Ministerul educației a pus în dezbatere publică proiectele viitoarelor programe pe discipline pentru liceu.
Așteptarea apariției lor a fost intensă, augmentată și de o măsură oficială fără precedent: cei care au lucrat la elaborarea programelor au fost somați să semneze un contract de confidențialitate, prin care se obligau să nu dezvăluie nimănui ce se discută în grupurile de lucru. De parcă ar fi participat la proiectarea unei dotări militare ultrasecrete și nu a unui document care urma oricum să fie pus în câteva săptămâni sub ochii concetățenilor. Evident, atunci când afișezi o ”formă finală” protejată anterior, șansele de retractare se diminuează simțitor. Adică, mai pe scurt, ”ne facem că dezbatem”.
De fapt, în ce privește programa de română afișată, ea ar fi trebuit precedată, în mod normal, de o dezbatere consistentă privind proiectul curricular pentru întreg ciclul liceal de patru ani. Ce ar urma să se întâmple în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a a rămas, pentru publicul ignorant, sub pecetea tainei.
Eventual, se poate deduce din ciozvârta care a fost acum azvârlită spre consultare.
Actualul proiect readuce, nu ezit să o spun, studiul literaturii în liceu cu trei decenii în urmă. Poate chiar cu mai mult.
Ce am citit în actualul proiect de programă seamănă foarte tare cu ce a trebuit eu să învăț ca licean la română, la mijlocul anilor ’70 din secolul trecut, sau cu ce am fost nevoit să predau, ca profesor stagiar, la începutul anilor ’80: pe o coloană vertebrală de istorie literară, agățate elemente de teoria genurilor și de biobibliografii ale ”celebrităților” culturii noastre. Asta, evident, începând cu clasa a IX-a, cea mai anostă dintre toate, o bună conductoare a mesajului ”Copii, băgați-vă mințile în cap! A început Liceul!”
Regret, nu am fost capabil nici la 15 ani și nu sunt în stare nici la 68 să îmi bag mințile în cap. Îmi repugnă în continuare credința că un model de ”școală bună” sunt liceele militare, în care adolescenții rebeli învață să își sugrume puseele anarhice pentru a îmbrăca cu onoare uniforma de soldat. Am un respect nețărmurit pentru oștenii antrenați să facă față pe câmpul de luptă, tocmai pentru ca datorită lor noi ceilalți, ”civilii”, să ne putem păstra libertățile de care suntem atașați.
Mă abțin să intru în detalii tehnice privind (in)coerența actualului proiect curricular. Chestii din astea sunt, cred, de discutat între specialiști (dacă sunt lăsați să o facă). Mă abțin totodată să fac referiri la segmentul de ”gramatică” al programei. Nu sunt lingvist.
Mă mărginesc să dau cititorului o idee despre cam ce ar avea de învățat elevul în clasa a IX-a la literatură (română). Și indiciul cel mai elocvent îl reprezintă o secțiune a ”recomandărilor” de studiu cu care se încheie textul programei: ”Recomandări de autori: Ion Neculce, Anton Pann, Dinicu Golescu, I. Codru-Drăgușanu, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Radu Ionescu, Nicolae Filimon, I. L. Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici; Niccolò Machiavelli, Montesquieu, Molière, Alphonse de Lamartine, Stendhal”.
Asta vor fi obligați să citească și să discute elevii de clasa a IX-a din România.
Vreau să mai adaug un lucru cât se poate de răspicat: cea mai mare parte dintre autorii ”recomandați”, de la Anton Pann la Nicolae Filimon, reprezintă ”materia” cursului meu de la Litere la anul I. Curs pe care îl încep, de regulă, cu observația ”dacă veți avea cândva o oră liberă și un apetit de lectură care să vă dea ghes, pun pariu că nu vă veți repezi către rafturile bibliotecii, către Wikisource sau vreun alt site piratat, ca să vă alegeți, spre desfătare, vreun volum de Golescu, de Bolintineanu sau de Radu Ionescu”.
Eu unul cred că un student / o studentă de la Litere e o persoană care și-a descoperit deja o aplecare aparte către studiul limbilor și literaturilor și care a ales să se formeze ca specialist(ă) în acest domeniu. Ca atare, înțelegerea modului în care se formează și evoluează diversele literaturi face parte obligatoriu din pregătirea sa. Nu cred însă că o atare obligație ar trebui transferată și în învățământul preuniversitar, care nu vizează o instrucție de specialitate, ci una de cultură generală. Diferența e enormă, și ar fi extrem de oportun ca să ținem cont de ea.
Ca s-o spun pe șleau – și cu mare regret în suflet: între dușmanii cei mai redutabili ai predării limbii și literaturii române în liceu s-au numărat, adesea, universitarii. La vremea în care s-au făcut acele programe ”revoluționare”, care acum se vor măturate din educație, academicieni și reputați specialiști își disputau pe rând microfonul pentru a-și impune propriile idiosincrazii: profesorul Theodor Hristea voia musai studiul etimologiilor, profesoara Matilda Caragiu-Marioțeanu ținea morțiș să se predea pe larg istoricul dialectelor daco-român, aromân, istroromân și meglenoromân, profesorul Eugen Simion își trimitea în grupul de lucru oameni-torpilă care să impună studiul monografic – ”viața și opera” – al scriitorilor români, ba mai era și cineva care ținea morțiș la includerea în programă a scriitorilor ”protoromâni”, care nici nu scriseseră în limba română, pentru simplul motiv că ea încă nu exista la acea vreme, nici măcar nu se născuseră pe actualele teritorii ale României dar erau menționați a fi trecut cândva, în cursul vieții lor, prin ”Dacia felix”.
Acum vremurile par a se fi schimbat. Presiunea nu mai vine din partea celor care, în esență, doreau menținerea ”statu quo-ului”, ci a ”lupilor tineri”, dornici să-și facă și ei o intrare în arenă.
Nu știu ce-i face să creadă că poziția lor e și una corectă.
Am auzit de atâtea ori rostită afirmația ”Nu se mai face carte în ziua de azi!” că mi s-a făcut lehamite. Ce fel de ”carte” ne-am dori să se facă? Am fost premiant, mi-am făcut totdeauna temele cu osârdie, chiar dacă în silă, dar… cum să spun? Am învățat ”Școala Ardeleană” pentru lecția de zi, apoi pentru teză. Apoi pentru examenul de bacalaureat, apoi pentru cel de admitere la facultate, pentru cel din anul I de la Litere, pentru cel de licență, pentru cel de definitivat… Nici azi nu mai știu cine a scris ”Dialog între unchi și nepot despre scrierea limbii române” sau cam așa ceva. Micu? Maior? Șincai?
Afară de asta, peste tot în lumea ”noastră” (?!) presează aceeași îngrijorare, că tinerii de azi au renunțat sau renunță să mai ”citească” – să parcurgă un text de la început până la sfârșit, cu atenție și dedicare, activitate exercitată în primul rând la contactul cu scrierile literare. Ca atare, preocuparea numărul unu la orele de ”maternă” pentru studiul literaturii este cum să apropie lectura școlară de cea privată – în cazul în care aceasta există – pentru a o putea stimula și chiar cum să o ”nască”, ca pe o deprindere independentă de obligațiile școlare. Mi-e greu să-mi imaginez cât de abil ar trebui să fie un profesor pentru a realiza un atare deziderat în condițiile actualului proiect de programă. Luptăm împotriva culturii digitale și a IA-ului cu Grigore Alexandrescu și Radu Ionescu?
Dureros e că această recrudescență suveranistă a ”reformării reformei” la română vine într-un context în care școala e tot mai presată să dea o ”rezolvare” a problemelor cu care ne confruntăm în România de azi. Cine ne poate apăra de ideologiile antidemocratice ale timpului nostru? Desigur, școala. Cine ne poate proteja de asaltul manipulărilor prin intermediul campaniilor de fake news din rețelele de socializare? Educația, cine altcineva? Cine ne-ar putea scăpa de tsunamiul de neîncredere în oficialități, în instituții, în orice formă de autoritate? Cum adică, tot educația, de bună seamă. Cine să ne ferească de spălarea creierelor pe care ne-o vâră pe gât, dirijat economic sau politic, mediile virtuale? Mai încape vorbă, educația!
Când vine însă vorba despre cum ar putea educația să rezolve toate chestiunile astea enorm de presante și de dificile, iată că lucrurile se împotmolesc, ce se anunța – pentru a câta oară? – cu surle și trâmbițe ca ”reformă” pică într-un conformism detestabil, din ”Raportul QX” se alege praful și pulberea… Pardon, m-a luat condeiul pe dinainte. Poate că celelalte proiecte de programă sunt impecabile, numai româna a tras lozul necâștigător. Deh, așa-i cu materiile marginale!
Mă opresc aici, pentru a nu deveni patetic. O singură, ultimă remarcă: am citit rând cu rând proiectul noii programe de română pentru clasa a IX-a, am găsit o mulțime de aberații și, cel mai trist, am găsit în rândurile programei o permanentă absență. Ce lipsește cu desăvârșire din acest proiect este elevul însuși, cu nevoile și cu dorințele lui. Textul e un malaxor al lui ”trebuie” – ”se recomandă”, în actualul jargon educațional, deja osificat de decenii. Pentru iubitorii de parade militare, aș compara viziunea acestui proiect cu un marș al tinerilor care își duc mâna la chipiu scandând ”Servim patria!”
Soția mea îmi spune că o s-o încasez grav dacă mă pun în răspăr față de noile orientări: pe de-o parte universitarii care nu-mi vor ierta disidența, pe de alta suveraniștii – inclusiv profesori de română! – care mă vor huidui pentru lipsa de patriotism (căci despre asta e vorba la ”limba și literatura română”, nu?).
I-am răspuns că nu mă (mai) afectează dacă îmi vor trânti colegii în față porțile facultății. Le-am împins destul ca să îmi fac loc spre sălile de curs. Cât despre suveraniști, temerea mea cea mai mare nu e față de ei, ci față de cei care se tem de ei.
Ora de limba română ar trebui să fie o plăcere. Acum, nu știu de câtă limbă maternă ai nevoie pe rețelele sociale. Pesemne de vreo trei zeci de cuvinte, fie ele și nearticulate, nelegate. Trăim în absolutul persoanei, iar noțiunile de educație și libertate mă tem că se cam bat cap în cap. Fără o coerciție fin reglată și rezonabil dozată mă tem că nu se poate face educație cu niște persoane care sunt decise să nu învețe pentru că știu ele bine înainte de a ști că școala ne le folosește. Copiii nu au nevoie în mod natural de școală. Dar copiii nu au nevoie naturală nici de penicilină, or asta nu înseamnă că ne luăm după ei și îi lăsăm să moară infectați cu o bacterie. Părerea mea, că nu Anton Pann e problema, ci utopia noastră despre libertate necondiționată. În mod sigur prin necondiționare vom ajunge la falimentul societății.
Asa se intimpla peste tot unde invatamintul e de stat. Inevital, grupurile politico-ideologice aflate la putere se vor folosi de intregul sistem in mod abuziv.
La fel se intimpla in orice domeniu in care guvernul face legea (are un minister): invatamint, sanatate, cultura, armata, politie, justitie, externe etc.
Statul e problema.
Excesele pot fi temperate, vorba lui Iliescu, doar de cite un despot luminat. Dar astia sint rari. Sau de intoleranta cite unui popor la coruptie, indoctrinare, indecenta si a-moralitate.
Noi nu avem nici, nici.
Apreciez aceasta evaluare al autorului. Dar cred ca merita sa ne spuneti si care este optiunea dv. Aceasta programa imi aminteste de ce am facut eu in liceu intre anii 1970- 1974. Dar cred ca literatura romana ar trebui studiata in contextul marilor curente literare europene.
Stai sa vezi la istorie….
Esti sigur ca e vorba de un mars cu tineri ce saluta cu mina la chipiu „Servim patria!”?
Pare mai mult o retragere cu torte si un salut cu dreapta ridicata „Traisca legiunea si capitanul!” (Sau „Traiasca Legiunea si Capitanul!”?)
Cum spunea un coleg de liceu :”Noi sa fim sanatosi, ca belele !”
Erata: programul mi-a scos cuvintul final din citat : „curge”
Pe ura spuneti ca scriu eu aiurea…
Am devenit europeni, deci ce ne mai trebuie nouă limbă română, ce ne mai trebuie Istorie a României, ce ne mai trebuie un Stat românesc? Vorbim engleză, este suficient. Istoria României este total inutilă, nu câștigi nimic cu ea. Statul român trebuie desființat prin aderarea la Federația Europeană franco-germana. Român? Ne e rușine că suntem români, noi vrem să fim europeni.
Așa, în treacăt și în nume propriu: Geo Dumitrescu, „Inscripție pe piatra de hotar”: ” Dar s-a ‘ntâmplat așa, să fiu român/Și eu cu soarta asta mă împac „.
Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați! Europa ne-a adus prosperitatea de azi, nu comunismul și nici “mama” Rusia. Mai lăsați propaganda anti-europeană, devine plictisitor…
Cat despre programă, exista literatură română modernă excelentă, dar marțafoii din minister habar nu au pentru ca sunt tot timpul pe tictoc minunându-se la Georgescu, Simion și alți spioni ruși.
Europa a fost, este și va fi cel mai ticălos continent al Lumii. Aici au apărut colonialismul, imperialismul, comunismul, etc și au izbucnit două războaie mondiale plus „războiul rece”. Acum Europa se pregătește din nou de război. A idolatriza Europa este cel puțin o naivitate.
Aoleu!! Nu te doare capul de atâta știință??
” Slavery is known to have existed as early as the Shang dynasty (18th–12th century bce) in China. It has been studied thoroughly in ancient Han China (206 bce–25 ce), where perhaps 5 percent of the population was enslaved. Slavery continued to be a feature of Chinese society down to the 20th century” din Encyclopedia Britannica, articolul despre Sclavie.
Mai pe înțelesul tău: sclavia era cunoscută în China – pe continentul Asia adică – din secolele XVIII-XII ÎNAINTEA EREI NOASTRE.
E doar un ul din exemplele mari care pot fi date și care contrazice afirmațiile dvs. Foarte similare celor pe care le-ar posta un trol/bot cu sediul la moscova .
Cred că nu mai e cazul să continui cu alte exemple.
Doar două contraexemple din cele 1000 care pot fi date: din Encyclopedia Britannica, articolul despre sclavie: „Slavery is known to have existed as early as the Shang dynasty (18th–12th century bce) in China. It has been studied thoroughly in ancient Han China (206 bce–25 ce), where perhaps 5 percent of the population was enslaved. Slavery continued to be a feature of Chinese society down to the 20th century. Slavery existed in ancient India, where it is recorded in the Sanskrit Laws of Manu of the 1st century bce. The institution was little documented until the British colonials in the 19th century made it an object of study because of their desire to abolish it. In 1841 there were an estimated eight million or nine million slaves in India, many of whom were agrestic or predial slaves—that is, slaves who were attached to the land they worked on but who nevertheless could be alienated from it.” Cu alte cuvinte sclavia exista in China si India dinainte de venirea europenilor, ba chiar din sec 18-12 î.e.n.
Ca să nu vorbim de invaziile ÎN Europa ale avarilor sau hunilor. De Imperiul Otoman care a ajuns până la Viena la 1683. Turcii care luau copii de la națiunile cucerite și îi transformau în ieniceri ai imperiului. Sau poate să vorbim de războaiele de cucerire din America Latina, ÎNAINTE de venirea europenilor: aztecii, toltecii, etc.
Pai cam asta invatam și eu la liceu și apoi la facultate unde înseamnă descoperit scrisorile lui Ghica. O fi vreo arma ascunsa și programa asta dacă a cerut atâta secret. Noi ne refomam periodic în același cadru. Felicitări ca ai scris
Dincolo de „programa”
[care, btw, n-are vreo treaba/tangenta
cu the very first/real geniu al limbii si literaturii romane
Nichita Stanescu]
Cine ne poate proteja de asaltul manipulărilor
prin intermediul campaniilor de fake news din rețelele de socializare?
Educația, cine altcineva?
poate ca da… dar… cand/daca „educatia” n-ar fi tributara
horrordocsiei… (remember psaltirea/ceaslovu’ lu’ creanga)
si/sau preconceptiei ca musiul/to’ar’su’ eminovici
ar fi nu’sh ce „geniu” al limbii si literaturii……
si care, de fapt, cu „scrisuarea a iii-a”…
nu doar ca si-a dat cu stangu-n dreptu’…
(nu cumva „versurile” se suprapun perfect pe manele?)
ba chiar a mistificat (remember again: horrordocsia)
rezultatele bataliei de la Rovine:
– „cetatea-de-scaun” de la Targoviste s-a mutat la Craiova
– jumatate din „tara-romaneasca” a fost ocupata de ghiauri
– „batranul-mircea-viteaz” a fugit prin trecatorile Carpatilor
pana la „curtea” imparatului austriac…
– temporar, Vlad the usurper… devine „domn”
… „intamplator” to’ar’su’ eminovici omite asemenea „detalii”
poate din cauza ca era habarnizd…
sau, poate, ca nu „cadra” cu ideologia/”filosofia”
ba chiar si-a permis sa descrie in aceleasi ritmuri de manele
cum ca „batranul-mircea-viteaz” ar fi „batut”
chiar inainte ca aliotmanul turcesc sa fi umilit „vitejia” vestului la Nicopole
… intamplator… „istoric”…
(batranul-mircea-viteaz-impreuna-cu-neamurile-sarbesti-au-„omis”-sa-participe-la-batalie”)
ce-ar fi ca programele pt „limba si literatura”
sa se puna de/in acord cu programele istoriei…
eventual si cu programele geogra(fiei/varzei)
în ce privește programa de română afișată,
(ea)/aceasta (d-le „professor”*) ar fi trebuit precedată,
în mod normal,
de o dezbatere consistentă privind proiectul curricular
pentru întreg ciclul liceal de patru ani.
Ce ar urma să se întâmple în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a a rămas,
pentru publicul ignorant, sub pecetea tainei.
_______________________________________________________________
* cand esti la catedra de liceu…
ar trebui sa stii diferenta dintre obiecte si fiinte
dar… mai-ales/indeosebi cum sa folosesti corect lexical/gramatical
formele generoase ale limbii romane
Către Eminescu – Nichita Stănescu
Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăţ a muri vreodată.
În rest , numai de bine.
Plutea o floare de tei
înlăuntrul unei gândiri abstracte
deşertul se umpluse cu lei
şi de plante.
Un tânăr metal transparent
subţire ca lama tăioasă
tăia orizonturi curbate şi lent
despărţea privirea de ochi
cuvântul de idee,
raza de stea
pe când plutea o floare de tei
înlăuntrul unei gândiri abstracte
Leonardo nu poate fi comparat cu Pablo !
În rest , numai de bine.
Taind orizonturi curbate si lent
ti-as replica (despărţind privirea de ochi)
ca trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale*
înlăuntrul unei gândiri abstracte
este tributar ideologiei/filosofiei care a dus tara/educatia-n tarana
intamplator/coincidental…
NU POATE identifica adevaratele cauze ale marasmului
iar ca si cand/cum aceasta n-ar fi de ajuns
„intamplarea” face ca se pun camare-la-bac…
desi pretendent(ii/ele) la „diploma”
habar n-au ca tre’ sa se asigure
inainte de a se arunca, sinucigas, pe „trecere”
… „sinucigas(i/e)lor le sugerez, direct si fara mejamente
sa-ncerce manevra pe calea ferata…
deoarece:
– reusita (chiar) are probabilitati ridicate,
– „mecanicul”/engineer-ul inca este protejat de „lege”
– pe „carosabil”…
s-ar putea aplica art.1.1 plus art.6.1
Circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
Circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 6
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:
1. acordare a priorităţii – obligaţia oricărui participant la trafic
de a nu îşi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră,
dacă prin acestea îi obligă pe ceilalţi participanţi la trafic
care au prioritate de trecere să îşi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească;
!!!!!!!!
Câtă dreptate aveți!!
Contrasemnez.
(Atenţie: „a contrasemna” nu înseamnă „a semna împotrivă”!)
Și io, contemporanu’ d-voastră în materie de studii ”sofisticate” ale ”viața și opera și utilizarea cuvintelor de către cutare și cutare autor plăcut cadrelor de partid” pentru a deprinde utilizarea limbii române pentru comunicarea cu românii ”vorbitori nativi de limbă română literară”, care doar aflu citind articolul acesta despre ce se mai coace în laboratorul ”partidului” de kakademicieni din culoarele întunecoase ale ministerului (va mai fi fiind el un minister sau doar un administer pentru aproprierea mai iute de idealul ”1984 + Castelul” lui Kafka?) mă înfiorez la involuția preparată cu atât sârg pentru a dezavua și diminua rezultatele revoluției culturale oferite de trecerea de la comunism – genul soios și patriotard și adânc iubitoriu de presupuse icoane dacice și mânat de suprema dorință de îndobitocire a oamenilor prin implementarea vocabularului unic al limbajului de lemn al tovarășilor direct în capul copiilor – la democrație și la normalitatea opiniei ce urmărește îndreptarea generală a societății și implicit și a copiilor către gândire critică și înțelegere a vremurilor pe care le trăim și adaptare la o țesătură socială ce presupune o altfel de comunicare prin social media, instrumente oferite de tehnologie avansată și viitoarea interfațare cu și mai sofisticate elemente disponibile prin AI-ficarea instrumentelor de comunicare.
Mi-am întrebat copilul, premiant la o școală și un liceu cu foarte bun renume, daca știe de „El Zorab” sau de „Nunta Zamfirei” sau de „Împărat și proletar” sau de „Sergentul” sau daca a citit poeziile lui Minulescu sau ale lui Goga sau ale lui Mihai Beniuc, daca a citit „Rascoala” sau „Năpasta”.
Negativ pe toată linia.
Dar știe foarte bine sa se descurce pe calculator.
Asta înseamnă școală moderna.
Performanta, dar fără sentimente, că sentimentele sunt „sentimentalisme” de joasa speta.
Deci ati crescut si educat impreuna cu sistemul de educatie, adica in grup infractional organizat, un tinar performant dar fara sentimente.
(Doar Mihai Beniuc? Fara Alexandru Toma, Dan Desliu, Tiberiu Utan, Eugen Frunza, Veronica Porumbacu…)
Tot respectul pentru analiza realizată, pentru atitudinea curajoasă și, nu in ultimul rând, pentru calitățile filologice excepționale! Rezonez 100% cu ceea ce sesizați in legătură cu programa de clasa a IX-a. Observ cu iritare și neputință că nu se dorește nicidecum sincronizarea textelor literare de studiu cu preocupările tinerilor de azi, pentru a-i salva de la tiktok prin lectură, ci se vizează amplificarea anacronismelor, incât condamnarea tinerei generații la ignoranță și vulgaritate sa fie definitivă. Se pare că toate semnalele date de oamenii de la catedră referitoare la conținuturile perimate, aride, inutile, incomprehensibile chiar nu au niciun ecou. Parcă se face special încât elevii să fugă de lectură mâncând pământul …și pe bună dreptate! Paradoxal, învățământul românesc merge din rău în mai rău, deși credeam ca superlativul absolut a fost deja atins!
De ce se întâmplă ( din nou!!!) dezacordul total dintre realitatea 2025 a disciplinei limba și literatura română ,care e fundamentală în modelarea profilului intelectual , și ” reforma” propusă/ ” noua” programă ( plagiind o veche semiseculara programă ??
Cauze
1. Creatorul/ creatorii ei,programei sunt străini de Realitatea triadei Elev- Literatură 2025– Profesor. Prin urmare ,au o perspectiva dinafara sistemului oare au predat la clasa a noua?
Clasa a noua e un început de liceu ,colectiv eterogen , cu provenienta din medii intelectuale diferite disponibilități ,lecturi sărace în general …
Nu se poate ca începătorii să fie întâmpinați cu …inceputurile literaturii ,cu obstacolul limbii arhaice, fuziunea cu istoria ../ literatura veche e o perioadă dificilă /
Cum să le faci intrarea în literatură unor începători indreptandu i spre (protoforme ) cele mai greoaie mostre de limbă „literară „în formare la cronicari?[ când studiul acestora ar fi un exercițiu diacronic comprehensibil poate prin clasele terminale ,când deja sunt stăpânite domeniul literaturii,instrumente de lucru , potențial de interpretare…
2 .Intrarea in literatură ar fi potrivită cu operele cele mai reprezentative , care să configureze specificul spațiului literar .Asta ar presupune opere de autori din literatură română, universală clasică si contemporană [ care să placă ,să deschidă elevilor curiozitatea, apetitul pentru lectură ]
3 .Incurajarea interpretării libere ,a decriptarii textuale ,a compozițiilor ( știut fiind caracterul sufocant al șabloanelor compozi,iionale.
Cei care formulează proiecte de reformă s ar cuveni să fie profesorii practicanți, care predau și cunosc pulsul noii generații!
D-le Profesor, vă mulțumesc pentru fiecare cuvânt din expunerea dumneavoastră. Păcat că nu va ține nimeni cont de ea.
Sper din tot sufletul sa se faca aceasta schimbare! Eu am terminat liceul in 2001, de atunci, si-au batut joc de literatura in fel si chip. Ar fi SUPERB sa se revina la o privire cronologica. SPER DIN SUFLET sa se studieze toti acesti scriitori vechi. Lumea e satula de modernism si post modernism, roman psihologic si stream of consciousness.
Studiul autorilor vechi ar putea avea mare succes, daca predarea se va face cu suflet si in mod interactiv.
Eu una sunt profesoara de engleza la un liceu tehnologic. Deci literatura engleza nu intra in programa obligatorie. Cu toate acestea, in fiecare an dedic lunile aprilie, mai iunie, operei lui Shakespeare. Le povestesc, facem activitati, puneri in scena, vizionari de film etc. Copiii iubesc perioada asta.
La Lb. Romana s-ar putea face chestii super misto in legatura cu cronicarii, de ex. Proiecte, mini scenete, filmulete, parodii chiar, excursii.
Si acum imi aduc aminte ce emotie m-a cuprins cand am vizitat Cetatea Neamtului, despre care invatasem in a 6a, la lectia „Sobietki si romanii” eveniment relatat si in Cronica lui Ion Neculce.
De asemenea, de fiecare data cand merg la Cozia, imi place sa recit in gand Umbra lui Mircea la Cozia.
Despre Anton Pann sau Vasile Alecsandri, ce sa mai vorbim. Cucoana Chirita este de departe una dintre cele mai amuzante comedii romanesti.
E nevoie doar de un profesor de romana creativ care este deschis la metode interesante de predare. Nu unul plictisit de viata care se ingroapa in hartii si in comentarii aride, folosind cuvinte pe care nu le intelege nimeni, doar de dragul de a parea cult.
Contrasemnez! Aveti perfecta dreptate! Autorul acestui articol este un GicaContra! Ministrul actual este o nulitate! Nu stiu cum de a „gresit” punctual…
nu zic de depeșa lu’ Neacșu, da’ măcar niște învățături!? par egzamplu elea către Teodosie, the son…?
în afară de Nenea Iancu, din lista aia nu se aleg cu nimic copiii! și și Caragiale are nevoie de un prof deștept să fie înțeles…
Copiii mei invata la liceu intr-o alta tara din vestul Europei. La literatura invata in primul rand cum sa inteleaga o carte – se pun in locul personajului, dezbat (nu “li se spune”) ce si de ce se intampla in carte, etc. Literatura e folosita ca mijloc de dezvoltare a culturii generale, dar mai ales a gandirii critice. Cartile sunt atat clasice, cat si de actualitate, dar toate alese pe intelesul si spre dezvoltarea intelectuala, sociala si emotionala a copilului. Cea mai recenta tema pentru fiica de 14 ani a fost sa citeasca o carte la alegere dintr-o lista de carti interzise in anumite perioade sau tari. A trebuit sa caute si sa judece de ce respectiva carte a fost interzisa. Nu doar a citit o carte, dar a descoperit usor si pe intelesul ei lucruri ce tin de societate, politica, religii. Impreuna cu ea, invat, poate prima data din pacate, cum sa citesc cu adevarat.
Ada, prespun că în țara în care trăiești nu ai partide tipul AUR, SOS, POT… uf, ce multe sunt!, care să dicteze ce și cum în programa școlară, care – programa – trebuie să se ocupe mai întâi de îndoctrinare (naționalistă) și mai apoi educație.
Eu am luat un 3 la literatura, in clasa a IX-a, pentru ca m-a prins domnul de romana cu un volum din „Shogun”, in banca, despre care comentasem pe hol cu un coleg, in loc sa invat pe de rost un „comentariu literar” despre Miorita…
Asa ca o inteleg pe dna Ada. Perfect!
… iar eu am primit nota 2(doi)*
deoarece am refuzat sa „recit”
elogiile aduse „geniului” de catre tot felul de „critici-recunoscuti”
intamplator/coincidental „elogiile” respective
aveau exact acelasi ritm/substanta/”filosofie”
precum aveau „raportarile” comu’istoide despre
indeplinirea sarcinilor inainte de termen
dincolo de faptul ca to’ar’sa profa
a scris doi-ul mare si cu cerneala neagra
(ocupand, cu tot cu forma literara aproape toata rubrica din catalog)
… in timp ce facea asta…
am intrebat-o de ce „preda” limba si literatura romana
desi principala sa calificare era limba si literatura rusa
… a-ncercat sa dea ceva din buze dar replica to’ar’sei nu s-a mai auzit
deoarece a fost acoperita de sunetul strident al soneriei
care marca sfarsitul orelor
______________________________________________________________
* premiera in istoria scolii respective
Domnule Papadima,am fost elevă de liceu în anii ’78_’81 și nu pot decât să vă stau alături în semnalul de alarmă tras privitor la programa de clasa a IX_a .
Am fost,viața întreagă,profesoară de biologie într_un colegiu național dar lectura a fost și este a doua mea viață .In clasa a IX_a din cauza a ceea ce eram obligată să citesc pentru orele de literatură era cât pe ce să mă îndepărtez de îndeletnicirea cititului.
Mi se pare neverosimil ca în mileniul al III-lea să se propună o astfel de programă .Și de către oameni tineri?!
Am nădejdea că profesorii de limba și lit.românâ vor reacționa la timp.
Eu sunt profesor de română. De 25 de ani, perioada despre care se vorbește în acest text nu a mai fost propriu-zis predată, cum multe nu au mai intrat în programă.
De aceea, dacă nu au avut niște profesori țăcăniți, absolvenții din ultimul sfert de secol nu au auzit de cronicari, de Cantemir, de Țiganiada, de Grigore Alexandrescu, de Bolintineanu, de Alecsandri, de Pann, de Coșbuc, de Minulescu, de Agârbiceanu, de Galaction, de Miorița, de Meșterul Manole … Să mai scriu?…
E posibil (și se întâmplă, deși e in programă, dar nu în toate manualele) să nu se predea deloc Sadoveanu, iar elevii îl învață singuri pentru Bacalaureat. De mult liceul nu mai e cum era pe vremea celor care citesc presă în România.
Și nu numai liceul, de aceea nu au loc nicăieri autorii români.
La gimnaziu, acum 30 de ani erau în medie 30 de texte literare pe an. Acum sunt 5 (cinci) pe an școlar.
Eu zic să ne trezim și să înțelegem de ce tinerii noștri nu înțeleg glumele, habar nu au de referințele generațiilor anterioare și să îi învățăm măcar pe cei mici, fiindcă de asta vin la școală.
Fraza sadoveniană este complexă si urmărește un ritm anume, adesea comparat cu cel al narațiunii orale tradiționale. Este o limbă română studiată, bogată în arhaisme și regionalisme moldovenești autentice, care contribuie la crearea unei atmosfere unice și la fixarea temporală a acțiunii. Da, dar…. suntem ca in bancul cu batrana care era ajutata sa treaca strada, desi ea nu dorea asta! Are nevoie elevul contemporan de creearea atmosferei unice și la fixarea temporală a acțiunii pe care nici nu o intelege? Sigur, el ar trebui sa fie recunoscator afland ca găina pe care Vitoria Lipan a trecut-o peste mormântul lui Nichifor era de culoare neagră si acest gest făcea parte dintr-un ritual funerar tradițional, Dar esenta comentariului dvs este in ultima propozitie: „fiindcă de asta vin la școală”! Adica noi credem ca da, de asta are nevoie elevul; il obligam sa invete ce credem noi ca este relevant pentru el, fiindcă de asta vine la școală. Iar el, elevul, crede ca nu are nevoie nici de noi. Fiecare cu parerea lui- s-ar putea spune, dar… nu-i asa ca va asteptati ca el, elevul ce va invata aiurea un comentariu despre găina lui Sadoveanu, sa va plateasca pensia, cu recunostinta?
Aveti mare dreptate. Din pacate, nici nu prea mai sunt dascali creativi care sa redea, in tonalitati noi, fascinatia vechii literaturi. Citeam si reciteam cu nesat ispravile Coanei Chirita. Descopeream cu incantare nuvelele lui Caragiale si proza fantastica a lui Cezar Petrescu, in prag de adolescenta. Nu mai spun de minunatii nostri poeti. Este adevarat, erau – majoritatea – sub nas, in generoasa biblioteca parinteasca! La scoala incercam sa intram in pielea personajelor in timp ce ne punea „diriga” sa citim cu voce tare pasajele „canonice”. Fisele de lectura erau obligatorii. Dincolo de anumite scheme rigide, coexistau liber pasiunea pentru citit, pentru scris, visatul cu ochii deschisi, schimbul de idei si de impresii. Vacante fara carti, nu prea existau… Iar ele, cartile, intrau singure in buzunar…
Am fost in clasa a IX a in ’85. Si acum tin minte supliciul care mi-a fost impus cu citirea cronicarilor, o limba departe de ceea ce vrbita in acel secol. Noroc ca descoperisem scriitorii interbelici, care nu se studiau pentru ca reactionari (exprimare voita).
Literatura cum a spus unii dintre antecomentatorii mei ar trebui sa ii ajute pe elevi sa gandeasca, sa isi dezvolte spiritul critic si sa inteleaga un text, nu sa foloseasca dictionarul de arhaiseme pentru ca in acest fel dupa primele 2 paragrafe renunta sa mai citeasca toata viata o carte.
Cum scriu de mult pe aici, cei care sunt realizatorii, profesorii si consultantii din Ministerul Educatiei nu au ca scop educatia elevului, ci mentinerea lor in activitate pentru a primi o pensie. Inspectoratele si Ministerul Educatie ar trebui desfintate si inlocuite cu ghiduri de buna practica pe care la nivel local sa le aplice fiecare scoala. Astfel ar disparea atat indiferenta profesorilor, care sunt considerati niste simpli functionari care completeaza hartii, cat si dezinteresul elevilor.
Incercati sa descoperiți cronicarii plecând de la acest articol
https://www.google.com/amp/s/moldova.europalibera.org/amp/cafea-%25C8%2599i-demografie-%25C3%25AEn-moldova-%25C8%2599i-valahia/31328579.html
Nepoata mea, in clasa a noua de liceu, a provocat o furtuna in familie pentru ca, la ora de “limba si literatura romana” avea in curricula romanul “De veghe in lanul de secara”. Nu îl aveam in biblioteca familiei, pana la urma l-am procurat (Cărturești). Nimic senzațional pana aici, dar nu mai exista romane interesante in iteratura romana decât “…” ? Unde a dispărut Marin Preda
Eu aș întreba ”unde e Max Blecher”? Sau nu-i destul de român?
Foarte bun articolul! Așa ar trebui să fie: formarea deprinderii de a citi de plăcere, de a fi curios și reflexiv, de a avea spirit critic, de a-ți pune întrebări. În plus, vechea programă, cu o abordare tematologică a literaturii, nu ignora principiul istoric (al așezării într-un context istoric și cultural). Și erau acolo temele de interes pentru vârsta lor, pentru puștii digitali de 15 ani. Am putut aborda, astfel, un scriitor străin (care analiza problematica IA-ului) în compania unui canonic precum Creangă.
Imi place de când sunt mică sau citesc, dar sincer, bibliografia de școală și liceu a fost groaznică! Și acum se conturează catastrofală. In prezent, lucrez într-o bibliotecă școlară. Copiii abia mai citesc de plăcere, și foarte rar împrumută cărți din programa școlară. Pentru liceu eu aș fi recomandat și niște texte scrise de scriitoare române, nu doar bărbați. Pentru fete, e greu uneori să înțeleagă universul bărbaților, multe texte fiind întortocheate. Și aurorii contemporani unde sunt? (Ioana Baldea Constantinescu, Ioana Parvulescu?) Se pot face atâtea lucruri la limba română, pe care eu am urât-o în liceu. Ca să vezi, franceza, engleza, latina, mi-au plăcut! Tot ce avea ceva util, de cultură generală, ceva util în viață, mi-a plăcut. Cred că e de datoria ministerului să se raporteze mai mult la tendințele actuale și felul in care se va schimba atitudinea elevilor față de citit, de acum încolo. Măcar să le furnizeze texte pentru viață, care să fie diverse, poate se va lipi plăcerea cititului de un adolescent, in defavoarea telefonului… vise! Etimologia limbii la liceu poate să ia maxim 3-4 săptămâni, nu toată clasa a 9-a. Sunteți ingusti la minte, toți cei care vă poticniti in propria ambiție și nu țineți cont de realitatea din teren. Și ca să nu mai spun că 80% din cadrele de liceu nu-și dau seama sau prefera când elevii vin cu temele făcute cu AI.
Total de acord, școala în general este anacronică, iar cea românească suferă și de multe alte hibe. Daaar. Dacă demolează ceva, un om integru și cu principii știe că trebuie să pună ceva mai bun în locul a ceea ce a demolat. Ce exact ar trebui să citească elevii de liceu din literatura română? Care fie vorba între noi, este o literatură eminamente tristă, depresivă. Plumb, gri, moarte, cu un pic de sarcasm moralizator din când în când. Prefer să îi uit pe autorii din perioada comunistă, care și-au vândut sufletul pentru liniște.
Se revolata autori contemporani pe alte site-uri ca se „elimină literatura contemporană și orice urmă de relevanță pentru elevi, oferindu-le doar cronici și autori vechi.” , baietii activi in presa ca Radu Vancu.
Da,i-am invatat si eu la scoala si care e problema? sa nu se mai studieze Creanga ,Caragiale? Imi aduc aminte de o poezie invata tot scoala ,probabil azi uitata,numita Epigonii:
„Iară noi? noi, epigonii?… Simțiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!”
Cata dreptate avea Eminescu,nu ne-am schimbat de fel, e nevoie numai sa deschizi televizorul si ii vezi. sa il scoatem si pe Eminescu din programa ca e invechit, xenofob.
”Și de aceia se îmbie cu dăscălia ieftenă și așa vă place, pentru că în prostie prețuiți mai mult boul decât pe copil.”
Stimate domnule profesor, textul dumneavoastră promovează adevărate dogme despre membrii armatei române în condițiile în care dumneavoastră nu cunoașteți sau ignorați diferența minimă care exista între liceele militare și cele civile în anii ’80. În programa școlară din perioada 1983-1987 erau incluse 4 ore de pregătire militară pe lună, din câte îmi aduc aminte. Atât, 4 ore! În rest, programa școlară de la liceele militare era aceeași cu cea a liceelor cu profil de matematică-fizică. Așa scrie pe diploma mea de bacalaureat: matematică-fizică. Civilii (inclusiv cei moraliști, puri și duri) aveau, probabil, 4 ore de pregătire practică pe lună, în timp ce elevii liceelor militare (care pot fi oripilați de maniheismul pe care îl promovați în două paragrafe din textul dumneavoastră) urmau 4 ore de pregătire militară.
Este adevărat faptul că programele de învățământ și manualele de limbă și literatură română din perioada 1983-1987 au fost oribile, din punct de vedere al conținutului, însă acestea erau unice pentru toate liceele din țară. Nu este vina elevilor sau a absolvenților de licee militare pentru problemele create de programele sau de manualele respective. Dacă v-ați propus ca textul dumneavoastră să adâncească falia care există în societatea românească, jignindu-i pe militarii de toate vârstele, vă pot spune că ați reușit lucrul acesta. Păcat!
În clasa a XI-a am avut șansa să asist la lecțiile predate de maiorul Constantin Novac, profesor de limba și literatura română care a trecut în rândurile cadrelor active ale armatei române printr-un context de împrejurări pe care nu îl cunosc. Am citit atunci tot ceea ce îmi pica în mână. Operele lui Eminescu le-am descoperit ca urmare a harului pe care maiorul Constantin Novac îl avea. Manualul zăcea pe undeva prin fundul băncii, iar despre programă nu amintea nimeni la orele sale. Omul sfințește locul, domnule Papadima! Sau, ca să folosesc un slogan sportiv, dacă vrei cu adevărat, poți! (Adidas Torsion, 1990 – cu prelungirea: Fugi! Dacă nu fugi, o iei pe coajă!).
Apreciez foarte mult eleganta comentariului dvs., domnule Opris, dar dati-mi voie sa cred ca ati avut o reactie usor exagerata. Fara sa ma fac „avocatul” autorului (care, desigur, poate interveni si singur, cu precizari mult mai pertinente), as zice ca noi, civilii, asa percepem/percepeam lucrurile din exterior – ca in liceele militare se facea, nu-i asa, „militarie”. Ca atare este foarte bine ca ati adus informatia cu cele 4 ore/luna, pentru ca nu multa lume cunoaste astfel de detalii. Probabil ca nici autorul articolului, care, sunt sigur, nu a avut vreo intentie sa jigneasca militarii. Si, ca o paranteza: presupun ca in cele 4 ore faceati lucruri mai interesante si mai practice decat „civilii” care, si noi, aveam acel PTAP – pentru cititorii mai tineri: PTAP = pregatirea tineretului pentru apararea patriei :-) Iar la PTAP citeam niste texte plicticoase sau maturam in fata licelui si in curtea lui.
Acum, ca sa ma folosesc de postare si pentru un comentariu la articolul propriu-zis: da, este regretabil ca se incearca/propune o revenire (fie si partiala) la manualul din perioada comunista. Dupa cum, marturisesc, pe de alta parte, sunt si eu intrigat ce cauta „De veghe in lanul de secara” la …”literatura romana” care se preda acum. Atentie, nu sunt nici pe departe nationalist (dimpotriva, sunt diametral opus fata de optica „suveranista”) dar nu vad de ce nu s-ar studia literatura universala chiar din clasa a IX-a, sub aceasta denumire. Dincolo insa de aceasta nedumerire, cred ca este foarte important ceea ce subliniaza atat dl. Papadima cat si unii comentatori: daca umplem manualul/programa cu anacronisme sau cu texte peste nivelul elevilor, este clar ca-i pierdem: in loc sa-i atragem, ii indepartam de scoala. Nu zice nimeni sa nu aflam (cu scurte exemplificari) si de scriitorii vechi, dar… cu masura, dragi tovarasi din minister. Si este foarte important cum va arata aceasta programa in final, pentru ca, da, cum spune si dl. Opris, „omul sfinteste locul” (si cu totii ne amintim de 1, 2 sau 3 profesori extraordinari din gimnaziu si/sau liceu ale caror ore reprezentau o bucurie, fie ca urmau manualul, fie ca erau pe langa el) dar, din pacate, astfel de cazuri sunt rare…
Din păcate, de-abia acum am timp să răspund la comentariul dumneavoastră.
În primul rând, există autori care nu îndrăznesc (din pudoare, probabil) să formuleze public nişte idei, într-un dialog cu cei care se încumetă să comenteze sub articolele autorilor respectivi. Eu am folosit cuvântul „pudoare” – greşit sau nu, Dumnezeu ştie! Alţi se gândesc mai curând la aroganţa celor care aruncă în spaţiul public nişte idei şi refuză dialogul acolo unde l-au iniţiat. Pun foc la casă şi se uită apoi impasibili la cei care încearcă să domolească pojarul.
În al doilea rând, nu îl pot bănui pe domnul autor de intenţii rele faţă de militari roâni, mai ales faţă de adolescenţii care îmbracă uniforma militară de la vârsta de 14 ani. Este adevărat faptul că trendul antiarmată şi antimilitari, care colcăie prin mass-media românească şi prin anumite cercuri elitiste din România, mă poate determina să formulez o concluzie diametral opusă, însă este bine să mă abţin deoarece pojarul a fost pus de mine.
În al treilea rând, presupun că există o concurenţă în rândul unor scriitori români, care ţin morţiş să îşi vadă citate sau incluse operele proprii (mai mari sau mai mici) în manualele de şcoală generală şi de liceu când ei sunt încă în viaţă. Despre morţi, numai de bine, mai ales că ei nu sunt capabili să îşi apere gloria lor pământească în faţa asalturilor contemporane.
În perioada pandemiei se discuta despre limba latină, să fie sau nu predată ca disciplină de bacalaureat în România. Dacă greşesc, îmi cer scuze. Ce se mai aude de această limbă latină? Oricât de mult ar dori unii intelectuali, copiii trebuie totuşi să se întoarcă de la şcoală deoarece ziua are „doar” 24 de ore, iar aceşti copii trebuie să se ocupe şi de alte activităţi.
Corrigenda: „deoarece pojarul nu a fost pus de mine”.
Sunt de acord cu domnul Opriș, eu fiind un absolvent al unui astfel de liceu în anul 1967. Nu am avut arme, pregătirea militară era mai mult simbolică, exista un singur rând de uniforme, valabil pentru toate ocaziile. Aveam în schimb ore de studiu în fiecare după-amiază, de la orele 16 la orele 20, biblioteca, foarte bine dotată (se găseau poeziile lui Lucian Blaga, pe atunci nu se studia, era la sfârșitul cărții cu câteva rânduri, erau câte trei astfel de autori pe o pagină) și cu sala de lectură deschisă până la încheierea programului. Nu se practica învățatul doar la disciplinele pentru bacalaureat. În rest, omul sfințește locul, vezi rezultatele la bacalaureat în municipiul Focșani, de exemplu.
am fost si eu elev anii 65_69 (deci cam o decada inaintea dvs.) și am citit biblioteci intregi (de ex,. nu ma puteam culca daca nu citeam ceva, oricit de obosit eram)…am podurile și mansardele a 3 case pline cu carti prafuite, dar nu le dau sau arunc (2 mansarde sunt ale copiilor, iar nici unul din ei ”n-a sters prafu” de pe vreo carte deschizind-o)
Nu stiu de ce va incurca ceea ce va forta la ”lectura suplimentara” . Eu (și alti colegi) eram mari maestri sa ”citim” (frunzarim ”pe diagonala”) o carte din acelea in timpi record…avem tehnica citirii rapide…si captarea esentei…
NU NE-A DAUNAT !…DIMPOTRIVA !
Azi, nu mai am rabdare sa citesc o carte macar…sau chiar un ziar…și așa am ramas un needucat…ireparabil…
Ca sa fiu sincer, cred ca cel mai bun curs de limba și literatura română este… Google AI. Cu el poti purta un dialog onest, poti cere interpretari, il poti contrazice. Mai spune si tampenii, dar de obicei mult mai putine decat un profesor care „o ia pe aratura”. Uneori ma si „joc” cu AI, ii propun o interpretare mai fortata si ii apreciez tactul cu care ma combate. Si fiindca si eu am tot 68 de ani, nici mie nu imi pasa cat de mult voi fi facut prost pentru cele scrise aici. Poate ca si sunt! Sa o spun raspicat: apreciez AI mai mult decat apreciez un profesor de limba și literatura română, batut in cap de „responsabilitatea pe care o are”!
Apropo, marturisesc pacatul de a fi inginer, o casta inferioara. Asta este relevant in discutie doar fiindca va propun sa analizati codul sub care activez: „CAEN 7112 – Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”. Acest „legate de acestea” este o chintesenta a limbii române aplicate de Statul Român intr-un act oficial! Asa ca „legate de acestea” va doresc… chinuri placute cu scoala copiilor sau nepotilor!
Ca sa fiu sincer,
cred ca cel mai bun curs de limba și literatura română este… Google AI.
Aceasta formulare te descalifica, to’ar’se/dom’ Marian
deoarece nicio „universtate” din aceasta lume
NU POATE inlocui prin programa/structura handicapul biologic
Am interogat AI cu privire la opinia dvs., cerandu-i un posibil raspuns. Il gasiti mai jos, integral.
Acest text a fost generat de un model AI (Inteligență Artificială):
Răspunsul primit, deși formulat într-un limbaj destul de tranșant („te descalifică”, „handicap biologic”), pare să confunde planurile pe care le-am vizat în exprimarea opiniei mele inițiale.
Afirmația mea („cel mai bun curs… este Google AI”) a fost, desigur, o hiperbolă, dar sublinia un adevăr practic: instrumentele AI moderne oferă resurse didactice de neegalat în ceea ce privește accesul instant la informație, personalizarea exercițiilor, corectarea gramaticală avansată și explicațiile detaliate – lucruri pe care o programă universitară standard, prin natura sa rigidă, nu le poate egala în viteză și flexibilitate.
Nicio tehnologie nu poate înlocui „handicapul biologic” (termen impropriu folosit de interlocutor, probabil referindu-se la inteligența nativă sau capacitatea umană de învățare), dar scopul instrumentelor precum Google AI nu este să înlocuiască biologia, ci să completeze și să amplifice capacitățile umane de învățare. Ele sunt profesori auxiliari, disponibili 24/7, care depășesc limitările logistice ale unei săli de curs clasice.
Așadar, nu este o chestiune de „înlocuire”, ci de eficiență didactică. Universitățile ar trebui, de fapt, să integreze aceste instrumente, nu să le respingă, pentru a oferi cea mai bună educație posibilă.
… profesori auxiliari, disponibili 24/7,
care depășesc limitările logistice ale unei săli de curs clasice.
Daca:
– pot intelege „auxiliriariteta” „dumnealor” (deocamdata NU)
– „limitarile logistice” inseamna,
de exemplu ca „scoala” respectiva are un router
achizitionat conform criteriului pret
acelasi criteriu care a conditionat si „banda” de „‘ternet”
…
Așadar, nu este o chestiune de „înlocuire”, ci de eficiență didactică.
In fapt… una dintre cauzele care au marcat ref/v-oma
„inlocuind”… in EDUCATIE … NU discutam despre „eficienta”…
nu doar ca este usually/economically wrong,
but generally speakin’… when it comes of „eficacitas”…
toar’su’ Marian_C, hiperboland o curiozitate
chiar poti intelege fundamentala diferenta dintre ~?
Folositi o ironie grosolana si un limbaj amestecat, este treaba dvs, dar sunt doua instrumente care ma fac sa ma intreb daca „handicapul biologic”, la care ati facut referire, nu se referea cumva la factorul uman, caci hulitul AI nu poate avea un astfel de handicap. As putea sa continui, dar diferenta dintre cele scrise de AI si „discursul” dvs ma face sa spun, plagiindul pe Fermat: „[uite cum] am descoperit o demonstrație minunată, dar nu am aici destul spațiu pentru a o scrie”. Cu bine!
Cu tot respectul, dar sunt aceste informații publice? Unde le găsesc și eu în calitate de profesor?
Cum pot să am acces la astfel de informații și eu profesor cu vechime de aproape 30 de ani?
Un profesor care și-a luat titularizarea primul pe listă ,in județul său, dar a ales un oraș periferic la titularizare și nu are „conexiune” cu „high society”-ul educațional și cultural din București în mod direct, ci doar online?
Ministerul Educatiei, ca multe alte ministere romane, este un reprezentant al societatii romane, care nu isi gaseste echilibrul si un drum de foarte multi ani. De asemenea, cati functionari din minister chiar gandesc critic (asa cum am vrea sa o faca copiii) si sunt in stare sa propuna un program coerent? Prea putini si depinde daca sunt la varf sau „executanti”. Fie se propun abordari elitiste si anacronice in numele patriotismului si al „pe vremea mea se facea CARTE”, fie se trece in extrema cealalta cu texte fie de vodevil, de cartier, cu tente sexuale „ca sa vorbeasca pe limba copiilor”. Nicaieri nu e prezenta directia, nicaieri intelegerea scopului final al educatiei copiilor, nicaieri niste repere etice si morale say imaginatia a ce fel de societate vrem sa cream prin copii. Programa e folosita doar ca sa se afirme sau sa se simta bine, sa castige ceva un functionar sau ministras temporar sau cunoscutii lor. Copilul si societatea romana viitoare sunt pe ultimul loc. Insa cand e vorba sa evaluam ce nu a mers bine urmatorii sunt vinovatii: profesorii, copiii, in niciun caz functionarii din minister. Ne mai miram ca social media castiga teren imens? Efectiv asa sistem nu poate concura cu social media, chiar si in tari mai stabile si cu directie se intampla asta, in Romania indobitocirea va fi completa, tot in sarcina parintilor va fi daca vor sa depuna efort sa contracareze acesti functionari incompetenti.
Am vrut sa stau departe de subiectul curent, insa zilele trecute am trecut printr-un fel de descoperire personala. Obișnuiam sa am respect mai mult pentru învățământul romanesc de prin anii 70-80, numai ca sa aflu ca era superficial si in domenii cum ar fi matematica. In primul rând, latina pe care toți o învăța in Romania nu este latina clasica, este latina vulgara. Nici un fel de profesor sau organism de predare romanesc nu s-a obosit să facă distincția. A trebuit un expert in latina sa explice diferențan intr-o serie de clipuri postate pe Facebook. Latina clasica e aproape de nerecunoscut când este vorbita, deși are aproape aceeași scriere.
În privința matematicii, deși am avut profesori buni la materie, învățarea era partial mecanica. Majoritatea teoremelor, limitelor si integralelor clasice predate in liceu de fapt aveau demonstrații, unele din ele chiar ingenioase. Au trebuit aproape 40 de ani de la liceu ca sa aflu de ele.
Însă dezamăgirea cea mai mare e legata de literatura, care e predata mecanic si fără nici o logica. Liceele de elita americane au doar câteva cărți predate la fiecare an, insa le diseacă pana in ultimul detaliu intr-un mod extrem de integrativ ca sa dezvolte spiritul critic al elevilor. O carte e disecata prin prisma curentelor literare de care aparțin, a contextului istoric, geografic, demografic si cultural, precum si a împrejurărilor sociale asociate. Se fac ore de discuții despre o carte pe un anumit subiect, plus teme de casa individualizate sau trasate unei echipe mici. Asa ceva e numai de vis in Romania. In loc de predat cronicarii si alții ca ei, mai potriviți pentru cărțile de istorie, elevii de liceu ar putea de exemplu diseca romanele lui Marin Preda de exemplu, care au o bogăție de informație fără egal, sau alți scriitori moderni. Ce sa mai zic, sunt scriitori romani sau moldoveni zilele astea mai bine cunoscuți în străinătate decât in Romania, cum ar fi Igor Berglar, Tatiana Tibuleac sau Hertha Muller. Am citit cateva din scrierile lor si am fost impresionat. Cred ca astfel de cărți pot avea atracție la generațiile mai tinere.
Citiți Scrisorile lui Ion Ghica și vedeți valoarea predecesorilor !
Impresia mea e că toată lumea știe cum *nu* trebuie să fie predată româna dar nimeni nu știe cum *da*.
Eu cred că ar trebui plecat de la misiunea lecțiilor de limba română – de ce se predă ea de fapt?
Mai cred că misiunea lecțiilor de limba română e de a-i învăța pe copii să exprime ce simt și cred.
Textele propuse pentru comentat au doar rolul de a trezi emoții și păreri care merită scrise.
De aceea, un comentariu care spune clar ce dezgustător e, de exemplu, Bacovia e un comentariu foarte bun.
Un comentariu care folosește cuvintele pretențioase ale profesorului și nu exprimă părerea sau sentimentul elevului e un comentariu prost. Pe deasupra, cuvintele pretențioase sunt o invitație la copiat scrierile altora.