Vindecarea schismei ucrainene. O propunere pentru pasul următor

de Pr. Dr. Nicholas Denysenko[1]

În rândul Bisericile Ortodoxe surori chemate fie să recunoască, fie să refuze recunoașterea Bisericii Ortodoxe din Ucraina (BOU) este deseori invocat următorul refren: un proces sinodal și conciliar trebuie să aibă loc pentru a soluționa această chestiune. Unii ar dori o sinaxă a întâistătătorilor, alții convocarea unui sinod. Ideea centrală este ca toate Bisericile să contribuie la rezolvarea schismei ucrainene.

Spiritul acestei propuneri este unul rațional și ar trebui aplicat situației din Ucraina (probabil și altor conflicte asemănătoare referitoare la autocefalie). Dar un sinod convocat pentru soluționarea cazului din Ucraina ar fi sortit eșecului. Un sinod convocat în vederea recunoașterii canonicității ambelor Biserici din Ucraina, care să încurajeze reinstaurarea comuniunii – fără a forța unirea administrativă – ar fi binevenit și eficace.

Iată de ce.

În lunile premergătoare proclamării de către Patriarhia Ecumenică (PE) a autocefaliei, PE și Patriarhia Moscovei (PM) au întreprins vizite în cadrul Bisericilor surori pentru a le informa, pentru a negocia și pentru a le convinge de poziția lor. Folosesc aceste verbe – a informa, a negocia și a convinge – cu atenție. Aceste vizite au fost întâlniri politice gândite în vederea obținerii de sprijin pentru una sau alta din părți. Astfel de întâlniri continuă să aibă loc și acum ca o încercare de a influența deciziile Bisericilor surori referitoare la recunoaștere.

Convocare unui sinod pentru rezolvarea problemei ucrainene nu ar face decât să intensifice campania pentru favorizarea uneia sau celeilalte dintre părți.

O decizie sinodală care să afirme autocefalia BOU și să cheme la contopirea Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei (BOU-PM) în BOU ar fi respinsă de îndată de PM și BOU-PM.

O decizie sinodală care să restabilească starea de fapt anterioară emiterii Tomosului de autocefalie și prin care să fie respinsă recunoașterea BOU ar fi respinsă imediat de către PE și de către BOU.

Pe teren, în Ucraina, grupările principale din cadrul BOU și BOU-PM sunt strâns legate de pozițiile lor. Invocarea deasă a apelativelor „schismatic” și „necanonic” nu va convinge partea BOU să se întoarcă la PM după cei 100 de ani de lupte aprige pentru obținerea autocefaliei; iar acei 100 de ani sunt dovadă a dorinței unei anumite părți a BOU-PM de a deține de un fel de statut de autonomie din partea PM.

Îmi pare rău să o spun, dar apelul la un sinod care să soluționeze schisma ucraineană este propunere din care ambele tabere au de pierdut, pentru că unele grupări semnificative vor contesta rezultatul.

Problema fundamentală pentru Bisericile surori nu este Ucraina, ci modalitățile și mecanismele folosite în vederea acordării autocefaliei, după cum mitropolitul Kallistos Ware a menționat în prelegerea sa susținută în ianuarie în cadrul Asociației Internaționale de Teologie Ortodoxă, la Iași. Viitoare sinoade trebuie să se aplece de îndată asupra acestei probleme, iar deciziile lor nu ar trebui să fie retroactive, decât în cazul în care autocefalia, categorie a statutului canonic al Bisericilor locale, ar fi revocată pentru toată lumea – scenariu complet nerealistic. Un consens sinodal asupra autocefaliei ar trebui aplicat tuturor cazurilor ulterioare Ucrainei.

Ce anume, deci, poate fi făcut în cazul celor 100 de ani de conflict moștenit astăzi de BOU și de BOU-PM?

Sinodul ar putea profita de urgența rezultată din rana dureroasă a ruperii comuniunii în Ortodoxie și să cheme toate părțile beligerante să reia de îndată comuniunea euharistică – prin această decizie sinodală constrângându-i pe toți, începând cu PM care a întrerupt comuniunea cu PE.

În cazul Ucrainei, sinodul ar putea apela la BOU și la BOU-PM să restabilească comuniunea euharistică definitivă – de îndată – fără a le forța în vreun fel să se unească. Da, pluralitatea canonică este o deficiență. Dar pluralitatea canonică cu comuniune euharistică este preferabilă reluării încercării de persuasiune decât perpetuării jocului învinuirii reciproce și a certurilor vechi de 100 de ani.

Contextul pluralității jurisdicționale din America de Nord și a  inter-comuniunii euharistice de acolo  oferă un model pentru Ucraina. O asemănare semnificativă reprezintă existența unei Biserici autocefale, Biserica Ortodoxă din America (BOA), a cărei autocefalie deși nu se bucură de recunoaștere universală, acesta nu este un impediment pentru a fi privată de inter-comuniune canonică și euharistică. În timp ce Bisericile Ortodoxe din America de Nord au încă de realizat unitatea administrativă completă la 50 de ani de la acordarea autocefaliei de către PM, Bisericile au menținut comuniunea euharistică și au discutat probleme în cadrul Adunării episcopale și în predecesoarea ei, SCOBA. În ciuda problemelor de divizare, menținerea comuniunii euharistice în America de Nord face plauzibilă formarea unei Biserici unite din moment ce Bisericile se pot reuni în vederea săvârșirii Euharistiei.

O problemă greu de soluționat este schimbarea afilierii jurisdicționale în Ucraina. Guvernul ucrainean a adoptat recent o nouă lege care oferă autoritate comunităților pentru înregistrarea unei schimbări în afilierea jurisdicțională. BOU-PM protestează față de această lege, susținând că oamenii fideli BOU ar recruta persoane care nu au fost niciodată membri ai comunității parohiale și care, participând la întâlniri, ar influența votul pentru o majoritate pro-BOU. BOU replică cu aceiași acuză, susținând că BOU-PM a recrutat de asemenea oameni din afara comunităților parohiale care să participe la adunări și să-și declare susținerea față de  mitropolitul Onufrie și de BOU-PM. Este foarte dificil pentru spectatorul extern să distingă ficțiunea de realitate în schimburile acide de acuzații de fraudă aruncate în realitatea virtuală a rețelelor de socializare.

Un sinod pan-ortodox ar putea contribui la medierea disputelor privind afilierea parohiilor și proprietatea în Ucraina cu înțelegerea că multe parohii vor vota unanim sau cu o majoritate covârșitoare. Sinodul ar putea iniția procesul creării unei comisii care să supravegheze cazurile unde votul unei parohii ar putea fi discutabil (pus la îndoială), pentru a se asigura că procesul este unul corect. Comisia ar fi constituită din reprezentanți ai BOU și BOU-PM, cu cel puțin un membru al comisiei provenind dintr-o Biserică suroră cu excepția PE și PM, care ascultă cauze și rezolvă dispute.

Propunerea poate fi nerealistă asemenea solicitărilor apelurile pentru convocarea unui sinod, astfel încât acest scurt eseu ar trebuie primit ca o invitație la un dialog productiv. Punctul principal al propunerii este că Euharistia ar trebuie să fie sursa vindecării, nu rezultatul ei, mai ales într-o Biserică care pune Euharistia pe primul loc.

Nicholas Denysenko este profesor de teologie la Universitatea Valparaiso. El este hirotonit diacon în Biserica Ortodoxă a Americii.

Traducere: Cezar Marksteiner-Ungureanu și Marius S. Ciulu

NOTA________