duminică, iunie 16, 2024

Pe cine minte PSD?

Cât de inspirat a fost și cât de mare dreptate a avut marele gazetar Cristian Tudor Popescu atunci când a comparat PSD cu un organism atins de boala numită Lupus. Perfidia bolii se manifestă prin aceea că, din când în când, se pot obține în stoparea ei mici și doar aparente succese de etapă. Boala este însă învinsă numai la suprafață și pentru o scurtă perioadă în vreme ce în interior ea continuă să facă ravagii. Pentru ca mai apoi să se arate în toată ticăloșia ei hidoasă.
Într-un mod asemănător sus-menționatei boli au stat lucrurile și cu PSD în primele zile, hai să zicem chiar două-trei săptămâni după cumplita înfrângere înregistrată în alegerile din 26 mai și după ce numitul Dragnea Liviu Nicolae a fost, în fine, trimis în locul în care trebuia să se fi aflat demult. La Rahova și după gratii. Doamna Viorica Vasilica Dăncilă a jucat la cacealma și a promis că partidul în fruntea căruia s-a înscăunat mai întâi interimar și de aproape două săptămâni, adică până la Congresul la care ar urma să se reînnoiască toate forurile de conducere, cu mandat a pus în cui teme de pe urma siluirii cărora a pierdut imens. La loc de frunte aflându-se legile justiției pe care Dragnea&co le voia modificate în asemenea chip încât să poată el fura liniștit și neîntrebat de nimeni. Și asemnea lui toată floarea cea vestită a baronilor locali prin care se caracterizează spiritul, natura și rațiunea de a fi a formațiunii.
Iată însă că a apărut Raportul GRECO. Pe care d-na Dăncilă și șleahta ar fi vrut să îl țină la secret fiindcă în paginile lui sunt rezumate toate ticăloșiile comise la ordinul și în folosul celor mai mari lideri ai partidului.Iată. GRECO susține că menținerea Secției speciale este o anomalie, că respectiva secție ar putea interveni în pregătirea și desfășurarea proceselor, că SS este plasată în afara sietemului ierarhic al Ministerului Justiției, că s-ar putea ajunge pânî acolo încât polițiștii să îi ancheteze pe procurori și pe judecători. Guvernul României este tras de urechi de același GRECO deoarece nu a elaborat criterii clare în vederea promovării procurorilor și judecătorilor și că nu există o procedură legalîă privind răspunderea materială atunci când au fost săvârșite erori judiciare. Autoritățile, arată același GRECO, nu au luat măsuri pentru prevenirea presiunilor asupra magistraților,î n schimb au eliminat CSM din procedura specifică a recuperării prejudiciului.
Președintele Klaus Iohannis a ieșit miercuri într-o conferință de presă și a cerut guvernului PSD-ALDE să ia urgent toate măsurile necesare în vederea corectării anomaliilor semnalate de Raportul GRECO. Dar și în vederea implementării voinței populare așa cum a reieșit ea la Referendum, Conducerea PSD a replicat cu mișelia și disprețul la adresa românilor care o caracterizează că nu va face nici o modificare la legile justiției și că asupra sus-menționatului Raport feluritele organizații ale magistraților nutresc opinii contrarii.
Nu, hotărât lucru. PSD iar ne ia de proști. E drept, profită și de faptul că președintele Iohannis a formulat niște întrebări lipsite de percutanța necesară cu ocazia Referendumului. Crede că noi nu știm că falsa șleahtă social-democrată și-a întins mizerabilele tentacule și între magistrați și a creat organizații al căror unic rost este acela de a-i face lui jocurile. PSD a vorbit după ce semidoctul Florin Iordache anunțase că nu se va schimba nimic și după ce inse și inși pe viață compromise, lătrăi de partid așa cum sunt Dana Gârbovan, Lia Savonea și Victor Alistar își îndepliniseră deja misiunea.
Lupusul este o boală cauzatoare de moarte. Decesul PSD este, așadar, înscris, în legile firii. Tot va interveni la o anumită dată. Nici PCR al cărui legatar testamentar nu s-a dovedit a fi fost veșnic. Numai că România nu își mai poate permite luxul să aștepte momentul acestui salvator exitus. PSD trebuie eliminat prin vot. Trimis definitiv la lada de gunoi a istoriei. Românii au această posibilitate.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Este limpede ca PSD trebuie curatat de neo/criptocomunistii care s-au aciuit sub acest nume
    sfidand principiile social-democratice, care nu pot fi ignorate si care au adepti/electori.Problema este ca nu se contureaza o opozitie/dreapta capabila si certa pentru a indrepta situatia.
    PNL prin fuziunea cu PD/PDL si-a pierdut identitatea si credibilitatea . Altfel spus, nu se deosebesc de actualul PSD fost PDSR , impreuna – cele doua fractiuni,PDSR si PD- fiind FSN
    epigonul PCR.Sperant,e de mai bine ,exista dar trebuie timp pana sa se concretizeze…..

    • Pe dreapta se contureaza ceva foarte clar cu care romanii in viitor trebuie sa se obisnuiasca daca nu vor as fie condusi in continuare de comunisti.

    • O remarca perfecta. Multi uita ca o buna parte din FSN (in fapt pcr cu apropiatii) s-a transformat, trecand prin diverse etape, in actualul PSD , iar o parte din FSN ( gruparea PD) s-a integrat in PNL. In fapt, FSN (PCR) e in tot si in toate. ADN-ul PSD-ului e de factura totalitara, si, din păcate, metisajul de la PNL nu a reușit sa le imbunatateasca vechilor liberali zestrea genetica.

  2. Daca la alegerile prezidentiale din anul acesta, parte din PSD se rupe de gruparea mama si permite declansarea de alegeri parlamentare concomitent cu cele prezidentiale ,atunci ceea ce spune finalul textului de mai sus este posibil .

    • Pai, sa le puricam, coane @ quovadis
      „Daca la alegerile prezidentiale din anul acesta, parte din PSD se rupe de gruparea mama si permite declansarea de alegeri parlamentare concomitent cu cele prezidentiale”

      – „Daca la alegerile prezidentiale din anul acesta, parte din PSD se rupe de gruparea mama,”

      Daca se rupe, voteaza cu cine vor; in niciun caz cu Iohannis ori un pluserist.
      – „si permite declansarea de alegeri parlamentare concomitent cu cele prezidentiale”
      Cum adica?
      Toate aceste balmajeli nu fac decit sa intareasca PSD-ul.
      O sa rida si cei din fundul curtii: PSD-ul se rupe la alegerile parlamentare si declanseaza alegeri anticipate.A nu se uita: odata cu prezidentialele.

  3. Domnule Morariu prea multã literaturã, si prea multã prostie, normal ar fi trebuit de mult disparitia PSD-lui. Ori de patru ani acest partid „bolnav” a fãcut tot ce a vrut, a modificat legi, s-a aliat cu cele mai oribile personaje din tara noastrã, a supravietuit la mai multe motiuni, au blocat justitia, si-a eliminat adversari si si-a infiltrat oamenii în posturile cheie, Au reprimat brutal demonstratiile pasnice ale populatiei, au schibat guverne si ministri. Posturile ministeriale au devenit moneda lor de schimb al PSD, ministerele sunt trambulina carierelor nepotilor. Dacã nu au reusit un singur lucru a fost salvarea lui Dragnea ! Probabil devenise insuportabil si pentru ei ! La ultimile alegeri si referendum, PSD-ul a fost lovit aproape mortal ! Acesta este singurul si cel mai sigur remediu, votul !

  4. Am înțeles și răs-auzit că întrebările de la referendum nu au fost cele bune. Jur, totuși, că nici unul dintre cei care au obiectat asupra formulării și Conținutului întrebărilor nu a venit cu o propunere mai isteață. Toți au fost mari experți în a decide că nu-s bune. Adică la verdict ne pricepeam, dar nu eram destul de inspirați ca să aducem o idee mai inspirată. Cum ar fi trebuit să fi sunat întrebările? Ca un fel de descântec? Ca o încântător fatală pe loc tuturor relelor ce rod “substanța” României?

    Un gel de blestem trebuia să conțină întrebările respective. Ceva definitiv care ar fi făcut să explodeze subit toate bubele noastre, blocaje, înapoieri etc.

    Asta e gândire magică. Toți suferim de ea. Unii mai mult.

    Sper să nu treacă prea mulți ani înainte să-mi fie dat să aflu cum trebuia totuși să fie puse întrebările de la referendum. Ca să depășim stadiul ăsta în care doar spunem că n-au fost ok.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro