luni, mai 20, 2024

Vremuri grele pentru Ucraina: Polonia şi Slovacia o pot lua pe urmele Ungariei

Spre marea bucurie a celor două TV şi două radiouri din România specializate în diversiuni anti-occidentale şi hăhăială relativistă de tip kremlinist, plus liota de influenceri asociaţi cu ele, două tururi de alegeri care vor avea loc în regiunea noastră în următoarea lună vor furniza multă jubilaţie şi muniţie de folosit contra cauzei ucrainene. Faptul că ei încă n-au descoperit încă asta e doar pentru că oamenii noştri sunt fundamental leneşi, provinciali şi neinteresaţi de ştirile de actualitate, preferând opiniile de-a gata culese pe Telegram, conspiraţiile şi datul cu părerea, adică chestii care nu cer mare efort. Dar lucrurile pot deveni cu adevărat serioase prin vecini.

Întâi vin alegerile parlamentare din Slovacia, pe 30 septembrie. Ţara a fost până acum un partener solid în UE şi NATO şi sursă de ajutor economic şi militar pentru Ucraina – dar asta pentru că aşa au decis elitele politice aflate destul de instabil la putere, cu guverne fragmentate iar apoi interimare (cel actual), în vreme ce sprijinul popular pro-Kiev e printre cele mai scăzute din Europa (39%); doar Cipru şi Bulgaria au niveluri mai mici. La Bratislava te-ai fi aşteptat la o politică jenantă de tip “facem dar nu spunem” cu care s-a dat în stambă Bogdan Aurescu la BBC, dar Slovacia a fost hotărâtă şi transparentă cu ajutorul pentru Ucraina, inclusiv cel militar, publicând de fiecare dată liste cu asistenţa acordată.

Ca atare puţină lume peste hotare a mai stat să observe cât de complicat e echilibrul politic în această ţară mică, cu populaţie cât două Bucureştiuri, unde guvernele de coaliţie sunt regula iar gâlceava între miniştri frecventă, cu rufe spălate spectaculos în public. Aşa se face că după ce majoritatea s-a spart în decembrie trecut ţara a petrecut patru luni în incertitudine, iar din luna mai încoace cu un guvern tehnocrat cu puteri limitate, totul fără să facă mari ştiri în presa străină. În momentul ăsta partidul lui Robert Fico, un fel de Viktor Orban slovac, conduce în sondaje, peste Social Democraţi şi Progresiştii civici.

Fico (se citeşte Fiţo), un palavragiu populist anti-UE şi pro-Putin, a mai fost premier şi înainte, într-o perioadă mai moderată a vieţii lui (ca Orban când era tânăr) dar s-a radicalizat la bătrâneţe. Iar prost e că există partide auriste şi la dreapta lui Fico cu care el ar putea face alianţă de guvernare. Sigur, sunt şi destui actori pe partea pro-UE a spectrului, fragmentarea fiind mai mare decât în România, deci s-ar putea înjgheba şi acolo o majoritate dacă votul le va permite. Însă pe momentul vântul suflă în pânzele partidului SMER al lui Fico iar lucrurile în Europa se vor complica serios dacă Slovacia devine Ungaria 2.

Cu adevărat îngrijorător însă ar fi să avem Ungaria 3 sub forma Poloniei, un stat cu mai mare greutate şi vizibilitate decât Slovacia. În Polonia alegerile parlamentare vor fi pe 15  octombrie iar campania electorală e in toi. Folclorul regional ne-a obişnuit cu ideea că Varşovia e prietenul cel mai bun şi necondiţionat al Ucrainei în acest conflict, că acolo s-au dus cei mai mulţi refugiaţi şi că sprijinul pentru acestă direcţie politică e de neclintit, datorită anti-putinismului cetăţenilor. Deci, ca şi în Slovacia, lumea n-a mai avut răbdare să observe că în ultimele luni partidul de guvernare PiS, bun aliat al FIDESZ înainte ca Rusia să atace Ucraina şi în gâlceavă permanentă cu UE pe teme şi serioase, şi neserioase, a virat-o serios către naţionalism anti-ucrainean pe măsură ce a devenit clar că scade în sondaje şi nu mai e aşa sigur ca data trecută că va câştiga alegerile.

Nu e vorba doar de ciondănelile cu Kievul pe tranzitul de cereale, pe care le avem şi noi la Bucureşti. Dar pe parcursul anului 2023 diverşi miniştri polonezi au început să scoată de la naftalină teme istorico-identitare, să-şi amintească de masacrele comise de paramilitarii lui Bandera în 1943 în Volînia şi să solicite scuze publice şi remedii simbolice. S-a ajuns până la convocarea reciprocă a ambasadorilor pentru explicaţii, de unde cu numai şase luni înainte totul era în bună pace şi frăţie, cu viziunea oficială de “commonwealth polono-ucrainian” ce urma să fie construit în interiorul UE. Fără acele scuze publice şi gesturi de reparaţie, ameninţă PiS, Polonia ar putea chiar bloca accederea în UE a Ucrainei: o suceală strategică la 180º.

Sigur că ucrainenii vor trebui la un moment dat să clarifice pentru ei înşişi episoadele complicate din timpul războiului mondial, asumând ce-i de asumat din propriile vinovăţii istorice şi făcând pace cu trecutul, ca orice ţară europeană. Dar a face brusc un cap de ţară din asta, cum s-au trezit unii lideri polonezi în 2023, drept în mijlocul unui război existenţial şi în care nu-i vreun dubiu cine a agresorul şi cine victima, e pură ipocrizie.

Iar partea proastă-i că nici măcar nu este partidul PiS de guvernare actorul politic cel mai radical în acest moment, ci extremiştii de la dreapta PiS, cu o retorică asumată anti-Kiev şi cu campanie explicită contra “ucrainizării patriei poloneze”. E vorba de partidul Confederaţia de extremă dreapta, care a trecut în sondaje de 10% şi are toate şansele să fie vocea decisivă în formarea viitoarei coaliţii dacă PiS, după cum merg lucrurile, va termina pe la 35% şi la mică distanţă de opoziţia pro-UE. Asistăm de fapt la o competiţie în jos, cu sloganuri tot mai naţionaliste şi izolaţioniste, pentru voturile fermierilor, pensionarilor şi tinerilor cu educaţie precară mobilizaţi la urne să penalizeze “ingratitudinea Ucrainei”.

Un fost ministru de externe polonez, îngrijorat de această gălăgie extremistă pe măsură ce se apropie ziua votului, a declarat că la Varşovia “se face acum o politică oportunistă, de hiene şi şacali”. Paradoxul în 2023 este că în vreme ce importante state vechi membre precum Franţa şi Germania s-au obişnuit cu ideea Ucrainei în UE şi lucrează în direcţia asta, de unde cu doar doi ani în urmă chestiunea părea de neconceput, ţări nou-membre precum Polonia şi Slovacia (eventual şi România?), care se declarau oficial aliaţi de nădejde ai Kievului şi fraţi până la moarte, încep să pună tălpi discrete unui viitor concurent serios pentru fonduri structurale şi subvenţii agricole.

Poate că totul e doar un efect de campanie electorală la Bratislava şi Varşovia iar tărăboiul se va diminua după luna octombrie, o dată cu încheierea alegerilor. Însă până atunci propagandiştii anti-ucraineni (pentru că sunt de fapt anti-occidentali şi anti-UE) din toată regiunea au la dispoziţie în cele două capitale o fântână nesecată de declaraţii inflamate care pot fi citate, vizuale de campanie ale extremiştilor şi narative relativist-kremliniste cu care îşi pot umple emisiunile din primetime.

Distribuie acest articol

79 COMENTARII

  1. indiferent de rezultatele alegerilor din Ungaria, Turcia sau tarile mentionate si care-or mai urma, cred c-ar trebui sa ne bucuram ori de cate ori ele sunt democratice . Ca nu ne convin intotdeauna la toti, asta tine tot de democratie, iar eventualele frustrari personale ar trebui temperate; oricum nu schimba nimic.

    • Păi să ştii că şi în Rusia sunt alegeri poimâine, pe 10 septembrie. Cu mai multe partide, candidaţi, campanie – şi îţi garantez că nu fură nimeni urnele. Ţi se pare suficient ca să numeşti asta democraţie?

      • Domnule Ionita, vi se pare ca UE, in care Parlamentul [European] NU are drept de initiativa legislativa, este vreo democratie? Intr-o democratie, sursa principala de putere este votul popular, iar birocratii nealesi din Comisie si aparatul sau au mai multa putere decat parlamentarii alesi direct de alegatori. Cate referendumuri au fost in UE pentru aprobarea tratatelor de baza? Atatea cate au fost, ele au respins aceste tratate, apoi, curat democratic, nu s-au mai tinut. Are UE o Constitutie votata prin referendum? Cum controleaza Parlamentul Comisia (check and balance) cand saracul Parlament nu a putut obtine nici macar contractul cu Pfizer?
        Apoi, pe ce loc credeti dvs ca se afla cele 60+ de genuri inventate in preocuparile celor care merg sa voteze la europarlamentare? Cu toate acestea ideologia de gen este prioritara pentru Comisie. Asta este ceea ce da apa la moara miscarii anti-UE, decuplarea Comisiei de realitate, de nevoile reale ale alegatorilor, nu propaganda nationalista care a existat peste tot dintotdeauna.

        • Daca ai atat de multe nemultumiri relativ la UE, emigreaza In China, in Corea de Nord sau in Rusia! Lasa-ne pe noi astia care sustinem UE sa traim in lipsa asta totala de democratie impusa de comisia europeana!

          In legatura cu nevoile alegatorilor, se pare ca principalele nevoi ale majoritatii alegatorilor din Romania sunt parvenirea fara merite, primirea de bani cat mai multi pentru cat mai puttina munca si adoptarea unei legislatii care sa nu pedepseasca hotia si alte infractiuni!

      • Nu, în Rusia nu e democrație. Și nu e democrație tocmai din cauză că iese mereu cine trebuie. Ultimele alegeri să zicem libere au fost prezidențialele din 2000. Nici măcar nu se mai obosesc să ascundă lucrăturile.

        De atunci mânăreala voturilor a fost evidentă. De exemplu atunci când Putler și Medevedev au făcut rocada în 2008 și 2012 tovarășii au avut grijă ca numărul de voturi primite de Medvedev să nu-l depășească pe cel primit de Krăkănel. Asta ca să se știe cine-i șeful.

        La parlamentare, regionale și municipale mai lasă din când în când să mai fie aleși și alții tocmai ca să nu strice „maskirovka”.

    • De alegeri „libere si democratice”, prin care prostii, hotii, derbedeii si membrii gruparilor de crima organizata decid soarta celorlalti aducand la putere prosti, hoti, derbedei si infractori, sunt satul pana peste cap!

  2. Foarte interesant ce zice autorul aici.

    Deci să înțelegem că dacă la Varșovia vine la putere opoziția în frunte cu Donald Tusk atunci răzbelul Ucrainei cu Rusia va merge mai bine?

    Dacă nu mă înșeală memoria, Tusk e politicianul polonez care s-a dus în 2009 la Măskva să-i pupe regulamentar mâna lui Krăkănel după ce a ajuns la putere în urma prăbușirii convenabile a avionului prezidențial polonez cu președintele Kaczynsky cu tot la bord în 2008.

    https://youtu.be/LJrOdBdze00

    Același Tusk, în calitate de președinte al Consiliului European între 2014 și 2019 a urcat pe cele mai înalte culmi opera de dezindustrializare a Europei și de dependență de gazele & petrolul rusești când a clocit împreună cu veselul Jean-Claude Juncker interzicerea exploatării gazelor și petrolului prin fracturare hidraulică în UE. Sub mandatele lor luminate Rusia a ajuns să controleze de facto energia Europei. Același Tusk a sprijinit în calitate de prezident al PPE (gruparea politică majoritară în Parlamentul European) în 2022 frumoasa idee franceză de interzicere a importului de gaze lichefiate americane care ghici pe cine avantaja? 😉

    Și nu în ultimul rând, mi-e foarte greu să înțeleg în ce mod ar întări UE și NATO au Europa de Est aderarea Ucrainei pe scurtătură și fără respectarea unui minim de condiții. Oricum am privi lucrurile Rusia și Ucraina sunt și azi azi cele mai corupte și mai putrede țări din Europa. Primirea Ucrainei în UE ar însemna să dai sute de miliarde de euro pe mâinile oligarhilor putleriști ce controlează și azi țara în pofida războiului.

  3. Păi adevărul e la mijloc. A gândi în termeni ca „Ucraina este băiatul cel bun” iar ceilalți, care nu acceptă asta, sunt automat ” băieții răi”, este un semn de insuficiență sau ignoranță. Nici Europa de Vest nu e prea încântată, lor le convenea mai mult relațiile cu Rusia în care câștigau bani, nu cu Ucraina unde pierd bani….
    În definitiv, Slovacia are teritorii răpite de Rusia dar aflate la Ucraina, idem Polonia. Iar România are în UCRAINA următoarele teritorii: 2/3 din Maramureșul istoric, Bucovina de Nord și Bugeacul (Basarabia nu o mai pun la socoteală..)
    Da, comparativ cu Rusia, care este (Răul cel mare), Ucraina este Răul cel mic. Dar tot Rău este….

    • Aici e vorba de libertate versus totalitarism criminal! A spune ca „adevărul e la mijloc” semnifica inclinatia catre partea criminal-comunista a lucrurilor!

      La noi chestia asta cu „echidistanta” ( de la bolsevicul Iliescu citire) e la mare cautare printre membrii partii rosii a societatii romanesti! A se vedea si mizeria propagata permanent, de 30 de ani incoace, de catre clica criptocomunista de borfasi numita PSD, privind faptul ca „toti sunt la fel”!

    • După logica asta, chiar și Romania e băiatul cel rău. Pentru Ungaria, de exemplu. Că un Romania se afla 100% din Ardealul care era al Ungariei acum nici 110 ani.

      Sau, daca ți se pare exagerat, e băiatul rău pentru Turcia. Care are în România 100% din Dobrogea. Care era turcească (și parțial bulgărească) acum 150 de ani, in niciun caz românească. In sudul Dobrogei, turcii și tătarii erau 70% din populație.

      Chiar așa greu e sa ne poziționăm rezonabil în cazul invaziei rusești în Ucrain și să nu o luam razna? E chiar așa de greu de înțeles că, după Ucraina, următoarea tara ocupată va fi Republica Moldova? Și că România va pierde enorm ca stabilitate și siguranță a investițiilor cu armata rusă la câțiva zeci de kilometrii de Iași?

    • Salut .
      Putem vedea lucrurile si altfel :
      1. Ucraina , dusmanul dusmanului meu este prietenul meu .
      2. Mentionati teritoriile istorice romanesti aflate astazi in Ucraina – URSS si Istoria , le-a poziitionat acolo , Ucraina le detine astazi , impreuna cu mari si istorice provincii poloneze : Volinia , Podolia , Galitia . La randul ei , Polonia detine astazi teritorii istorice (pur ) germane – cele 2 Silezii , o parte din Prusia Orientala & Danzig / Gdansk . Cehia fosta Suddeten land .
      Franta , detine Alsacia si Lorena in dauna Germaniei – Strassburg / Strasbourg , Mullhaussen / Moulhouse , etc .
      Noi , Romania cum suntem priviti si detestati de catre largi segmente din natiunea si statul maghiar , pt. ca detinem Transilvania – teritoriu aflat 1000 ( una mie ) de ani in regatul maghiar ?
      Conchid. Nu , eu nu vad Ucraina ca rau mai mic in oglinda cu Rusia , Imperiul Raului . Ucraina este un stat care lupta pt. existenta sa , care vrea cu tarie sa faca parte din UE si NATO , vrea ora exacta din Bruxelles , si Washington si nu ora Moscovei . Pentru asta , va trebui fortata chiar , sa dea drepturi suplimentare polonezilor , romanilor , maghiarilor ,slovacilor , de ce nu , rusilor din estul tarii .
      In speta , Stimati Contributorsi , va pun o intrebare simpla , si anume : care ar fi fost atmosfera politica , economica si sociala , in Slovacia , Polonia , Romania , Tarile Baltice , Ungaria – daca Rusia ar fi ingenuncheat Ucraina in Februarie 2022 ? Armata Rosie patrula prin Delta Dunarii , era in Transcarpatia , Lvov , Cernauti si Herta , sigur la Chisinau , un L Dragnea la putere , la Bucuresti , Bratislava sau Varsovia .
      Lugubru , asa-i ? Ucraina trebuie sa invinga , altfel , Lucifer ne ia pe toti !

      • Maestre, războiul Rusia vs Ucraina este UN RĂZBOI PENTRU TERITORII. Și da, problema teritoriilor va rămâne cât va fi lumea Lume. Apropo, Germania DE CE s-a unit repede-repede cu RDG? DE CE Hungaria vrea Ardealul, China vrea Taiwanul, etc, etc, etc….

        • Tot incerc sa ma abtin de la a mai intra in polemici cu necunoscuti pe internet dar citeodata citesc niste prostii asa de mari ca nu ma pot abtine. Razboiul din Ucraina, razboi pentru teritorii? Ucraina are sase sute de mii de kilometri patrati, Rusia saptesprezece milioane. 3,5%. Atit ar cistiga Rusia in plus la teritoriu daca ar anexa integral Ucraina. Trei procente si jumatate. Vai ca resurse, vai ca pozitie strategica samd. In primul rind, daca Rusia urmareste resursele si pozitia strategica atunci e razboi pentru resurse si pozitie strategica, nu razboi pentru teritorii, iar in al doilea rind, cred ca pozitia strategica si resursele din saptespe milioane de kilometri patrati depasesc binisor strategica si resursa din sase sute de mii.

          Vladimir Vladimirovici a spur clar, raspicat, cu subiect si predicat despre ce este razboiul din Ucraina: lumea multipolara. Rusia vrea mina libera si monopol in Europa continentala. Britii si verii lor americani nu pot accepta acest lucru pentru in secunda urmatoare China va pretinde acelasi lucru in Asia, Brazilia in America de Sud si Dumnezeu stie cine va ridica pretentii asupra Africii. Probabil ala va deveni urmatorul loc de caft general.

          Asa ca, pe scurt, conflictul din Ucraina este despre sfere de influenta, nu teritorii. Diferenta subtila dintre cele doua notiuni v-o poate explica Stefan cel mare si sfint.

          • Zău? Păi de ce Rusia a acaparat vreo 20% din teritoriul Ucrainei? Nu avea destul? Iar ca sfere de influență era mai bună Asia Centrală, poate chiar China. Cu biata Moldova ce-au avut? Dar cu Georgia? Dar cu Cecenia?

          • Mda, Putin, Kim, Jinping si Maduro au pus la cale noua strategie „anti-hegemonica”. Caci, trebuie sa isi motiveze cumva atitudinea ipocrita /autocratica in fata propriilor concetateni. Hagemonu’ e de vina, nu?

  4. Partidele nationaliste din Uniunea Europeana nu pot decit sa participe la guvernare intr-o alianta de doua sau mai multe partide asa cum se vede bine ca este posibil si in Romania .Indiferent cit de multe voturi vor capta ele deja nu se mai pot alia cu Rusia si nici nu pot sa schimbe „macazul ”In UE, indiferent cine cistiga, nu va face altceva decit sa puna in practica , dincolo de discursul nationalist al unora , toate deciziile venite de la Bruxelles. Rusia nu mai este o alternativa pentru nici o natiune ea nemaiavind ce oferi .Exemplul Armeniei este foarte clar pentru noi toti .Daca pina si premierul Albaniei face glume „ deocheate ” la adresa lui Putin va imaginati cit succes ar avea Putin acum in Europa .Zilele bune in care Rusia decidea cine conduce o tara si se amesteca mai peste tot in lume au trecut .Decuplarea de Rusia este deja o cutuma ce trebuie respectata de toate natiunile europene indiferent cit se zbat unii sa o revitalizeze .Nu se mai poate .Pe de alta parte Europa si intreg Occidentul plus aliatii vor face „ si pe dracu in patru”spre al sprijini pe J.R.Biden , indiferent cit de verde sau mai putin verde este ,spre a cistiga alegerile din 2024 . Pe toate canalele de comunicare „ordinul pe unitate ”va fi ajutati J.R.Biden . In Romania AUR nu va putea sa isi realizeze targhetul .Pe masura ce trupele ucrainiene avanseaza si avioanele F16 si tancurile Abrams vor intra in lupta (ele vor fi practic sustinatorii electorali ai actualului Presedinte american) si pe masura ce toate cerintele cetatenesti ,,deja oferite de catre Bruxelles ca parte a obtinerii banilor din PNRR,vor fi puse in practica de actuala colatie iar AUR se va confrunta , ca posibilitate ,cu acuze majore este clar cine va profita de intreaga situatie nou creeata . Alegerile din 2024 sunt despre Partide ce pot aduce in fata natiunii noi echipe de politicieni ce au performat in afara spectrului politic fiind parte a cunosterii atasate juridicului sau a structurilor de Inteligence si care poseda un electorat stabil in spatele discursului politic . Cei ce mizeaza in alegeri pe singularitatea sefului de Partid ,deja obosit in lupte , nu pot performa .

  5. Cu personaje precum zbirul lui Zele,Podoliak, nume de trista amintire ca Stepan Bandera, par a fi un fel de revelator al viitoarelor apucaturi cu care ne va gratula Ucraina. Daca va ma exista…
    Poate Romania ar avea ceva de invatat, inca din acest moment, pana nu vom avea si o Polonie la granita de nord, cu o alta fața decat cea cu care ne-a obisnuit.

    • Sigur ca da! Prostii si infractorii au grija in permanenta sa aduca la putere bestii provenite din mocirla comunista! Asa le place lor! Iar cand este vorba despre cei ce ne pot scoate din mocirla, pseudopatriotismul din creierele subdezvoltate ale sustinatorilor clicilor comunistoide are grija sa-i categoriseasca drept progresisti si neomarxisti! Rusine, nenorocitilor! Sunteti complici la crima! A se vedea cazurile 2 Mai si Crevedia!

    • Eu nu inteleg de ce toți semidocții folosesc termenul de neomarxism fără sa pună mana pe o carte sa citeasca un pic doar ca asa au auzit ei de alții. Îți garantez ma Vlăduț ca în România 90% din populație ar sprijini un partid neomarxist. Știi de ce ? Ca neomarxistii își propun sa ia banii de la corporații și de la aia bogați și sa ii dea la amărâți. Hai, ce zici ma băiatule de asta ? Sau nu mai vrei democrație acum si alegeri libere ? Ma nu mai repetați cuvinte ca niște papagali, studiați, studiați, studiați. Asa a zis Lenin.

      • Neomarxistii pun societatea înaintea individului. Lupta pentru Egalitatea de clasa a fost înlocuită de teme atât de dragi noua: blm feminism lgbt apocalipsa climatică. Progresismul este ca o plaga a societății .

          • Aici aveți perfectă dreptate. Iar creaturi mai retrograde și distructive ca marxiștii (cu sau fără „neo”) sunt tare greu de găsit.

            • Nu e chiar greu, cel puțin pe Contributors sunt ușor de recunoscut cei crescuți și îndoctrinați în comunism, deveniți la pensie mari neoconservatori.

            • @Dan

              Hmmm…. Nuî mi-am imaginat nicio clipă că ați fi conservator. 😀

      • /

        Marx nu și-a pus niciodată problema să le dea ceva amărâților. Toată teoria lui se învârte în jurul luării puterii folosindu-i pe amărâți. E ceva complet diferit. El „pă persoană fizică” a trăit de pe urma exploatării sălbatice a muncitorilor ce erau stroși ca lămâile în fabricile lui Engels. Nu avem niciun fel de dovezi că Marx ar fi donat vreodată ceva cuiva. Sistemul său doar i-a făcut pe săraci mult mai săraci decât erau înainte și i-a adus și pe cei înstăriți la sapă de lemn.

        Cel mai „strălucit” discipol al lui Marx, Lenin, a sintetizat și mai bine ideile marxismului: Lenin a „demonstrat științific” că proletarii sunt mult prea tâmpi ca să fie capabili să se conducă singuri și ca să știe ce le priește. Nici lui Lenin nu-i păsa de ei și-i trata ca pe viermi. A omorât de altfel câteva milioane din ei. De profesie avocat a avut două procese mari și late. Unul în care i-a jupit pe țăranii ce-și pășteau vitele pe moșia mamei sale și al doilea cu un franțuz ce a dat cu bicicleta în el pe stradă la Paris. Pentru a li se furniza fericire cu de-a sila, Lenin a postulat că sărăcimea are nevoie de profesioniști încercați și fermi care s-o conducă cu o mână de fier. Lenin i-a numit pe ăștia „revoluționari de profesie”.

        Dacă pe vremea lui Marx și Lenin marxiștii trăiau de pe azi pe mâine clocind fericirea maselor prin cârciumi sordide, neomarxiștii de azi sunt în majoritatea lor zdrobitoare birocrați plătiți de la bugetele publice sau infiltrați în diferite „companii” ce depind de bugetele statelor. Asta e diferența esențială între ăia vechi și cei noi. În plus neomarxiștii și-au lărgit binișor orizontul: Marx pariase pe proletariat pentru demolarea societății. N-a funcționat din cauză că proletarii au fost „îmburgheziți” de sistemul capitalist. Neomarxiști pariază pe „ecologie”, pe LGBT-ei, pe migranții ilegali, pe pușcăriași sau pe tot soiul de alte minorități ofuscate. Scopurile însă sunt aceleași: Demolarea cu orice preț a ordinii sociale și preluare puterii.

        • cand a prins cheag critica marxismului, adica interbelic, nu aparuse schimbarea climatica , de sex , ecologia , balenele ce trebuie salvate , iar migratia avea alte directii si alte efecte,
          max weber , karl popper (si nu numai ) nu prea urmareau demolarea ordinii publice si preluarea puterii.
          nici cei ce i au urmat in anii 60 nu auzisera de LGBT si totusi au fost critici si creativi in acelasi timp , nici ei nu doreau demolarea ordinii publice
          Ai facut un gulas numa bun de discutat cu doamnele de la coafor :)

          • Bag seama că prindeți așa mai greu. 😀

            Esența marxismului e focalizarea forțelor lusărilor societății pentru răsturnarea ordinii sociale. Iar dacă o hoardă de lusări ajung mai puțin lusării atunci trebuie găsite noi categorii ce să joace rolul de „motoare ale revoluției”. Șansa fenomenală a marxiștilor e că lumea nu duce lipsă de lusări iar mama cretinitlor e meru cu burta la gură. 🤣

            Până prin 1960-1970 lusăriii societății erau lucrătorii cu calificări scăzute. Până atunci ei au fost pâinea și cuțitul marxismului: Sărăcimea. Ghinionul marxiștilor a fost că sărăcimea a dispărut treptat din lumea capitalistă ca o clasă socială cu „potențial revoluționar”. S-a „îmburghezit”. Săracii au început să aibă iar cel ce are nu prea vrea să mai împartă. Împărțeala le priește doar celor ce nu au în speranța că înhață ceva de la ăilalți. 😀

            Anii 70-90 au fost o adevărată criză a mișcării socialiste încheiată apoteotic cu prăbușirea blocului comunist. Asta e exact perioada în care partidele socialiste și comuniste au făcut tranziția de la proletari la LGBT-ei și migranți ilegali, musulmani și „mediu”. Ăștia sunt lusrăii și frustrații pe care Stalin-ii și Mao-ii zilelor noastre îi așteaptă înfrigurați să se manifeste cât mai plenar și pe care se bazează în speranța că înhață puterea.

            Și dacă veni vorba de vizionari, Lenin a fost în felul lui un vizionar. 😉 A intuit încă din 1917 „potențialul revoluționar” la LGBT-eilor. Rusia sa sovietică a fost prima țară din lumea ce a permis căsătoria homo:

            https://www.bbc.com/news/world-europe-41737330

        • @soldatel Svejk,
          Muhahaha, liderii Apple, Microsoft, Siemens, Tesla, Nvidia, Goldman Sachs, Balck Rock, Ford, Mercedes, Jef Bezos, Elon Musk, Bill Gates, Warren Buffett, Bernard Arnault, Larry Fink, Larry Page (sa numim doar cativa dinte ei) sunt neomarxisti, iar zevzecii „proud boys”, propietari de carciuma, soferi de cursa lunga, scriitorii de la „in linie dreapta”, Olavo de Carvalho, Erich von Däniken si alti scribalai (care isi castiga painea vanzand clabuci din „senzatii tari”) sunt capitalisti cu coloana vertebrala dreapta.

          P.S. apropos, in economiile dezvoltate, agricultura se numara printre cele mai subvetionate ramuri ale economiei. In concluzie (conform teoriei tale;) fermierii sunt si ei neomarxisti.

          • Companiile comerciale îi cam zburătăcesc pe tovarăși.

            Apple și Tesla (+restul tarabelor lui Musk) Ford, Boeing și Goldman Sachs au trecut la epurări sistematice. Sub paravanul a diferite „restructurări” ăștia care erau puternic „angajați politic” (eufemism pentru bolșevicii pe stil nou), „kinkies”, sau ăia care erau ținuți ca să mai fie și câte un negru prin birouri, s-au cam trezit cu cutiile în brațe prin parcări. Nu toți odată, dar în mod consecvent. Numai „lefty” să nu fi în zilele noastre. 😂

            Musk a mers cel mai brutal mutându-și taraba din California în Texas și concediind în masă dejecțiile de la Twitter imediat după preluare. La fel Daimler Benz și BMW duc politici cât se poate de „reacționare” în America de Nord având fabrici exclusiv în zonele masiv de dreapta din Alabama sau Carolina de Sud. Ambele mai fac profit doar în America de Nord și China Fiecare mașină vândută în UE fiind în pierdere.

            De Siemens nu știu, dar nici n-are importanță. Siemens n-amai produs niciun pfening profit de 7-8 ani. Fără plasamentele fondurilor de pensii germane controlate de stat ar da faliment în 2-3 luni. Deci oricum am lua-o e practic o companie de stat.

            Decie se confirmă ceea ce știm dintotdeauna. Marxismul pe stil vechi sau nou funcționează doar pe timp foarte limitat. Dacă nu te despăduchezi la timp dai faliment…

            • Svejk,
              Roaga-te sa nu vina din nou la putere un hardliner din ala anti-neomarxist (gen Trump;) cu dorinta in a subtia felia de paine a companiilor din sectorul tech, tranzitie energetica, digitalizare, etc. Sa vezi atunci ce repede se vor regrupa neomarxistii si vor deveni din nou trendy.

              Cat despre relocarea sediului companiei Tesla in Austin, guvernatorul Texasului a fost mai generos (mai neomarxist;) la taxe, subventii etc, in comparatie cu leftistii Californiei. Si evident i-a tras cu ochiul neomarxistului Elon Musk.

            • @Florix

              „Tranziția energetică” nu are nimic de a face cu „high tech”. Panourile solare nu s-au schimbat fundamental în ultimii 60 de ani și cam același lucru e valabil și pentru eoliene, care la rândul lor sunt în mod fundamental aceleași din 1950 încoace. Ceea ce se numește „tranziție energetică” e treabă oneroasă ce se bazează exclusiv jumulirea subvențiilor de stat exact ca afacerile lui Dragnea. 😉

              Tesla nu primește niciun cent subvenții din Texas. A plecat acolo pentru că taxele sunt mult mai mici ca-n California, energia e mult mai ieftină și nu există nici pe departe volumul de reglementări una mai psihedelică ca alta care sunt în statele „progresiste”. Taxele mari și reglementările grămadă sunt principalele caracteristici ale marxismului. Acesta e de altfel motivul pentru care sute de mii de oameni pleacă anual din statele cele mai de stânga ca NY, Illinois și California spre statele cele mai „reacționare” ca Texas, Florida, Alabama sau Arkansas. Fenomenul e atât de acut încât la recensământul din 2020 California, Illinois și NY au pierdut pentru prima oară în istorie locuri în Congress în defavoarea Texas și Florida ce le-au câștigat.

              E cea mai mare migrație internă din istoria Americii de la cucerirea vestului încoace. 😀

            • Svejk,
              Indiferent de retorica si campaniile politice ale celor doua mari partide din SUA, in realitatea cotidiana, asa cum se spune „moeny talks BS walks”, sau banii decid si vorbele fara acoperire sunt inutile.

              In ceea ce priveste energia regenerabila, tehnologiile si liniile de productie pentru componente precum invertoarele, generatoarele, transformatoarele, celulele fotovoltaice, etc s-au dezvoltat semnificativ. Productia la scara larga si asamblarea instalatiilor ajuta la cresterea continua a rentabilitatii acestora, etc. Prin urmare, tranzitia energetica este, ca de obicei, un „business as usual”, un exemplu tipic de capitalism. Nimic extraordinar.

              P.S. intr-un viitor nu prea indepartat, reprezentantii partidelor conservatoare vor recunoaste si ei ca molecula de CO2 este un gaz cu efect de sera (avand destule dovezi empirice incontestabile la indemana) si vor promova activ politici de protectie a mediului, tranzitie energetica, etc. Pe cealalta parte, liberalii vor incepe sa sustina politici fiscale mai structurate si mai rezonabile. Se anunta vremuri bune.

            • @Florix

              Exact asta-i marea problema a marxismul vechi sau nou: „Money talks” într-adevăr! 👍🤣

              Tehnologiile alea de care vorbiți sunt inventate și folosite de aproape un secol. În pofida unor subvenții de neam prost n-au funcționat niciodată. Oricât de fanatic ați fi nici măcar dumneavoastră nu puteți supraviețui nici măcar săptămână renunțând la fosile.

              Oamenii ajung întotdeauna să se plictisească de orice nebunie. Și cam asta e și soarta verzilor. D-aia ajung prin parcări cu cutiile în brațe, Părearea mea e să căutați de peacum altceva pentru salvardarea marximului. Iecologia e deja aproape fumată. 😀

              P.S.: Tot ce trebuie să-i faceți pârdalnicei ăleia de molecule de de CO2 e să dovediți experimental că ea poate produce un efect de seră măsurabil la o densitate de 0.041%. Aștept cu interes de ani de zile. 😂

      • am facut un test acum vre o cativa ani :
        am intrebat pe toti din jurul meu care e diferenta intre marxism si neomarxism
        vre o doi au creionat ceva vag …dar restul nu au stiut sa raspunda ;
        bani de la corporatii vor sa ia toti si nu de acum, ci de vre o 50 de ani …asta nu ii face neomarxisti
        Fundamental , desigur ca ai dreptate , cartea e bine de tinut la indemana si pentru alte teme …dar cum asta e obositor pentru ochi si minte e mai simplu sa ciulesti urechile in metrou

        • Nu e nimic neobișnuit în asta.

          Fiecare din noi are tendința să se socializeze cu indivizi cu care este compatibil din punct de vedere intelectual. Deci e firesc ca ignoranța să fie atrasă de ignoranță. 😂

  6. Pe masura ce devine clar ca Ucraina pierde razboiul tarile din est incep sa o carmeasca spre est in timp ce Zelensky si sleahta lui de corupti nu vor stii pe unde sa fuga mai repede.

    • Îi dorim din toată inima maicii Rusii numai victorii din astea „iepocale” ca cea din Ucraina. Din victorie în victorie până la colapsul epic. 😂👍

  7. Domnule Ioniță, din ce motiv considerați dumneavoastră că Ucraina ar merita să fie membru UE? Sper că nu atacul rusesc v-a convins de asta. Căci războiul nu are de-a face cu apartenența la UE. E propagandă crasă să spune-ți sau măcar să visați ca Ucraina are vreun punct comun cu valorile UE.
    Înaintea războiului nenorocit pornit de Putin Ucraina era considerată, pe drept cuvânt, una din cele mai corupte țări de pe glob.
    Treaba devine chiar hazlie când ne gândim ce drepturi aveau minoritățile de orice fel, valorile promovate de EU fiind prezente poate doar in glume la adresa acestora.
    Deci încă odată, pe ce motiv așa magic, s-a transformat Ucraina din broască râioasă in prinț?

  8. A, și încă ceva dacă tot veni vorba de lipsa de entuziasm a României în sprijinirea Ucrainei sau de „meschinăriile” Poloniei și Slovaciei. În ce 8 ani trecuți de la primul atac al Rusiei împotriva Ucrainei din 2014 și până la cel de al doilea din 2022 Ucraina nu a mișcat un deget împotriva regimului rus transnistrean. O blocadă ucraineană i-ar fi terminat pe ăia în câteva luni.

    Mai mult, după invazia pe scară largă din 2022 Ucraina a avut șansa unică să distrugă sau să captureze armata a 14-a rusă de la Tiraspol, mai ales că transnistrenii au organizat atacuri împotriva Ucrainei. Ar fi fost o importantă victorie de prestigiu și nu în ultimul rând ar fi permis capturarea unor stocuri masive de armament și muniții. În mod stupefiant n-a făcut-o. De ce? Pentru au exact același interes ca și rușii să păstreze un soi de Donbas în coasta Moldovei.

    Nu e deci normal deci să-i privim măcar cu suspiciune?

    • In 2022 , cand s-a pus problema existentei/evacuarii fortelor ruse din Transnistria -prin vara, cred- un oficial ucrainian (Podoliak ,?) a spus ceva de genul :” Daca ne-o cere guvernul Republicii Moldova, o putem face in cateva zile „.
      Nu cred ca guvernul Republicii Moldova o sa le ceara asta – pentru ca i-ar inflama rau pe rusofilii din Moldova .
      Nu cred ca e bine ca ucrainenii sa o faca , pentru ca ar da apa la moara propagandei rusesti si idiotilor utili din intreaga lume ( stiti ca nu sunt putini) : ” Si Ucraina a atacat o tara fara motiv „.
      Nu cred ca – in cazul unui atac – munitiile rusesti din Transnistria ar apuca sa intre in posesia atacatorului .
      Evaluarea facuta in acel moment spunea ca fortele ruse din Transnistria sunt irelevante din punct de vedere operational ; asta a inchis discutia pe subiectul respectiv .
      In urma cu vreo doua luni , am citit un articol -DW,?- despre situatia din Transnistria , in care se spunea ca steagurile/simbolurile rusesti au disparut de pe strazi .
      Din cate stiu , exporturile transnistrene prin Ucraina au inceput sa fie controlate in urma cu cativa ani – in sensul ca se pot face doar cu aprobare de la Chisinau .
      Pare ca s-a intamplat cand guvernul Republicii Moldova a cerut asta – este posibil/probabil ca problema sa fi fost la Chisinau.

      • Nu prea stă în picioare ceea ce spuneți.

        Nu cred că-i mai pasă nimănui de ceea ce spun rusofilii și idioții utili ai Rusiei de oriunde pentru simplul motiv că au spus deja tot ce era de spus. Au inventat și împrăștiat deja cele mai absurde și absconse aberații pe seama oricui. Nu prea mai e nimic care să mai facă vreo diferență. Rușii din Transnistria au lansat atacuri împotriva regiunii Odessa atât în 2014 cât și-n 2022. Apoi Ucraina a atacat atunci când a putut obiective din Rusia, nu doar din teritoriile ei ocupate de ruși, fără să aibă grețuri că rusopitecii vor chițăi că năvălesc ucrainenii. Ucraina cere și azi (Doamne îți mulțam că nu le primește 😉!) rachete cu rază cât mai lungă de acțiune ca să lovească adânc în teritoriul Rusiei.

        Ceea ce a mai rămas din Armata a 14-a rusă e mult prea puțin ca să poată rezista unui atac serios. Ucrainenii au capturat echipament și muniții ruse în cantități destul de mari chiar din zonele de operații din est unde rușii au forțe masive. Cu atât mai mult ar fi avut capturi masive din Transnistria. Muscalii n-au deloc apucături de kamikaze. Știind că n-au unde să fugă și că n-au scăpare ar preda fără multe nazui aproapte toat ce au doar ca să-și scape șoriciul.

        Nu știu ce ați citit pe DW, dar gazele, petrolul, diferite alte provizii și chiar și rublele cu care-s plătite pensiile și lefurile din enclavă ajung în Transnistria chiar și azi prin Belarus și Ucraina fără să le oprească NIMENI. Militarii ruși din Transnistria care au de mers în Rusia călătoresc prin Ucraina spre Belarus ca pe la ei acasă de parcă n-ar fi război. 😀 Situația a fost exact la fel și în perioada 2014-2022. Toate astea n-ar fi fost posibile fără ajutorul activ al Ucrainei.Deci oricât aș dori, mi-e imposibil să cred în buna credință a Ucrainei.

        Așa cum am mai spus, pentru România și restul Europei de Est o victorie a Rusiei ar fi catastrofală. Însă nici victoria Ucrainei nu e deloc dezirabilă. Soluția cea mai puțin rea e un război cât lung care să le epuizeze cât mai temeinic pe amândouă pentru decenii bune.

  9. Articolul dvs mi se pare o palavrageala tip Telegram. Nu e prima para cand emiteti tampenii imi aduc aminte cand o dadeati inainte cu chestia ca PSD a devenit un Partid conservator desi psd a fost constant un Partid socialist- comunist. Iar cum emiteti tampenii despre ce va fi in Polonia fara evident sa arati premisele. Citez una dintre tampeniile dvs: Franta si Germania s au obisbuit cu idee Ucrainei in Ue….adica Germania care fsce afaceri cu Rusia ….eu zic sa va apucati de o meserie mai nita.

  10. Poporul are intotdeauna dreptate in alegeri libere chiar daca rezultatul este dezamagitor si va fi regretat ulterior.
    Relatia Poloniei cu Ucraina in privinta masacrelor ( polonezilor si in masura mai mica a ucrainienilor ) din Volinia ( fosta parte a Poloniei) din 1943 sunt delicate si nu se va admite niciodata o vinovatie anume.
    Chiar si IV Stalin a realizat ca nu poate trage pe nimeni la raspundere dar a rezolvat oarecum problema din zona aceea din Europa prin modificari de granite si deportari de populatii (polonezi, germani)

  11. Cele scrise de dl. Sorin Ionita in acest articol sunt mai mult decat o predictie, facuta de un oracol sau citita intr-un un glob de cristal, sunt o certitudine despre viitorul imediat al Ucrainei, bazata pe realitatile din teren. As spune doar ca vremurile pentru Ucraina vor fi si mai grele, pentru ca ele sunt deja grele. Am in vedere, intre altele, alegerile din noile teritorii ale Rusiei, luate de la Ucraina, care au loc in weekend. Mai exact, alegerile vor fi în regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie, in majoritate covarsitoare locuite de rusi. Rezultatul nu numai ca este previzibil, dar si pecetluitor pentru noua realitate geopolitica, pentru ca, nu-i asa, „Vox Populi, Vox Dei”, dupa cum stim din dreptul latin si din tratatul britanic Whig, din 1709. Whig a fost un partid politic în parlamentele Angliei , Scoției , Irlandei , Marii Britanii și Regatului Unit, care s-a opus absolutismului regilor britanici, asociati cu conducatorii de vite (whiggamore). Tratatul Whig a fost retipărit sub numele de „Judecata între regate și națiuni: în ceea ce privește drepturile, puterea și prerogativele regilor și drepturile, privilegiile și proprietățile poporului”. Remarcam ca regii au prerogative, in timp ce poporul are proprietati. Este uluitor ca politicienii britanici de azi sunt mai absolutisti decat monarhia absolutista britanica. Ei sunt mai extinsi colonial in Est, pana in Ucraina, unde se comporta ca niste conducatori de vite cu ucrainenii, carora le cere sa lupte pana la ultimul ucrainean, evident pentru monarhia britanica. Despre alegerile ruse din Donbass si Novorossiia se spune ca nu au nicio baza legala. Dar baza populara? Care este raportul de determinare dintre dreptul juridic si dreptul popular? Probabil ca raspunsul este in functie de circumstante. Ma gandesc la primatul celui de-al doilea in cazurile revolutiilor populare, ca daca n-ar fi asa ar fi „nelegitime”. Cuvantul „nelegitim” asezat langa termenul „popular” pare foarte nepotrivit. Ucraina este deja intr-o situatie grea pentru ca a pierdut o cincime din teritoriul ucrainean, cam 120.000 Kmp, iar la populatie aproape 20 de milioane de locuitori. Suprafata pierduta de Ucraina este cam de 2,5 ori mai mare decat Slovacia si de 1,3 ori decat Ungaria. Iar la populatie, ce sa mai vorbim, are jumatate din cat a avut inainte de razboi. Daca razboiul va continua, pentru Ucraina ar putea veni vremuri si mai grele, sa se contracteze teritorial si demografic si mai mult, la fel si sprijinul international.

  12. Ca să înteleg mai bine domnule autor – polonezii au început să discute despre „masacrele comise de paramilitarii lui Bandera în 1943 în Volînia” iar dvs sunteți de părere că lideri polonezi s-au „trezit” dar acum nu e cazul să facă „brusc un cap de ţară din asta”? Oooo!
    Dar spuneți-ne, sau mai bine spuneți-le lor, când e momentul clarificărilor? Sunt convins că v-ar asculta cu atenție, așa cum facem și noi cei ce vă citim.
    Textele dvs mă irită plăcut (doar un pic… și doar dacă am voie) pentru că sunt pline de inteligența ce mie îmi lipsește, dar… îmi plac. Continuați, scrieți frumos.
    De abia aștept alegerile din Romania :) O să vă urmăresc comentariile și aparițiile la TV, cu cea mai mare plăcere.

  13. Ați îndepărtat iarăși un număr considerabil de comentarii deja publicate(vreo 20)? E penibil să mai vorbim de cenzură la nivelul ăsta!!
    Și domnul Ioniță ne trage de urechi că nu le avem cu democrația și că apocalipsa e aproape dacă nu câștigă cine trebuie in Slovenia și Polonia!

    Nota Editor: Aseara a fost a fost atacat si o parte dintre comentarii au fost pierdute. Imi pare rau!

  14. bine, si pina la urma de ce nu-mi publicati „comenturili”? ca as fi agent? nu sunt; de nici un fel; sau ca nu sunt si incurc „agenturili”?
    eu credeam ca intotdeauna e nevoie si de opinia celor independenti; se pare ca ma insel; toti suit incurcati, de comentarii obiective
    halal democratie!

    Nota Editor: Aseara a fost a fost atacat si o parte dintre comentarii au fost pierdute. Imi pare rau!

  15. Asta-i doar începutul. În alte state mult mai avansate, precum Suedia, partidele anti-marxiste sunt deja la putere, semn ca revenim la normalitate. Scuze, dar mie îmi place sa numesc aceste partide astfel. Dacă cineva crede ca Ucraina este mâine pregătită sa adere la UE sau NATO, sa ridice mana sus. Eu nu cred asta acum și vor trece decenii bune pana va adera printr-o alianță vestica. Iarăși, ideea de a susține Ucraina necondiționat este o utopie, deoarece este de neconceput pentru societățile europene sa treacă spre o economie de război, după ce 80 de ani au fost obișnuite cu pacea și bunastarea. Trebuie sa ne adaptam și sa acceptam ca exista și forte ale raului cu care trebuie sa convietuim și cu care trebuie sa ne luptam mereu. „Si vis pacem, para bellum”

  16. Pentru senzaționalism, cred eu, Romania este prezentată ca (posibil) fiind antieuropeana, antiucraineana etc.

    ….Pe de alta parte, sunt promovați in MASS-media zapaucii de la AUR, in loc sa fie scoși in afara legii, precum in R Moldova.

    Cât privește posturile TV, toate o apa și-un pământ. Un post TV la care ma mai uitam din când in când a preluat lucrătorii România TV, postul fugarului Ghita, cel apropiat de servicii. Foarte probabil a fost primit ordin ca doamna Lili, spre exemplu, sa treacă la alt canal media.

  17. Sorin Ionita, aseara platforma contributors a fost atacata de hackeri, cred ca toti ati observat asta! De studiat din ce cauza a fost lansat atacul!

    Poti restaura comentariile?

    NOTA editor: Imi pare rau, o parte – aproximativ 60 de comentarii – s-au pierdut si nu au putut fi restaurate.

  18. Fenomenul nationalist exista cu procente diferite si in tarile vest europene dar si in est. Dupa 1995 extinderea UE nu a adus acele schimbari si nici o reducere a decalajelor de dezvoltare dintre tari. UE are propriile greseli si erori majore care acum i se intorc impotriva. Relatia cu USA sub spectrul NATO a deschis o cutie a Pandorei in momentul cand s-a apropiat prea mult de frontierele F.Ruse. Actualul razboi cu Ucraina inghite resurse financiare si de inarmare enorme iar pretentiile Ucrainei nu tin cont si de cerintele economice ale tarilor de granita. Nici nu stie a multumi cum trebuie. Prin urmare, unele state s-au cam saturat de acest conflict care va mai dura ca ani. Distrugerea Ucrainei este imensa si nici in 50 de ani nu va reveni la ceea ce a fost. Iar pacea va fi efemera si daca nu se vor face concesii pentru pace de o parte si de alta, conflictul va putea fi reluat oricand.

    • Rusia sta in transee de luni bune si a minat cu aproape un milion de mine tota suprafata aflata in fata transeelor .Acum dupa ce ucrinienii sparg aceste transee rusii vor fi nevoiti sa se retraga ucrinienii ocupind toate sistemele de aparare facute de rusi .Rusia nu s-a gindit nici o clipa sa intre in ofensiva ea a format doar sisteme de aparare astepind lovuturile ucriniuenilor .Este simplu de inteles ca Ucraina nu este in contraofensiva ea incercind doar sa descopere culoarele de atac sau de fuga ale rusilor si pentru asta au pierdut citeva tancuri dar nici un tanchist .Adevarata controfensiva incepe abia in momentul in care in SUA incepe campania electorala acolo unde toate sistemele de lovire ATCMS si Himars , toate Avioanele F16 modernizate , toate tancurile Abrams si Leopard si ele modernizate , vor intra in lupta si vor deveni vectori de imagine pentru campania electorala a Partidului Democrat .Practic Rusia incearca sa isi protejeze macar ceeea ce au cucerit dar nu au cum nici macar iesi din transee in fata lor fiind chiar cimpurile de mine plantate .

      • Va rog frumos, mai cititi odata ce ati scris!!! Razboiul prin extindere nelimitata va face ca F.Rusa sa isi arunce in lupta arsenalul nuclear. De aceea exista o retinere de a da Ucranei ultimele arme moderne. Ne jucam cu focul !

        • Eu cred ca Rusia se joaca cu focul si nicidecum noi cei care suntem in NATO.NATO are un numar considerabil de militari aprox., 300 de mii aflati in reactia rapida plus toate trupele de linie ale tarilor membre si ale aliatilor .Intelegi ce inseamna asta ? Impreuna cu tehnologia aferenta .

          • Se adreseaza cu persoana a II-a plural nu ma tutuiesc cu dv.!! Chiar credeti ca militarii NATO vor dori sa moara pentru noi?!!! Ne vor da armament si munitie dar soldatii vor fi ai nostrii. Iar noi armata adevarata si bine pregatita numai avem demult. Multi soldati si ofiteri si au dat demisia din armata romana. Procentul de 2, 5% din PIB care va creste ca valoare este pentru inzestrare cu arme.

            • Ai auzit vreodata de cei 300 de mii de militari NATO ce formeaza gruparea militara de reactie rapida si care sunt obligatiile ei ? Cind o sa iti scrii numele in clar dar nici macar atunci nu voi renunta la a vorbi la persoana intîia .Citeste codul bunelor maniere si vei intelege .

          • Stimata Lili si dv puteti avea un alt nickname decat cel adevarat. Asa ca pe acest blog nu se fac admonestari la persoana ci la idei si argumente. Codul manierelor pe sistemul on line sa il mai lecturati dv inca odata ca sa vedeti cum este adevarat.

  19. Bla, bla …Polonia va sustine Ucraina impotriva Rusiei indiferent de cat de mult sau putin este de acord cu interesele Ucrainei pentru ca acesta este interesul ei, indiferent de cine castiga alegerile in Polonia. Nu va fi niciodata precum Ungaria

    • @lol
      Niciodata nu spune nicioata. Tipic populistilor, viziunea polonezilor de la varful aripei PiS, dar nu numai, este o Polonie „mareata”, revigorarea puterii Poloniei din Evul Mediu, revansisme, sovinisme, euroscepticisme, etc. Nu in mod intamplator, pe langa Rusia, Germania este de asemenea considerata un inamic etern. Ideologic vorbind, populistii PiS nu sunt foarte departe de fidesz-isti si nici de putinisti (cam aceasi Marie). Pana recent, Ucraina era considerata un partener junior sub aripa lor. Pe zi ce trece insa, este tot mai evident ca gelozia si frustrarile populistilor PiS (mari geopoliticieni;) se consolideaza pe marginea cresterii puterii si a importantei Ucrainei in regiune – noul scut /sau scutul principal al Europei pe flancul de Est, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro