Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Politicienii, intelectualii si tranzitia romanescasa

Vladimir Tismaneanu august 1, 2011 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
10 comentarii 3,915 Vizualizari

Care sunt mostenirile sistemului Iliescu si cum lupta fostul presedinte impotriva decomunizarii? De unde provine ostilitatea atator politicieni si oameni din presa in raport cu reformele initiate de Traian Basescu? Cine sunt prietenii si cine sunt inamicii unui autentic stat de drept? Ce rol joaca intelectualii in actualele “razboaie culturale”?  Cine si in ce scop a lansat formulari tendentioase gen “intelectualii lui Basescu”? Ce rol detin personalitatile politice in comunism si post-comunism? A aparut in revista “VIP” un interviu in care ma refer pe larg la unele dintre aceste teme intens dezbatute in ultimele luni, ori, mai bine spus, in ultimii ani. Dezvolt in acest interviu, raspunzand pertinentelor intrebari ale Ancutei Balan, idei din volumul de dialoguri cu Mircea Mihaies, “O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu”, aparut in iunie 2011 la editura Curtea Veche. Raspund pe baza propriei mele experiente, ca si pe baza celei a prietenilor mei de valori si idei, ca sintagma “intelectualii lui Basescu” este una lipsita de orice temei, o malitioasa nascocire propagandistica menita sa delegitimeze eforturi oneste de constructie culturala si morala si sa demonizeze niste oameni care nu inteleg sa cedeze presiunilor celor care se cred posesorii unici ai unui adevar pur, integral, definitiv si imaculat.  Aceasta sintagma a fost de fapt pusa in circulatie in zona voiculesciana — va mai amintiti despre texte cu titluri gen “Trompetele prezidentiale” in “Jurnalul National” in care erau “infierati”, in 2007, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, H-R. Patapievici, Traian Ungureanu, Teodor Baconschi, Catalin Avramescu si subsemnatul? Nu mai vorbesc despre enormitatile lansate la adresa “minoritatii fascistoide” (Gabriel Liiceanu, Mircea Cartarescu, H.-R. Patapievici, Mircea Mihaies etc) de catre un Adrian Severin ori Bogdan Olteanu…

In consonanta cu vadimii, badeagazii si ciutacii acestei lumi, formularea a fost jubilatoriu preluata si intretinuta cu maligna patima de diversii jurnalisti cu instincte de procurori, de unii obositi pamfletari reciclati si, fara intrerupere, de vasalii trusturilor de presa specializate in mineriade mediatice. Mai nou, dl Stelian Tanase deplange “ratacirile”acestor intelectuali “naivi si sentimentali”. Bine macar ca nu vorbeste de “pupinism” , “oportunism pentru eternitate” si “sinecurism” (ma rog, chestie de copyright). Corolarul acestei sintagme este afirmatia fostului presedinte Emil Constantinescu ca acei intelectuali care nu accepta sa intre, alaturi de el, de Mugur Ciuvica, de Zoe Petre, de Crin Antonescu  etc, in corul demolator, au “suflete de sclavi”. Iata mai jos un fragment din  interviu si prezentarea facuta de VIP.

“Am relatii cordiale cu numerosi politicieni, in special din zona  centru-dreapta, de la Valeriu Stoica si Radu F. Alexandru la Teodor  Baconschi, Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu si Traian  Ungureanu.  In zona liberala ii cunosc bine pe Andrei Marga si pe  Eduard Hellwig. In PSD am mai putine cunostinte, din ratiuni ce pot  fi lesne intelese. Il cunosc bine pe Mircea Geoana, inca din  perioada cand era ambasador la Washington. In UDMR ii cunosc pe  Kelemen Hunor, Bela Marko, Peter Eckstein, Gyorgy Frunda. Ii cunosc  personal pe toti presedintii Romaniei post-comuniste, precum si pe premieri, de la Petre Roman si Theodor Stolojan la Emil Boc. Ca  analist al tranzitiei si al democratizarii, este normal sa intretin  aceste relatii. Cu Ion Iliescu am facut o carte de dialoguri in 2004, am fost insa intotdeauna un critic al autoritarismului  fesenist si al formatiunilor succesoare dominate de el. Dintre  politicienii influenti si activi, Ion Iliescu este cel mai acerb  adversar al decomunizarii din Romania de azi. O spun in deplina cunostinta de cauza”.

http://www.revistavip.net/\

Politolog consacrat, Vladimir Tismaneanu a reusit sa devina intr-o perioada scurta de timp, dupa contributia sa la raportul final al Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste prezentat in Parlamentul Romaniei, tinta a numeroase atacuri din partea unei parti a opiniei publice romanesti. In interviul pe care ni l-a acordat si pe care il puteti citi integral in numarul de luni al revistei VIP, Tismaneanu a declarat, printre altele, ca expresia “intelectualii lui Basescu” este o creatie strict propagandistica. De asemenea, dintre membri clasei conducatoare din perioada comunista l-a  numit pe Nicu Ceausescu, despre care a declarat ca: “Nu cred ca Nicu a inteles vreodata exact natura criminala a sistemului cu care s-a identificat”. Acuza vadimizarea unora dintre intelectualii romani in ultimii ani si vorbeste despre oamenii politici din Romania cu care are o buna relatie, printre care Valeriu Stoica, Radu F. Alexandru, Teodor Baconschi, Andrei Marga si Kelemen Hunor, dar si despre aliantele stranii care duc la absenta unei atitudini ferme din partea multor personalitati de pe scena publica, iar pe Ion Iliescu il considera cel mai important adversar al decomunizarii din Romania. Un interviu care ne ajuta sa intelegem mai bine ascensiunea si caderea comunismului in Romania, dar si perioada de tranzitie pe care a traversat-o societatea romaneasca, acesta fiind si subiectul celei mai recente carti pe care o semneaza impreuna cu intelectualul timisorean Mircea Mihaies: “O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. Bască ilie spune:

    Cea mai mare și inepuizabilă moștenire a sistemului Iliescu este emanația eșaloanelor, aflate în așteptare embrionară pentru naștere succesivă din aceeași legătură ombilicală. De aici vine și ostilitatea: sunt puși în postura ingrată de a-și nega originea din mama lor de hoți multipleți (!)

  2. Ramstein spune:

    @V.Tismaneanu – “sintagma “intelectualii lui Basescu” este una lipsita de orice temei, o malitioasa nascocire propagandistica menita sa delegitimeze eforturi oneste de constructie culturala si morala si sa demonizeze niste oameni care nu inteleg sa cedeze presiunilor celor care se cred posesorii unici ai unui adevar pur, integral, definitiv si imaculat”

    … eforturi oneste ce au fost cu promptitudine recompensate de acelasi regim Basescu (de obicei, recompensele incep cu litera “i”, fie ca este vorba de ICR, fie de IICCMER…). Pentru ca aceia care depun eforturile oneste cu pricina sa poata suporta mai usor “presiunile”, in conditiile unui confort fara… efort.
    Dar, trecand peste problema asta a “efortnicilor”, ramanem cu marile indoieli in privinta “reformele initiate de Traian Basescu”

  3. Marius Bostan spune:

    iliescul, ian 2010: “Eu cred ca stalinismul nu poate fi considerat orientare de stanga. Socialismul de tip sovietic a fost de fapt, in esenta lui, un capitalism de stat cu ambalaj socialist. […] Revolutia din 1989 a fost nu o revolutie anti-socialista. Cine a fost factorul motor in Revolutie? Pai comunistii. Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenti in acest proces. Factorul social de baza – muncitorimea.”

    http://inliniedreapta.net/insemnare/muzeul-comunismului-si-indignarea-iliescului/

  4. Timisorean spune:

    ” Cu Ion Iliescu am facut o carte de dialoguri in 2004, am fost insa intotdeauna un critic al autoritarismului fesenist si al formatiunilor succesoare dominate de el”

    Cred ca se impune sa aducem aminte cititorilor ca din punct de vedere juridic PDL este in proportie de cel putin 75% fostul FSN. De assemenea, sa ne aducem aminte ca PDL a facut parte pana in 2005 din Internationala Socialista, iar peste noapte, precum un acar bolsevic, a schimbat brusc macazul si s-a transformat intr-un partid de dreapta. Domnule Tismaneanu, cu tot respectul, dar persoanele nominalizate de dumneavoastra in zona de centru-dreapta sunt de fapt intr-o zona foarte rosie. Daca nu credeti, va rog sa analizati masurile economice luate de guvernele Boc (adica de PDL) si veti constata masuri de stanga in proportie de 75% (de exemplu: marirea TVA, impozitarea pensiilor etc… si mai nou ideea PSDista a economatelor).
    Ca sa ma exprim mai plastic … I.C. Bratianu probabil ca se zvarcoleste in mormant afland ca indivizii enumerati mai sus reprezinta dreapta romaneasca.

    In speranta ca veti “autoriza” si punctul meu de vedere… va multumesc.

    • Radu D. L. Popescu spune:

      Dar, dragutule timisorean, crezi ca doarme mai linistit daca-i stie pe liberali aliati cu comunistii?

      • Petronius. spune:

        Stimate Domn, a presupune apriori ca PSD inseamna comunism, inseamna a propune ca singura solutie logica PDL-ul. Sunt sigur ca nu toti sunt chiar atat de naivi.

        Efortul Domnului Tismanenanu de a il infiera pe Iliescu si PSD-ul cu fiecare ocazie face parte din lupta politica a PDL-ului pentru a se mentine la putere. Chiar daca PNL inseamna dreapta politica intr-o mult mai mare masura decat PDL (cititi si alte comentarii), totusi acesta este asimilat comunistilor … perfect absurd nu-i asa ?!

        Faptul ca PNL s-a aliat cu PSD nu inseamna deloc renuntarea la principiile liberale. Acest gest politic reprezinta intelegerea raului personificat de Basescu (si famiglia), Udrea, Ridzi, Placinta si asa mai departe. La fel cum prea mult timp la putere PSD-ul a generat coruptie endemica, la fel si PDL-ul a dat nastere unei mafii bine organizate pentru jefuirea banului public.

        Dupa atatia ani de dezastru PDL, Domnul Tismanenanu critica in continuare opozitia … Daca asta nu este absurd, atunci nu stiu ce este mai ridicol ! … Domnul Tismaneanu se face ca nu stie cine a fost Basescu, se preface ca nu stie ce trebuia sa faci pentru a fi capitan de nava, se face ca nu stie cu cine trebuia sa lucrezi ca sa ai functiile pe care Basescu le-a avut.

        Domnul Tismaneanu se face ca nu vede grotescul trimiterii beizadelei prezidentiale in Parlamentul European, se face ca nu vede afacerile veroase ale fratelui prezidential, se face ca nu vede averea ficei prezidentiale, care creste nestavilit … Problema Domniei sale este ca “Iliescu se opune decomunizarii” … hai sa fim seriosi !

        Ei bine, situatia cumplita in care a ajuns a facut ca liberalii, in foarte marea lor majoritate, sa accepte alianta cu socialistii impotriva mafiei fara culoare politica, numita PDL.

        Astept si eu cu nerabdare separarea socialistilor de liberali si alternanta democratica la putere a acestor doua curente politice, fara aberatii de tipul PDL-ului.

        • Radu D. L. Popescu spune:

          Si mai Stimate Domn,

          am crezut ca era evident ca intrebarea mea era pur retorica. Va rog sa imi numiti in ziua de astazi un partid care respecta vreo doctrina, in afara de cea a binelui personal si al luptei pentru ciolan.

          Am ajuns atat de jos incat clasa politica este, in proportie de 80% compusa din infractori inca neprinsi.

          Chiar si cand zic comunisti, nu ma refer la acei oameni care au aceea orientare si care chiar cred in principiile lui Marx, ci la o categorie de smecheri care au profitat din plin de privilegiile sistemului trecut.

          Si daca vorbim de mafiile care jefuiesc banul statului, sa ne fie cu iertare dar marii maestrii raman totusi cei de la psd in frunte cu acel diabolic adrian nastase. pdl-istii sunt doar ucecnicii lor.

          • Timisorean spune:

            Stimate domn,

            Intrebarile dumneavoastra “retorice” precum si celelalte posturi va tradeaza apartenenta politica portocalie. In cazul in care traiti in strainatate as putea sa va acord circumstante atenuante dar in cazul in care traiti in Romania si afirmati ca PDListi sunt doar ucenicii PSD in materie de furturi atunci dati-mi voie sa va acuz de rea-credinta.
            PDL reprezinta cea mai de jos sleahta politica ce ne-a condus in ultimii 20 de ani atat din punct de vedere intelectual cat si economic si social. Ma intreb cum va simtiti sa stiti ca sunteti condus de un Igas sau Ialomiteanu…
            Domnul meu, probabil ca exprimarea mea plastica din postul anterior a fost prea blanda: daca acestia sunt reprezentantii dreptei romanesti atunci IC Bratianu este ventilatorul Raiului.

            Va multumesc si va asigur draga domnule ca fiecare primeste precum da.

  5. tibi spune:

    Marii fizicieni au elaborat teoriile fizicii in urma unor experimente.Lor nu le-a fost nici rusine,nici lene nici sila si nici teama sa puna mana si sa se implice in orice activitate care sa slujeasca interesului lor de a-si vedea materializate ideile.
    Inginerii,arhitectii,inventatorii supervizeaza pana la detaliu materializarea marilor lor proiecte ingineresti.
    Medicii nu concep sa nu puna mana atunci cand e nevoie.Orice mare diagnostician a trecut si trece mereu prin purgatoriul practicianului.
    Dar,toti acestia nu sunt intelectuali.Sau,nu sunt considerati intelectuali.Intelectul lor nu se ridica la nivelul intelectului intelectualilor.
    Intelectuali sunt acei care isi pun la contributie doar intelectul.
    Pentru marii intelectuali conteaza si importa doar sa emita idei,sentinte,opinii,interpretari ale fenomenelor din jurul lor.Materializarea ideilor lor sa o faca altii.Ei sunt intelectuali si nu se coboara asa jos.
    Stiintele sociale si politice sunt un exemplu clar de manifestare a conceptiilor intelectualiste.
    Aceste stiinte nu coboara atat de jos incat sa cuantifice conceptele cu care opereaza.
    Profesionistii stiintelor sociale sunt intelectuali. Ei ne explica la infinit pe blogguri, siteuri, forumuri care este realitatea sociala,o interpreteaza,o critica sau o lauda.
    Ei scriu biblioteci intregi despre ce a fost,ce este si cum ar trebui sa fie.
    Ei fac ratinguri la toate televiziunile cu comentariile si opiniile lor.
    Dar nu doresc sa materializeze chiar ei ideile lor.Ei sunt intelectuali.
    Societatea romaneasca dar si societatea umana in general este in situatia ingrata in care este in principal din cauza lipsei de responsabilitate si implicare a intelectualilor.

    • Radu D. L. Popescu spune:

      He,he ai dreptate!

      pe mine ma amuza si mai tare cum unii dintre filologi monopolizeaza cultura (vezi Manolescu cu emisiunea lui “profesiunea mea cultura”) ca si cum in afara de literatura nu mai exista si alt gen de cultura, tehnica, matematica , geografica, artistica…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)