie de reacții inteligente pînă acum, să spună primul cuvînt corect în chestiunea conflictelor scriitoricești a acestor zile. Voiam să scriu „primul cuvînt cuminte”, în sensul mai vechi al acestui cuvînt, dar riscam să fiu înțeles greșit…

    Kilometrul Zero

    Timp de zece ani, motto-ul pe care l-am folosit pentru blogul Certocrația a fost: “În România se întâmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că nu se întâmplă niciodată ce trebuie.“ Unele întâmplări polemice, sângeros-interesante, ale zile îmi dau dreptate.

    Se lipesc – cu talent după puteri – etichete. Se spun vorbe de toate felurile. Se înoată în mări de cuvinte spumoase, dar nu se spune nimic despre kilometrul zero. În cazul zilei, iată-l:

    “Sosise la Bucureşti, pentru mai puţin de 24 de ore, ministrul de externe francez Roland Dumas şi prima întâlnire programată a fost cu câţiva opozanţi cunoscuţi ai vechiului regim. Au fost invitaţi Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru şi eu.” (Ana Blandiana, Soră lume, Editura Humanitas, 2020)

    Doar doi dintre invitați erau “opozanți cunoscuți ai vechiului regim”. Și Ana Blandiana nu era unul dintre ei. Scriitoare remarcabilă, Ana Blandiana a devenit opozantă a vechiului regim abia după ce acesta se prăbușise.

    Contribuția postcomunistă a poetei întru neuitarea victimelor comunismului și a rezistenței – Muzeul de la Sighet, administrat de Fundația Academia Civică și altele – este demnă de tot respectul și nu are nevoie de a fi echivalată fraudulos cu opoziția față de vechiul regim.

    Cine a făcut-o “cunoscută” pe “opozanta” Ana Blandiana, după căderea vechiului regim?

    Noile regimuri ale mistificărilor naționale cu extinderi internaționale. Numai că în cartea publicată la Humanitas, Ana Blandiana face un pas periculos alăturându-se mistificatorilor: își atribuie de una singură o ipostază pe care nu a cunoscut-o – cunoscută opozantă a vechiului regim.

    Rezistența prin cultură a mai fost cum a mai fost – pentru mulți, rezistență numai prin cultură – dar rezistența prin motanul Arpagic a devenit în postcomunism de un eroism ridicol-epopeic. Despre celelalte câteva poezii, cu adevărat remarcabile, care au stârnit o temporară încruntare a fostului regim la adresa Anei Blandiana, se pare că poeta a vorbit cândva cu sinceritate.

    Înțeleg că într-un episod din Dreptul la adevăr, ciclu realizat de TVR, Ana Blandiana mărturisea că poeziile respective apăruseră dintr-o întâmplare și nu din cine știe ce dorință de protest sau conspirație anticeaușistă. De altfel, supărarea oficială a trecut repede și s-a încheiat cu un masiv volum al poetei publicat în colecția Biblioteca pentru toți.

    Deși nu a găsit puterea să devină opozantă a vechiului regim, Ana Blandiana a fost un om demn de respect în acea perioadă. Poeta și-ar fi făcut un mare bine dacă în anii postcomunismului ar fi refuzat public merite ce i s-au atribuit fără motiv. Și pentru asta nu ar fi avut nevoie de puterea pe care nu a găsit-o spre a fi opozantă a vechiului regim.

    Într-o expoziție organizată la Cotroceni în 2019 – Rezistenții. Amintire și recunoștință – despre Ana Blandiana se puteau citi lucruri cutremurătoare, dar care nu s-au întâmplat niciodată: “Ana Blandiana decidea să protesteze public față de nerespectarea drepturilor omului de către regimul comunist.”/…/ “Ana Blandiana a continuat să dea interviuri unor publicații străine și postului de radio Europa liberă unde a vorbit despre situația extrem de grea din România.” Aiuritor.

    În 2018, Ana Blandiana era invitata Târgului de Carte de la Bogotá, Columbia. O prezentare a poetei vorbea despre Ana Blandiana ca despre un Havel al României. La un festival de literatură desfășurat la Copenhaga se vorbea despre Simbolul disidenței în România – Ana Blandiana. În Spania, mistificării Blandiana – un Havel al României i se adăuga încă una: Blandiana – o Ana Ahmatova a României. Ș.a.m.d.

    Un caz asemănător este cel al redutabilei prozatoare Gabriela Adameșteanu. În aprilie 2013, André Clavel semnează în L’Express un portret al autoarei intitulat, márquezian, L’Amour au temps de la Securitate. Din recomandarea revistei aflată deasupra textului lui Clavel, cititorul află că prozatoarea a fost “portdrapelul disidenței românești”!?!

    Disidență, opoziție și rezistență au devenit cuvinte-umbrelă atât de încăpătoare, încât sub protecția lor își găsesc loc și asemenea mistificări.

    Când excelenta editoare Georgeta Dimisianu era dată afară de poliția de partid de la Editura Cartea Românească pentru felul în care apăra cărțile ”cu probleme” și pentru legăturile pe față cu oameni intrați în opoziție/disidență, printr-o surprinzătoare, pentru mine, solidaritate câțiva potențiali înlocuitori au evitat să accepte postul rămas liber prin înlăturarea Georgetei Dimisianu, unul sau doi dintre ei nevând în acel moment un loc de muncă.

    Cea care a acceptat cu entuziasm postul, deși avea unul echivalent la o altă editură, a fost ”portdrapelul disidenței românești”. Nicio mirare, căci ”portdrapelul” refuza să semneze până și unele din cele mai plăpânde scrisori de nemulțumire/protest semnate de alți scriitori.

    Până când nu vom avea tăria să ne întoarcem la kilometrul zero, efectul tuturor dezbaterilor sau polemicilor va fi, în cel mai bun caz, zero. În cazul de față, kilometrul zero trebuie căutat pornind de la niște întrebări.

    Cine a băgat sub nasul lui Roland Dumas o listă de patru invitați dintre care doar doi erau ”cunoscuți opozanți ai vechiului regim”, în vreme ce ceilalți doi erau o poetă remarcabilă și un actor minunat? Cine continuă să intoxice mijloacele de informare în masă – străine și autohtone – cu mistificări de proporții?

    Resetarea kilometrului zero, dacă mai e cumva posibilă, este un efort care ar trebui inițiat tocmai de beneficiarii și beneficiarele unor mitologii frauduloase. Altfel, vom continua să citim, din când în când, pamflete – unele excepționale, altele foarte bune, cele mai multe între mediocre și slăbuțe. Toate inutile după zece minute de la citirea lor. Războaie de futilitate publică.

    • Băi, KILOMETRU ZERO, ( NU Neamtu Țiganu), pe astea cine le-a scris ?
      Fii atent la dată !!!
      POETUL luptă cu arsenalul din dotare. Daca cineva are ”scule” mai performante, sau este ”ajutat” de ”prietenul nostru ”, Sua Eccelenza, Ambasadorul Olandei, o face intr-o sigurantă sporita, ca să mă esprim așa.

      Din Amfiteatru 12/1984

      EU CRED

      Eu cred că suntem un popor vegetal,
      De unde altfel liniştea
      În care aşteptăm desfrunzirea?
      De unde curajul
      De-a ne da drumul pe toboganul somnului
      Până aproape de moarte,
      Cu siguranţa
      Că vom mai fi în stare să ne naştem
      Din nou?
      Eu cred că suntem un popor vegetal-
      Cine-a văzut vreodată
      Un copac revoltându-se?
      DELIMITARI,
      Noi, plantele,
      Nu suntem ferite
      Nici de boala,
      Nici de nebunie
      (N-ati vazut niciodata
      O planta
      Înnebunita,
      Încercând sa intre
      Cu mugurii în pamânt?),
      Nici de foame,
      Nici de frica
      (N-ati vazut niciodata
      O tulpina galbena
      Încolacindu-se printre gratii?).
      Singurul lucru
      De care suntem ferite
      (Sau poate private)
      E fuga.

      TOTUL,

      Frunze, cuvinte, lacrimi,
      cutii de chibrituri, pisici,
      tramvaie citeodata, cozi la faina,
      gargarite, sticle goale, discursuri,
      imagini lungite de televizor,
      gîndaci de Colorado, benzina,
      stegulete, portrete cunoscute,
      Cupa Campionilor Europeni,
      masini cu butelii, mere refuzate la export,
      ziare, franzele, ulei în amestec, garoafe,
      întîmpinari la aeroport, cico, batoane,
      Salam Bucuresti, iaurt dietetic,
      tiganci cu kenturi, oua de Crevedia,
      zvonuri, serialul de sîmbata seara,
      cafea cu înlocuitori,
      lupta popoarelor pentru pace, coruri,
      productia la hectar, Gerovital, aniversari,
      compot bulgaresc, adunarea oamenilor muncii,
      vin de regiune superior, adidasi,
      bancuri, baietii de pe Calea Victoriei,
      peste oceanic, Cîntarea României,
      totul

      CRUCIADA COPIILOR,

      Un întreg popor
      Nenascut înca
      Dar condamnat la nastere,
      Foetus lânga foetus,
      Un întreg popor
      Care n-aude, nu vede, nu întelege,
      Dar înainteaza
      Prin trupuri zvârcolite de femei,
      Prin sânge de mame
      Neîntrerupt

      • Va rog frumos sa nu cenzurati. Multumesc!

        Ana Blandiana a mai scris si:

        „Partidului

        Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
        Cu-ntâiul plâns în curtea școlii sub castani
        Când clasa mea primea cravata roșie festiv,
        Și sufeream respinsă grav de colectiv
        Că nu-mplinism încă nouă ani.

        Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
        Cu brațul ridicat deaspupra frunții mult,
        Simbolizând că viața-mi fi-va socotită mai prejos

        Decât tulburătorul luptelor tumult,
        Că niciodată n-am să mă separ orgolios
        De imnul colectiv și luminos.

        Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
        În ochii mei, dramatic deschiși spre mâna ta,
        Oricâte mâluri s-ar sedimenta,
        Nu-mi vor putea-o șterge. Candoarea ca un rid
        Va măsura maturitatea mea, Partid.”

        «Patrie, Partid, Popor», Culegere de Literatură Patriotica pentru Clasele V – VIII, Reprodusă în Almanahul «Luceafărul», 1983

        Odă

        Slavă neamului acesta
        Vremurilor noastre slavă!
        Slavă erei ce se naşte
        Duşmănită şi grozavă;

        Slavă robului de veacuri
        Care n-o să fie rob;
        Slavă ţării ce înalţă
        O şesime de pe glob;
        Slavă!

        Slavă fericirii
        Vremii viitoare slavă;
        Slavă lumii ce se naşte
        În aceasta oră gravă;

        Slavă anului acesta
        Ce-a ucis în colb milenii;
        Şi de flăcări, ca drapelul,
        Slavă veşnica lui Lenin!
        în Almanahul «Luceafărul», 1983 ( in 83 nimeni nu te obliga sa scrii asta)

        Ploaia (fragment)

        În noaptea asta udă ca o ploaie
        Am scris întâiul cântec comunist.
        De zece zile toamna se jeleşte
        Şi totuşi pe şantier nu-i nimeni trist…
        etc…

        Tribuna, nr. 24, 13 iunie 1959

        • Eeeeeeheeeeei, dddrrrrraaaggguuuuuta mmmooosssuuulllluuui ppppaaannssseeeeelutttaaa ggggiindddddiitttoooareee (ssstiiiu, ssstiiiiuu, eee, eeee, cccuuumm iiiii zzziiiiceee, ppplleee…pllleeeeooo…), cccaaa bbbbiiinnneee llleeee mmmaaaaai zzzzziiissssseeerrraaaati…

          Scuze, la cei 123,1416 etc ani ai mei imi ia un pic pina se incalzeste microprocesorul. Asa, deci, n-o sa fiu atit de haìn incit sa spun ca truda , acribia cercetarii arheologic-arhivista e vreo pornire blandianofoba/misblandianica, nu, e doar intransigenta pura, catharica (stiti, albigenzii…), credinta nestramutata in limpezimea de clestar a stihului, which, having been, must ever be. Asa cum au crezut si Arghezi, Ion Barbu, Bacovia, lebada alba Blaga, Jebeleanu si Doinas, si Caraion, si….si…si…Doamne citi altii care, intr-o tara obisnuita vreo patru veacuri cu haraciul si peskeslikul au consimtit , in cele din urma, la “un mic” viol de constiinta (nu ca altii, care din prima au aderat cu entuziasm si daruire sincera la furtuna de lumina ce venea de la rasarit). Si io zic ca trebuie exterminati din istoria catharica a literaturii toti cei de teapa celor pomeniti. Sa ramina in ea Tiberi Utani, Veronici Porumbace, Georgi Lesne si mai ales Paunesti (cu bust ridicat in sus in Cismigiu cu tot), Vadimi Tudori, producatori de maculatura de curte la tona si la hectar, sau unii , cum MD, care in mai bine de ani 30 de libertate ne-au invatat si ceea ce e puterea eliberatoare, farmecul discret al măscării.

          Ah, si, à propos, auzirati cumva de cercetarea/critica genetica? Poate face minuni cu datarea relativ exacta a unei opere literare. Dar de practica din presa celei mai drepte orinduiri care . cind nu fura , pur si simplu, identitatea vreunui autor cit de cit decent, reusea strasnic de bine sa-l convinga sa accepte ca semnatura sa-i apara pe “productii” scrise de profesionisti ai entuziasmului partinic?

        • Scuze, la cei 123,1416 etc ani ai mei imi ia un pic pina se incalzeste microprocesorul. Asa, deci, n-o sa fiu atit de haìn incit sa spun ca truda , acribia cercetarii arheologic-arhivista e vreo pornire blandianofoba/misblandianica, nu, e doar intransigenta pura, catharica (stiti, albigenzii…), credinta nestramutata in limpezimea de clestar a stihului, which, having been, must ever be. Asa cum au crezut si Arghezi, Ion Barbu, Bacovia, lebada alba Blaga, Jebeleanu si Doinas, si Caraion, si….si…si…Doamne citi altii care, intr-o tara obisnuita vreo patru veacuri cu haraciul si peskeslikul au consimtit , in cele din urma, la “un mic” viol de constiinta (nu ca altii, care din prima au aderat cu entuziasm si daruire sincera la furtuna de lumina ce venea de la rasarit). Si eu zic ca trebuie exterminati din istoria catharica a literaturii toti cei de teapa celor pomeniti. Sa ramina in ea Tiberi Utani, Veronici Porumbace, Georgi Lesni si mai ales Paunesti (cu bust ridicat in sus in Cismigiu cu tot), Vadimi Tudori, producatori de maculatura de curte la tona si la hectar, sau unii , cum MD, care in mai bine de ani 30 de libertate ne-au invatat si ceea ce este puterea eliberatoare, farmecul discret al măscării.

          Ah, si, à propos, auzirati cumva de cercetarea/critica genetica? Poate face minuni cu datarea relativ exacta a unei opere literare. Dar de practica din presa celei mai drepte orinduiri care . cind nu fura , pur si simplu, identitatea vreunui autor cit de cit decent, reusea strasnic de bine sa-l convinga sa accepte ca semnatura sa-i apara pe “productii” scrise de profesionisti ai entuziasmului partinic?

    • Mulțumesc, Conu’ Neamțu’ – nu știam articolul acesta.

      ” Într-o expoziție organizată la Cotroceni în 2019 – Rezistenții. Amintire și recunoștință – despre Ana Blandiana se puteau citi lucruri cutremurătoare, dar care nu s-au întâmplat niciodată: “Ana Blandiana decidea să protesteze public față de nerespectarea drepturilor omului de către regimul comunist.”/…/ “Ana Blandiana a continuat să dea interviuri unor publicații străine și postului de radio Europa liberă unde a vorbit despre situația extrem de grea din România.” Aiuritor. ”

      Păi . . . a fost sau n-a fost?

      Pentru că dacă n-a fost, degeaba mai copiem și împăstăm cele trei poezioare, că nici nu ajută la (dacă este neadevăr!) neadevărul cu protestele și interviurile, și nici nu contribuie la veridicitatea acuzațiilor grele la adresa dlui Dinescu.

      Partea interesanta e că, cei puțini care nu s-au alăturat aruncării rituale de zoaie în capul poetului Dinescu, nu sintem anti-Blandiana sau anti-Liiceanu. Ba chiar sintem și pro-Humanitas și pro-Sighet și anti-derapajele pesediste compromițătoare ale poetului. Sintem însă și anti-linșaj, cu sute de pietricele aruncate într-o țintă la invitația „maestrului”.

      O acuzație NU se echivalează cu o vină, măcar atît am mai prins și noi prin cele coclauri.

  7. Probabil cea mai bună poezie a lui Mircea Dinescu, după umila mea părere rămâne Odă profesorului de limba română.
    Am găsit-o și o reproduc după un pamflet al autorului:

    Vara însoțește elevii la atelierul mecanic
    toamna numără rîndurile de porumb
    iarna zvîrle zăpada din fața școlii
    primăvara cîntă la căminul cultural
    mărețul timidul profesor de limba română
    muncitor calificat în uzinele Sadoveanu și Tudor Arghezi
    printre rigle și logartimi
    printre fierăstraie și strunguri
    își face și el loc într-o salopetă ușoară de cuvinte
    și abia apucă să învețe copiii că H2O
    se numea pe vremea străbunilor apă
    că-i firesc să spui bună ziua și nu radical din 14
    apoi să-i explice elevului Bujie Ion
    că H.P.-B. nu-i o întreprindere oarecare
    ci-i chiar Hortensia Papadat-Bengescu
    că noi n-am avut timp să ridicăm piramide
    și ne-am îngropat faraonii în folclor
    că limba română e inoxidabilă Stop!
    și din nou H2O, radical din 14, H.P.-B.,
    fiindcă ora de limba română s-a și terminat
    și abia peste o săptămînă ne vom mai vorbi.

    Superb!

    • Nu e poezie, e de fapt un paragraf de proza, dar a uitat sa redactorul sa puna „Justification” pe Left cand a scris in Word!

  8. Personal am perceput-o pe Ana Blandiana ca fiind un opozant ferm al regimului, pe care acidul poeziilor sale l-a erodat pina la dezintegrarea din 89.Nu cred ca intre opozantii regimului trecut poate fi facuta o diferenta ,,valorica”, dizienta prin cultura fiind la fel de respectabila ca si cea prin iesirile externe contra dictaturii lui Ceausescu.Daca Blandiana se comporta aidoma lui Dinescu, Romania pierdea probabil insasi poezia sa inimitabila…

    • Faceți o confuzie între noțiunea de dizident și cea de autor subversiv.
      Ana Blandiana a fost o subversivă, fără a fi însă și dizidentă.

      • Pai, ce ziceti? Opozant (in sensul: „care se opune, nu intelege sa se supuna unei autoritati” e sinonim cu dizident? Un opozant e foarte susceptibil sa subverteasca o autoritate, un dizident e mai degraba un electron liber… Asa ca imi pare ca aveti si nu aveti dreptate in acelasi timp…

  9. „Un pamflet sofistic”, așa cum bine își intitulează autorul textul.

    După cum se spune, „despre morți numai de bine!”…Dar, vedem cum ne amintim iar de socrii domnului Mircea Dinescu și de ce era domnia-sa urmărit de Direcția Informații Externe a Securității, și avea dosar încă înainte de a scrie poezele anticeaușiste.

    Microfoanele din casa lui Albert Kovacs și Elena Loginovskaia nu erau montate pentru a-l asculta pe „disidentul” Mircea Dinescu, ci pentru a urmări legăturile acestora cu Moscova și Budapesta.

  10. ..poetic(doar..) vorbind, îmi place mai mult Dinescu.

    În rest, e o răfuială balcanică, cu spălarea-n public a rufelor murdare. Mai sunt și cuscri..
    Seamănă cu vrajba dintre Blanche și Stanley, eroii lui Tennessee Williams, deși aceștia aveau buna inspirație de a se ciondăni în particular..

    După 30 de ani are iz de gogoașă mucegăită, uitată sub masă, deși nici după 20 de ani nu cred c-ar fi avut ceva din aerul cavaleresc al romanelor lui Dumas. Ar fi evocat cel mult intrigile unor Richelieu, Milady sau Rochefort..

    Pentru poezia aia, din Almanahul Luceafărul – 1983 (nu e dedicată lui Stalin, ci unuia mai vechi..) Blandiana ar fi meritat premiul Lenin.

    Iar Dinescu, pentru gafa cu pricina, ar fi meritat fără nicio filosofie, un șut în cur..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Tiplea
Profesor de știinte socio-umane la Colegiul Național Mihai Eminescu din Baia-Mare

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.