Home » Dezbatere »Politica & Doctrine » Citesti:

…Marea prestidigitatie ideologica

Alin Fumurescu aprilie 17, 2011 Dezbatere, Politica & Doctrine
7 comentarii 2,666 Vizualizari

…oarecum in completarea textului scris, ca de obicei, cu nerv, de Dragos Paul Aligica despre un posibil nou Nou Partid creat pe nucleul a doua personaje – Dinu Patriciu si Valeriu Stoica – reiau mai jos un text publicat initial in 2009. Se spune ca unele texte isi pastreaza actualitatea. Altele, inclin sa cred, devin chiar mai actuale decat atunci cand au fost scrise.

Marea prestidigitaţie ideologică

Postat la 1 Decembrie 2009 in Politică internă

..tare mi-e treamă că trăim, fără să realizăm, o manipulare de proporţii, prea ocupaţi cum suntem pentru moment, cu bătălia dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Suntem, cum s-ar spune în limbajul iluzioniştilor, misdirecţionaţi: stăm cu ochii aţintiţi pe jocul de sunet şi lumini pentru fotoliul de la Cotroceni, când adevărata miză e în cu totul altă parte. Nu ne dăm seama şi pentru că manipularea e în văzul lumii, nu se ascunde nici la Grivco şi nici în birourile mogulilor. Dimpotrivă. Se petrece la lumina reflectoarelor, dă interviuri, organizează conferinţe, scrie articole. O conspiraţie, oricât de malefică, poate fi, la o adică, neutralizată prin expunere publică. Un tiran, oricât de diabolic, poate fi, în ultimă instanţă, detronat. Un rege, după cum constata Alexis de Tocqueville în faimoasa Democraţie în America, are în definitiv o singură viaţă. La fel ca şi Ceauşescu. Opinia publică, însă, nu poate fi executată la Târgovişte.

de Alin Fumurescu

Or, taman opinia publică este întreaga miză a manipulării – victimă şi călău deopotrivă, lucrată de la ambele capete. Într-un colţ al ringului (culoarea o alegeţi dumneavoastră, oricum nu are mare importanţă), maestru de ceremonii este Valeriu Stoica. Auto-declarat şi recunoscut drept unul dintre ideologii cei mai redutabili ai dreptei, fostul preşedinte al PNL nu şi-a ascuns niciodată, spre meritul său, agenda politică – ba, dimpotrivă, a predicat-o de câte ori a avut ocazia, pe diferite canale. De dragul conciziei, putem enumera principiile de bază:
1. simplificarea scenei politice la două mari partide – unul de stânga, celălalt de dreapta, care să alterneze, disciplinat şi eficient, la guvernare (eficienţa guvernării e un concept cheie al acestei abordări);
2. votul uninominal fără redistribuiri (FPTP – first past the post), ca precondiţie a punctului 1;
3. republica prezidenţială – din nou, justificată în numele aceleiaşi eficientizări a actului de guvernare;
4. apelul frecvent la „popor”, prin referendumuri, consultări populare, mitinguri de suport etc., ca modalitate de scurtcircuitare a clasei politice.

În celălalt colţ al ringului, teoreticianul-şef e Dinu Patriciu. Declarat libertarian şi pragmatist, omul de afaceri pare a avea o viziune la polul opus celei promovate de Valeriu Stoica, deşi, aparent paradoxal, amândoi se revendică de la o ideologie de dreapta:
1. întărirea rolului parlamentului, prin formarea unei republici parlamentare;
2. transformarea funcţiei prezidenţiale într-una onorifică (preşedintele ar urma să fie ales de către parlament şi ar îndeplini o funcţie asemănătoare preşedintelui Germaniei);
3. reducerea drastică a numărului de funcţionari publici şi transformarea celor rămaşi într-o armată de profesionişti;
4. transformarea, după acelaşi model, a clasei politice într-o clasă de politicieni profesionişti; blocajele politice ar fi astfel eliminate, eventualele disupte s-ar rezolva la masa negocierilor, ca între „profesionişti”;
5. eventual, într-un viitor mai îndepărtat (nu poţi cere miracole în trei zile), privatizarea justiţiei.

În ce constă prestidigitaţia?
În faptul că, în ciuda diferenţelor de abordare, ambele modele propuse urmăresc acelaşi scop final: „eficientizarea politicii”, prin abordarea ei cu mijloacele ecoomicului. Şi într-un caz, şi în celălalt, rolul cetăţeanului e redus la cel de pasiv beneficiar al unor măsuri luate la mare distanţă, de o sferă distanţată (şi distantă) de sfera cetăţeanului. E aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

În scenariul propus de către Valeriu Stoica, deşi aparent cetăţeanul e consultat la fiecare pas, rolul său rămâne, esenţial, unul pasiv: nu participă la dezbatere, nu poate propune soluţii, poate răspunde doar prin „da” sau „nu” la întrebările gata formulate de către alţii, precum la sondajele de opinie. (Există o întreagă literatură de specialitate pe tema manipulării prin sondaje şi „consultări populare”.) Stimularea capacităţilor democratice ale cetăţeanului „de rând”, încurajarea abilităţii de a raţiona nuanţat, de a înţelege poziţii diferite şi de a căuta, în comun cu alţii, soluţii – toate ingrediente esenţiale pentru „educarea democraţiei” (Tocqueville, Mill) şi evitarea eventualelor derapaje – sunt ignorate cu desăvârşire.

De cealaltă parte, varianta Patriciu, care – teoretic – ar trebui să asigure un grad mai mare de reprezentativitate a cetăţenilor, nu face decât să sporească şi ea deficitul democratic, chiar dacă acţionează pe o cale în aparenţă total opusă. „Profesionalizarea politicii” şi reducerea actului de guvernare a statului la managementul unei firme (chiar dacă al uneia mai mari) are, pe termen lung, acelaşi efect: îndepărtarea cetăţeanului de politică. Asistăm, aşadar, la o manipulare rotundă, precum Pământul. Indiferent dacă o iei spre Vest sau spre Est, tot în acelaşi punct te vei întoarce. Dar nu va fi nicio călătorie iniţiatică, după care te vei regăsi îmbogăţit spiritual. Dimpotrivă. La capătul excursiei, în oricare dintre variante, ne aşteaptă o turmă de cetăţeni izolaţi, scârbiţi de politică, debusolaţi. Ăsta e punctul final. Scopul întregii prestidigitaţii.

Din acest punct de vedere, puţin contează dacă numim strategia „de stânga” sau „de dreapta”. Pentru „pragmatici” precum Stoica sau Patriciu, aceste etichete sunt chiar atât: etichete pe care le poţi, la o adică, dezlipi de pe un produs şi lipi pe un altul. Oricum, în ultimă instanţă, când vom deveni cu toţii nişte pragmatici, vom renunţa la asemenea „mofturi”. Dacă mai doriţi dovezi, priviţi puţin în jur şi niţel în istoria recentă.

Stoica a fost primul liberal care a semnat pactul de susţinere a Guvernului Năstase – din motive pragmatice, fireşte. A înfiinţat Institutul de Studii Liberale (sponsorizat, din câte ştiu, de către Patriciu), pe care l-a transferat, în bună măsură, în Institutul de Studii Populare. Acum, militează pentru identificarea PDL cu „adevăratul partid liberal”. Se vorbeşte tot mai frecvent despre liberal-conservatism. Se dau exemple din Marea Britanie. La rândul său, Patriciu s-a declarat de câţiva ani buni în favoarea unei alianţe dintre PNL şi PSD, promovând social-liberalismul drept soluţia ieşirii ţării din criză. Mircea Geoană a vorbit şi el despre A Treia Cale (exemplul, deloc întâmplător, vine tot din Marea Britanie, despre care John Stuart Mill spunea, cu dispreţ, că a căzut pradă unui pragmatism prost înţeles, transformând compromisul dintr-o metodă ocazională, într-un principiu).

Toată această joacă de-a ideologia, ba-i aici, ba nu-i aici, nu-i decât parte din aceeaşi prestidigitaţie. E o „alba-neagra” ceva mai sofisticată. Rezultatul e confuzia electoratului, lehamitea (Toţi sunt o apă şi-un pământ) şi îndepărtarea de politică.

Absenţa programatică a politicii din paginile ziarului „Adevărul” e doar un simptom relevant al acestei abordări. Acum câţiva ani, Quentin Skinner, probabil cel mai reputat istoric al ideilor din lume la această oră, constata cu amărăciune: Prin teoria contractului, englezul de rând a primit, într-adevăr, drepturi. Dar le-a primit doar pentru a le încredinţa în mâinile „reprezentanţilor” săi. I s-a spus: „Vezi-ti de treaba ta. De acum încolo, ne ocupăm noi de politică.” Ce s-a întâmplat când politica a fost abandonată pe seama „specialiştilor” se cunoaşte. Conform indexului GfK, încrederea electoratului în politicieni cunoaşte, de la an la an, o scădere dramatică, în toate ţările democratice. Simplu spus, politicienii sunt pe ultimul loc în topul încrederii, din Statele Unite până în România.

Lor le convine. Mie, nu.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. eu****** spune:

    Cred ca bataia este mult mai parsiva si cine o vede bine, cine nu, sa traiasca!

    Va recomand cu incredere sa imi explicati cum este posibil din punct de vedere FOIA ca un material expus in Parlamentul European sa fie cenzurat?
    V-as indica site-ul doamnei Monica Macovei, dar este blocat din 15.04.2011, ora 10:15 AM!

    Are legatura cu directia spre care ne indreptam!

    PS – Nu este nici o prestigitatie ideologica!

  2. ma bucur ca dl stoica reuseste, din interior ,ca in romania sa ramana doua partide mari.
    in ceea ce-l priveste pe dl patriciu,desi exceleaza in economie,in politica o da mereu in bara.acum se pare ca a sarit in barca cu botis,cu ..basescu..
    o fi ca sa scape sau la ordin!?

    • Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

      @ Laurentiu Catrina – Dupa cum spuneam si acum cativa ani, eu nu ma bucur. Aveti grija ce va doriti, pentru ca s-ar putea sa va indeplineasca dorinta.

  3. CFG spune:

    Buna seara,

    Gresiti dl. Fumurescu.

    Prin scrutin majoritar (FPTP / ‘vot uninominal’) decizia este apropiata catre alegatori comparat cu scrutin proportional sau struto-camila de acum. Asta privitor la Legislativ.

    Prin republica prezidentiala (acum avem semi-prezidentiala oricat vor altii sa redefineasca termenul) se apropie decizia de alegatori, comparat cu republica parlamentara in care decizia privitoare la Executiv revine catorva din Legislativ. Si este de facto decizia doar a catorva din Legislativ, decizia in cazul rep. parlamentare, oricat ar propovadui cei care predica valoarea de reprezentare a votului (de jure) in parlamente, oricare din parlamente (tari). Asta despre Executiv.

    Astfel, exista deosebiri fundamentale intre cele doua abordari.

    Daca mai adaugam la cele de mai sus alegeri primare pentru desemnarea candidatilor avem o apropiere si mai mare a deciziei catre alegatori. Desigur, acestea nu sunt amintite nicaieri in articolul dvs. sau al dl. Aligica.

    • Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

      @ CFG – Buna sa va fie inima. Ce inseamna “prin FPTP se apropie decizia de alegator”? FPTP inseamna, pe termen mediu si lung, doua partide mari si late. Pana si in armata aveam de ales intre fasole, varza si cartofi, nu doar varza si cartofi. Era “apropiata” decizia de soldat? Nu, nu cred ca un sistem strict proportional e avantajos. Ceea ce sustin de o buna bucata de vreme e un sistem proportional la Deputati si unul uninominal la senatori. Sau macar – vezi articolul lui John M. Carey & Simon Hix din ultimul numar al AJPS – “the sweet spot of low-magnitude proportional electoral systems”. Asta despre Legislativ.
      Despre executiv – da, avem o republica semi-prezidentiala – si e bine ca e asa. Imaginati-va una prezidentiala cu Iliescu sau Becali presedinte. Sau imaginati-va una cu Basescu :) Se poate discuta despre avantajele si dezavantajele unei republici prezidentiale, dar un regim prezidential cuplat cu bipolarismul si parlamentul unicameral e reteta sigura a populismului (in sensul prost, daca va fi existand si unul bun).
      Cu alegerile primare – cu totul totului alaturi de Dvs.

  4. Hantzy spune:

    Decizia apropiata de alegator?!

    Imi vine greu sa inteleg ce inseamna asta. Pentru ca, dpmdv, atat sitemul bipolar cat si republica prezidentiala imi par a fi exact opusul acestui, hai sa-l numim deziderat al alegatorilor: eficienta cat mai mare a votului propriu.
    Cand eram copil, ma obisnuisem instinctiv, datorita vremurilor, sa apreciez uniformitatea: diferenta intre mine si prietenii de joaca consta doar in culoarea pantalonilor, a telefonului proaspat montat sau bibiului babacilor. Cand, un vecin mai cosmopolit, trecut de prima tinerete, a aparut pe rotile l-am privit stupefiati: nu se incadra in ceea ce intelegeam noi ca ar trebui sa fie rolul patinelor respective, adica exculsiv o jucarie, in niciun caz un mod de deplasare. trecerea acceleratului printre roiurile de pitulici n-a declansat cataclismul ideologic pe care l-a adus in cartier barbatul pe rotile. Si mai purta si inel in 1972!!! Ceva mai tarziu un altul s-a tuns zero, s-a barbierit pe teasta … stupoarea gospodinelor era deja programata. Abia cand a aparut si fobia pentru blugii rosi si peticiti am intels ca, instinctiv, fiecare doreste a se diferentia de altii. Desigur sunt multe scopuri comune, insa fiecare este unic, iar grupurile de interese, oricat de marunte ar fi, sunt un fel de minoritati ce au tot atata drept sa existe si sa fie reprezentate. Practic suntem cu totii minoritari, macar intr-o privinta, dar si majoritari in altele. De ce atunci sa reducem posibilitatea de reprezentare la un spectru bicolor?! Reprezentarea proportionala o vad ca pe o fotografie la scara a societatii … cu 32 Bit (True Color) daca e posibil, iar nu cu doua pete ce incearca sa se acopere reciproc.
    De asemena, in cazul sistemului prezidential: nu pot sa inteleg prin ce e mai apropiata decizia de mine, daca isi adjudeca puterea maxima o persoana care, in primul tur, ar putea obtine chiar si mai putin de 25% dintre sufragii? Cu ce e mai breaz sistemul acesta in care decizia in Executiv e a unuia singur, de vreme ce e rau daca “de facto decizia doar a catorva din Legislativ”. Cativa imi pare intotdeauna mai mult decat unul!
    Pentru functii executive e corecta regula “the winner takes it all”, insa inaintea executarii trebuie identificata directia deplasarii si luata decizia de catre reprezentanti. Ei stabilesc CE, iar executantul doar CUM trebuie facut. Si in acest proces, dezbatere, brain-storming sau cum vreti sa-l numiti trebuie tinut cont, chiar daca in mica masura, si de cel aflat pe rotile. Pentru ca ala poate fi oricare dintre noi.
    Cu regula alegerilor primare sunt de acord, dar am putea-o face si simultan cu alegerile generale: obligatia ca partidele sa prezinte un numar dublu de candidati fata de numarul de locuri din circumscrptie, alegatorii urmand a stabili ordinea castigatorilor prin vot. “Canibalizarea” voturilor ar lucra in folosul alegatorilor, partidele fiind in continuare obligate a pune candidati merituosi, nemaicontand locul fruntas pe lista propusa.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)