S-a stins din viata in luna martie 2012 un mare ganditor social, un spirit liber si curajos, un autentic intelectual umanist, profesorul Irving Louis Horowitz. Nascut la New York, in Harlem, in 1928, Horowitz a traversat si a scris despre marile momente care au marcat ideologic si politic veacul al XX-lea: liberalismul rooseveltian, naufragiul democratiilor europene, socul Holocaustului, Razboiul Rece si revelatiile despre totalitarismul comunist, decolonizarea, regimurile militariste din America Latina, miscarea pentru drepturile civile, radicalismul nihilist al Noii Stangi, iluziile si deziluziile legate de revolutia cubaneza, criza sociologiei vestice, prabusirea marxismului, dilemele liberalismului american dupa Razboiul din Vietnam, Statul Bunastarii si iluziile paternalismului social, geneza noului conservatorism. A debutat in publicistica sociologica in 1951. A fost unul dintre cei care au definit ce inseamna “Lumea a Treia”. Studiile sale despre genocid, Holocaust, Gulag sunt exemplare prin intensitate etica si profunzime conceptuala. A contribuit, pe linie weberiana, la reconstructia sociologiei politice. Si-a ridicat vocea, de cate ori a fost nevoie, impotriva abuliei morale si a anarhiei axiologice. Cei care azi incearca sa resuscite miturile radicale de stanga ar face bine sa citeasca biografia lui C. Wright Mills scrisa de Irving Louis Horowitz, cel care a fost printre cei mai apropiati colaboratori ai autorului “Imaginatiei sociologice”. Nimeni nu a surprins cu atata acuitate precum Horowitz dimensiunea utopica, elementele de wishful thinking, chiar fanatice, din opera lui Mills. Nu este asadar un motiv de mirare ca multi devotati ai parintelui sociologiei radicale nu l-au iertat pe Horowitz, l-au acuzat de apostazie, chiar de „renegare”. La randul sau, acesta a raspuns transant: You do not get good science by being politically correct.
A crezut in valorile liberal-burgheze, le-a aparat cu incandescenta pasiune si impresionanta eruditie. Cartea sa “Behemoth: Main Currents in the History and Theory of Political Sociology” (1999) face parte din tezaurul cel mai pretios al gandirii sociale contemporane. O socot must reading pentru cine vrea sa inteleaga traditia stiintelor umane, oscilatiile dintre anarhie si Behemoth (Montesquieu), compromisul liberal cu puterea statala (Tocqueville), utopismul ca sociologie stiintifica (Marx), ordinea sociala fara putere statala (Durkheim), puterea statala fara ordine sociala (Sorel), perspectiva arendtiana asupra doctrinelor totalitare ale “societatii perfecte”, legitimizarea statului democratic (Weber). Pentru cei interesati de Teoria Critica a Scolii de la Frankfurt, recomand capitolul “The Unhappy Alliance of Democracy and Dictatorship”, o lucida,superb informata deloc apologetica si tocmai de aceea credibila explorare a contributiilor teoretice ale lui Max Horkheimer, Walter Benjamin si Franz Neumann. Motto-ul este din cartea lui Charles Frankel, “The Case for Modern Man” (Harper & Row, 1955): “The Nazis showed us the depths of which human beings are capable, the Communists have shown us the same depths while manipulating a social vision. The faith in science, the belief in progress, the ideals of liberty, equality and fraternity, have all been paraded before us in a murderers’ masquerade.”
A predat de-a lungul anilor la prestigioase universitati: Washington University din St Louis, Universitatea din Buenos Aires (a fost coleg si prieten cu filosoful stiintei Mario Bunge), London School of Economics (a fost apropiat de Leonard Schapiro, Ernest Gellner si Michael Oakeshott), a fost profesor, vreme de trei decenii la Universitatea Rutgers. Ii datorez enorm. Cartile sale despre comunismul din Cuba sunt esentiale pentru cine vrea sa inteleaga totalitarismul castrist. M-a invitat sa colaborez la aceasta intreprindere stiintifica si morala, actualizata la fiecare doi sau trei ani. Am scris despre “Castro-guevarism si ortodoxia marxist-leninista in America Latina”. A fost neobosit in a protesta impotriva dictaturii din Cuba. A fost primul care a scris despre stalinizarea Revolutiei Cubaneze. Cand altii cantau osanale comunistilor de la Havana, Horowitz publica scrierilor disidentilor. A fost prieten cu Carlos Franqui si cu Carlos Alberto Montaner. Poate ca va veni ziua cand o strada din Havana ii va purta numele. Impreuna cu Daniel Mahoney, a scris despre Soljenitin.
L-as compara cu Daniel Bell la nivelul impactului in stiintele umane, dar si asupra discursului public. Nu mai vorbesc despre lucrarile sale de epistemologie sociala, cartea clasica despre Georges Sorel, amintita biografie critica a lui C. Wright Mills. Ultima sa carte este “Hannah Arendt: Radical Conservative” (Transaction Publishers, 2012). A avut titlul de Hannah Arendt Distinguished Professor la Rutgers. La editura infiintata si condusa de profesorul Horowitz (Transaction) au fost publicate ori republicate carti fundamentale: Jacob L. Talmon, “Myth of the Nation, Vision of the Revolution”, Raymond Aron, “The Opium of the Intellectuals”, Carlos Rangel, “Third World Ideology”, Pieter Viereck, “Metapolitics”,Robert C. Tucker, “Philosophy and Myth in Karl Marx”, lucrari de Reinhard Bendix, Leo Lowenthal, Melvin Lasky, Leo Labedz, Robert Conquest, Robert Nisbet, Paul Hollander etc Acolo a aparut, in 2006, volumul regretatului politolog Michael S. Radu, “Dilemmas of Democracy and Dictatorship: Place, Time, and Ideology in Global Perspective”, o carte care ar trebui tradusa in romaneste. Putine lucrari lamuresc la fel de exact ce inseamna de fapt o dictatura.
Irving era un munte de energie, un personaj extraordinar de stenic, indragostit de film, de basketball, de literatura, dar mai presus de orice, de adevar. Sigur, temele de care se ocupa erau mai degraba generatore de pesimism. Devenise cu timpul, filosofic vorbind, un moderat conservator. Avea multe puncte comune cu neo-conservatorii, era prieten cu multi dintre acestia, dar nu se auto-definea ideologic. Cand am scris un articol intitulat “In Praise of Eclecticism” m-am gandit la el, la Kolakowski, la Daniel Bell, la Moynihan. Stia ca radicalismul conduce la excese, la epurari, la vendete si la actiuni nesabuite. Din opera sa de o bogatie uluitoare, imi este in mod deosebit drag volumul “Persuasions and Prejudices: An Informal Compendium of Modern Social Science. 1953-1988″, aparut la Transaction in 1989. Ultima parte a cartii se intituleaza “The Ethical Foundations of Political Life”. Sunt incluse eseuri de Hannah Arendt, Raymond Aron, Daniel Bell, Bertrand de Jouvenel, Seymour Martin Lipset, Robert Lynd, Georges Sorel, Jacob Talmon (unul dintre ganditorii cei mai admirati de Horowitz) si Aleksandr Soljenitin (fragmente din “Arhipelagul Gulag). Iti trebuia curajul intelectual al Iriving Louis Horowitz pentru a-l include pe Soljenitin intr-o asemenea antologie a stiintelor sociale moderne.
Imi amintesc cu indurerata emotie serile petrecute in anii 80, discutiile despre C. Wright Mills, Hannah Arendt, Franz Borkenau, Paul Lazarsfeld, Theodor W. Adorno, Herbert Marcuse, Daniel Bell, Harold Lasswell, Alvin W. Gouldner. Nimeni nu cunoastea mai bine istoria sociologiei moderne, de la Durkheim, Pareto, Scheler si Simmel la Sorokin, Parsons, Mills, Aron si Merton. Imi amintesc opiniile sa, intotdeauna limpezi si dezinhibate. Mi-a publicat eseuri care mergeau adeseori impotriva curentului. Cand o influenta revista a decis sa nu publice, din ratiuni ideologice, recenzia mea (initial acceptata) la cartea lui Miklos Haraszti, “The Velvet Prison”, el a publicat-o imediat in “Society”. Asa era Irving: heterodox, temerar, onest si imprevizibil. Este ceea ce l-a atras, la inceputul anilor 90, pe studentul Catalin Avramescu spre opera profesorului de la Rutgers. Public aici, cu permisiunea sa, aceasta miscatoare marturisire:
“Eu tin minte cum l-am descoperit, in 1991, am gasit o editie din Radicalism and the Revolt against Reason, mi-a orientat decisiv ceea ce era pe atunci “lucrarea de diploma”. Imi pare rau sa aflu vestea asta. Putine erau sursele, in acei ani, care ajungeau si la noi si ne deschideau putin ochii spre ce inseamna istoria adevarata a ideilor. Nu l-am cunoscut, dar imi imaginez despre el ca era un om cu o misiune, Beruf, in sensul lui Weber”.
Da, adaug eu, misiunea lui Horowitz era una conceputa si asumata in chip weberian. “Adevarul este lucrul vital” au fost ultimele cuvinte ale lui Max Weber pe patul de moarte.
Iata scrisoarea pe care am trimis-o, sotia mea Mary si cu mine, lui Mary Curtis, sotia lui Irving si cea mai apropiata colaboratoare a sa:
Dear Mary:
Irving was one of the most generous human beings I encountered in my whole life. His sense of friendship, hospitality and solidarity was truly amazing. Irving received me as a friend and encouraged me during the first and quite confusing years of my American journey. He invited me to join the editorial committees of Society and Human Rights Review, published my articles and endorsed my first book in English. His writings on Marx, Weber, Sorel, Mills, to name only a few of the towering figures, remain among the best contributions to a genuine, i.e., humane social science. Writing so insightfully about the classics of sociology, Irving became himself a classic.
He was a critical intellectual in the noblest sense of the word. He could not stand hypocrisy, self-righteosness, foolishness, and irresponsibility. He abhorred moral relativism. His writings on left-wing radicalism, including his recent review of the “Dictionary of 20th Century Communism” (Princeton UP, 2010) published in “Wilson Quarterly,” highlight the fateful interaction between utopian ideals and diabolical practices. He was always on the side of human rights and he supported dissidents. The day Cuba will be free, I expect a street in Havana to be named after him. Both my wife (Mary, as well) and me will always remember Irving’s kindness and inspiring warmth. Please accept our deepest feelings of sympathy.
Vladimir Tismaneanu and Mary Sladek
http://spectator.org/archives/2012/04/03/irving-louis-horowitz-rip
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 