Vectori de transformare a arhitecturii globale. Perspective pentru anul 2025

Idei cheie

• „Parteneriatul fără limite” sino-rus ar putea deveni principala miză a jocului de putere din 2025, cu Trump străduindu-se activ să prevină această alianță prin negocieri și concesii strategice față de Rusia.
• Conflictul din Ucraina se îndreaptă spre un posibil armistițiu forțat sub presiunea SUA cu riscul deteriorării relațiilor transatlantice.
• Coridorul de Mijloc are potențialul de a deveni o arenă de competiție geoeconomică, fiind o alternativă strategică la Belt and Road Initiative.
• România și Polonia au potențialul de a deveni piese indispensabile în „marele joc” ce conectează securitatea din Arctic până în Mediterana de Est prin rolul crucial al Inițiativei Celor Trei Mări.
• Administrația Trump va forța o recalibrare majoră a relației transatlantice în 2025, cerând Europei să-și asume costuri suplimentare pentru propria apărare și alinierea pozițiilor comerciale față de China.
• Noul peisaj global va fi marcat de fragmentare și apariția unor noi poli de putere. China și Rusia vor căuta să construiască structuri alternative la ordinea instituțională liberală existentă.

Premise și intersecții geopolitice

Preocupările pentru viitor și prognoza geopolitică au fost mereu fascinante însă cel mai adesea complexe și prudente din punct de vedere analitic datorită perisabilității mediului internațional. Interdependența variabilelor cu origini și naturi diferite schimbă ierarhia agendelor sau o anulează pe alocuri făcând tot mai dificilă aprecierea curată a evoluțiilor globale. Cu toate acestea, natura și interacțiunile unor variabile pot fi problematizate, în timp ce metoda scenariilor tinde să capete mai multă relevanță în cazul de față.

Marile teme globale sunt influențate de procese și fenomene interdependente precum competiția între diferitele ordini geopolitice, polarizarea politică și erodarea încrederii,  instabilitatea în creștere și multiplicarea punctelor de tensiune asociate potențialelor conflicte și extremismului, impactul schimbărilor climatice și incertitudinea economică globală.

Magnitudinea și scara la care aceste fenomene generează impact și se influențează reciproc sunt greu de prezis, la fel și asocierile dintre acestea. Anul 2025 reprezintă un momentum plasat pe un segment temporal mai vast, marcat de evoluții rapide, fiind neprofesionist să pretindem că vom știi cu exactitate ce vom bifa concret în calendarul geopolitic și ce nu, însă o serie de evenimente programate sau anunțate vor avea cel mai probabil finalități anticipate, iar altele necesitând o reevaluare după consumarea lor.

Constantele anului 2025 care vor modela peisajul geopolitic țin de sursele curente de instabilitate, respectiv de conflictele aflate în desfășurare în Ucraina și Orientul Mijlociu, de tensiunile crescute dintre China și SUA, în special în regiunea Asia-Pacific, dar și de realegerea președintelui Donald Trump față de care guvernele lumii își recalibrează poziționarea punând sub lupă posibile reorientări ale politicii externe americane.

Anul 2025 indică o serie de costuri economice și sociale pe fondul încetinirii economice a Chinei cu impact asupra economiei globale, presiuni crescute asupra datoriilor în țările în curs de dezvoltare, migrația forțată alături de creșterea extremismului și terorismului islamic în Europa.

Caracterul volatil crescut la nivel global, cu multiple surse de risc care se intersectează și se amplifică reciproc complică evoluția și predicțiile prin instrumentarea unor factori perturbatori de generație nouă precum utilizarea crescândă a Inteligenței Artificiale în operațiunile cibernetice și alinierea acestora la obiective geopolitice, fenomene meteorologice extreme și frecvente, dar și acte de sabotaj care pot genera un impact crescut asupra lanțurilor de aprovizionare globale și presiuni suplimentare asupra securității alimentare și accesului la resursele de apă. Așadar, anul 2025 ne împinge cu elan spre noua realitate de care nu suntem străini, însă ne-ar putea sugera o capsulă temporală ceva mai comprimată, în interiorul căreia schimbările devin mai rapide și dramatice. În acest tablou abilitățile care pot atenua efectul de roller coaster geopolitic sunt reziliența, cooperarea strânsă și coordonarea în cadrul alianțelor strategice.

În spatele acestui material stă o analiză prospectivă proprie bazată pe metoda scenariilor cu orizont temporal delimitat. Am integrat analiza multi-nivel cu elemente sistemice globale, dinamici regionale și implicații naționale, alături de o metodă calitativă care încorporează variabile de prognoză condiționată.

Evoluții probabile

 Palierul transatlantic ar putea fi marcat de tensionări controlate a relațiilor SUA-UE sub presiunea administrației Trump, focalizată pe:

• Reducerea sprijinului militar american pentru Ucraina;
• Presiuni pentru creșterea bugetelor de apărare europene;
• Condiționări comerciale legate de relația cu China;
• Posibile oportunități pentru statele flancului estic al NATO.

Consecință: Posibilă reactivare a dezbaterii privind autonomia strategică europeană.

Sub imperativul mandatului Trump, competiția geoeconomică va fi cel mai probabil marcată de aplicarea unor tarife adiționale pe importurile din China amplificând riscul unei confruntări comerciale cu reverberații globale, în timp ce tensiunile comerciale și tehnologice dintre Washington și Beijing vor crește. Totodată, China va căuta să-și consolideze relațiile cu țări din Africa și America Latină punând la încercare prioritățile și resursele Washingtonului pentru asigurarea stabilității și influenței sale pe continentul sud-american.

Presiunea suplimentară a lui Donald Trump asupra Europei va alimenta reaprinderea curentului autonomiei strategice. Noua administrație americană va pretinde Bruxelles-ului în proprii săi termeni acceptarea unor condiții privind încetarea războiului din Ucraina, alinierea acestora în raport cu obiectivul comercial american față de China – o condiție aproape imposibil de realizat, și un angajament egal în privința cheltuielilor militare. Determinarea lui Donald Trump de a face America măreață din nou (Make America Great Again), stilul său de interacțiune publică versus condiția economică și de securitate a Europei vor pune relațiile transatlantice sub presiune.

Analizând primul său mandat, putem spune că Donald Trump este un războinic comercial. Cu toate acestea, supremația globală americană e tot mai greu de perpetuat prin acte caritabile și risipind resurse. Deducem că strategia sa ar putea fi marcată în anul 2025 de efortul administrației pentru reducerea costurilor militare și canalizarea resurselor materiale spre mari proiecte economice și de infrastructură. Pentru a forța un astfel de rezultat, europenii trebuie să-și asume partea lor de costuri cu apărarea iar banii americani în Ucraina vor înceta să curgă sau sprijinul Washingtonului va fi considerabil diminuat. Acest lucru nu înseamnă că SUA nu vor participa la reconstrucția Ucrainei, ci mai degrabă vor fi direct interesate în revitalizarea Inițiativei celor Trei Mări și în interconectarea Mării Baltice cu Marea Neagră. Acest proiect strategic de infrastructură ar contribui la creșterea economică și la conturarea profilului militar întărit pe flancul estic al NATO, însă cu câți bani americani (?) rămâne de văzut…

Asistăm la un semnal de conștientizare a oportunităților pe termen lung pentru guvernanții români care ne-au plasat pe marginea recesiunii economice, mai ales că Donald Trump respinge ideea partenerilor asistați, dorind angajamente ferme prin coparticipare financiară. Așadar, pomenile electorale nesustenabile contrastează astăzi cu necesitatea angajării financiare în proiecte cu bătaie lungă alături de cea mai mare putere a lumii.

O altă temă majoră a conectivității comerciale, energetice, de transport și infrastructură digitală de interes major pentru România, este Coridorul de Mijloc – traseul care ar putea lega Asia Centrală de Europa prin Marea Neagră și Turcia (am plantat câteva idei aici în 2022). Cercurile de reflecție conservatoare care sugerează printre altele agenda președintelui Trump imaginează Coridorul de Mijloc drept un proiect occidental strategic, capabil să concureze influența comercială a Chinei prin Inițiativa Belt and Road. Probabil, nu întâmplător, China depune eforturi considerabile pentru fixarea influenței sale în Georgia, încercând să anuleze proiectarea Coridorului de Mijloc occidental prin această țară, dinspre Asia Centrală spre Marea Neagră.

Orientarea președintelui Donald Trump spre economie prin intermediul unei strategii globale presupune aranjamente și compromisuri. În consecință, ne place sau nu, vom avea parte de una caldă și alta rece, iar cine nu este călit va trebui să o facă pentru a deveni rezilient. Aici apar în discuție cele două puteri regionale, Rusia și Turcia. Datorită poziționării geografice și creșterii influenței sale în Caucaz și Orientul Mijlociu, Turcia a devenit un actor indispensabil pe harta conectivității est-vest, iar Rusia e o putere care încă mai poate asigura sau perturba echilibrul strategic pe axa dintre Marea Neagră și Asia Centrală. Așa cum afirmam la începutul acestui material, nu putem prevedea tot ceea ce se va întâmpla în 2025 sau care vor fi finalitățile mizelor, însă știm că interesul vital pentru Washington este ca potențialul unui „parteneriat fără limite” între Rusia și China să devină o filă a trecutului și nu una a viitorului. Din acest punct ne ridicăm întrebări cu privire la marile aranjamente geopolitice ale anului 2025, dar pentru care nu avem răspunsuri, însă timpul va clarifica, cel puțin parțial, unele dintre acestea. Așadar, marile teme de reflecție se rostogolesc spre mizele și concesiile părților în cadrul negocierilor dintre Trump și Putin, spre perspectiva încetării războiului în Ucraina sau dacă va fi posibilă pacea, locul României și capacitatea noastră de a accesa oportunități istorice alături de SUA și partenerii occidentali pentru următorii câțiva zeci ani.

Un capitol ceva mai nou, pe care, probabil, îl vom analiza în detaliu cu altă ocazie, ține de competiția în regiunea Arcticului, perimetru cu potențial navigabil în urma încălzirii globale. Aici SUA au un interes direct, iar China și Rusia aspiră să aibă mai multă influență în extremitatea nordică a mapamondului. Alaska este un capitol de politică internă pentru SUA, iar investițiile pentru extracția zăcămintelor pot aduce beneficii considerabile. Consilierii președintelui Trump ar putea estima că tensiunile și conflictele care au loc în alte părți ale globului vor influența și stabilitatea în Cercul Arctic. Din Crimeea până în Marea Baltică obiectivul lui Putin este să creeze o axă militară întărită, iar securitatea flancului estic și a Europei e legată indisolubil de culoarul dintre Marea Neagră și Marea Baltică. Doar prin integrarea rolului NATO din Arctic până în Mediterana de Est vom putea realiza o punte de securitate și dezvoltare transatlantică, iar Inițiativa celor Trei Mări (3SI) se prezintă ca un proiect complementar strategic cheie. Beneficiile aduse de 3SI promit dezvoltarea și consolidarea conectivității economice, energetice, militare și digitale din Marea Baltică până în Marea Neagră și Marea Adriatică.

Putem afirma că „dividendele de securitate” din Marea Neagră/Mediterana de Est și Pacific influențează și determină echilibrul strategic în Arctic, iar România și Polonia au roluri decisive pentru mize mult mai largi, respectiv în jocuri de strategie mare. Privind spre aceste realități și provocări marcate de instabilitate care stau în fața noului mandat Trump, înțelegem că în anul 2025 Statele Unite vor fi nevoite să-și recalibreze resursele disponibile și să negocieze cu diverși actori, inclusiv cu Rusia pentru a obține garanția echilibrului strategic în Orientul Mijlociu și Cercul Arctic, dar și pentru a evita materializarea unui „parteneriat fără limite” sino-rus calculând riscurile de instabilitate mai ample ce ar putea surveni din potențiala prăbușire a Federației Ruse.

Ar fi prea mult să încadrăm aceste demersuri ca parte a reconfigurării alianțelor strategice, însă anul care ne stă în față va fi marcat de eforturi concurente pentru balansare.

Traseul conflictului din Ucraina s-ar putea îndrepta spre un armistițiu temporar sub presiunea SUA

Riscuri asociate:

• Deteriorarea coeziunii transatlantice;
• Continuarea operațiunilor neconvenționale ruse în Europa;
• Vulnerabilizarea flancului estic NATO.

În privința Războiului Ruso-Ucrainean vom desluși în cele din urmă poziția președintelui Donald Trump față de modul în care acest conflict se va prelungi sau se va încheia. O serie de întrebări planează cu privire la posibila reducere sau suspendare a ajutorului militar american și pretinderea unui angajament european sporit pentru susținerea Ucrainei. Poziția americană este decisivă în contextul războiului din Ucraina deoarece va fi un factor de presiune internațională crescută pentru deznodământul conflictului cu posibile finalități spre un armistițiu temporar sub presiunea SUA, cu riscul tensionării și deteriorării relațiilor transatlantice. În paralel, Rusia va continua operațiunile neconvenționale împotriva Europei pentru destabilizarea regimurilor democratice și creșterea influenței sale politice. Alegerile anticipate din Germania planificate pentru 23 februarie 2025 și criza politică din Franța sunt fronturi vulnerabile pentru operațiile de influență ale Federației Ruse.

Nu putem fi naivi că o pace în Ucraina va însemna sfârșitul confruntării cu Rusia. Așa cum Putin înțelege obiectivele Administrației Trump, la fel și Donald Trump e conștient că pentru a păstra supremația globală a SUA trebuie să recurgă la înțelegeri și concesii controlate fără a lăsa un vacuum prea mare pe culoarul transatlantic, dar va căuta cu înverșunare să reducă costurile americane în Europa.

Competiția pentru influență globală va fi marcată de fragmentarea ordinii internaționale prin:

• Consolidarea unor poli regionali de putere (India, Turcia, Kazahstan, Brazilia);
• Intensificarea competiției în „Sudul Global”;
• Eforturi sino-ruse de construire a unor structuri instituționale alternative.

Moscova, la fel ca și Beijingul, își vor amplifica eforturile pentru creșterea influenței in Africa punând gaj pe resursele naturale și minerale strategice ale continentului în competiția globală; prezența și rolul companiilor militare private rusești vor crește, perturbând guvernanța în regiune, iar Sahelul va fi marcat de o creștere a instabilității.

Anul 2025 ar putea înregistra o încetinire economică globală pe fondul reducerii avântului chinez și german și la o tendință de decuplare economică între diferite blocuri datorită constrângerilor și presiunilor exercitate. Consecințele nedorite ale acestui fenomen ar putea determina, în cel mai rău caz, diminuarea cooperării internaționale și creșterea naționalismului economic.

În competiția pentru distribuirea puterii globale, peisajul se diversifică cu actori emergenți. Ne confruntăm cu tendințe de apariție și creștere a mai multor centre de putere regionale precum India, Turcia, Kazahstan și Brazilia; China și Rusia vor continua să-și extindă influența în „Sudul Global”, în timp ce Europa s-ar putea întoarce spre autonomia strategică. Rusia și China vor viza construcții instituționale multilaterale noi până la materializarea unor vectori capabili să conteste ordinea liberală internațională comun agreată după cel de-al Doilea Război Mondial. Prin mecanisme de tip law-warfare și influență globală crescută China ar putea căuta obținerea unui „consens internațional paralel” care să legitimeze oarecum pretențiile sale asupra Taiwanului și nu numai.

Continuarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și în Fâșia Gaza prezintă un risc de escaladare regională prin acțiunile proxi-urilor iraniene cu posibil impact asupra rutelor maritime comerciale în Marea Roșie și perturbarea aprovizionării cu petrol, generând astfel volatilitate pe piețele energetice.

În timp ce modelul de guvernanță globală ar trebui să evolueze spre forme mai flexibile și adaptive care necesită noi mecanisme de cooperare cu implicarea mai multor actori, cu nivele multiple de coordonare pentru prevenire și mediere, crescând astfel importanța diplomației de rețea, majoritatea actorilor mari preferă aprofundarea relațiilor bilaterale, sugerând conturarea unei guvernanțe globale ceva mai fragmentată care va solicita în cazuri particulare eforturi ad-hoc și coaliții schimbătoare. Cu toate acestea, problemele transnaționale (schimbările climatice, migrația etc.) nu pot fi rezolvate unilateral. Competiția și indicatorii de putere se îndreaptă spre multipolaritate, dar interacțiunile marilor actori, în căutarea câștigurilor relative, par să excludă sau să mimeze multilateralismul, iar această dilemă ar putea accentua caracterul anarhic al sistemului relațiilor internaționale în detrimentul formatelor multilaterale de cooperare lărgită.

Putem afirma că interdependența economică nu va elimina logica securității și a competiției pentru putere, în timp ce cooperarea rămâne fragilă și condiționată de interesele naționale. Competiția pentru hegemonie regională în Asia va genera tensiuni majore cu implicații și constrângeri inerente pentru continentul european. Luând ca parametri de analiză competiția strategică și comportamentul puterilor emergente, inițiatorii BRICS vor căuta să-și maximizeze puterea, nu doar să mențină status-quo-ul; proliferarea nucleară și modernizarea militară vor continua, iar conflictele regionale dobândesc trăsături noi cu riscul de a deveni războaie proxi între marile puteri. Într-un astfel de tablou statele de graniță/de cusătură sunt cele mai expuse.

Implicații pentru România

Din perspectiva oportunităților strategice, România are oportunitatea de a se poziționa ca actor cheie în Inițiativa Celor Trei Mări, viitorul Coridor de Mijloc și creșterea profilului militar pentru întărirea securității flancului estic al NATO. Notabil este potențialul de dezvoltare a infrastructurii critice cu sprijin american care va deveni posibil doar prin avansarea unor proiecte strategice concrete de către guvernanții români.

Vulnerabilități și provocări:

• Necesitatea creșterii capacității de cofinanțare a proiectelor strategice;
• Presiuni pentru aliniere în competiția comercială globală;
• Expunere la operațiuni hibride ruse;
• Posibil impact economic negativ datorită încetinirii economice globale.

În planul recomandărilor strategice, pe termen scurt (2025), pot fi sugerate:

• Consolidarea capacității de reziliență națională;
• Dezvoltarea cadrului regional de cooperare;
• Pregătirea pentru scenarii de creștere a efortului militar național sub imperativ american;
• Diversificarea parteneriatelor economice și de securitate.

Iar pe termen mediu:

• Dezvoltarea infrastructurii critice pe axa nord-sud;
• Consolidarea poziției în arhitectura de securitate regională;
• Valorificarea oportunităților oferite de reconfigurarea rutelor comerciale est-vest.

Anul 2025 vine la pachet cu o serie de factori critici ce trebuie atent monitorizați.

a) Indicatori geopolitici:

• Evoluția relațiilor Trump-Putin;
• Dinamica relațiilor sino-ruse;
• Coeziunea NATO și UE;
• Stabilitatea regională în Marea Neagră.

b) Indicatori economici:

• Evoluția economiei chineze;
• Implementarea tarifelor comerciale de către Administrația Trump;
• Dezvoltarea proiectelor de infrastructură regională;
• Stabilitatea piețelor energetice.

c) Indicatori tehnologici și informaționali:

• Amplificarea capacităților de dezinformare prin deepfakes și conținut sintetic;
• Instrumentarea operațiilor de influență și manipularea algoritmilor cu sprijinul Inteligenței Artificiale pentru deturnarea rezultatelor politice în statele democratice. Monitorizarea și detecția campaniilor online destinate generării consensului public fals și a suportului pentru inginerie socială.
• Automatizarea și sofisticarea atacurilor cibernetice;
• Acte de sabotaj la adresa infrastructurii critice;
• Editarea genetică și potențialul de utilizare malițioasă a biotehnologiei.

Anul 2025 se prefigurează ca un punct de inflexiune în reconfigurarea ordinii globale. Succesul adaptării României la noile realități va depinde de capacitatea valorificării poziției sale geostrategice și de abilitatea navigării printre diferitele forme de presiune externă. Potențarea parcursului euroatlantic al României este condiționat de creșterea capacităților naționale de reziliență și menținerea relevanței strategice în cadrul alianțelor occidentale.