În numărul din 18 martie 2016 (p. 10) al revistei „Times Literary Supplement”, Archie Brown, profesor de istorie sovietică la universitatea Oxford, îl contrazice pe profesorul emerit de la Harvard, Richard Pipes. Nu este o controversă banală. Se dispută (relativ) concisa biografie a lui Alexander Iakovlev semnată de Pipes, publicată anul trecut de Northern Illinois University Press. Recenzia lui Brown este intitulată „Aide to the Secretary” (Consilierul secretarului) și acest lucru este grăitor: fără Gorbaciov, se sugerează acolo, Iakovlev nu ar fi ajuns în vârful ierarhiei de la Kremlin.
Ar trebui spus că Archie Brown este autorul reputatei cărți „The Gorbachev Factor” (Factorul Gorbaciov), o biografie semi-autorizată a celui care a devenit secretar general în martie 1985. În opinia sa, liderul sovietic a abandonat într-adevăr leninismul după 1988, îmbrățișând în schimb o versiune actualizată a revizionismului lui Eduard Bernstein. Cu alte cuvinte, Gorbaciov a respins viziunea cataclismică asupra revoluției a lui Lenin. Poate că a făcut-o, dar în timpul guvernării sale a evitat orice condamnare explicită a lui Vladimir Ilici.
A spune că Gorbaciov a evoluat este adevărat, dar insuficient. Cei doi politicieni au văzut lumea diferit la sfârșitul anilor 1980: Gorbaciov a rămas, într-adevăr, loial sistemului, cu o înclinație reformistă incontestabilă, Iakovlev a evoluat tot mai mult spre a deveni un Homo Antisovieticus. Am scris, de asemenea în „Times Literary Supplement”, despre cartea sa „A Century of Violence in Soviet Russia” (Un secol de violență în Rusia sovietică), o condamnare nimicitoare a întregului Mare Experiment. Da, tonul său nu a fost unul neutru. A înțeles cum anume cele mai nobile idealuri au fost călcate în picioare de către comisarii sovietici. A fost un apostat, a luat calea Damascului. Gorbaciov nu a fost niciodată așa ceva.
Acestea fiind spuse, consider că profesorul Brown are dreptate atunci când scrie că, în pofida întregului respect pentru cartea lui Richard Pipes, avem încă nevoie de o biografie exhaustivă a celui mai influent liberal din anturajul lui Gorbaciov. Ruptura lui Iakovlev cu bolșevismul a fost mult mai spectaculoasă decât cea a lui Gorbaciov. El a scris prefața la ediția rusă a „Cărții negre a comunismului”, un volum apărut și în engleză, tradus în această limbă și prefațat de Mark Kramer.
Pentru nostalgicii sovietici și xenofobii ruși, Iakovlev rămâne numele dușmanului. A fost stigmatizat, demonizat, pus la zid de toți cei care cred că Uniunea Sovietică fusese un paradis. Acesta este, în opinia mea, un argument în favoarea abordării propuse de Richard Pipes. Spune-mi cine te urăște și îți voi spune cine ești…
Articol transmis la postul de radio Europa Libera:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Daca facem un clasament imaginar al Campionilor Marii Rasturnari din anii 1989 si urmatorii si le conferim lui Reagan medalia de aur si Margaretei Theacher medalia de argint, chiar si asa ar fi greu de inchipuit un alt beneficiar al bronzului decat Gorbaciov.
Ceea ce nu este putin lucru avand in vedere cat de mare era Hidra ucisa.
Asa fiind cred ca Gorbaciov merita evaluat – si apreciat – pentru consecintele PRACTICE ale domniei sale , sau ma rog ale ~tovarasiei~ sale :)
Chiar daca avea picioare de lut , Uniunea Sovietica era un colos , iar cei implicati in prabusirea ei (destul de) controlata merita probabil macar o urma de apreciere si – de ce nu , de recunostinta – pentru caracerul mai degraba catifelat al procesului.
Desigur au existat vartejuri de violenta care au insotit desfacerea URSS ului, dar sa ne imaginam cam cum ar fi arata lucrurile daca disolutia Uniuneii Sovietice (cea impanata cu armament nuclear) urma sa zicem calea yugoslava.
*
Am mai avansat si altadata ipoteza ca , data fiind misiunea asumata , Gorbaciov nici nu putea sa poarte o alta MASCA decat aceea a unui OM AL SISTEMULUI , mai reformist decat inaintasii lui si care la un moment dat – OOOPS ! – a scapat fraiele.
Ce sanse ar fi avut cineva care, venind la putere la Moscova, incepea prin a declara – EU VOI DESFACE URSS ul IN BUCATI ?
In secunda doi generalii aceia cu chipie de jumatate de metru diametru si pieptul blindat de medalii l-ar fi impuscat.
Iar MASCA aceea a comunistului loial in principiu , dar care a s-a jucat imprudent de-a reforma declansand FARA SA VREA procesul ireversibil – MASCA aceea nu e una pe care sa o mai poti scoate, fara sa risti intalnirea cu glontul nostalgicilor.
*
As vrea in mod special sa nu se considere ca imi asum – de dragul discutiei – rolul de AVOCAT AL DIAVOLULUI. Pentru cunoscatorii onesti Gorbaciov nu va putea fi niciodata distribuit in rolul diavolului , pentru ca daca Gorby e diavolul, Berjnev cine este ? Dar Putin ?
Aprecierea lui Archie Brown potrivit careia Aleksandr Iakovlev, consilier al ultimului secretar general al PCUS, nu ar fi ajuns in varful ierarhiei sovietice fara ajutorul lui Mihail Gorbaciov este corecta, dar si anosta in acelasi timp, prin evidenta incontestabila. Insa a-l caracteriza pe Gorbaciov drept un revizionist de tip Eduard Bernstein este o flagranta si dubla eroare.
In primul rand, Bernstein a fost social-democrat (german), nu marxist, ori, revizuirea marxismului nu putea veni decat din interiorul marxismului, era conditia de acceptare. In al doilea rand, Bernstein a teoretizat calea pasnica de trecere la socialism, nu la comunism, a facut-o in perioada interbelica, cand Rusia era singura tara comunista si folosise deja calea violenta a trecerii la comunism. Ori, Gorbaciov a fost preocupat de cu totul altceva, fara egal, de cum sa se faca despartirea de comunism pe cale pasnica, de trecerea pasnica de la totalitarism la democratie. Bernstein a teoretizat in anii ’20-’30 o expansiune social-democrata, spre deosebire de Gorbaciov, care in anii ’85-’91 a initiat, si a si reusit, abandonarea pasnica a comunismului. Deci, Gorbaciov nu a fost un Bernstein, ci a fost Gorbaciov.
Afirmatia ca Gorbaciov a evoluat, dar insuficient, pentru ca nu a condamnat “explicit” leninismul si “nimicitor” comunismul, este fundamental contestabila. Cine si ce standarde de “evolutie” politica i-ar fi putut impune lui Gorbaciov, fara a-si impune si interesele? Este imposibil de acceptat ca cine ignora periculozitatea extrema a obiectivelor pe care si le-a asumat Gorbaciov, abandonarea si nonviolenta, o face pentru ca nu ar sti cat de importante sunt tacticile soft pentru indeplinirea unei strategii hard.
Pe de alta parte, a-i pune in seama cinstitului si loialului rus Iakovlev, fiu de tarani si participant la WW2, atribuirile de “apostat” si “eretic” sunt alte inadvertente, pe care, fara indoiala, el insusi le-ar repudia ca jignitoare, atat sub intelesul religios, cat si cel de raportare loiala la identitatea rusa si la statalitatea rusa. Cuvintele potrivite sunt cele de “reinventare” si de “reforma”, de Marea Reinventare sau Marea Reforma. Marea si reala problema a liderilor rusi din finalul sovietismului a fost demarxizarea. Daca Marx si marxismul nu ar fi existat, nici Lenin si leninismul nu ar fi existat, nici Stalin si stalinismul nu ar fi existat.