Istoria „de la firul ierbii” ne oferă o imagine a membrilor societăţii româneşti pe care nu o regăsim în manualele şcolare. Este firesc acest lucru deoarece o relatare amănunţită, cum este cea de faţă, despre un zvon care circula la Oradea, la începutul anului 1955, ar putea speria un copil şi i-ar putea determina pe părinţii săi să vină val-vârtej la şcoală şi să îl certe pe cadrul didactic care îndrăzneşte să discute cu copiii despre cârnaţi din carne de om şi despre alte ştiri false difuzate în perioada Războiului Rece.
Pe de altă parte, este firesc să fim preocupaţi de modul în care este înţeleasă de către copii o ştire falsă răspândită iresponsabil de către adulţi. Trăim în epoca reţelelor virtuale de socializare, a mesajelor expediate în toate direcţiile, instantaneu şi fiecare dintre noi suntem supuşi unui asalt de „Fake news” care devine deranjant. Trist este faptul că există persoane care chiar cred că ştirile respective sunt adevărate şi le răspândesc fără să înţeleagă rostul acestor intoxicări mediatice.
La rândul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej era deranjat de inepţiile răspândite prin România de diferiţi cetăţeni şi, în cazul notei informative întocmite de Iosif Banc, prim-secretar al Comitetului regional al P.M.R. Oradea (viitor ministru al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor, 1971-1974), a pus următoarea rezoluţie:
„Cu salam… şi zvonuri care se răspîndesc şi prin note informative… Se vede că răspînditorii de zvonuri se folosesc de prostia oamenilor care pot crede măcar şi pentru o clipă, dar mai ales se folosesc de faptul că nu sînt imediat demascate acolo unde victimele răspîndesc asemenea idioţenii – şi în sfîrşit avem şi o notă informativă! scrisă în 12 exemplare… biata dactilografă! (sublinierea lui Gheorghiu-Dej – n.n.)”.
Una dintre măsurile adoptate imediat de membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R., după primirea documentului întocmit de Iosif Banc, a fost emiterea unei hotărâri prin care acel for de conducere comunist urma să primească „note informative numai despre cele mai importante probleme şi fapte”. Era o măsură normală, diferită de cenzura care se aplica deja de comunişti în România, pentru a stopa trimiterea de documente irelevante, întocmite de către membrii aparatului de partid din exces de zel sau care doreau să fie remarcaţi pentru vigilenţa faţă de „elementele reacţionare” din ţară. Puritanismul poate căpăta şi o asemenea formă, invocându-se o cauză revoluţionară aflată în concordanţă cu ideologia promovată de la cel mai înalt nivel politic.
Nota informativă întocmită de Iosif Banc, prim-secretar al Comitetului regional al P.M.R. Oradea, privind zvonul care circula în oraş despre fabricarea de cârnaţi din carne de om (1 februarie 1955).
PARTIDUL MUNCITORESC ROMÎN
COMITETUL REGIONAL ORADEA
Nr. 321/1955
[Rezoluţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej:]
Cu salam… şi zvonuri care se răspîndesc şi prin note informative… Se vede că răspînditorii de zvonuri se folosesc de prostia oamenilor care pot crede măcar şi pentru o clipă, dar mai ales se folosesc de faptul că nu sînt imediat demascate acolo unde victimele răspîndesc asemenea idioţenii – şi în sfîrşit avem şi o notă informativă! scrisă în 12 exemplare… biata dactilografă!
NOTĂ INFORMATIVĂ
În ultimele zile în oraşul Oradea, elementele reacţionare au lansat în rîndul populaţiei un zvon despre o aşa zisă bandă de criminali, care s-a ocupat cu uciderea oamenilor din care fac salamuri pentru a le vinde pe piaţă.
Acest zvon fiind colportat în continuare de diferiţi cetăţeni a luat proporţii mari, discutîndu-se de la om la om în special în locurile aglomerate: piaţă, frizerii, magazine alimentare etc.
Astfel, în ultimul timp zvonul luînd proporţii populaţia în general a început să comenteze că: banda ar fi fost prinsă şi că din ea ar face parte şi numita Tarr Paraschiva din Oradea şi Monostori muncitoare din str. Pa[s]teur nr. 43 Oradea şi că această bandă de criminali va fi judecată la Tribunalul Popular din Oradea în ziua de 27 ianuarie 1955.
În urma extinderii acestui zvon acesta a ajuns să fie comentat în cadrul întreprinderilor, instituţiilor şi în şcoli.
În legătură cu acest zvon s-au găsit unele persoane care au mers pînă acolo încît au afirmat că au asistat chiar la proces sau chiar au văzut vînzînd cîrnaţi.
De exemplu:
Ambrus Gheorghe, pompier la fabrica de încălţăminte „Dobrogeanu Gherea” din Oradea, în ziua de 26 I a.c., intrînd în biroul tehnic al întreprinderii unde erau mai mulţi salariaţi, a spus: [„] Acum am venit de la Tribunal, unde am fost invitat ca martor şi, amînîndu-se procesul, m-am dus la uşa unei săli de şedinţă unde chiar a fost procesul criminalilor cu cîrnaţii. Intrarea fiind liberă m-am aşezat şi eu pe un scaun, în sală erau 17 ţigani şi un măcelar care erau inculpaţii în legătură cu fabricarea cîrnaţilor, la început aceştia au negat faptele lor, însă judecătorul, scoţînd dintr-o hîrtie cîrnaţul, aceştia au recunoscut faptele şi că au vîndut cîrnaţii pe piaţă. Ei au spus că au atacat o femeie şi din aceasta au făcut cîrnaţii [”].
Arborge Gheorghe, de profesie avocat angajat la uniunea cooperativelor meşteşugăreşti din Oradea, aflîndu-se în magazinul de pălării a lui Nagy Clara, a afirmat „este adevărat cele ce se spune în legătură cu banda de criminali, fiindcă au fost găsite cele 40 de buletine ale celor ce au fost omorîţi pentru a se face din ei cîrnaţi”.
Kalman Iuliana, domiciliată în str. Hok Ianoş nr. 17, de origină socială ţăran sărac (sic!), de profesie casnică, discutînd cu alte persoane a spus „am văzut pe o femeie care vindea cîrnaţi fabricaţi din carne de oameni”.
Tot în legătură cu acest zvon mai mulţi muncitori s-au prezentat la Tribunalul Popular pentru a asista la proces, astfel:
Soţia lui Primus Iuliu, muncitoare la cooperativa „Drum Nou” din Oradea, faţă de mai mulţi muncitori a spus: [„] E prost, dar e adevărat; se va judeca procesul cu salamul”. Muncitorii, ascultînd pe aceasta, au rămas convinşi că este adevărat şi unii dintre ei au părăsit lucrul pentru a asista la dezbaterea procesului.
De asemenea, Varga Victor – salariat la întreprinderea de boia „Avîntul” din Oradea a auzit de la Drăghicescu Cornel, salariat la „Gostat” Salonta, că mai mulţi cetăţeni, auzind de crimele făcute, au vrut să vină la proces.
Organele în drept au luat măsuri de cercetare directă a diferiţilor cetăţeni care au colportat zvonul pentru descoperirea autorului acestui zvon. Este de menţionat că autorul acestui zvon nu s-a putut descoperi. Se bănu[i]eşte că acest zvon a fost răspîndit ca urmare a zvonului ce a existat şi în oraşul Bucureşti, în această privinţă.
Pe linie de partid s-au luat măsuri de combatere a zvonului.
Oradea, 29 I 1955
Prim Secretar,
BANK
12 ex. TG.
1 februarie 1955
- Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 112/1955, f. 83-84.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Puritanii se caracterizează prin respectarea libertăților civile, viață simplă, cult religios fără strălucire avind in principal cultul existentei unei vieti severe .Trecind peste fabricarea cirnatilor ,din carne de om ,zvon ce a circulat o vreme in Romania trebuie sa remarcam cum intreaga istorie a omenirii este plina de astfel de acte inumane asociate cu canibalismul voit sau nestiut .Daca citim, printre putinele carti traduse din limba chineza si scrisa de Shī Nài’ān (Pe malul apei ) de catre , nimeni alta , decit Stefana Velisar Teodoreanu, vom afla cum omorirea unor condamnati ce erau sortiti exilului se practica ca si forma de obtinere a carnii pentru a prepara chiftele prin birturile si hanurile mai retrase de lume .Dealtfel canibalismul, in vremurile de rastriste in care mincarea nu era indeajuns , face parte si el din istoria societatiilor umane .
Pe vremea lui Ceașcă, după ce începuse foamea, grataragii din Obor băgau în pasta de mici hîrtie igienică roz muiată în apă ”ca să dea volum”. După ce a dispărut și hîrtia igienică, au încercat cu hîrtie de ziar dar rezultatele au fost slabe. Acum mă întreb dacă ingredientul lor secret nu era mai sănătos decît toate nenorocirile pe care le bagă ăștia în ziua de azi în parizer, pateu, crenvurști și alte chestii de-astea care sînt vîndute drept mezeluri. D-aia era mai bine, dom’le, pe vremea lu’ nea Nicu…
Sper ca la un moment dat o sa-ti revii din beție
Chestia cu carne de om are o parte de adevar, cand Stalin a infometat milioane de oameni din Basarabia, Ucraina si le a confiscat totul dar si din gospodariile asa numitilor culaci. Maincau ciorbe de stir, frunze de artar, alte buruieni, prindeau porumbei, alte pasari salbatice, etc.
M-am gândit să public documentul de mai sus în contextul în care, în prezent, se discută despre greierii și lăcustele incluse în meniul cetățenilor din Uniunea Europeană. Vorba proverbului: Nu tot ce zboară se mănâncă!
Numai chinezii spun ca tot ce zboara si inoata, inafara de avion si vapor, e bun pentru mincat.
La inceput de ani 80 cand au inceput „epoca de aur” a staului la coada pentru alimente si alte bunuri se
zvonea ca la fostul restaurant Budapeste in principala dar si in alte restaurante se servea preparate culinare din carne si organe de om.
Fiecare epoca cu sosoci ei antivaccinisti :)
Prin anii 70 în Arad se zvonea că nişte indivizi ce aparţin unei secte – nu se preciza care – înţepau oamenii pe stradă. Din ce motive sau cu ce nimeni nu se întreba. Sau se întreba degeaba. Până când într-o zi cineva a strigat pe stradă arătând spre câţiva indivizi: Ăştia-s ăia ce înţeapă! Lumea s-a strâns ca la bâlci şi a avut loc ceva în genul citizen arrest. A venit Miliţia şi i-a luat pe înţepătorii ce – CULMEA! – s-au legitimat cu documente MAI. Erau de la Securitate. Şi aşa a dispărut zvonul.
Dacă curiozitatea a omorât pisica, pe om în schimb l-a scos din peșteră și l-a dus până pe Lună.
Comuniștii au făcut tot ce era posibil spre a sufoca curiozitatea. Știrile erau puține și lipsite de conținut. Orice se temeau că ar putea pune regimul într-o lumină proastă era automat cenzurat sau contorsionat. Absurditatea era fără limite. Cică intensitatea cutremurului din 1977 a fost redusă un pic în rapoartele oficiale din cauză că nu dădea bine un asemenea cutremur într-o țară socialistă.😄 Un camarad de armată ce fusese fotograf la ziarul „Sportul” spunea că pozele de la meciurile internaționale în care un fotbalist român era căzut și unul străin în picioare erau nepublicabile.
Undeva pe la mijlocul anilor 80 s-a produs o explozie la combinatul de la Teleajen. Au murit dacă rețin corect vreo 30-40 de persoane. Cifra reală a apărut după 1990. Zvonurile vorbeau de faptul că tot combinatul a explodat ca o bombă și că au murit mii de oameni. Ba chiar blocuri de la marginea Ploieștiului fuseseră rase de pe fața pământului. Hiroșima curată. Oamenii ce mergeau în delegații la București făceau un stop pe la Ploiești căutând blocurile dărâmate. Cum nu le găseau umflau povestea și mai tare povestind că ruinele blocurilor demolate au fost cărate peste noapte și ce a rămas nivelat cu buldozere cu și morții de sub dărâmături.😉
Probabil că organele au intrat și ele pe fir, așa că povestea s-a rafinat și s-a ajuns la varianta că de fapt combinatul a fost aruncat în aer de un complot CIA, KGB și Mossad, ce toate tare se mai tem de de Pingelică al nostru. Noroc că a întârziat săracul la vizita de lucru și de aia a explodat măgăoaia fără el. 😄
Singurul comunicat oficial vine luni de zile după accident când la telejurnalul de seară se anunță sec ceva de genul „Comisia de anchetă a accidentului de la Teleajen, soldat cu grave pagube materiale și pierderi de vieți omenești și-a înaintat raportul conducerii de partid și stat.” Zbang! Imaginează-ți restul.
În climatul ăsta era firesc că cele mai absurde povești să capete priză la public. În opinia mea marea majoritate porneau din nimic. Indivizi amărâți cu inteligență și educație precară, de care râdea probabil toată lumea trăiau în sfârșit clipa lor astrală: Inventau o poveste cu cât mai gogonată cu atât mai înfiorătoare. Și în articolul d-lui Opriș oamenii cât se poate de simpli și șterși pretind că „au văzut”, că „au fost chemați martori la proces”,etc. etc. Omul ăla „cu știrea” devine măcar pentru o oră, sau o zi celebritate locală. E „informat”, „are legături” inaccesibile muritorilor de rând. Se bucură de o admirație unică-n viață ce merită înfruntarea oricăror riscuri.
Oricum faza cea mai gogonată pe care am auzit-o în iepoca de aur se produce la Tg. Mureș în vara lui 1988. Orașul are probabil cea mai mare grădină zoo din România, pe un deal de la marginea orașului, mult mai mare ca cea de la Băneasa sau cea de la Budapesta și la vreo 5 km pe malul Mureșului e un parc de agrement acvatic, cu bazine mari de înot, care de asemenea era probabil pe atunci cel mai mare din partea aia de Europă. Erau și atunci terenuri de tenis pe zgură, piste de carting, terase, aproximativ un km de canale navigabile cu barca, caiacul, etc. și ieșirea printr-o ecluză pe Mureș în amonte de barajul micii hidrocentrale in oraș, adică alți vreo 2 km navigabili. Se numea și atunci și azi Weekend. Nu știu nici acum cum de au înghițit comuniștii denumirea imperialistă. 😄
Vara toată suflarea târgului chiulea de la fabrici, uzine și scoli și era buluc la plajă la Weekend. Nu se întâmpla niciodată să fie pustiu. Ei bine cu toate astea s-a întâmplat că-n Iulie 1988 era practic pustiu. Parcă dăduse ciuma. Era chiar după admiterea la facultate, am mers cu niște amici acolo. Vaporașul restaurant albastru de pe unul din canale, unde dacă nu erai ceva notabilitate locală sau dacă nu știai niciun chelner era imposibil de ajuns era acum aproape pustiu.
Chelnerii au sărit buluc la masa la care ne-am așezat în stare de șoc. Le-au tras scaunele fetelor. S-au lăudat că au vreo 3 feluri de bere inclusiv Bucegi de Reghin (în mod normal niciodată disponibilă), cotlet de nu știu ce, mici, Pepsi (imposibil de găsit pentru muritorii de rând), înghețată Melba (o specialitate locală al cărui secret din păcate s-a pierdut), înghețată Parfait etc. Începea să se simtă capitalismul. 🤡 În mod normal dacă chiar prindeai vreo masă așteptai vreo juma’ de oră să te ia vreunul în seamă și să-ți zică că nu mai au mai nimic.
Ceva mai încolo la terenurile de tenis (și astea mereu pline) altă imagine suprarealistă: 5 din 6 goale, cu zgura roșie impecabilă și liniile cu var perfecte. Pe al 6-lea juca un vecin, șeful de la pașapoarte, colonelul B. cu un alt individ. Colonelul mic, gras și chel era totuși nefiresc de sprinten și un jucător temut. Îl zvânta pe ălălalt. Ăla a aruncat racheta a înjurat urât în ungurește și a plecat bombănind în românește: „Să te ieie dreaqu’ nene colonele! cu tenisu’ tău cu tot!”.
Colonelul, cu totul nefiresc pentru vremurile alea, în timpul liber ținea ore de tenis pentru copii pe terenurile de la Sala Polivalentă. Împreună cu două din fetele din grup îi fusesem elevi la tenis când aveam vreo 8-9 ani. Încasasem destule rachete peste fund, deci ne știam.😉 L-am salutat. A dat jovial din mână și i-a strigat cucoanei de la intrare: „Lasă-i doamnă Rozsi pe copii să intre!” apoi către noi: „Care vreți mă, să vă masacrez primul?”
Nu era puțin lucru. Un teren era 25 de lei/oră – aducă bani destul de mulți pentru vremea aia. Chiar și așa erau mereu ocupate. De regulă jucam seara târziu sau noaptea. Pentru 25 de lei rămâneai până dimineața. Chiar și la apogeul nebuniei cu economiile lui Pingelică, când tot orașul era în beznă terenurile au fost mereu luminate a giorno toată noaptea, toată vara. Era un pretext excelent să scoatem fetele seara târziu „la tenis” ca să ne mai desfrânăm un pic. 😄
Colonelul m-a scrutat cu ochișorii lui apropiați și m-a întrebat ce am făcut la examenul de admitere. Eu am răspuns că cred că m-am descurcat binișor, dar important e ce zic și ăia care corectează. Iar apoi abrupt: „Și zi-i așa mă. Ție nu ți-e frică de crocodili! Hă?” Zice eu: „Ce crocodili dom’ colonel?” „Cum mă, n-ai auzit?”„N-am auzit. Ieri seară am ajuns acasă.” Începe să râdă: „Aaaa. Stai să vezi! E noaptea minții! Cică au scăpat crocodilii de la grădina zoo și au ajuns în Mureș. Una din variante e că i-au dus la râu să-i spele și i-au scăpat în apă. Iar a doua că au scăpat prin canalizare, de parcă-s șopârle.” După cum spuneam Mureșul e la vreo 5 km de grădina zoo. 👀
Mai zice colonelul râzând: „Avem deja rapoarte de la milițiile din Reghin (30 km în amonte) și Luduș (40 km în aval, dincolo de barajul hidrocentralei!) cu crocodili văzuți în râu. Ba chiar o vacă și doi porci în localități diferite ce au fost raportați înfulecați de crocodili. Vita era a IAS-ului așa că aparținătorul e pe moment în anchetă până ce identifică crocodilul responsabil”. 😁
Circul a mai durat câteva săptămâni. În mod excepțional a apărut o dezmințire în ziarul local cum că crocodilii au fost împrumutați altei grădini zoo, sau circului de stat – nu mai rețin. În final crocodilii au reapărut în bazinul lor de la zoo. Evident că suspiciunile au continuat. Connoisseur-ii șușoteau că de fapt ăștia-s alți crocodili aduși din Africa să liniștească lumea. 😂 Că știu ei precis că ăia adevărați sunt un pic altfel și-s de fapt tot prin Mureș. Noroc că vine iarna, îngheață, și-i vor găsi la primăvară cu burțile-n sus. 👌
Multumesc frumos,incepuse-m prost ziua,m-a destins relatarea,ai talent ,apuca-te de scris
Mă bucur că va amuzat.
Vă mulțumesc pentru aprecieri
Asta cu croco nu stii niciodata ce surprize iti rezerva natura. Prin anumite zone le planetei inca ar mai trai reprezentanti, sau macar rude, ale unor specii de demult crezute stinse. Asa ca aligatori/crocodili/caimani in râurile României, de ce nu. N-avea mafiotul ala lei in cusca, pe tarlaua lui ?
Ooooo, lume buna! Bine-ati revenit!
De cind eram student auzisem de complexul de agrement de la Tg Mures. Nu stiu cum naiba s-a facut ca pina in ziua de azi n-am ajuns acolo :(
Cand am facut scoala primara, la inceputul anilor 60, la Ploiesti, un zvon a ingrozit tot orasul: cum ca vin in Romania occidentali cu masini, rapesc copiii, ii omoara si le iau sangele, pe care il ascund in rotile masinilor occidentale si il trimit soldatilor americani din Vietnam. Rezultatul a fost o panica generala, invatatorii de la scoala au organizat venirea si plecarea elevilor in grupuri si pe cartiere, insotiti de cateva mame sau bunici casnice. Au fost si ceva incidente cand oameni ai muncii patrioti au chemat militia cand vedeau masini din occident. Iar noi elevii visam sa prindem pe banditii care rapeau copii si sa ajungem mari eroi. Dupa vreo 3-4 luni nu s-a mai auzit nimic de ucigasii de copii si lucrurile au intrat im normal. Iar noi copiii, am inceput sa crestem, prin casele unora se mai asculta si Europa Libera si nu am mai bagat in seama astfel de fantezii , decat in filmele politiste si de aventuri, din occident, prezentate din abundenta la cinema si TV, in vremea aceea. Si au inceput sa vina atat de multe masini cu turisti din occident, incat nu isi mai batea nimeni capul cu asemenea bazaconii. Ba mai mult, Romania importa atunci din Italia, Franta si Germania ultimele modele de masini, asa ca toata lumea poftea la o masina occidentala. Putini isi permiteau insa, caci o masina costa o avere, in anii 60.
Articolele de cercetare romanesti: in arheologie „Incaun cui desoperit in urma cercetariilor din necropola de la Cuca Macaii”, in arhivitica „Inca un document inedit…”
Mulțumesc pentru comentariu. Mi-ați amintit de documentul pe care l-am găsit prin arhive despre restaurarea unei cetăți dacice la sfârșitul anilor ’60. Poate că o să îmbin istoria Războiului Rece cu arheologia. Sper că nu va ieși un nou crocodil la grădina zoologică din Târgu Mureș. :)))
A, încă ceva: Am vorbit cu mama despre povestea cu carnea de om și i-am trimis articolul care a amuzat-o foarte tare. Mi-a spus râzând că e o legendă urbană ce apare periodic în Europa Centrală la vremuri de restriște. Mi-a povestit că bunica mea a fost trimisă pe la 7 ani în timpul primului război mondial la școală la Viena la rudele străbunicilor mei. Prin 1916-1917 ungurii se smintiseră cu totul și închiseseră orice școli ce nu erau în limba maghiară, inclusiv pe cele în limba germană.
În Austria și Germania foametea era cu adevărat crâncenă. După mai puțin de un an au trimis-o pe bunica înapoi acasă, pentru că în Transilvania era totuși măcar suportabil, nu era dezastrul din Austria și Ungaria. Circulau tot soiul de povești de groază cum că-n unele măcelării vieneze erau trape și dacă clientul intra singur deschideau trapa, picai la subsol unde-ți dădeau în cap și te făceau salam sau crenvurști 😄. Morala poveștii era să nu intri singur la măcelărie.😁 Isteria a ajuns atât de departe încât s-au spart geamuri, s-au incendiat dughene, au ieșit jandarmii călare, să calmeze mulțimea turbată…
Povestea cărnii de om revine în forță în al doilea război mondial în Ungaria și Transilvania ocupată tot în condiții de foamete crâncenă. De data asta era însă cu adresă clară: Erau acuzați de vânzarea de preparate din carne de om negustorii evrei, probabil în pregătirea terenului pentru deportarea lor în masă la Auschwitz din primăvara lui 1944. A prins așa de bine încât atunci când era mama mea în școală la sfârșitul anilor ’50 ungurii mai șușoteau povești despre evreii ce găteau cârnați de ungur în timpul războiului și vezi tu, d’aia i-au dus nemții în lagăre…🙄
Un episod care nu este o poveste. Într-o carte publicata anu acesta la Humanitas, carte tradusa din engleza (a fost publicate inițial ca teza de doctorat in USA) se spune ca in 1942 rusii su trimis un NKVD-ist in zona Odesa ca sa-i răscoale pe ucrainenei si rusi si împotriva ocupației romanești. Cum serviciul secret roman penetrase grupările de partizani, un grup condus se un ofițerul NKVD a fost nevoit sa se ascundă in niște grote subterane de unde ofițerul le-a interzis celorlați sa iasă. Când s-au terminat alimentele au început sa se omoare intre ei si sa-i mănânce pe cei scarificați (erau si familii, o femeie a născut acolo).
Treaba a fost descoperita de rusi după război, dar intre timp ofițerul fusese decorat!.
Sunt convins ca acest episod este real, autorul cărții nu este roman, este un rus din Basarabia, iar cartea este plina de accente antiromânești.
Inca una, de prin anii 70, cand venisera la studii, in Romania, multi studenti negrii, africani, din tarile „pretine” ale lui nea Nicu si multe romance se amorezau brusc de dolarii lor si de ce se putea cumpara de la Shop-urile pe dolari. Deci, se raspandise vestea ca negrii atacau noaptea romancele, pe atrada, le omorau si le mancau sanii. Am auzit aceste zvonuri de la fete studente, ale caror parinti erau speriati de moarte si le interziceau cu desavarsire acestora sa discute ceva cu vreun student african. Evident ca dupa o vreme zvonul a disparut si multe urmase ale geto-dacilor s-au maritat cu studenti din toata lumea, numai sa scape din raiul ceausist. Si vedeai pe strada multe femei tinere cu copilasi negrisori, foarte simpatici. Desigur, si ei erau urmasii geto-dacilor, ai lui Traian si Decebal.
Intr-o noapte la spartul unui chef in camin stateam la o vorba. Si zice un negru, cred ca la stoma era (?): bai, in Romania aveti cele mai ieftine femei. (Il stiam pe tip, nu era un idiot, era mai degraba introvertit, cinta bine blues la chitara, de la el am luat primul meu aftershave Brut 33. I-am zis sa-mi aduca unul sau ii sparg chitara :)) ).
Citiva se foiesc in hormonii lor patriotici a nemultumire ca si cind ar fi treaba lor ce face cu chilotii proprii nu stiu ce fatuca. Intreb totusi, cum, de unde ai scos-o pe-asta? Raspunde: doar aici pot sa cumpar o femeie cu un spray Rexona si doua sapunuri Fa. N-am avut replica, nu aveam idee care e pretul real al produselor.
Sa dea dracii-n ele de sprayuri si de sapunuri, ce vremuri am trait.
Bravo dle. Exact asa era. Noi, cu banii de la parinti, in vremea studentiei (anii 75-80), gaceam foamea 2-3 luni ca sa ne luam o pereche de blugi, sau discuri aduse de ls Paris sau Londra. In anii 80, la inceput, o pereche de blugi costa cat jumatate din salariul meu de inginer stagiar.
Parintii mei au refuzat intotdeauna sa dea atitia bani pe blugi. Plateau sume mari pe rachete, mingi si racordaje de tenis, pe palete de ping pong, pe echipament de sport de calitate (si-alea cind si pe unde le gaseai) dar niciodata pe blugi. Eu prima pereche mi-am luat-o in facultate din banii facuti in citeva saptamini intr-o vacanta: un coleg de Gimnaziu era la Institutul de Marina si cumva scotea de la vaporeni tigari, blugi, tricouri, jeans Levi’s din catifea reiata la mare moda pe la noi. Adica el era cel putin a treia mina dar tot venea cu cite 8-10 perechi sau asa.
L-am ajutat sa vinda citeva si asa mi-am permis prima pereche de blugi. Cred ca am tras de ei pina prin anul 3 cind, naiba s-a schimbat moda la blugi.
Mi-aduc aminte ca acum ca la inceputul anilor ’70 cei care aveau blugi ii frecau pe pulpe cu caramida. Trebuie ca era vreo moda cu asa ceva, vreun degrade pe care sa-l fi vazut la cine stie de trupa rock ori prin vreo revista de pe-afara. Nu m-ar mira foarte tare sa fi fost chiar Phoenix-ii cei cu moda asta. Mi-aduc aminte ca aparitia Phoenixilor pe strada cu blugii bagati in cizme inalte din piele si cu blanuri de oaie (cu blana lunga/netunsa purtata pe dinafara, cum apar inauntrul copertei duble – prima, cea data la topit. O am. Cu disc cu tot) pe ei a fost un soc pentru tot orasul.
Așa cum ziceau pe un ton sfătos manualele iepocii de aur, „în orice legendă există un sâmbure de adevăr.”
În 1980 sergentul major Sam Doe conduce o „revoluție” după care e avansat excepțional general și devine președintele Liberiei. E probabil unicul subofițer din istorie ce a reușit o asemenea performantă.
10 ani mai târziu, unul din intelectualii liberieni de frunte Prince Johnson (tradus haios la știrile TVR-ului epocii ca „prințul Johnson” 👍), ce se lăuda că are educa/ie universitară americană, o pune de o „revoluție” în Liberia. Sam Doe e capturat și torturat pe îndelete ore în șir în prezența noului conducător Johnson. Printre altele i se taie urechile iar Johnson o ronțăie pe una din ele cu bere și muștar în prezența fostului proprietar cu zbiară disperat. Imaginele au fost transmise la TV-ul liberian și apoi prin lume, ca lumea să înțeleagă că revoluția nu glumește. 😁
Johnson ca intelectual subțire ce era, a înțeles necesitatea unei campanii electorale solide și a lansat-o sub sloganul:
„He killed my ma,
He killed my pa,
But I will still vote for him”
(„L-a omorât pe tata, a omorât-o pe mama dar eu tot îl votez.”) Cine făcea opoziție risca să fie înfulecat.😄
Alte fenomene interesante se produc în Africa Centrală. Revoluționarul progresist Jean Bokassa ajunge secretar general al partidului socialist de prin partea locului, apoi președinte pe viață și în final împărat ca să știe o treabă. ✔
Împăratul devine mare prieten cu Pingelică al nostru. Vizitează România și-și găsește acolo împărăteasa. O anume Gabriela Nuștiucum. Soția mea mi-a arătat niște interviuri cu ea în Paris Match și Vogue pe vremuri. S-ar putea să mai încurc unele detalii. Oricum ideea e că împărăteasa Găbiță i-a tras cumva clapa lui Bkoassa I-ul și a ajuns la Paris cu niscai diamante al coroanei. Și trait împărăteasa fericită acolo până al adânci bătrânețe, dacă n-o mai fi trăind și azi. Împăratul mânios foarte ar încercat pe orice căi să mai recupereze ceva din parale împărătesei disidente și a fost acuzat chiar că l-ar fi mituit cu niscai diamante pe președintele Franței Giscard d’Estaing. Scandalul nu i-a priit deloc lui Giscard d’Estaing în campania prezidențială din fața lui Mitterand, pe care a pierdut-o.
În orice caz în timpul circului împărăteasa Găbiță și-a justificat fuga cauzându-l pe Bokassa că răpea fete de pe stradă pe care le viola și le înfuleca și tare se temea să n-o înfulece într-o zi și pe ea.
Când ceva revoluție de prin partea locului l-a răsturnat pe împărat, cică au găsit prin frigiderele imperiale private ciozvârte de carne de copil prăjite sau crude, așa că a fost printre altele condamnat la închisoare pe viață pentru canibalism. Dar după câțiva ani l-au eliberat pentru bună purtare. Se pare că la închisoare nu înfulecase pe nimeni. 👌
Împăratul ajuns în libertate își reia lupta pentru diamantele împărătesei, dar cum nu reușește nicicum să obțină o viză franceză, nu poate iniția nicio acțiune în justiție în Franța, iar împărăteasa Găbiță îi arată cu distincție imperială și grașie, dar mai ales de la o distanță sigură, degetul mijlociu. Bietul Bokassa a crăpat de inimă rea.
Pe lângă Gabriela împăratul a mai avut inca 16 neveste și 55 copii. Nu cred ca le stia pe nume nici pe neveste și cu atât mai puțin pe copii.
Nevasta româncă a lui Bocassa , una din haremul respectivului , a avut grad în securitatea romana. Ceaușescu personal ” îl îndeamnă” pe Pacepa să găsească o tovarășa de încredere pentru Bocassa.
Iar Pacepa executa că departamentul ” spionaj în fusta ” din Securitate era real dar și secret de stat. Cum e și azi . Real și tot la secret.
E drept, nu e din Iepoca de Aur, dar arata iezact cum se umfla un zvon:
Radu Beligan, Valentin Uritescu, Mihai Fotino şi Matei Alexandru – Scafandrierii de Tudor Mușatescu.
https://www.youtube.com/watch?v=rGV6rneGPek
NB,
@ Josef Svejk, bun venit.
Zvon de mici din carne de om am auzit si eu. În copilărie.
De 2 ori!
Si prin prin 66 zvonul pomenit de PaulG…..
Era firesc ca populația să creadă mai mult în zvonuri decât în presa comunistă, alterată de propagandă și dezinformare. Este clasică definiția de Epocă: o Lege e un zvon trecut prin Marea Adunare Națională.
Pentru descurajarea relațiilor cu străinii, nu e exclus ca unele zvonuri să fi fost create în laboratoarele securității. Când lua bătaie Steaua sau Naționala, se zvonea că fotbaliștii noștri au fost drogați de adversarii capitaliști.
E socant ce zvonuri puteau sa existe.