duminică, noiembrie 28, 2021

Victor Ponta, fie-va mila de dumneavoastra

Ați postat pe pagina de Facebook un mesaj în care recunoașteți că ați făcut multe greșeli și vă cereți scuze celor care s-au simțit jigniți de spusele dumneavoastră, în ultima perioadă.

Mulți dintre cei care l-au citit l-au pus, cu siguranță, pe seama situației extrem de dificile cu care vă confruntați astăzi în interiorul partidului și vă  interpretează vorbele ca pe o irelevantă tentativă de captatio benevolentiae.

Alții, poate și mai mulți, își amintesc de celebra fabulă cu Petrică și lupul și se întreabă revoltați cum puteți să-i considerați atât de proști să vă mai creadă o dată, după ce, de atâta ori, ați concurat cu succes la obținerea titlului de ”Mincinosul nr. 1 al României”.

În ceea ce mă privește, fără să am nicio veleitate rabinică, le dau dreptate și unora și celorlalți. Lista gravelor greșeli de care sunteți vinovat și pe care trebuie să vi le asumați este extrem de lungă și acoperă în întregime întreaga perioadă de când sunteți prim-ministrul României. Ceea ce s-a întâmplat în ”ultima perioadă”, respectiv în campania prezidențială, a fost un tur de forță pe care puțini l-ar fi putut parcurge și care v-a postat într-o ipostază greu de uitat. Și greu de iertat. Dintre toate greșelile de care vă consider direct responsabil, cea dintâi mi se pare că rezidă în deliciul fără egal cu care ați cultivat minciuna; ați dus-o pe culmi fără precedent și greu de crezut că veți fi lesne de egalat. Nu ați avut în față vreun interlocutor, român sau străin, căruia să-i fi promis ceva pentru ca în clipa următoare să nu vă încălcați revoltător cuvântul dat. Nu ați discriminat pe nimeni: de la șefi de stat la cele mai înalte personalități ale vieții publice internaționale toți s-au bucurat de același tratament. Dar cel mai grav și mai dureros a fost felul în care v-ați mințit compatrioții. De pe băncile opoziției, în toate campaniile electorale, din Palatul Victoria nu v-a fost rușine să ratați nici una din promisiunile pe care, știați bine, oamenii și le doresc de ani buni împlinite. Ați promis românilor marea cu sarea și nu le-ați dat decât sarea. În ochi!

Astăzi ne spuneți că: ”La 42 de ani am capacitatea să le recunosc (greșelile – RFA) și să învăț din ele, indiferent de poziția pe care o voi avea pe scena publică. Ce regret? Este o listă destul de lungă, dar tot ce am greșit a fost omenesc.” Vreau să cred că numai graba cu care ați scris textul pe care l-ați postat v-a făcut să dovediți o inabilitate de exprimare care poate da naștere unor comentarii severe. ”Omenescul” nu presupune ”greșeala” ca o condiție intrinsecă; legitimă. Condiția umană nu implică obligatoriu greșeala, iar poziția pe care o ocupă cel care greșește și consecințele care decurg din greșeala comisă plasează fapta într-un plan în care morala se retrage din fața legii.

Dle. Victor Ponta, rândurile de mai sus nu sunt introducerea într-un rechizitoriu pe care sunt gata să-l rostesc împotriva dumneavoastră. Oricât de greu vă vine să credeți, declar cu toată sinceritatea că sunt dispus să dau crezare vorbelor dumneavoastră. Cred că îndemnul de-a ridica piatra numai cel care nu a greșit ne obligă la un moment de reflecție înainte de a blama și de a respinge căința. Cred în capacitatea de recuperare a sufletului omenesc și, ca atare, nu mi s-ar părea corect să rămân întors ireversibil cu spatele la dumneavoastră. Dar, ca să pășim într-o zonă a plauzibilului, vă cer un lucru pe care consider că sunteți dator să-l produceți, în fața întregii țări. Proba. Dovada irefutabilă că Victor Ponta este cu adevărat capabil să pornească pe un drum nou; al cinstei și al onoarei. Unul dintre lucrurile care v-au înfierat indelebil numele este plagiatul cu care ați obținut titlul de doctor al Universității București. Scandalul declanșat de dezvăluirea acestui fapt a ajuns de notorietate mondială și este prea viu în memoria colectivă ca să-l mai evoc în secvențialitatea lui. Toate subterfugiile scandaloase la care ați apelat pentru a vă sustrage unei drepte judecăți nu au făcut decât să îngroașe stratul de vopsea neagră care a curs peste numele dumneavoastră. Nu există țară pe globul pământesc în care un om dovedit ca vinovat de furt intelectual să îndrăznească să rămână într-o înaltă demnitate; exclus în fruntea guvernului. Cu o excepție: România! Culpa de care sunteți vinovat nu vă înfierează numai pe dumneavoastră: ea a aruncat asupra țării o pată greu de șters.

Astăzi încercați să îndreptați lucrurile.

Astăzi cereți să vi se acorde șansa să dovediți că, în sfârșit, ați înțeles și puteți să fiți altcineva decât omul detestabil de până acum. E extrem de greu de obținut ce vă doriți. Dar, fie-vă milă de dumneavoastră și dați-vă o șansă. Primul pas este obligatoriu și nenogociabil: renunțați la titlul academic pe care l-ați obținut în mod fraudulos. Depuneți-vă titlul de ”doctor”, veniți în fața oamenilor și rostiți limpede și răspicat: ”Eu, Victor Ponta, recunosc că sunt vinovat de plagiat. Vă cer iertare.”

Dacă o veți face, vă promit că voi susține public, cu convingere, că am motive întemeiate să cred în căința lui Victor Ponta.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. De nenumarate ori, ponta a gresit. Dar ce spun eu a gresit, ci a realizat lucruri cu intentie care au cutremurat Romania, au lovit in inima democratiei si au inspaimantat Europa. Cu alte cuvinte, de atatea ori, cu o seninatate de om nu intreg la minte a dat, pe romaneste, cu mucii-n fasole. Si mereu a mers cu fata lui de pisicut, care se jura ca n-a bagat botu-n lapte dar ii curg picaturi din mustati, sa-si ceara scuze liderilor din UE pentru greselile lui. Si de fiecare data a mintit si a mai facut o prostie cu rautatea lui malefica de individ care nu-si da seama de diferenta dintre bine si rau, sustinut si de coruptii si hotii care i s-au suit in spinare si il trag ca pe un pinochio de sfori. De atatea ori a mintit, a mintit, a mintit. Si a facut-o cu rea intentie, nu au fost accidente. Domnule, nu este la prima abatere, cum cineva mai poate sa-l creada si sa-l ierte?! Mitomanul acesta, la prima ocazie, se va urca cu cizmele murdare de noroi din nou pe masa curatata si va juca cazanciocul razand ca un copil dement. Acest om este un incompetent, o rusine pentru functia de premier de care si-a batut joc in ultimul hal. Si din aceasta funtie pe care a pervertit-o si-a batut joc de fiecare roman in parte, de aici pana-n honolul. Si dupa atatea mizerii, dumneavoastra sunteti pregatiti sa-l iertati? Nu, domnule, este imperios necesar ca el sa-si de demisia din functia de premier. Pesedistii pot sa-si puna tot ei alt premier, dar ponta trebuie sa plateasca pt toate mizeriile facuta, iar opozitia din care faceti parte care a dat presedintele trebuie sa-i aminteasca asta zi de zi, ora de ora! Aceasta este datoria dumneavoastra fata de romanii care au fost batjocoriti de acest individ in tara si in afara. Asta e mandatul pe care vi l-am dat cand am strigat in strada „jos ponta”, ca n-am strigat sus iohannis! Si dumneavoastra va legati de un plagiat de parca asta ne doare pe noi! E aici o dorinta de compromis care ma sperie. Domnule Radu Alexandru, daca nu pentru dreptatea oamenilor, atunci macar pentru bruma de economie romaneasca ramasa cereti demisia acestui individ iresponsabil, incompetent si incredibil de mincinos. Fiti in ultimul ceas opozitia care trebuie sa fiti!

  2. După părerea mea oamenii se impart in trei categorii, cei obisnuiți, normali (majoritatea) care invață din propriile greșeli, cei inteligenți/ ințelepți (puțini), care invață din greșelile altora, și proștii (mulți), care nu invață niciodată. Este clar ca domnul Ponta nu dă semne că ar face parte din categoria celor inteligenți/ințelepți. Rămâne să vedem in ce categorie se plasează. Are capacitatea să învețe din propriile greșeli sau este genul care nu invață niciodată? Oricum, nu poate fi vorba de o schimbare a felului de a fi și gândi. La vârsta asta schimbarea omului se produce doar in următoarele condiții: să-și dorească schimbarea, să fie ajutat să se schimbe și să-și ofere timp pentru o schimbare reală, nu de conjunctură si trecătoare. Mai există situația unui eveniment catastrofic la nivel personal, care destructurează intreaga personalitate și persoana se reclădește din temelii. Din reacțiile domnului Ponta la pierderea alegerilor, nu pare a da semne de destructurare, ba dimpotrivă, prin ceea ce face iși consolidează ceea ce a construit până acum .

    • „Invatatul” se face din postura de elev, nu de premier. Eventual, la o anumita vârsta, pentru ca esti ortodox te retragi la o manastire. Inveti din experiente care te implica doar pe tine si eventual pe ma-ta care te-a educat, nu faci experiente cu o natiune intreaga.

  3. Cereti un lucru prea fin, nu merita efortul, domnule Alexandru! Ponta are probleme mult mai grave, poate chiar penale, legate de modul in care a „condus” guvernul in cirdasie cu clica de penali din jur. Daca se stie nevinovat, ar trebui sa renunte la orice functie publica si sa isi continue viata in avocatura, fericit pina la adinci batrinete alaturi de familie. Dar cum probabil nu e „curat”, va cauta sa ramina la ciolan (vezi adapostul imunitatii) cit mai mult timp posibil si practicind aceeasi duplicitate periculoasa. Sper sa iasa lumea in strada cit mai repede si in numar cit mai mare!

  4. Nu ma uit la Antena 3, dar ar fi interesant de vazut daca domnul Ponta isi asuma greselile si acolo, sau isi pune cenusa in cap doar pe internet… Imi pare ca PSD (care, ca orice partid mare si cu vechime, nu poate sa lucreze la subsanta partidului, ci doar la imagine) incearca sa fie mai prezent in mediul online.
    Chiar si aici, pe contributors.ro, am remarcat aparitia unor comentatori care incearca sa imbrace intr-o haina civilizata idei, pareri si acuzatii care se vehiculeaza pe la anumite posturi TV. Din fericire, „hainele” in care isi imbraca parerile sunt cel putin stravezii si se vede foarte bine ce e pe dedesubt. Nu le spun decat atat: ce este – este, iar ce doar pare a fi – nu este. Domnilor, doamnelor, vorbiti „limba contributors” cu accent si aveti un vocabular limitat.

    Revenind la domnul Ponta, inevitabil, plateste pretul imaginii (nonsalant-superficiala) pe care singur si-a construit-o. Din punctul meu de vedere, daca timp de cel putin 2-3 ani, in mod consecvent si neabatut, isi pune fapta acolo unde isi pune vorbele, exista o sansa sa il re-evaluez.

    Cat despre recunoasterea plagiatului, ceea ce ii cere autorul articolului pare un soi de „sepuku” facut tocmai in fata celor pe care incearca sa-i castige, prin „pocainta” sa, pe internet. In fata celor pentru care „plagiat” nu este o notiune goala de continut.

  5. nu Decebal, nu are cum sa isi puna fapta unde isi pune vorbele, nimeni care ajunge atat de jos nu se schimba. daca sunt 3-4 cazuri in intreaga istorie e mare lucru. cand ajungi atat de jos, te schimbi radical. si el e inconjurat de niste penali si corupti ca si el. zero sanse sa se schimbe, fie si macar un pic. de altfel se si vede, continua cu minciunile zi de zi.
    el nu realizeaza, dar din clipa in care a pierdut, a devenit un cadavru ambulant, din punct de vedere politic. va ajunge ca geoana, nastase si altii, niste zero in final.

  6. intre „greseala este omeneasca” si „omenesc este sa gresesti” nu este doar o diferenta stilistica. a propos de diplomele universitare, dupa 90 s a dat liber la vinzare. de la minciuni frumos impachetate pina la masterate si doctorate. alesii poporului sint mai toti doctori in ceva : economie, stiinte juridice, politice, administrative sau strategii de aparare nationala. bun, intr o „piata libera” n ai decit sa faci negot cu diplome. doar ca ele nu inlocuiesc competentele. un sistem unde guvernantii, parlamentarii si functionarii publici sint numiti pe baza recomandarilor de partid si hirtiilor parafate emise de fabrica, nu este nicidecum unul liber (liberalist) ci etatist. iar intr o astfel de organizare, dupa cum am vazut la bolsevici, ca sa ajungi in virf trebuie sa actionezi in haita, sa minti, sa fii lipsit de scrupule. statistica o sa plaseze bine romania la numarul de generali, doctori si academicieni, dar tot ea (statistica) ne va aseza la coada europei ca nivel de trai.

  7. Pasul 2: „E Victor Ponta imi cer scuze pentru atacurile mizerabile lansate de doamna Firea prin urmare am decis sa o inlocuim din functia de purtator de cuvant al PSD”

  8. Nu va faceti iluzii, circul continua in aceiasi „parametri”
    Sub deviza „decat sa pierd alegerile mai bine marlan”, normal.
    Acuma chestia naspa e ca a pierdut alegerile si a fost si marlan, sa mori de nervi, nu alta…probabil ca PR-ul i-o fi spus sa „spele” putintel macar marlania. Adica ne facem ca regretam, ca ne-a venit mintea la cap, ca am inteles ca jocul politic si fuga dupa ciolan au si ele o limita, ca onoarea nu are pret, si oricum marlania nu ar fi fost pretul ei…deh, alea,alea, pentru fraieri.
    Ca naravul a ramas acelasi o dovedeste ultima rectificare de buget, aia ilegala.Mai ilegala chiar ca ala dinainte. Care incalca legea responsabilitatii fiscal bugetare, la fel ca mai toate rectificarile din vremea in care nu era pocait.
    Consiliul fiscal, duhovnicul caruia ar trebui sa i se spovedeasca crestin-ortodoxul Ponta, este inca o data mintit, pus la zid, fentat… din fericire nu poate fi excomunicat, legea nu permite (Doamne ajuta!)
    „Intenția Guvernului este de a adopta proiectele de acte normative în ședința de guvern din data de 3 decembrie 2014, cea ce înseamnă că din nou Consilului fiscal i se lasă la dispoziție o singură zi lucrătoare pentru analiza, elaborarea și aprobarea opiniei solicitate. Chiar daca Consilul fiscal a solicitat în nenumărate rânduri Guvernului oferiea unui răgaz de timp rezonabil pentru a se achita de obligațile care îi revin potrivit legi, persistența acestui comportament arată lipsă de consideratie față de Legea responsabiltăți fiscal-bugetare în general și fata de Consilul fiscal ca instiuție în particular.”
    „Concluzionând, Consilul fiscal consideră că decizia Guvernului de a opera o a treia rectifcare
    bugetară, încâlcând în mod flagrant prevederile legilor în vigoare relevante (pe care le
    suspendă temporar printr-o ordonanță de urgență), este dovada unei evidente incapacități
    administrative de programare și executie a bugetului, în special a cheltuielor de investiti. În
    plus, este difcil de înțeles oportunitatea achitări în avans a drepturilor salariale restante
    comparativ cu eșalonarea programată inițial prin apelul la o multitudine de încălcări ale
    regulior fiscale statuate prin legile în vigoare, în condițile în care apare drept puțin probabil
    ca aceasta să ușureze construcția bugetară pentru anul 2015 din perspectiva SEC 2010,
    relevantă din perspectiva angajamentelor ce decurg din calitatea de stat membru al Uniuni
    Europene și din prevederile Pactului de Creștere și Stabiltate și Compactului Fiscal.”
    Ce ma enerveaza insa si mai mult este lipsa de reactie a opozitiei, a Presedintelui inca in functie. Vorbim de „incalcarea in mod flagrant a prevederilor legale”, si pe Dvs va arde ..plagiatul. Ca poate Ponta, cine stie, ca car ca mar…
    Domnule draga, de cate ori a reactionat Presedintele, ala mult laudat aici pe platforma, la foarte numeroasele incalcari ale LRFB din anii trecuti? De cate ori a respins de la promulgare legi care incalcau LRFB? De cate ori s-a rasculat PDL-ul in sprijinirea respectarii LRFB?
    Mda, pe Dvs. va macina plagiatul, daca recunoaste vi se rupe de incalcarile legii? Ntzz, ntzz…

    • Asta-i culmea! Ce-l arde pe domnul MM: durerea ca scriu unii de bine despre presedintele in exercitiu. TOooot presedintele e de vina ca asa am invatat la tembelizor, la antena 3! Domnule, daca dumneavoastra credeti ca Traian Basescu nu a vorbit niciodata despre incalcarile legii si incompetenta acestui guvern, atunci… ce sa mai zic! Deschideti televizorul, domnule draga, sa va luati un exemplu care va infirma plangerile impotriva lui. Presedintele Basescu a fost singura voce care a facut opozitie! Singura, nu noul pnl, nu vechiul pdl, nu pnl din usl! El, si daca dumneavoastra spuneti ca nu impotriva tutror evidentelor eu nu pot sa va zic decat ca sunteti foarte comic. Smiley face! Inima sus si fiti barbat, numai are mult si scapati de el, domnule. O sa fie o liniste dupa aceea cu o asa opozitie a domnului Radu Alexandru din noul si frumosul pnl ca o sa ne doara urechile. Si o sa ne mai doara si capul si multe altele! Dar, hei, macar am scapat de tiran.

  9. ”Sunt judecat pentru ce am făcut greșit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram și tot eram iertat până acum”, a spus numitul victor-Viorel Ponta.

    Nu cred ca are rost sa se mai amageasca vreo persoana ca acest personaj sinistru al politicii romanesti s-ar putea schimba vreodata. Faptul ca e prins cu minciuna si ilegalitatea implica, in opinia lui, o automata iertare. Scuzele si ispasirea pedepselor sunt specifice fraierilor.

  10. Nu poti astepta de la creatia unui Ilici si a unui Nastase un rezultat mai bun decit ei. Acest Nimic, care dintr-o greseala a istoriei, ajutata si de politicienii PDL, a fost, fortat de lege, impus prim-ministru va trebui sa-si rupa gitul. Si nici atunci nu va intelege. Iar de schimbat nici vorba.

    Compromisurile institutionale la care este dispus noul Ales vor diminua, poate, patima jigodiei astea de noi conflicte intre Palate. Daca nu de frica romanilor, de frica strainilor de data asta. Dar, limitat cum este, a pomenit in timpul campaniei electorale, ca legea referendumului s-a schimbat. Era o avertizare. Sper ca Johannis a inteles-o corect. Si daca si eu am inteles corect declaratiile ambilor, va fi liniste. Ca pe vremea lui Ilici. Iar varianta Blaga prim-ministru il va scuti pe Johannis de declaratii militionere de genul „iesi afara, javra ordinara”. Buldogul va fi satul, in fine, de putere.

  11. Parerea mea – ca acest victor ponta este un psihopat; un psihiatru ar trebui sa-l analizeze din acest punct de vedere; si-atunci chiar este bine ca am scapat de el; ce om normal la cap, pe deasupra si, cica, politician, se duce la seful statului si cind iese de acolo afirma sus si tare, ca presedintele tarii era cu sticla de whisky sub masa. Din clipa aceea, mi-am dat seama ca individul poate ajunge un real pericol pentru Ro; surprinzator este faptul ca a crescut atit de mult in sondaje.
    Important ca a si picat naucitor pentru el!
    Imbucurator pentru noi!
    :)

  12. ‘Un mincinos este un mincinos toata viata’.
    Ponta si-a mintit si fiul cand copilul l-a intrebat daca a fost spion.
    Posibil ca nu multi oameni sunt infuriati ca Ponta minte grosolan din prima zi, dar cu certitudine nimeni nu-l mai crede de-acum incolo.
    Puiemonta are o singura optiune: sa se care din PSD si sa dispara din viata romanilor; nu va mai spurca neamul asta pentru nici o alta secunda.

  13. Haideti, dom’le, aveti pretentii prea mari de la cabotinul asta.
    Zice el: „[…] îmi cer scuze celor care s-au simțit jigniți de spusele mele […]”.
    Cu alte cuvinte: „Daca te simti jignit, imi cer scuze. Daca nu, da-te dracu’ de prost!”.
    El nu-si cere scuze pentru mirlaniile pe care le face, el isi cere scuze pentru efectele acestora.

  14. E aiurea, e clar ca Ponta nu va renunta la doctorat in veci; daca ar face-o, ar trebui sa dea sporurile salariale inapoi, ar fi acuzat si de altele, etc.Deci, sa nu ne iluzionam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu F. Alexandru
Senator PDL. Profesor-asociat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România; membru PEN-CLUB România; membru titular al Uniunii Cineaștilor din România

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

In chestiunea scandalului MTR, despre toleranta si corectitudine politica

Nu se mai termina povestea cu MTR. Unii vor sa vada nu stiu ce film tezist, din acelea cu tema corecta politic la care...

De-democratizarea regimului politic din România. Interviu cu politologul Alexandru Gussi

Președintele l-a desemnat pe Nicolae Ciucă din nou ca premier, după o criză politică îndelungată. Cum s-a ajuns la această criză și...

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro