Un yankeu la curtea Regelui Saud

Parafrazand superba nuvela a lui Mark Twain cred ca orice “occidental” (si nu numai) ar putea sa se considere eroul lui Twain daca ar ajunge in labirinturile puterii de la Riad. Putine oligarhii din lume sunt mai inchise si mai “misterioase” decat “Casa Ibn Saud”, care conduce treburile sauditilor de iure din 1926 si pana in zilele noastre, de facto cam de la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Nu m-as fi ocupat de acest subiect daca ultimele evenimente petrecute in lumea araba nu ar fi fost atat de importante si nu si-ar gasi si un corespondent puternic la ceea ce se intampla in Regatul Saudit.

Presa internationala si ceea ce a ramas din cea locala (total dependenta de relatarile occidentale)  se ocupa mai mult sau mai putin de “islamizarea” Magrebului dupa alegerile din Tunisia si victoria insurgentei libiene. Foarte putin au observat ceea ce se intampla in Arabia Saudita. Si  schimbarile recente din  Saudia semnalizeaza o directie noua in afacerile acestei tari cu tarile arabe, islamice si cel mai important cu occidentul, mai mult sau mai putin dependent de resursele petroliere ale Arabiei Saudite. Aici nu ma refer la dependenta directa, ci mai mult la o crestere serioasa a pretului Petrolului din cauza acestor schimbari.

Cand am analizat climaxul libian scriam despre diferentele dinte Libia si Arabia Saudita:

Ca paranteza – pentru a demonstra de ce nu se intampla nimic acolo, dar s-a putut intampla in Libia, trebuie de stiut ca familia Ibn Saud are protectie contractuala cu “beneficiarii occidentali” pe baza a trei contracte care mentioneaza ca atata timp cat petrolul forat va ajunge la beneficiarii contractuali Casa Ibn Saud este ferita de “neplaceri”. Primul contract semnat in 1931 de Presedintele american Herbert Hoover si Casa Ibn Saud aducea beneficii de nu mai putin de 50 de mii de lire sterline pentru dreptul de exploatare petroliera, al doilea semnat   de Presedintele Roosevelt in 1945 (ultimul contract semnat de el) la bordul vasului de razboi USS Quincy si ratificat de Harry  Truman in 1951 si care facea imparteala 50-50% intre Ibn Saud si firma de exploatare petroliera CASOC (mai tarziu Aramco) si in sfarsit al treilea contract din 1988 care fonda Saudi Aramco. Bineinteles ca au fost idei de razgandire a sauditilor, care nu au dorit sa impartaseasca soarta sahului Iranian. Noile vremuri si evenimentele generate i-au facut sa se razgandeasca in rasgandirea intiala. (Aici)

Ieri continuam demersul mentionand:

Schimbari radicale de regimuri in Orientul Mijlociu, partial simpatetice Europei si Uniunii Europene cu altele, la nivelul unor dificile incertitudini (Vezi Tunisia si Egipt,  acum si Saudia – dupa moartea moderatului Sultan bin Abdulaziz si schimbarea lui cu islamistului Nayef bin Abdulaziz prin excluderea Talal bin Abdulaziz, moderat pro-occidental). (Aici)

Deci lucrurile nu arata asa de bine. In saptamanile urmatoare vom vedea o radicalizare a politicii externe saudite, care poate  va implica si noi tendinte de aliniere fata de extremismul islamic “recent descoperit” in Tunisia, Egipt si in ultima instanta in Libia.

Ar trebui sa fie clar ca Arabia Saudita, bastionul  wahabismului si al Islamului Salafit, se pozitioneaza deja la partea extrema a Islamului, lucru care insa niciodata nu a influentat nici politicia externa si nici esenta comerciala a vanzarilor de carburanti.

Arabia Saudită este o monarhie condusă de descendentii de sex masculin ai regelui Abd Al Aziz Al Saud, Quranul este Constitutia regatului si jurisprudenta saudita este bazata pe Shari’a (legea islamica derivata din comentariile Quranului). Arabia Saudită nu are parlament, în schimb există un program national “Consiliul Consultativ”, care este compus din 150 cetăteni arabi numiti de rege, pentru o perioadă de patru ani pentru a servi într-un rol consultativ. Numărul membrilor Consiliului a crescut în mod constant de-a lungul anilor si are propriile sale comitete si o capacitate limitată de a discuta despre legislatia propusă, dar functia sa principală este de a-l consilia pe rege. De facto Regatul este guvernat de Rege si un Consiliu de Coroana condus de mostenitorul tronului, care de cele mai multe ori este adevaratul guvernant absolut. Nici partidele politice sau sindicatele nu sunt permise.  Mai multe date puteti gasi in articolul meu “Prinţii deşertului”.

Din totdeauna Saudia a incercat sa-si propage doctrinele religioase oriunde a putut si a putut in ultimele decenii in fostele republici sovietice din Asia Centrala si in Balcani  (Albania, Macedonia si Bosnia). Cred ca ultimele evenimente de la Sarajevo pot demonstra influenta salafita (wahabism)  din regiune.

Cine cunoaste felul meu de a aborda subiecte si faptul ca acest articol este cel de al treilea intr-o saptamana  subliniaza evenimentele absconse care se petrec acolo si faptul ca exista o aliniere clara a regatului Saudit la procesul de radicalizare a Orientul Mijlociu si al Africii de Nord   ar trebui sa intereseze cel putin analistii seriosi ai regiunii. Faptul ca moderatul si pro-occidentalul Print Talal bin Abdulaziz nu a fost ales si cel ales a fost Ministrul de Interne saudit, Nayef bin Abdulaziz, trebuie sa dea de gandit!

Articol preluat de pe blogul Politeia