miercuri, iunie 19, 2024

Vine-vine priii-i-mă-vaa-raaaaa…

Deci: Vine-vine priii-i-mă-vaa-raaaaa/ se așterne-n toaa-ată țaa-raaaaa/ floricele peee câ-âm-piiiii/ hai să le-adu-năăm coo-piiiii… – zicea cântecul tuturor copilăriilor noastre. Și-l cântam toți, căci de, așa ne domesticeau adulții, ne aplaudau și ne dădeau pupici și bomboane, condiționându-ne pavlovian întru guadeamus igitur. Adică să ne veselim/excităm pentru fleacuri, crezând că așa și numai așa avem acces la bucuriile vieții. Ba chiar la Sensul Vieții.

Cum era să ne-ntrebăm noi, copiii, dacă nici adulților nu le treceau prin cap… chestii?

Ca de pildă aceea că de ce musai trebuie copiii, la vederea floricelelor de-abia ițite din pământul jilav sau demi-nghețat, să sară pe ele și să le rupă. Să le recolteze. Apoi să le-aducă acasă și să le contemple cum se ofilesc, tuflesc, expiază, împut. Sau măcar la adultețe să ne punem problema: de ce-ar fi oare normal să consideri că orice bun public (așternut lax prin toată țara), odată ce ne face cu ochiul (ca floricelele câmpului) poate și trebuie să devină (hai s-adunăm) proprietate personală/privată.

Nu te-ntrebi așa ceva nici măcar odată ajuns cal bătrân, exact cum n-aveai cum să te-ntrebi sau să te-ndoiești de nimic nici în prima copilărie. Iar asta numai și numai deoarece cântarea melodico-ritmică a zglobiilor cântecele era și rămâne declanșatoare de dopamine și efedrine însemnând veselie, euforie, orgasm infantil. Adică de stări de spirit care se fixează forevăr, devenind convingătoare asupra multor prostioare așazis cultural-educative, apucături personale comune și banale, pasiuni pasibile de-a deveni împătimiri, dependențe. Deoarece în timp ce cântai versuri ca cele-amintite, prunc fiind, imediat veneau alte și-alte versuri manipulante de subconștient. Iar dup-un cântec urmau alte cântece, care toate-i dresează pe copilași să considere că florile naturale trebuiesc colectate imediat și hapsân (ce euforie maximală trăiesc toți piciii când le cad florile primăverii din cercul brațelor, adunând mult mai multe decât pot îmbrățișa, cu ce râsete, încurajări și felicitări îi stimulează părinții, rudele, educatoarele, învățătoarele, trecătorii); după care musai tre cărate acasă, spre-a fi ofrandate mămicilor. După modelul: Diiin zăpadă Sanda scoate/ gingași ghioceeeei/ flooorile le strânge toate/ pentru mama eeeei… Refrenul insistând, pentru a ți se engrama pe veci în mintea-reflex: Giiin-gași ghiocei/ peeen-tru mama ei/ giiin-gași ghiocei/ peee-ntru mama ei! Mintenaș apoi pironind în sufletul tău o lege morală cu valoare de decalog cutumiar, care te va marca până la teroare pe-ntregul parcurs biografic: Aaa sosit Ziua Femeii/ primăvară-i iaaaar/ Saaanda duce ghioceii/ mamei sale-n daaaar. Și iarăși giiin-gași ghi-o-cei/ peeen-tru mama ei… – refrenul insinuant și răsengramant, desigur.

Așadar: încă din cei mai fragezi și inconștienți ani ai vieții, psihicul, adică emoția, mintea, reprezentarea și comportamentul automatizat al omului este supus orbește condiționării din formula simplă: A + B + C + D + E = ∞. Unde A înseamnă orice vezi frumos; B = musai tre să poftești cu tot sufletul; C: să te repezi să rupi/culegi/acaparezi/colectezi/colecționezi; D: să duci acasă (la mămică, soție, copilași); E: pentru fie a-ți face ție însuți o bucurie, un cadou, fie a dărui drept omagiu adus celor dragi (mamă, educatoare/învățătoare/profesoare, șefi/ștabi). Iar (Infinitul) constituind bucuria, achiziția, investiția și ciubucul suprem. Raiul (experimentabil personal).

Repet: efectul euforic al cântării orientează atât de bine instinctul de strângător hapsân și cărăușă furnică încât poți paria că scumpa noastră prințesă a tuturor, Sanda/Săndica/Sănduța, va deveni o consumatoare model, poate chiar compulsivă, dependentă de șoping, inventatoare de nevoi pentru a fi motivată să cumpere în absolut fiecare zi ce și cât poate căra, cumula, înmagazina, îngrămădi prin cămări, frigidere, dulapuri, debarale, casă, pivniță, pod. Cu alte cuvinte, egal aritmetic și lubric-emotiv, devenim toți niște făpturi pentru care a fi înseamnă a avea. A obține, a strânge cu patimă sau cu disperare, a poseda cât mai mult, tot mai mult și mai mult. Carevasăzică programați întru și dependenți de un proces cumulativ/achizitiv, în interiorul căruia a căpăta/primi (a da ca să ți se dea, plus a aștepta să primești pentru ca să-ți faci datoria) are un loc și rol pornind de la modest, simbolic, amuzant, stimulativ, până la imens, restrictiv și lacom, condițional sau determinant. În sensul din urmă urmând a fi necesar să vorbim despre dependența față de daruri, despre dorința și pretenția de a fi cadorisit. Cele care, la capăt penal, sfârșesc în lipsa de reținere în fața șpăgii, în întinsul mâinii sau palmarea subtilă, în vârâtul brațului în borcanul celor mai mieroase, înalte sau prestigioase poziții.

Avem o cultură țărănească la baza întregii psihei românești (inclusiv urbane, intelectuale sau așazis elitiste), pentru care darul interpersonal înseamnă har divin sau ofrandă sfântă. Avem un mental colectiv pentru care fără de ajutor (providențial/divin dar mai ales antroposocial) nu ajungi nicăieri și niciunde. Deși poporul (la orice nivel) detestă termenul milă, acesta e cel mai des folosit în orice slujbă religioasă, așadar e inconștient engramat în abisalul psihic. Și chiar dacă în conștientul discursiv românul modern evită cuvântul milă, bătrânii satului tradiționalist încă îl folosesc drept substitut pentru iubire (nu numai în referințele lor religioase), tinerii începând totuși să utilizeze neologisme ca empatie, filantropie, compasiune. Oricum, ideea e că omul (asemeni țăranului de odinioară, a cărui bunăstare și supraviețuire depindea de capriciile naturii și ale boierului) nu poate face și obține multe doar prin propriile munci și forțe, mai având nevoie și de norocul unor circumstanțe, respectiv de pilele, trecerile sau învârtelile sociopolitice. Acestea din urmă depinzând, adesea, și de accesul la potentații sensibili (adică cu slăbiciune) față de beneficii personale, față de variatele forme de lingușire, cadou, atenție, ciubuc, șpagă. Parveniții și ariviștii știu asta, drept pentru care „darul” (plocon profan sau obol spiritual) încă deține loc și energii magice în mentalul autohton.

Omul este ființa care poftește. După o vârstă civilă nu mai e copil, să ceară (fățiș și amenințător) precum colindătorii; însă eternul copil din sine, cel al identității esențiale/profunde, tot mai așteaptă să tot primească. A te căpătui prin căpătare este un vis, adică ideal. Iar țăranii care „jucau” nunta drept vânătoare subliniau inclusiv natura flirtului, seducției, iubirii și mariajului drept forme relativ rafinate ale raptului și capturii violente. Darurile, însă, la fel ca veseliile muzicale și dansante, îndulcesc totul. Iar dulceața lor creiază dependență.

Feministele, ba chiar și feminiștii (printre care cu onor mă număr și recomand), ar trebui să militeze nu doar pentru acceptarea doamnelor/domnișoarelor „exact așa cum sunt” (și cum se laudă nu puține: „alta mama nu mai face”), ci și pentru autopropusa eliberare și autoasumata emancipare de sub condiționări sau programări emoțional-afective, precum e cea a dependenței de dar. Atâta timp cât bărbații știu că „poți scăpa de grijă” sau „poți ieși basma curată” cu ajutorul unui cadou mai mult sau mai puțin scump (inel, pietre, textilă, mese la resto) – căci da, mulți îți dau un asemenea sfat, știind precis că unora/multora sau lor înșiși le merge figura –, înseamnă că mai există p-ici-colo câte-un deficit educațional care pornește din copilăria întregii familii și se perpetuează intergenerațional. Căci ghesul dat de mama + tata (nu doar prin vorbe cât mai ales prin faptele lor), ulterior observarea și respectarea întregului eșafodaj educațional (cadoul floral și ciocolatier pentru profesoare, obiectele simbolice sau de uz practic oferite profesorilor), se imprimă aproape inconturnabil în „sufletul” conștiință, comportament și destin al progeniturilor. Și dacă astăzi tot se consideră dependența de șoping o intimă boală psihică (deși constă doar în satisfacerea cu daruri făcute sieși, deci autogratificare), cu-atât mai mult dependența de primirea de daruri (din partea altora) ar trebui abordată și explicată drept factor cu potențial malign, pernicios nu doar individual ci și social, drept psihopatologie efectivă.

Exemplele sau „capetele de acuzare” culturală ar fi multe. Hai să ne rezumăm reflecția de moment la sezonierul atac asupra Primăverii. Când hormonii poftei de viață tăbărăsc peste toată firea, oamenii alegând să se manifeste prin aruncarea vorace asupra oricărui gen de consumabile și cumpărabile, consumisme și colectibile.

Să pomenim, spre banală pildă, rutina umplerii școlilor de buchete de flori (nu doar la debutul și finele fiecărui an ori semestru școlar, la orice absolvire de treaptă, aniversare sau adio). Și care reprezintă un spectacol festiv arătând frumos doar la privirea sa din avion. Mai îndeaproape evaluat, e joc al slăbiciunilor și-al vanităților, pentru părinți un potlatch profan, adică o păguboasă/autodistrugătoare risipă de bani. Profii și mai ales profele au o senzație plăcută de moment (euforia de-a căpăta opulent, iluzia aprecierii, senzația augmentării în proprii pene), urmată imediat de o ipocrizie stresantă („da ce, eu mănânc flori?”, îmi confesa cândva o colegă cu râcă sinceră). Mai ales că-n casa lor nu se va intoxica nimeni reținând peste noapte (ca la mort) sute peste sute de corole înmiresmate, doar o câtime mică urmând a putrezi-n vaze, nu puține doamne trimițându-și bărbatul sau fiul chiar în aceeași seară, discret, să le revândă pe cele mai multe, oricât de ieftin, unor floriste de prăvălie ori florărese de cimitire.

În cazul medicilor, asistentelor și surorilor medicale nimeni nu mai bate-n vreo ușă cu flori și ciocolăți. (Înafara câte unui boșorog sentimental și hâtru, revenind cu pretexte sau fleacuri, spre râsul și bârfa asistentelor și femeilor de serviciu.) Pentru cabinete medicale și spitale din sistem public știe oricine că doar bancnotele-s bineprimite. De ce ipocrizia asta cu florile la grădinițe și școli? Faptul că „legea zice” că părinții și elevii au voie să strângă bani și să cinstească cu „atenții simbolice” pe profi și mai ales pe profe, iar aceștia (mai ales respectivele) au voie să primească „flori” (mă rog, multe corole devin aur turcesc ori swarovskiuțe ceva mai ieftinuțe), e jenant. De ce nu vorbește nimeni și despre faptul că a jindui sau pofti nu are cum să nu conducă la a aștepta și pretinde, ținând astfel de un proces emoțional ce poate sfârși-n rușinos și hidos?

În ultimele două decenii românești doctorii patologiilor somatice au reușit să se impună un pic. Despre bolile trupului se vorbește public frecvent și deschis, pretutindeni. Însă doctorii sufletului apar în agore rare și-obscure, în nișe, fie pe lângă anchete penale, fie printre clarvăzători și-astroloage, ascultați doar în intervale de șagă, neautorizându-i aproape nimeni cu seriozitate, fermitate, sistem. Suntem nedrept de departe de a ni se afișa anunțuri de interes public referitoare la faptul că dependența de dar dăunează sănătății psihice și civice. Tot ce-i reclamă incită, dimpotrivă, la lăcomie, îmbuibări, achiziții, seducții, momeli și momiri abrazive.

Nu ne-ajunge că am transformat tot Decembriele în nebuna Lună a Cadourilor. Cu Valentinul și Dragobetele din Februarie, plus prima hemisferă a lui Martie, euforia expandată a cadorisirilor a devenit similară ca grijă, stres, preocupare, pretenție/așteptare, euforie și trudă. Și profităm de orice altă ocazie (aniversare, onomastică, sărbători legale sau religioase, plecare ori revenire din concediu) ca să cumpărăm/cheltuim/risipim/facem cadouri. Probabil că 85% din toate schimburile de atenții/daruri sunt drăguțe, pure, gratuite etic și emotiv inocente. Probabil că 5% sunt formalitate sau interție goală la dat, la luat fiind nesemnificative, inutile sau insipide, bune de aruncat. Buturuga celorlalte 10 procente, care înseamnă seducții culpabile, cumpărare de conștiințe sau răscumpărare de păcate, așteptări de favoruri sau pur și simplu mite trucate… asta/aici e buba. Căci așa, cu inocente sensibilități la nivel de mase, avansăm până la marile corupții din topul tuturor piramidelor, sfârșim în marile dezamăgiri survenind în urma auditului prestigioșilor aleși sau idoli.

Și când te gândești că totul poate porni de la interpretarea și uzitarea transculturală a hormonilor printanieri, deci a calendarului. Peste care se suprapune proslăvirea riscantă a modelului unei inocente copilițe numită generic Sanda, cea care nu-și poate reprima compulsia de a rupe toate florile primițiale pentru a le căra-n căminul mătcii sale. Plus a vinei propriei mame, care nu-și domolește fetița spunându-i că nu tot ce-i frumos și place trebuie smuls și luat acasă (eventual că nimeni nu papă flori fiindcă nu țin de foame), plus că abuzarea naturii nu e bun sustenabil, etic, ecologic.

Așa că revin, rezum și închei: Când știi cum poa să decadă Sanda recoltabilă/ te cuprindă o angoasă greu remediabilă/ iar punând mâna pe plugul vieții rezonabile/ să sădești în suflet duh de valori educabile.

( Baidăuei: pe când și-un cântecel d-ăsta, un pic mai sănătos, protestant sau de dreapta? )

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Daca ar fi doar asta ar mai fi cum ar mai fi .Dar aducerile aminte parca sunt acum si ele aevea .Inca din frageda pruncie cintam cu totii (nu chiar cu totii mai existau si copii ce erau educati intr-un altfel de spirit nu neaparat atasat floricelor pe cimpii ) „a venit vacanta cu trenul din Franta moarte profesorilor darimarea scolilor sau ne delectam auzul cu cei„ trei iezi cucuieti usa mamei descuieti”din povestioara lui Creanga cea cu Mama Capra sau il pomeneam degraba , pe la micile noastre intilniri , pe Carabas ,catelusul cel istet ,ce punea„ pisicuta noastra hoata sa faca o boroboata si sa fure din cos cas sa il dea lui Carabas .Nici Zdreanta ,cel ce-avea ochii de fainta, nu ne era strain versurilor lui Arghezi (cindva considerat fara putiinta de tagada politica urmasul lui Mihail ) Unii dintre noi mai citeam si căntecul Nibelungilor si asta chiar inca de pe la 13 sau 14 anisori si de ce nu il priveam , ca si acum ,cu admiratie , pe tot atit de nemuritorul Năpârstoc calare pe al sau ginsac Martin plimbindu-se nestingheriti, prea tare, de catre vulpoiul Smirre ,prin Suedia Selmei Lagerlöf .Apoi, a venit peste noi napasta cintecelor de sorginte comunista incepind cu fostul imn al Romaniei , cu Internationala Socialista, cu Cintarea Patriei si versurile ei atit de atasate conducerii de Partid si de Stat o data cu imaginea cunoscutului ei propovaduitor numit Paunescu , ba chiar si cu nemuritoarele melodii ce proslaveau dictaturile comuniste ,din intrega lume, considerate , de propaganda vremurilor, ultima forma de existenta politica a animalului numit Om de catre OM ce inlocuia definitiv decadenta Occidentului Liberal .Pina si blenoragia a fost eradicata cu ajutorul medicamentelor sovietice sau cel putin asta ne spunea cindva propaganda vremurilor .Am trecut peste toate cu gindul doar la libertate si am ajuns acum (unii dintre noi )mari consumatori de Manele .Vremurile in care mergeam la un spectacol de Opera sa ascultam Traviata imbracati „ la patru ace ” au ramas si ele in uitare .Acum razboiul ne aduce in fata o alta nenorocire. Cui ii mai arde sa citeasca Romain Rolland .

    • Va rog sa nu mai faceti propaganda la:
      a. Zdreanta care este un hot dovedit
      b. Scufita rosie care isi gaseste motive sa vagabondeze
      c. Hansel si Gretel care vroiau sa faca repetitii pentru nazisti cu arsul in cuptor

      Cat il priveste idolul d-voastra Romain Rolland.
      Il adorati pentru ca era vocea pro-stalinista cea mai puternica din Franta?

  2. Obiceiul florilor cadou vine din antichitate, inca de la egipteni. Motivul de baza era mirosul. In istorie baia inventata de romani a cam fost uitata citeva sute de ani si era inlocuita cu parfum, adica cu flori, sau cu diferitii busuioci etc. Cica d-aia poarta miresele flori, sa nu puta.
    Mai tirziu, in Romania industriala, traitul in orasul cenusiu reducea la minim contactul cu natura. De aceea florile ramineau cumva una din putinele lucruri care-ti dadeau senzatia ca esti in natura.

    Zilele trecute am fost la piata sa cumpar un pui de supa ca suntem cam raciti si cica ar fi buna supa. Vinzatorul mi-a bagat si un buchet cu flori, am crezut ca-i gratis, dar n-a fost. L-am luat, ce sa fac? M-am dus sa iau si piine, am pus florile pe tejghea sa scot banii si rucsacu. Am facut niste ochi mari, am vazut pretul la piine, crescuse ametitor, nu mai cumparasem de vreo doua saptamini. Patru euro o piine!? Vinzatoarea a crezut ca ma uit la ea, m-am simtit si i-am dat o floare, s-a bucurat, mai ales ca i-am lasat si restul.

    • Probabil ca florile se ofereau cadou si in insulele Pacificului, in Ultima Thule si in vitoarele Americi, inca de dinainte de egipteni.
      Daca-i spuneai lectia vanzatorului, poate-ti mai baga unul, la juma’ de „pret”. :)

  3. Bine ca interpretarea cu florile care rasar sunt degetele strabunilor s-a estompat ;)
    Intelectualii cu simpatii sau aderente legionare din perioada interbelica erau destul de … creepie.

    • „Intelectualii cu simpatii sau aderente legionare din perioada interbelica erau destul de … creepie.”

      Daca vrei creepie, gandeste-te la ce comportament in fata unei invazii sau unei dstramari nationale vor avea cei care bleojdesc ochii la Vocea României, Românii au talent, X-Factor, alea de „survival” si, in general, cei ahtiati dupa euro si plasme.
      Intelectualii din acei ani par cu adevarat inteligenti atunci cand sunt comparati cu turma de mai sus.

      • „Intelectualii din acei ani par cu adevarat inteligenti atunci cand sunt comparati cu turma de mai sus.” Cred ca sa ajuns la asta si la propriu nu doar la figurat. Am urmarit un video cu o firma de securitate din Spania care a cumparat cainii din aceia roboti de la Boston Dynamics pentru „monitorizarea” si „protectie’ in cadrul concertelor sau a evenimentelor multitudinare, parca imi imaginez scena, vazuta din drona, cu oameni ingesuiti rumegand un concert si caini dand tarcoale imprejur.

      • Nu am argumente sa va contrazic in ceea ce priveste nivelul comparativ de inteligenta si cultura.
        Creepie la puterea n in zilele noastre.

        Obiectia mea este dpdv ideologie/abordare.

  4. Scopul pur utilitar al florilor, care se dădeau miresei sau se duceau la mort, a fost transformat într-o nouă sursă de făcut bani și de jumuleală de parale a bărbatului, care tre’ să scoață banu’ (omagiu, respect, iubire, 1 martie, 8 martie și tot felul de dragobeți, valentini, etc). Dom’le, treaba e simplă: acum două sute de ani lumea nu se prea spăla și puțea. Francezii, mai jmekeri, au inventat parfumul, #sarakii băgau la înaintare flori și coronițe ca să nu pută (incl. mireasa). La mort e clar că după o zi începe să pută, așa că iar săreau cu brațu’ de flori. Eu dacă aș fi femeie m-aș supăra la egstrem să-mi aducă unu’ flori, adică ”ce vrei să zici, bă, că sînt o nespălată?” Fac apel la toate feministele să susțină această idee care ar duce pe lîngă salvarea planetei care vrea mai mult verde, și la importante economii în portofelul bărbatului, economii care pot fi oricînd investite în bere, vin, rom,etc. iar aceste investiții pot fi băute în sănătatea soțiilor, gagicilor, șcl.

    • Sa nu uitam de levantica din dulap.
      Dar mai ales daruirea de flori cu aspect de vagin precum calele. Cu cat mai mari calele cu atat mai apreciate! :)) desi ar trebui sa fie contrariul!

  5. Cum naiba de s-a uitat ce inseamna 6 martie 1945? Inceputul dictaturii comuniste si al tuturor nenorocirilor ce au urmat.
    Mare victorie pentru comunisti si urmasii lor. Dar macar asta sa scrieti – VICTORIA COMUNISMULUI „VICTORIOS”
    Rusine si iar rusine! Si ne mai plangem de aia si ailalta : vrem apa calda!
    (E adevarat ca am mai scris ceva despre . dar cum e singurul comentariu – poate il lasati)

  6. sa te feresti de femeile cu cocuri, nu stii ce zace sub ele (sub coace). de la frunzele de palmier din jurul briului la budigai, de la pantalonii largi moroseni sau kilturile scotiene, unde pirturile zburdau in voie, la slim pantsii unisecsi ce retin odorurile personale (asta a propos de vine vine primavara si mirosurile de sezon)

  7. Există și o patologie a traiului urban, datorată tocmai faptului că e artificial. Patologia asta a traiului urban exista și în Roma antică, la fel cum exista și în Egiptul antic.

    ”Dependența de dar” este încurajată tocmai de societățile marxiste, care în realitate promovează un feudalism mascat. Pentru comparație, țăranul român autentic trăia într-o ”economie a darului”, care e cu totul altceva. Mai am și astăzi o mătușă în România care nu concepe să vină în vizită fără să aducă o tavă cu plăcinte. Făcute de ea însăși, la cei 85 de ani ai ei.

    Apologia traiului urban de astăzi, 100% monetizat, nu reprezintă o soluție pentru nimic. Toate societățile urbane se prăbușesc și dispar din cauza propriei lor inadecvări. În timp ce drumul spre civilizație este reluat de societăți rurale a căror vitalitate (viabilitate biologică, în esență) este mult peste cea a societăților urbane decăzute.

    Corupția din societățile moderne nu are nimic de-a face cu economia darului, corupția este generată de lipsa accesului la resurse. Într-o societate în care omul își câștigă traiul prin propriile eforturi (Elveția, Danemarca etc) nivelul corupției este foarte scăzut, pentru că modelul de succes este individul care prosperă prin eforturi proprii. În societăți post-comuniste ca România, modelul de succes este individul care are acces la bani publici, așa se dezvoltă corupția.

    Iar legislația românească este concepută chiar de persoane corupte. Când la frontieră trebuie prezentate niște certificate fanteziste pentru a intra în România, corupția chiar își îndeplinește rolul de auto-reglare în societate: niște ”oameni de bine” or să ia 10-20 de euro șpagă, rezolvând astfel problema cetățeanului. Dorește cineva să susțină că de asta a fost inventată obligația respectivă, din cauza florilor adunate în copilărie? 😀

    • „În timp ce drumul spre civilizație este reluat de societăți rurale a căror vitalitate (viabilitate biologică, în esență) este mult peste cea a societăților urbane decăzute.”

      Asadar societatea moscovita are sanse sau nu prea ?

      • Cineva născut, crescut și educat în Uniunea Sovietică, pe vremea lui Brejnev, este mult mai în măsură să răspundă la o astfel de întrebare. Ce zici, te califici? 😀

        P.S. pentru cine nu știe: în epoca Brejnev, copiii învățau la școală despre ”fasciștii români” încă înainte de a ajunge în clasa a IV-a. Așa se explică atitudinile ostile față de români, perpetuate în spațiul ex-sovietic până în zilele noastre.

    • Traiul urban nu e artificial, este altceva ca doar nu ne-om apuca toti sa lucram pamintul sau/si sa crestem animale.
      Si elvetienii isi permit sa-si cistige cinstit existenta?!cred si eu la citi bani dubiosi se invirt prin bancile lor;prost exemplu!!!

      • Traiul urban este strict pe bani, în asta constă artificialitatea lui.

        Banii nu se pot mânca și nu se pot bea, nici nu se poate locui sub grămezi de bani. Niște oameni reali trebuie să depună o muncă reală, pentru a asigura cele necesare traiului pentru întreaga societate umană, în timp ce ”elitele urbane” își câștigă traiul tranzacționând bani în schimbul prestării unor servicii arareori necesare în mod real societății.

        Intelectualii abonați la bani publici sunt cel bun exemplu de trai artificial, de asta și neagă ei capacitatea elvețienilor de a-și câștiga traiul prin eforturi proprii. În Elveția chiar se cresc vaci și chiar se construiesc tuneluri de cale ferată, deci se depune muncă reală acolo. Elvețienii nu trăiesc nici din pensii asigurate de bănci, nici din comentarii așa-zis antifasciste pe forumuri.

  8. Opinia mea este ca termenul iubire este complet si in cuprinderea lui include si mila . ( Parca Mintuitorul Iisus Hristos spune undeva in Sfinta Scriptura ca vrea mila , de la noi oamenii , si nu jertfa . Adica din iubire sa fim milosi unii fata de ceilalti in nevoile naostre ) .
    Cu ceea ce ati expus in prima parte a articolului sint perfect de acord in sensul ca asta simt si eu . Oamenii in tot ceea ce fac si se exprima se umplu de sentimentul acesta al proprietatii a dorintei da a avea uitind incet incet sa mai si fie . Caci parca tot prin Sfinta Scriptura scrie ca noi nu sintem ai nostri ci ai lui Dumnezeu care ne-a creat ( prin urmare nici ceea ce este in jurul nostru , fiind mai prejos noi , nu este al nostru pentru ca Dumnezeu l-a pus pe om deasupra creatiei Sale ) . Tot ceea ce stringem in proprietate ne goleste de noi . Sa fim oameni nu adunatori de lucruri .
    Si eu umpleam scoala de flori cind eram licean dar …. florile respective erau din gradina proprie . Nu le cumparam . Si ofeream flori atit doamnelor profesor cit si fetelor care imi reau colege ( de clasa sau din alte clase ) nu numai in luna martie ci oricind infloreau florile din gradina parintilor si bunicilor mei .
    Toate sarbatorile legale au legatura cu latura consumerista a omului . Aceasta latura ii este exacerbata prin orice mijloace atit de entitati private sit si de cele bugetare . Imi aduc acum aminte de furia recenta cu legea care sa permita sau nu reclama la jocuri de noroc . Pai gloata de neghiobi care isi varsa acolo banii ce fac ? Isi consuma resursele pentru care au trudit ca sa umfle bugetul privat al societatilor respective si prin taxele impuse legal bugetul public .
    Articolul este scris intr-o nota sugubeata dar din pacate e pe intelesul lui vladica nu si al lui opinca .

      • In pielea goala v-a nascut mama dumneavoastra . Dumneavoastra singur nu aveti cum sa va nasteti .
        Daca pentru dumneavoastra este important in viata cistigul ce il puneti pe dumneavoastra , nu va opreste nimeni sa va distrugeti viata / sanatatea pentru a ,, pune ” pe dumneavoastra . Ar putea fi interpretata ca un fel de ,,impaunare ”…..

        • „Si eu umpleam scoala de flori cind eram licean dar …. florile respective erau din gradina proprie”
          Ce sperati de la colege? Sa va placa?
          Ce sperati de la profesoare? Note de trecere?

          Nuu cumparati flori din zgarcenie? Care inseamna o economie, de fapt un castig?
          Cu banii economisiti ce ati cumparat? Sau i-ati depus la banca? Sau i-ati dat pomana?

          • ”Ce sperati de la colege? Sa va placa?”

            Adolescenții și pre-adolescenții nu sunt cinici, cel puțin nu printre români. Educația gen ”mie ce-mi iese din asta?” nu face parte din tradiția românească. Și eu le duceam flori din grădină colegelor de școală care îmi plăceau. Nu speram nimic, le duceam flori fiindcă îmi plăceau ele mie. La alea care nu-mi plăceau, nu le duceam flori.

            La fel și cu profesoarele, aveam note mai mici la alea care nu-mi plăceau, iar lor nu le duceam niciodată flori sau mărțișoare. În copilărie și adolescență, a duce flori cuiva e un mod de manifestare a aprecierii sincere, nu un mod de a cumpăra bunăvoință.

            • In clasa a IV-a am fost uimit cand un coleg care nu luase nici un fel de premiu i-a dat invatatoarei SPINI !

              Si eu dadeam flori cu duiumul. Cumparate ca eram orasean.
              Un buchet mare de trandafiri la Universitate costa 25 de lei.

              Am devenit mai circumspect cand am aflat de flori luate din cimitir. :))
              Nu ma gandisem la supply-chain!

            • @Durak – și eu eram orășean, trecea tramvaiul chiar prin fața casei și aveam 4 stații până în centru. Dar există și case cu grădină la oraș, nu toată lumea stătea la bloc.

          • Nu speram nimic de la colege . Pe toata perioada liceului am avut o singura prietena care nu era din liceul in care urmam cursurile .
            Economie inseamna sa consum strictul necesar iar ceea ce prisoseste sa fie indreptat spre investitii . Cele mai sanatoase investitii se fac in active productive . Atentie la termenul cistig ; exista oameni care spun ca au ,,cistigat ” la loto . Loteriile sint sisteme de furat caciula unul altuia . Daca va referiti la expresia englezeasca ,,What Do You Do for a Living ” e cu totul altceva .
            De la doamnele profesor ( pe vremea aceea tovarase profesor ) iarasi nu asteptam nimic .( Va dezamagesc ) .
            Am fost un elev mediocru . Acesta era nivelul meu real . Nu am vinat vreodata note . Flori am oferit toata viata mea numai si numai pentru a aduce bucurie . De vreo 15 ani nu mai ofer flori taiate ci numai la ghiveci .
            Nu cumparam flori pentru ca aveam din abundenta in gradina parintilor si bunicilor .
            Cu bani economisiti ( nu in perioada liceului ci incepind cu primul salariu ) am urmat cursurile unei universitati . La banca am depus bani numai pina in anul al doilea de facultate . Din acel moment am inteles ca cea mai paguboasa metoda de a pastra bani este la banca . Si e mai mult decit paguboasa . Este un mod de a accepta sa fiu inselat si tilharit . Ceea ce numiti dumneavoastra pomana eu numesc milostenie . Este un act crestinesc fata de cei in nevoie care nu au capacitatea sa obtina cele necesare traiului . Sinteti tare suparat ? Ma intreb daca stiti pe ce anume ….

  9. „…Încă-o gură – şi dispare…
    Ca un stâlp eu stau în lună
    Ce frumoasă, ce nebună
    E albastra-mi, dulce floare!

    Şi te-ai dus, dulce minune,
    Ş-a murit iubirea noastră, ­
    Floare-albastră! floare-albastră!…
    Totuşi… este trist în lume!”
    (M. Eminescu: Floare albastră)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro