luni, iunie 17, 2024

Varlam Şalamov şi cealaltă Rusie

Rusia lui Putin a acoperit, cu vuietul  sângeros al canonadelor sale, vocea celeilalte Rusii: în acest ocean de  propagandă , de crimă şi de laşitate, decenţa şi demnitatea, memoria şi sensibilitatea devin prezenţe subversive. Ca şi în vremea Generalissimului Stalin, Rusia este o închisoare  dintre ale cărei ziduri mai pot răsuna doar tonurile entuziate ale marşurilor oficiale.  Vocile ce nu acceptă  încazarmarea terorii şi a autocraţiei sunt strivite şi amuţite. Imperiul îşi devoră, ca de atâtea ori, poporul pe care pretinde că îl serveşte, glorios.

Din această celalaltă Rusie,  aşezată sub  piatra tombală a totalitarismului, vine şi Varlam Şalamov:  cel care  a petrecut o întreagă viaţă în infernul de piatră, de vânt şi de frig al Gulagului a ales  să scrie, fără emfază profetică şi fără speranţă vană, despre umanitatea pe care stalinismul a comdamnat-o  să  fie zidită de vie,  aproape de  marginile lumii.  Monumentul născut din vocaţia disperată a literaturii sale  este seria de “ Povestiri din Kolîma” ”, un monument între ale cărui pagini  palpită inimile celor care au murit, spre a fi înghiţiţi de  neînduplecatul vânt al Nordului.

Viaţa lui Şalamov nu a cunoscut apoteoza  îngăduită lui Soljeniţîn. Cartea sa, circulând în samizdat şi editată în exil, nu a fost decât parţial recunoscută  drept ceea ce este cu adevărat. Scriitorul a murit, cehovian, într-un alt salon numărul 6, în pântecele unei Uniuni Sovietice ce părea de neclintit. Singurătatea sa este singurătatea operei sale. Unică şi neliniştitoare, cartea sa despre Kolîma este un testament şi un capăt de drum al istoriei  înseşi.

Posteritatea lui Şalamov a fost  modelată de comparaţia inevitabilă cu Soljeniţîn.  I–a unit un destin al suferinţei şi al memoriei, căci ambii vin  din acest adânc de moarte şi de uitare spre a trezi amintirea celor care nu mai sunt. Ambii au fost, până la  capăt,  duşmanii  utopiei în care au  întrevăzut firul sângeros al crimei de stat.

Dar   Şalamov are, în identitatea sa profundă, un timbru cehovian al   empatiei sceptice care îl  deosebeşte de profeticul Soljeniţîn. Dacă acesta din urmă  s-a vrut a fi un  un profet ce arată lumii calea rătăcită cândva, Şalamov nu a avut, asemeni lui Cehov, decât ambiţia de a scrie, precis şi sobru, despre infernul în care a locuit. Textele sale nu cuprind pasajele de critică ideologică din “ Arhipelagul Gulag”. Ele sunt  un album de fotografii în care se află alături moartea, frigul, durerea, foamea, disperarea,  dar rareori speranţa. Ca şi Cehov, autorul  “Insulei Sahalin”, Şalamov posedă un geniu al privirii şi al detaliului. Povestirile sale sunt cronica unei coborâri în infern. Intense şi insuportabile în laconismul lor, istoriile lui  Şalamov nu pot avea un happy-end. Căci în acest domeniu al marginii  absolute nu mai există puterea de a spera.

Scriind despre poetul care moare, scriind despre agonia lui Osip Mandelştam,  Şalamov  scrie despre confruntarea tiraniei cu acest delicat, fragil, visător intelectual ce ajunge la capătul drumului său de chin. Nimic grandilocvent în pasajele ce îi reconstituie  trecerea.  Osip Mandelştam  supravieţuieşte, în moarte fiind, pentru ca tovarăşii de detenţie să mai aibă dreptul la raţia sa : măreţia poetului se măsoară în mizerabila cantitate de pâine. 

Cei care au admirat URSS şi saltul ei spre viitor au fost ales orbirea şi ticăloşia. Pentru aceşti  pelerini ai abjecţiei  şi ai complicităţii, iadul lui  Şalamov  nu a existat niciodată, de vreme ce el era  ascuns de literele majestuoase ale viitorului comunist. Celalaltă Rusie a fost devorată de Uniunea Sovietică. A vorbi despre crime şi suferinţă însemna să întinezi onoarea revoluţiei înseşi.

Pentru toţi aceştia,  ca şi pentru cei care, în Rusia de azi, aleg să se închine tiraniei lui Putin, Kolîma lui  Şalamov nu poate însemna nimic. Zilele, nopţile, lunile şi anii scurse în imperiul de frig şi de uitare sunt doar o notă de subsol. Sufocată de  vuietul autocraţiei criminale, Rusia lui Cehov şi  a lui  Şalamov se refugiază  în teritoriul delicat şi polifonic al literaturii. Şi poate că, în cele din urmă, ea se  va retrezi la viaţă, spre a recupera ceea ce se mai poate salva după orgia barbară de acum.  Atunci, doar atunci, textele lui Şalamov vor fi recitite, ca un semn al acestei  îndărătnicii a memoriei ce nu acceptă uitarea : din suferinţă se va naşte, poate, un sentiment al speranţei.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Dar de ce sa ne oprim in Rusia!? In România am avut la fel, Pitești, Sighet, Jilava, Canalul; e o lista și aici fără sfârșit.
    Toți făuritorii de viitor din trecutul comunist, împreună cu copii lor de azi au mâinile pătate și cel mai important e sa nu uitam asta niciodată.

    Norocul generației tinere de azi, e că se pot tine la distanta de aceste ființe ce nu pot fi catalogate nici ca oameni și nici ca animale, e un regn aparte.

  2. Am citit ambele volume ale Povestirilor din Kolima dupa ce mai intai am citit Arhipelagul Gulag. Ceea ce m-a surprins la Salamov e tonul impersonal folosit in descrierea celor vazute din lagar, parca nu exista nicio emotie, niciun sentiment. Dupa o asemenea experienta, omul isi toceste complet insasi fiinta sa, se depersonalizeaza. Daca Gulagul a adus ceva, atunci a adus distrugerea oricarei identitati si fiinte umane.

  3. Mda, aveti dreptate. Doua Rusii, din care cea mai mica (Rusia elitelor) are puterea totala…
    In Romania cam la fel, doar am reusit sa intram in UE/NATO.
    Ce ma amuza pe mine este ca toti vorbesc de abuzurile comunistilor din anii ’50, dar nimeni nu spune nimic de abuzurile din timpul lui Ceausescu. Victimile sale, ascunse sub dosare penale falsificate nu intereseaza pe nimeni.
    Oare suntem mai departe de regi,mul putinist?

  4. Atunci cand speranta moare, ea este inlocuita de memorie. Atunci cand se asterne si uitarea, inseamna ca totul moare. Chiar daca nu mai speram multe, niciodata nu trebuie sa uitam. Persistenta memoriei reprezinta samanta, punctul intial din care se va naste o lume noua. „Linistea uitarii” nu ar trebui sa ne cuprinda niciodata, altfel raul va reaparea constant in lume.

    „Cerne Doamne linistea uitarii
    Peste nesfarsita suferinta. /
    Seamana intinderi de credinta
    Si sporeste roua indurarii.

    Rasadeste Doamne dragostea si crinul
    In ogorul napadit de ura
    Si asterne peste munti de zgura
    Linistea, iertarea si seninul.” (Ruga, Coneliu Coposu)

  5. E iluzoriu să ne închipuim că rușii îl vor savura pe Salamov. Rușii ca atare nu mai aparțin tabloului propriu-zis al Europei. Ei trăiesc o existență particulara, obscura. Căci, prin naștere, rușii sunt un popor rece, o turmă gregară de iobagi, care detesta prosperitatea, libera exprimare. Un popor care nu a ieșit din fantasmagoria comunismului, degenerează obligatoriu. Cultura de masă la mujici s-a degradat îngrozitor, fiind infestata de brutalitate, ignoranta, incitare la ura. Sub tati, in ciuda ferocității fundamentale ce caracteriza regimul, un intelectual rus iubitor de libertate avea incomparabil mai multe mijloace de a se exprima și risca mai puțin dacă o făcea, decât sub Putin. Surghiunul la Tomsk și Omsk era vacanta de odihna în comparație cu lagărele de concentrare introduse de satrapii Lenin, Stalin și noua lighioana odioasa și asasina Puțin. Totuși, comuniștii ii eliberau pe cei care ajunseseră cunoscuti in Occident. Deținuții politici au fost eliberați de Elțin. KGB-istul terorist Putin a umplut repede închisorile cu „in-amici”, „incomozi”, rivali, critici etc. Exista concepția că literatura rusa e mare. Asta e doar o iluzie. Ceea ce reprezintă ea pentru Europa, prin marea sa literatură din sec. al XIX-lea, privita din perspectiva prezentului, aparține unui trecut aproape la fel de nesimnificativ ca și epoca Hades in raport cu politica Greciei actuale. Influenta scriitorilor „indezirabili” va fi întotdeauna infimă și așa a fost dintotdeauna. Căci, dacă analizezi mentalitatea rusă, nu ai cum sa nu vezi că există motiv sa crezi că aduce ostilitate și ignoranță. Apropo de Soljenitin . „Toată vorbăria despre un popor separat ucrainean, declara Soljenitin, ființând de prin secolul al IX-lea și posedând limba proprie, ne-rusa, este un fals inventat recent”. Același lucru spune Dictatorul Rosu. Dar, stupoare! Soljenitin primește cu satisfacție din mainile sângerosului Dictator Premiul de stat. Cealaltă Rusie, Rusia Oamenilor liberi, nu a fost niciodată hegemonică. Și mai exista o literatură, literatura disidenților. Unii autori sunt chiar extraordinari. Bunin, Mandelstam, Nabokov, Andreev, Tvetaeva. Cei rămași, cu mici excepții, fie s-au ofelit, fie și-au prostituat talentul, fie au sfârșit în închisorile „celei mai umane tari din lume”. O Bastilie in care putreziciunea morala înflorește.

  6. Cand am vizitat Rusia in 1972 , din curiozitat,am concluzionat faptul ca proverbele romanesti:”Prostul daca nu-i fudul,parca nu e prost destul !” si „Daca-i dai nas cu Ivan,ti se suie pe divan !” pe care ni le-a spus tata ,sunt perfect valabile in Rusia intr-o substantiala proportie din cauza educatiei si a propagandei comuniste.Asta nu inseamna sa ignoram sau dispretui valorile literare,muzicale ,artistice,etc,consacrate pe plan international!Pe mine,afirmatia unei profesoare ,atunci cand tata a fost dus la Capul Midia in 1950,:”Ai noroc ca esti buna la invatatura ca altfel te-Am da afara din scoala!” mi-a deschis ochii si am continuat sa invat . NU oamenii sunt vinovati ,ci sistemul adoptat cu maxima ipocrizie si brutalitate!La rusi , frica este motorul societatii ,iar sistemul are uluitor de multe metode de a o practica in societate.

    • Sistemul rusesc nu poate supravietui decât capusând tot ceea ce este in jur. de aceea si-au faurit o retea intreaga de spioni si agitatori, profesori in ale minciunii si furtului, intesând Vestul inca din sec. al XIX-lea, cand pe la conferinte ii asmuteau pe unii impotriva celorlalti.
      O gramada de oameni puternici sunt interesati ca puterea rusa sa domine planeta, impreuna desigur cu lojele satanice, si puterea moscovita având la baza lojele. Ceea ce se intâmpla in lume nu este fructul hazardului. Razboiul cu Ucraina este doar un pretext, o perdea de fum, cu sânge intr-adevar, insa mascheaza urgia ce sta sa vina.
      Urmasii mongolilor nu vor decât sa domine planeta, atât si nimic mai mult. Insa nu pentru a fauri o societate mai buna, dupa cum afirma aratarea lavrov, ci doar pentru a domina. Atata timp cat trebuie pana vin chinezii sa-i inlocuiasca, care pregatesc si ei calea satanei.

  7. Impresionant articol!Dar,o digresiune:Asta e Romania, Patria mea: oameni cu totul deosebiti-cum permiteti-mi sa spun-dumneavoastra, domnule Ioan Stanomir – in loc sa fie in Curtea Constitutionala, de exemplu,sunt marginalizati si ignorati.In timp ce in numita CCR sunt otrepele natiunii,continuatorii in democratie a lichelelor comuniste!Si mai avem pretentie la a fi in randul natiunilor civilizate!

  8. Fara indoiala Salamov este astazi mai actual ca atunci cand a fost publicat in timpul perioadei de „Glaznost si Perstroika” : „Exterminarea omului cu ajutorul statului nu e oare problema cea mai importanta a vremii noastre, a moralei noastre, intrata in psihologia fiecarei familii ?” scria acesta in articolul “Novaia Proza” aparut in nr.12/1989 din “Novii Mir”. Si tot actuala este incriminarea batjocurii pe care dictatori criminali precum Stalin si Putin o au fata de om, asa cum o gasim in scrisoarea adresata la August 1966 lui Alexandr Isaievici Soljenitin : “Un mai mare dispret fata de om, fata de munca cu greu poate fi intilnit aiurea. Aceasta explica de ce ii pun eu pe cei care lauda munca in lagare in acelasi rand cu cei care at atarnat deasupra portilor de intrare in locurile de detentie inscriptia : “Munca este o chestiune de onoare si glorie, de vitejie si eroism””. Acest slogan cinic, atribuit lui Stalin, se regaseste de nenumerate ori in “Povestirile din Kolima” si “Malul Stang”.
    Anne Applebaum, autoare a notabilei lucrari “Gulagul – O istorie”, aparuta in traducere la Humanitas in 2011, declara raspicat, ca a intrebuintat “masiv si cu buna stiinta un singur scriitor – Varlam Salamov” deoarece scrierile sale “se bazeaza pe evenimente reale”. Viitoare necesara curatare ideologica a Rusiei de otrava “imperialismului velico-rus” si a “internationalismului comunist” are nevoie de literatura lui Salamov.

  9. “Rusia nu poate fi prinsă în jocul păcii universale fiindcă acest joc permite reguli acceptate în mod liber şi nici un rus nu poate să înţeleagă vreodată noţiunea cuvântului „reguli de joc”. Singurele reguli pe care le înţeleg ruşii sunt acelea impuse prin forţă.” – G. Manu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro