sâmbătă, septembrie 25, 2021

Viitorul lumii islamice între „Marele Califat” și „Marele Orient Mijlociu”. Ce ne spun conflictele din Yemen și Libia

CALIFATUL ȘI MARELE ORIENT MIJLOCIU

Marele Plan al Califatului Mondial – viziunea ISIS[1]

ISIL – Statul Islamic al Irakului și Levantului, devenit ulterior ISIS – Statul Islamic al Irakului și Siriei Mari (sau Daesh[2]), este gruparea arabă militantă islamică ce a pus lumea pe jar începând cu anul 2014, punând în operă, prin operațiuni militare de anvergură, o doctrină mai veche a Fraților Musulmani, privind recrearea Califatului, așa cum pe vremuri reușiseră omeiazii, abbasizii sau otomanii.

Ideea de mare califat nu este nouă în lumea islamică, mulți ideologi sau activiști politico-religioși au văzut în doctrina recreării marelui califat o soluție prin care să unească într-un stat toți credincioșii; un stat care să devină o putere mondială, așa cum a fost nu doar în secolul VIII, ci și după ce imperiul a fost moștenit și revitalizat de otomani.

Doctrina militantă a Daesh, promovată de fostul lider la mișcării (2013 – 2019) Abu Bakr al-Baghdadi, cel care-și spunea calif, pare să fie inspirată de lucrările ideologului Frăției Musulmane Said Ibrahim Husein Șadili Qutb, considerat a fi „părintele salafi-jihadismului”; condamnat și executat prin spânzurare în anul 1966, pentru a fi complotat la asasinarea președintelui egiptean Gamal Abdel Nasser.

Statul islamic al Daesh la extinderea sa maximă

Între anii 2014 – 2015, în conjunctura regională favorabilă pe care a identificat-o, Daesh controla circa 100 de mii kmp și împreună cu alte grupuri militante asociate plănuia să recucerească orice teritoriu aparținuse sau fusese controlat cândva, în istorie, de islam, în Asia Centrală, Nordul Africii, Orientul Mijlociu sau Sud-Estul Europei.

Până aici nimic nou, probabil. Dacă ar mai fi ceva de spus, probabil ar fi interesant de știut că Daesh a fost înființat în 1999 în Iordania, sub denumirea de Congregația Dumnezeului Unic și a Jihadului, adică Jama’at al-Tawhid wal Jihad sau JTJ. Cel care a înființat-o, iordanianul cunoscut sub numele Abu Musab al-Zarqawi (numele real Ahmad Fadeel al-Nazal al-Khalayeh), a devenit mai târziu unul dintre cei mai cunoscuți liderii Al-Qaeda, și a afiliat JTJ respectivei mișcări.

Dacă în interiorul islamului s-au coagulat idei de forță care să conducă, politic și militar, la reconstrucția unui mare imperiu, în Occident erau vehiculate idei și teorii politice care, dimpotrivă, să fragmenteze lumea islamică, pentru a nu-i permite să atingă o masă critică capabilă să amenințe ordinea globală și pacea în lume.

Termenul de „Marele Orient Mijlociu” a fost folosit pentru prima dată în anul 2004 într-un raport al Carnegie Endowment For International Pace, desemnând la acel moment, destul de vag, pentru uzul Casei Albe, zona „lumii arabe” plus Afganistanul, Iranul, Turcia, Israelul și Pakistanul.

În iunie 2006, secretarul de stat Condoleezza Rice a prezentat la Dubai[3] o „viziune asupra viitorului regiunii” pentru al doilea mandat al Administrației Bush, unde Marele Orient Mijlociu a devenit „Noul Orient Mijlociu”; viitorul, spunea cu acel prilej secretarul de stat american, va fi atins printr-un „haos constructiv”.

Viziunea Noului Orient Mijlociu este însoțită și de o serie de hărți, unele dintre acestea desenate de Ralph Peters (ofițer de informații militare american de rang înalt), dar care nu au fost niciodată recunoscute oficial de Casa Albă. Despre viziunea lui Peters se vorbește ca despre un „Proiect Sykes-Picot al secolului XXI”, ce oferă viziunea lumii islamice așa cum și-ar dori-o Occidentul.

De remarcat la hărțile Peters: un sud al Federației Ruse islamic; un stat kurd care ar fi format din teritorii ce astăzi aparțin Turciei, Iranului, Siriei și Irakului; un așa-numit stat sacru islamic, arab, care ar controla Meca și Medina; împărțirea restului Irakului într-un stat sunnit și unul șiit; desprinderea sudului Iranului într-un stat nou, Balucistanul etc..

Între cele două extreme, se pune întrebarea care va fi viitorul lumii islamice? În primul rând, ne preocupă cum anume va înțelege lumea islamică să evolueze, dacă vor prevala ideile violente ale salafismului jihadist, sau dacă curentele moderate și tolerante vor fi cele care vor scrie viitorul (tot mai puțin probabil, date fiind tensiunile acumulate).

Lumea islamică se zbate între extreme, cu state foarte bogate, finanțate din exporturile de hidrocarburi (un model de economie fără prea mare viitor în secolul XXI) și state extrem de sărace și frământate de conflicte interne violente, conduse cu mână forte, în care majoritatea populației nu are un viitor și nu de puține ori riscă totul fie pentru a emigra, fie pentru a se alătura grupărilor militante jihadiste.

Grăitoare pentru impasul lumii islamice – prinsă între inegalitățile sale constitutive, presiunea doctrinelor extremiste, viitorul incert al modelului actual al economiilor lor naționale și peisajul de tot mai dură competiție globală – sunt conflictele civile din Yemen și Libia, al căror catalizator a fost bine cunoscuta primăvară arabă.

VIESPARUL YEMENIT: TRĂDĂRI ȘI VIOLENȚĂ

Primăvara arabă a fost semnul care a reaprins violențele în Yemen, după unificarea din 1990 și 21 de ani în care șef al statului a fost Ali Abdullah Saleh, iar vicepreședinte Abd Rabbuh Mansur Hadi. Mai întâi, a avut loc o răscoală și un atac asupra palatului prezidențial, acțiune în urma căreia Saleh a fost rănit și s-a refugiat pentru tratament în Arabia Saudită.

Hadi a preluat funcția de președinte și a decis să nu o mai predea lui Saleh. Nu a rezistat prea mult în funcție, pentru că minoritatea houthi, sub conducerea lui Muhammad Ali Al Huthi, au preluat puterea la Sanaa, susținuți inclusiv de o parte a majorității sunnite, care a denunțat astfel de fapt conducerea yemenită a ultimelor două decenii în ansamblul său.

Hadi a fost nevoit să fugă, în 2015, sub presiunea avansului trupelor houthi, în Arabia Saudită, în timp ce Saleh s-a aliat cu Comitetul revoluționar al lui Al Huthi, în speranța că își va recupera puterea. Evident că nu a fost așa. Arabia Saudită a format rapid o coaliție militară și a atacat trupele houthi, în încercarea de a repune Yemenul sub controlul sunnit.

Frontul yemenit (2020) – Centrul Sana’a de Studii Strategice

Coaliția condusă de saudiți a primit sprijin logistic și material (echipamente militare) din partea SUA, Marii Britanii și a Franței, în timp ce trupele houthi sunt și în prezent susținute, fără rezerve de Iran.

Conviețuirea lui Saleh și a susținătorilor săi cu trupele houthi nu a durat decât doi ani. În 2017 Saleh a fost acuzat de trădare și executat de houthi, după o scurtă confruntare în periferiile capitalei Sanaa.

Hadi și susținătorii săi și-au stabilit cartierul general la Aden, dar fără a reuși să ofere condițiile minimale de trai în taberele pe care le-a înființat, până când au fost alungați de Consiliul Tradițional Sudic (STC), o forță yemenită susținută de Emiratele Arabe Unite. În plus, Adenul este periodic atacat de militanții Al Qaeda din Peninsula Arabică, interesați la rândul lor să tragă foloase din haosul creat în Yemen.

Aventura Arabiei Saudite în Yemen se dovedește, în ciuda investițiilor făcute de Riad și a susținerii de care beneficiază din partea Occidentului, a fi mai mult decât se anticipase. Trupele rebele houthi, cu susținerea Teheranului, acționează decis, fără complexe și recurgând la mijloace militare mai puțin costisitoare, dar eficiente, așa cum sunt dronele și rachetele, pentru a perturba economia și viața socială a prosperului regat sunnit.

Dacă ar fi să recapitulăm, regăsim falii de conflict în Yemen care opun: guvernul recunoscut al Yemenului, susținut de Arabia Saudită, militanților houthi susținuți de Iran; rebelii STC care se opun guvernului recunoscut și Arabiei Saudite și sunt susținuți de Emiratele Arabe Unite și, desigur, militanții extremiști Al Qaeda care atacă și forțele guvernamentale, dar și pe cele ale STC, acționând în numele terorii, doctrina lor principală.

COȘMARUL LIBIAN POST-GADDAFI

Dacă Yemenul poate fi definit ca scenă a unui război, prin proxy, între Iranul șiit și Arabia Saudită sunnită, ca puteri regionale, Libia, țară nord-africană și totodată mediteraneeană, furnizor energetic tradițional pentru sudul Uniunii Europene, adâncește și mai mult necunoscutele ecuației raportului lumii islamice cu scena globală.

În conflictul libian dictează cu prevalență interesele de ordin economic și politic care se ciocnesc în Mediterana, dar ar fi simplist să ne oprim cu analiza aici și să nu observăm și alte particularități.

Când găsim țări arabe în tabere diferite într-un conflict, obișnuim să ne raportăm la eventuale divergențe de ordin religios. De această dată găsim Turcia și Qatarul de partea guvernului libian și Egiptul împreună cu Emiratele Arabe Unite (iată, prezente și aici, nu doar în Yemen) alăturându-se Armatei Arabe Naționale de Eliberare.

În conflictul libian nici țările europene nu susțin o singură parte implicată în conflict: Italia susține guvernul libian, Franța susține Armata Arabă Națională de Eliberare. În ecuație regăsim și Rusia, care susține forțele lui Haftar, se alătură Franței, Egiptului și Emiratelor Arabe Unite și se opune Turciei și Italiei, dar și Qatarului, țări cu care, altminteri, are relații bilaterale foarte bune.

Disputele Franței cu Turcia în Mediterana, care au ridicat mult temperatura dintre cele două state membre NATO, nu pot să explice decât în parte situarea lor pe poziții diferite în Libia; probabil cel mai bine se vede aici oportunismul politicii externe turce așa cum, personal, o concepe și o interpretează președintele Recep Tayyip Erdoğan. Pe de altă parte situarea pe poziții adverse ale Italiei și Franței în Libia nu reprezintă o noutate în istorie, ceea ce demonstrează o dată în plus cât de vitală este deplina integrare europeană.

Prezența rusă în Libia, cu trupele de mercenari Wagner, nu este doar concordantă cu proiectarea intereselor strategice pentru estul Mediteranei, ci implică și o doză de aventurism tipică pentru regimul Putin. Altfel spus, Rusia putea decide să adopte o poziție de sprijin pentru oricare dintre forțele care se confruntă în Libia, dar a ales să nu susțină guvernul recunoscut de ONU și să facă în Consiliul de Securitate un joc de opoziție pe care îl cunoaște foarte bine încă din vremea fostei URSS.

VIITORUL LUMII ISLAMICE, DINCOLO DE CONFLICTE ȘI PETRODOLARI

Islam, adică supunerea față de voința lui Dumnezeu, s-a definit la momentul revelației profetului Mohamed ca fiind o religie orientată către viitor: convertitul la islam își lăsa în urmă păcatele și, supunându-se pe deplin voinței Dumnezeului unic, nu mai trebuia să se preocupe decât de prezent și de viitor. Despre Mohamed se spune chiar că „niciodată nu și-a întors capul său, privea mereu înainte”.

În lumea islamică coexistă la acest moment nostalgia trecutului – în care imperiul arab și mai apoi cel otoman au construit în istorie societăți de mare rafinament cultural, tolerante cu alte religii și preocupate nu doar de studiul cuvântului lui Dumnezeu (Allah), ci și de păstrarea marilor valori culturale descoperite la contactul cu alte mari civilizații (greacă sau indiană de exemplu) sau de exprimarea în forme culturale noi – și frustrarea prezentului, a marilor discrepanțe din societățile musulmane, marcate de sărăcie, autoritarism și extremism care nu au cum să conducă spre un viitor luminos.

Războaiele civile din Yemen și Libia marchează din păcate toate aspectele care generează aceste mari frustrări din societățile islamice, și anume: lipsa de solidaritate dintre statele musulmane, discrepanțele de educație și sărăcia, accentele de autoritarism, folosirea legilor islamice ca fundament pentru extremism și intoleranță, risipirea resurselor prin finanțarea conflictelor absurde și desconsiderarea rolului și locului femeii în societate etc..

Sporul natural din societățile islamice sărace și măcinate de conflicte și războaie sângeroase este superior celui din Europa sau Rusia, de exemplu, prin urmare presiunea migraționistă, a celor care vor o viață mai bună și securitate socială în Nordul bunăstării va continua să se mențină sau chiar va spori.

Pe de altă parte, în 20 sau 30 de ani, pe măsură ce revoluția industrială 4.0 va avansa, iar societățile avansate tehnologic își vor diversifica resursele energetice, mutându-se în principal spre cele regenerabile, este de așteptat ca relevanța economiilor bazate pe petrodolari să scadă până la irelevant, ceea ce va spori și mai mult inegalitățile din societățile islamice și frustrarea acestora.

Problema lumii islamice a viitorului este că în marea sa majoritate pare că a scăpat și de această dată trenul revoluției industriale, deși petrodolarii i-ar fi permis, și încă i-ar mai putea permite – dacă și-ar revedea, în mod solidar, prioritățile – să facă investițiile necesare pentru a se racorda la economia informațională a viitorului. Pentru ca acest lucru să fie posibil, fondurile ar trebui masiv orientate către educație și cercetare, către securitatea socială și ștergerea marilor inegalități din societățile islamice.

Diferențe ale nivelului de educație ale populației musulmane Date furnizate de Pew Research Center, 2016[4]

Interesul pentru educație în lumea islamică rămâne în continuare mai scăzut decât în alte comunități, deși interesul pentru educație al generației tinere este mai pronunțat decât cel al generațiilor anterioare.

De exemplu, în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, populația islamică cu vârste mai mari de 55 de ani cumulează în medie 3,5 ani de educație școlară, în timp ce populația tânără actuală (25-34 de ani) cumulează circa 7,6 ani de educație școlară. Diferența de educație școlară în respectivele regiuni dintre musulmani și non-musulmani a scăzut astfel de la 6,3 ani la generațiile în vârstă la 3,8 ani la generațiile tinere, ceea ce este promițător.

Cooperarea economică regională între statele magrebiene

Așa cum aminteam într-un alt articol, statele islamice cooperează foarte puțin între ele din punct de vedere economic sau al schimburilor educaționale. Preferă relațiile comerciale cu statele occidentale dezvoltate sau cu cele asiatice, ceea ce le limitează opțiunile, soluțiile de integrare și le subminează potențialul de cooperare.

De exemplu, schimburile economice intra-magrebiene se ridică în medie la 5%, foarte puțin dacă este să raportăm inclusiv la media schimburilor economice inter-africane, de 16%; ca să nu le comparăm cu media schimburilor din America de Nord de 54% sau din Europa, de 70%.

Unde nu este cooperare și interes mutual, unde șomajul este ridicat și educația precară, inegalitatea crește și autoritarismul în conducerea treburilor statului este omniprezent se creează implicit condițiile pentru creșterea nemulțumirilor sociale, revolte și războaie civile, urmate de intervenții externe, adică exact ce se întâmplă acum în Yemen sau Libia.

Concluzionând, lumea islamică trebuie să-și revadă prioritățile, uitând de trecut – așa cum bine îi sfătuia pe credincioși profetul Mahomed – și privind spre viitor, un viitor al păcii și nu al confruntării, al fraternității și egalității interne, dar și internaționale. Orice societate care favorizează inegalitățile permite de fapt haosului să se instaleze și să guverneze, slăbind națiunea.

Iar națiunile slabe sunt vulnerabile în fața concurenților din exterior; ori vina pentru vulnerabilitățile pe care le manifestă derivă evident din păcatele trecute ale unor guvernări oarbe și autoritare. Și Europa creștină a trecut prin astfel de experiențe, care au costat-o două războaie mondiale devastatoare. Astăzi Europa este democratică, cooperantă, se integrează și investește masiv în educație și cercetare, la fel ca întregul Occident.

Dacă vor să aibă un viitor al bunăstării, statele islamice trebuie să procedeze la fel. Este vremea să închidă câinii războaielor și conflictelor și să favorizeze democrația și dialogul. Este vremea să nu mai privească înapoi cu mânie, ci spre viitor cu speranță.

NOTE___________


[1] http://sfppr.org/2014/09/fighting-for-jihad-isis-maps-its-five-to-ten-year-master-plan/

[2] Daesh – Dāʿish; al-Dawlah al-Islamīyah fī l-ʻIrāq wa-sh-Shām

[3] După unele surse prezentarea subiectului a avut loc la Dubai după Tel Aviv

[4] https://www.pewforum.org/2016/12/13/muslim-educational-attainment/

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Cred ca toleranta fata de alte religii are limite serioase, adica nici vorba de egalitate in fata statului a cetatenilor apartinand diverselor religii. Nu mai vorbesc de expansiunea islamului, care nu s-a facut cu sabia intr-o mana si Coranul in cealalta. Ca sa poata sa evolueze catre rezolvarea conflictelor prin cai pasnice, lumea musulmana are nevoie sa faca ceea ce a facut lumea crestina, adica are nevoie de relativizarea preceptelor religioase.

  2. Da ma rog cine a creat în conjunctura regională favorabilă din anii 2014 – 2015 si sub ce pretext ?

    Dupa acre poate putem discuta despre rest ….

    A da…
    De ce a „crapat” Califatul?
    De ce nu a „tinut” Republica Araba Unita ?!
    De ce credeti ca un nou califat ar tine?!

  3. De acord, insa solutia pentru pace si bunastare in lumea islamica nu consta in emigrarea spre Europa si acceptarea musulmanilor de catre Europa. Solutia pentru aceste lucruri sta in evolutia sociala, economica si politica din fiecare stat musulman, colaborand evident cu statele occidentale europene si chiar cu SUA. Pacea in lumea islamica nu ar trebui sa fie conditionata de emigrarea masiva in statele europene, deoarece sunt lumi diferite, iar „cucerirea” zonei balcanice nu reprezinta o solutie, ci dimpotriva un motiv de conflict.

  4. Mare atenție la Libia. Datele din articol sunt vechi de câteva luni. În ultima vreme s-a schimbat aproape complet vechea paradigmă a interferenței intereselor protagoniștilor externi și se pare că procesul de pace avansează în termeni pozitivi. Este drept că Turcia nu dă semne de retragere și nici mercenarii din grupul Wagner dar ceilalți actori se așază pe noi poziții iar Italia pare a avea un avantaj datorită prezenței marilor sale societăți, in primis ENI. Și Franța cu TOTAL. Egiptul se apropie de Tripoli dar menține Tobruk. Haftar se apropie de 80 de ani dar ca militar se ține bine dar nu prea mult timp. Să vedem ce spune Biden, prin Blinken, la Bruxelles…

  5. În mod sigur va apărea în viitor un mare califat islamic care va ataca Europa și anumite tari din Asia cum este India.Va avea un mare succes in lumea islamica dar va rata cucerirea și supunerea Europei ,Indiei și Chinei.De incercat insa va încerca .Succesul va fi parțial și temporar.Va utiliza la maximum teroarea și forța dar va fi în cele din învins de UE,nato,în frunte cu Franța,anglia și SUA dar s Rusia și India,posibil și China.In cele din urmă ,califatul islamic de va diviza in state mai mici aflate in conflict inele cu altele.In timp islamul va intra într un declin ireversibil.

    • Un Mare Califat ? Vise …. vise …. Este o veche zicala : Doi arabi un scandal ; trei arabi = un RAZBOI ! Dupa un „sejur” de lucru – de peste 22 de ani in lumea araba m-am convins ca arabii sunt buni doar de … scandal ! Asa ca o MARE UNIRE – hai sa-i zicem Califat este de negandit ! Chiar credeti ca se vor putea intelege CINE sa fie Calif ? Erdogan la asta viseaza ca vrabia malaiu ! Dar ce ne facem cu zecii de seici, printi, emiri si alte titluri pompoase care populeaza lumea araba ?

  6. Simpatic. Tarile astea unde nu te poti aseza fara sa te murdaresti de petrol pe pantaloni au exact atita relevanta economica pe cit e cotatia titeiului la bursa. In schimb se face mare tam tam pe aia ca sint siiti si ca aia sint sunniti si ca sa vezi si sa kestii. In Europa treaba asta a fost rezolvata acum 300 de ani insa in Middle East citiva vagabonzi legitimati ne sint prezentati ca personalitati, dom’le, nu se stie cine, reprezentind ce, pe cine si de ce. Vedem ce se intimpla abia cind ajung in numar mare prin Vestul Europei…
    In concentul civilizatiilor musulmanii nu au adus mai nimic de prin 1200 e.n. dar zici ca lumea se invirte in jurul citorva gasti de zarghiti bogati, unii cu patalamale si cu titluri zise regale. (Sint aia care cer sa fie inchisa cite-o statiune tiroleza cind ajung ei cu suita lor acolo. Am fost de fata). Daca te uiti la economiile lor vezi ca toate statuletele astea medievale din Golf (cu tot cu Arabia Saudita) au PIB cit al Spaniei. Daca pui si Iranul il depasesc, e-adevarat. Ar cam fi cazul sa li se dea peste bot. Si cumparati pina nu-i cumpara China.

  7. Aventura militară franco-britanică in Libia a fost ultima dintr-un sir de tîmpenii care au debutat în 2003. Acum europenii plătesc toate aceste greșeli cu un val nesfârsit de emigranti.
    Gadafi spunea că lunea islamică are bombă atomică proprie: uterul.
    Este adevarat, dar acesta bombă acționează nu doar împotriva Europei, ea va exploda chiar in interiorul lumii islamice. In aceste țări ponderea populației tinere este f mare, iar locuri de muncă sunt prea putine pentru acești tineri mai bine educați decât cei adulți. Tari precum Iraq, Egipt, Tunisia, Maroc, Iran și chiar Arabia Saudită reflecta acest fenomen și numai dictaturi sau regimuri autoritare mențin un pic de aparenta ordine. Iraqul este un butoi de pulbere tocmai din cauza asta, nu nu mai din casa prostiei si coruptiei noului regim siit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dl Iohannis recomandă golful

"Criza guvernamentală in Romania? Nu știu despre ce vorbiti. Guvernul iși face treaba." Nu fac decat să parafrazez o replică recentă a...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Stigmatizarea USR PLUS. Cum o campanie ipocrită ia mințile oamenilor

Un studiu din luna august 2021 indica următoarele intenții de vot la eventuale  alegeri:...

… cum moare intelepciunea?

… iar aceasta intrebare ar trebui sa-i linisteasca pe cei care-mi reproseaza ca-n ultima vreme m-as fi catarat in turnul de fildes...

“Efectul Nataşa” şi isterizarea cu agendă în Republica Moldova

Dacă întrebi lumea la Chişinău zilele astea “tu ai ştiut, sau n-ai ştiut?” nimeni nu va avea dubii la ce te referi...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.