In prima parte a articolului sau “A copia sau a nu copia”, domnul Cristi Danilet trece in revista numeroasele metode pe care le pun in practica unii copii pentru a copia la examene. (Le spun copii pentru ca sunt mai mult decat elevi, sunt copiii nostri, ai tuturor). Vedem un efect a carui cauza merita sa o analizam.
De ce copiaza unii copii la examene? Pentru ca scopul lor personal nu se integreaza in scopul educatiei stabilit de adulti. Pentru multi dintre ei, examenul inseamna trecerea unui prag formal pentru obtinerea unei bucati de hartie pe care parintii o pot pune in rama, daca vor, si care poate ii va ajuta – sau poate nu – sa aiba mai tarziu cariera dorita. Ei, copiii, dau dovada de foarte multa creativitate atunci cand copiaza, asa cum s-a vazut si in articolul sus-mentionat. Oare n-am putea sa canalizam aceasta creativitate inspre scopuri mai nobile? Ne aflam in invatamantul romanesc actual intr-un cerc vicios in care toti isi fura caciula, un cerc ca pe vremea cand “ei se prefaceau ca ne platesc, noi ne prefaceam ca muncim”. Sistemul actual de educatie se preface ca raspunde nevoilor copiilor si al societatii si, ca revansa, unii copii gasesc o solutie sa “fenteze” sistemul, fara sa isi dea seama ca se fenteaza si pe ei-insisi. Sa recunoastem ca si ei sunt constienti – ca si noi, adultii – ca au trecut printr-un curriculum stufos si printr-o abordare rigida a acestuia si ca toate acestea nu le-au permis, poate, sa isi cultive pasiunile si tendinta innascuta de explorare.
Cat de rezonabili suntem noi, adultii, in ceea ce le cerem? Cati dascali inteleg vorbele sociologului E.T. Hall: “We can control teaching but we cannot control learning.”? Numai atunci cand vom intelege ca nimeni nu invata decat ceea ce vrea sa invete, atunci vom intelege diferenta dintre invatarea autentica si memorarea de scurta durata pentru a trece un prag formal. A invata este asociat cu a intelege, a face conexiuni cu alte informatii, a introduce informatia intr-un context mai larg, a analiza si a sintetiza, a deconstrui si a reconstrui, a cerne si a discerne. Examenele, asa cum sunt concepute acum la noi, nu testeaza capacitatile de mai sus. Dar nici modul de predare al unora dintre dascali nu incurajeaza dezvoltarea acestora. Este o mare diferenta intre a preda ca simpla transmitere de informatii si a preda ca impact pozitiv asupra unor destine. Iar dascalii dedicati si responsabili sunt si ei pusi intr-o mare dilema: sa ii pregateasca pe copii pentru examenul care ii asteapta la final de ciclu sau sa ii pregateasca pentru o viata intreaga? Veti spune ca cele doua nu se exclud. Nu ar trebui sa se excluda, intr-adevar, daca sistemul ar fi altfel conceput.
Cum altfel? Atunci cand critici, se cuvine sa vii si cu solutii. Acestea nu sunt detinute de o singura persoana, insa va propun mai jos cateva intrebari al caror raspuns ne poate duce catre solutii. Fiecare merita dezvoltata intr-un articol separat sau intr-o dezbatere publica la scara larga.
* Ce pondere are invatarea in procesul de predare-invatare-evaluare? Este normal ca cea mai mare parte din invatare sa se produca acasa si nu la scoala, si deci sa depinda de parinti sau de meditatori?
* Ce ii determina pe copiii care nu copiaza sa invete autentic? Au integrat educatia primita la scoala intr-o viziune mai larga asupra telurilor pe care le au in viata sau sunt pur si simplu mai obedienti?
* Cum putem integra in invatamantul romanesc toti cei 4 piloni recomandati in 1996 de catre Comisia Internationala pentru Educatia Secolului XXI, prezidata de Jacques Delors: apprendre à connaître, apprendre à faire, apprendre à vivre ensemble, apprendre à être? (a invata sa stii, a invata sa faci, a invata sa traiesti in comunitate, a invata sa fii)
* Cum contribuim fiecare (chiar si cei care nu sunt dascali sau parinti) la conjugarea eforturilor familiei, ale scolii si ale societatii per ansamblu pentru educarea copiilor nostri?
Prin acest articol nu le iau apararea copiilor care au copiat la BAC, ci plec de la premisa ca orice situatie de criza este o oprtunitate de a schimba in bine o situatie. Un sistem incremenit in trecut este sortit esecului, iar esecul unor copii este si esecul nostru al tuturor. Dar un esec poate fi un nou inceput. Depinde de noi toti.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Copiii nu „se fentează pe ei înșiși” când copiază la bac decât în măsura în care sunt prinși și eliminați din examen. Altfel, au dreptate să fenteze pentru că sistemul românesc de învățământ e o glumă proastă. Scopul real al asistemului este să asigure locuri de muncă pentru cadrele didactice și locuri de tocat bani publici pentru ”băieții deștepți”. Nu-i pasă nimănui dacă elevii se aleg sau nu cu niște cunoștințe utile în urma trecerii prin școală.
Așa încât bac-ul nu e decât o formalitate care trebuie îndeplinită, indiferent de mijloace. Să-i întrebăm pe Bill Gates sau pe Richard Branson ce părere au despre asta? :P
Cu totul de acord. Sau mai exact, ce diplomă are valoare consistentă pe piața românească a muncii?
Dacă e să iau ca eșantion clasa noastră de liceu se puteau identifica trei grupuri:
– cei care știau ce vor face pe viitor – facultate în Austria, notar la cabinetul mătușii, etc. – ăștia învățau exact ce aveau nevoie și atât, la restul copiau
– cei care nu știau ce vor face, dar măcar aveau părinți lucizi, conștienți de valoarea reală a școlii – ăștia mergeau pe linia minimumului efort, copiind la greu
– nefericiții cu părinți cu iluzii care erau covinși că e absolt necesar ca odraslele să învețe – nu contează cum și ce, doar să învețe cât mai mult – de la ăștia copiau cei din grupurile de dinainte
În ciuda teoriei cu antrenatul intensiv al neuronilor prin învățat haotic cei din grupul trei nu au ajuns deloc mai bine decât ceilalți. Bine, eu iau în calcul strict partea financiară.
Așa că de ce s-ar zoli elevii să ia bacul pe bune și cu note mari când văd destui foști tocilari trăind ca vai de ei de la un salariu la altul?
Harald,
Bill Gates sau Harald Banson ar raspunde probabil ca aceasta formalitate nici macar nu trebuie indeplinita. Dar nu despre asta cred ca e vorba aici ci tocmai despre ce ar trebui/ce am putea face pentru a transforma „gluma proasta” in care bagam o multime de bani in ceva care sa foloseasca copiilor nostri si, de ce nu, societatii.