Vladimir Putin este, din nou, o vedetă. Declaraţiile sale şi ale acoliţilor săi sunt materie de breaking-news. Mişcările de trupe din vecinătatea Ucrainei sunt analizate, atent, de cei care elaborează sofisticate scenarii de luptă şi de reacţie. Ameninţările la adresa ţărilor din fostul imperiu exterior ating intensitatea unor comunicate de presă din era sovietică.
Agresivitatea marţială a Federaţiei Ruse este expresia unui stat revizionist, neîmpăcat cu existenţa unei ordini europene fondate pe dreptul naţiunilor la auto-determinare politică. Rusia lui Putin nu este şi nu poate fi URSS. Ea nu mai posedă anvergura globală a unui sistem mesianic de seducţie ideologică: comunismul era raţiunea de a fi a universului sovietic. Rusia lui Putin, în pofida eforturilor sale, nu poate propune o religie politică care să egaleze intensitatea de fascinaţie a marxism-leninismului. Revenirea la naţionalismul militar şi la fervoarea etnocratică este semnul acceptării acestei noi realităţi.
Rusia lui Putin preia însă de la URSS un concept de stat, întemeiat pe control intern şi pe agresivitate externă. Rusia lui Putin nu poate exista, ca şi URSS, în absenţa inamicilor responsabili pentru ameninţarea fiinţei ei. În mitologia putinistă, NATO preia rolul pe care Stalin îl atribuia puterilor capitaliste. Confruntarea cu NATO asigură legitimitatea unui regim ce mizează pe respectul internaţional obţinut prin exercitatea intimidării armate.
“ Respectul” invocat de Vladimir Putin şi de diplomaţii săi este formula elegantă dincolo de care se află o constantă a politicii ruse: imperialismul şi vocaţia anexionistă. În numele acestui “ respect” Imperiul Rus a dezmembrat Polonia, în complicitate cu Austria şi cu Prusia. În numele acestui “respect” Stalin a obţinut de la noul său aliat Hitler partea sa de pradă, în urma încheierii unui acord pirateresc. “ Respectul “ evocat de Rusia presupune instituirea unui mecanism al sferelor de influenţă şi acordarea unui drept de veto: statele suverane din centrul şi estul Europei ar fi obiectul unui protectorat indirect al regimului de la Moscova.
Ucraina este, aşadar, o piesă din dosarul mai amplu al strategiei revizioniste a lui Vladimir Putin. Trauma ieşirii Ucrainei din sistemul de state-cliente ale Rusiei a motivat agresiunea militară şi anexarea peninsulei Crimeea. Ambiţia de a avea la Kiev un guvern “prieten”, afin în gândire cu cel de la Minsk, este, probabil, ţinta autentică a Federaţiei Ruse.
Ameninţarea cu forţa este, pentru Rusia, mai eficientă decât utilizarea forţei înseşi. Rusia are, în spaţiul european, aliaţi motivaţi de solidaritatea energetică: Germania este cel mai important dintre aceştia. Climatul de isterie războinică nu face decât să întărească un argument seducător în simplitatea sa brutală: securitatea Europei de vest poate fi obţinută prin acordarea respectului cerut de Rusia. Cedarea în sfera sa de influenţă a unor naţiuni irelevante ar fi un preţ rezonabil de plătit în această tranzacţie.
Agresivitatea Rusiei exploatează contradicţiile din spaţiul occidental. Potemkiniada lui Putin maschează, inabil, realitatea unei Federaţii Ruse al cărei singur aport global este exportul de hidrocarburi. Şantajul este instrumentul de care acest regim se serveşte, deliberat şi cinic. Un şantaj ce încurajează reflexul occidental al conciliatorismului, atât de familiar central şi est- europenilor.
Dreptul la libertate al naţiunilor nu se poate negocia, iată un adevăr ce poate fi incomod. Pacificarea prin capitulare este primul pas către victoria brutalităţii. Şantajulului i se poate opune doar fermitatea principiilor, fără echivoc şi fără ezitare.
Rusia se comportă după normele sec. al 19-lea, nu cele din sec. al 21-lea. Dar nu numai ea, tentaţia neo-imperialismelor este majoră, nu numai în cazul Rusiei, dar şi în cel al Chinei, Turciei, Franţei, Poloniei, Hungariei, etc. Şi, la limită, ce vrea să fie Federaţia Europeană germano-franceză?
Revenind la Rusia, Rusia are şi ea dreptatea ei. Occidentul „s-a extins” sistematic şi vrea să se extindă în continuare( mai ales că „extinderea” prin Nordul Africii, prin Orientul Mijlociu, Sahel şi aiurea a fost un mare eşec….). Chestia aia cu o Uniune Europeană de la Atlantic la Pacific nu este o vorbă goală….
Aşa că, repet, ce să facă Rusia? Dacă stă şi aşteaptă, pierde, dacă iese la luptă, pierde. Aşa că forţează nota prin toate mijloacele ACUM când Occidentul este zguduit de tot felul de crize şi când poate fi acceptat un compromis favorabil Rusiei. Fiindcă, oricât ar părea de paradoxal, singura soluţie de salvare a Rusiei este un compromis cu Occidentul. Mai ales că există o lungă serie de negocieri Occident-Rusia, vezi Yalta, Malta( ca să le spun numai pe cele mai recente).
Aşa că, Rusia are nevoie de Occident şi Occidentul are nevoie( SUA contra Chinei, Europa pentru „extindere”…) de Rusia. După Yalta şi Malta va urma O ALTA…negociere…apoi „pupat toţi piaţa Endependenţi”….
..da, Rusia invocă și ea acel spațiu vital care-i dădea angoase sufocante lui Adolf..
Putin și-a ascuțit creionul roșu sperând că americanii vor pune harta Europei pe masă..
Iar ea, Europa este doar chibiț la acest poker ruso-american. Pe lângă dependența de gazul lui Putin, nu are nici anvergura militară necesară, fiind la mâna NATO, care e prieten atâta timp cât intereselor economice de peste ocean nu li se mai pun tălpi.. Și se va plăti și cotizația la timp..
În rest, generalii, mareșalii și analiștii militari se dau în stambă, bucurându-se precum copii când găsesc sub bradul de Crăciun o mașinuță nouă.. E și rațiunea lor de-a fi..
Altfel, tot răul spre bine. Șantajul rusesc grăbește eforturile din sfera energiilor verzi, care au astfel șansa de a deveni mai devreme viabile economic. Iar gazul rusesc se va fâsâi..
Nici ambițiile imperiale nu vor avea o soartă mai bună, pentru că tot mai mulți ruși sunt nemulțumiți de regimul autoritar al lui Putin.. Sunt cei care suportă de fapt sancțiunile economice. Sunt sătui și de reproșurile la adresa țării lor, mulți dintre ei emigrând din motive economice și (sau) politice.
O analiză lucidă scurtă și la obiect,așa cum ne-a obișnuit autorul.
Felicitări !
Atenție la „progresism”.În mare promovează aceleași obiective, dar venind chipurile din „vest”.
O colectie de locuri comune fara niciun rost aparent.
Este evident ca, de prin secolul XVIII, Rusia, cu foarte rare exceptii (iar perioada Gorbaciov ar trebui sa fie apreciata infinit mai pozitiv decat perioada Ieltzin pentru bunul motiv ca primul avea mijloacele de a se manifesta violent si a ales sa se abtina), a actionat in relatiile internationale ca un bandit. Nimic nou in ceea ce face acum. Cu atat mai greu de inteles nevoia de a o zugravi in culori inca si mai intunecate, precum:
a) „ordinea europeana fondata pe dreptul natiunilor la auto-determinare politica”; Serios?? In fapt, asa ceva pur si simplu nu exista. Iar in drept nu s-a mai auzit de principiul asta de la cele 14 puncte ale lui Wilson incoace.
b) Victimizarea Ucrainei, pas obligatoriu catre martirizare, fara de care nu poate exista sanctificare. Altminteri, oricine se uita la frontierele „international recunoscute” ale Ucrainei si le poate explica prin aproape orice altceva decat „ordinea europeana” deslusita de dl Stanomir. Ce treaba are „natiunea ucraineana” cu Bugeacul (Cahul-Bolgrad-Ismail), Crimeea sau Odesa? De cand Liovul este unul din creuzetele „natiunii ucrainiene” cu mai mare indreptatire decat al celei poloneze? Si cand, inainte de perioada sovietica post-1945 au fost Cernautii oras cu majoritate ucraineana?
Daca dl Stanomir cauta principii prin care sa se vestejeasca atitudinea Rusiei, le poate gasi lesne in dreptul international public (respectarea tratatelor – pacta sunt servanda; nerecurgerea la forta). Chiar nu e nevoie sa invoce o imaginara componenta a „ordinii europene” care nu a putut fi aplicata corect nici cu singura ocazie in care s-a incercat asa ceva, recte in cadrul tratatelor de la Versailles, Trianon si Saint Germain.
..”Fiecare aleargă după ce nu are, unii după bani, alții după onoare”
După destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia a rămas fără ambele..
Așadar, până la un punct, demersurile lui Putin au o oarecare justificare.
„Est modus in rebus” însă.. Mai pe românește, s-a urcat scroafa-n copac .. :))
„Si cand, inainte de perioada sovietica post-1945 au fost Cernautii oras cu majoritate ucraineana?”
domnule Negrescu aveti dreptate… partial. Conform recensamantului facut de Romania in 1930, orasul Cernauti avea 112.427 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau evrei (37,88%), cu o minoritate de români (27,01%), una de germani (14,55%), una de ruteni (9,90%), una de polonezi (7,99%), una de maghiari (0,5%) și una de ruși (1,35%). Judetele din Nord (Cernauti, Hotin, Storojinet) aveau o majoritate ucrainiana (Cernauti 48,9% ucraineni, 21,8% români ; Hotin 41,6% ucraineni, 35,0% români ; Storojinet 45,5% ucraineni, 33,9% români) iar judetele din Sud o clara majoritate romana (Suceava 79,5% români, 8,2% germani, 5,5% evrei, 2,7% polonezi, 1,7% ucraineni; Campulung 61,3% români, 20,2% germani, 8,2% evrei, 6,7% ucrainieni, 1,8% polonezi, Radauti 55,4% români, 11,1% germani, 8,7% ucraineni). In virtutea dreptului istoric si de frica bolsevismului rusesc populatia din Bucovina a ales Unirea cu Romania. Chiar si daca unele lucruri nu ne convin trebuie sa le recunoastem. Si pentru celelalte regiuni ale Romaniei Mari se pot gasi informatii care ne pot da de gandit in : https://ro.wikipedia.org/wiki/Recens%C4%83m%C3%A2ntul_din_1930
citind postarea dvs ceva mi-a atras atentia: „si cind inainte de perioada sovietica post-1945 au fost Cernautii oras cu majoritate ucraineana?”. De ce scrieti ORASUL si NU judetul ? Ca doar romanii sunt de obicei tarani (ca si ocupatie de baza). Asa a fost de pilda in Ardeal unde marea majoritate a oraselor erau cu majoritate maghiara sau germana, dar judetele inconjuratoare erau romanesti. Am cautat si am vazut ca spuneti adevarul (si acela partial) dar omiteti citeva informatii foarte importante. Deci, in 1910 (recensamint austriac) orasul Cernauti avea 13500 de romani si 15300 de ucraineni, iar populatia majoritarra erau evreii. In 1930 (recensamint romanesc) orasul Cernauti avea 30.000 de romani si 11.000 de ucraineni. Populatia majoritara erau tot evreii cu 42.000. Insa, ceea ce este foarte important este populatia totala a judetului! Si , ce sa vezi! „Conform datelor recensământului din 1930 populația județului era de 305.097 de locuitori, dintre care 48,9% ucraineni, 21,8% români, 13,1% evrei, 12,5% germani, 4,6% poloni ș.a.m.d.”. Sunt roman , imi iubesc tara si poporul, dar de aici si pina la a minti cu buna stiinta in aceste probleme atit de importante este o cale de nestrabatut. Mi-a fost destul Ungaria si politica ei de maghiarizare fortata. Nu vreau sa ne inpaunam cu lucruri false si care , odata dezvaluite, ar face mult rau cauzei romanismului!
O analiza pertinenta si la obiect. Dar si dupa plecarea lui V.Putin nu se vor schimba lucrurile. F.Rusa se va considera mereu o mare putere si va avea sfere regionale de influenta. Dependenta de gazele naturale si petrolul siberian, pentru toata Europa, va fi mereu o mare problema iar energiile verzi sunt efemere dupa soare si vant.
..pun pariu că gazul și petrolul (rusesc sau de aiurea) au entropia mult mai mică decât soarele și vântul..
G E N I A L ! Aia cu singurul aport și șantajul sunt de ținut minte. „Dreptul la libertate al naţiunilor nu se poate negocia, iată un adevăr ce poate fi incomod. Pacificarea prin capitulare este primul pas către victoria brutalităţii. Şantajulului i se poate opune doar fermitatea principiilor, fără echivoc şi fără ezitare”. Mă tem că 200 mil de ruși nu vor înțelege asta,deși ucrainenii,polonezii și ceva români se chinuie sa o explice. Nu știu maghiarii ce fac,dar mă tem că nu fac ceva bun..
In conditiile existente astazi, in care peste o duzina de tari poseda arsenal nuclear, „sperietoarea atomica” a fost deposedata de puterea fricii unora fata de altii. Nu mai exista state „ferite” de un eventual cataclism. Toate tarile au aceasta sabie a lui Damocles, deasupra capului. Cred ca eficienta unui atac nuclear este nula, atata timp cat in constiinta omenirii s-a inradacinat bine, ca intr-un astfel de razboi, nu exista supravietuitori.
Prin urmare, cu aceasta amenintare, „nu mai tine”…
Decizia de a ameninta cu razboiul atomic, n-o poate lua decat o persoana bolnava iresponsabila psihic , iar aceea de declansare a atacului nuclear, doar un grup de persoane ce ar trb sa poata face tehnic acest lucru. Este mai greu insa sa se ajunga la un asemenea punct critic, simultan, acest fapt implicand disparitia omenirii. Practic este imposibil ca declansarea sa se faca la fel de simplu ca trasul cu prastia.
Asa ca ramane ca masura de persuasiune armata, de luat in calcul , numai armamentul conventional.
Iar un razboi conventional, astazi nu mai poate fi la fel de convigator, ca rezultate, cu ceea ce a fost odata.
La acest capitol, Rusia nu mai poate emite pretentii decat local, acolo unde discrepanta de forte ar fi covarsitoare in favoarea ei.
Faptul ca presedintele Putin nu a priceput inca, inutilitatea amenintarilor de acest fel, reflecta doar incapacitatea sa de a intelege ca Rusia nu mai poate fi cea fost odinioara, iar dimensiunea sa este prea mare , raportat la situatia in care lumea este astazi.
De fapt Putin incearca astazi, sa apere granita unui stat prea extins pt nevoile sale. In jur exista state cu o dinamica superioara Rusiei, care preseaza constant tocmai pe aceste frontiere slabite, in speranta ca micsorarea Rusiei va fi fara convulsiile specifice unui Armaghedon cu acte in regula.
Cred ca este o chestiune de maxim 20 de ani, pana cand se va infaptui o actiune concertata ai mai multor vecini ai Rusiei, pt dezmembrarea acesteia; ce nu se mai pot lasa pacaliti de retorica si fentele belicoase ale unui stat slab.
Respectand proportiile, exact la fel a fost Imperiul Otoman considerat „bolnavul Europei” si care a trebuit sa renunte la imensul sau teritoriu in decurs de 50 de ani.
„Cred ca este o chestiune de maxim 20 de ani, pana cand se va infaptui o actiune concertata ai mai multor vecini ai Rusiei, pt dezmembrarea acesteia; ….”
Foarte interesanta „cugetarea” de mai sus. Ati gandit-o mult inainte de a o pune intr-un comentariu sau avantul pioneresc v-a luat-o inainte ? Ar fi si Romania printre acei vecini ?
Va dati seama ca astfel de comentarii vin ca o manusa institutiilor specializate rusesti care exact asta spun ca se unelteste la dezmembrarea Rusiei iar acest lucru este un puternic stimulent pentru a intari determinarea rusilor obisnuiti de a adopta o atitudine dura fata de occident ?..lucru care nu serveste deloc unei detensionari in zona ?
Ori poate asta urmariti !?
Pe de alta parte rusii au afirmat constant ca nu vor razboi cu Ucraina dar e bine de stiut ca daca va izbucni un razboi clasic,la care vor participa forte NATO si Rusia ar fi in pericol sa-l piarda, Doctrina Militara Rusa aprobata prin 2015 ( daca mi-aduc aminte bine ) zice ca in aceste conditii va fi folosit armamentul atomic.
Evident se spune acest lucru in vederea unei descurajari dar parca ar fi mai bine sa nu vedem transpusa in practica aceasta varianta.
Asadar in conditiile actuale cea mai buna solutie ar fi gasirea unei solutii agreate de toata lumea si incetarea isterizarii oamenilor din zona ( dar si din intreaga lume ) cu amenintarea constanta a unui conflict armat !
Sincer nu am comentat pe aceasta tribuna a parerilor liber exprimate, gandindu-ma ca „serviciile”, nu au altceva mai bun decat sa ne bage pe noi in seama. Sunt suficient de matur, iar exercitiul gandirii nu este un act reflex, pur si simplu, ca in cazul D-tale.
Frica de ati exprima liber opiniile ce pot fi uneori in dezacord, reflecta foarte clar, nesiguranta si teama de evolutie. Probabil ca este de preferat unora sa steie in banca lor. Asa au invatat inca din copilarie, asa au trait apoi toata viata. Fara suisuri si coborasuri abrupte. Lin, fara mari probleme…
Daca si Dv, va situati in aceasta matca, chiar nu inteleg ce cautati aici. De platitudini si planeitate este plin peste tot. Sunt numeroase site-uri ce va pot oferi satisfactii nebanuite, in concordanta cu temerile Dv.
Iertati-mi tonul spuselor mele, dar o anumita retorica a Dv. m-a deranjat, cu adevarat…Hai, ghiciti care!
Exprimarea libera a ideilor este minunata. Asta facem si noi pe aceasta platforma.
Exista insa si o conditie esentiala.Ele,ideile, trebuie sa fie insa si responsabile.
In virtutea celor spuse de dvs v-as da ca exemplu libertatea de manifestare care este fundamentala intr-o societate democratica atunci cand manifestatiile se desfasoara pasnic,
Cand insa se arunca cu pietre ,cand se da foc la bunuri ,cand se incita la violenta,atunci lucrurile nu mai sunt in ordine !…si intervin unii sa-i calmeze pe cei „mai infocati” chiar din randul manifestantilor .
Ati inteles ce ne deosebeste acum ?
Faptul ca imi sugerati sa ma exprim pe alte site-uri semnaleaza un fel de intoleranta la ideile altora.Ca sa nu mai vorbesc de sugerarea discreta a amestecului „serviciilor”.
Sa fie asta modul prin care vreti sa dovediti ca sunteti foarte „iesit din banca” ?
Si ca sa va „stimulez” si mai tare am sa va zic ca pana la urma se va ajunge la o solutie rationala in conflictul actual dintre Rusia si Ucraina ,chiar daca va place sau nu !
si cum vedeti dvs o solutie agreata de toata lumea ? Ucraina nu vrea neaparat in NATO, cea ce vrea ea este adevarate garantii de protectie impotriva unui agresor (si stim cu totii cine este acest agresor) si nu garantii asa cum au fost cele de la Budapesta din 1994. Iar Rusia, hmmm, oare ce vrea Rusia ?
stati linistit, colegul nostru de discutie NU cred ca sa gandit la tari europene. Dar in Asia este cu totul alta treaba. Daca cautati un pic referitor la populatiile (popoarele) din Federatia Rusa veti descoperi ca multe au frati peste granita (coreeni, finlandeziii din nord si altii). Altii sunt FOARTE musulmani in interiorul acestei federatii . Deci ceea ce a scris colegul nostru nu este chiar atit de absurd. Ca acest lucru ar fi echivalent cu un cutremur mondial este perfect adevarat.
„Un şantaj ce încurajează reflexul occidental al conciliatorismului” Exact acest lucru este de neinteles pentru un estic, un roman de exemplu, care stie ce inseamna comunismul si care a dorit mereu sa scape de teribilul regim.Cinciliatorismul, „impaciuitorismul” occidental nu mai are sens in situatia actuala, cand fosta „URSS” vrea sa invadeze state independente si sa le ameninte pe cele din NATO si UE. Insa acest impaciuitorism provine tot dintr-o relatie foarte stransa a puterilor europene cu Rusia lui Putin, care acum nu pot renunta la gazele rusesti (Germania) sau la miliardele care ar putea sa vina din contracte industriale si de aparare. Practic, functionarea industriei Germaniei depinde de gazul livrat de Rusia. Deci sacrificiul in relatia economica cu Rusia trebuie facut de catre statele vestice, nicidecum de cele foste comuniste care au suferit deja enorm. Poate ca politica lui Biden de a permite constructia NS2 pana la capat evidentiaza acum cat de departe poate merge Germania in relatia cu Rusia, in aceste zile in care intreaga Europa este amenintata serios. Pentru ca Rusia nu se va limita doar la Ucraina si invazia ei. Fortele ruse de la granita cu Ucraina sunt pentru noi ceilalti si Rusia nu le va retrage prea curand de acolo, preferand sa le foloseasca drept santaj si arma de „negociere” in viitor.
@mike
Deci până la urmă tot DE e de vină…. Extraordinar!!! Ce mișto !?!?
Decredibilizarea/compromiterea US&Nato prin catastrofele militaro-economice Irak, Afganistan, Siria n-are nicio importanță, nu?!? Problema e DE…..
Împăciuitorismul/conciliatorismul înseamnă diplomație, dom’le. Nu neapărat cedare. „Fraierii” ăștia de DE&FR încearcă să țină ușa deschisă diplomației. Că un război (de orice natură) știi doar cum il începi. Dar nu știi cum îl termini.
Dar de unde știm că US, DE&FR nu își coordonează acțiunile într-un efort, pe mai multe căi, ptr.a disuada RUS ?!? Ideea e că dacă RUS atacă cumva UKR occidentul nu se poate „încurca” în acțiuni militare deoarece rămâne descoperit in fața CHN. Situația e complicată și de aceea RUS nu va rămâne cu mâna goală. Ceva, ceva tot va obține. Poate că nu teritorii din UKR, dar încă nu știm ce.
Da…aveti dreptate. Rusia a intrat in aceasta piesa de teatru, avand mai multe directii de atac. Toate insa sunt simulari banale. Joaca la cacialma, incercand sa disimuleze continuua lor pierdere de ritm in domeniul militar si economic. Batjocura suferita de armamentul lor din Armenia in fata echipamentelor NATO+Israel, ii obliga la o incercare de a castiga timp, in primul rand.
Si daca abureala nu iese la iveala, vor incerca sa obtina recunoasterea de jure a ceea ce au papat deja din Ucraina.(Crimeea, Donbas)
Tot in acelasi laitmotiv, daca se poate si restul. Si nu in ultimul rand, ambitiile lor imperiale, cu gurile Dunarii, Constantinopolul a treia Roma, bla, bla, bla…
Da, Germania e de vină.
UE (CEE la început) s-a constituit în anii ’50 în urma presiunilor americane spre a se constitui o piață comună a oțelului și cărbunelui. Americanii erau enervați că planul Marshall se risipea în taxe interne aiuritoare ale unor țări mici fără putere de negociere cu furnizorii de materii prime. Atunci le-a forțat pe acestea (sub amenințarea că le taie giugiucul) să elimine taxele vamale intre ele la ceea ce erau atunci produsele de baze ale dezvoltării industriale: cărbunele și oțelul, respectiv să negocieze acorduri comune de achiziție mult mai avantajoase. De voie, de nevoie și fără nicio umbră de entuziasm, țările fondatoare au intrat în acea căsătorie de interes.
Cu timpul cărbunele și oțelul au încetat a mai fi elementele de bază ale economiei europene. După embargoul arab din 1973, petrolul și apoi gazele au crescut în importanță. Cancelarul socialist german al epocii, Willy Brandt, mare „progresist”, bețiv cronic și cu anturajul infestat de oameni lucrând pentru KGB și STASI, a început o deschidere puternică spre URSS și lumea comunistă. Brejnev spera sincer să transforme Germania de Vest în stat comunist așa cu binișorul, după tehnica fierberii broaștei cu încetul. În acest proces URSS a început să exporte materii prime petrol și apoi gaze în Germania la prețuri preferențiale, de multe ori chiar mai bune chiar ca cele oferite fraților comuniști.
Willy Brandt a pierdut puterea dar dependența Germaniei de materiile prime și energia sovietică/rusă ieftine au rămas, chair și după dispariția URSS. Din anii ’70 Germania s-a opus constant, consistent și cu o consecvență drăcească oricăror încercări ale celorlalte țări UE de a stabili o piață comună a petrolului și gazelor, negând practic însăși rațiunea existenței UE.
UE a fost mult timp prima forță economică a lumii. Ar fi avut o forță de negociere zdrobitoare în fața Rusiei și a altor furnizori de petrol și gaze. Chiar și azi cu toată decăderea e un gigant în fața Rusiei. Însă e un gigant cu picioare de lut. Grație Germaniei acest avantaj imens a fost și e în continuare pierdut. Rușii au învățat lecția: Mituiești Germania cu prețuri reduse la gaz și după aia șantajezi una câte una toate țările mai mici ale Europei. E o afacere foarte avantajoasă pentru ruși și nemți. Foarte rea pentru tot restul continentului.
@Svejk
Afirmațiile dvs. privind formarea/crearea UE are total b.s. Ba mai mult, numerase benficiare ale planului Marshall nu au dorit să adere: UK, DK, AU, SWE. Iar UK a beneficiat de min. 1/4 si max.1/3 total amount (dar nu mai retin exact). DE 11%, FR 18%. The outcome…… exact invers. Dar am mai scris despre povestea asta.
„Din anii ’70 Germania s-a opus constant, consistent și cu o consecvență drăcească oricăror încercări ale celorlalte țări UE de a stabili o piață comună a petrolului și gazelor, negând practic însăși rațiunea existenței UE.” De unde rezultă asta?!!?
Despre cât e de mare răspunderea UE in daravera RUS-UKR nu discut cu dvs.ptr.ca nu aveți o minimă bună credință necesară oricărei dezbateri.
Fals.
În paralel cu Comunitatea Economică Europeană (CEE- actuala UE), UK, îmboldită de tot de americani, a încercat constituirea unui uniuni concurente cu scandinavii ce nu aderaseră la CEE. Numai că șandramaua engleză era axată pe lira sterlină și a murit de la sine. În final atât scandinavii cât și englezii au aderat la UE.
Nu e vorba de răspunderea UE în meciul dintre Ucraina și Rusia, ci de faptul că Germania a împiedicat în mod consecvent timp de peste 5 decenii crearea unei piețe comune europene a energiei, ce ar fi dat UE o forță de negociere imensă cu Rusia și ar fi omorât în fașă șantajul rusesc al gazelor.
@Svejk
Si de unde rezultă ca „Germania a împiedicat în mod consecvent timp de peste 5 decenii crearea unei piețe comune europene”?!? Simple afirmații nesustinute nu valorează nimic.
UK a făcut/construit EFTA. A fost un avorton părăsit in drum chiar de maică-sa UK care a început să se afereze prin ’70 că nu e primită in CEE. Însuși principiul după care a fost concepută EFTA era greșit. S-a văzut clar. Faliment total. Problema nu era Lira sterlină ci ideea pieții comune dar fiecare cu „a mă-sii”, fără o curte de justiție, etc. Toți au început sa-i saboteze pe toți, dar prima a inceput UK. Ăsta e adevărul. Cititi un pic despre EFTA și o să vedeți. https://en.m.wikipedia.org/wiki/European_Free_Trade_Association
Dar culmea UK/Cameron a venit in 2015 cu propunerile de reformare a UE care o transformau exact într-o EFTA. Ipocrizie, viclenie maximă. Dar nu sunt chiar toți prosti…..
@JB
1. Ca de obicei vă încurcați în propriile sofisme și uitați despre ce era vorba în propoziție. Ați întrebat de ce dacă CEE (UE de azi) a ponit de la încercarea americanilor de a crește eficiența planului Marshall, englezii (cei mai mari beneficiari ai săi) și scandinavii nu au fost în CEE de la bun început? V-am răspuns că de fapt ei au încercat înființarea unei tarabe concurente CEE care însă n-a avut succes. Între timp ați mai învățat un pic de istorie de pe net, ați aflat de EFTA și acum vă certați singur că ce parșivi au fost englejii 😄
2. Blocarea constantă de către Germania a formării unei piețe comune a energiei în CEE și apoi UE e o chestie la fel de cunoscută ca aceea că asfaltul nu e roz. Dar cum văd că încercați să vă compensați de pe net lacunele de educație elementară (fapt de altfel foarte lăudabil), iată aici o prezentare destul de detaliată a afacerii:
https://www.fpri.org/article/2014/05/legacy-of-ostpolitik-germanys-russia-policy-and-energy-security/
@Svejk
Ma scuzati, am citit art.de pe fpri.org
Nu rezulta de nicaieri concluziile dvs.cum ca ” Blocarea constantă de către Germania a formării unei piețe comune a energiei în CEE și apoi UE e o chestie la fel de cunoscută ca aceea că asfaltul nu e roz. ”
Opiniile unui „expert” pot fi f.valabile, dar sunt niste opinii. Oricum nu vad sa vorbeasca de vreo „blocare constanta de catre Germania”.
Imi face impresia ca sunt deductiile dvs.obisnuite. Asa ca….
..Putin lucrează cu sârg la propria statuie, pe care speră s-o dea gata undeva prin 2036, când va fi având deja 83 de ani și o avere bunicică..
Iar ceea ce face acum e mai degrabă un exercițiu de imagine, de uz intern. Nu se pregătește să invadeze nici Ucraina, nici țările baltice, ci speră la negocieri cât-de-cât favorabile, care să dea bine la un electorat care mârâie..
Problema e că s-ar putea să aibă parte de un năstrușnic efect de bumerang, dacă obține doar praful de pe tobă.. Pentru că toată distracția îl costă deja vreo 300.000 de dolari, bani aruncați pe cai verzi pe pereți..
Putin-ul Rusiei de azi este Hitler-ul anilor 1937-1939. Au aceeași retorică în a-și motiva expansiunea teritorială în afara granițelor naturale, firești.
Hitler avea nevoie de spațiul vital pentru poporul german, Putin are nevoie de sfere de influență.
In 1938 Hitler anexează Austria și Regiunea Sudetă a Cehoslovaciei cu etnici dominanți germani, Putin, folosind aceleași argumente, anexează în 2014 Crimeea și provoacă secesiunea regiunii Donbas din Ucraina cu etnici ruși majoritari sau populație pro-rusă, cum le place trolilor sovietici să spună.
Ambii aveau / au ambiții grandioase, utopice. Primul crearea celui de-al III-lea Reich, Putin recrearea CCCP-ului.
Ambii sunt dictatori, au preluat puterea prin forță. Nu cred că cineva ar putea susține că în Rusia de azi avem democrație. Poate doar agentul sovietic KGB, cu acoperire profesională la o școală politică cu finanțare obscură din Berlin și care își mai varsă idiocrațiile șugubăț pregătite prin RL sau NeCurata Românie, ar mai putea susține că în Rassia avem democrație autentică și liberă exprimare fără repercusiuni.
Ambii sunt liderii unor partide politice toxice, extremiste (Național-Socialism de tip legionar, respectiv conservatorism-nationalist rusesc, mai pe scurt urmașul PCUS-ului.
Securea războiului e în brațul lui Putin. Va porni cea de-a treia conflagrație mondială sau nu? Doar viitorul ne va oferi un răspuns. Important e ca liderii mondiali actuali ai democrațiilor autentice să nu mai fie atât de naivi, așa cum s-a întâmplat în 1938-1939 cu Hitler și să îi țină piept acestui golănaș de școală generală – Putin.
Retorica cu NATO care a încercuit Rassia si sunt gata de atac nu ține. Pe ruși doar doi nebuni i-au atacat în matca lor. Unul era francez și făcut-o pe la inceputul sec. XIX, iar celălalt nazist-german. Toți 3 se credeau împărați. Francezul chiar fost, nazistul nu sunt convins, ultimul însă, ăsta de azi de la Kremlin, nu va fi niciodată!
@ORBservator. Inspirat nickname.
Deci Putin = Hitler. Mișto! Reductio ad hitlerum…..
Ehei, I-ar place lui Krăkănel să fie ca Hitler. Din fericire pentru tot restul lumii, el e stăpân peste ruși și nu peste nemți.😀
Istoria, dimensiunea timpului, ne oferă prilejul unor analize comparative, prin prisma faptelor majore, care au lăsat sau pot produce urme adânci în percepția generațiilor următoare.
Dacă te pierzi in detalii, analizând doar prezentul în jocuri diplomatice/strategii de moment, scapi imaginea de ansamblu, a motivației pentru care un lider carismatic schizofrenic, îmbătat de putere, e dispus să rămână în istoria încă nescrisă ca un criminal in masă. Invaziile de început ale celor doi protagoniști sunt similare prin modul de a-și justifica agresivitatea față de victime, de a intimida prin forța armelor de care dispun la urma urmei.
Nu cred că doar eu am oRbservat… asemănarea.
PS: servită cu gheață observația ta, 🥃!
@ORBservator
Rămân la ideea/impresia că, in cazul de față, reductio ad hitlerum e o exagerare.
Propun să nu intrăm in psihanaliza celor două personaje. Riscăm concluzii bizare, cel putin intr-unul dintre cazuri.
Totuși, trebuie să reamintim cazurile Milosevic, Saddam Hussein. Au beneficiat de aceleași etichetări ale mass-media. Milosevic era Hitler at kindergarten, Saddam era Hitler in the junior league. Știu, astăzi pare hilar…..
@🥃, Milosevic, Saddam Hussein comparați cu Hitler ??? Ești super hazliu, ori un bun manipulator in a comuta atenția în alte zone.
Nu au nici o legătură cei doi agarici cu A.H. sau V.P. prin nimic, nu văd chiar nici un element comun. E o prostie imensă, nici nu vreau să intru în jocul tău diversionist, să îți combat tâmpenia spusă.
Însă cei doi mari protagoniști „ai mei”, au același modus operandi in anii premergători declanșării WWII sau sper să nu, al III-lea, de aici și asemănarea izbitoare.
Și mai sunt câteva, la fel de uimitoare:
– ambii sunt posionati de istoria recentă, evenimente din viața lor, la modul obsesiv (Tratatul sau Pacea de la Versailles / destrămarea CCCP), scriind și cărți …
– ambii au câte un prieten bufon/fanfaron într-o altă țară cu regim dictatorial (Mussolini/Lukașenko)
..Dolphy se credea pictor și Mesia. Putin e securist (și nu pentru că securea războiului e în brațul său..)
Ambii au devenit în timp dictatori. Hitler a fost însă ales democratic grație populismelor la vreme de criză economică profundă. Lui Vladimir Vladimirovici i-a pus Elțîn puterea în brațe. Ce-a făcut el cu ea, este altă poveste..
„Adevărul e arareori pur și niciodată simplu..”
Cred că e mai simplu de atât.
Krăkănel se zbate să supraviețuiască. Regimul său a oferit o oarecare prosperitate în schimbul renunțării la libertate. Aranjamentul a funcționat oarecum satisfăcător timp de un deceniu până la marea criză din 2008-2009 exclusiv datorită prosperității de mucava oferită de prețurile bune la materii prime și combustibili. De atunci încoace Rusia a luat-o lent dar ferm la vale.
Regimul a sesizat problema și a reușit în 2014 anexarea Crimeii de la un stat și mai eșuat ca Rusia – de la Ucraina. Asta a dat o nouă bulă de oxigen regimului. Anii însă au trecut, Rusia și-a continuat declinul inexorabil, iar entuziasmul generat de ocuparea Crimeii s-a răsuflat. Cum regimul putlerist nu avea de unde să ofere prosperitate a încercat o nouă cascadorie a la Crimeea 2014. De data data se pare că a mers prost. Nu e clar ce a urmărit, dar e limpede că nu s-a ales cu nimic.
Acum se încearcă ieșirea din belea cu un minim de umilințe. Cu o administrație slabă și coruptă la Washington e posibil ca Krăkănel să găsească o calea de retragere fără a-și pierde prea mult fața pe plan intern măcar…
cam asa! rusii ca si romanii au emigrat in masa. krakanel este securistul rusesc omologul securistului/sri stului romanesc. krakanel si altii ca el se hranesc din „interesul national”. dupa cum securistul roman nu poate oferi nici o siguranta romaniei nici krakanel nu poate oferi una rusiei. romania vietuieste din imprumuturi si vinzari de materii prime in stare bruta (produse agricole, lemn) la fel si rusia (petrol, gaze naturale). e o chestiune de timp pina cind securistii/ krakaneii din romania si rusia ce si au jefuit tarile ca hotii la drumul mare vor fi trasi in teapa de conationali. daca comunismul n a dat roade, cu atit mai putin securismul oligarhic ce a preluat stafeta!
Ca sa vedem cat de mare este zgomotul informational in legatura cu subiectul in cauza poate e bine sa ne uitam la ultimele stiri :
1 ) J.Stoltenberg NATO Chief : Ukraine is a valued partner,not a NATO member. No troops will be deployed in case Russia invades.
2) US & Allies prepare Mother of All Sanctions against Rusia.
3) Ukraine crises now reaches UN Security Council
4) Putin si Macron au avut ieri o a doua discutie telefonica ( dupa cea din vinerea trecuta ) printre alte subiecte s-a tratat tema crizei din Ukraina si a garantiilor de securitate pe termen lung cerute de Rusia.Cei doi s-ar putea sa se intalneasca si personal.
Macron to Putin,Talk of ‘Pan-Europe Security Dialogue’
5) UK PM Boris Johnson said he will urge Putin „to step back from the brink” when he speaks to him
6) Zelensky intr-o convorbire cu Biden se arata ingrijorat de efectul asupra economiei Ucrainei de zvonurile tot mai alarmante privind iminenta unui atac rusesc. Biden se arata nemultumit de acest lucru.
7) Alegerea recenta a lui Friedrick Merz in fruntea CDU zic unii ca ar putea reprezenta un avantaj pentru Rusia deoarece se spune despre el ca ar recunoaste interesele acesteia.
Oricum vom trai si vom vedea insa impresia generala printre cei mai bine informati este ca nu va fi niciun fel de razboi ambele parti ,binomul SUA-Ucraina pe de o parte si Rusia pe de alta parte cautand solutii pentru iesirea cu fata curata din acest clenci
Domnul ambasador Maior are dreptate.
Este cazul sa mai privim si spre alte directii decat cele indicate de militienii din borcanul nostru sau al altora.
Armenii pun de pace cu turcii si sustinuti de Azerbaïdjan duc tratative la…Moscova.
Unii se incrunta la asa o veste, altii zambesc.
Noi, stam cu gura cascata de uimire si nu zicem nimic pentru ca nu ne duce mintea.
Nu putem lega informatia asta de belicoseniile ricanilor.
Iordania se felicita de intorsatura istorica pe care o iau relatiile cu Israelul. Si noi ne bucuram pentru faptul ca s-a semnat contractul prin care iordanienii vor cumpara cu 15 milioane de metri cubi mai multa apa de la israelieni, adica 50 de milioane de metri cubi, anual. A plecat Bibi…
Are legatura cu subiectul?
Are, in sensul ca daca doua zone istoric tensionate in care reconcilierea parea utopica, aleg strategia dialogului si noi am putea propune o solutie proprie, alta decat aceea de gazdui 500.000 de ucraienieni si a zdruncina defintiv sanatatea maramuresenilor si bucovinenilor.
https://www.aa.com.tr/fr/analyse/normalisation-des-relations-entre-la-turquie-et-larm%C3%A9nie-opportunit%C3%A9s-et-d%C3%A9fis-analyse/2485404
Rusia și Occidentul au existat mereu într-o relație dialectică. După cum spunea un istoric, cei aflați la vest de Cortina de Fier nici nu știau cât de mult datorau soldaților ruși din Berlinul de Est. Fără rușii în coaste și fără amenințarea comunismului, inegalitățile din societățile occidentale ar fi fost mult mai mari. S-a văzut ce au făcut M. Thatcher și R. Reagan după ce au fost siguri că URSS e pe ducă. (de fapt Thatcher și Reagan erau două paravane mediatice – ea deținătoarea unui discurs bătrânesc, dar pateric, el solicitat pentru o altfel de actorie, dar nu foarte diferită de cea la care se pricepea) Paradoxal, cu soldați ruși la granița Ucrainei (un teritoriu prea mare gaură neagră financiară încât Rusia să-și permită să-l preia!), vedem și noi că NATO există, poate se curăță și statul român de ceva corupție și poate cineva va avea intuiția de a nu lăsa sărăcia și disperarea să împingă mare parte din locuitori în brațele partidelor extremiste.
Pentru un tablou mai complet, ar trebui totuși să menționați că Putin a vrut o uniune de la Lisabona la Vldivostok, că Rusia e o țară cu mari probleme interne și nici în avangarda tehnologiei nu este. Și probabil că strategia tensiunii continue convine atât lui Putin cât și șefului grupului occidental, herr Klaus Schwab.
Rusia nu e Putin, iar pătura cultă din societatea rusă cred că este pro-europeană mai mult decât este pro-chineză (de exemplu).
Să sperăm că pacea (mir) va sta (stani) :)