sâmbătă, iunie 15, 2024

Văzul, auzul, povestea

Prima mea întâlnire cu textul în care Visky András reface, intenționat și declarat, și subiectiv, și fragmentar biografia marelui pictor Michelangelo Merisi Caravaggio s-a produs în vara anului 2014. Atunci când textul (sic!) numit la vremea aceea Caravaggio Terminal a fost prezentat în premieră pe țară, sub forma unui autodefinit proiect teatral, pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Regizat de Robert Woodruff.

Am descifrat atunci ceea ce mie mi s-a părut a fi un spectacol în lege nu doar prin ceea ce am văzut petrecându-se pe scenă, ci și grație câtorva lecturi ajutătoare.  Mai întâi de toate cartea de dialoguri dintre Visky András și Márti Sipós Cel ce vede glasul cu foarte puțină vreme înainte apărută sub egida Fundației Culturale Camil Petrescu și a revistei Teatrul azi. Carte în care Visky András realizează o convingătoare pledoarie pentru autenticitate. Pentru poveste. În absența cărora nu poate exista teatru adevărat. Ca și romanul Fluturele negru, datorat lui Radu Paraschivescu, și care a văzut lumina tiparului în anul 2010, la editura Humanitas.

Poate că nu aș fi revenit asupra celor două titluri dacă acum, cu ocazia repunerii în scenă a piesei  ( da, Caravaggio este un text de teatru autentic, o veritabilă scriere al cărei rost este transpunerea într-un spectacol)  la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, nu mi-ar fi atras în mod particular atenția o replică rostită de protagonist aproape de final. Alungat, excomunicat, lipsit de vedere (or, ce poate fi mai cumplit pentru un pictor decât să îi fie scoși ochii?), Caravaggio își mai înfruntă, își mai provoacă încă o dată prigonitorii/torționarii spunând că, pentru felul în care înțelege el arta pe care a slujit-o, important este auzul, și nu văzul.  Auzul a fost cel ce i-a permis artistului să realizeze ceea ce istoricii de artă socotesc a fi saltul cel mai important din istoria picturii italiene. În esență, abandonul albastrului în favoarea negrului. Mai precis spus a clar-obscurului. “Esența picturii sale care nu cunoaște nici un fel de tabu, nu este atmosfera vibrația culorilor sau farmecul formelor, ci prezența aproape fizică a trupurilor, a masei corpurilor și detaliilor”, scria în 1982 istoricul de artă André Chastel.

Aflat în opoziție permanentă cu ceea ce a fost povara, respectiv blestemul numelui, cu autoritățile administrative, politice, juridice și religioase ale timpului (excelent realizată în spectacolul de la Timișoara scena întâlnirii dintre Papa venit incognito și artistul convins cu greu să ia parte la vernisajul uneia dintre operele sale), certat în același timp cu legea, cu normele de conduită, cu conformismul estetic al epocii sale, cu, hai să zicem, academismul, de fapt poncifele vremii, cu tot ceea ce stăvilea progresul (detalii excelent surprinse de piesă), asumându-și condiția de marginal, de om ce dinamitează prejudecăți și o face cu o voluptate intens savurată,  bântuit adesea de coșmaruri, având premoniția morții violente, pictorul este așezat de Visky András undeva, la jumătatea distanței dintre Villon și Mozart. Dramaturgia montării este așadar o succesiune de flash-uri al căror rost este acela de a-l face pe Caravaggio, metamorfozat în personaj, să se deschidă cu adevărat și adânc pe scenă. În această deschidere și adevărată, și adâncă constă, cred, pentru dramaturgul Visky András, conform confesiunilor din Cel ce vede glasul, atuul principal al teatrului.

Regizorul spectacolului, foarte tânărul Visky Andrej, nu cade în păcatul ilustrativismului. Nici în acela al barochismului fals. Al retorismului calp al imaginii.  Cultivă preponderant și o face în spiritul esteticii lui Caravaggio arta și misterul clar-obscurului.  Regizorul nu recurge la convocarea vizuală a tot felul de tablouri. Nu îl citează decât pe acela al episcopului convins să pozeze nud. Reface condiționările, tabuurile, prejudecățile, caraghioslâcurile unei epoci (foarte bine paginat scenic monologul ridicolului Giovanni Baglione). O epocă  pe care însă o transcende îndeosebi cu ajutorul muzicii de scenă. Căreia compozitorul Visky Péter îi asigură o anume atemporalitate. Să nu ne mire așadar prezența, la un moment dat, a unei chitare electrice. La fel cum o fac și scenografia minimalistă (creație a Luminaxis Studio) și, în special, costumele imaginate de Csegöldi Erika. Caravaggio de la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara devine astfel o meditație, încă o variațiune pe tema eternului conflict dintre revolta specifică artistului autentic și lume. Dintre excelență și mediocritate.

Are multe calități spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara.

La loc de cinste mi se pare însă că se situează consistența, temeinicia lucrului actorii. Lucru nu chiar atât de simplu având în vedere tinerețea regizorului ca și detaliul că unor personalități artistice, recunoscute (Balász Attila, Kocsárdi Levente, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emilia) li s-au asociat o seamă de actori foarte tineri. Jancso Elöd ( cu totul remarcabil în monologul în care se revoltă față de bătaia de joc la care este supus de Caravaggio și partizanii lui), Vajda Boróka, Vadász Bernadett. Kocsárdi Levente și Bandi András Zsolt înregistrează propriile lor momente de excelență, îndeosebi acolo unde relevă goliciunea interioară a unor pretinse persoane importante, înzestrate cu drept de viață și de moarte asupra semenilor. Însă, indiscutabil, Caravaggio este înainte de toate, din punct de vedere actoricesc, spectacolul lui Balász Attila. Serios, puternic, convingător în tot ceea ce face. La fel de la el acasă în secvențele de comic, de grotesc, de tragic. Lorenzaccio de acum aproape 20 de ani a ajuns la maturitate.

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara

CARAVAGGIO de Visky András

Dramaturgia: Visky András

Regia: Visky Andrej

Decoruri:  Luminaxis Studio

Costume: Csegöldi Erika

Compozitor: Visky Péter

Coregrafia: Szekrenyés László

Cu: Balász Attila (Caravaggio), Erdös Bálint (Cecco, Înger), Jancso Elöd (Onorio Longhi), Giovanni Baglione, Ranuccio Tomassoni), Kocsárdi Levente (Papa, Alfonso Tomassino), Bandi András Zsolt (Orazio Gentileschi, Del Monte, Înger) Vajda Boróka (Lena Antognetti), Borbély B. Emilia (Lucia Aratori, Fillide Melandroni), Vadász Bernadett (Giuditta, Pudenzia Bruni, Înger)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro