Şi chiar atunci când părea că este discreditată istoric, ambiţia utopică se retrezeşte, parcă spre a ne aminti că nimic nu este mai seducător şi mai mobilizator decât acest proiect al edificării paradisului terestru: egalitatea perfectă şi guvernarea omnipotentă sunt temeliile pe care se înalţă templul viitorului la care visează fanaticii reorganizării societăţii.
În Zohran Mamdani, primarul ales al New York-ului, pasiunea utopică globală şi-a regăsit un nou profet. Chipul său este chipul noului radicalism progresist care uneşte, dialectic, apelul la marxism şi retorica antisemită: ceea ce promite Mamdani este revigorarea unei politici a resentimentului care să ofere progresismului ocazia unei altor lupte de clasă. Despărţindu-se de social-democraţie şi de prudenţa unei întregi tradiţii democrate americane, Mamdani deschide un nou drum. Socialismul său democratic este numele elegant şi aseptic pe care îl oferă egalitarismului hrănit de fervoarea comunistă. Intelectual şi agitator, primarul din New-York este întruchiparea acestei utopii care nu vrea să devină trecut.
Omul şi statul
Ceea ce detestă adepţii utopiei este prudenţa abordării gradualiste. Iubitori ai unei omeniri abstracte , ei subscriu la religia politică a guvernării nelimitate. Statul este, pentru aceşti utopizanţi, un instrument menit să grăbească revoluţionarea societăţii. Statul trebuie cucerit, spre a elibera umanitatea.
Proprietatea şi libertatea individuală, economică şi politică, devin suspecte în acest univers dedicat emancipării colective. Proprietatea este denunţată ca un simptom al rapăcităţii,iar socializarea mijloacelor de producţie este formula ce poate elibera, în fine, masele largi populare de exploatare. Ideologia egalităţii implică etatismul, ca pârghie fundamentală în schimbarea nu doar a societăţii, dar şi a omului însuşi.
Căci etatismul utopic detestă proprietatea privată, indiferent de dimensiunea la care ea se exprimă: autonomia pe care ea o conferă este un obstacol în calea experimentelor ambiţioase imaginate de o administraţie vizionară. Noua luptă de clasă contemporană duce mai departe vocaţia de nivelare şi de masificare a comunismului. Noul radicalism salvaţionist înseamnă revenirea iluziilor planificării totalitare.
Şi cum se poate rezista în faţa avansului elanului utopic, salutat ca semnul viitorului luminos? Ca de atâtea ori, reîntoarcerea la ordinea politicii la scară umană este alternativa la rătăcire. Omul, iar nu umanitatea abstractă, trebuie să fie în centrul viziunii noastre: guvernarea ilimitată este inamicul mortal al libertăţilor noastre.
Politica la scară umană, cea care se sprijină pe soliditatea unei tradiţii liberal-conservatoare şi democreştine, priveşte demnitatea umană ca pe expresia însăşi a sferei de suveranitate naturale pe care statul nu o poate încălca. Demnitatea umană defineşte natura şi limitele politicii înseşi: egalitarismul este visul totalitar al celor care aspiră la control total, invocând himera unei mântuiri colective.
Şi poate că miezul politicii la scară umană, în vremurile noastre, este refuzul de a accepta pe noii salvatori , cu al lor etatism devastator. Nu se poate imagina demnitate în absenţa proprietăţii, ca instituţie ce permite continuitatea unei tradiţii şi creşterea prosperităţii generale, în cadrul domniei legii : economia întemeiată pe comandă şi planificare condamnă la egalitatea teribilă a sclaviei. Difuzarea cât mai largă a proprietăţii, iar nu lichidarea ei, iată calea pe care o sugerează linia politicii la scară umană. Lecţia ordoliberalismului lui Wilhelm Röpke merită reamintită.
Inevitabil, politica la scară umană nu poate seduce şi nici nu poate trezi emoţia mesianică a discursurilor reîntemeietoare. Ea se sprijină, modest şi temeinic, pe instinctul libertăţii şi pe solidaritatea comunităţilor locale, ca linii de apărare împotriva statului omnipotent. Critica egalitarismului şi a etatismului nu este un exerciţiu intelectual gratuit, ci forma în care un firesc al destinelor noastre este afirmat şi apărat.
Ambiţiei utopiei politica la scară umană ii opune simplitatea fermă a încrederii în libertate. Fiinţe imperfecte, oamenii nu au nevoie de un stat perfect spre a–i îndruma şi reeduca: guvernarea limitată este rama în care vieţile noastre se pot organiza, în mod organic. Nemăsurii visului fanatic îi putem răspunde doar cu modestia tenace a nefericirii noastre omeneşti.
Păcatul stângii este că în loc să viseze la oameni egali în posibilități, visează la oameni egali în realizări și merite, ceea ce e evident o sminteală. Sminteala stângii se vede și în poziția absolut inechitabilă a stângistului extrem care își propune egalizarea tuturora, dar mai puțin a lui, căci, cum pseudo-dumnezeul nostru Marx să-i egalizezi pe toți ceilalți fără să îți arogi ție însuți un drept despotic asupra restului umanității? Iată de ce orice variantă de comunism sfârșește invariabil în cea mai cruntă variantă de dictatură, iar comunistul șef sfârșește în monstru șef. De altfel, la om mutarea cu de la sine putere în Paradis a avut întotdeauna ca rezultat mutarea în iad. Personal, mi-e de ajuns acest detaliu pentru ști bine de ce fel de soi și de ce fel de inspirație este de fapt comunismul.
Prea multă filozofie strică. De fapt totul este mai simplu: Occidentul s-a cam săturat de democrație și libertăți sociale și vrea altceva, un fel de comunism cu față umană botezat progresism. Și da, ca și în Comunism, progresismul vrea ca statul să fie condus de „masele populare” sau chiar să nu mai existe deloc. Ce ne trebuie nouă stat?
Autorul pomenește în treacăt despre libertate. În lipsa statului libertatea degenerează în anarhie, iar anarhia înseamnă moartea societății. Domnilor progresiști, aveți grijă ce vreți. Fără stat nu poate exista Libertate.
Le trebuie stat, dar nu și dau seama. Pentru pomeni, pentru posturi , pentru emancipări și pentru a proteja pe egali și egale….
Teoria că teorie. Sa vedem practica.
Stingă -inclusiv extremista- are o propaganda seducătoare. Mai ales la tinerii fara experiență.
Dar realizările practice dezamăgesc întotdeauna.
Nu fiți pesimiști.
„Nu va fie frica, și Mamdani pica!”
P.S. Votul asta trebuie înțeles și că reacție la prostiile lui Trump
Iar prostiile lui Trump sunt o reactie la prostiile alorlalti.
Suntem intr-un regim de „suprareglare” in care prin punctul de echilibru („tinta”) se trece cu viteza maxima.
Si nu sunt semne ca oscilatia in jurul pozitiei de echilibru se amortizeaza, ba pare chiar ca se amplifica, cu riscul de a se rupe coarda…
Pe autor il stiu de mic,cunoscandu-i bine parintii. Ma bucur cand il vad la tv., cand scrie .Il felicit azi fiindca a scris un articol magistral. Noi aici suntem foarte diferiti fata de USA. Un presedinte german am avut ,dar unul musulman niciodata. Am privit zilele astea la sutele de mii de oameni care vizitau noua catedrala. Multi au zis, ca suntem inca in Evul Mediu, ca suntem inapoiati, ca pupam icoanele, nestiind ca daca Europa e ce este e azi, e datorita credintei crestine. Problema nu e credinta, ci fanstismul de orice natura ,inclusiv religios. Fara Dumnezeu, lumea nu ar fi decat cenusa,a spus Mircea Eliade.
Ma intreb in ce partid ar putea fi Zohran Mamdan aici.Multi ar zice,in USR. Nu,nu, in AUR sau POT ar fi locul lui. Acest ins nu ar fi iesit vreodata in fata,daca America nu ar fi condusa de uns instabil,care darama o parte din Casa Alba, care ii poleieste cu aur peretii ,pana si toaletele si care trimite armata impotriva cetatenilor. Cand nu e un mare pacifist, declara razboi Venezuelei,sau Nigeriei ,si reporneste testele nucleare.Pe scurt din amestecul de orgolii penibile,prostie , si neputinta declanjeaza oficial al doilea razboi rece,cand primul inca nu s-a racit complet. De fapt al doilea razboi rece incepuse demult. Ucraina e Vietnamul secolului XXI America si aliatii versus Rusia ,China. Intre timp noi am schimbat tabara, suntem alaturi de America.
Acest nou primar al New York, arata ca America e intr-o faza politica periculoasa, fiindca e reprezentata numai de extreme. De aceea us e inghetata bugetar de mai bine de o luna- controlorii de trafic si-au luat un al doilea job ca sa supravietuiasca vietii f.f. scumpe de N.Y.
Europa nu este ce este astăzi datorită credinței creștine! Vă reamintesc de acel ev mediu intunecat(oare de ce este denumit și întunecat?), da și de felul în care s-a extins creștinismul la începuturile sale: aidoma isis de astăzi, prin distrugerea unor culturi și orașe întregi ca fiind păgâne! Când vizitați ruinele atâtor orașe antice din prejurul Mediteranei, ar fi bine să știți ca multe dintre ele au fost distruse de creștini.
Am văzut cu ani în urmă un documentar spectaculos despre gemeni despărțiți la naștere – crescuți de familii diferite, din țări, continente, culturi diferite, niciunul neștiind că ar avea un frate geamăn – reuniți doi cîte doi de către autorii documentarului cînd aveau vîrste de 50-70 de ani. Un singur exemplu: în urma unei tragedii în familia lor, doi gemeni din Germania (mi se pare că erau evrei), în vîrstă de cîteva luni, sînt înfiați. Unul de o familie germană, celălalt de o familie catolică din Caraibe. Cel din Germania a fost educat în școlile din Germania, face războiul în armata lui Hitler, iar cel din Caraibe a fost educat în spaniolă, într-o altă cultură decît cea germană. Bucuria întîlnirii a fost imensă și cîteva zile au stat și și-au povestit, încîntați, viețile. Dar euforia a durat foarte puțin fiindcă înțelegeau lumea și viața în moduri foarte diferite și au început să apară dezacordurile. S-au despărțit certați, au plecat pe la casele lor și nu s-au mai căutat niciodată.
V-am spus cele de mai sus, stimate dle Apă de prin ploaie…, fiindcă, citind ce ați scris, mă întrebam în ce familie, țară, continent și cultură ați crescut, unde ați făcut școala primară, generală, poate și liceul și de la cine ați învățat istorie. Și, în cazul în care nu abuzez de indiscreție, ce cărți ați citit și ce autori v-au ajutat să înțelegeți lumea în care trăiți. Așa, la o primă vedere, păreți a fi trecut prin instituții subordonate cultural și moral faimoasei universități din Republica Populara Berkeley.
O ultimă întrebare: cine v-a spus că Evul Mediu a fost „întunecat”? Sau, dacă știți, cine anume a numit astfel Evul Mediu? (fără google, vă rog!)
P.S.
Știați că Historians today largely reject “Dark Ages” as misleading.?
Știați că The period saw significant cultural, technological, and institutional developments (Carolingian Renaissance, Byzantine preservation of texts etc.)?
Știați că Many now prefer “Early Middle Ages” or “Late Antiquity” instead?
Frumos. Lasa-ti visele deoparte si traiti-va viata (care e destul de minunata/complexa/surprinzatoare sa poata fi considerata in anumite momente un vis)
Intr-o zona, localitate, comunitate in care majoritatea are radacini strain e firesc sa cistige cneva care are si el radacini straine, ca si la formarea USA nu a cistigat o piele rosie.
Diferenta e ca pe atunci nu existau filozofi, analisti care sa ne spuna ceva f dastept, ceva cu fericirea, cu dreptatea, cu libertatea.. ca trebe sa cistige si ei o piine!
Exista o multime de contradictii in aceasta descriere, inerente insa Conservatorismului american postbelic, cum a demonstrat G. Nash. In sine ‘Conservatorismul liberal’ ( sau invers, ceea ce nu inseamna neaparat acelasi lucru ) e ceva sincretic, hibrid. Liberalismul si Conservatorismul au fost initial ideologii opuse, Conservatorismul ca politica a aristocratiei iar Liberalismul, a burgheziei.
Conservatorismul liberal e in intregime o inventie postbelica, printr-o interpretare speciala a lui Tocqueville si cu proiectia unui liberalism premodern.
Fiecare ideologie isi cauta pedigriul in ‘negurile preistoriei’, pretinde, ca orice cult religios, primordialitate, e mai veche decat omenirea. In Conservatorismul american s-au unit curente diferite – prin asa numitul fuzionism, tinute laolalta prin anti-comunismul comun : Old Right protestanta si curentele neo-evanghelice si fundamentaliste, traditionalismul, mai catolic si de origini continentale ( interbelic, mai ales, Maurrasismul literar francez si englez – corporatismul medievalist, care i-a influentat f. mult pe marii modernisti, Yates, Eliot, Pound etc. ), libertarianismul si neo-liberalismul ‘austriac’, neo-conservatorismul si miscari mai marginale si extremiste. Principalele curente au fost totusi traditionalismul si libertarianismul, intotdeauna in conflict mocnit. In vreme ce Hayek respinsese calificativul ‘conservator’, R. Kirk era anti-libertarian, acuzand individualismul si libertinismul ( si la fel au fost si neo-conservatorii ). Traditionalismul , care avea mult mai multe in comun cu Conservatorismul mai vechi sau ‘clasic’ ( reclamandu-se de la E. Burke ) era categoric ‘etatist’ , prin definitie chiar ( era chiar ideologia Statului autoritar timpuriu modern, de ex. acela prusac ), o politica a autoritatii politice si statale, anti-individualist, in sensul ca acorda primat comunitatii, de aici vine jargonul ‘organicismului’, corporatismul etc. Trimiterile la Burke sunt inselatoare, caci pot legitima aproape orice ideologie, sunt anacronice, ‘Burke’ e un dublu al lui R. Kirk, mai asemanator cu Maurras.
Traditionalismul era destul de inrudit cu Fascismul, care era mai revolutionar si populist si mai ‘modernist’. Traditionalismul e ‘reactionar’ si autoritar. Unii autori vorbesc de ‘ortodoxie’ ( evident, nu in sens religios sau confesional ) si ‘prometeism’ pt. cele doua curente. Libertarianismul era initial o miscare anarhista, ‘de stanga’, cu origini in ‘Iluminismul radical’, traditionalistii asa au perceput-o, chiar ca pe un cal troian in adevaratul Conservatorism, ce respinge orice tendinte anarhiste. Polemica impotriva statului era anti-conservatoare, efectiv revolutionara – si asa sunt libertarienii si azi – nu se pot gasi nici macar urme de asa ceva la R. Aron, care din punct de vedere econimic era ‘planist’ si avea unele inclinatii socialiste, inca din tinerete ( inainte de razboi nu era ostil Uniunii sovietice ). Aron il numise pe Hayek ‘un radical periculos’ ! Aceste tendinte heterogene s-au separat, fiecare spre ‘locul sau natural’, odata cu sfarsitul Razboiului Rece, cand inamicul comun parea invins. Unii s-au reorientat, cautand marele inamic in alte parti, in Islamism, considerat drept ‘totalitar’, cand comunist, cand nazist, cand si una si cealalta, in aceeasi optica maniheista si apocaliptica. Desigur, un conflict, dar nu al ‘civilizatiilor’, ci al fundamentalismelor. Daca traditionalismul, precum Conservatorismul politic mai clasic, de la inceputurile epocii moderne, e categoric ‘etatist’ si anti-individualist, libertarianismul la randu-i e foarte utopic si revolutionar, cum bine se vede din varietatile lui mai recente, e post-umanist sau trans-umanist, ‘cosmist’ , e revolutionar. De ex. Rothbard, un admirator al Revolutiei franceze.
Deci la fel de bine se poate spune si despre acest Conservatorism sincretic – deja istorie – ca e etatist si utopic ! In functie de cum combinam elementele lor, ba chiar acestea sunt mai importante, definitorii.
Nu exista ceva ca un Conservatorism anistoric, ‘etern’, ca o ortodoxie, credinta cea dreapta – decat, poate, in mintea dealerilor de idei la mana a doua, a simplificatorilor. Dar asa se prezinta toate ideologiile totalizatoare sau ‘organice’, orice critica fiind tratata ca erezie. Conservatorismul nu se prezinta ca ‘ideologie’ doar pt. ca e anti-intelectualist, ideologia lui anti-ideologica e anti-intelectualista si adesea irationalista, nu se intoarce mai departe de romantism, cu misticismul lui panteist, estetic si nocturn, in acel romantism tarziu care era decadentismul ( Hayek insusi denuntand ‘constructivismul’ etc. , cu preferinta pt. forme mistice si obscurantisme de ‘intuitionism’, panpsihism etc. ). Cine vrea sa polemizeze mai bine sa citeasca lucrarea de referinta a istoriei conservatorismului american postbelic, a lui G. Nash.
Așa zisul „conservatorism liberal”( sau invers, deși nu este același lucru) a apărut ca reacție contra „progresismului” globalist. Mai precis, este vorba de antagonismul dintre conceptul politic clasic de ” stat -națiune” și conceptul politic progresist de „globalism/internaționalism”.
Raspund pt. ca mi se pare o distinctie importanta.
Aceasta e o confuzie tipica de termeni.
– Conservatorismul autentic sau originar era ‘ideologia politica’ a castei aristocratice, monarhica si imperiala, deci ‘universalista’ si supranationala, casta conducatoarte era o retea ‘de sange’ , Italia era condusa de normanzi, germani, francezi, spanioli, austrieci, Spania de austrieci si francezi, Anglia de normanzi si germani, ungurii de asemenea, de francezi, etc., etc.
– Nationalismul e la origine o ideologie moderna, seculara, revolutionara si ‘progresista’ , ideologie liberala anti-conservatoare folosita impotriva Marilor imperii ‘cosmopolite’, nationalismul e internationalist !, fara nicio contradictie, ‘natiunea’ fiind aleasa, pe model monist-monoteist-religios, sa civilizeze si salveze lumea, Franta revolutionara se simtea obligata sa elibereze si sa ilumineze Europa obscurantista, ‘pagana’. Natiunile mai mici erau puii si satelitii marilor natiuni, niste imitatii.
– conflictul este intre nationalismul burgheziei stabilite ca aparatoare a status-qvoului si in acest sens ‘conservatoare’, capitaliste, si noul val revolutionar socialist, ca ideologie de clasa si supranationala. Dar burghezia, fie ca isi zice liberala sau conservatoare, nu s-a impacat cu aristocratia deja apusa, doar i-a confiscat coroane, legitimitatea, sacralitatea. Nationalismul ramane ‘colectivist’, gregar, antiaristocratic si deci anticonservator, adevaratul ‘dizolvant’ al traditiilor si structurilor premoderne. Dar care se manifesta ca o ‘revrajire’ in sens invers, printr-o mitologie seculara si o religie a ‘natiunii’. Intr-un sens, nationalismul era ideologia ‘clasei de mijloc’ emergente si urbane, produs al modernizarii, al ‘Revolutiei’, impotriva marii burghezii – ca noua aristocratie. De aici caracterul populist si resentimentar, foarte asemanator Comunismului, cu aceeasi retorica anti-liberala, anti-burgheza, anti-‘globalista’. Comunismul devenise deja nationalist !
– ‘Globalismul’ e initial produsul politicilor neo-liberale, a ‘deschiderii pietelor’, ‘societatea deschisa’ si ‘marea societate’, dar e vorba de acelasi ‘universalism’ de tip monist-monoteist, in esenta particularist sau provincial, eurocentrist etc. , adica impunerea unor valori particulare, crezute a fi singurele valabile si in acest sens ‘universale’, revelate de ‘Evolutie’. E un nationalism transpus. Tot asa cum si Marxismul era un ‘nationalism’ sau particularism ‘de clasa’, unde ‘clasa’ era ‘noua natiune’.
E o confruntare a diferitelor particularisme exclusiviste, sectare, fundamentaliste, ‘religii seculare’, altfel spus, ideologii, o babilonie, cel mai bun ex. actual – ‘suveranismul’ e noul globalism !
‘Statul natiune’ e o figura retorica.
o nota:
Ideologia politica e intodeauna ‘de clasa’, aici Marx a vazut bine – inca din Antichitate, patricienii si plebeii, aceasta e diviziunea fundamentala. Aristocratia si clasele inferioare, inclusiv ‘burghezia’, diferenta dintre ‘burghezie’ si ‘proletariat’ fiind secundara. Deci si nationalismul se integreaza ideologiei si politicii ‘de clasa’, e, cum ar fi zis Marx, ‘constiinta de clasa’. Cele trei ordine medievale, etc. In Evul mediu nu existau ‘natiuni’, ‘natiunea’ insemna breasla, corporatie, deci exact casta. In Antichitate si in lumea precrestina si politeista in general fiecare casta sau clasa isi avea propriul tip de ‘religie’, cu zeii si cu eroii sai, panteonul fiind organizat, ca model al lumii oamenilor, tot pe clase, pe functii etc. Acestea sunt originile indepartate ale ‘ideologiilor politice’, care pastreaza inca ceva religios sau ‘teologic’.
Nationalismul, se recunoaste, este de doua feluri, un nationalism iluminist si republican, specific sistemelor democratic-liberale vestice, Franta, Anglia, Statele Unite. Si un nationalism ‘romantic’, etnonationalism, specific Germaniei si Europei centrale, ‘contra-iluminist’. Dar acestea nu sunt neaparat opuse, cel de-al doilea provine totusi din cel dintai, nu e in niciun caz anterior acestuia, cum se pretinde uneori. La noi, dupa perioada iluminista si pasoptista, a devenit dominant nationalismul romantic si ‘organic’, pe model german si slavofil ( dar slavofilismul imprumutase tot de la germani). Se obisnuieste sa se considere nationalismul ‘luminat’ drept bun, corect, spre deosebire de etnonationalism sau ‘nationalismul mistic’, dar si nationalismul iluminist era in sine o noua forma de ‘religie’ laica ( ‘civila’), revolutionar si expansiv, misionar, colonialist, mesianic si milenarist. Acest tip de nationalism e ideologia marii burghezii emancipate, al ‘francmasoneriilor’ iluministe etc. Celalalt nationalism, ‘organic’, etnonationalismul teoretizat mai intai de Herder, era ideologia unei mici burghezii si apoi a ‘clasei de mijloc’ urbane si industrializate si a ‘lumpenproletariatului’, de aceea aproprierea si rivalitatea cu Socialismul si Comunismul. Si acest nationalism e, si cu atat mai mult, expansiv, imperialist, ca ex. pangermanismul si panslavismul, nationalismul ca atare e agresiv si invaziv, nesatios, ‘monist’ si fundamentalist, e prin definitie ‘unic’ si le exclude pe toate celelalte. E un mit mobilizator. O aristocratie muribunda si crepusculara a crezut ca se poate recunoaste in el si se poate folosi de el, prin ura fata de burghezia triumfatoare, iar acest nationalism si populism resentimentar si razbunator si-a insusit si el, cu placere, aureola ‘conservatorismului’. Foarte simplu spus, daca nu mai exista monarhie si aristocratie nu poate exista nici ideologia acestora sau ‘conservatorism’ real, sunt doar fantome si nume uzurpate, nu mai exista organul si nici functia. America nu a avut nici monarhie, nici aristocratie.
Yeats, desigur, W. B. Yeats , un ex. deosebit de interesant de ‘traditionalism’ reactionar, autoritarism si eugenism, in marginea Fascismului, cu o ambivalenta tipica pt. intelectuali – destul de interesant, mai ales artisti si poeti, adica ‘esteti’, spirite imaginative, Yeats era foarte implicat si in ocultism, cum se stie, in Golden Dawn, etc. Ca o curiozitate, isi alesese ‘deviza magica’ Daemon est Deus inversus.
Si R. Kirk a fost un scriitor, unul mediocru, de povestiri ocultiste, era pasionat de spiritism si de castele bantuite, o imitatie de Lovecraft. Un imaginar ‘gotic’ … Distanta dintre intelectualitatea medievala si acest gen decadent de ‘traditionalism’ e cam aceeasi cu cea dintre Thoma de Aquino si ‘Urzeala tronurilor’ …
Ca multi alti ‘liberali ai Razboiului rece’, R. Aron era un ‘realist’ – un ‘machiavellian’ chiar ( pe atunci termenul era pozitiv, machiavellianismul fiind legat de republicanism ) – intentia lui fiind aceea de a recupera ‘politicul’ , impotriva proceselor de ‘de-politizare’, deci un ‘primat al politicului’. Acelasi e si cazul H. Arendt, desigur, cu unele diferente. Ambii se opuneau economismului, Aron il aprecia pe un conservator-razboinic-rece dur ca J. Burnham, care anicipase evolutiile neoliberale in ‘Revolutia manageriala’. Deci o uniune a conceptiilor lui Aron cu acelea ale neo-liberalismului de tip Hayek-Mises-Friedman e contra naturii. Hayek nu milita pt. statul minimal si pt. ‘ordinea spontana’ sau pt. vreo versiune de laissez-faire. Un conservatorism sincretist reduce aceste curente la un numitor-comun efectiv propagandistic, o serie de clisee ale unei alte nomenclaturi.
In conceptia lui Aron ‘politicul’ e anterior economicului si orice economism e reductionist, exact cum este si in Marxism. ‘Politicul’ inseamna autonomia actiunii umane fata de diferite determinisme, inclusiv sau mai ales acela economic. In gandirea clasica, luata drept etalon de acesti ganditori ‘realisti’ , economicul e subordonat politicului, economicul apartine ‘sufletului vegetativ’, partii generative, familiale, tribale, subpolitice – tine de ‘materie’ si nu de ‘forma’ – , in vreme ce politica tine de partea superioara si rationala, noesis, praxis, a Polisului si a omului liber, a cetateanului. Toate acestea sunt expuse cat se poate de clar in Politica lui Aristotel ! Virtu machiavelica trimite la gloria antica. ‘Politica’ e, evident, corelata cu Statul si nu poate fi decat ‘interventionista’, deliberativa ( hexis apodeixis ) – prin organele deliberative, fara aceasta actiune politica politica liberala si democratica e practic de neconceput ! sau se reduce la o serie de automatisme golite de continut, devine tot un fel de totalitarism, un totalitarism oligarhic, o distopie tehnocratica si ‘corporatista’, ca in ‘minunata lume noua’ ! – este vorba despre primatul actiunii umane in fata stihiilor naturale, fie si sub forma unei mitologice ‘ordini spontane’ . Hayek insusi se referea la necesitatea unei noi ‘utopii liberale’ ! – cum deci se poate invoca el contra ‘utopismului’ ?! Liberalismului lui, cu ‘marea societate’ la ‘sfarsitul istoriei’, neohegelian-kojevean, e in mod foarte clar utopic si nici macar foarte diferit de utopia marxista a societatii egalitare fara clase.
Neo-liberalismul e ‘anti-politic’, o ‘de-politizare’ si, implicit, o re-politizare in sens economist sau, mai simplu, oligarhii si plutocratii. Conservatorismul vechi era foarte suspicios in privinta acestui tip de capitalism dezlantuit, fiind in general anti-burghez. ‘Statul minimal’ devine o echipa de manageri -asistenti, un ‘consiliu de administratie’, ce supravegheaza procesele misterioase ale Economiei – cu majuscula, niste functionari, asemenea acelora din ‘Colonia penitenciara’, striviti inevitabil intre rotile masinariei infernale. Economismul lasat-in-voia-lui inseamna dezumanizare, omul, subiectul autonom si activ, e strivit de forte superioare si imprevizibile, carora trebuie doar sa le ghiceasca intentiile si stratagemele, sa li se supuna, asemenea preotilor unei divinitati. E un protestantism ( inca de la Adam Smith ) complet secularizat si interpretat darwinist, ‘Piata libera’ luand locul Providentei. Serge Audier, un aronian, a scris o mare lucrare polemica despre ‘Neo-liberalism’. Deci ‘libertarianismul’ reprezinta o forma de anarhism, anomism si antinomianism cat se poate de ‘revolutionar’, futurist si milenarist, ‘prometeic’. E exact opusul gandirii conservatoare clasice, ce lua partea Statului, autoritatea politica fiind aceea a Statului.
E contradictoriu ca aceste elemente, traditionalismul anti-individualist, ‘realismul’ politic aronian si neo-liberalismul ‘pietei libere’ sa fie unite in acelasi discurs, ba chiar in aceeasi fraza ! Acest conservatorism sincretic, american si capitalist, a apartinut unei anumite perioade istorice, sustinut de o anumita vointa si putere politice ( din nou, cat se poate de ‘interventionist’ ! , fapt politic si nu pur economic, ‘spontan’ ), epoca lui Reagan. Este depasit, un ecou, un discurs nostalgic, nu mai corespunde realitatilor. Falimentul Conservatorismului american se datoreaza tocmai acestor contradictii interne, unei succesiuni de crize, de la victoria Noii Dreapte reaganite la neo-conservatorismul lui Bush, ascensiunera libertarianismului Tea-Party si in cele din urma populismul MAGA.
Aron ( in loc de Hayek, sper ca se intelege din context ) nu milita pt. statul minimal si pt. ‘ordinea spontana’ sau pt. vreo versiune de laissez-faire.
din graba am gresit, apodeixis e analitic, demonstrativ, alegerea deliberativa e proairesis etc.
„Statul este, pentru aceşti utopizanţi, un instrument menit să grăbească revoluţionarea societăţii.”
Într-adevăr, dinamismul revoluționar este astăzi cu totul surprinzător în Statele Unite. În urmă cu doar un an probabil că nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că cel care va fi ales președinte va dori să aibă un număr de mandate pe măsura bunului său plac.
…Și că, dacă nu poate fi Papă, o revoluție care să conducă la schimbarea formei de guvernământ l-ar putea face în mod utopic rege.
”cel care va fi ales președinte va dori să aibă un număr de mandate pe măsura bunului său plac.”
Propagandă marxistă de cea mai joasă speță, desfășurată de conserve rusești de prin Colentina. Din manualul activistului marxist: ”Accuse your enemy of what you are doing, as you are doing it, to create confusion”. Mai ții minte câte mandate a avut Merkel, fosta secretară UTC? Arată-ne un comentariu de-al tău pe tema asta, că eu îți arăt comentarii de-ale tale în care promovai nevoia de investiții rusești în turismul românesc.
Mai ții minte că Obama a avut practic 3 mandate? Tot el a fost la Casa Albă și în timpul mandatului lui Biden. A încercat să obțină și al 4-lea mandat, prin Kamala, însă electoratul american a trimis-o la plimbare.
@Harald _ „Mai ții minte câte mandate a avut Merkel…”
Să fie, oare, neștiință, ori confuzie voită?
Din câte îmi amintesc, A Merkel a fost cancelar mai puțin timp decât H Kohl, spre exemplu. Însă nu înțeleg ce legătură are asta cu D Trump și visul regal al domniei-sale!?…
https://www.digi24.ro/stiri/externe/replica-jignitoare-a-lui-trump-pentru-protestatarii-no-kings-s-a-folosit-de-inteligenta-de-artificiala-pentru-a-o-crea-3463131
Dar, sunteți amabil să spuneți care este limita de ani pentru care deputații pot alege șeful guvernului în Germania? Dacă tot doriți o comparație cu șeful guvernului SUA, menționați vă rog și durata și numărul mandatelor Președintelui SUA, conform Constituției?
”D Trump și visul regal al domniei-sale!”
Meștere, Trump se află la al doilea mandat. Este perfect legală situația lui, în timp ce tu îi faci procese de intenție. Te crezi în Minority Report, vrei să fie sancționat Trump pentru ceea ce pretinzi tu că gândește el? Propagandă marxistă de cea mai joasă speță, din partea unui bugetar român, plătit din bani publici să submineze relația dintre România și Statele Unite.
Dacă vă întrebați cum a fost ales Mamdani în New York, iată electoratul:
https://x.com/CyberPunkCortes/status/1986603235394625691
NY City era in 1910 un oras in care populatia de rasa alba era 99%. In 2020 albii mai sint doar 32%.
https://voxday.net/wp-content/uploads/2025/11/image-6.png
Lee Kuan Yew, parintele fondator al statului Singapore: „În societățile multirasiale, nu votezi în funcție de interesele tale economice și sociale, ci în funcție de rasă și religie.”
Va mai amintiti povestile despre iscusita idee demografica “Melting Pot”, care urma sa faca din America buricul universului? Se pare ca a iesit altceva decit un buric… 😂️
ZOHRAN MAMDANI a primit peste 37 de milioane de dolari de la organizații finanțate de Soros (extrema stinga):
https://x.com/LegitTargets/status/1986833525144703106
Dar si de la „anti-zionist jewish organizations” (extrema cealalta):
https://x.com/TexasHammer777/status/1986272716832248029
Bonus: echipa de tranzitie a lui Mamdani e compusa exclusiv din femei (100% adica) si, haha, citez:
„Ceremonia de învestire a lui Zohran Mamdani în funcția de primar al orașului New York a fost anulată pe 5 noiembrie 2025, după ce acesta a refuzat să depună jurământul de învestire pe Constituția Statelor Unite, invocând „alegerea problematică a fontului” și „foundational concerns”.
Incidentul, care a avut loc în timpul unei sesiuni de învestire programate în Adunarea Statului New York, a dus la o criză procedurală și la amânarea pe termen nedeterminat a ceremoniei.
In data de 8 noiembrie 2025, Mamdani nu a fost învestit, iar statutul său oficial rămâne nerezolvat, deși mandatul său urmează să înceapă la 1 ianuarie 2026, conform Cartei orașului.”
Utopia şi politica? Radicalism progresist care uneşte, dialectic, apelul la marxism şi retorica antisemită? 😂️
Povesti analiticesti. S-au investit niste bani si se vor scoate insutit mai multi bani cu ajutorul acestei marionete. In paralel, demolarea controlata a Americii inregistreaza succes dupa succes.
@GDragomir _ „Dacă vă întrebați …”
Aș îndrăzni să observ că există o întrebare… Oare comentariul dumneavoastră este mai mult xenofob și mai puțin misogin, sau mai mult misogin și mai puțin xenofob?
Se spune ca, in antichitate, aducatorul unei vesti proaste era omorit. Azi, mesagerul unui adevar neconvenabil, care poate fi mai periculos decit o simpla veste proasta, e doar etichetat. Si, daca poate fi identificat, e lasat fara job. Adica fara bani. Adica fara voce, fara casa si fara piinea cea de toate zilele.
Dar in nici un caz nu e decapitat fizic, ca altadata.
Sintem civilizati, ce naiba…
Mi am amintit o chestie ridicolă.
Acum câteva luni, un articol solid la contributors pune întrebarea dacă sa lăsăm politica Soros și să trecem la politica Trump.
PSD a făcut o. Dovedind că este un partid oportunist.
Acum, ce va face? Revine la comunism, sa se împrietenească cu Mamdani?
Nu știu dacă e vorba de utopie sau demagogie. Nu te poți afișa cu miliardari și sa vii cu un program de stânga care este clar împotriva lor. Cunoscătorii știu la ce ma refer.
Nu știu cum se spune în engleza „au luat o țeapă”, dar cam asta pățesc cetățenii care cred în promisiuni care suna a Mos Crăciun.
As spune ca mai degraba articolul de fata este utopic, iar politicile lui Mamdani mai degraba nu. Cine cunoaste realitatile New York-ului de la firul ierbii, si nu din presa main stream, asa cum este si cazul Dlui Statomir, stie ce spun. E intotdeauna prudent sa nu ne antepronuntam, si sa lasam faptele si timpul sa limpezeasca apele. Scepticism si acuzatii false au fost si cand Rudy Giuliani a candidat la primaria NYC cu mai bine de 30 ani in urma (rude apropiate banuite de legaturi cu Mafia), iar Giuliani a fost un primar de exceptie. Cine a avut interesul sa-l fi studiat pe Mamdami si pe familia lui, stie foarte bine ca nu este nici comunist, nici antisemit si nici incompetent. O treime din evreii din NYC au votat cu Mamdani ceea ce spune multe. Sa-l primim deci pe Zohran Mamdami cu mintea deschisa, si sa avem rabdarea intelepciunii nu pripa soroacelor.
Filozofie de Dambovita cu iz de cheap mansplaning. Democratia prudenta americana nu este decat o alta fateta a oligarhiei generalizate si daca nu avem alta solutie nu inseamna ca puteam continua pe drumul existent, so watch us eat the rich. Macar daca am avea in Romania pe cineva ca Mamdani si Lina Khan. Inteleg ca e greu de inteles dupa atata frustrare milenara dar sa taxezi niste trilionari este o solutie de bun simt in epoca de aur a tehnofeudalismului.
In ultimii 45 de ani partea din placinta a celor unu la suta a crescut de aproape trei ori in timp ce clasa de mijloc aproape s-a injumatatit. Nu e frumos sa mananci caviar cu polonicul in fata flamanzilor si mai ales nu este intelept. Resetarile sociale sunt cel mai adesea catastrofale , foarte sangeroase si din nefericire ii afecteaza in mod disproportionat pe nevinovati,
Politica înseamnă două lucruri: producție și redistribuire. Când capitalismul ajunge să șubrezească statul, prin diminuarea funcțiilor lui regaliene, și să știrbească semnificativ libertățile individului, atunci nu pe Röpke trebuie să-l recitim (un critic al nazismului, dacă nu mă înșel), ci să reflectăm la ceea ce înseamnă liberalismul totalitar. Pentru că și prin (ultra)liberalism se poate ajunge la totalitarism. Și dealtfel, care dintre autointitulații liberali de azi se mai reclamă ordoliberal? Bolojan avea în tinerețe pasiunea acordeonului, nu a liberalismului. El este liberal cum erau unii de pe la țară pictori, care se apucau de pictat orice, oricum, pentru că era nevoie de „pictori naivi” la Cântarea României. Însă suntem economic cu spatele la zid, avem nevoie de el ca să de-fanariotizeze instituțiile statului. Pe de altă parte, PNL n-are nicio inițiativă pentru a separa puterile și de-securistiza instituțiile, adică să seteze jocul corect. (Ceea ce nu miră, PNL fiind un partid conservator, PSD renunțând recent la aspectul social, iar USR, criticat pentru „progresism” este liberal!)
Citind cu atenție textul, am constatat că autorul confundă egalitatea cu echitatea (indiferent de considerațiile la adresa noului primar al New York-ului, care deocamdată s-a produs doar prin vorbe de campanie – vom vedea ce va FACE).
Foarte bun comentariul, cat si ideea ca ‘neoliberalismul duce catre totalitarism’ si a si dus. Traim asta pe pielea noastra chiar in prezent, cel putin in SUA. Dar cum ei dau ora exacta in lume, se cam simte peste tot.
Spectrul politic este ciclic, si toate drumurile duc in acelasi punct, totalitarism. Chit ca e stranga, chit ca e dreapta. Este nevoie de un echilibru constant intre aceste doua directii, fiindca orice extrema, este la fel de periculoasa. Iar stanga in SUA, nu exista, si nu a mai exista de zeci de ani. Poate doar Bernie, si toata lumea se uita la el ca la un nebun. Nu prea exista nici in Europa Vestica, in Romania nici nu m-ai zic. Doar prin Nord gasesti cateva tari.
Trebuie sa intelegem odata si pentru totdeauna ca libertate fara echitate nu exista. Libertate fara reglementari nu exista.
Articolul ăsta etichetează cu o ușurință dezarmantă orice formă de justiție socială drept „fervoare comunistă”, ceea ce arată cât de superficial a fost pregătit. Când folosești asemenea expresii fără să explici concret de ce sau pe ce bază le aplici, nu mai faci analiză — faci propagandă. E simplu să arunci cu etichete, dar mult mai greu să recunoști că statul trebuie uneori să repare ce piața liberă a stricat: spitale subfinanțate, chirii imposibile, o clasă de mijloc care dispare. A confunda aceste probleme reale cu „utopii totalitare” e dovada unei lecturi superficiale a lumii în care trăim. Ce propune Mamdani — locuințe publice, taxe corecte, servicii accesibile — nu sunt idei radicale, ci reacții firești la o societate ruptă între privilegiați și cei care abia mai supraviețuiesc. Dacă îi spunem comunism oricărei încercări de echilibru, atunci riscăm să uităm ce înseamnă cu adevărat democrația.
Articolul d-lui Stanomir critică o orientare ideologică clamata. Ce e trist este că nici astăzi nu se înțelege că vorba e una și fapta alta. Aidoma „stangistilor” orbi la imperialismul rus (doar un om de stânga are, nu-i așa, un simt supradezvoltat la imperialism), sa nu ajungem sa nu vedem ce se ascunde practic în spatele fenomenului Trump. Iar gargara cu liberalism sau conservatorism sau stângism de tip x, y, z (mai rău, de tip xab, ycd, zef) sa o lăsăm deoparte. Ajungem sa o transformam într-o masca impenetrabilă. Cine nu face diferența dintre vorba (gargară) și faptă (realitate), nu face deosebirea dintre minciună și adevăr, iar la urma dintre bine și rău. Iar unde se va încadra nenea din NeyYork o sa vedem încet dar sigur după 6 luni, un an, doi, patru. Până atunci să renunțăm sa tragem concluzii.