Rusia lui Putin a acoperit, cu vuietul sângeros al canonadelor sale, vocea celeilalte Rusii: în acest ocean de propagandă , de crimă şi de laşitate, decenţa şi demnitatea, memoria şi sensibilitatea devin prezenţe subversive. Ca şi în vremea Generalissimului Stalin, Rusia este o închisoare dintre ale cărei ziduri mai pot răsuna doar tonurile entuziate ale marşurilor oficiale. Vocile ce nu acceptă încazarmarea terorii şi a autocraţiei sunt strivite şi amuţite. Imperiul îşi devoră, ca de atâtea ori, poporul pe care pretinde că îl serveşte, glorios.
Din această celalaltă Rusie, aşezată sub piatra tombală a totalitarismului, vine şi Varlam Şalamov: cel care a petrecut o întreagă viaţă în infernul de piatră, de vânt şi de frig al Gulagului a ales să scrie, fără emfază profetică şi fără speranţă vană, despre umanitatea pe care stalinismul a comdamnat-o să fie zidită de vie, aproape de marginile lumii. Monumentul născut din vocaţia disperată a literaturii sale este seria de “ Povestiri din Kolîma” ”, un monument între ale cărui pagini palpită inimile celor care au murit, spre a fi înghiţiţi de neînduplecatul vânt al Nordului.
Viaţa lui Şalamov nu a cunoscut apoteoza îngăduită lui Soljeniţîn. Cartea sa, circulând în samizdat şi editată în exil, nu a fost decât parţial recunoscută drept ceea ce este cu adevărat. Scriitorul a murit, cehovian, într-un alt salon numărul 6, în pântecele unei Uniuni Sovietice ce părea de neclintit. Singurătatea sa este singurătatea operei sale. Unică şi neliniştitoare, cartea sa despre Kolîma este un testament şi un capăt de drum al istoriei înseşi.
Posteritatea lui Şalamov a fost modelată de comparaţia inevitabilă cu Soljeniţîn. I–a unit un destin al suferinţei şi al memoriei, căci ambii vin din acest adânc de moarte şi de uitare spre a trezi amintirea celor care nu mai sunt. Ambii au fost, până la capăt, duşmanii utopiei în care au întrevăzut firul sângeros al crimei de stat.
Dar Şalamov are, în identitatea sa profundă, un timbru cehovian al empatiei sceptice care îl deosebeşte de profeticul Soljeniţîn. Dacă acesta din urmă s-a vrut a fi un un profet ce arată lumii calea rătăcită cândva, Şalamov nu a avut, asemeni lui Cehov, decât ambiţia de a scrie, precis şi sobru, despre infernul în care a locuit. Textele sale nu cuprind pasajele de critică ideologică din “ Arhipelagul Gulag”. Ele sunt un album de fotografii în care se află alături moartea, frigul, durerea, foamea, disperarea, dar rareori speranţa. Ca şi Cehov, autorul “Insulei Sahalin”, Şalamov posedă un geniu al privirii şi al detaliului. Povestirile sale sunt cronica unei coborâri în infern. Intense şi insuportabile în laconismul lor, istoriile lui Şalamov nu pot avea un happy-end. Căci în acest domeniu al marginii absolute nu mai există puterea de a spera.
Scriind despre poetul care moare, scriind despre agonia lui Osip Mandelştam, Şalamov scrie despre confruntarea tiraniei cu acest delicat, fragil, visător intelectual ce ajunge la capătul drumului său de chin. Nimic grandilocvent în pasajele ce îi reconstituie trecerea. Osip Mandelştam supravieţuieşte, în moarte fiind, pentru ca tovarăşii de detenţie să mai aibă dreptul la raţia sa : măreţia poetului se măsoară în mizerabila cantitate de pâine.
Cei care au admirat URSS şi saltul ei spre viitor au fost ales orbirea şi ticăloşia. Pentru aceşti pelerini ai abjecţiei şi ai complicităţii, iadul lui Şalamov nu a existat niciodată, de vreme ce el era ascuns de literele majestuoase ale viitorului comunist. Celalaltă Rusie a fost devorată de Uniunea Sovietică. A vorbi despre crime şi suferinţă însemna să întinezi onoarea revoluţiei înseşi.
Pentru toţi aceştia, ca şi pentru cei care, în Rusia de azi, aleg să se închine tiraniei lui Putin, Kolîma lui Şalamov nu poate însemna nimic. Zilele, nopţile, lunile şi anii scurse în imperiul de frig şi de uitare sunt doar o notă de subsol. Sufocată de vuietul autocraţiei criminale, Rusia lui Cehov şi a lui Şalamov se refugiază în teritoriul delicat şi polifonic al literaturii. Şi poate că, în cele din urmă, ea se va retrezi la viaţă, spre a recupera ceea ce se mai poate salva după orgia barbară de acum. Atunci, doar atunci, textele lui Şalamov vor fi recitite, ca un semn al acestei îndărătnicii a memoriei ce nu acceptă uitarea : din suferinţă se va naşte, poate, un sentiment al speranţei.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dar de ce sa ne oprim in Rusia!? In România am avut la fel, Pitești, Sighet, Jilava, Canalul; e o lista și aici fără sfârșit.
Toți făuritorii de viitor din trecutul comunist, împreună cu copii lor de azi au mâinile pătate și cel mai important e sa nu uitam asta niciodată.
Norocul generației tinere de azi, e că se pot tine la distanta de aceste ființe ce nu pot fi catalogate nici ca oameni și nici ca animale, e un regn aparte.
Foarte pertinent comentariul. Felicitari!
Extraordinara carte, o memorie fenomenala si un ochi proaspat pentru ceea ce a insemnat comunismul sovietic.
Am citit ambele volume ale Povestirilor din Kolima dupa ce mai intai am citit Arhipelagul Gulag. Ceea ce m-a surprins la Salamov e tonul impersonal folosit in descrierea celor vazute din lagar, parca nu exista nicio emotie, niciun sentiment. Dupa o asemenea experienta, omul isi toceste complet insasi fiinta sa, se depersonalizeaza. Daca Gulagul a adus ceva, atunci a adus distrugerea oricarei identitati si fiinte umane.
Mda, aveti dreptate. Doua Rusii, din care cea mai mica (Rusia elitelor) are puterea totala…
In Romania cam la fel, doar am reusit sa intram in UE/NATO.
Ce ma amuza pe mine este ca toti vorbesc de abuzurile comunistilor din anii ’50, dar nimeni nu spune nimic de abuzurile din timpul lui Ceausescu. Victimile sale, ascunse sub dosare penale falsificate nu intereseaza pe nimeni.
Oare suntem mai departe de regi,mul putinist?
Atunci cand speranta moare, ea este inlocuita de memorie. Atunci cand se asterne si uitarea, inseamna ca totul moare. Chiar daca nu mai speram multe, niciodata nu trebuie sa uitam. Persistenta memoriei reprezinta samanta, punctul intial din care se va naste o lume noua. „Linistea uitarii” nu ar trebui sa ne cuprinda niciodata, altfel raul va reaparea constant in lume.
„Cerne Doamne linistea uitarii
Peste nesfarsita suferinta. /
Seamana intinderi de credinta
Si sporeste roua indurarii.
Rasadeste Doamne dragostea si crinul
In ogorul napadit de ura
Si asterne peste munti de zgura
Linistea, iertarea si seninul.” (Ruga, Coneliu Coposu)
Minunat citatul din Senior
Daca regimul Ceausesc nu a avut victime, de ce revolutia? Daca a avut, ce ati facut cu victimile? Pute rau….
E iluzoriu să ne închipuim că rușii îl vor savura pe Salamov. Rușii ca atare nu mai aparțin tabloului propriu-zis al Europei. Ei trăiesc o existență particulara, obscura. Căci, prin naștere, rușii sunt un popor rece, o turmă gregară de iobagi, care detesta prosperitatea, libera exprimare. Un popor care nu a ieșit din fantasmagoria comunismului, degenerează obligatoriu. Cultura de masă la mujici s-a degradat îngrozitor, fiind infestata de brutalitate, ignoranta, incitare la ura. Sub tati, in ciuda ferocității fundamentale ce caracteriza regimul, un intelectual rus iubitor de libertate avea incomparabil mai multe mijloace de a se exprima și risca mai puțin dacă o făcea, decât sub Putin. Surghiunul la Tomsk și Omsk era vacanta de odihna în comparație cu lagărele de concentrare introduse de satrapii Lenin, Stalin și noua lighioana odioasa și asasina Puțin. Totuși, comuniștii ii eliberau pe cei care ajunseseră cunoscuti in Occident. Deținuții politici au fost eliberați de Elțin. KGB-istul terorist Putin a umplut repede închisorile cu „in-amici”, „incomozi”, rivali, critici etc. Exista concepția că literatura rusa e mare. Asta e doar o iluzie. Ceea ce reprezintă ea pentru Europa, prin marea sa literatură din sec. al XIX-lea, privita din perspectiva prezentului, aparține unui trecut aproape la fel de nesimnificativ ca și epoca Hades in raport cu politica Greciei actuale. Influenta scriitorilor „indezirabili” va fi întotdeauna infimă și așa a fost dintotdeauna. Căci, dacă analizezi mentalitatea rusă, nu ai cum sa nu vezi că există motiv sa crezi că aduce ostilitate și ignoranță. Apropo de Soljenitin . „Toată vorbăria despre un popor separat ucrainean, declara Soljenitin, ființând de prin secolul al IX-lea și posedând limba proprie, ne-rusa, este un fals inventat recent”. Același lucru spune Dictatorul Rosu. Dar, stupoare! Soljenitin primește cu satisfacție din mainile sângerosului Dictator Premiul de stat. Cealaltă Rusie, Rusia Oamenilor liberi, nu a fost niciodată hegemonică. Și mai exista o literatură, literatura disidenților. Unii autori sunt chiar extraordinari. Bunin, Mandelstam, Nabokov, Andreev, Tvetaeva. Cei rămași, cu mici excepții, fie s-au ofelit, fie și-au prostituat talentul, fie au sfârșit în închisorile „celei mai umane tari din lume”. O Bastilie in care putreziciunea morala înflorește.
Cand am vizitat Rusia in 1972 , din curiozitat,am concluzionat faptul ca proverbele romanesti:”Prostul daca nu-i fudul,parca nu e prost destul !” si „Daca-i dai nas cu Ivan,ti se suie pe divan !” pe care ni le-a spus tata ,sunt perfect valabile in Rusia intr-o substantiala proportie din cauza educatiei si a propagandei comuniste.Asta nu inseamna sa ignoram sau dispretui valorile literare,muzicale ,artistice,etc,consacrate pe plan international!Pe mine,afirmatia unei profesoare ,atunci cand tata a fost dus la Capul Midia in 1950,:”Ai noroc ca esti buna la invatatura ca altfel te-Am da afara din scoala!” mi-a deschis ochii si am continuat sa invat . NU oamenii sunt vinovati ,ci sistemul adoptat cu maxima ipocrizie si brutalitate!La rusi , frica este motorul societatii ,iar sistemul are uluitor de multe metode de a o practica in societate.
Sistemul rusesc nu poate supravietui decât capusând tot ceea ce este in jur. de aceea si-au faurit o retea intreaga de spioni si agitatori, profesori in ale minciunii si furtului, intesând Vestul inca din sec. al XIX-lea, cand pe la conferinte ii asmuteau pe unii impotriva celorlalti.
O gramada de oameni puternici sunt interesati ca puterea rusa sa domine planeta, impreuna desigur cu lojele satanice, si puterea moscovita având la baza lojele. Ceea ce se intâmpla in lume nu este fructul hazardului. Razboiul cu Ucraina este doar un pretext, o perdea de fum, cu sânge intr-adevar, insa mascheaza urgia ce sta sa vina.
Urmasii mongolilor nu vor decât sa domine planeta, atât si nimic mai mult. Insa nu pentru a fauri o societate mai buna, dupa cum afirma aratarea lavrov, ci doar pentru a domina. Atata timp cat trebuie pana vin chinezii sa-i inlocuiasca, care pregatesc si ei calea satanei.
Impresionant articol!Dar,o digresiune:Asta e Romania, Patria mea: oameni cu totul deosebiti-cum permiteti-mi sa spun-dumneavoastra, domnule Ioan Stanomir – in loc sa fie in Curtea Constitutionala, de exemplu,sunt marginalizati si ignorati.In timp ce in numita CCR sunt otrepele natiunii,continuatorii in democratie a lichelelor comuniste!Si mai avem pretentie la a fi in randul natiunilor civilizate!
Fara indoiala Salamov este astazi mai actual ca atunci cand a fost publicat in timpul perioadei de „Glaznost si Perstroika” : „Exterminarea omului cu ajutorul statului nu e oare problema cea mai importanta a vremii noastre, a moralei noastre, intrata in psihologia fiecarei familii ?” scria acesta in articolul “Novaia Proza” aparut in nr.12/1989 din “Novii Mir”. Si tot actuala este incriminarea batjocurii pe care dictatori criminali precum Stalin si Putin o au fata de om, asa cum o gasim in scrisoarea adresata la August 1966 lui Alexandr Isaievici Soljenitin : “Un mai mare dispret fata de om, fata de munca cu greu poate fi intilnit aiurea. Aceasta explica de ce ii pun eu pe cei care lauda munca in lagare in acelasi rand cu cei care at atarnat deasupra portilor de intrare in locurile de detentie inscriptia : “Munca este o chestiune de onoare si glorie, de vitejie si eroism””. Acest slogan cinic, atribuit lui Stalin, se regaseste de nenumerate ori in “Povestirile din Kolima” si “Malul Stang”.
Anne Applebaum, autoare a notabilei lucrari “Gulagul – O istorie”, aparuta in traducere la Humanitas in 2011, declara raspicat, ca a intrebuintat “masiv si cu buna stiinta un singur scriitor – Varlam Salamov” deoarece scrierile sale “se bazeaza pe evenimente reale”. Viitoare necesara curatare ideologica a Rusiei de otrava “imperialismului velico-rus” si a “internationalismului comunist” are nevoie de literatura lui Salamov.
“Rusia nu poate fi prinsă în jocul păcii universale fiindcă acest joc permite reguli acceptate în mod liber şi nici un rus nu poate să înţeleagă vreodată noţiunea cuvântului „reguli de joc”. Singurele reguli pe care le înţeleg ruşii sunt acelea impuse prin forţă.” – G. Manu