sâmbătă, septembrie 19, 2020

Vânzătorii de iluzii și redescoperirea celei de-a treia căi

„Turcia e cel mai important partener comercial al României în afara UE și este singurul nostru aliat la Marea Neagră, militar vorbind. În NATO suntem noi și Turcia și pe partea cealaltă știți cine e, Rusia. Nu am făcut decât să pun în aplicare o înțelegere discutată de fostul președinte Băsescu și rediscutată de actualul președinte Iohannis.”

Victor Ponta, iulie 2015, Antena 3(1)

S-a decis că Sfânta Sofia va fi plasată sub administrarea Diyanet și va fi redeschisă rugăciunilor(2) a anunțat recent pe Twitter, în stil Donald Trump, președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Anunțul lui Erdogan încheie un arc peste timp, care a început cu decizia administrației lui Mustafa Kemal (Atatürk) din anul 1934, prin care Hagia Sofia primise statut de muzeu.

În primăvara anului 2015, mai precis la sfârșitul lunii aprilie, Victor Ponta, pe atunci șef al guvernului de la București, este invitat de Recep Tayyip Erdogan la Istanbul pentru așa-numitul Summit al Păcii. Anterior, chiar în prima zi a acelui aprilie, președintele turc vizitase România, la invitația lui Klaus Iohannis.

După acest periplu diplomatic, de care Recep Tayyip Edogan avea nevoie pentru a da cu tifla Uniunii Europene (reușise în aceeași perioadă să mai viziteze Slovacia și Slovenia), Victor Ponta a plusat și guvernul său a emis o Hotărâre (HG nr.372/2015) prin care a pus gratuit la dispoziția Muftiatului Cultului Musulman un teren lângă Romexpo, pe care să fie ridicată o mega-moschee cu bani plătiți de guvernul turc.

În același an, de pildă, guvernul Kurz emitea o legislație care l-a deranjat mult pe Erdogan, pentru că nu-i mai permitea să plătească din banii statului turc pentru susținerea cultului musulman în Austria. S-a dovedit că Sebastian Kurz a știut bine cu cine are de-a face.

Vreau să menționez de la început că acest text nu vizează nici personalitatea lui Recep Tayyip Erdogan, nici pe cea a lui Victor Ponta, și nici a altor personaje politice ce vor mai fi menționate pe parcurs. Teza pe care o aduc în discuție privește tendința mai multor politicieni de a-și construi o imagine ori de a se reinventa, acredintându-se exponenți ai unei căi de mijloc și, prin urmare, o alternativă dezirabilă în fața electoratului dezamăgit de prestațiile liniilor politice tradiționale.

Erdogan însuși, de exemplu, insistă pe ideea că reprezintă o cale de mijloc, calea naționalismului islamist, mândru continuator al mărețelor tradiții imperiale, raportat la secularismul militarist moștenit de la Mustafa Kemal, pe de-o parte, iar pe de altă parte la curentul radical islamist cu care se confruntă regiunea.

Aparent, la acest moment Victor Ponta nu ar mai cocheta cu a treia cale și a abandonat temele doctrinare pe care și le-a însușit din perioada în care mentorul său politic era Tony Blair. Nici nu ar mai putea face acest lucru cu succes, după ce, așa cum constata cu năduf Vasile Dâncu în urmă cu aproape zece ani(3), programul economic inspirat din teoriile susținute de fostul premier britanic și propus de Victor Ponta și USL (adică acel hibrid politic PSD – PNL din care s-a născut actualul ALDE) a rămas fără ecou pe scena locală.

Totuși, astăzi zvonuri interesante se întretaie prin mass media și niciodată în marketingul politic nu s-a întâmplat așa ceva fără vreun motiv. Mai întâi, a apărut un zvon că la congresul PSD ce urmează să se desfășoare după alegerile locale, partidul se va sparge în două, după clivajul aripilor deja existente în interior: una radical conservatoare și o a doua moderată, semănând ca două picături de apă cu PRO România.

Zvonul nu pare fără temei, aripa senatorilor PSD în frunte cu Șerban Nicolae confruntându-se aproape în război deschis cu liderul interimar Marcel Ciolacu pe tema legislației privind măsurile de protecție sanitară (carantină, izolare) în caz de epidemii/pandemii.

Mai apoi, Sebastian Lăzăroiu a venit cu ideea că Victor Ponta face un complicat și elaborat joc politic, care să-l plaseze într-o poziție excelentă pentru a deveni succesorul lui Klaus Iohannis la președinția României în 2024.(4) Iar în acest joc politic Victor Ponta nu mai țintește atât de mult bazinul electoral tradițional al PSD, cu potențial și apetit în scădere, ci mai cu seamă spre electoratul grupării USR + Plus.

Altfel spus, Victor Ponta își construiește un rol și se autopropune (totuși) ca o a treia cale în politica românească, reprezentant al unui așa numit curent social, dar și liberal, aflat în plină creștere, format de cei care nu mai sunt interesați de conservatorismul (populist) de tip PSD sau (pseudoliberal) de tip PNL, dar nu se regăsesc nici în progresismul (fără orizont clar, dar zgomotos și efervescent) propus de USR.

Pentru a soluționa în termeni rezonabili problemele ridicate de teza propusă, ar trebui să înțelegem (i) ce anume reprezenta a treia cale ca doctrină politică și ce șanse ar avea să fie revitalizată, eventual de același personaj politic (Victor Ponta), chiar dacă în alți termeni și (ii) dacă personajul politic care se autopropune pentru calea de mijloc are profilul și anvergura necesare pentru a transforma această doctrină într-un instrument cu care să câștige alegerile la prezidențialele din anul 2024, așa cum profețește Lăzăroiu.

A TREIA CALE

Conceptual, totul a plecat de la Anthony, baron de Giddens, reputat sociolog, cu o carieră politică și academică, autor a peste 30 de cărți etc., evident membru, asemeni lui Tony Blair, al Partidului Laburist. În anul 1998, în calitatea sa de teoretician al Noii Căi despre care se vorbea la acel moment destul de mult atât în SUA cât și în Anglia, a publicat A treia Cale și a revenit asupra subiectul în anul 2000, când a publicat A treia Cale și criticii săi.

Anthony Giddens

A Treia Cale a fost descrisă inițial de democrații americani ca fiind noul progresism; declarația Noilor Progresiști, publicată de Consiliul de Conducere Democrat în anul 1996, afirma că se impune un nou început în politică, în scopul armonizării cu o lume care – era deja evident – cunoaște schimbări fundamentale. Noua Cale (New Deal) urma să se bazeze pe colaborarea dintre stat, marile patronate și sindicate.

A Treia Cale, afirma Giddens, ar presupune minimalizarea redistribuirii veniturilor și intervenției statului în economie (comparativ cu viziunea social-democrată tradițională) și o atenție crescută pentru egalitatea de șanse și investițiile în dezvoltarea capitalului uman.

A Treia Cale viza mai degrabă egalizarea șanselor la educație și dezvoltarea capacității fiecărui individ, și nu egalizarea resurselor prin redistribuire; propovăduia reducerea rolului statelor și avansa ideea unei reduceri a scepticismului cetățenilor față de controlul statului în economie și a politicilor redistributive, drept consecință.

Guvernarea, în viziunea lui Giddens, ar trebui să urmărească crearea stabilității macroeconomice, promovarea investiției în educație și infrastructură, controlarea gradului de inegalitate și garantarea șanselor pentru autorealizare individuală. Cu alte cuvinte, un liberalism globalist cu față umană. O teorie pe care Dominiq Cummings, actualul consilier al premierului Boris Johnson, a criticat-o copios (de pe poziții de stânga, firește!).

A Treia Cale în politică, dincolo de teoriile giddensiene, a fost creația cuplului teribil Clinton – Blair, dar a avut și alți admiratori nu mai puțin proeminenți: Gerhard Schröder – premierul german, Massimo DAlema – premierul italian sau Wim Kok – premierul olandez.

Oamenii politici ai momentului cu toții, debordând de optimism, ce amestecau administrarea statului cu propriile afaceri, erau liderii ce întrupau teoria optimistă a lui Francis Fukuiama la cumpăna dintre milenii: Omul complet, absolut liber, definitiv și complet satisfăcut de ceea ce este, omul care este desăvârșit și întregit în și prin această satisfacție va fi sclavul care și-a învins condiția de sclav.”

Trebuie să recunoaștem, un astfel de cvintet politic nu putea să nu exercite asupra tânărului și ambițiosului Victor Ponta o influență remarcabilă, fascinându-l. Probabil că și mentorul său politic, Adrian Năstase, care l-a promovat atât politic cât și academic (deși cu teza de doctorat, unde i-a fost îndrumător, au cam dat greș împreună(5)), a avut un cuvânt de spus în privința modelelor politice dezirabile pentru o viitoare carieră de succes.

Așa se face că ideile celei de-a treia căi au fost preluate și propuse de tânărul președinte al PSD într-un program economic și politic (firește, cu anumite concesii pretinse de Crin Antonescu) pe care alianța cu liberalii și conservatorii, formal denumită Uniunea Social-Liberală (în fapt o alianță anti-Băsescu), ar fi urmat să o pună în operă pentru România.

Din păcate, înainte ca Victor Ponta să ajungă șeful vreunui guvern, Vasile Dâncu remarca cu tristețe că ideile căii de mijloc între socialism și capitalism nu au prins în România: a se traduce că nu trezeau entuziasm nici în PSD și nici în USL (conservatorii nu contau, fiind de fapt sufrageria politică a trustului Intact).

Știam din experiența mea că România este un teritoriu perfect pentru a omorî idei sau proiecte. Indiferent cât ar fi de spectaculoase, chiar dacă au bulversat în alte locuri societăți întregi, la noi ideile sunt ucise instantaneu. (…) Nu mă așteptam ca ideologii dreptei să-l laude pe Ponta sau proiectul USL, dar credeam că această criză endemică în care ne aflăm va aduce măcar un pic de dezbatere critică privind România și situația ei economică și socială pentru că Ponta nu a venit cu slogane, ci cu o analiză, iar propunerile sunt în spiritul unui curent deja clasic: a treia cale.

Sigur, cel mai ușor este să spui că Tony Blair este istorie, iar ‘a treia cale’ și-a trăit deja deceniul de aur, iar acum este deja amintire. Nu sunt de acord cu asta, și-a trăit perioada de glorie în Marea Britanie, Germania sau Spania, unde a împins aceste țări înainte. Noi încă suntem departe de aceste țări, la noi istoria ar putea face să vină o perioadă în care elemente ale proiectului Blair -Schröeder să fie foarte actuale, ba chiar revoluționare” se plângea pe blogul său Vasile Dâncu(6).

Ce-i drept, perioada în care Victor Ponta a ajuns premier era în mod egal delicată din punct de vedere economic, dar și ofertantă politic, așa că finețurile celei de-a treia căi (ideologie pe care, post factum, mulți o acuzau că ar fi pus bazele crizei economice cu optimismul său exagerat și globalizarea de dragul globalizării) nu și-ar mai fi avut locul.

Astăzi, însă, pare că lucrurile ar putea sta cu totul altfel, cel puțin așa văd lucrurile cei din nucleul PRO România (și consultanții lor). PSD și PNL sunt formațiuni vetuste și aproape complet anchilozate, în timp ce un corp semnificativ al electoratului freamătă de patru ani încoace și își dorește cu totul altceva. Ori, Victor Ponta este încă tânăr și foarte atent (în continuare) la mesajele de pe blogul lui Adrian Năstase, mult mai experimentat odată cu trecerea timpului; materialul perfect pentru a încerca o reinventare. Îi mai trebuie și o doctrină, desigur, dar cum nu se pot face minuni, o a treia cale cu puțin glamour poate că ține, la plezneală.

VICTOR PONTA ȘI TONY BLAIR

În toamna anului 2016, la aproape doi ani distanță după demisia din poziția de premier pricinuită de tragedia din clubul Colectiv, Victor Ponta, relaxat, reprezentând Fundația Black Sea Regional Projects 2020(7), se afla la Istanbul, la lucrările Consiliului Mondial al Energiei. Un semn că modelul său politic, Tony Blair, continua să-l inspire.

Tony Blair, așa cum bine se cunoaște, după ce s-a retras din funcție a inaugurat o vastă și foarte productivă rețea de firme și fundații prin care acorda consultanță, oferea asistență juridică sau pur și simplu vorbea în public ori în fața unui auditoriu mai mult sau mai puțin privat(8). Nu s-a sfiit nici să amestece misiunea publică cu interesul personal, motiv de demisie din poziția de emisar al cvartetului SUA – Federația Rusă – UE – ONU pentru Orientul Mijlociu (în mai 2015).

Interesant este că Tony Blair, prin Tony Blair Associates (TBA), s-a ocupat de dosare sensibile, precum consultanța acordată președintelui kazah Nursultan Nazarbayiev și guvernului său (dar și unor companii de stat kazahe, cum este cazul KazMunaiGaz), începând cu anul 2011, sau, din 2007, de consultanța acordată lui Alexandar Vucic, la acea vreme premier, acum președinte al Serbiei (și un loial prieten totodată, dovedit în timp, al omului de afaceri român Sebastian Ghiță(9)).

În iunie 2014 presa britanică scria(10) că Tony Blair are contracte de guvernanță (consiliere pentru autorități publice) în Romania, citând un apropiat al fostului premier britanic (nenominalizat), care ar fi acreditat că Blair cochetează cu ideea de a-și deschide un birou în Abu Dhabi, pentru a gestiona contractele din România și Kazahstan.

Informații despre un posibil contract între Tony Blair și Victor Ponta apăruseră și anterior în presa britanică, în decembrie 2013, care descria modul în care Tony Blair i l-a prezentat pe Victor Ponta fostului președinte american Barack Obama, ca fiind „un posibil viitor client”, cu ocazia ceremoniei de la Johannesburg dedicată memoriei lui Nelson Mandela.

Se pare că ultima vizită a lui Tony Blair în Romania s-a derulat în februarie 2015, când a discutat la Palatul Victoria cu Victor Ponta. Anterior mai fusese la București în martie 2012, în iunie 2013, dar și în decembrie 2014, după ce Ponta a pierdut prezidențialele.

Presa a acreditat, dar justiția nu a avansat prea mult în acest subiect, că Tony Blair ar fi interferat, în mandatul lui Victor Ponta, cu guvernul dar și personal cu premierul României, facturile fiind plătite de omul de afaceri Sebastian Ghiță(11). Chiar dacă justiția nu a dovedit nimic (lucru obișnuit în România), coincidențele rămân și vorbesc de la sine.

La fel de semnificativ este și faptul că Victor Ponta a urmat exemplul lui Tony Blair și a înființat Fundația Black Sea Regional Projects (BSRP) pentru consultanță și promovarea unor proiecte de afaceri în regiune și în Orientul Mijlociu. Aruncând o privire spre membri fondatori și board-ul fundației, regăsim și o interesantă schiță politică a viitorului (devenit actual) partid PRO România:

(i) președinte: Victor Ponta;

(ii) vicepreședinți: Daniel Constantin, Nicolae Bănicioiu, Mirel Palada;

(iii) director executiv: Geanina Pușcașu;

(iv) membri fondatori: Marius Nica, Sorin Cîmpeanu, Robert Cazanciuc, Cristian Socol, Florin Jianu, Dan Sultănescu.

Că este așa, a simțit și fostul lider al partidului, Liviu Dragnea, care le ceruse membrilor PSD să nu colaboreze cu fundația lui Ponta(12). Probabil motiv (printre altele) al disensiunilor dintre cei doi, boicotul impus BSRP în partid i-a îndepărtat și mai mult, până într-acolo încât Victor Ponta să încerce să preia controlul guvernării folosindu-se de Sorin Grindeanu. Cum lovitura de palat a eșuat, Ponta a trebuit să părăsească PSD, scoțându-și la lumină noul proiect politic.

PRO România a fost lansat în mai 2017, inițiativa aparținându-le lui Victor Ponta, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu. Liderul său l-a descris ca partid de centru-stânga, cu ideologie social-liberală, dar și ca un stand-up party (sic!) cu orientare pro-europeană. În iunie 2019, Partidul Democrat European a primit PRO România ca membru național cu drepturi depline.

PERSONAJE CONTROVERSATE, POLITICI LUMINOASE?

Tony Blair a fost premier al Marii Britanii din partea Partidului Laburist timp de zece ani, cu trei victorii în alegerile generale; în acest răstimp a împins politica partidului său de la stânga doctrinară către centru. În mandatele sale economia Marii Britanii a avut în general rezultate bune, așa că Blair și-a permis să introducă anumite reforme socialiste, de tipul salariului minim la nivel național.

Nu i s-au imputat multe lucruri în planul politicilor naționale sau europene; ceea ce i s-a reproșat (și motivul pentru care a fost mereu ridiculizat) a fost parteneriatul nestrămutat cu americanii, fie că a fost vorba de administrația Clinton, fie că a fost administrația Bush. Rezultatul a fost implicarea Marii Britanii în conflictele declanșate în Afganistan și Irak, decizii care i-au fost ulterior arătate cu degetul atât de opoziția politică, cât și de opinia publică.

Gerhard Schröder a fost, în schimb, un politician cu o anvergură discutabilă și omul care a insistat mereu să apropie Germania de state autoritare sau în curs de a deveni autoritare, așa cum este cazul Federației Ruse, a Chinei sau Turciei, sub pretextul realismului politic, dar și în virtutea unor câștiguri în plan personal (unele de imagine(13), altele materializate în câștiguri financiare(14)).

Prim-ministru al Turciei între anii 2003 și 2014, președinte din anul 2014 și până în prezent, Recep Tayyip Erdogan domină cu personalitatea sa politica Turciei de aproape douăzeci de ani. Și-a început cariera politică într-o formațiune declarat anticomunistă, a continuat ca membru într-un partid islamist – Partidul Bunăstării, înființat de Necmettin Erbakan, a fost condamnat și încarcerat pentru idei anti-seculariste, iar mai apoi a înființat AKP, partidul care l-a adus la putere, și despre care a declarat că nu ar fi de orientare islamistă.

De fapt Erdogan, în virtutea educației și ambițiilor sale, are ca singur orizont puterea, pentru a cărei menținere poate fi islamist și naționalist, dacă această doctrină îi aduce o majoritate în electorat; de asemenea este declarat anti-occidental și anti-creștin (mai puțin în declarații publice și mai mult drept consecință a acțiunilor sale), amic și adversar al Federației Ruse ș.a.m.d., după cum îi dictează umorile.

Fascinația pe care Victor Ponta a dezvoltat-o pentru personalități politice cărora le-a recunoscut implicit forța și superioritatea, cum este cazul lui Adrian Năstase, Tony Blair, Gerhard Schröder ori Recep Tayyip Erdogan, definește orizontul ambițiilor sale politice.

Își dorește, desigur, o imagine de teoretician politic și om de stat cu alură occidentală, în stilul Blair, dar consideră că în țară este preferabilă o combinație între Năstase și Erdogan, care-i este constitutiv mai aproape, dar și potrivită cu ideea pe care o are despre români.

Mandatul de premier al lui Victor Ponta, dintre anii 2012 și 2015, ne oferă repere concrete pentru a-l înțelege: ne ajută să-i reconstituim profilul uman și politic, inclusiv multitudinea de controverse în care a fost implicat, de la cazul procurorului Panait(15), la masteratul de la Universitatea din Catania (care s-a dovedit a fi un postuniversitar), masteratul de la Oxford – Colegiul Exeter (inexistent), teza de doctorat plagiată și, în cele din urmă, titlul de doctor anulat definitiv, printr-o decizie a justiției.

Ar mai fi, de asemenea, acuzația lansată de Traian Băsescu privind apartenența lui Victor Ponta, ca ofițer acoperit, la SIE, aspect asupra căruia fostul președinte a insistat și după ce și-a încetat mandatul, menționând că are dovezi serioase care să-i susțină afirmațiile(16). Victor Ponta nu s-a grăbit să confrunte niciunul din scandalurile enumerate, preferând să se detașeze de ele și contând că memoria electoratului este scurtă.

Nu mai puțin important este modul în care a decis să își depună mandatul pe fondul crizei politice care a urmat tragediei din clubul Colectiv, dar și încercarea de a-l înlătura pe Dragnea de la conducerea PSD, urmărind prin Sorin Grindeanu să preia guvernarea și puterea în partid.

În timpul mandatului său Victor Ponta nu a fost doar un admirator al lui Erdogan, ci și un entuziast susținător al cooperării economice cu China. În plus, primii doi ani ai mandatului său au fost marcați de disputele continue cu președintele țării, pe atunci Traian Băsescu, mizând pe imaginea dezastruoasă pe care acesta din urmă o lăsase electoratului, după ce a impus măsuri dure de sacrificiu bugetarilor și pensionarilor.

Dacă ar fi să căutăm un termen potrivit prin care să descriem acțiunea politică a lui Victor Ponta, cred că ar fi oportunism, dacă încercăm să-i descriem paleta motivațională, am putea folosi ambiție nemăsurată, iar în privința caracterului, cred că termenul de mercantilist ar fi potrivit(17). Cu alte cuvinte, nu-i așa, un om al zilelor noastre.

PUTEM MAI MULT DE ATÂT? AR TREBUI SĂ ÎNCERCĂM

Cred că planul (redivivus) celei de-a treia căi pentru România nu este nimic altceva decât un proiect prin care forțele care au creat actualul PSD și controlează politica românească de trei decenii încearcă să ocupe din nou, pentru următorii zece ani, întreg spectrul politic, printr-un efort de reinventare.

Cum actualul PSD a devenit un mamut anchilozat, spargerea sa ar fi un eveniment suficient de semnificativ încât să provoace o nouă emulație în spatele căreia manevre politice mai mult sau mai puțin transparente să permită construirea unei noi oferte politice, și anume: (i) pe stânga acea parte conservatoare a PSD dominată de personaje de tipul lui Șerban Nicolae; (ii) către centru o nouă alianță a facțiunii din PSD considerată progresistă, împreună cu PRO România și posibil alături de ALDE (dacă nu rămâne sub controlul lui Popescu Tăriceanu, care ar putea îndrepta formațiunea către conservatorii din PSD) și (iii) PNL împreună/alături de PMP (dacă popularii mai trec pragul electoral).

Privind atent acest proiect aflat (încă) la ora schițelor, vom observa că nu diferă aproape cu nimic de perioada anilor 2011 – 2014, în care PRM încă mai activa pe extrema stângă naționalistă (deși mulți îl văd încă un partid situat la extrema dreaptă naționalistă) unde se inserase PP-DD, USL încerca să pară că a ocupat centrul, iar PDL simula o poziție de centru dreapta.

Ce avem în plus astăzi și pentru următorul deceniu pe eșichier este alianța USR + Plus, născută din cultura protestului (2013 – 2014 și 2017 – 2018) și guvernarea tehnocrată Cioloș; alianța fiind creditată de cele mai recente sondaje cu un scor situat între 16 și 18%.

Ori, consideră Sebastian Lăzăroiu, Victor Ponta țintește nu doar electoratul firesc (natural) al PSD, pentru că știe că nu mai poate conta în întregime pe el, ci ar avea ambiția (iar Victor Ponta nu neagă) de a ținti și o parte a bazinului electoral al USR + Plus.

Este posibil? Că Victor Ponta ar încerca să atragă din bazinul PSD electoratul mai tânăr, eventual pro-european și cu spirit antreprenorial, ori chiar o parte a bugetarilor ce nu se mai regăsesc în discursul conservator, pro-oligarhic și euro-sceptic al PSD-ului de tip Șerban Nicolae, este absolut legitim. De altfel, în ciuda aspectelor controversate din trecutul său politic, Victor Ponta este liderul pesedist care mai poate fi considerat digerabil atât în țară, cât și de anumite cercuri de la Bruxelles.

Dar de ce ar vota o parte a electoratului USR + Plus cu Victor Ponta la prezidențiale în anul 2024, este mai dificil de explicat dacă privim chestiunea doar dinspre Ponta și planul său (a treia cale) de a edifica un centru-stânga cu care să dea lovitura în anul 2024; adică să ajungă președinte și să aibă și un guvern al său. Va trebui să privim și dinspre USR + Plus, dar și contextul politic în sine, așa cum ar putea arăta undeva în orizontul anilor 2023 – 2024.

Sebastian Lăzăroiu are dreptate să spună că dacă USR + Plus nu pot marca convingător la alegerile locale și parlamentare din anul 2020 (poate începutul anului 2021, depinde de contextul pandemic), alianța și partidele constituente vor intra în criză profundă, iar bazinul susținătorilor electorali se va dilua serios, pradă dezamăgirii. Acești dezamăgiți vor putea fi, în mare parte, trofeul lui Victor Ponta.

Din păcate pentru Victor Ponta și din fericire pentru societatea românească, principalul inamic al celei de-a treia căi (ceea ce a fost valabil și în 2011 – 2014, doar că Vasile Dâncu a preferat să nu o spună decât cu jumătate de gură) va fi (din nou) chiar Victor Ponta și aroganța, inconsecvența, respectiv autosuficiența ce-l caracterizează, duse uneori la extrem, care îl împiedică să ia cele mai bune decizii, ori să se acomodeze cu electoratul mult mai critic ce provine exact din zonele din care își dorește astăzi, declarativ, să adune trofee.

Cât ne privește pe noi, electoratul, insist din nou pe nevoia ca fiecare să se pună la adăpost de tentațiile cu care ne ademenesc politicienii vechi, noi sau reinventați, prin gândire critică. Până la urmă, nu-i așa, gândirea critică ne poate determina să ne punem câteva întrebări simple, la al căror test mulți dintre politicieni pot să eșueze lamentabil. Și una dintre aceste întrebări simple este de ce anume ne-am dori să repetăm experiențele neplăcute ale trecutului? La această întrebare nu văd cum doctrina (reinventată a) celei de-a treia căi ori Victor Ponta personal ar putea răspunde convingător.

NOTE_______________

1(#) https://ziare.com/victor-ponta/premier/ponta-despre-moscheea-uriasa-din-bucuresti-am-pus-in-aplicare-o-intelegere-discutata-de-basescu-1373044

2(#) https://www.digi24.ro/stiri/externe/hagia-sophia-de-la-istanbul-va-fi-transformata-in-moschee-recep-erdogan-a-anuntat-deschiderea-fostei-bazilici-pentru-rugaciuni-1336282

3(#) https://vasiledancu.blogspot.com/2011/06/romania-intre-treia-cale-si-mersul-pe.html

4(#) https://republica.ro/lazaroiu-jocul-lui-ponta-la-primaria-bucuresti-este-foarte-complicat-daca-pnl-si-usr-plus-nu-se-inteleg

5(#) https://romania.europalibera.org/a/decizie-definitiva-victor-ponta-ramane-fara-titlul-de-doctor-%C3%AEn-drept/30725375.html

6(#) https://vasiledancu.blogspot.com/2011/06/romania-intre-treia-cale-si-mersul-pe.html

7(#) http://bsrp.ro/

8(#) https://evz.ro/numeroasele-contracte-controversate-de-consultanta-ale-fostului-premier-britanic-tony-blair.html

9(#) https://www.romania-insider.com/sources-runaway-romanian-investor-sebastian-ghita-seen-serbia

10(#) http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17545203-tony-blair-are-contracte-guvernanta-romania-declaratie-financial-times-unui-apropiat-lui-blair.htm

11(#) https://revista22.ro/actualitate-interna/legtura-dintre-ponta-i-tony-blair-pe-care-fostul-lider-al-pds-l-are-model-n-politic

12(#) https://revista22.ro/actualitate-interna/fundaia-lui-victor-ponta-intre-prietenia-cu-china-si-racolari-de-pesedisti

13(#) A primit titluri de Doctor Honoris Causa de la: Universitatea Tongji din Shanghai în 2002, Universitatea Sankt-Petersburg în 2003 și Universitatea Marmara din Istanbul în 2005

14(#) https://www.profit.ro/stiri/economie/fostul-cancelar-gerhard-schr-der-numit-director-in-conducerea-celei-mai-mari-companii-petroliere-din-rusia-17144892

15(#) https://www.bursa.ro/exclusivitate-alexandru-lele-victor-ponta-se-teme-de-adevar-in-cazul-mortii-lui-cristian-panait-28436326

16(#) https://evz.ro/basescu-ponta-ofiter-acoperit-sie.html

17(#) Vezi Erich Fromm, teoria caracterului social: marketing character – caracterul mercantilist (https://en.wikipedia.org/wiki/Character_orientation)

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Buna analiza. Puie Monta e pus binisor la insectar. Dar nu cred ca va avea succes la prezidentiale. E drept, memoria unora e scurta, dar nu chiar atit,
    Dar pen`ca si uitarea-i scrisa-n legile omenesti, o corectura: „după ce a impus măsuri dure de sacrificiu bugetarilor și pensionarilor.”
    Doar bugetarilor, nu si pensionarilor. E drept, a existat intentia, dar decizia CCR a declarat „intentia” ca neconstitutionala.

    • @Victor L
      Adevărat. Dar faptul că a încercat îl păstrează exemplu negativ viu în memoria pensionarilor.
      E ca și cum le-ar fi luat cei 15% din pensii.

  2. Un partid sau/si o noua orientare politica au amandoua nevoie de un lider nou. Ponta nu se inscrie in chestia asta, are mult prea multe bube-n cap – numai faptul ca a fost in SIE sau ca si-a plagiat doctoratul e suficient ca sa nu pupe electorat USR+.

  3. ” A treia cale” există la nivel european şi se numeşte „progresism”. Exponentul ei a fost Macron care a mizat iniţial pe un discurs diversionist stânga-dreapta pentru a fura electorat de la partidele tradiţionale, care pentru moment a reuşit în Franţa. La alegerile europarlamentare din 2019, „progresiştii”( care au fuzionat cu masonii din ALDE) au obţinut un scor bun fiind cu 13,9% al treilea grup politic din Parlamentul European. Ca aliaţi în PE sunt socialiştii+democraţii şi ecologiştii, care împreună obstrucţionează „dreapta” din PPE, conservatorii şi naţionaliştii.
    Vom concluziona că „progresiştii” sunt de fapt de centru-stânga, cu o atitudine refractară faţă de stânga clasică, dar mai ales contra „dreptei. În România, progresiştii sunt delegaţi a fi USRPLUS, adică Barna+Cioloş, aflat în grupul Renew Europe al lui Macron. Ponta a încercat să intre în grupul Renew Europe al lui Macron, dar nu a fost primit şi a plecat la stânga moderată din grupul democrat(aliat cu socialiştii).
    De fapt, această ideologie progresistă face valuri în toată lumea, inclusiv în SUA. În principal este o ideologie anti-establishment clasic, în formele extremiste atacând eşafodajul democratic al statelor naţiune, fiind pe fond anarhiste. Parţial asta încearcă şi Barna şi Ponta, dar din morive diferite, Barna o face ideologic ca Macron, Ponta o face din oportunism. Este posibil ca dacă PSD se salvează cu 25%, atunci cuplurile progresiste să prindă o putere electorală de aprox. 25-30%, respectiv Ponta max. 10% şi USRPLUS între 15-20%.
    Problema este că ideologia „progresistă” introduce o destabilizare în sistem care pentru România poate fi extrem de periculoasă. Apropo, chiar vedeţi o guvernare stabilă PNL+USRPLUS? Eu nu văd asta, este mult mai probabilă o guvernare PSD+Pro-România+USRPLUS, aprox. identică cu troica din Parlamentul european socialişti+democraţi+progresişti+ecologişti.

    • @Lucufer
      Permiteti-mi sa NU fiu de acord cu dvs. Apropierea pe care o faceti intre Macron si „progresismul” american este la fel de eronata cu aceea de a traduce termenul de „liberal”, in intelesul american, prin „liberal”. Sau a comenta in Ro.despre „liberalii” americani.
      Nu cred ca exista dovezi in sprijinul „progresismului” lui Macron care sa il faca, cat de cat, apropiat progresismului american. Acolo e vorba despre un stangism quasi-bolshevic. Unde vedeti la Macron asa ceva?
      Ca fapt divers, semnalez un paradox comic legat de Macron. Am avut ocazia sa vorbesc cu francezi de dreapta si de stanga. Cu cat erau mai radicali cu atat il injurau mai tare pe Macron. Culmea e ca argumentele lor erau de o similaritate frapanta, dar interpretarea acelorasi fapte imputate era in totala opozitie.
      De la CV-ul lui Macron pana la masurile de tip economico-social luate in timpul acestui mandat de presedinte. Cei de stanga spuneau ca Macron este un presedinte de ultra-dreapta care favorizeaza oamenii avuti si marele capital (cu referire directa la Banque Rotschild unde a lucrat Macron) si mondializarea care profita acestora, ca favorizeaza neo-liberalismul dominant la Bruxelles in defavoarea francezului obisnuit, etc.
      Cei de dreapta spuneau ca Macron este un progresist ultra-stangist care favorizeaza progresismul dominant la Bruxelles, ca sustine mondializarea distrugatoare a culturii (in sens larg) nationale si a bunastarii francezului obisnuit impunand valori menite a servi marele capital (cu referire directa la Banque Rotschild unde a lucrat Macron) transnational.
      La remarca mea privind etichetarea atat de diferita a lui Macron de catre sustinatorii dreptei si stangii raspunsul a fost acelasi, din ambele parti: ah, aia sunt niste prosti!! Nu inteleg nimic!!
      :-))

      • Păi chiar Dvs confirmaţi politica „progresistă” stânga-dreapta a lui Macron, de fapt aşa zisa „a treia cale”. Ar trebui să adăugaţi şi politică externă a lui Macron, care a dat nişte declaraţii belicoase şi a lansat pretenţia ca Franţa( cu Germania ca anexă…) să fie Suveranul Europei, cu UE un fel de neo-imperiu condusă de un dualism franco-german. Au mai fost şi Napoleon, Hitler şi Stalin care voiau o Europă A LOR, condusă de ei….
        Mai mult, politica externă a Germaniei şi Franţei, ostilă SUA+UK+NATO, dar favorabilă Rusiei şi Chinei, creează adevărate spaime în ţările din Estul Europei, vândute şi trădate de atâte ori de „marile democraţii” vestice….

        • sigur ati auzit de maresalul petain , „le coq gaulois” ! aia (politrucii macronieni / microbieni) traiesc din gloria napoleoniana, cind ei seamana acum mai mult cu brunetii cu parul cret din nordul africii. din nefericire, spre bucuria putorilor bugetare si politrucilor cleptocrati, romania copie franta. in general jivinele dimbovitene iau ce i mai prost din afara, ce altceva i ar mentine n top ?!

        • @Lucifer
          Vai, ce să spun ?!!? Unii au dreptul la autonomie strategică, alții nu (si nu vorbesc doar de apărare). Extraordinar!
          Ne uitam cu admirație înfricoșată la avansul Chinei, dar nu vrem să facem nimic pe tema asta. Ceva care să nu ne lege veșnic la „căruțe” cu alți vizitii.
          Argumentăm șmecherește că domnitorii valahi/moldavi trebuiau să surfeze tactic valurile politice ale vremurilor / sa joace permanent la 2 capete, dar pretindem ca alții nici să nu se gândească la această abordare. E marcă înregistrată RO ?!?
          Interesul UE este identic (in toate componentele sale) cu cel american sau britanic?!? Trump&BoJo spun explicit că nu. Atunci?!?
          Despre ce declarații belicoase vorbiți? Dați un exemplu, ceva.

          Ostilitate față de US&UK?!? Ma scuzați, ați vrea ca unii să sară mereu la scandal si restul să tacă spășiți? Ca ce chestie ?!?

          Congresul american si parlamentul britanic au analizat/analizează implicarea directă a Rusiei in alegerile din 2016 si referendumul ptr.Brexit. Trump a fost chiar acuzat oficial. Iar noi le căutăm „bube în cap” lu’ Macron&Merkel. Asta e chiar bună.
          De unde rezultă că as fi confirmat „progresismul” lui Macron? Si vă amintesc că folosiți termenul de progresism in sensul lui american.

  4. „…Victor Ponta nu ar mai cocheta cu a treia cale și a abandonat temele doctrinare pe care și le-a însușit din perioada în care mentorul său politic era Tony Blair”

    Mă iertați, dar realist vorbind, dl Victor Ponta nu a avut nimic altceva de-a face cu Tony Blair în afara unei îtâlniri cercetate de procurori, în care au fost implicate diverse servicii și Copilu’. Adevăratul mentor al d-lui Victor Ponta a fost și este dl Adrian Năstase.

  5. Din pacate din toti cei ce au vorbit sau vorbesc despre, nimeni nu stie sau nu intelge ce este A treia cale de dezvoltare socio economica a omenirii sau cum ii mai spun Calea lui Thomas Paine

  6. Politica romaneasca seamana cu drippingurile lui Pollock – nu pricepi nimic din increngaturi, dar daca te uiti bine ai patternuri similare la scara macro si micro. Ideile conteaza fix zero, toate structura este o pozitionare si repozitionare fata de centre de putere instabile. Uite Dragnea: il durea la basca de ideologia pad (wage-led growth), iar odata ce a disparut, tot anturajul a ramas fara sustinere. Acum se vor sparge si aripile se vor recoagula in jurul altor centre.

  7. New labour, a treia cale a lui Tony Blair, este creatia lui Margaret Thatcher, cel putin asa spunea ea cand a fost intrebata care este cea mai imporanta mostenire a sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Cuvintele care ucid şi zidurile din noi

“Şcoala noastră e o şcoală unilaterală intelectualistă, iar nu o şcoală educativă, în sens larg. Ea nu ţine seama nici de...

Isus al meu: o cronică şi două scrisori

Am citit cu interes şi multă curiozitate intelectuală volumul Isus al meu al lui Gabriel Liiceanu şi pentru că sunt un cititor...

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Despre inconsistența „punctelor critice” în evoluția sistemelor naturale complexe

Tu vei muri de bătrânețe. Eu voi muri din cauza schimbărilor climatice. Tânăra care poartă pancarta pe care se...

Pandemia, criza economica si mersul capitalismului. Este un nou moment de cotitura?

–urmare la un interviu-- Omenirea va invinge in razboiul teribil cu Covid-19, un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.