Nu o dată, ci de mai multe ori, în timpul lunilor petrecute împreună la Spitalul Fundeni din Bucureşti, ne-a spus chirurgul cardiac Marius Barnard: Dacă aş fi în situaţia să aleg textul epitafului meu, aş cere să fie o relatare a ceea ce am izbutit să fac în România. Era în anul 1979 şi Marius, unul dintre cei doi fraţi Barnard care au reuşit primul transplant cardiac la om, era la cea de a doua vizită în România.
Marius Stephanus Barnard
(fotografie de Jan Malstrom)
Venise prima dată cu un an înainte – din proprie inţiativă – cu o întreagă echipă medicală, pentru a ajuta chirurgia cardiacă din ţara noastră, care, la vremea aceea, se afla într-un mare impas. Printr-o fericită serie de întâmplări, vizitele de ajutor profesional ale medicilor sud-africani au fost posibile şi ele au schimbat radical mersul lucrurilor: rezultatele operaţiilor pe inimă s-au îmbunătăţit, chirurgia cardiacă română a fost resincronizată la marile progrese făcute în acest domeniu în lume, mai mulţi bolnavi au fost operaţi, cazuri mai complexe au fost abordate cu succes şi mai mulţi adulţi şi copii s-au întors la o viaţă normală. Într-adevăr, minunate fapte care să fie amintite la sfârşitul unei vieţi. Şi iată că trista zi a unei recunoscătoare aduceri aminte a venit: viaţa lui Marius Barnard, plină de reuşite, dar şi grevată de o lungă şi chinuitoare suferinţă, s-a sfârşit. Îi dorim din suflet ca destinul său viitor să fie aşa cum ne mărturiseşte că şi-l doreşte el însuşi în cartea autobiografică Momente-cheie dintr-o viaţă închinată binelui (Editura Humanitas 2013) : Un alt motiv pentru care doresc să ajung în rai este să- mi regăsesc părinţii, să le mulţumesc pentru tot ce-au făcut pentru mine şi să trăiesc cu ei, cu Inez şi cu familia mea în veci. Mulţi necredincioşi vor spune că astea sunt doar baliverne şi că nu există viaţă după moarte. Ei sunt aceia care te întreabă ce- ai să faci când vei descoperi că nu există nici ceruri şi nici iad. La asta am răspuns întotdeauna că ar fi o mare dezamăgire. Dar ce vor face ei, îi întreb, dacă vor descoperi că eu am fost cel care a avut dreptate?
Datorită credinţei mele în viaţa veşnică, nu mă tem de moarte. Cum aş putea? După treisprezece ani de cancer – cu toată suferinţa, cu toate complicaţiile şi umilinţele prin care am trecut –, pot să spun cu convingere că Îi mulţumesc Domnului că mi- a dat cancerul. Prin el L- am regăsit pe Dumnezeu şi mi s- a promis viaţa veşnică. Ce târg avantajos!
Chirurgii Christiaan şi Marius Barnard în anul 1967, după primul transplant cardiac uman.
Marius Stephanus Barnard a fost unul dintre cei cinci fii ai unui pastor protestant din micul oraş Beaufort West, din Africa de Sud. Ca şi fratele său mai mare, Chirstiaan Neethling (1922-2001), Marius a studiat medicina în Africa de Sud, s-a specializat în chirurgie cardiacă în Statele Unite şi a fost membru al echipei de la spitalul Groote Schuur din oraşul Capetown. La 3 Decembrie 1967, acolo a avut loc istorica operaţie prin care inima foarte bolnavă a unui pacient în pragul morţii a fost înlocuită cu succes cu inima normală a unei tinere, ucisă de un accident de trafic. Nu există un act medical mai intens mediatizat şi care să fi captat în mai mare măsură atenţia şi interesul lumii. Tot ce se făcuse până la acea dată în domeniul medical, ca şi tot ce s-a făcut după aceea, tratează bolile. Transplantul cardiac tratează moartea şi aduce celor a căror existenţă este ameninţată imediat, viaţa.
Dar participarea sa la marea experienţă a transplantării inimii nu a fost singura şi cea mai mare realizare profesională a doctorului Marius Barnard. El a adus contribuţii mari la dezvoltarea chirurgiei cardiace în diverse domenii şi in special în acela al corecţiei cardiopatiilor congenitale.
Un lucru uneşte toate momentele cheie din prodigioasa biografie a doctorului Marius Stephanus Barnard: nevoia de a participa la înfăptuirea binelui.
El a fost mânat de ardoarea unei misiuni, care l-a făcut să trudească în greaua viaţă a unui chirurg cardiac devotat, a contribuit la perfecţionarea tehnicilor de operaţie şi a salvat vieţile a mii de pacienţi, între care şi sute de bolnavi români. Tot în spiritul unui misionar şi, asumându-şi riscuri şi critici, a mers cu echipa lui de multe ori în ţările unde chirurgia cardiacă avea nevoie de ajutor, inclusiv România, şi a lucrat acolo luni de zile, fără nicio recompensă.
După încheierea carierii sale medicale, Dr. Marius Barnard s-a dedicat activităţii politice, a devenit senator în parlamentul sud-african şi a militat pentru îndepărtarea apartheid-ului şi a democratizării ţării sale.
Ulterior el a fost cel care a inventat o nouă formă de asigurare medicală, care să ajute pe cei afectaţi de boli foarte grave, care necesită tratamente de mare complexitate, de lungă durată şi foarte costisitoare. Câţiva ani, Marius Barnard a străbătut lumea, promovând noua formă de asigurare, destinată ajutorului pentru cei foarte bolnavi.
Nu ştim dacă Romania va fi menţionată în epitaful doctorului Barnard, care va fi îngropat în oraşul Hermanus, unde şi-a petrecut ultima parte a vieţii. Ce ştim însă sigur e că numele său ar trebui să rămână inscris în memoria societăţii româneşti alături de numele altor străini care, punându-se în slujba oamenilor, şi nu a unei ţări anume, ne-au schimbat destinele.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Se pare ca la chirurgie vasculara avem talent; transplantul cardiac, dincolo de gestionarea rejectarii si a problemelor fiziologice, este o chestiune de chirurgie vasculara, nu-i asa? Marturisesc ca nu cunosteam aceste detalii biografice. Sa nu-l uitam nici pe Henry Haimovici, un alt foarte talentat chirurg de origine romana. Multe ni s-au spus in facultate si multe inutile. Istoria medicinei nu s-a facut, nici formal, nici informal.
Despre existenta lui Haimovici am aflat de-abia dupa ce am parasit Romania. Nu-i nimic. Mai bine mai tarziu decit niciodata. Odihneasca-se in pace amandoi.
La cine va referiti cand spuneti „avem talent” pentru chirurgia vasculara?
Aveti dreptate. I stand corrected.
Dumnezeu să-l poarte în lumina Lui!
Poate ca ar merita să aduceți în atenția publicului acest episod care cel puțin pentru mine este necunoscut.
D-le Martin, am citit cu intarziere articolul dvs.
Il salut cu recunostinta, asa cum e de salutat orice articol, orice fapta si orice om ne scot din mizeria cotidiana si ne reamintesc ca – indiferent ca e implicata si credinta sau nu – pentru oameni exista, sau macar ar trebui sa existe idealuri mai inalte decat acela de a ne umple burdihanele sau portofelele.
Spre deosebire de dvs., si inteleg ca si de ceilalti comentatori, n-am nimic de-a face cu medicina (decat cel mult in calitate de pacient… si de tata :-) ), dar imi amintesc cuvinte la fel de frumoase spuse mie despre fratii Barnard de o ruda de-a mea, probabil coleg de generatie de-al dvs. (la vremea respectiva tanar chirurg cardio-vascular la SMC).
Privilegiul de-a lucra o vreme alaturi de chirurgii sud-africani a fost, intr-un fel, apogeul carierei sale, lucrul cel mai important care i s-a intamplat in viata profesionala, si care, in mod evident, l-a marcat pentru tot restul vietii.
E o lectie cu mult talc, cu atat mai mult cu cat, daca nu ma insel, juramantul lui Hippocrates cuprinde in mod expres obligatia asumata de tanarul medic sa-si transfere cunostintele altora, discipolilor sai… o obligatie adesea ignorata sau de-a dreptul respinsa in zilele noastre in Romania, din motive cat se poate de mercantile.