Nu cele trei ore și treizecișicinci de minute cât durează Brutalistul, film ce deține 10 nominalizări la Oscar și are deja în palmares câteva importante premii, provoacă șocul cel mai mare. Ci mai degrabă faptul că pelicula e alcătuită din două părți riguros determinate, amintind cumva de vremea producțiilor franco-italiene din anii ‘60-70 ai secolului trecut. Cele cu cu primo și secondo tempo.
Firește, și aici și-a spus cuvântul tehnologia modernă. Suntem de la bun început avertizați că prima parte durează exact 140 de minute după care intervine o pauză de la fel de exact 15 minute. Atent, la vedere cronometrată. Nici o secundă în plus, nici una în minus.
Există, de altminteri, în întreg filmul un foarte inteligent amestec și o deliberată contradicție între specificitățile filmului clasic atent, programatic centrat pe poveste și modernitatea din felul în care Low Crawley mânuiește camera și formatele și coloana sonoră creată de Daniel Blumberg. Contradicție într-un anume fel explicată în epilogul filmului în care este sintetizată esența esteticii de tip brutalist ce a definit creația arhitectului evreu de origine maghiară Tóth László Estetică în care s-a topit și ceea ce a fost mai dramatic, chiar mai tragic în viața lui și a soției sale, Erzsébet. Și unul, și celălalt trecuți prin Holocauast și lagărele morții. Unul la Buchenwald, celălalt la Dachau. Despărțiți pentru o bună bucată de vreme, chiar și după încheierea Războiului, regăsiți într-o Americă nu întotdeauna chiar foarte generoasă. Aflată cumva în contradicție cu mesajele radiofonice extrem de optimiste în care se vorbește ba despre frumusețea și generozitatea Pennsylvaniei, ba despre rezultatele pretins excepționale ale SUA în lupta împotriva Estului comunizat cu forța. Însă o Americă veșnic bântuită de obsesia calculelor. Fie ele de ordin financiar, ideologic, confesional, electoral, politic.
Trebuie spus de la bun început că arhitectul Tóth László, el însuși un amestec de geniu și păcat, de inspirație, avânt și viciu, este un personaj care nu a existat aievea. Avem de-a face cu un bine articulat construct biografic în care au fost contopite fluent detalii socotite semnificative din biografiile a doi arhitecți de etnie evreiască. Pare-se ambii născuți la Budapesta. Marcel Breuer și Ernö Godfinger.
Tóth László, din filmul scris de Brady Corbet și Mona Fastyold și regizat de primul ajunge, în 1947, în America. Are de trecut peste tot ceea ce înseamnă condiția de imigrant. Nu chiar foarte bine primit, nici măcar de rudele care încearcă să își facă uitate originile, preocupate de îndeplinirea a tot ceea ce înseamnă standardele americane. De nume (Molnár devine Miller, firma nou înființată se cheamă Miller&sons, chiar dacă Attila și soția lui încă nu au copii, însă familia e un mare topos american), de conduită și de credință. Asta, deși la început acestea joacă jocul bunăvoinței, amabilității și al salvării aparențelor(Alessandro Nivola interpretează rolul lui Attila).Obligat să îndeplinească tot felul de munci mizere. Salvat printr-un bizar joc al întâmplării de bunăvoința capricioasă a egolatrului și deloc dezinteresatului Harrison Van Burren, personaj în care am apreciat evoluția actorului Guy Pearce. Doar aparent situat la antipozi în relație cu fiul său Harry. Din care jocul lui Joe Alwyn face canalia absolută. Altminteri bine citit de Erzsébet, inteligenta soție a arhitectului, într-o scenă excelent jucată de Felicity Jones. Altminteri pe toată durata apariției ei foarte bună.
Condiției de imigrant căruia mereu i se reamintește că este astfel, că e evreu, adică, la urma urmei, un tolerat, un cetățean de mâna a doua, și căruia, la un moment dat, salvarea ar putea să îi vină din stabilirea în Israel (cum spuneam, filmul plasează exact atunci când trebuie detalii istorice extrem de relevante) i se asociază aceea de artist. Condamnat etern să lupte pentru păstrarea libertății sale creatoare. Limitată ba de falși Mecena, ba de interese pecuniare, ba de ceea ce se va numi câteva decenii mai târziu gândirea politic corectă. Travestită în presiunea contribuabilului și a comunității. Veșnic silit să explice ce înseamnă artă, originalitate, geniu. Pe veci obligat să plătească prețul. Cu nervii, cu integritatea fizică, cu sănătatea, cu înghițirea cu un zâmbet amar a umilințelor de toate felurile. Toate acestea se regăsesc perfect în jocul atent dozat al actorului Adrien Brody. .
Brookstreet Pictures, Kaplan Morrison, Andrew Lauren Productions
BRUTALISTUL
Regia: Brady Corbet
Scenariul: Brady Corbet și Mona Fastvold
Producători: Alexa Goldberg, Nick Gordon, D.J.Gugenheim, Andrew Lauren, Annamária Ligoststajeva, Trevor Matthews, Andrew Morrison, Joseph King Salven, Brian Young, Maddie Browning,
Imaginea: Low Crawley
Costume: Kate Forbes
Decoruri: Patricia Cuccia
Montajul: Dávid Jancsó
Coloana sonoră: Daniel Blumberg
Cu: Adrien Brody (Tóth László), Felicity Jones (Tóth Erzsébet), Guy Pearce (Harrison Van Buren), Joe Alwyn (Harry Lee), Raffey Cassidy (Zsófia), Stacy Martin (Maggie Lee), Isaach De Bankolé (Gordon), Alessandro Nivola (Attila), Jonathan Hyde (Leslie Woodrow), Peter Polycarpou (Michael Hoffman), Maria Sand (Michelle Hoffman), Salvatore Sansone (Orazio)
