Home » Cultura » Citesti:

Marele maestru al combinaţiilor

Ioan Stanomir mai 12, 2012 Cultura
11 comentarii 2,188 Vizualizari

Textele lui Ilf şi Petrov, “ Douăsprezece scaune “ şi “ Viţelul de aur” deţin în memoria cititorilor  din fostul lagăr socialist o poziţie privilegiată. Schimbând ce- de schimbat, asemeni  scrierilor lui Bulgakov, ele ilustrează această teribilă forţă  insurgentă pe care literatura o posedă în ordinea totalitară. Dincolo de aparenţele umile, dincolo de convenţiile pe care genul şi limitele libertăţii de expresie le impun, vocaţia iconoclastă  supravieţuieşte, opunând rigidităţii socialismului real natura proteică a fiinţei umane nesupuse de dogmă.

Cazul lui Ilf şi Petrov este cu atât mai semnificativ cu cât deghizarea la care cei doi autori recurg este una aproape perfectă.  La o lectură superficială, ( la acea lectură care  le permite existenţa şi circulaţia într-o Uniune Sovietică pe cale de a deveni ţara lui Stalin şi a marilor epurări),  ficţiunile celor doi autori îngemănaţi cuprind  miezul pedagogic admirat de comunism. Satira este  arma redutabilă pe care partidul o pune la îndemâna  celor mulţi, spre a ne despărţi,râzând, de trecutul burghez  şi racilele sale. Dipticul lui Ilf şi Petrov este  emasculat dialectic, fiind vidat de acea substanţă  contestatară care îl conferă unicitatea.

Şi poate că nici  un alt personaj al literaturii sovietice nu întruchipează, cu aceeaşi versatilitate şi diabolică inventivitate, această îndărătnicie a omului de a refuza încadrarea  în patul procustian al   leninismului decât fiul supusului tuc, marele maestru al combinaţiilor, Ostap  Bender.   În cele din urmă, Ilf  şi Petrov deţin ştiinţa de a dialoga cu o tradiţie care îi precedă- ficţiunile în centrul cărora se află Ostap  descind din  linia picarescă, dar trimit şi la înclinaţia gogoliană a grotescului şi travestiului.  În această Uniune Sovietică  ce aspiră la puritate şi la utopie, Ostap este  bufonul shakesperian ce poate rosti  adevărul inconvenabil şi subversiv.

Căci Ostap este, în veştmintele sale ciudate, omul liber ce cutreieră un vast teritoriu al ipocriziei şi potemkiniadei. Maestru al combinaţiilor, fără un loc de muncă stabil, aşadar parazit şi element antisocial, Ostap este posesorul unei filosofii  anti-sovietice  fondate pe un cult particular şi tenace al individualismului.  Misiunea sa, asumată cu eleganţă  donchişotescă, este aceea de a trăi independent, exploatând vastul rezervor de prostie şi imbecilitate pe care puterea sovietică îl oferă celui îndrăzneţ.  Ostap nu este, spre a relua terminologia epocii sale, nici albgardist, nici cadet, nici anarhist, nici socialist-revoluţionar.

El este marele maestru al combinaţiilor, iscoditorul picaro ce ştie să se strecoare  printre ochiurile unei lumi ce se îndreaptă spre monocromia totalitară.  Marca aceastei insurgenţe ce nu cunoaşte limite în temeritatea ei este limbajul baroc şi suculent pe care  acest erou al timpurilor noastre îl construieşte, spre a –i fi marcă identitară. Amestec de  retorică avocăţească de duzină , de referinţe culturale şi de fragmente de nouă limbă comunistă, vocabularul lui Ostap Bender este  platoşa de care acesta se serveşte spre a rezista asaltului etatic. Adaptabilitatea lui lingvistică şi intelectuală este aiuritoare- Ostap este redutabil  tocmai pentru că inteligenţa lui intuieşte miezul acestei butaforii întemeiate pe fortă şamanică a cuvântului. Simbolic, într-unul din pasaje cele mai elocvente din  “Viţelul de aur”, Ostap vinde, contra unei sume modice,  arta  scrierii unui  text jurnalistic pe linie.  Câteva cuvinte sunt suficiente spre a oferi un număr infinit de permutări.

Peregrinările lui Bender pot fi citite ca o replică la voiajul lui Cicikov, din “Suflete moarte”. Pe vasul  teatral sau în republica viticolă, Bender nu abandonează, nici un moment, această convingere că viaţa sovietică a virtuţii nu este cea pentru care a fost croit. Trăind în această lume pe dos, lume în pântecele căreia viciile umane colcăie în aceeeaşi bolgie eternă, Ostap Bender nu încetează să fie spiritul ce  este martor, actor şi regizor. Ironia lui Ilf şi Petrov ar fi de de neimaginat în absenţa  versatilităţii  neliniştitoare a lui  Bender.  Exponent al cinstitei tagme  a escrocilor, mişcându-se cu  naturaleţe în această mare de vicii şi de butaforie a  patriei sovietice, Ostap  Bender nu este, în nici un moment, sedus de mirajul  arcadic al  vieţii  proletare. Solitudinea sa este preţul plătit pentru fidelitatea faţă de individualismul impenitent.

Există, în “ Viţelul de aur”, o prezenţă ce  indică ambiguitatea esenţială a artei lui  Ilf şi Petrov. Trustul “ Hercules”, uriaşa maşinărie birocratică de tăiat frunză la câini,  este cochilia în care se ascunde aliajul ,eminamente sovietic, de rapacitate şi  duplicitate.  Instituţia sovietică devine o fiinţă pe jumătate kafkiană, pe jumătate gogoliană,  un mecanism ce  recurge la cărămizile propagandei spre a supravieţui. Abilitatea cu care este confecţionată ştampila multi-funcţională a direcţiunii este expresia standardizării şi castrării limbajului uman. Aparenţele sunt înşelătoare. Milionarii în ruble duc o viaţă de funcţionari umili, în vreme ce  lucrătorii pe tărâm obştesc sunt cei mai inventivi delapidatori.

Simbolic, trustul “ Hercules”  este în vecinătatea ospiciului- exerciţiul de dedublare al vieţii sovietice îi pregăteşte pe cetăţeni pentru provocarea, ultimă,a  travestirii  în nebuni. Graniţa o dată trecută, libertatea este ilimitată: coborârea contabilului Berlaga  în balamuc este o fabulă cu morală transparentă. Colegii de salon al falsului   nebun sunt, la rândul lor, simulanţi iscusiţi, ce caută în nebunie  un liman al salvării. Ca şi în epopeea lui Hasek, simulantul  explorează această ultimă  poartă de evadare. În cosmosul leninist, condiţia  libertăţii este asumarea condiţiei de marginalitate absolută.  Conclavul simulanţilor  din ” Viţelul de aur” are savoarea unui text de Daniil Harms.  Nimic nu mai pare imposibil în acest spaţiu arcadic  al azilului psihiatric. Închişi intre zidurile sale, simulanţii pot trăi ca şi cum puterea sovietică ar fi încetat să existe. Ca şi cum  singurul  haină pe care o poate îmbrăca subversiunea este  nebunia însăşi.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Mortar spune:

    ////

    Ilf si Petrov nu l-au vrut pe Ostap Bender drept personaj pozitiv, ” omul liber care cutreiera bla bla”. astia doi nu au fost doar scriitori ci si jurnalisti, si au fost cat se poate de comunisti si in relatii privilegiate cu PCU. (stiu, nu da bine sa se zica asta acum, cum nu da bine sa se spuna asta despre Shostakovich si altii, ca doar URSS a fost doar o “monocromie totalitara”).

    recomand tuturor sa citeasca juranul lor de calatorie in America. “America fara etaje”, aparut recent in romania.

    • Mortar spune:

      vai, dar ce cenzura penibila!
      spusesem ca domnul Stanomir scrie o compunere demna de Ministerul Adevarului, iar partea aia lipseste la montaj. inlocuita cu ////
      frumos!

  2. Maria spune:

    Multumiri pentru reamintire si pentru analiza.
    Citind comentariul mi s-a facut dor de cartile lor :)

  3. Corvus Corax spune:

    Domnule profesor,
    Va multumesc mult. Ostap Bender a fost si este, inca, unul dintre eroii mei favoriti. Odata cu citirea acestui articol mi-am dat seama ca nu l-am mai frecventat, hat, inca din 2008 :) . In ciuda faptului ca am cumparat si o editie mai noua a celor doua volume, eu ma incapatanez sa citesc, de fiecare data, ingalbenitele exemplare din 1956; unele aparute la “Cartea Rusa”… Sper sa am vreme cat de curand sa le recitesc. Revenind la dragul de Ostap, trebuie sa recunoasteti ca, oricat de mare maestru al combinatiilor ar fi fost, i-a scapat ceva esential, in cele din urma: personajul nu a prevazut controlul politicului asupra justitiei. Autorii? Da, evident. Ilf si Petrov, care au anticipat, iata, aceasta meteahna sinistra a totalitarismelor de stanga, chiar au fost pionieri in ceea ce va deveni, mai tarziu, si o moda, dar si un mod de supravietuire in arta nascuta in tarile comuniste, (in literatura, mai cu seama): dublul, triplul chiar, limbaj, scrisul “in straturi de lectura”, inventarea “bufonului” care poate spune orice (chiar si ca regele e gol) dupa care este “pedepsit exemplar” etc.
    In ceea ce priveste modul de lectura a celor doi, aveti dreptate. Iata ce se lafaie pe pagina dedicata celor doi scriitori pe wikipedia in limba romana, acum, in anul 2012, astazi, 12 mai: “În cele mai valoroase scrieri ale lor — Douăsprezece scaune (în rusă Двенадцать стульев, 1928) și Vițelul de aur (în rusă Золотой телёнок, 1931) — ei critică birocrația, lăcomia, tradițiile învechite”. Exceptional! Daca e p-asa, mai pot veni dictaturi si comunisme peste noi. Ne vom bucura, macar, fara frica, de Ilf si de Petrov, pentru ca ei sunt pusi la index ca “baieti buni”, deja.
    A propos de Ilf si Petrov, trebuie sa va spun ca eu, in lipsa unor informatii verificabile in vreun fel la acea vreme (in comunism), nu am crezut in existenta acestui cuplu de scriitori, mai ales pentru ca nu am reusit niciodata sa sesizez vreun rapt stilistic pe undeva: eram ca in bancul cu girafa si cu ardeleanul; citeam cartea, ma uitam pe coperta, citeam prefata, dar credeam, in cele din urma, in sinea mea, ca acela este pseudonimul literar al unui singur scriitor. Mi-a luat mai bine de un an pana sa capat informatii despre cei doi, dintr-o sursa culturala occidentala credibila (era sau nu ironic faptul ca sursa credibila era una occidentala, desi era vorba despre doi scriitori sovietici?). Abia atunci am crezut… Oricum, rara potriveala, ca sa-i zic cumva, ca doi oameni, mai ales artisti, sa poata crea impreuna asa ceva, de dimensiunea si de durabilitatea volumelor care descriu marirea si decaderea Marelui Maestru al Tuturor Combinatiilor.
    Excentric un pic, dar nu suparator, sper: tot in acea vreme, pentru mine a fost greu si sa cred ca exista persoana reala Corneliu Vadim Tudor: desi ii citeam, cand si cand, articolele din ziare, am trait cu convingerea ca este un alter ego al lui Eugen Barbu, pana in ziua in care am vazut ca exista! Bine, el exista, dar chiar era un alter ego al lui Eugen Barbu, dar in sensul de epigon, iar nu de pseudonim. Ma rog, asa erau vremurile: EI ne minteau pe NOI, NOI nu i-am fi crezut pe EI, orice ar fi spus, cam asa cum bine sta scris in cartile cu Ostap Bender :)
    PS. Dintre toate confuziile mele de tinerete care sunt legate, cumva, de cele scrise mai sus, cea mai veche si cea mai grava, impardonabila, pesemne, persista: Platon este un pseudonim al lui Socrate sau Socrate este un personaj d-ale lui Platon? Chiar au existat amandoi? Glumesc, domnule profesor, e weekend si e soare, nu e noapte si nu e frig, seniori.
    Multumesc pentru articol. S-a spart gheata, domnilor jurati!

    • Mortar spune:

      domnule, nu exista nici un dublu sau triplu limbaj in Ilf si Petrov. cititi despre relatiile lor cu partidul si veti vedea. citit jurnalul lor american si veti vedea. cititi-le chestiile de jurnalism si veti vedea.

      ‘asa ceva nu se exista’ e doar in mintea dumneavoastra, pt ca sunteti neinformat si aveti o imagine partiala despre uniunea sovietica. va recomand sa cititi despre avantgarda sovietica din anii 20 si inceput de 30 (de la muzica, film, arhitectura, urbanism, pictura pana la literatura), si dezbaterile ideologice din interior si veti intelege contextul in care au scris Ilf si Petrov. da, se puteau scrie lucruri de genul asta atunci.

      • Corvus Corax spune:

        @Mortar.

        Stimate domnule Mortar,
        As vrea, daca se poate, sa incercati sa intelegeti doua-trei amanunte. Iata:
        1. Domnul Stanomir propune o cheie in care pot fi cititi cei doi. Intamplator, eu sunt de acord cu aceasta cheie, pentru mine e buna, pentru dvs nu e buna si nu sunteti de acord cu ea. Foarte bine! Avem lacate deosebite, deci. Suntem incuiati in mod diferit, asadar. Ce e rau in asta? Ca eu par (sau chiar si sunt) prost si neinformat? E treaba mea, imi permit sa ma fac de ras cand vreau eu si cum imi place mie, am acest drept. Sau nu?
        2. Fiind incuiati in mod diferit, e clar ca nu citim aceleasi carti, desi ele poarta aceleasi titluri, e limpede ca nu ne plac aceleasi femei, pentru ca, in vreme ce eu eu ma uit la ele din fata si sunt dezbracate, dvs le vedeti talpile, si alea acoperite de gumari, e de la sine inteles ca nu avem cum sa vedem aceleasi filme, fie si daca am merge impreuna la cinematograf, e lesne de prevazut si ca nu ne place aceeasi muzica samd, nu mai insist.
        3. Cam asa stand lucrurile, care e problema, in fapt? Obtuzitatea mea crasa? Stupizenia si ingustimea mea spirituala? Orbirea mea in fata unor evidente care dvs va sar in ochi etc? Chiar asa de-ar fi, nu e o problema a mea asta, oare? Nu e aceasta o grija a mea, in ultima instanta? Nu eu sunt cel care o sa moara prost?
        Stimate domnule Mortar, imi permiteti sa citesc ce si cum vreau eu, sa inteleg ce vreau sau ce pot eu din ceea ce citesc si sa scriu pe Contrubutors orice imi trece mie prin cap? Si sa existe numai in mintea mea orisice prostie, mai ales d-alea neinformate si d-alea partiale si d-alea cu girafe? Am voie, nu?

      • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

        Absolut de acord. Si eu am trait multa vreme cu impresia asta (citisem cartile integral pe la 16 ani). Dar recent le-am reparcurs si m-a apucat o scirba… Sa nu facem din cei doi niste eroi ai disidentei fiindca NU AU FOST. Singura lor calitate a constat in portiunile umoristice realmente valoroase pe care insa le-au inecat in frazeologia draga regimului. De altfel cine ar putea crede ca au criticat pe bune cind stim cum a fost torturat (psihic) Bulgakov ? Asa-i cu tinerii astia ce-si imagineaza ca pricep CUM a fost comunismul din trei carti si doua articole. Trebuie munca frate !

  4. Mark spune:

    Cine va finanteaza stimate profesor ? Contribuabilul roman :) ) Si atunci de ce ne insultati inteligenta ?

  5. cetitor ocazional de blog spune:

    articol de blog… pareri de bolg… ca pe net, asa…
    desi am ajuns intamplator pe acest blog, stiu ca am ras! sa vedeti si de ce: am citit articolul, apoi comentariile. si am o propunere: fara inflamari desarte, eu as incerca sa citesc comentariul semnat corvus corax, exact, dar exact prin prisma indicata de profesorul stanomir pentru ilf si petrov. cred ca e un exercitiu care merita facut. eu am ras tare de tot de cum rade ala de voi, inclusiv de autorul articolului. mie mi se pare ca, de fapt, toti de pe pagina asta sunt de acord ca nu sunt de acord cu d. stanomir, numai ca unii sunt mai subtili, altii mai repeziti, sa zicem, unii sunt ironici, iar altii sunt prea suparati ca sa aiba vreme de asa ceva. fara inflamari desarte, va rog. e o parere.
    despre articol in sine n-am ce zice, e o idee, dar nu stiu daca e buna sau rea. sincer sa fiu, mie nu-mi placea cum scriau aia doi si n-am mai avut chef sa-i mai citesc. mi se pareau niste proletcultisti mistocari si cam atata.
    o zi buna!

  6. Moș Ion Roată spune:

    Acum îmi dau seama de ce mi se părea cunoscut stilul noului PM !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)