miercuri, iulie 28, 2021

Valorile de dreapta şi Europa în 2015

Ca europeni, memoria istorică ne spune că stabilitatea este reţeta pentru o formulă capabilă să îmbine tradiţia şi viitorul, bunăstarea şi competiţia, iniţiativa privată şi coeziunea comunitară. Bineînţeles, avem în vedere stabilitatea înţeleasă ca fenomen opus dezechilibrului social/societal, polarizării ideologice şi atomizării moderne. Stabilitatea sub forma evoluţiei treptate şi a unei ordini în mişcare, ne trimite cu gândul la speranţele strămoşilor noştri care au schiţat planuri şi au iniţiat demersuri în vederea unei societăţi armonioase şi a unui stat neinvaziv. Pe măsură ce spontaneitatea interacţiunii umane a adăugat noi variabile, unele constante au dispărut ori s-au trasnformat, fără a altera însă năzuinţa umană de pace.

Şi tocmai pentru că despre pace ar trebui să fie vorba în secolul al XXI-lea, sunt de părere că pentru a evita să urmărim o himeră, ar trebui să pornim concentrându-ne asupra „cunoscutului” proxim. În cazul nostru, al europenilor, „cunoscutul” are un nume, Uniunea Europeană; intenţiile părinţilor fondatori nu pot fi alterate, chiar dacă globalizarea a adăugat noi variabile interconectând continentul european la fluxul internaţional într-un mod fără de precedent.

În acest context, mai există valori de dreapta care să merite atenţia cetăţenilor europeni? Se mai poate vorbi de puncte doctrinare ale dreaptei care să nu fie perimate? Cu toată convingerea, sunt de părere că da, curentele de dreapta nu şi-au pierdut esenţa, setul de valori trebuind doar a fi şlefuit şi păstrat în stare funcţională.

Dreapta are o gamă de valori care gravitează în jurul unei realităţi formate din individ şi natura sa umană, demnitatea şi autonomia persoanei fiind ingredientele oricărei viziuni de dreapta, astfel că o veritabilă cultură a libertăţii presupune armonizarea instinctelor naturale ale cetăţeanului cu exigenţele comunitare ale vieţii în cetate.

Toate acele valori legitimate de experienţa istorică, rămân importante pentru societatea de mâine deoarece premiază comportamentele care în trecut au fost benefice pentru individ şi pentru comunitate, indicând totodată greşelile care au provocat suferinţe şi inechitate.

Din acest motiv, toate propunerile utopice, construite livresc şi abstract, ridică semne de întrebare asupra capacităţii de progres a teoriilor neverficate în laboratorul istoriei. Toţi ne dorim îmbunătăţirea condiţiilor materiale şi spirituale de viaţă, însă progresul de dragul progresului îndreaptă lumea spre o epocă a ingineriilor sociale, secolul al XX-lea fiindu-ne martor.

Iar dacă tot am pomenit de pericolul experimentelor sociale, este important să fie percepută umbra colectivistă a unor asemenea scenarii. UE nu trebuie să îmbrăţişeze nici o soluţie colectivă pentru diversitatea cultural-istorică caracteristică popoarelor europene, principiul subsidiarităţii trebuind astfel să însoţească operatul UE. Aşadar, ce poate fi rezolvat de stat la nivel naţional nu trebuie preluat de UE, după cum ce poate fi soluţionat de individ nu trebuie preluat de comunitate. În acest fel se evită centralizarea excesivă şi creşterea birocraţiei (naţionale sau europene).

Relaţia dintre cetăţean şi stat/instituţii europene trebuie să fie cât mai concretă şi cât mai „simţită”. Pentru aceasta este nevoie de funcţionari publici care să facă parte din comunitatea locală şi care să cunoască problemele locale, pentru a stimula o responsabilitate a proximităţii şi nu una a abstracţiunii sociale, altfel riscându-se formarea unei birocraţii impersonale.

Cultura libertăţii se manifestă doar în condiţiile în care nici un factor extern organizat instituţional nu interferează coercitiv asupra liberului arbitru individual. Konrad Adenauer declara că „ne vom opune oricărui colectivism, indiferent cum se numeste acesta”. De aceea, pentru un viitor european promiţător nu trebuie impusă nici o conştiinţă colectivă de clasă sau de etnie, nici pervertită mentalitatea colectivă prin intermediul asistenţialismului birocratic şi nici inflamat imaginarul colectiv prin diferite forme de păşunism sau de paternalism.

Concluzionez prin a afirma că valorile de dreapta trebuie să promoveze libertatea persoanei şi asocierea voluntară. Pentru a le transpune contemporanilor este nevoie de o practică politică şi de o educaţie civică prin care cetăţenii să conştientizeze că libertatea individuală nu este posibilă fără iniţiativa privată sau fără capacitatea de exprimare publică a formelor intermediare de organizare precum familia, biserica, şcoala sau breslele (în optică modern). Aceste entităţi mediază relaţia dintre cetăţean şi stat, activitatea lor fiind o bornă care măsoară nivelul de coerciţie dintr-o societate.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. E salutar articolul. Ati adus in discutie niste chestiuni sensibile. Libertatea, totusi, trebuie sa se poata infaptui si practic, nu doar teoretic. E nevoie de libertate si viata privata reala … Avansul tehnologic in schimb vine de prea multe ori cu certitudinea ca oamenii sunt de acord cu optiunile care ii restrictioneaza dreptul la proprietate, cunoasterea si utilizarea in mod liber a tehnologiilor. Deci nu le vrei, nu le cumperi, te duci frumos in codru asta e mantra care se foloseste … aspect care nu respecta principiul proprietatii private si a libertatii individuale de a dispune de proprietate privata dupa bunul plac.

  2. Cred ca familia e singura care a scapat, cel putin deocamdata, ideologizarii. Mai lipseste sa ideologizam si familia si sa introducem rudele extinse :) Cei care vor sa faca parte din unitatea familiala nu trebuie decat sa se invite in casa si gata … Nu mai poti sa spui nu … e frate cu tine … Daca dai dovada de sentimente de fraterofobie … deja nu mai esti un bun frate … Ceilalti frati din societate se supara … si esti apostrofat public si eventual sanctionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Remus Tanasa
Doctor, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011-2013 – studii de master, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare „Relaţii Internaţionale” („Diplomaţie multiculturală şi siguranţă colectivă”), Universita degli Studi di Perugia, Italia 2008-2011 – studii de licenţă, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare „Ştiinţe Politice”, Universita degli Studi di Perugia, Italia 2005-2008 – studii de licenţă, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, România (titlu licenţă: „Franţa şi Principatele Române: imagini reciproce în contextul expansiunii revoluţionare şi napoleoniene”)

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

 

Recomandare Contributors.ro - Musica Ricercata Festival Op.3

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24929744-23-iulie-incepe-musica-ricercata-3-festival-despre-muzici-pierdute-regasite.htm

Intre 23 si 25 iulie, la Sibiu, va avea loc un festival foarte interesant, Musica Ricercata Festival Op.3. Titlul este un joc de cuvinte care pornește chiar de la crezul proiectelor Musica Ricercata: aducerea la lumină a unor muzici pierdute în biblioteci și arhive. Descoperirea lui Joseph Haydn (denumit și “părintele simfoniei”) dintr-o perspectivă a Transilvaniei este punctul de pornire a periplului, muzica devenind o mașină a timpului prin care reușim să pătrundem din perspectiva culturii transilvănene în centrul Europei. Vezi programul festivalului in articol.

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

În ultimii 40 ani, temperatura medie anuală din România a crescut cu circa 2°C

În baza de date întreținută de NASA la Goddard Institute for Space Studies (NASA GISS), care funcționează în New York, pe lângă...

Energie și Geopolitica – Pe unde este România în relațiile energetice cu Moldova și Ucraina?

În ultimile zile s-au petrecut două evenimente care ar putea influența situația energetică regională. Prima și cea mai importantă...

O întrebare pentru „colegii de la Academie”

Una dintre sculpturile prin care Christophe Gabriel Allegrain (1710-1795) a atras atenția (cea a lui Diderot e notabilă) și a devenit dezirabil...

Orfani de știință

Undeva în Transilvania. Masca obligatorie pe stradă și în instituțiile publice. Unitatea militară, la intrare. În uniforme și în civil, un grup...

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii.  Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro