Viața la Teatrul de Revistă

Înființat în urmă cu câțiva ani, nu mulți, privit o vreme cu reticență, chiar cu o anume ostilitate de cea mai vocală parte a teatrokrației românești, Teatrul Stela Popescu a devenit în timp ceea ce se cheamă o prezență în peisajul teatral bucureștean și nu numai. O dovedesc evoluțiile lui în festivaluri importante și premiile între care se cuvine amintit la loc de cinste cel dobândit la Gala UNITER de anul trecut de Tudor Cucu Dumitrescu. Revirimentul a intervenit de când la conducerea instituției se află actorul Cristian Șofron. Care, așa cum a făcut pe vremea când conducea Centrul Cultural pentru Unesco Nicolae Bălcescu s-a bazat pe colaborarea cu regizori importanți. Victor Ioan Frunză a montat acolo (un acolo, din păcate, itinerant și care continuă și astăzi să fie astfel) un foarte bun Equus, după care a venit rândul lui Răzvan Mazilu cu electrizantul Hedwig and The Angry Inch. Și iată că acum Gabriel Sandu, în dublă, chiar triplă calitate de autor al scenariului și al conceptului scenic și de regizor pune în scenă Moarte la Teatrul de Revistă. Spectacol indubitabil bun, chiar dacă scenariul e evident prea lung, aleargă uneori nu tocmai ordonat pe mult prea multe piste și suferă de clare minusuri la capitolul concentrării ideilor.

Nimeni nu moare cu adevărat în noul spectacol de la Teatrul Stela Popescu. Povestea cu moartea, cu crimele care amintesc de cele din romanele Agathei Christie la care face referire cu schepsis și mascat polemic titlul, este pur și simplu numai un pretext convocat în vederea evidențierii ideii magiei teatrului. Și a complexității artiștilor care îl fac. Cam tot la fel cum stau lucrurile în celebra Iluzie comică a lui Corneille. Magie care e, poate fi și în specificul teatrului de revistă atunci când tradiției, unui anume specific al genului i se asociază noutatea, căutarea, un obligatoriu altfel impus de mersul timpului.

Moarte la Teatrul de Revistă înseamnă un omagiu adus marilor maeștri ai genului, de la Constantin Tănase (în spectacol sunt inserate fragmente din filmul Actorul și sălbaticii al lui Manole Marcus, cu Caratase jucat de imensul Toma Caragiu) la Stela Popescu. În special ei, de unde și multiplele citate din marile cuplete de odinioară ale actriței. De la celebrul Luță la cel despre caznele impuse la cura de slăbire sau dactilografa buclucașă. Avem însă și un îndemn la noi căutări ideatice și stilistice. Pe care le aduc cu sine un tânăr și impetuos regizor școlit în străinătate și câțiva tineri colaboratori. Aceștia, interpretați viu, cuceritor, dinamic de extraordinarul Vlad Crudu, excelent în pateticul Toma, de Teodor Căuș, dansator talentat și priceput saxofonist, de Elena Foriș (o foarte bună cântăreață), de Alex Burcă, Cristina Marin-Neagu, Florentin Munteanu, li se asociază  artiștilor din vechea trupă. Interpretați de senzaționala la capitolul voce Ana Maria Ivan,  de Irina Cărămizaru, o complicată, pătimașă, egolatră, dar și generoasă directoare a Teatrului ce își joacă acum, cu noul spectacol, sub ochii noștri ultima șansă,  de Cristina Danu, până acum condamnată la statutul de imitatoare a Stelei Popescu, de Cristi Neacșu, bun atât în ipostaza de actor de teatru dramatic, de cântăreț și dansator, de jongleur și acrobat. La reușita spectacolului au o contribuție importantă coregrafia modernă semnată de Andrea Gavriliu (nominalizată la premiile UNITER pentru acest spectacol), muzica și ambianța sonoră create de Andrei Dinescu și Viorel Andrinoiu, costumele Mirunei Croitoru care a colaborat cu cei de la Departamentul Modă UNArte.

Dincolo de toate acestea, ce intenționează, ce face, de fapt, Gabriel Sandu? Duce mai departe modelul patentat odată cu spectacolul  Zece lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia. Montat împreună cu Elena Morar stagiunea trecută la Teatrul de Stat din Constanța. Dincolo de întâmplările de suprafață (diverse, tandre, ironice, comice, uneori chiar ușor ridicole), dincolo de muzici și dansuri dramaturgul, dublat de regizor, intră în intimitatea cea mai profundă a personajelor. În visele, eșecurile, reușitele, speranțele, iluziile actorilor. Partea cea mai consistentă a spectacolului e reprezentată de succesiunea de vise. De povești de viață. Ni se detaliază motivele complexelor de inferioritate ale Mirunei și ale repetatelor ei demisii. Ni se explică de ce urăște Toma muzica populară. Sau ce se  ascunde în spatele relației sale cu Toni. Care sunt complexele frumosului și aparent flușturaticului Dima? Cum a ajuns el să fie gelos pe Iulia. Cum a apărut complexul Stela Popescu în cazul Stelei? Ce se ascunde în spatele pasiunii pentru revista de odinioară a Elvirei? Directoarea Teatrului. Ș.a.m.d.   

Și uite așa se face că ceea ce vedem în producția Teatrului Stela Popescu este ceva mai mult decât un spectacol de revistă. Oricum, e un spectacol bine făcut.   

Teatrul  Stela Popescu din București  (găzduit de Teatrul Metropolis)

MOARTE LA TEATRUL DE REVISTĂ

Regie, concept și text: Gabriel Sandu

Coregrafia: Andrea Gavriliu

Decor, grafică video, lumini: Miruna Croitoru

Costume: Miruna Croitoru și Departamentul Modă UNArte

Butaforie: Ana Udreanu și Sanda Mitache 

Muzică și ambianță sonoră: Andrei Dinescu și Viorel Andrinoiu

Cu: Ana-Maria Ivan, Vlad Crudu, Irina Cărămizaru, Cristina Danu, Teodor Cauș, Cristi Neacșu, Elena Foriș, Alex Burcă, Cristina Marin-Neagu, Florentin Munteanu