De mai bine de 50 de ani, Pinacoteca Municipiului Bucureşti, înfiinţată în anul 1933 în Casa Amiral Vasile Urseanu şi îmbogăţită ulterior cu o parte din patrimoniul naţionalizat al Muzeului Anastase Simu, nu are un sediu propriu, funcţionând practic doar pe hârtie. Deşi orice municipalitate din lume, şi cu atât mai mult municipalitatea unei capitale europene, s-ar grăbi să valorifice expoziţional această importantă colecţie de artă acumulată de-a lungul timpului, singura organizaţie preocupată de soarta Pinacotecii Bucureşti pare să fie Fundaţia Centrul Cultural Artsociety. Astfel, începând cu anul 2009, Fundaţia Artsociety a oferit Pinacotecii un spaţiu temporar de expunere în Palatul Cesianu-Racoviţă, scoţând astfel din nou la lumina zilei mai multe opere de artă românească modernă care au fost ferecate de decenii în depozite improprii. În data de 10 iunie, de ziua alegerilor locale, Fundaţia Centrul Cultural Artsociety încearcă să atragă din nou atenţia asupra dezinteresului autorităţor bucureştene privind colecţia de artă a oraşului, anunţând organizarea unei urni simbolice de vot în faţa Bibliotecii Centrale Universitare la care cetăţenii Bucureştiului sunt chemaţi să solicite viitorului primar construirea sau atribuirea unui sediu Pinacotecii Muncipale.
Deşi sunt puţine şanse ca chestiunea să îşi găsească o rezolvare în perioada imediată, acţiunea Fundaţiei Centrul Cultural Artsociety contribuie neîndoielenic la sensibilizarea opiniei publice şi, prin urmare, ea poate crea masa critică necesară pentru a forţa politicienii din Bucureşti, de regula indiferenţi cu privire la dimensiunea culturală a oraşului, să ia măsuri adecvate privind restaurarea Pinacotecii Muncipale. Cu această ocazie, ar trebui să se insiste asupra faptului că viitorul sediu al colecţiei de artă publică a oraşului nu trebuie să restituie doar un spaţiu expoziţional locuitorilor capitalei, ci şi o parte din memoria şi patrimoniul arhitectural al Bucureştiului. Din acest punct de vedere, cea mai potrivită soluţie privind viitorul sediu al Pinacotecii Muncipale este reconstruirea Muzeului Anastase Simu, o clădire unicat a oraşului, demolată de regimul comunist în anul 1960, sub pretextul sistematizării zonei centrale, unde de altfel aceasta a funcţionat după ce Casa Amiral Urseanu a fost rezervată în totalitate muzeului de astronomie.
Construit în anul 1910, sub formă de templu antic grec de către colecţionarul şi mecena Anastase Simu, originar din Brăila, Muzeul Simu, donat de proprietar municipalităţii în anul 1927, se afla pe actualul bulevard Magheru, în faţa magazinului Eva, şi deţinea o bogată colecţie de artă românească şi europeană, care a fost împărţită după demolare între Muzeul Naţional de Artă şi Pinacoteca Municipală. Din punct de vedere istoric şi arhitectural, clădirea Muzeului Simu reprezintă, aşadar, spaţiul cel mai potrivit pentru a adăposti Pinacoteca Bucureşti, iar refacerea sa ar constitui, în acelaşi timp, o restitituţie fundamentală pentru memoria culturală a unui oraş mutilat de vitregiile istorice, o restituţie care s-ar înscrie într-o tendinţă urbanistică europeană caracteristică şi altor oraşe desfigurate arhitectural de regimul totalitar, exemplul cel mai notabil fiind reconstruirea fostului Palat Regal, Staadschloss, din Berlin. Chiar dacă terenul din faţa magazinului Eva nu mai permite probabil refacerea clădirii pe amplasamentul originar, reconstruirea Muzeului Simu pe un alt amplasament din centrul vechi al Bucureştiului, în prezent invadat de turnuri de sticlă, ar trebui să constituie obiectivul urmărit atât de bucureştenii preocupaţi de restaurarea Pinacotecii Muncipale cât şi de bucureştenii preocupaţi de conservarea patrimoniului urban şi a memoriei culturale a Bucureştiului în general.
Initiativa este laudabila. Aveti in vedere si pasii concreti urmatori acestei foarte idei?
Solutia propusa mi se pare ingrozitoare. V-am lasat un raspuns ceva mai detaliat aici: http://mindporn.org/povestiri/pinacoteca-bucuresti/
E ironic ca cineva cu un blog intitulat „mindporn” vorbeste de kitsch cand vine vorba de reconstruirea unei cladiri, cum s-au reconstruit si altele in multe locuri…Nu mai zic de aberatii cum ca ar trebui ceva demolat, cand sunt atatea pajisti si spatii virane cu caini vagabonzi chiar in zona centrala a Bucurestiului. Asta e nivelul „mindporn” din Romania!…si ca sa fie „pornografia” si stupiditatea completa si fudula nu ai uitat sa sugerezi in mod imbecil o idealizare a interbelicului care ar inseamna atractii fasciste!…
Salut, Tom.
Nu ai inteles nimic, si te invit sa mai faci un mic efort. In articol, spre sfarsit, trimiteam catre alt articol in care discutam problema memoriei si raportarea trecutului la prezent. Sa refaci ceva ca si cum nimic nu s-a intamplat se bazeaza pe jocul cu istoria & memoria practicat de ideologiile totalitare. In momentul de fata, faptul ca Muzeul Simu a fost distrus are o semnificatie foarte mare, reprezinta destinul cladirilor distruse de un regim criminal, si ar merita un monument interactiv, contemporan, care sa aminteasca cele petrecute si generatiei prezente. Reconstructia ca-si-cum-a-fost-acolo-dintotdeauna perverteste insasi ideea de memorie si tot ce a urmat. De interbelic nici nu mai reiau, iti recomand Barbarii de Alessandro Baricco pentru o viziune asupra nostalgiei, iar pentru partea fascista a problemei, tot la un nivel general, iti recomand articolul Ur-fascism al lui Umberto Eco, sa vezi legatura dintre nostalgie, anti-modernism si fascism (inteles ca sinecdoca pentru regimuri totalitare). Ar mai fi si Milan Kundera pentru kitschul totalitar, o prezentare extrem de puternica a artei sub totalitarism si ideologia kitschului (in Insuportabila usuratate a fiintei).
Iti mai las si doua lecturi de pe blogul al carui nume ti-a transgresat viziunea morala:
http://mindporn.org/art-is-porn/morala-totalitara-kitschul-fascist-ieri-azi/
http://mindporn.org/estetica-si-filosofia-artei/internetul-si-pudibonderia-ideologia-kitschului/
Si putina filosofie, daca nu e cu suparare:
http://mindporn.org/estetica-si-filosofia-artei/kitsch-si-gurmanderie-estetica/
Mi-ar placea sa-ti aud parerea dupa recomandarile facute.
Toate cele bune!
Bogdan,
Trezeste-te la realitate si nu mai scrie enormitati din astea cu referinte docte pe care nu le pricepi! E vorba de reconstruirea unui imobil potrivit pentru un muzeu de arta clasica moderna, care a functionat ca muzeu si care e potrivit ca muzeu! Afla ca nu e primul caz din Romania de reconstruire a unei cladiri (nu mai vorbesc de Germania, Franta etc – pe scara industriala!), numai ca unele s-au facut in mod realmente kistch – vezi Ateneul de sticla si coloane clasice din Giurgiu. In orice tara din lume un Muzeul de Arta Moderna are o cladire relativ clasica ca forma, nu o chestie din sticla – du-te la Muzeul de Arta Contemporana din Casa Poporului, ca sa vezi efectiv kistch din sticla plus beton, ca si la noua Biblioteca Nationala! In mintea ta orice nu e de sticla e „kitsch” si orice nostalgie e „fascism”. Daca ar gandi lumea ca tine orice cladire cu elemente clasice din SUA sau din alta parte construit astazi e kitsch, un cuvant pe care nu il intelegi degeaba trimiti la Kundera. Kistch inseamna ceva pretentios si neportivit, fasl, cu continutul – kistch ar fi tocmai un sediu patrat si fad de sticla, adica o cladire de birouri de tip uzina, i.e. „arta” contemporana, pentru tablouri de Tonitza! In sfarsit, ideea ca orice referire la o epoca enorm de complexa si de bogata cultural ar insemna ‘fascism” e o imbecilitate enorma! In mintea ta, un individ care isi face o vila toscana azi in italia ar fi un „kistch” Lorenzo di Medici, iar unul care isi face o vila wittgensteriana ar fi un „hitlerist”! – Ai o gandire superficiala, monodimensionala, ideologica si efectiv fascist/comunista inversata! crede-ma. Cat despre monumente pentru cladiri disparute, rar am auzit, se pune o placa memoriala sau ceva de regula.