Episodul I. Ce propun partidele pentru sectorul energie?

Odată cu eşecul puciului parlamentar de vară, se intră direct ȋn campania pentru alegerile din 9 decembrie. Statul de drept şi independenţa justiţiei – miza reală a Războiului de Şapte Ani declanşat de ruptura ȋn sânul Alianţei DA – rămân priorităţi majore. Dar e nevoie să se discute şi alte teme importante, de policy, ȋn această campanie, teme complet ignorate până acum.  De pildă, ce propun partidele pentru sectorul energiei?

Pe scurt, noi vedem așa:

• USL e restantă la orice temă de guvernare, ocupată fiind cu bătălia politică după preluarea puterii. Curăţarea Hidroelectrica de contracte păguboase e un pas, dar ea nu ţine loc de strategie energetică integrată
• Opoziţia de dreapta – ȋn forma PDL sau umbrelă – nu pare capabilă să pună nici o temă de policy pe agenda publică; sau atunci când o face, ca ȋn energie, reiterează vechile erori.

După preluarea puterii guvernul Ponta a fost complet lipsit de o agendă de policy, deşi majoritarea parlamentară i-ar fi permis să pună ȋn practică orice politică sectorială ar fi dorit. Războiul politic pentru suspendarea preşedintelui Băsescu a reprezentat prioritate absolută. Singura orientare – şi aceea vagă – a reprezentat-o menținerea acordului cu FMI şi lista de măsuri moştenită de la guvernele anterioare, iar partea plină a paharului este că, până la rectificarea bugetară, nu s-au ȋnregistrat derapaje substanţiale faţă de promisiunile cuprinse ȋn acord.

Guvernul: semnale contradictorii

Raza de speranţă a reprezentat-o pasul surprinzător şi riscant de a pune Hidroelectrica ȋn insolvenţă pentru a permite, dacă este să luăm de bună intenţia anunţată, curăţarea ei de contracte păguboase ce i-au grevat profitabilitatea ȋn ultimii zece ani. Până acum lucrurile s-au derulat bine, ȋnsă dată fiind experienţa deceniului trecut, trebuie să rămânem vigilenţi pentru a detecta la timp dacă nu există cumva o agendă ascunsă a acestei restructurări neortodoxe – de pildă, împărțirea unor hidrocentrale sau a altor active valoroase la creditorii care au de recuperat vreo 2,5 miliarde de lei cu scadență de sub un an.  Un risc e acela ca “băieții deștepți” să cumpere datoria băncilor și să ceară plata imediată a datoriei, de aceea sperăm să vedem cât mai curând lista completă a tuturor celor 839 de creditori pe care îi are compania.

In plus, Hidroelectrca e doar una dintre cele câteva duzini de companii publice a căror reformare şi eficientizare a fost veşnic promisă partenerilor internaţionali, dar care nu s-a realizat niciodată până acum. Dimpotrivă, zilele trecute guvernul a apelat din nou la metoda “reeşalonării datoriilor” pentru doi dintre marii şi veşnicii datornici la buget, anume CFR SA şi CFR Marfă, plus, pentru notă de culoare, TVR; ca să nu mai spunem de Termoelectrica, care acum conține numai găurile negre din sistem, dar pe care sub nicio formă nu reușim s-o băgăm în faliment de mai bine de un deceniu, spre deosebire de Hidroelectrica. Schimbarea de viziune faţă de ȋnceputul anilor ’90 este practic inexistentă.

La fel, politica privind explorarea gazelor de șist rămâne total netransparentă.  Înainte de preluarea puterii, USL și-a făcut campanie din blocarea exploatării gazelor de șist.  După amenințarea cu un moratoriu, respins în Parlament printre alții tocmai de cel care l-au propus, în continuare nu se discută nimic despre o politică în acest domeniu, pro sau contra, deși gazul convențional mai ține vreo 15 ani, Nabucco nu se construiește prea repede, și vom rămâne dependenți de gaz rusesc dacă nu găsim rapid o alternativă.

Tot în lunile acestea ar fi trebuit să se negocieze noul sistem de impozitare a hidrocarburilor cu Petrom, pentru a împărți profiturile suplimentare rezultate din liberalizarea prețului la gaz și pentru a compensa faptul că redevențele pentru petrol sunt mici după orice standard, însă discuțiile practice bat pasul pe loc de la schimbarea de guvern din mai.

Opoziţia de dreapta: aceeaşi Mărie; şi nici măcar altă pălărie

De partea cealaltă, opoziţia de dreapta, aflată aparent ȋn plin proces de coagulare politică, nu pare ȋn stare să propună teme de policy pe agenda publică de discuţie, fiind complet la remorca evenimentelor. Singura ieşire ȋn public mai structurată pe subiectul energie a venit din partea fostului ministru Videanu, iar ȋn lipsă de altceva suntem siliţi să considerăm că până una, alta aceasta e poziţia oficială a PDL sau alianţei ȋn curs de constituire.

Problema este că atât prin persoana sa, cât şi prin ideile exprimate, opoziţia de dreapta pare să ȋşi asume bagajul politicilor energetice greşite din perioada 2009-2011. Anume:

• Ȋn acea perioadă s-a dat o ordonanță de urgență cu principal beneficiar dl. Ioan Niculae (Interagro), anume aceea cu gaz ieftin pentru marii consumatori industriali, ordonanță care în 18 luni se pare că l-a îmbogățit cu vreo 400 milioane Euro pe dl Niculae, sărăcind în același timp pe EON și GDF cu suma respectivă. Desigur, EON și GDF își vor recupera de la noi banii ăia până la urmă, în sumă de două Catedrale ale Mântuirii Neamului, chit că pentru asta vor trebui să ajungă la tribunalul internațional cu statul român. Averea lui Niculae a crescut de la vreo 6-700 milioane Euro la 1,1-1,2 miliarde în aceeași perioadă, 2009-2010.
• S-a blocat orice investiție în energie pentru câțiva ani prin ideea stupidă, dăunătoare pentru siguranța energetică a României, de a înființa „campionii integrați în energie”. Ideea asta au avut-o și alții ȋnainte, dar nimeni n-a luptat mai mult pentru ea decât ministrul Videanu ȋn timpul mandatului său. Faptul că nu s-a făcut timp de 4 ani (2007-2011) nici o investiție nesubvenționată în sectorul electricitate înseamnă că de la anul s-ar putea să ȋncepem să avem şi noi căderi de curent mai dese, precum ȋn statele sărace energetic din Balcani.  Iar investiții nu s-au făcut pentru că nimeni n-avea curaj să vină aici să concureze cu doi mamuți de stat concentrând 92% din “piață” și jucând după cu totul alte reguli decât cele din economia de piață.
• Cu atât mai mult cu cât vom continua să ȋncurajăm pe băieții veseli cu proiectele de regenerabile, care produc intermitent, să continue să investească şi mai mult în dezechilibrarea sistemului naţional. Nu s-a spus public, dar era să avem încă de anul ăsta un blackout prin mai, din cauza moriștilor de vânt și a unei variații a producției de la 0 la aproape 1000 MWh și înapoi în câteva ceasuri, într-o perioadă în care capacitatea Hidroelectrica de a răspunde la variații era serios afectată de secetă.
• N-are rost să reluăm aici toată povestea campionilor integrați; rapoartele noastre din anii trecuţi au arătat de ce asta e o idee contraproductivă. Cert e că Banca Mondială, Comisia Europeană, FMI, Fondul Proprietatea, sindicatele Hidro, Consiliul Concurenței şi toți experții independenți au explicat de ce lucrurile stau aşa: ideea avea ca scop real desființarea concurenței și a bursei OPCOM, ascunderea contractelor cu băieții deștepți și întreținerea pe spinarea Hidroelectrica a centralelor termo ineficiente și căpușate de minerit – și, desigur, a căpușelor minelor (pentru cine nu știe cum se fură din minerit, amintiţi-vă de cazul Manțog, unul din liderii regionali ai PDL săltaţi de DNA).
• S-au prelungit contractele cu băieții deștepți, crescându-se ușor prețurile, dar prelungindu-se mult mai mult termenele, din 2014 până în 2018, și astfel asigurându-se că pierderea totală pentru Hidroelectrica în beneficiul căpușelor crește.

Efectele acestor politici în 2009-2010 au fost catastrofale, blocând toate proiectele de investiții în sectorul energiei electrice pentru mulți ani de acum înainte. În final, aplicarea ideii campionilor integrați a fost ȋmpiedicată de un proces pierdut definitiv și irevocabil în fața Fondului Proprietatea sau Hidrosind. Toată lumea bine intenționată a jubilat atunci, „felicitând Guvernul că a renunțat odată pentru totdeauna la campionii integrați”. Drept dovadă, vezi scrisorile de intenție ale FMI și toate documentele despre energie scrise de Banca Mondială din 2011 încoace, ce ȋndemnau Guvernul să termine odată cu ideea asta aberantă și cu tentativele de a merge înainte cu tot soiul de tertipuri în ciuda sentinței judecătorești definitive.  A veni acum să repui pe tapet aceleaşi politici, care ȋn nici un caz nu sunt ȋn linie cu agenda europeană de integrare şi eficientizare ȋn energie, ci mai curând ȋn spiritul autarhiei naţionale păguboase, susţinute de aceiaşi actori ca purtători de mesaj, constituie un debut catastrofal de campanie pentru o opoziţie care vrea să convingă lumea că se află ȋn faţa unui nou ȋnceput.

Așteptăm în schimb idei noi la problemele de azi: cum văd puterea și opoziția regimul de impozitare a hidrocarburilor?  Dar gazul de șist?  E nevoie de o schimbare de politici pentru energia regenerabilă?  Ce facem cu liberalizarea pieței, dar cu eficiența energetică?  E timpul pentru mai puțin populism și ceva mai multă guvernare.

Policy Brief no. 9 al EFOR, de Otilia Nuțu și Sorin Ioniță