marți, octombrie 19, 2021

Va rezista UE atacului din interior și din exterior? Cum se întâlnesc alianța naționaliștilor și proiectul anti-occidental ruso-chinez

Pe scurt, în 10 puncte:

  1. Vineri, 2 iulie, 16 lideri politici naționaliști și virulent eurofobi din 15 state membre ale Uniunii Europene au semnat o Declarație prin care denunță „tentativa de creare a unui superstat european” și afirmă angajamentul lor pentru „apărarea suveranității națiunilor europene, a moștenirii și tradițiilor cultural-creștine” ale țărilor de pe continent. Dincolo de pretextul Declarației, acești lideri tatonează posibilitatea de a se regrupa în Parlamentul European, pentru a-și crește relevanța politică și a ajunge la statutul de forță cel puțin semnificativă (în primele trei), dacă nu chiar dominantă în următoarele 2-3 legislaturi europene, poziție din care ar putea în cele din urmă bloca integrarea europeană.
  2. Teza pe care o formulez este că, deși majoritatea acestor lideri, luați în parte, nu se consideră anti-occidentali, ba chiar își închipuie că sunt continuatorii valorilor și adevăratei culturi politice occidentale, în realitate alianța naționaliștilor din UE intră în jocul dușmănos al Rusiei și Chinei, menit să slăbească și să destabilizeze unul din pilonii importanți ai Occidentului, afectând astfel pe termen lung interesele cetățenilor europeni. 
  3. Trebuie precizat foarte clar, încă de la începutul discuției, că o așa-zisă „viziune a unei UE bazată pe state naționale deplin suverane” echivalează, de fapt, cu distrugerea și desființarea de facto a UE, pe fondul transformării acesteia într-o simplă alianță de state, așa cum au mai fost nenumărate alte antante în istoria multiseculară a Europei, toate instabile, volatile, eșuate mai devreme sau mai târziu și predispuse în orice moment la dezintegrare și război. În secolul XXI, mai mult chiar decât după 1945, dezvoltarea și securitatea vor depinde în mod esențial de constituirea unor blocuri strategice cât mai mari, mai puternice și mai inteligent organizate, capabile să mobilizeze resurse uriașe, să dispună de piețe puternice și să aplice politici comune pe scară largă, competitive și eficiente. Țările europene mici și mijlocii (poate chiar și cele considerate mari, după standardele UE), ieșite de sub acoperișul integrării europene și intrate pe o rută naționalistă și izolaționistă, ar deveni victime sigure ale influenței nefaste rusești și/sau chinezești. Iar această influență s-ar simți infinit mai mult aici, în Flancul Estic, decât la Atlantic, să zicem.
  4. Noutatea Uniunii Europene în forma actuală postbelică, față de conceptul istoric al alianței unor grupuri de țări, este tocmai integrarea supranațională, un principiu fundamental al Tratatelor, care generează instituții comune, cu putere de decizie supranațională, legislație europeană prevalentă în fața celei naționale, resurse comune și politici comune, buget propriu al UE și acquis comunitar (corpul comun al reglementărilor și normelor obligatorii). Toate acestea ce au făcut-o să fie atât de stabilă și să reziste peste 70 de ani. UE este mai mult decât o alianță a unor state suverane sau o simplă organizație inter-guvernamentală, dar (deocamdată) mai puțin decât un superstat european. Ca idee generală, este bine de știut și de spus eurofobilor că toate statele membre ale UE și-au ridicat substanțial nivelul de viață după integrare (inclusiv Marea Britanie, care era într-o situație economică critică în 1973), neexistând niciun caz în care cetățenii vreunei țări să fi trăit mai bine înainte decât după aderarea la UE.   
  5. Chiar dacă Declarația din 2 iulie nu reprezintă încă o alianță oficializată sau un nou partid european, ea anunță destul de transparent intenția de a forma un bloc politic al naționaliștilor, capabil să devină pe termen mediu și lung o forță semnificativă și având un impact major în determinarea viitorului UE. Unele dintre partidele semnatare sunt (relativ) relevante în țările lor, altele sunt ridicole, așa cum vom vedea mai jos.
  6. Exclus în cele din urmă din Partidul Popular European, în care a fost prea mulți ani tolerat de Angela Merkel și de germanii de la CDU pentru mandatele parlamentare pe care le aducea grupului PPE, premierul ungar Viktor Orbán, rămas „fără coledzi”, este acum în căutarea unei noi echipe politice în Uniunea Europeană. Și alte partide naționaliste din state membre doresc o regrupare, dar formula maximală, care să le includă pe toate, este deocamdată puțin probabil să se realizeze. O să explic de ce.
  7. Semnatarii mai cunoscuți ai Declarației sunt  Jarosław  Kaczyński  (PiS,  Polonia),  Giorgia  Meloni (Fratelli d’Italia),  Santiago  Abascal  (VOX,  Spania),  Viktor  Orbán  (Fidesz, Ungaria), Matteo Salvini (Liga, Italia), Marine Le Pen (Adunarea Națională, Franța), alături de lideri mai puțin notorii ai unor partide din Bulgaria (VMRO), Austria (FPÖ), Belgia (Vlaams Belang), Danemarca (Dansk Folkeparti), Estonia (EKRE), Finlanda (Perussuomalaiset), Grecia (Ellinikí Lýsi), Olanda (Ja21 – au participat la discuții, dar finalmente nu mai au semnat Declarația), Lituania (Lietuvos lenkų rinkimų akcija) și România (penibila și trista caricatură din acești ani numită, vai!, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat).
  8. Suprinde absența Alternativei pentru Germania (AfD), a olandezului Geert Wilders (PVV) și, după unii comentatori europeni, a AUR (probabil pentru că primii privesc spre alegerile generale germane din 26 septembrie și nu vor să riște o etichetă care să le restrângă electoratul iar ultimii încearcă să își mascheze opțiunea anti-occidentală și rusofilă înaintea alegerilor de duminică din Republica Moldova, în condițiile în care electoratul românesc unionist de peste Prut este puternic pro-UE), ceea ce sugerează că va fi, totuși, greu de format un singur partid european cu toate forțele naționaliste, de la nord la sud și de la vest la est. Există și alte dezacorduri între aceste forțe naționaliste, de exemplu atitudinea complet diferită față de Rusia a lui Marine le Pen (RN) și Jarosław Kaczyński (PiS), un diferend cultural și strategic care ține exact de istoria diferită a celor două națiuni în relația cu Imperiul Rus și care nu se va schimba într-un orizont de timp previzibil.
  9. Nu este un secret pentru nimeni că, de câțiva ani, Rusia și China încearcă fragmentarea economică și politică a Occidentului, infiltrarea și creșterea influenței în interiorul spațiului euro-atlantic, destabilizarea și decredibilizarea democrațiilor liberale și mai ales ruperea UE de SUA, obiective strategice a căror realizare ar garanta practic prăbușirea și sfârșitul supremației globale a Occidentului transatlantic și a valorilor liberale. În aceste condiții, alianța naționaliștilor din UE și proiectul anti-occidental ruso-chinez nu fac decât să se potențeze reciproc, prin atacarea din interior și din exterior a credibilității Uniunii Europene și prin schimbul de „muniție” anti-UE pe care îl fac (de pildă, Moscova și Beijing se folosesc în argumentația lor de criticile iresponsabile ale naționaliștilor pentru a arăta „direcția greșită” pe care ar merge UE, iar Viktor Orbán, Marine Le Pen, Salvini sau extremiștii austrieci arată ce ofertante sunt aceste economii și cer îmbunătățirea relațiilor cu Rusia și ridicarea sancțiunilor.)
  10. Pentru România, o eventuală întărire a curentului naționalist și suveranist în Europa la un nivel la care să devină decisiv sau blocant ar fi o veste catastrofală. Așa cum am explicat la punctul 3, țările europene și cu atât mai mult cele din Europa Centrală și de Est sunt prea mici, prea slabe și prea vulnerabile pentru a face față singure competiției economice, tehnologice, accesului la resurse ieftine, la circuitul ideilor și cunoașterii avansate (tot mai exclusivist), la bunele practici ale guvernării și guvernanței, iar ieșirea din UE sau dezintegrarea UE le-ar împinge inevitabil spre corupție, sărăcie, abuzuri nepedepsite ale autorităților, o justiție politizată, management ineficient al instituțiilor, înapoiere socială și în primul rând spre o influență crescută a Rusiei și Chinei.

*

Uniunea Europeană este sub asalt continuu. Atacată din interior și din exterior, criticată și ironizată sistematic (de la Viktor Orbán la Putin), presată și șantajată să ia sau să nu ia anumite decizii economice (de la Salvini la Xi Jinping), defăimată pe rețelele sociale, inundată cu fake news și dezinformare de către dușmanii valorilor liberale dinăuntrul și din afara ei, lipsită de instrumente puternice de intervenție și de „igienizare” în acest sens, amenințată de valuri de migranți din Africa și Orientul Mijlociu (care, culmea, nu aleg Rusia sau China!), șubrezită de Brexit și puțin cam idealistă în abordări, UE pare victima sigură a schimbării lumii în rău, prinsă fiind între clivajele interne care nu se mai termină și sfidările regimurilor autoritare din Răsărit, care o percep ca pe veriga slabă a Occidentului și o iau la țintă din toate unghiurile.

Spun pare victimă sigură, pentru că lucrurile nu stau în realitate chiar așa iar cei care îi preziceau sfârșitul, de la criza datoriilor Greciei din 2010, criza migrației din 2015 și referendumul britanic din 2016 sau ruperea de America lui Trump în 2017 până la pandemia de Covid din 2020, toți acești cârcotași văd că, iată, UE stă încă în picioare, și-a refăcut alianța cu SUA, este pe creștere economică și chiar se gândește la extindere spre Balcanii de Vest.

UE este salcia care se îndoaie dar nu se rupe, pentru că experiența vânturilor aspre pe care a trebuit să le gestioneze în ultimii 70 de ani i-a dat un soi ciudat de elasticitate și capacitate de adaptare la crize. Întotdeauna există însă o limită de rupere iar succesele trecute nu trebuie privite neapărat ca garanții pentru cele viitoare.

Pe de altă parte, faliile interne ale UE există, sunt reale și, din păcate, sunt greu de acoperit. Tensiunea ideologică în creștere între progresiști și conservatori, între federaliști și naționaliști, între cei care vor mai mult stat și cei care vor mai multă piață, între contributorii neți și beneficiarii neți de fonduri europene, între atlantiști și suveraniștii europeni, între economiile centrale și cele periferice, între nucleul fondatorilor și noii veniți, între identități concurente (naționale, etnice, ideologice) sau revizioniste (religioase, gen, rasă), și chiar, după 32 de ani, între Vestul și Estul UE, între adepții summitului cu Putin și cei care cer fermitate și sancțiuni în relația cu regimul de la Moscova, toate aceste linii de scizură vorbesc despre o Uniune Europeană care nu își va putea depăși curând nici ambiguitățile, nici nevoia continuă de negociere și consens pe elemente convergente minimale.

Dintre toate vulnerabilitățile UE, cea mai importantă rămâne de departe ascensiunea curentului populist naționalist. Chiar dacă este o ascensiune „în dinți de fierăstrău”, cu suișuri și coborâșuri contextuale (vezi alegerile regionale recente din Franța și Germania, unde RN și AfD au scăzut), tendința măsurată la nivelul unui deceniu și mai ales cea cumulată la nivelul UE, este de creștere clară.

Peisajul ideologic din România își are un anumit specific. Dacă la cei trecuți de 60-65 de ani naționalismul, „patriotismul” de tip ceaușist și un anumit anti-occidentalism pare să fi devenit vectorul dominant (din motive ce țin de frustrare materială, de regrete și nostalgii ale persoanelor care îmbătrânesc și văd tot ce este nou și ce vine din exterior în culori tot mai sumbre), la cei sub 25 problema pare să fie cu totul alta. Sigur, nu generalizăm nici într-un caz, nici în celălalt, în toate grupele de vârstă existând toate opțiunile politice posibile. Observăm însă că propaganda rusească și chinezească tot mai subtilă are instrumente eficiente și un mesaj anti-occidental de insuflat și celor vârstnici, și celor foarte tineri. Televiziuni de hazna pentru pensionari, patronate de infractori, și rețele sociale vibrante pentru adolescenți cool, inundate de atacuri la adresa Occidentului și de denigrarea valorilor democrațiilor liberale, pline de imagini și „știri despre progresele economice sau tehnologice extraordinare ale Chinei și Rusiei”.

Personal, sunt uimit să văd astăzi ceea ce acum 10, 20 sau 30 de ani era inimaginabil, și anume adolescenți sau tineri abia ieșiți din școală care nu știu mai nimic despre dictaturi și comunism, despre teroarea regimurilor autocrate și beneficiile democrațiilor liberale și capitalismului occidental, despre șansa/privilegiul de a fi în UE și NATO, băieți și fete vesele cu gadget-uri de ultimă generație și aer rebel care chiar cred că Rusia sau China sunt un exemplu pentru Occident, având o părere pozitivă despre țările-închisoare conduse de jupâni și partide unice, în care oamenii tremură de frică și tac sau fac tot posibilul să emigreze, pentru a nu fi urmăriți, intimidați, arestați, condamnați în procese trucate, răpiți pur și simplu de agenți secreți, urcați în dube la proteste anti-guvernamentale sau otrăviți.

Nu pot decât să cred că de vină pentru aceste spălări de creier sunt părinții complet dezinteresați, lipsa lecturilor fundamentale și mediile informaționale de foarte slabă calitate sau otrăvite ideologic în care copiii își scufundă ignoranța, indiferența față de temele serioase, cumplita lipsă de interes și de cultură generală și noua agresivitate comportamentală a lumii tehnologizate dar depersonalizate. Dacă poartă și școala sau universitatea o parte din această vină, cu atât mai grav. Repet, nu generalizăm și nu lipim etichete generaționale, dar putem face unele observații de-a lungul anilor.

Nu vreau să reiau aici idei pe care le-am mai explicat, dar cred că direcția liberală pro-occidentală în acest moment mai este susținută în România, la limită, de generația adultă urbană și educată, cu vârste între 40-60 de ani, care a copilărit în comunism, a apucat să-l deteste în școală dar totuși s-a format intelectual și profesional după 1990, beneficiind de stagii în universități occidentale, de transferul de cunoștințe pe culoarul limbii engleze sau cel puțin de ideile liberale care începuseră să circule în primii ani ai deceniului postcomunist al tranziției. Acest segment de mijloc este și cel mai rezistent la propaganda ruso-chineză și la tentațiile naționalismului anti-UE, fiind „vaccinat” în copilărie contra influenței și dominației regimurilor despotice din Est, pe de o parte, dar pe de altă parte nestând prea mult în borcanul din laboratorul de îndoctrinare al naționalismului ceaușist, până la a fi irecuperabili. Este segmentul clasei de mijloc trecută de prima tinerețe, care respinge deopotrivă și socialismul, și naționalismul, rămânând fidelă adevăratelor valori liberale, și cu care mă simt afin intelectual.

Vom vedea la următorul rând de alegeri dacă UE va rezista din nou. În 2017, ne-am temut zdravăn, era chiar după referendumul șocant al Brexitului, dar naționaliștii extremiști au fost învinși în Franța, Olanda și Germania iar UE a rezistat. În 2019, după alegerile europene, majoritatea pro-UE din Parlamentul European a reușit să o voteze chinuit, cu 51%, pe Ursula von der Leyen ca președintă a Comisiei Europene, după câteva luni de negocieri dificile și suspans, iar direcția de ansamblu a UE a rămas corectă.

Urmează un nou ciclu electoral în Europa, inaugurat pe 26 septembrie în Germania (unde știm sigur că va fi un nou cancelar), continuat în aprilie anul viitor cu prezidențialele din Franța și parlamentarele din Ungaria (să vedem ce va realiza opoziția liberală condusă de primarul Budapestei), cu alegerile generale din Italia în primăvara lui 2023 și cu marele an electoral 2024, în care alianța naționaliștilor dorește să preia controlul asupra Parlamentului European. În plus, tot în 2024 sunt alegeri prezidențiale în SUA, unde Donald Trump a ieșit deja la încălzire. În trei ani de acum înainte vom ști dacă Uniunea Europeană a rezistat acestui nou val al contestării din interior și din exterior și dacă lumea occidentală s-a reașezat suficient de solid, politic, economic, intelectual și cultural, pentru încă o generație, găsind răspunsurile cuvenite la sfidările cu care se luptă pe două fronturi de peste două decenii.

România, la rândul ei, va ști la finalul lui 2024 pe ce fundație politică va sta pentru noul ciclu de dezvoltare, cel de după încheierea Planului European Next Generation și, respectiv, după PNRR. Dacă ratăm acești trei ani, suntem buni ratați și știm ce ne așteaptă la urne în decembrie 2024… și mai ales după urne… Ne temem, deci. Depinde într-adevăr de noi să reușim, oportunitatea există, dar jocul politic este pe muchie de cuțit. Avem și oameni buni în primele două eșaloane ale guvernării dar avem și oameni mai puțin inspirați și momente în care nu suntem suficient de maturi și de înțelepți în politică, gândindu-ne doar la interesul mic, de partid sau de grup. Uneori ne facem singuri rău, cu mâna noastră. Avem așadar motive să fim optimiști și motive să ne îngrijorăm. Despre acestea, cu altă ocazie.    

Distribuie acest articol

132 COMENTARII

  1. De ce ar fi catastrofala pentru Romania formarea unui bloc nationalist? Puteti detalia?

    Care e semnificatia semnarii acordului comercial UE-China? L-au semnat cumva nationalistii?
    Nord Stream a fost semnat de nationalisti?

    Eu as spune ca principalii vectori care submineaza stabilitatea UE si care permit infiltrarea intereselor Chinei sau Rusiei sunt cei care conduc acum UE si care par sa puna interesele de afaceri inaintea principiilor(cate or mai exista). Atunci va exista si suportul populatiei, aceasta este capabila sa vada ipocrizia si necinstea, mult mai capabila decat o considera politicienii.
    Articolul Dvs este oarecum facil dpv intelectual, e foarte usor sa arati spre vinovatul de serviciu, ceva mai greu e sa recunosti trista fata a adevarului.

    • @Catalin

      Comentariul dvs este lipsit de cea mai elementara logica.
      Pe de o parte acuzati politicienii, dar totodata elogiati electoratul.
      „Atunci va exista si suportul populatiei, aceasta este capabila sa vada ipocrizia si necinstea, mult mai capabila decat o considera politicienii.”
      Ati uitat/omis un mic detaliu.
      Politicienii pe care ii acuzati sunt votati tocmai de populatia la care faceti referire cu atata apreciere.
      Deci, undeva ati pierdut sirul logic.

      • Cine l-a votat pe Timmermans ? Cine a votat-o pe Ursula ?
        Care dintre „cetatenii Europei” considera ca este imperios sa faci propaganda lgbt in unitatile de invatamant pentru ca tinerii si copiii sa aleaga ? Sa aleaga ce si de ce ? Pentru ca asa vor niste tipi nealesi de nimeni ?

        Vad ca mai nou sunt cenzurat ca-n vremurile bune. Poate ma voi trezi si cu politia moravurilor la usa.

        • Va rog frumos…. pe viitor evitati cuvinte homofobe precum „tipi”…. „tipe”… vorbim despre persoane care nasc pui vii , persoana Ursula de exemplu are cinci.
          Iar de votat au fost votati de reprezentantii reprezentantilor validati prin nesupunere la vot deci acord prezumat din partea europarlamentarilor alesi care au castigat alegerile europarlamentare , deci cu 51 % din 12 % participare la vot.
          Data viitoare sa veniti mai multi ca sa fie mai mare legitimitate .
          Si daca nu l-ati votat pe Timmermans , de ce va bagati ? Nu l-ati pus dvs deci nu aveti dreptul sa-l judecati si nici sa-l demiteti. E un principiu de drept european foarte important.
          Eu zic sa stati linistiti la locurile dvs si sa va indepliniti norma si sarcinile trasate de autoritati. Autoritatile va apara de rusi, de chinezi, de covid, de teroristi etc. Mai mult, autoritatile salveaza planeta si viitorul copiilor nostri din Suedia. Aveti ceva impotriva copiilor sau a pedofililor ?

        • Dar cine l-a votat pe Catu prim-ministru al Romaniei ? Parlamentul. Cine l-a votat pe Trump? Colegiul Electoral.

          Exista proceduri de vot prin reprezentanti, care nu sunt cu nimic mai putin reprezentative decat cele prin vot direct si universal. A se vedea Colegiile Electorale din SUA.

        • Referitor la vot, nu există nicio țară în care premierul să fie votat direct de electorat. Cu atât mai mult este imposibilă o astfel de procedură la nivelul unei uniuni de state suverane. De ce ar fi trebuit votați deci Timmermans sau von der Leyen?

          Aveți ceva exemple concrete de „propaganda lgtb în instituțiile de învățământ pentru ca tinerii și copiii să aleagă”? Sau vorbiți doar din auzite?

          Motivele pentru care un comentariu poate fi eliminat sau șters sunt cunoscute și acceptate de utilizatori. Unul dintre acestea ar putea fi defăimarea.

          • „De ce ar fi trebuit votați deci Timmermans sau von der Leyen?”
            Foarte simplu, ca sa nu ajunga UE sa fie condusa de asemenea specimene de ratati!
            Si daca sunt votati, o sa fie vina elactoratului nu a aranjamentelor UE din spatele usilor inchise, cum este acum.

            • Opiniile personale nu sunt argumente, deci le ignor.

              “Dacă sunt votați” ar fi o premieră mondială, dar tot n-ar folosi la nimic. Executivele nu se reduc la premier, ci sunt echipe care răspund solidar. Și tot trebuie investite de parlamentele naționale. Inclusiv in uk sau SUA. Nu ați reușit deci sa răspundeți la întrebarea de ce in uniunea europeană ar trebui sa fie altfel.

              Ținând cont și de faptul ca fiecare țara membră are dreptul sa trimită un comisar la Bruxelles, indiferent câți locuitori sunt astfel reprezentați de fiecare, limitele negocierii sunt încă și mai strânse.
              Poate ca in viitor vom renunța la parlamentele naționale și vom putea avea Candidați continentali, așa cum își doresc criticii actualei proceduri. Numai să aibă respectivii grijă ce își doresc: candidații cu șanse reale de reușită vor fi din țările cu populație numeroasă și, in baza votului direct, își vor putea alcătui echipa fără impuneri “pe sub masa” venite de la guvernele naționale.

    • Când e vorba de prințipuri, nici Caragiale nu avea milă. Așa este, principiile înainte de toate. Soluția este, prin urmare, simplă și la îndemâna oricui. Ea se numește soluția „Josef Svejk”, este susținută chiar și de un autor de aici, și înseamnă să renunțați la orice beneficiu ce vine din Rusia și China. Debranșați-vă deci de la încălzirea cu gaz rusesc, refuzați conectarea la rețeaua națională de electricitate, dacă se folosește gaz rusesc, nu vă mai cumpărați nici un produs chinezesc sau conținând componente chinezești și dați un exemplu personal liderilor UE, care cică n-ar asculta de populație.
      Hai, când începeți? Ah, și să nu uit, vizite în interes de serviciu în China sau în Rusia sunt motiv să vă purjați demisia, după cum spuneau Divertis.

      Asta ar fi simplu, nu ușor poate, dar simplu. Mai complicat ar fi să aflăm care sunt acele principii trădate de liderii UE. Puteți să răspundeți la câteva întrebări :
      Dacă ați trăit în regimul dictatorial de dinainte de 89, considerați că ați susținut existența acelui regim?
      V-ați considerat îndreptățit să trăiți mai bine decât putea să vă ofere acel regim?
      Ați considerat normal să aveți șansa de a vă oferi capacitățile, însușirile, cunoștințele și talentele dumneavoastră pe o piață liberă, internațională și să fiți răsplătit în baza unei negocieri?
      Răspunsurile dumneavoastră bănuiesc că sunt, în ordine, NU, DA, DA. Puneți aceleași întrebări și în cazul unui cetățean rus sau al unui chinez. Dacă e într-adevăr vorba de principii, atunci răspunsurile trebuie să fie aceleași.
      Dacă nu, atunci explicați mai detaliat care sunt principiile alea încălcate de liderii UE, dar apărate de naționaliștii dumneavoastră. Ar trebui să fie și ușor și simplu.

  2. Nu știu de ce nu luați în considerare temele controversate pe care Comisia Europeană le propune cu obstinație și cu care nu doar acești lideri nu sunt de acord ci și majoritatea populației.
    Încerc o enumerare:
    – egalitatea de gen și propaganda LGBT care este o utopie distructivă care demolează complet țesătura socială și conduce la aberații greu de prevăzut în faza actuală. De ce trebue să ne încolonăm toți și să acceptăm așa ceva doar ca să părem europeni?
    – ”lupta” cu CO2, care duce la angajamente grotești, imposibil de aplicat de o minte normală, imposibil de aplicat oricum datorită limitărilor tehnologice, care conduc la sărăcie globală și au zero efecte cuantificabile asupra evoluției climei. Ce credeți Rusia și China nu se bucură când văd că Occidentul se faultează singur în lupta după himere, pe care cei doi mari nu dau 2 parale?
    – lipsa oricărei strategii de limitare a emigrației ilegale și de expulzare a emigranților. Nu știu dacă există ceva mai eficient care să sape la fundația UE, mai ales că există o strategie bolnavă de ascundere a crimelor și infracțiunilor comise de către aceștia (și sunt permanente). Ca și cum omul obișnuit nu vede cu ochii lui cum calitatea vieții și siguranța sa sunt net inferioare comparativ cu situația de acum 2 – 3 decenii;
    Modul mizerabil în care von der Leyen a fost propulsată în postul de președinte al Comisiei Europene are vreo legătură cu democrația? Și temele de mai sus pe care le propune cu obstinație fără a avea nici un mandat din partea alegătorilor europeni. Cum pot aceștia să-și manifeste opoziția la aceste politici distructive? Votând eurosceptici nu? Păi și atunci de ce vă mai mirați?

  3. ,,Generatia urbana adulta si educata” intre 40 si 60 de ani este o minoritate. Copiii asta sunt poate progeniturile celeilalte parti, generatia urbana adulta cea care a prins tranzitia din anii 90 ca generatie de angajati dintr-o industrie care a murit, cei care au ajuns nostalgici pentru ca nu s-au adaptat capitalismului si il injura non-stop.
    Cat despre UE a adus bunastarea in Est, dar a facut ca vesticii sa fie nostalgici dupa perioada in care erau buricul pamantului fata de estici si traiau mult mai bine raportat la acestia si cu parintii lor
    In ultimul timp saracia a crescut in UE, clasa de mijloc s-a subtiat, tinerii au somaj sistemic, au aparut non-europenii din care multi nu produc nimic in afara de copii si nu se integreaza.
    In plus planul UE pentru 0 emisii de CO2 nu a fost amintit ca agenda de viitor in campaniile electorale europene, nu a fost discutat si aprobat de cetatenii care au votat acesti birocrati. E normal sa creasca miscarile nationaliste cand ti se impune sa dispara sute de mii de slujbe in industriile care platesc bine (energie si auto) si tie iti cresc costurile cu energia ,,verde”.
    Per total sper ca UE sa se trezeasca, birocratii de la Bruxelles sa inteleaga ca nu sun D-zei si sa accepte ca succesul vine din comunicare si respectarea dorintei cetatenilor (chiar si a celor din est) nu a companiilor care fac presiune pentru ,,prietenia” pentru afaceri cu Rusia si China.
    Europa va fi din ce in ce mai divizata pentru ca nu este SUA, exista animozitati istorice intre vecini si statele componente, mecanismele democratice nu pot genera decizii corecte si dure pentru pedepsirea iliberalilor.

  4. Alianta nationalistilor sau cum naiba s-o numi ea este ultimul strigat al disperarii .In Franta si Germania nu reusesc sa isi atinga targetul in alegeri . In Ungaria si Polonia vin alegeri unde partidele aflate la putere nu vor putea depasi 50 de procente si unde restul de (ceilalti )partide se vor alia si vor forma coalitii la guvernare .Avem deja citeva exemple aparute in lume imediat dupa ce administrati Biden si-a instalat aparatul de lucru .Dealtfel si acesti profitori nu isi vor mai regasi aliati nici macar in propriile lor partide .Ce rost are sa sustii pe cineva care nu va mai putea sa iti ofere sume de bani necontrolabile .Partidele nationaliste vor pierde puterea si in parlamentele nationale chiar inainte de alegerile viitoare .In Romania nationalismul de cumetrie nu isi regaseste adeptii .Colac peste pupaza si seful partidului liberal (si el aflat la ultima strigare ) vrea sa mai ciupeasca niste voturi in interes personal si incearca a decide de unul singur cum ar trebui sa fie romanii – pupatori de moste ,facatori de cruci si cititori de biblii -? Administratia Biden a aratat foarte clar drumul si cei care inca mai cred ca pot pacali natiunile europene se inseala amarnic .Doamna Mekel a aratat in clar nevoia strategica de a primi noi membrii in UE , NATO va face acelasi lucru . UE si NATO se vor extinde .Cei asemeni noua si toti acei doritori de democratie vor si si ei atasati acestui concept militar numit NATO .SUA si aliatii isi vor moderniza intreaga forta militara .Un nou drum – dar nu al matasii – va unii marile economii ale lumii -Germania si Franta deja propun asta . PNNR -ul European este conditionat si este stiut cum cel care da banii conduce . Razboiul stelelor va fi si el parte a acestei noi strategii militare .Digitalizarea va permite si controlul banilor si al cheltuirii acestora .Parchetul European incepe sa lupte impotriva coruptiei . Taxa(impozitele ) pe marile companii elimina paradisurile fiscale . 131 de tarii au aderat deja . Nationalistii de carton , iliberalii comunistoizi , se unesc in speranta de a face si ei vreo brinza(este ultima lor solutie ) dar nu au cum reusi .Noul ia locul vechiului si trecutul ce inca mai produce iluzii in mintea multora va fi aruncat la cosul de gunoi al istoriei . Cine crede ca este de joaca se inseala si cine crede ca se arunca cu miliardele de euro in gurile hamesite de atita lacomie ale unora , iar nu stie pe ce lume traieste . Incearca si ei- marea cu degetul – doar doar or mai atrage nisciava natarai ce inca vizeza -la pomana porcului -. De ratat acesti ani nici nu se pune problema . Programul de suflet al presedintelui Iohannis – Romania Educata -prinde viata si 3,6 miliarde de euro vor fi la dispozitia Romaniei .Banii din PNNR vor veni chiar inainte de alegerile generale din PNL – unde premierul Citu este depozitarul acceptului presedintelui si al votului oferit de majoritatea filialelor . Premierul Citu este si artizanul eliminarii efectelor pandemiei si a eliminarii restrictiilor ce ne incurcau atit de mult viata .Totul in jurul nostru se schimba si doar cei cu -ochelari de cal – nu pot vedea asta . Autostrazi – drumuri rapide – lucrari facute in sistemul feroviar -modificari legislative de substanta (cititi site-urile guvernamentale sau monitorul oficial ) chiar se fac .Intelegerile cu UE modifica si ele substantial aparteneta Romaniei la aceasta structura superstatala pe care niste iliberali de ocazie doresc a o separa .Nu exista nici un motiv de ingrijorare , tot ce vedeti pe ici pe colo(unii le prezinta umflate si cu naftalina date mai ceva ca si gogosile lui Papaiani din filmul -Un surîs în plină vară ) )sunt incercari nereusite a modifica perceptia cetatenilor natiunilor . Numarul celor care adera la aceste baliverne semi nationaliste este in scadere peste tot .Romania are cel putin opt ani de dezvoltare timp in care si cetatenii , cei inca ramasi in urma timpurilor, isi vor reconsidera intelegerea .

    • Nu imi dau seama daca esti ironic sau serios!
      Oricum, anii luminosi care ne asteapta fac parte din filmul care rulat incepand cu 1989: Luminita de la capatul tunelului (a draqu Lumi asta, nu mai pleaca si ea acasa, sta ca proasta acolo sa ne amageasca)!

      • Ar trebui sa fii fericit ca ai aceasta extrordinara sansa sa traiesti aici si acum .Nu trebuie decit sa citesti citeva pagini din istoria omenirii si sa te uiti cu atentie in jurul tau – cum traiesc miliarde de alti oameni . Nu stiu ce virsta ai dar noroc ai cu duiumul .Probabil crezi ca ti se cuvine mai mult si cauti luminite de zor ?

  5. UE trebuie sa invete sa respecte sufletul Europei. Politicienii care scandalizeaza cetatenii obisnuiti cu tot felul de propuneri ciudate nu sunt lideri. Mi-e teama ca inamicii din interior sunt mai multi si mai aproape de putere.

    China e o tara ciudata. Profita de pe urma capitalismului dar ideologia ii impinge sa-si gaseasca dusmani in Vest. N-au nimic de castigat din asta, din contra. Iar Rusia e si mai ciudata. Vine cu provocari, cu agitari, dar nu are un model politic viabil, o alternativa la cei pe care ii vad ca adversari. E pur si simplu un pol al saraciei, subdezvoltarii si scandalului. Imi pare rau ca l-au omorat pe tar. Cu toate tarele lui, tarismul era progresist si gasea usi deschise in Europa si SUA.

  6. Realitatea nu mai face doi bani in vremurile astea se pare. Oare de cand sunt mai reprezentative Franta si Germania pentru Occident decat SUA si UK? Aceste state zise suveraniste din estul Europei sunt pro americane si pro UK pentru ca aceste state au aratat ce inseamna garantii de securitate reale in ww2. Sa nu mai vorbim de acest neasemuit UE care economic nu era niciun succes fara sa ii fie asigurata aceasta prosperitate de catre bratul armat al NATO. Deci UE fara NATO, succesul economic fara aceasta umbrela militare nu era posibil.
    Problemele mai mari au inceput cam de cand un cancelar german se simte mereu dator fata de rusia ignorand cuvantul altor asa zisi membri egali din UE, cam de cand un june frantuz amesteca borcanele si vorbeste de moartea cerebrala a NATO si de crearea unei armate europene. In cazul Germaniei pot intelege partial ascendentul Rusiei avand in vedere ca reunificarea Germaniei de acum 30 de ani nu era posibila fara acceptul tacit al Uniunii Sovietice. Dar de la a transforma obiective nationale interne in depese UE catre statele membre este diferenta dintre cer si pamant. Apoi e ciudat ca vinovatii de serviciu sunt Orban, prin Polonia astia micii fac loc Rusiei si Chinei prin UE, in niciun caz Germania cu gazoductul NS2, in niciun caz ambiguitatea liderilor UE privind China, in niciun caz propunerea Macron – Merkel de summituri de dor nestapanit cu Putin.
    Mai interesant este ca lipseste orice cuvintel despre marile performante ale lui Biden dupa summitul cu Putin. Chiar care sunt? Dar cu teoria aia trumpista privind originea chineza a Covid19 ce se mai aude ca parca iar se vb de ea? Dar de acordul cu Iranul ce se mai aude?
    Mda, despre antioccidentalii astia mici de la noi, pustimea de pe Facebook nu mai e nimic de comentat, ca si aia cu generatia 40-60 care poarta steagul occidentului. In sfarsit cineva i-a prins. Care occident oare? ala cu UK si US sau asta franco-german iubitor de chinezi si de rusi? mai citim ca UK fuse salvata de UE cand noi in prostia noastra stiam ca toata Europa a fost salvata de americani cu planul Marshall dupa ww2. adevarul e ca e derajant sa spui ca aperi libertatea cuvantului nu ca in comunism si sa vezi ca altii nu vor sa ridice osanale dosului franco-german. mai bine cu cenzura pe forumuri si propaganda contrafactuala. Sanatate!

    • ca o adaugare la comentariul de mai sus, ce credibilitate mai are merkel si macron acum dupa ce anunta obiectiv strategic extinderea ue cu state precum kosovo si albania, polii traficului de carne vie si criminalitate din europa? adica ungaria si polonia trebuie altoite pentru ca sefii acestor state indraznesc sa isi guverneze propriile state, romania si bulgaria merita batzul meceve, dar iata ce flori cresc pt ue (in fapt noi piete de desfacere de brate de munca) mai pe la sud. si peste toate vine inchizitia UE legata de transgender, lgbtqwyz si integrarea emigrantilor invitati nebuneste, nu doar prosteste, prin europa de merkel. cumva, extinderea cu kosovo si albania pare o nebunie in genul daca tot am adus criminali si violatori din africa si asia, nu ii integram si pe astia din europa?! in us e pedeapsa cu moartea, in europa orbita de reguli anticetateni ue sunt invitati si mangaiati musulmanii si tot felul de emigranti cu probleme, aia fara probleme ca si romanii peste granite se integreaza fara valuri in societatile – tinta. Dumnezeu sa ne fereasca de o astfel de ue!

      • Remarci corecte. Programele de finantare UE, 2007-2014, 2015-2020, 2021-2027 au fost bani aruncati si furati cu dibacie. Au fost facute investirii si proiecte fara rezultate concrete in mediul de afaceri local si calitatea vietii. Putine proiecte au condus la rezultatr de dezvoltare si modernizare a econimiilor locale, a localitatilor. UE un mastodont birocratic cu prea multi functionari si parlamentari platiti pe sume prea mari. Nu partidele ar trebui reprezentate in UE ci tarile prin parlamentari alesi, bine pregatiti.

    • „Aceste state zise suveraniste din estul Europei sunt pro americane si pro UK pentru ca aceste state au aratat ce inseamna garantii de securitate reale in ww2.” Astea sunt zisele dumneavoastră. Se vede că ați citit multă istorie. Garanția „reală de securitate” este un zero absolut. Estul a căzut în lagărul stalinist, în frunte cu Polonia pentru care a fost declarat război Germaniei.

      • Multumesc, asa este, am citit, probabil si dvs. Sa vedem ce ne mai aducem aminte din ea..dupa invadarea poloniei de catre germania si uniunea sovietica (ce ironie a istoriei sa ii vezi ca inca mai fac astfel de targuri peste capul europei de est), uk si franta a declarat razboi germaniei. desigur franta ne aducem aminte ca a rezistat cateva zile tavalugului german. apoi uk si us au dus greul ww2 pe flancul de vest, atlantic, pacific, africa de nord etc. bombardarea germaniei de catre englezi si a angliei de catre germani, plecarea tezaurului polonez via romania catre anglia si us in proportie de peste 3 sferturi. cand vorbiti de caderea estului in lagarul stalinist, va referiti probabil la efectele negocierilor dintre marile puteri castigatoare ale ww2 vs puteri invinse. ca tot se vb de cei 3 – uk, us si uniunea sovietica, japonia si pacificul intrand in zona de influenta americana ca si europa de vest, uniunii sovietice tb sa ii ofere ceva – si i-au fost oferite tari din estul europei. cred ca nu putea fi evitat un astfel de deznodamant dc ne uitam la mizele de atunci. desigur ca lucrurile pot fi interpretate in multe moduri. dar ca sa fim realisti si sa ne uitam si in prezent parca nu as vedea franta sau germania intrand in vreun razboi cu rusia pt romania sau polonia sau alte tari din est, cand e la greu tot pe uk si pe us te poti baza atat cat se poate in mod realist.

  7. Dar tu in numele cui vorbesti? In numele sefilor tai de la Bruxelles dupa cum se vede. Dar imoralitatea si necinstea ta este clara, pentru ca tu esti platit din banii poporului roman,iar acum te adresezi romanilor in articolul asta. Cred ca nu ai inteles,tu nu esti platit ca sa iei partea UE sau sa promovezi interesele lor, esti platit ca sa promovezi interesele poporului roman,nu ca sa-i prostesti pe romani. Viktor Orban este un patriot,un om adevarat si care se lupta pentru binele tarii lui ,dar voi santeti niste lingai si niste tradatori de neam. De aceea Romania o sa ramana intotdeuna pe ultimul loc,pentru ca in loc sa se ocupe de interesele proprii, liderii ei sant preocupati mai degraba sa-i pupe in fund pe altii si sa promoveze politicile lor.
    Sper sa postati comentariul meu daca nu aveti acelasi interes cu cel care a scris articolul asta de 2 bani.

    • „sorine” Nu e platit nici din banii tai -. Si nu cred ca stii daca si de cine e platit. Tu – insa e clar ca esti platit de banditii cu steag rosu si secera si ciocan – Sau de UDMR de-l ridici in slavi pe un bandit ca V. Orban !! Care este calul troian al rusilor (vezi afacerile cu Putin : centrala nucleara….) si al chinezilor (in imbecilitatea mongolica a lui victoras a blagoslovit ungurimea cu vaccinul chinezesc !!! Pana si chinezi lui Xi au hotarit sa cumpere Pfiser si sa aplice o a doua doza cu acest „scarbavnic” produs american – ca apa lor de ploaie …) In definitiv pe tine cine te plateste sa postezi prostiile de mai sus ? Iar liderii romani actuali – care se vede ca nu-ti convin (vreai tot pe Zdragnea si-a lui ceata de pungasi rozalii ? Se vede ca da ! Am avut „lideri” care au pupat – cum bine zici – fundul lui Stalin si urmasiilor vreo 40 de ani – Si inca alti 20 cand tot la Rasarit s-au plovonit ! Nu crezi ca a fost cam multisor ? Sau – macar deajuns ? Vad ca ti-au postat „puturosul” comentariu dar ne-ai covins ca interesul tau nu este si cel al romanilor ! Daca nu-tgi mai place Romania actuala cine te opreste sa te muti la „maika Rusia” sau si mai la rasarit ? China comunista ? N. Korea ? ARticolul este prea serios – atinge probleme majore pentru viitoru Europei si – implicit al Romanie – si personal regret ca m-am lasat atras de o postare jalnica – dar insidios raufacatoare Romaniei

  8. Uniunea Europeană se sinucide politic încet dar sigur insistând prostește asupra unor teme care fie nu reprezintă nimic pentru o bună parte din populație, obsesiva promovare a LGBT, fie au potențialul de a face mai mult rău decât bine, cealaltă obsesie pentru „decarbonificare”, obținută cu prețul creșterii taxelor pe carbon, desființării termocentralelor (ceea ce implicit va duce la explozia prețurilor la energie electrică) și a dezindustrializării Europei. S-a văzut clar în timpul pandemiei și a crizei blocării Canalului Suez că „economia digitală bazată pe servicii” nu poate furniza produse de bază, de la banale măști până la hârtie igienică dar cu toate acestea UE insistă nu pe o reîntoarcere la o producție industrială care să susțină nevoile europenilor ci la o creștere în continuare a dependenței de importuri. „Revoluția verde” a Europei se face cu vehicule electrice produse în China, sau cu baterii făcute în China, cu eoliene construite din fibra de sticlă produsă în China, cu aluminiul produs în China și echipamente electrice produse în China…
    China ESTE principalul beneficiu al „înverzirii” Europei, iar China se pregătește să construiască nu mai puțin de 186 de termocentrale pe… cărbune! Clima fiind… globală!
    În cealaltă direcție, arogarea de către CE a unei poziții suprastatale în promovarea agresivă a LGBT duce inevitabil la ciocniri cu statele estice și frustrări în rândul populațiilor acestora, crescute în spiritul altor valori și având încă vie amintirea dictatelor Moscovei.
    În fapt este chiar greu ca amenințările Ursulei von der Leyen la adresa celor care au „tupeul” să ia alte decizii să nu te ducă cu gândul la amenințările sovieticilor la adresa „deviaționiștilor”…
    Cu cât mai ruptă de realitate se arată UE, cu atât crește mai mult opoziția și antipatia față de ea și cu atât mai facilă devine propaganda anti-europeană.
    Când CE amenință un stat cu tăierea fondurilor doar pentru că o lege nu este pe placul său devine destul de greu să dai vina pe altcineva…

    • Acele state vor lua fonduri de la China , chiar mai ieftin decat de la BCE. Asta e si ideea. Rusia a anuntat ca a scapat de toti dolarii din rezerva valutara iar China se zbate sa faca la fel, detine trilioane de dolari in titluri de stat emise de SUA. Pe care trebuie sa le vinda undeva , chiar si in pierdere , macar la jumatate din valoarea lor nominala.
      Intelegerea este sa le plaseze in Orientul Mijlociu, in Africa , in America de Sud si in Europa de Est. Datoria externa a SUA trebuie absorbita undeva . Platita de cineva. Cineva-ul ala nu pot fi Marile Puteri din Consilul Permanent de Securitate al ONU. Cu „banii” aceia imprumutati de la chinezi vei cumpara securitate, know-how poliric, produse, servicii si energie supraevaluate si suprataxate din SUA, Germania, Rusia, China , UK .
      Asa cum ai platit escrocheria imobiliara din SUA printr-un „imprumut” pe hartie de la FMI si de la WB si de la BCE , bani pe care nu i-ai vazut niciodata , bani falsi pe care cineva trebuia sa ii „consume” , sa ii scoata din circulatie. Asa vei face si acum. Vei plati taxe colorate pe nimic pentru nimic, vei finanta cu bani imprumutati terenuri de fotbal in panta, vei cumpara fregate, rachete , vei plati studii de fezabilitate europene etc.

  9. Da, autorul face o analiza care se vrea de pe pozitii liberale. El presupune ca si UE este si va fi si in viitor liberala. Aici este greseala, ca UE se indreapta cu viteza spre o dictatura neomarxista. Se vede asta din mass-media confiscata de neomarxisti, din agenda publica a UE confiscata de neomarxisti, vezi raportul Matici si revomandarea comisiei UE. Deocandata e doar recomandare, dar iata ca incep si pedepsele, prima e Ungaria dar vor urma si Polonia si alte state ce nu se aliniaza la tavalugul neomarxist. Cenzura de pe NET, temele si agenda propulsata de toti influencerii neomarxisti, discursurile politicienilor neomarxisti, precum Macron, von der Layen si altii ca ei, politica corectitudinii politice ce suprima orice glas de opozitie la ideile lor „magnifice”, macronice, luciferice, de iluminare a prostimii retrograde si inapoiate, ca noi astialalti, ce pretuim normalitatea. Normalitatea e rea, fanteziile lor umede sunt „excelente” si progresiste, ca ne duc taman la modelul lor favorit: So&Go de acum 5000 de ani. Si se mira ca intalnesc opozitie la asa proiect „grandios”. No, mirati-va atunci!

  10. Interesant articolul, multe din aspectele prezentate sunt adevarate. As dori in cateva randuri sa ma refer numai la Germania, care nu mai este acea tara sigura si puternica pe care am gasit-o acum 22 ani cand mi-am inceput doctoratul. Daca ati citit cartea lui Thilo Sarazin, „Deutschland schaft sich ab” vezi vedea de ce problema Germaniei este si problema Europei. La urma urmei fara RFG (care este principalul finantator) EU nu exista. Finantarea vine insa din industria puternica (inca) germana. Aceasta industri (mai ales cea auto) este puternic subminata de partidul verzilor care vor sa faca din Germania un asa numit Fahradland (tara bicicletelor). Multi din acest partid pur si simplu urasc Germania, sau asa este simtit aici. Multi tineri doresc „moartea Germaniei”. Aici se adauga un nou nivel de complexitate, cel al imigrantilor care spliteaza societatea mai mult ca niciodata, vezi toate omorurile, violurile etc. Clanurile de arabi si-au pus practic stapanire pe intregi cartiere din Berlin, Hamburg etc. Copiii din scolile germane plang ca planeta va arde in timp ce stau in frig in clasa (pentru a nu elibera Co2 prin caldura). Peste tot sunt numai transgenderi & co, imi pare rau sa spun, dar cred ca echipa de fotbal germana a pierdut ca i-a fost mintea la steagurile curcubeu si nu la jocul de pe teren. Taxele sunt cele mai mari din EU, platim cel mai scump curent, Germania vrea sa dea exemplu pentru salvarea climei (eliminearea centralelor atomice) cu speranta ca si alte state o vor urma. Stim ca de-a lungul istoriei natia germana a mai incercat sa preia rolul de conducator in Europa, si a iesit ce a iesit. Spuneti ca scorul AfD a fost „neglijabil” la ultimele alegeri, da, aveti dreptate, but never say never. Laschet este unul dintre cei mai nedoriti viitori cancelari ai Germaniei, speram din tot sufletul sa nu iasa Annalena, ca atunci, la revedere RFG. Sunt multe de spus, probabil din Romania se vede astfel. Romania a ramas vasala mai departe „cancelariilor occidentale”, Franta si Germania decid de cele mai multe ori mersul uniunii. EU se ocupa de felul de becuri pe care avem voie sa folosim, sau cat de galbena sa fie banana si etc etc. Imi pare rau, trebuie sa termin, fiindca trebuie sa si muncesc sa platesc taxe ca sa sustin ideea de o Europa, pe care am iubit-o atat de mult. Sanatate tuturor celor de ACASA!

    • Nu știu ce doctorat ați dat dumneavoastră dacă nu înțelegeți că politica „revoluția verde” este de fapt o stimulare politică a revoluției tehnologice în planul economiei, că susținerea LGBT este de fapt susținerea autonomiei individului.

      • Respect faptul ca sunteti pro LGBTQ (ati uitat Q-ul). Eu nu am nimic cu aceste minoritati in sine. Problema este ca eu cand vad un barbat (care se crede femeie) si ma adresez „lui” ca atare, sa nu imi vina cu rasism sau mai stiu eu ce. In Germania barbatii pot intra in toaletele femeilor, barbatii castiga „Top modelul urmator”, asta este un abuz dupa parerea mea.
        Doctoratul meu nu va priveste, aceasta informatie a fost pusa doar sa nu se perceapa ca am venit la cersit sau la spart bancomate prin NRW sau Berlin.

      • In ceea ce priveste „revolutia verde” eu imi voi putea permite de aici sa platesc pana la 5 euro pe litrul diesel, eventual sa-l cumpar din Elvetia, sa platesc 1 euro pe kw de curent, sa mentin aceeasi temperatura pe timpul iernii in casa ca si pana acum, si multe altele. Intrebarea este daca clasa medie din Romania isi va putea permite? Dvs? Problema tuturor celor care striga „Green Deal” vor amuti cand vor incepe sa plateasca. Asta este dublu moral! Revolutia verde este o disforie, am mai avut o revolutie rosie! In ceea ce priveste Co2-ul la care probabil va referiti in revolutia verde, si cauzalitatea incalzirii planetei, cititi despre ciclurile solare, despre ciclurile Milankovic, despre efectele cauzate de inclinarea planetei, migrarea polului nord, si multe altele. Clima se schimba de 4.6 miliarde de ani, iar noi nu avem nicio putere, eventual sa punem pampers la vaci sa nu mai dea vanturi de CH4.

    • Sinteti naiv. Cermania nu finanteaza EU ci este finantata de EU. Cautati excedentul comercial al Germaniei cu EU. In orice initiativa EU, cautati sincronizarea cu interesele Germaniei. Este adevarat ca propaganda se refera doar la contributia la EU care este de 1% din PIB.

      • Si, daca nu va suparati, pe EU-ul asta cine-l finanteaza, ca doar banii de la EU nu vin out of the blue. Aud in Romania ca tot ce se contruieste nou este cu „bani europeni”, cand se va construi din bani romanesti (integral) ma intreb? Puteti sa imi raspundeti?
        Va dau dreptate ca banii de la Lidl, Kaufland and co. sunt repatriati in RFG, dar asta este o alta problema mult mai complicata. Da, Germania are interese, dar cine munceste pe cuie, dvs? Cat despre EU, stiti cum a fost aleasa VdL? Stiti care este PIB-ul RFG ca sa va dati seama de magnitudinea acelui 1%. Sa aveti o zi frumoasa!

    • @NT
      In urma cu 25 de ani, germanii erau un popor foarte conservator, foarte inchis la minte si nu foarte primitor (prejudecatile erau la ele acasa). Pe acea vreme, eram student in Tübingen, iar la la tv baga des stiri cu gasti de romani care smulgeau bancomatele din perete cu Jeepul, care cerseau prin gara si pe bulvearde (tot romani erau redati), hotii din magazine si de buzunare, escroci cu alba-neagra, etc. Din cand in cand, mai bagau si cate un reportaj despre orfelinatele si despre copii strazii din Bucuresti -care dormeau prin canale subterane si se drogau cu aurolac. Zau, imi era rusine sa recunosc ca sunt roman!

      In fine, astazi peisajul arata cu totul diferit. Intre timp. Romania a devenit membru UE, romanii harnici au drepturi legale, vin si muncesc in Germania, prejudecatile au disparut (in special in metropole). Originea nu mai este un impediment, iar migrantii, inlcusiv romanii, polonezii, etc, sunt apreciati in societate in functie de competente. Evident mai exista prejudecati (in special fata de azilanti) dar tot mai putine… si in urmatorii 10-20 de ani vor dispare. Metropolele germane (Berlin, München, Hamburg, Frankfurt) devin tot mai inetrnationalizate si mai cosmopolite.

      Privitor la insinuarile cu vasalitatea Romaniei (fata de Paris, Berlin, Bruxelles, etc) bateti campii cu gratie. Dar ma rog, Romanika matale poate s-o puna de-un Exit sa se alature Albaniei, Belarusului, Ucrainei, etc (acolo, cetatenii nu sunt vasali si energia este ai ieftina;).

      P.S. se vede din avion ca sunteti format in spatele cortinei de fier (in sanul pecereului socialisto-patriotard-nationalist). Mentalitatea nu vi-o schimba nimeni, este mult prea tarziu. As mai adauga ceva si despre AfD (dar si despre alte aspecte ale postarii matale) prefer insa sa ma abtin.

      • „In urma cu 25 de ani, germanii erau un popor foarte conservator, foarte inchis la minte si nu foarte primitor (prejudecatile erau la ele acasa).”
        …………….
        „As mai adauga ceva si despre AfD (dar si despre alte aspecte ale postarii matale) prefer insa sa ma abtin.”

        De ce sa va abtineti Florix?
        Afd-ul nu este sustinut de o buna parte a populatiei?
        Masacrul recent de la Hanau nu s-a intamplat?
        Cat credeti ca o sa puteti prosti lumea cu cat de cosmopolita este lumea in centrele urbane?
        Landurile din fostul RDG nu sunt la fel de xenofobe precum celelalte?
        Populatia de origine turca si kurda chiar daca la a doua sau chiar la treia generatie deja nu este la fel de dispretuita ca acum 30 de ani?
        Vizitati Offenbach (unde este o mare comunitate de romani) langa Frankfurt daca aveti dubii! Sau ce o sa spuneti? Ca romanii au adus rasismul in Offenbach???

    • Germania: (…) dar cred ca echipa de fotbal germana a pierdut ca i-a fost mintea la steagurile curcubeu si nu la jocul de pe teren

      Vă puteți răspunde la două întrebări: ați fi de acord să trăiți după cum vă obligă un susținător al „steagului curcubeu“? Dacă nu, de ce vă credeți îndreptățit să îl obligați dumneavoastră pe el să trăiască cum vreți?
      După ce reușiți să vă răspundeți, reflectați dacă e mai importantă o victorie după un joc de fotbal de 90 minute decât o viață de om.

      • Draga Hantzy, probabi ca stii ca Ministrul Sanatatii din Germania este Schwul/Gay/Homo cum doresti sa-l numesti, nu am niciun fel de problema. Probabil ca stii ca fost vice-cancelar (FDP) Guido Westerwell (decedat) a fost Schwul, totul a fost ok.

        Va rof sa vedeti si comentariul meu catre Omics, mai sus cu privire la LGBTQ.

  11. Vă spun sincer că sunt din ce în ce mai nedumerit de gândirea unidimensională care guvernează oamenii extrem de inteligenți și de citiți în raport felul în care evoluează sau ar trebui să evolueze Occidentul și UE.

    Mi se pare o orbire extraordinară (atunci când nu e efectiv rea-voință sau manipulare) să imaginezi și să propui un viitor al Occidentului care ignoră sau chiar reprimă sentimentul național firesc, închipuindu-și în mod naiv că îl poate înlocui complet cu un „patriotism civic european”.
    O bună parte dintre cetățenii UE (estimez că cel puțin un sfert, dar poate chiar și jumătate) au îndoieli serioase despre marșul forțat al „integrării supranaționale”.

    Nu trebuie să fii nici pro-rus și nici pro-chinez ca să susții că integrarea europeană în forma actuală e un aranjament suficient și că statele naționale trebuie să aibă în continuare suveranitatea pe le-o permit tratatele pe care le-au semnat.

    Cu toate manipulările și campania anti-UE, Brexitul a fost un semnal suficient de clar privind sentimentul popular legat de UE. Birocrația UE ar trebui să înțeleagă că nu poate crea un suprastat european împotriva voinței cetățenilor săi și a statelor componente.

    Nu e nicio catastrofă dacă UE se bazează în continuare pe principiile existente și nu adâncește integrarea așa cum și-ar dori birocrația bruxelleză. UE nu e un scop în sine, ci un vehicul pentru pace și prosperitate. E un instrument, o mașinărie și nu o zeitate.

  12. Problema nu sunt nationalistii ci progresitii. Am fost pana mai recent un super suporter al statuluid e drept (in acceptiunea subiectiva a cui il promova), a parteneriatelor lgbtq+, a acestor tipuri de valori pe care le-am consideratc a emanand dinspre V trebuie ca sunt de bine.
    De cand o am pe cea mica in viata mea mi-am schimbat radical viziunile. Nu pot explica de ce. lgbgismul, genderismul mi se par desgustatoare (ca si anti-rasismul si alte chestii bagate cu forta pe gat, fara a fi mestecate…nici de proponenti si nici de noi, astia micii). Am incitat la boicotarea referendumului „pentru familie” si am vazut in asta o propaganda a PSD-ului si nu numai. Astazi as merge eu insumi sa votez, nu pentru ca sunt ultra-ortodox sau anti lgbtist. Ci pentru ca „e prea mult” fortat, indesat, cum vreti. Gata, vreau o pauza de la asta sa mai si rumeg despre ce este vorba.
    Am mai vazut si agresivitatea mediatica vis a vis de anumite subiecte, cum trump era tavalit pentru 2 cuvinte in timp ce omologii lor mai vechi sau mai noi de stanga pot face orice nazdravanie si totul e bine. Mi sa intors si cand am vazut cum apararea fizica a unui stat din zona Schengen a fost sanctionata fara mila desi ea apara totusi zona noastra vitala de o invazie fizica. Poate nu m-ar preocupa toate astea daca eu si multi ca mine nu ar fi trecut prin perioadele de umilinta la gardurile Ambasadelor occidentale sa mergem la o conferinta sau la studii in vest, verisori de-ai mei casapiti de granicerii sarbi sau greci cand erau prinsi fraudulos trecand granita iar acum sa vad ca lucrurile sunt mult mai simple atata vreme cat esti organizat in ganguri.
    Mi s-a mai intors si de modul in care statuld e drept e (re-)definit in functie de obiective, cum referendumuri nationale sau legislative nationale nu mai conteaza. Mi s-a mai intros si de propaganda obvioasa pe unele teme in care jurnalistii nu isi mai fac datoria ci scriu ce se dicteaza de la management, de procesele de „co-creare” in care cetateanul este lasat sa creada ca are decizie si in care, la final decizia era luata de la inceput…
    Pentru toate astea cred ca nu e nici Rusia si nici China de vina. E Europa care se grabeste spre pieire.
    Nu voi vota USR+ niciodata din cauza acestor ideologii si nu pentru ca nu au poate oameni buni (e.g. Drula) sau idei reformatoare. Dar cand peste astea ti se mai baga cu forta si unele cu care nu ai legatura atunci alueci spre „nationalism”. AUR nu e de calubrul celor mentionati pe iaici oricum si nu as vota niciodata asta. Dar asta se va vota tot mai mult cand vezi injustetea lucrurilor. Europa e de vina, nu altii.

    • Daa, hai cu „victimizarea” neamule. Daca le aratati vesticilor limba (isterii cu homofobia, etc) poate va mai lasa sa mai „mangliti” vreo cinci ani, nu? Suflecati mai manecile si apucati-va de treaba, cu mangleala nu faceti absolut nimic!

      • Adica insinuati ca romanii „manglesc”, Florix, „neamule”? ;)
        Credeti ca veti fi mai acceptat dpdv social in Germania daca va batjocoriti conationalii?

        • Muhahaha, germanii, englezii, americanii, francezii etc, nu au altceva mai bun de facut decat sa traduca ce palavragim noi pe aici?

          Cum i-am scris si lui @I. mai jos, dupa baronii locali ai impuscatului cu fularul in gat, au sosit fratii Basescu cu clica de la Ciresica (Popoviciu, Cocosii, Udrea, Samsarii, Andronic cu clientii lui de genul Prinsului Pol & Co). Dragnea nu s-a lasat nici el mult asteptat, sistand din nou reformele sub pretextul pericolului sorosistilor care planeaza asupra romanilor si tot asa. Recent, UE a conditionat fondurile PNRR de reforme, dar iata un nou ocean de spume creste in Estul-UE (de data asta cu pretextul pericolului lgtb;)).

          P.S. Cleptocraticii chiar traiesc cu impresia ca ei au co.e, iar contribuabilii din Vest vor lasa sa curga in continuare banul, asa, pe terenuri de fotbal in panta, trenuri de vacanta in satul natal a lui Viktor Orban si pe te mai miri ce.

    • P.S. In urma cu cativa ani, detinatorul unui show la o televiziune, se poza pe ecrane in mare patriotard-conservator cu obsesii impotriva „neomarxistilor” de la Bruxelles, si alte chestii-trestii, in timp ce compania lui factura spitalele judetene din tara (pentru servicii de publicitate:))). Astazi el este Europarlamentar si mare vicepresedinte de partid. Zau, de-a rasul-plansul!

      https://ziare.com/rares-bogdan/pnl/firma-lui-rares-bogdan-contracte-de-publicitate-cu-spitalul-judetean-cluj-emanuel-ungureanu-spitalele-romaniei-au-fost-jefuite-crunt-in-ultimii-ani-1664711

      • Va inselati. PNL nu este partid conservator. Nici macar PMP-ul care cu asta se lauda ca si „value proposition”. PNL este un partid similar celorlalte care se pretinde conservator si niumic mai mult.
        Va mai amintiti de USL? Cam tot la nivelul ala sunt, indiferent de cine striga mai tare cate altceva.

  13. „…în realitate alianța naționaliștilor din UE intră în jocul dușmănos al Rusiei și Chinei”

    E o vorbă… „Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur !”. Asta fac în realiate mult-huliții „naționaliști” – se feresc de „prietenii” din UE.

  14. Scurta analiză despre lipsa de cunoștințe fundamentale ale tinerilor este deosebit de elocventă. Este vorba despre lipsuri grave în programa școlară gimnazială și secundară, unde studiul istoriei este undeva în planul 3 probabil. Istoria României și contextul european trebuie foarte bine și foarte stăruitor predate și însușite încă din școală, ca parte a culturii generale individuale, care trebuie să fie cât mai solidă.
    Cam așa ar trebui să arate și România Educată. Un învățământ care să genereze această solidă cultură generală individuală.

  15. Nu pot sa nu remarc hotararea cu care autorul articolului ( unii i-ar putea zice incrancenarea ) apara prezentul si viitorul Uniunii Europene pe care il vede amenintat atat din interior cat si din exterior.

    La mai vechea parere a domniei sale ca Rusia si China sapa serios la temelia UE ( ca si cum reciproca nu ar fi adevarata ) se adauga acum temerea ca niste nationalisti de doi bani ( v.exemplu cu PNTCD ) ar face acelasi lucru.
    Consider ca prezentarea in termeni apocaliptici a rezultatului “cooperarii “ fortelor anti–UE nu e cea mai potrivita abordare deoarece acest lucru ar putea fi considerat de ceilalti ca fiind o dovada a fricii ca actiunea lor isi arata rezultatele.
    Or ,in acceptiunea mea,exact acest lucru nu ar trebui sa transpara in mod evident !

    Pe de alta parte,soarta UE va fi pecetluita de modul in care actioneaza la nivel inalt reprezentantii ei si de felul in care va percepe europeanul obisnuit,din tarile componente, beneficiile sau dimpotriva dezavantajele apartenentei la Uniune.
    Prezentarea triumfalista,victorioasa a beneficiilor (amintind de propaganda comunista) nu face altceva decat sa determine unii oameni ( din ce in ce mai multi ) sa-si puna intrebari cu privire la ce se doreste a fi UE !

  16. Europa este pe cale sa se arunce in aer datorita propriilor slabiciuni, China si Rusia speculand / incercand sa-si mareasca influenta, condamnabil ????
    Daca am privit imaginile de la CE de fotbal unde atat jucatorii cat si suporterii intonau imnurile cu mana pe inima racnind versurile cat ii tineau plamanii ne putem da seama cat de departe suntem de o Europa unita, din contra, imaginile nefiind altceva decat ce nationalistii articuleaza politic.
    In alta ordine de idei, o Europa unita va numai posibila daca nu vor mai exista nationalitati, unde va exista o singura cetatenie si un singura pasaport european, pana atunci numai scremete.
    Daca la inceput am fost impotriva Brexitului acum incep sa.l inteleg din ce in ce mai mult, mai alaes sub impactul pandemiei, englezii fiind acum primii care doresc rederea libertatilor constitutionale individuale.
    Europa se ocupa de ce nu este nevoie, nu este in masura sa stavileasca imigratia clandestina, nu este in masura sa implementeze datorita birocratiei bruxelleze a unor programe absolut necesare dezvoltarii europene, cum ar fi infrastructura de toate felurile.
    Nimeni nu are curajul sa puna la indoiala necesitatea Strassbourgului ca a 2 capitala politica europeana, sunt tocati miliarde de euro cu naveta intre Bruxelles si Strassbourg numai de dragul moftului francez.
    Germania are legaturi extrem de puternice cu China, cine le pune la indoiala ? si crede serios cineva ca economia germana va reunta la ele din nu stiu ce motive politice asa cum nu este dispusa sa renunte la Nordstream 2.
    Europa trebuie intradevar refigurata din temelii, ce are loc acum fiind inceputul dezintegrarii daca nu reusim sa gasim cateva puncte comune de maxima importanta.
    In primul rand ar trebui desfiintat parlamentul european , elaborarea legilor europene putand fi preluata de comisie, legitimarea revenind parlamentelor nationale si consimtite in cadrul intalnilor sefilor de state si guvern.
    Fara o politica externe comuna, comisarul european de regula fiind o caricatura fara atributii, Europa nu va putea face Rusiei si Chinei.
    O Europa pestrita care vorbeste pe multe voci nu are nici o sansa in fata regimurilor dictatoriale chinezesti sau rusesti care dupa vedem sunt intotdeana cu un pas inaintea europenilor, le este mult mai usoara luarea hotararilor necesare, cum ar fi lansarea la „ordin” a atacurilor cibernice impotriva Europei, un telefon probabil rezolvand problema.
    Europa nu stie ce vrea, se foieste din stanga in dreapta fara rezultate, pasii fiind prea mici in fata celor mult mai mari a celorlalti.

    • Cacofonia europeana asurzitoare a inceput cu tratatele de la Maastricht si de la Lisabona si cu refendumuri repetate care au respins schimbarile politrucilor EU si cu manipulare audiovizuala pana a iesit rezultatul dorit. Curat democratic.

  17. Hm, cum – necum, de fiecare data vinovati sint retrograzii aia din est.
    Asa e oare?
    Exacerbarea nationalismului a inceput cu „o europa cu 2 sau 3 viteze” idee politica impusa de tarile bogate. Apoi profitind de acest imbold politic transnationalele au profitat si au diferentiat conditiile de munca si de plata ale angajatiilor din diverse tari europene – diferenta este foarte vizibila si intre landurile din fosta DDR si cele din fosta RFG.
    Vest-Europa a preferat sa faca un pas in spate si sa lase estul sa lupte singur sa ajunga la nivelul din vest dar obligatoriu sa respecte varii reguli de mediu, economice, etc. – asta o chestie foarte buna in teorie (si in acelasi timp o piatra de moara legata de gitul firmelor autohtone) in conditiile in care corporatiile lor au venit aici tocmai sa ocoleasca regulile.
    Problema principala e ca atunci cind tu faci un pas in spate lasi un spatiu liber ce va fi imediat ocupat de adversar! Rusia si China au pofitat. UE a mai dat niste legi/reguli doar, doar vor impiedica dezvoltarea variilor colaborari, uitind de puterea financiara chineza.
    In acelasi timp toate tarile vest, toate corporatiile si industriile vest alearga cu limba scoasa sa produca in China sau Rusia, sa le vinda ceva, sa traga o teava de la gazprom sau sa le furnizeze vre-un director (gen gerhardt schroeder). Din acest punct de vedere blocada economica impusa rusiei si chinei devine o foarte lucrativa oportunitate pentru cei care au dreptul sa faca comert respectiv investitii comune cu „renegatii”, fraierii au voie sa cumpere prin intermediari.
    Nationalismul este o cehstie inventata de masoni ca mijloc de a dizolva imperiile. In definitiv Woodrow Wilson este cel caruia trebuie sa ii multumim aparitia statelor-natiune dupa primul razboi mondial.
    Est europenii isi doresc si au dorit o viata ca in vest – dar ca nu prea au parte. Vestul si-a consolidat economia si si-a reglat unele dezechilibre sociale prin exportul lor catre est. Estul e debuseul unde se trimite surplusul de productie din vest dupa ce firmele est au fost zdrobite – da, libera concurenta. Materiile prime respectiv furnizarea de energie electrica, apa, combustibili, etc. sint apanajul firmelor vest, profitul mergind acolo.
    Peste toate acestea se face o presiune continua asupra traditiilor si structurii natiunilor respective virindu-le pe git tot felul de bazaconii corecte politic.
    Va surprinde ca apar reactii nationaliste in est?
    Daca politicienii respectiv sociologii bruxellezi sint cu adevarat surprinsi ca se intimpla asta sint mai pafaristi decit credeam; sint convins insa ca doar mimeaza surprinderea si se gindesc cum sa scoata profit dintr-o atare situatie.

  18. UE se saboteaza singura.
    „Autoturismele diesel şi pe benzină şi-au trăit viaţa, iar viitorul este al celor electrice – Comisia Europeană ar putea propune miercuri reducerea la zero a emisiilor de CO2 pentru vehiculele noi în următorul deceniu, una dintre măsurile de mediu menite să combată schimbările climatice şi să pună în aplicare Pactul Verde european, scrie AFP citată de Agerpres.”
    Sa crezi ca intr-un deceniu vei inlocui ce s-a facut pina acum, e mai periculoe decit ideea marxismului cu „omul nou”.
    https://economie.hotnews.ro/stiri-auto-24907159-pregateste-sfarsitul-masinilor-diesel-benzina.htm

    • Există un precedent: felul în care administrația Clinton a sprijinit dezvoltarea „numai într-un deceniu” a Internetului și astfel S.U.A. are acum poziție privilegiată în această rețea.

    • Unde scrie ceva despre inlocuirea automobilelor in timp de un deceniu? O arzi in continuare cu mangleala lui Petrov. El (marele om de dreapta) dadea fraierilor cu flit pe la nas, cica ca-i apara de neomarxism, birocratia bruxelleza, si alti cai verzi pe pereti. De treaba cand aveti de gand sa va apucati?

  19. Când am citit titlul am deschis iute articolul crezînd că domnul Naumescu va expune, in mod neașteptat, corupția fenomenală și distructivă din interiorul structurilor UE. Că ne va vorbi despre lobbyul chinezesc in lăuntrul Comisiei, că va expune legăturile mafiei comuniste asiatice cu socialiștii din EuroParlament, că va explica cum a fost atacată Europa prin adoptarea wuhanismului in politicile europene de sănătate, că va scoate la iveală legăturile dubioase dintre încălziriști și industriași franco-germano-chinezi, că va denunța raporturile indecente dintre Germsania și Rusia in materie de energie, că va descrie cum s-a năruit unul din pilonii esențiali ai Uniunii -libertatea de mișcare a cetățenilor europeni- sub asaltul totalitarismului de halat, cu iz mengelian. Când colo…era vorba de sex, mai exact despre cum „naționaliștii” își apără viziunea lor despre sexualitate in fața atacurilor de tip troțkist ale Parlamentului și Comisiei asupra familiei hetero, de modă veche, burghezo-moșierească. Cică UE este LGBT, bașca ideologia fluidității sexuale. Asta ar trebui s[ credem. Și UE-Curcubeu (care incă nu și-a tras incă o Constituție monomaniacală axată pe drepturile minorităților sexuale, dar e evident obsedată la modul patologic de sexualitate) pasămite e atacată de băștinașii primitivi ce se țin cu dinții de familiile lor vetuste, formate din mamă, tată și copchii.

    Deci. O să zic pas la această penibilă gâlceavă despre sexul îngerilor și o să urmăresc cu mare atenție și mult popcorn cum politrucii europeni urmăresc cu mare îngrijorare prăbușirea Uniunii sub asaltul propriilor marote și obsesii sexuale.

  20. Nu mi-e clar de ce in conjunctura asta (cu neprieteni in afara UE, cu Brexit s.a.) e urgent si de maxima importanta sa ostilizezi doi dintre membri importanti: Polonia si Ungaria? Ce e atat de urgent si de ce nu se poate amana o luare de pozitie impotriva PiS sau a lui Orban? Adica fac Nord Stream cu Rusia in ciuda lui Navalni, inchei acorduri comerciale cu China trecand peste orice considerent legat de mediu sau de drepturile omului, trec peste bataia de joc fatisa la adresa emisarilor UE, dar ma razboiesc acum cu Orban si PiS pentru ca ce? Dusmanul real a UE este in interiorul UE, dar este la conducerea UE, nu la periferie.

    • „Ce e atat de urgent si de ce nu se poate amana o luare de pozitie impotriva PiS sau a lui Orban?”

      Cool! contribuabilii din vest trebuie sa fie mai „indulgenti”, sa inchida si ei un ochi acolo, respectiv sa mai priveasca vreo 5 ani or so, cum se scurg banii se scurg din buzunarele lor in buzunarele cleptocraticilor de la Fidesz. Daca esticii o tin in continuare cu „luatul peste picior” chiar vor marturisi Europa celor doua viteze.

      P.S. cand cineva iti intinde o mana nu este necesar sa il iei repede de fraier (nu e chiar asa;)

        • Producatorii de Diesel platesc amenzi cu varf si indesat, cat despre aluziile ca Merkel sau guvernul federal ar fi sustinut sau ar fi stiut de magariile managerilor de la Wirecard imi prezerv comentariile. Eh, nu cumva Ernst & Young cu sediul la Londra sunt cei care le-au frezat bilanturile ani la rand si le-au palmat magariile?

          • Nu. Managerii Wirecard le-au prezentat la EY DATE FALSE si madam Merkel ramolita dar inca hotomana/smechera s-a dus sa fac lobbying pentru Wirecard in China cand STIA deja ca sunt mari probleme acolo.
            Deci sunt dispus sa retractez „hotomana/smechera” daca o sa confirmati ca Merkel este ori ramolita si/sau proasta.
            Alegerea, oricare ar fi, va apartine in totalitate.

  21. Multumesc Profesore Naumescu!

    Sper ca acest articol sa fie lectura obligatorie pentru funcționarii din Serviciul de informații Externe al României, din Ministerul Apărării Naționale al României si din Ministerul de Externe al României!

    Sa își completeze cultura geopolitica si sa își calibreze planurile de activitate profesională pe acest gen de coordonate intelectuale si operaționale, IN INTERESUL ACESTEI ROMÂNII, aflată de prea multi ani in derivă!

  22. Nici cei cu apucaturi naziste/fasciste nici neomarxistii pur si simplu nu sunt kosher! :)
    Nu lasa oamenii normali la cap fara sa incerce sa le impuna ceva cu forta sau cum sa gandeasca/vorbeasca.
    Din cauza apucaturilor absurde ale EU acum si carnea kosher o sa fie foarte greu si foarte scump de importat din UK in Irlanda de Nord. Sausage War!
    Sunt doar vreo o suta de evrei in Irlanda de Nord care respecta strict kashrut-ul.
    Wurstii Frankfurters, aia produsi cu muncitori est-europeni (romani, polonezi, ucrainieni) bolnavi de Covid contra intregii Europe! BJ i-a spus deja lui Merkel cand a venit in urma cu cateva zile la Londra sa „lase wurstii in spate”. ;) Serios ca a zis asta!
    Deja in UE au impus legi absurde cu taierea animalelor doar daca sunt infricosate in prealabil.
    Si asta afecteaza si pe evreii si pe musulmanii religiosi.
    In Romania interbelica NU ERAU probleme se astea!
    Inca nu am auzit in Romania de inspectori de veterinari pentru taierea porcilor de Craciun.
    Dar ce conteaza pentru tavalugul agresiv si arogant al UE cetatenii in general si minoritatile etnice in special?

    As caracteriza Europa nu ca o salcie ci ca o buruiana morala care nu poate sa fie controlata de umanitate.
    „Gradinarii” US si UK s-au saturat de mult de buruiana asta. Iar alte balarii ideologice din proximitate (Rusia, Turcia) o sa acopere mai devreme sau mai tarziu spatiul asta.

  23. Am 42 de ani, am participat la mitingurile din Piața Universității, am urat comunismul, chiar daca in 90 nu pot spune ca trăisem cu adevarat si suferisem sub comunism precum parintii mei, iubesc America, insa actuala UE este execrabila! Nu ne-am sacrificat 30 de ani pentru ca Franta si Germania sa ne invite astazi la „un dialog” cu Rusia. Se pare ca beneficiile si interesele franco-germane depășesc riscurile asociate unei apropieri de Rusia. Iar pe Biden nu-l oprește nimeni să refacă relația cu UE.

  24. 1. „…..că propaganda rusească și chinezească tot mai subtilă are instrumente eficiente și un mesaj anti-occidental de insuflat și celor vârstnici, și celor foarte tineri. Televiziuni de hazna pentru pensionari, …… pline de imagini și „știri despre progresele economice sau tehnologice extraordinare ale Chinei și Rusiei”. Sa inteleg ca : cea mai mare hidrocentrala din lume (Three Gorges), cu putere instalata aproape dubla fata de urmatoarea (Itaipu), ca cele cca. 200.000 de km. de autostrada( din care si portiuni cu 12 benzi pe sens)- adica de 100 de ori mai mult fata de Romania ( cand in 1989 aveau doar de doua ori mai multi-adica 200 km.), ca padurile de blocuri de locuinta, ca trenurile mergand cu 300 km./h., ca noua magistrala feroviara Pekin – Lhasa ( din care mari portiuni la peste 3.000 de m. altitudine) cu viteze peste 150 km./h., ca toata dezvoltarea industriala – toate petrecandu-se in ultimii 30 de ani- sunt „propaganda”? Adica nu-s adevarate, sunt de carton, bune pentru „televiziuni de hazna”? Pai, hai si noi cu acest tip de ” propaganda”!
    2. Nu pare rezonabil sa vorbesti despre oprimarea musulmanilor uiguri fara sa amintesti de atentatele cu sute de morti pe care extremistii lor le-au comis impotriva majoritarilor han ( poate ca experienta europeana cu islamul ar frebui sa ne faca mai atenti la partizanate). Iar faptul ca o parte din cei 7 mil. de locuitori ai Hong-Kong-ului se simt nedreptatiti, e ceva normal ( dupa ce au fost cetateni ai Imperiului Britanic, cu toate drepturile garantate). Una peste alta, un guvern despotic, ce a imbunatatit vizibil viata a 1,4 mld. de locuitori, asuprind-poate- cca. 20 de mil. si sacrificand unele drepturi generale ale omului in favoarea celui fundamental: cel la viata. Cred ca o analiza alb/negru – cu parti-pris la UE- ca cea de mai sus nu ajuta intelegerii vietii pe care o traim.

    • Am mai putea adauga la realizarile Chinei si alte date statistice pentru a avea o perspectiva a ceea ce s-a intamplat acolo in ultimii 30-40 de ani.
      Ia uitati ce spune statistica:

      – În 2 ani China a produs mai mult ciment decât SUA în tot secolul
      – Lungimea drumurilor – 4 milioane de kilometri. Sunteți sigur că vă puteți imagina atâtea zerouri?
      – 300 de mii de poduri în toată țara, din ele 1000 cu lungime mai mare de 1 km. Până la sfârșitul anului va fi construit un pod din Hong-Kong până în Macao!
      – Într-un an parcul auto se mărește cu 20 de milioane de automobile, iar în Pekin în general poți merge doar dacă ultima cifră a numărului tău are permis in ziua respectiva.
      – În fiecare an s-au construit 100 de aeroporturi.
      – În 30 de ani, chinezii au mărit piața imobiliară a țării de 8 ori.
      – Acum cateva zile in urma s-a dat in folosinta a doua cea mai mare hidrocentrala din lume ( dupa Three Gorges ) pe riul Jinsha in SW Chinei cu o capacitate instalata de 16 milioane de kW. Acest lucru poate fi privit ca o respectare a principiilor privind energia verde la care adera aceasta tara.
      -Sa nu uitam de asolizarile pe Luna si pe Marte ce indica un avans in domenii de inalta tehnologie
      -In 40 de ani au scos din saracie 800 milioane de oameni China devenind azi o societate moderat prospera .

      Or fi realizarile astea motiv pentru care unor cetateni ai lumii libere li s-a pus pata pe China ?

      • Atata doar ca China nu-i o fabrica, e o tara. Aveti o idee vada despre cum traiesc si cam ce drepturi au cetatenii care produc toate astea sau drepturile se termina cu sindicatele din Occident?

    • Dar cînd le vezi la fața locului? Am mers cu trenurile de mare viteză. Am văzut ”prosperitatea moderată” cu ochii proprii, nu la ”televizunea de hazna”. La televiziunea chineză (vreo 64 de canale) predominau show-urile (cu adevarat de hazna) după model american! Te puteai practic înțelege cu oricine, mai fiecare avea un telefon pe care ți-l băga sub nas și traducea automat!

    • Ce putem spune sau ce putem vedea .China oraselor noi fara locatari , China comunista unde un singur om s-a instalat sef pe viata .China ce doreste a copia occidentul in mai toate asa zile lor realizari .Oare nu trebuie sa ne intrebam : ce poate China oferi omenirii ? Cind intelegem ,vedem ca nu poate oferi nimic , ultimul exemplu este Muntenegru .Nu poate oferi o limba de circulatie internationala , nu poate oferi nimic din ceea ce noi numim educatie , democratie , respectarea drepturilor omului , libera circulatie a capitalului , a marfurilor si a persoanelor si nici nu are capacitatea istorica de a ne prezenta mari autori , mari muzicieni , mari pictori sau mari personalitati ce au inflentat soarta omenirii .Totul este pe sistem de copy paste .

      • Corect, ceea ce e uimitor este SCARA la care are loc acest copy/paste. Adevarul e ca prosperitatea Chinei a dus la o creștere economică globală de care au profitat toți. E regretabil regimul politic care o controlează, dar jocurile sunt deja făcute, China este Fabrica Lumii. A devenit aroganta in relațiile cu exteriorul pentru ca poate sa o facă fără consecințe practice.

      • @mafalda. 09.07.
        1. „…ce poate China oferi omenirii. Cind intelegem , vedem ca nu poate oferi nimic…” Nu cumva prima intrebare ar trebui sa fie ce ofera un guvern CETATENILOR SAI? Oare exemplele prezentate mai suschiar nu-ti spun nimic?. Atunci, incearca sa faci un drum pan-acolo, poate te convingi, vazand cu ochii tai.
        2. Ia vezi tu unde se produc majoritatea componentelor computerelor, marea majoritate a telefoanelor, „adidasii” originali, imbracamintea de firma, etc., etc., pe care le gasesti in TOATA LUMEA. Democrata, altfel.
        3. „…(ne) respectarea drepturilor omului…”. Intamplator, stii ca PRIMUL drept consemnat in Declaratia Universala a Drepturilor Omului- Art.3- este dreptul la VIATA? Si, ca regimul dictatorial din China incearca sa-l asigure pentru 1,4 mld. cetateni, de vre-o 56 de nationalitati diferite? Dupa ce nu vor mai muri de foame, s-ar putea ca 1,4 mld. de oameni sa-si ceara si alte drepturi.
        4. Te rog, incearca sa si explici, ca tot faci referire, ce-a facut compania chineza de autostrazi CRBC in Muntenegru?! Da’ si ce i-a facut Muntenegru lui China Exim Bank?!
        Toate astea, pentru a iesi din zona lozincilor si a intra in „meandrele concretului”

      • Mafalda este personajul central al unui ‘cartoon’ argentinan. O fetiță de șase ani care le știe pe toate mai bine decît părinții ei sau orice adult. Amuzant cum este prezentată pe
        Google:
        ”she gets chided to concern herself with childlike things instead of asking about China’s communism; in response, she pretends to play with bubbles in soapy water only to promptly proclaim that she is done and then restate the China question once more”.

  25. Problema principala a UE mi se pare ca este, cum au spus si altii mai sus, agresivitatea cu care conducerea UE promoveaza ideologiile neo-marxiste, contrare intereselor cetatenilor europeni.

    Valorile vestice (si preluate cu succes si de alte tari) sunt libertatea individuala, in special libertatea cuvantului, libertatea economica, piata libera. Partea excelenta a UE este libera circulatie – cred ca asta a fost mai benefica Romaniei, pe termen lung, decat fondurile europene. Iar libera circulatie si libertatea individuala functioneaza bine si ca antidot contra discriminarii si nationalismului neconstructiv.

    Miscarile nationaliste (Orban Viktor, AUR in Romania, AfD, brexit-ul) mi se pare ca au crescut ca o contrapondere la neomarxism. Cea mai buna solutie de a le desumfla cred ca e revenirea UE la valorile liberale (abandonarea neomarxismului).

    Intrebarea mai interesanta mi se pare: unde sunt liberalii?

    • Corect! Conform principiului acțiunii și reacțiunii, umflarea neomarxismului duce în mod natural la ascensiunea naționalismului (în mod egal și de semn contrar, ca-n fizică).
      Deci, pînă la urmă avem un fenomen natural de reglaj.

      • Noii membrii din UE trebuie doar sa respecte clauzele tratatelor la care au aderat si totul va fi bine (contribuabilii din vest nu asteapta si nu cer mai mult). Asadar, mai lasati vrajeala si acuzele de neomarxim cu „neomarxim” si haideti cu repectarea statului de drept, a pluralismului politic si a presei libere. Neocapitalistii lu peste :))

      • Erata: Membrii noi trebuie doar sa respecte clauzele tratatelor la care au aderat si totul va fi bine (contribuabilii din vest nu asteapta si nu cer mai mult). Asadar, mai lasati vrajeala si acuzele de „neomarxim” si haideti cu respectarea statului de drept, a pluralismului politic si a presei libere. Neocapitalistii lu peste :))

      • Din pacate nu e un fenomen de reglaj. E propunerea, ca alternativa la un rau, a unui alt rau. Diferenta e ca neomarxismul e sustinut, in general, de oameni cu capacitate intelectuala mai ridicata, de la care as astepta ceva mai mult.

        Vesticii, care nu au „gustat” in direct „binefacerile” implementarii marxismului isi imagineaza ca e bun si ca-l pot face sa mearga. Esticii se prind mai usor ca nu e ok, dar isi au propriile cusururi.

    • Ascensiunea unei extreme va duce întotdeauna la ascensiunea celeilalte extreme. Este o lege a naturii, acțiunea și reacțiunea egală și de semn contrar.

    • Mda, din putul gandirii al miticilor (formati in spirit primitv de grota -din spatele fostei cortine de fier):
      1) Respectarea demnitatii umane (indiferent de origine, gen, culoarea pielii, religie, etc) este o valoare neomarxista,
      2) Regresul in privinta statului de drept, pluralismul politic, independenta presei, sunt valori liberale, sau conservatoare.

      Asadar, haideti cu revolutia miticilor prin spatiul fostului lagar socialist (liberalii si conservatorii lui peste, in frunte cu Viktor Orban, Kackzinski si Dragnea:)))

      Asta e, organizatiile cleptocratice (gen Fidesz, PiS, SPD) distrag atentia de la derapajul anti-democratic apeland la manipulari ieftine, xenofobie, homofobie, etc. Masele sunt manipulabile (in special cand detii monopolul mediului) dar cine seamana vant culege furtuna, sau cam asa ceva.

      https://www.skysports.com/football/news/33865/12352567/hungary-ordered-by-uefa-to-play-three-games-behind-closed-doors-due-to-racism-and-homophobia-by-fans-at-euro-2020

      • 1) Respectarea demnitatii umane e una, discriminarea pozitiva a unor categorii in detrimentul altora e alta.

        2) Nu am sustinut ca nationalismul si sustinatorii (Orban Viktor, AUR, etc) sunt ok. Dimpotriva, sunt un rau prezentat ca alternativa la alt rau. Eu as vrea sa am o varianta buna de alegere (liberali clasici, de exemplu), nu doua rele (neomarxisti versus nationalisti).

        2′) Mai ales mai nou, „respectarea statului de drept” inseamna, de fapt, „sustinerea parerilor mele”.

    • Libera circulatie in UE este doar instrumentul pentru a acoperi deficitul de forta de munca din occidentul in puternic declin demografic.
      Dupa WW II, in Germania au fost adusi turci dar si iugoslavi. In UK indieni, pakistanezi, jamaicani, sud-africani, rhodezieni, adica din tot imperiul britanic.

      • Indiferent care este scopul politic pentru care se sprijina libera circulatie, mi se pare un lucru bun (cat timp toata lumea intelege sa respecte pe toata lumea). Unii obtin forta de munca mai ieftina, altii obtin salarii mai mari si ceva know-how, si, in timp, se micsoreaza diferentele dintre tari. Si, lucrand cot la cot cu unii de alta natie, incepi sa intelegi ca tot oameni sunt si aia, asa ca se diminueaza nationalismul. Asa ca e win-win pentru (aproape) toata lumea.

        Apropo, problema cu imigratia in UE (cu maximul din 2015) nu mi se pare imigratia in sine (nici macar „migrantii economici”), ci refuzul de-a intelege ca integrarea unui numar mare de oameni care nu vin cu o cultura de acceptare a drepturilor omului nu e o bagatela.

      • Germania atrage si astazi ucrainieni, sirieni, basarabeni, belorusi, rusi si cetateni din toate colturile lumii. Nicio problema. Spre deosebire de briti insa, contribuabilii germani platesc taxe grase si pun umarul la reconstructia infrastructurii, reducerea decalajelor si la cresterea prosperitatii in toate colturile UE. Ce s-a intamplat cu contributiile britilor? Ei au ramas la bagatul batului prin gard (evident din invidie;) trimisul scrisorilor pe ton germanofob, francofob si eurofob si cam atat! invidia si alte sentimente urate nu sunt bune (fac rau la ficat;). In fine, ieri noapte, cred ca scotienii au sarbatorit victoria Italiei ;)

  26. Dacă problemele minusculelor minorități sexuale din UE sunt mai importante decât situația economică tot mai precară a MAJORITĂȚII cetățenilor UE, atunci ne-am dus dracului cu toții. BCE (ca și Fed) aruncă mase de bani pe piață și noi credem că va exista „noul ciclu de dezvoltare, cel de după încheierea Planului European Next Generation”.
    Cât despre România, nici măcar nu vrem să examinăm, ca exercițiu, care ar fi viitorul dacă SUA se retrage din Eurasia. Cu marionete pe post de lideri, nu ne-așteaptă mare lucru. Cu infrastructurile praf, cu resursa umană decapitată prin emigrare și ne-educare, ne-agățăm de UE, CE și BCE ca un drogat de ultimul dealer care-a rămas nearestat în cartier.
    S-ar putea ca creșterea temperaturii cu 2 grade Celsius să devină un vis de bunăstare pe lângă colapsul social, economic, cultural, financiar care se poate observa la orizont.

    • Excelent comentariu cu agatarea de ultimul dealer din cartier!
      Ceea ce este si mai ridicol este ca nu am vazut marfa dealerului – banii (nici un eurocent) ca promisiuni si declaratii sforaitoare ale politrucilor UE sunt din abundenta.

    • Suflecati manecile, mai putina ideologie (cacofonie cu neomarxism, birocratia bruxeleza, etc), mai multa seriozitate si mai multa treaba. Haideti cu consolidarea statului de drept, buna guvernare, absorbtia fondurilor europene, dezvoltarea infrastructurii, atragerea investitiilor private (in crestere durabila), etc si totul va fi bine. Desigur, urmatoarea criza vine candva in viitor, dar asta nu inseamna ca vine sfarsitul lumii. Crizele vin si se duc, ciclul economic are fazele lui (ascendenta /descendenta) dupa ploaie urmeaza si soare si to asa.

    • Dacă ignorând problemele minusculei minorități sexuale din UE, sperați să obțineți o situație economică înfloritoare pentru MAJORITATEA cetățenilor UE, atunci nu mai e nimic de adăugat: chiar ne-am dus acolo unde spuneți.
      2 grade e încă bine, dar ce vă face să credeți că o creștere accelerată a tmg ar putea fi stopată la exact această valoare și nu s-ar transforma într-un Cernobil planetar? La peste 3 grade în plus Sahara se întinde până în Europa, iar Londra ar arăta că Veneția. Și vor importa lemn de vâsle din Rusia.

      • Anticipati ca companiile din Austria vor fi defrisat pana atunci intreaga Romanie si Ucraina ca sa recurga la importul de lemn din Rusia?
        Londra are un sistem de protejare pe Tamisa – https://www.gov.uk/guidance/the-thames-barrier
        Olandezii au sisteme si experienta de sute de ani cum sa protejeze si chiar sa castige pamant arabil.
        Daca o sa fie cald in Europa de nord, nu o sa mai zboare turisti in sudul Europei si nu o sa scada nvelul de codoi, deci e de bine?

  27. O problema a UE este nedisemimarea către public a politicilor și hotărârilor luate. Există o structură administrativ-bugetara UE, peste structurile administrativ-bugetare ale fiecărui stat, care ia decizii și stabilește directive. Publicul este focusat, cel mult, pe problemele aferente țării lui, avand extrem de puține informații despre deciziile structurilor UE. Decizii care îi impactează in mod direct.
    Televiziunile naționale oferă „pâine și circ” national, ceea ce face ca politicienii specifici sa ofere și ei, in bula națională, doar „pâine și circ” national. Cross-administratia UE (daca ii putem spune așa) este extrem de puțin vizibilă și deloc diseminata la nivel național. Publicul este neștiutor și neimplicat, nu participă la dezbateri, nu are awareness despre discutiile și deciziile economice, sociale și politice UE.
    Cred că o rețea de comunicare dinspre structurile administrative și de decizie ale UE către fiecare stat membru ar fi extrem de necesară. Educația civica vis-a-vis de structurile UE ar trebui corect și clar diseminata către contribuabili. Responsabilitatea diseminării ar trebui să aparțină in special structurilor UE, sa se asigure că toate informațiile sunt corect înțelese și asimilate de către toate națiunile contributoare. Niste pagini de internet (clare și ușor de accesat, ce-i drept), nu inseamna diseminare și implicarea contributorului. Articole în limba națională, emisiuni dedicate pe posturile cu vizibilitate maxima, posibilitatea de influențare directa.
    Nu avem informații complete și corecte diseminate nici măcar pentru PPNR, că exercițiu bugetar. Pe toate posturile tv se vorbește despre orice altceva decât lucruri care ne impactează in mod direct dpdv economic, social sau politic. Suntem de o naivitate uluitoare!
    Realist vorbind, avem 33 de europarlamentari. Care nu diseminează absolut nimic în Ro. :|
    Mulțumesc domnule Naumescu, mereu apreciez postările dumneavoastră!

    • Daaa…sigur. Trebuie ministere al Adevarului si Propagandei UE cu reprezentanti in toate teritoriile.
      Propaganda politrucilor UE nu este efectiva si trebuie ajutati …

  28. Ma distreaza cum a evoluat discutia in timp.
    Cu doar cativa anisori in urma se discuta despre Invincibila UE care este un model glorios pentru omenire si caruia nu-i rezista nimeni si nimic.
    Acum se discuta daca se mai poate face respiratie gura la gura ca sa mai tinem UE in viata cativa ani.
    Poata sa imi dea dl. Naumescu un singur exemplu de stat/cetate/natie in toata istoria omenirii care a luat-o pe panta globo-homo-gay-feminism etc. si care sa creasca si sa prospere. Toate exemplele pe care le stiu eu s-au terminat cu disparitia stat/cetate/natie prin cucerirea de catre vecini mai vigurosi.
    Parca Aristotel a spus ceva de genul: „Republicile masculine duc la democratii feminine care duc la tiranii care sunt rasturnate prin revolte si devin republici masculine”.
    Noi suntem intr-o democratie feminina care aluneca rapid si vizibil catre tiranie. Cenzura omniprezenta de tip Ludovic al XIV-lea este un semn indiscutabil. Faptul ca acum cenzura nu o mai aplica statul direct ci se aplica indirect prin intermediul multinationalelor nu are relevanta. Musolinii spunea ca fascismul este un stat condus de corporatii si spre asta ne indreptam.
    In plus, e foarte urat ce spun dar multa lume e dusa cu sorcova. Sunt socat de cata lume considera bine ca educatia sa nu mai fie facuta de parinti/familie si ca in general statul trebuie sa ia copii din mana parintilor si sa ii educe el. Astfel de oameni practic cersesc o dictatura, ei nu au personalitatea si taria de caracter necesara pentru a fi independenti- lucru absolut necesar pentru o democratie functionala. Si sunt tot mai multi. Daca in curand se va vota in mod democratic si corect sa devenim o dictatura progresista? Lucru inevitabil daca educatia va cadea pe mana …. aici ma opresc.

    • „Parca Aristotel a spus ceva de genul: „Republicile masculine duc la democratii feminine care duc la tiranii care sunt rasturnate prin revolte si devin republici masculine”.
      ___
      Realitatea este ca in era digitalizarii si a automatizarii, AI, etc, productivitatea femeii o egaleaza pe cea a barbatului, iar in economiile dezvoltate (bazate pe consum;) femeia devine un cetatean /consumator poate chiar mai valoros decat un barbat (vezi pantofii si imbracamintea din garderobe, cosmeticele, etc, pana la serviciile de tip wellness, spa, samd). Avantajele noastre „ale testosteronului”, forta musculara, etc. se cam risipesc (raman doar in pat;).

      https://www.youtube.com/watch?v=fOJ-KKtzDXI

      https://www.youtube.com/watch?v=uH2DdsxAKqg

      https://www.youtube.com/watch?v=cRe6EJ0r79Y

      Cat despre republici masculine vs feminine, carnivoare vs ierbivoare si alte comparatii de genul, talibanii sunt fila de poveste. O turma de vegetarieni pasnici (dotati cu echipament inteligent) nu are probleme sa tina la distanta o turma de talibani frustrati, cu spume la gura. Nivelul educatiei, puterea economica si banii vorbesc (money talks, BS walks). https://www.youtube.com/watch?v=vvYnXFrdEmc

  29. Mai laes la multitudinea de comentarii nu prea este de adaugat ceva. Doar: ”… UE stă încă în picioare, …, UE este salcia care se îndoaie dar nu se rupe, … ” Exact asa era lagarul socialist in vremea lui Hrusciov!

  30. @ interpretare
    Eram ironic referitor la promisiunile facute de politrucii rosii, galbeni, verzi, portocalii sau violeti.
    Toti sa fim fericiti ca traim aici si acum si am prins o perioada de pace asa de lunga.

  31. Felicitari domnule Naumescu! Ati reusit sa starniti musuroiul trumptard, trollii putinisti, suprematistii albi si restul menajeriei….Ce jale pe ei, le-ati ranit sentimentele :) ….White rage, white fragility, comentarii isterice…You sir just triggered them and they have a really bad meltdown…like a white snowflake in the middle of July :)

    • @Trump 2020
      The white snowflakes are Trump’s fans??? I thought they were the „progressives” …
      Va rog sa decideti daca simpatizantii lui Trump sunt furnici sau insecte („musuroiul trumptard”) sau animale („restul menajeriei”).
      Postarea asta este in stil pur nazist cum erau cele cu referinte la evreii care sunt sobolani.

    • @Trump 2000.
      Acu’, depinde si cate aberatii citesti intr-un articol. Altfel, aia de ne numesti, cu oarecare delicatete, „musuroiul trumptard, trollii putinisti, suprematistii albi si restul menajeriei… cu sentimentele ranite”, ne-am fi vazut, probabil, de-ale noastre, fara sa deranjam cetatenii seriosi, care inteleg politica” mare”. Nu ca noi.

  32. eu m asteptam ca eu sa tinda catre usa unde un cetatean din maine sa se urce n masina si sa poposeasca n california fara a simti diferenta (alta decit clima). inchipuiti va un roman ce se ndreapta spre spania, va fi o intreaga aventura, taxe de drum / roviniete (sic), taxe de poduri / autostrazi, militieni ce se comporta dupa bunul plac in tarile ex comuniste etc. omul va ajunge la destinatie falit si cu psihicul franjuri. mai observati cine ajunge sa reprezinte super birocratia bruxelleza : politruci iesiti din uz ce si cauta pensionarea pe o leafa imensa, amante, neveste si odrasle semianalfabete ce ntr o societate meritocratica ar ocupa lower classul. dictatura prostilor cu ciomege nu difera de cea soft a jigodiilor inculte cu zeci de doctorate (plagiate, ale academiilor interesilor nationali) decit prin mijloace, efectele vor fi aceleasi (daca nu mai devastatoare)

  33. Este foarte simplu, daca Germania si Franta sunt de aceeasi parte a baricadei, UE va rezista si nu va fi un alt razboi mondial care sa trimita toata Europa in bezna…

  34. Un text demn de anii ’50! Chiar formulări clare aparținând anilor ’50, „Jocul dușmănos… menit să slăbească și să destabilizeze…” În rest, partidul conducător, UE, care vrea binele poporului (popoarelor) iar elementele dușmănoase, chiaburii și intelectualii șovăielnici (azi numiți suveraniști) se opun progresului și binelui comun care doar de la Bruxelles poate să vină (înainte venea de la Moscova). Chiaburii și elementele dușmănoase erau cu toții agenți americani, acum sunt agenți ruși și chinezi. Nimic despre vreo greșeală, sau măcar vreo umbră de greșeală din partea partidului conducător (recte UE); vina este doar a celor care nu înțeleg că binele trebuie făcut chiar cu forța! Mizerabil text, de mult n-am mai citit ceva atât josnic, de pupincuristic, numit analiză…

    • Domnilor ‘telectuali, cum ramane totusi cu respectarea clauzelor de aderare, i.e. respectarea statului de drept, a demnitatii umane, pluralismul politic, presa libera, coeziune, absorbtia fondurilor europene, atragerea invetitiilor si a capitalului privat, nivelarea decalajelor in UE, prosperitate in toate colturile UE, etc? Daca valorile la care ati aderat vi se pare nepotrivite (sau ma rog, ca ar fi impotriva intereselor nationale;) sunteti liberi sa inchideti usa pe dinafara. Este evident ca unii membrii din Est (in special guvernele Fidesz si PiS) ignora clauzele de aderare… si daca nu isi rectifica cursul, contribuabilii din vest se vor reorganiza intr-un nou club (vezi Europa cu mai multe viteze).

      • Demnitatea umană presupune propagandă LGBT în școli de la cele mai fragede vârste?
        Ce clauză de aderare nu mai respectă Ugaria, sau Polonia?

        • Mda, tocmai acum le-a picat fideszistilot fisa ca in scoala s-ar parctica propaganda lgtbista. Realitatea insa, este ca in Ungaria nu mai exista opozitie politica, presa libera sau justitie independenta… guvernul Fidesz a monopolizat mass-media, justitia, iar clientela politica fura de stinge.

          https://www.statista.com/chart/22891/financial-irregularities-in-the-eu/

          Anii terecuti, fideszistii au distras atentia de la „mangleala” lor cea de toate zilele, cu subiecte populiste (xenofobie cu refugiatii musulmani, sosorosistii, etc) iar acum incearca disperati sa polarizeze masele cu subiecte LGTB, homofobie si alte vrajeli de doi bani. Evident, pot practica putinism, schimonoseli, xenofobie, mangleala si toate alea, dar pe banii lor. Intelighentia cleptocraticilor lu peste chiar crede ca poate santaja contribuabilii din vest (spargem /sau modificam UE daca nu ne lasati sa va manglim in continuare, nu-i asa?). De-a rasul plansul este putin zis!
          https://www.politico.eu/article/brussels-turns-down-hungarys-recovery-plan/

          • Graficul de la link-ul pe care l-ati furnizat arata ca iregularitatile/furturile cu fonduri UE este MAI MARE in Germania (0.38) fata de Romania (0.35).
            ;)
            Adevarul iese la suprafata … ca uleiul … mai devreme sau mai tarziu.
            :)

            • Guvernele precedente ale Romaniei au absorbit nu cu mult peste 50%, lipsa reformelor, neputirinta, nepasarea, etc (s-au multumit cu mangleala de la buget;) Subiectul discutiei este Ungaria lui Fidesz.

      • Domnule, trebuie să înțelegeți odată un lucru simplu: NU dumneavoastră definiți statul de drept. Nicăieri in Tratatele de aderare NU se pomenește NIMIC despre echivalența dintre drepturile omului și drepturile homosexualului/trangenderului/obsedatului sexual. Marotele, perversiunile, obiceiurile sexuale NU au avut NICIODATĂ până astăzi nicio legătură cu drepturile omului, nicio tangență cu statul de drept. Avem o întreagă materie in domeniu, avem intreaga istorie a dreptului constituțional și NU, NU există ca asemenea aberații să fi fost vreodată consființite in tabelul drepturilor fundamentale. Oricine susține altceva este un ignorant și un slugoi al acestor politruci obsedați sexual care conduc, din păcate, astăzi Uniunea Europeană. Faptul că perversiunile au fost dezincriminate a fost un lucru de bun simț. Trebuiau să se oprească acolo, că nu era nimănui de folos să fie pușcăriile pline cu lighioane erotomane. Din momentul in care li s-au inventat drepturi, de multe ori in dauna celorlalți cetățeni, alterîndu-se conținutul unor instituții civile (precum căsătoria) se poate spune că au deschis Cutia Pandorei: de-acum înainte orice deviant sexual se va simți îndreptățit să defileze in public cu bubele lui clamînd obscen normalitatea propriei degenerări. Politrucii care le fac pe plac nu sunt doar simpli avocați ai acestor nevolnici imaginari (cum vine asta: să te declari femeie ca să câștigi un trofeu? de când e un drept al omului participarea la competiții sportive?), nu e doar atât ,judecînd după virulența acțiunii lor politice, ci sunt croiți din același aluat, sunt obsedați, devianți, degenerați, și au toți o fixație: să obțină prada cu mai multă ușurință și fără niciun risc penal/de imagine (de aceea au și creat un instrument de frăgezire a adolescenților numit ‘educație sexuală’). Toți. Și pentru asta o să avem grijă să nu care cumva să mai ajungă vreunul in vreun parlament. Iar ceilalți, naivii care susțin hoarda de politruci-prădători, o să afle ce înseamnă responsabilitate socială. cât de curînd.

        • Documentati-va inainte de a arunca pe tapet gogomanii de genul ca homosexualitatea ar fi un „obicei” sexual si alte pretexte de doi bani.

          Asadar domnilor conservatori cu carnet de PCR, dati-o si voi inainte cu incalecarea justitiei, a presei, a societatii civile, eliminati opozitia politica si hai cu „mangleala” neamule (dupa modelul Fidesz, Putin& co). Neomarxistii, sorosistii, emigrantii arabi si minoritatile astea sexuale sunt de vina (pericolele astea necesita masuri urgente de protectie a boboarelor, nu-i asa)? Este posibil sa nu constientizati cat de penibili sunteti, mai degraba insa, mitomanii (autocolorati in conservatori) fac pe prostii!

          https://www.politico.eu/article/polands-government-takes-aim-at-us-owned-broadcaster/

          https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_21_1524

          https://www.ft.com/content/de45e58c-aac7-423e-9862-142d4abee160

          https://www.hrw.org/news/2021/06/18/eu-use-article-7-now-protect-european-values

          https://www.amnesty.org/download/Documents/EUR2720512020ENGLISH.PDF

          • Delir pur si simplu. In replica mea NU era vorba de niciun soros, de niciun sexomarxism și nici de vreo altă bălărie..(nu că ar fi ceva de luat in derâdere). Ci de o chestiune simplă, palpabilă deja: obsesii sexuale. In mintea europarlamentarilor și a celor care leagă in mod aiuritor statul de drept de drepturilor homosexualilor, care, da, au și ei niște obiceiuri pidosnice (care-i problema? vă deranjează termenul? că, neicusorule, ăla care petrece 6 ore pe zi gândindu-se la sex și holbîndu-se in mod monitor la filme porno cu bărbați îmbârligați e pervers, pidosnic, obsedat sexual. clar?), s-a produs un scurtcircuit și au devenit monomaniacali. O oaste de obsedați sexual care vor să impună unui continent niște aberații, care visează să construiască aripi de înger unor perverși in timp ce Europa arde.

            ps nu mai băgați vrăjeala cu (neo)conservatorismul (văd că a ajuns in mințile voastre un soi de extremism), că nu ține. toți forumiștii bătrâni știu că nu-s conservator, ci libertarian.

            ps2 parcă erați eurofil odată. chiar atât de orb sunteți incât să nu remarcați coruperea sexuală a elitelor eurocrate care e exhibată cu nesimțire pe toate ecranele? credeți că europarlamentarul ăla maghiar prins cu orgia-n vine era singurul implicat in rețelele erotomane? păi p-ăla l-au dat in gât tocmai d-aia: că era ungur și in gașca refractară a lui orban.

            • Dereglari la nivelul cromozomilor, homosexualitate, etc, exista probabil de cand lumea, asa cum exista si surdomuti samd.

              Apropo, vreunul din nepotii matale se poate naste cu astfel de dereglari si colegii, vecinii etc il vor lua peste picior cu diverse lozinci pana la bunicu (avand in vedere ca „obiceiurile” se transmit din generatie in generatie). Sa nu ma intelegeti gresit, sa aveti parte de nepoti sanatosi tun, fara niciun fel de dereglari (ei nu au nicio vina).

    • @ionut popescu

      aveti perfecta dreptate in modul cum descrieti aceste pseudo analize, in fapt propaganda, minciuni, realitate alternativa, atacuri la persoana la trump, orban, netanyahu etc,propaganda directa franco – germana si inditmecta pro rusa si pro chineza, indirect anti uk si direct anti ungara, anti poloneza. groaznic!

  35. Greu de digerat punctul de vedere. Suna propagandistic, stereotipic și neconvingător. Pe urma istoria a dovedit că structurile supranaționale mai devreme sau mai târziu se destramă iar exemplul Brexit ar trebui sa fie un semnal. Centralismul comunitar care va duce inevitabil apariția unui nucleu de putere si care va încerca să-și impună punctele de vedere deasupra instituțiilor și specificității naționale ( vedem dictatura ideologiei ultra-relativiste Lgbt ) negreșit duce în final la disoluție. Păcat că autorul se lasă acaparat de o himeră.

  36. „… Cum se întâlnesc alianța naționaliștilor și proiectul anti-occidental ruso-chinez”. Dupa ce m-am delectat cu textul, a venit si randul titlului sa-mi provoace delicii: Ce-nseamna „proiectul” asta? Exista dovezi ca astea doua puteri au un plan comun de distrugere a UE? S-au semnat documente comune de catre Putin si Xi in acest sens, de care nu stim noi, dar stie sigur autorul, ca doar le puse in titlu? Pai, sa ne dea mai multe detalii in acest sens, sa ne-ngrozim pe bune! Sau umbla fantasmele chino-rusesti prin lume, asa cum umbla „fantoma comunismului” prin Europa lui Marx-Engels? Si, nefiind de-ajuns, hop si „alianta” la-ntalnire! Ca’ stie tot romanul: alle guten dinge sind drei.

  37. La drept vorbind m-am cam saturat de politicile si strategiile UE care sustin de fapt interesele economice ale Fr-Ge. Toate asa zise finantari europene au ajutat prea putin statelor est europene. Module de stabilire de tipuri de proiecte si toate axele lor concepute sa sustina multe firme din vestul european. PoSDRU a fost o cacealma fara rezultate notabile. UE a devenit o caracatita prea birocratica, cu prea multi functionari si parlamentari.

  38. Raționamentul dvs. este fundamental greșit. Nu Rusia și China dinamitează UE, ci imbecilitatea, aroganța și ruperea de realitate a politrucilor birocrați (nu degeaba se numesc komisari).

    Nu insist prea mult pe obstinația absurdă de a ne impune majorității covârșitoare „recunoașterea” homosexualității și a tuturor aberațiilor sexuale ca ca fiind ceva „normal”, precum și a obliga statele să ofere patalama pentru așa ceva, nici nu insist pe dorința de a zdrobi ultimele redute pro-viață (Polonia și Malta).

    România este membră UE din 2007, adică de 14 ani. În tot acest amar de vreme s-au tăiat păduri s-au masacrat câini fără stăpân, sistemul medical e vai de el (că pleacă românii – cei cu bani, evident – să se trateze în dictatoriala și corupta Turcie). România a fost depopulată de parcă ar fi în stare de război, ca Siria, un dezastru ecologic la Roșia Montană e oricând posibil, o mare parte a populației în sărăcie, abandonul școlar e ceva frecvent.

    Și vă mai dau un exemplu, simplu și clar de „logică” europeană

    „CJUE: Polița RCA este obligatorie atâta timp cât mașina nu a fost radiată din circulație, chiar dacă-i nefuncțională”

    • Au fost baronii locali ai lui Nastase care se impuscase in gat cu fularul, apoi au venit fratii Basescu si clica smekera de la Ciresica (Popoviciu, Videanu, Cocosii, Ciocanitoarea Udrea, Dan Andronic cu clientii lui de genul Prinsului Pol & Co). In urma cu vreo doi ani a fost Dragnea la butoane care sistase din nou reformele datorita pericolului sorosistilor care plana deasupra romanilor si tot asa. Acum reformele vor fi din nou amanate datorita pericolului lgtbistilor (birocratii si politrucii de la Bruxelles sunt de vina, nu-i asa?)

      P.S. Puteti face oceane de spume, de data asta, se pare ca fondurile PNRR vor fi accessible doar contra reformelor.

        • Nix Kaputt! Evident ca se gaseste ulei (slava domnului) este insa conditionat de reforme benefice tuturor (in primul rand benefice tocmai cetatenilor fostilor membri CAER).

          • Deci nu sunt bani pentru cei care nu accepta sa fie vasalii economici ai Germaniei, Frantei, Olandei si Austriei? ;)
            Vad ca nici guvernul actual din Romania nu pare ca se grabeste cu PNRR-ul. Poate au mirosit ceva care pute-UE? ;)

  39. De data asta, NU domnule Naumescu. Chiar nu înţelegeţi că proiectul progresist al Statelor Unite ale Europei este o capcană în favoarea Germaniei şi Franţei care deja au emis păreri publice de tip neo-imperial?

  40. La fel cum pentru statul numit Romania pericolul cel mai mare nu sunt invaziile straine ci coruptia generalizata si brain drainul rezultant, pericolul major la adresa constructului European nu sunt forte oculte externe ci incompetenta (asta ca sa oferim prezumtia de nevinovatie) leaderilor UE.

    In loc sa se ocupe de probleme grave, reale si care pun bete in roate cetatenilor ue in viata de zi cu zi (sa mai comentez despre epopeea permiselor de conducere pe care inca mai esti obligat sa le schimbi dupa o „rezidenta” cateva luni intr-o tara UE? Despre nonsalanta si impunitatea cu care anumite tari se opun, pe motive strict POLITICE, integrarii in schengen a ultimilor veniti? )

    Daca „leaderii” UE ar dedica aceeasi energie rezolvarii incremenirii in proiect a constructului european (au uitat de ce a fost constituita totusi uniunea!!) pe care o dedica infierarii rebelilor est europeni, as mai fi dat o sansa europei.

    Asa, e doar o chestiune de timp pana la disolutie. Cunosc multe persoane care au fost sustinatori ferventi ai ideii de europa unita, dupa dezastrul postbelic. Astazi nici unul dintre ei nu mai este convins ca Europa merge in directia buna. Cei mai multi si-au ales deja o tara in care sa se stabileasca, cetatenie, etc (cativa, putini au ales Romania :) in ideea de a cadea in picioare, cat de cat, la destramarea sovietelor.

    As zice sa va asteptati la multe alte exituri, si grija mare sa nu ramaneti cu ruble la saltea (pardon, euro) pe cand pica sandramaua :)

    p.s. Puteti spune orice despre unguri, Ungaria si V. Orban, insa sunt patrioti carora le pasa de propria natie si etnicitate. De discutat depre cat de importante mai sunt natiunea si etnicitatea in context contemporan, insa a le pune la congelat pana e clar cum se aseaza lucrurile e o idee foarte inteleapta. Sa se noteze ca sunt de acord cu casatoriile gay si chiar si cu adoptia. Nu sunt insa de acord cu manipularea sinistra a copiilor, incapabili de decizii importante. Asta niciodata, si este o limita peste care majoritatea nu va trece. Aici cred ca „progresistii” au muscat mai mult decat vor putea vreodata inghiti.

    Cat despre noi, de mii de ani ne unduim dupa cum bate vantul si rezistam la umbra Carpatilor (fara filtru).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu este profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi preşedintele think tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Din 2015, expert independent al Comisiei Europene în domeniul relaţii internaţionale. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) şi consul general al României la Toronto (2008-2012). Printre cele 17 cărţi publicate: The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Politica marilor puteri în Europa Centrală şi de Est: 30 de ani de la sfârşitul războiului rece (Humanitas, 2019), România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018 (Polirom, 2018), Criza Uniunii Europene şi ordinea globală în Era Trump (Trei, 2017), Democracy and Security in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (Cambridge Scholars Publishing, 2014).

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.