Home » Analize »Economie »Energie »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

De ce nu este Canada o mare putere? O explicație geopolitică

Constantin Cranganu februarie 22, 2016 Analize, Economie, Energie, Global / Europa, Sinteze
74 comentarii 9,559 Vizualizari

“Geography, sir, is ruinous in its effects on the lower classes.

Reading, writing, and arithmetic are comparatively safe,

but geography invariably leads to revolution.”

(1879, Depoziție în fața unui Comitet Ales al

Camerei Comunelor, Londra, Anglia)

O geografie fracturată și o climă neospitalieră

Geografia Canadei are multe asemănări cu cea a Statelor Unite[1], dar și unele deosebiri semnificative. Da, există Marile Lacuri, fluviul Saint Lawrence, porturile de apă adâncă Halifax și Vancouver, ori preriile canadiene. Dar nici unul din aceste atribute fizice nu este interconectat cu celelalte, așa cum se întâmplă în SUA. Natura a înzestrat Canada cu multe avantaje naturale, dar, geografic, ele sunt împrăștiate la întâmplare, fracturând sistemul economic, cultural, lingvistic și politic al țării.

Trei bariere fizice sparg Canada în bucăți.

De la vest la est, prima barieră sunt Munții Stâncoși. Pentru că se extind mult în nord, blocările pe timp de iarnă sunt comune. Spre deosebire de „frații” lor din Statele Unite, le lipsesc spațiile largi, deschise, care ar putea găzdui populații semnificative.

A doua barieră majoră este Scutul Canadian. Parte a cratogenului nord-american, cu o suprafață de 8.000.000 km2 și cu o vârstă cuprinsă între 2,5 – 4,2 miliarde de ani, Scutul Canadian se extinde de la Marile Lacuri până la Oceanul Arctic, acoperind peste 80% din teritoriul Canadei. Numeroasele cicluri glaciare (avansarea ghețarilor către sud, urmate de retragerea lor către nord) au „răzuit” solurile de deasupra fundamentului geologic și le-au depozitat, în cea mai mare parte, în nordul Statelor Unite. Verile scurte și iernile lungi au întârziat semnificativ procesul de formare a solului, astfel încît, după  20.000 de ani de la ultima glaciație, solurile de pe Scutul Canadian sunt încă foarte subțiri, cu o slabă fertilitate, permițând numai creșterea pădurilor de conifere. Datorită greutății ghețarilor, roca de bază este masiv fragmentată, ducând la apariția a sute de mii de lacuri.

Populația este rară, iar dezvoltarea industrială minimă (cu excepția mineritului). Pământul este complet nefavorabil pentru agricultură și extrem de dificil pentru a construi chiar și o rețea minimă de coridoare de transport.

A treia barieră este, greu de crezut, un fluviu. După ce trece de Quebec City, fluviul Saint Lawrence devine un mare golf interior. Deși facilitează accesul oceanic către Quebec City, fluviul separă estul Canadei de restul țării.

Prezența acestor trei bariere naturale sparge Canada în cinci regiuni cu o largă autonomie.

În vest, Vancouver este, practic, un oraș-stat, care are mai multe relații comerciale cu Asia de est și coasta vestică a Americii decât cu restul marilor metropole canadiene, precum Toronto și Montreal.

Deși, geografic, provinciile din prerie (Alberta, Saskatchewan și Manitoba) sunt plasate oarecum în mijlocul țării, și ele sunt izolate: Munții Stâncoși reduc drastic contactele către vest, iar Scutul Canadian pe cele către est. Chiar și în prezent, nu există decât un singur coridor de transport, care șerpuiește de-a lungul a circa 2.000 km prin Scutul Canadian, între Manitoba și Ontario. Pentru a remedia această situația, canadienii au trebuit să investească masiv în conectarea rețelei lor feroviare cu cea americană, ca să poată expedia surplusurile lor agricole din prerie către piață: de la gările din nordul SUA, pe fluviul Mississippi la vale, către portul New Orleans.

Similar, majoritatea energiei produse în Alberta, este exportată către sud, în Statele Unite, și nu către vest, peste sau înconjurând Munții Stâncoși, ori către est, unde ar trebui să traverseze Scutul lipsit de infrastructură de transport. Costul traversării Scutului se dovedește a fi așa de mare, încât, foarte curând, pentru consumatorii din Ontario, gazele de șist americane vor înlocui probabil gazul natural produs în Alberta.

Scutul Canadian mai crează o problemă: separă Ontario de Quebec. Există numai o arteră majoră, autostrada 401, care conectează cele două provincii, urmând malurile Lacului Ontario și ale fluviului Saint Lawrence. Scutul se extinde mult în sud, ajungând chiar în apropierea lacului și fluviului în câteva locuri, dominând astfel suburbiile nordice ale orașelor Toronto, Ottawa, Montreal și Quebec City. Cu alte cuvinte, expansiunea urbană către nord devine complicată pentru metropolele menționate. Nu este surprinzător, prin urmare, că aceste orașe au unele dintre cele mai scumpe prețuri imobiliare din America de Nord,  deși clima locală este departe de a fi una optimă[2].

La est de Canada francofonă se întind provinciile maritime, care, nici ele nu sunt legate prea mult de restul țării. De la podul din Quebec City peste fluviu, un singur drum șerpuiește de-a lungul a peste 300 km, de la extensia sudică a Scutului Canadian din Quebec către granița cu New Brunswick. După alți 700 km străbătuți prin același teren sterp, neprimitor, drumul ajunge finalmente în portul St. John, New Brunswick, de pe coasta atlantică.

Ca o primă concluzie, Canada nu este o țară unificată geografic (lăsăm, deocamdată, deoparte mult discutatele provocări politice, precum diviziunea între anglofoni și francofoni, ori sistemul politic confederal). Din cauza climei reci, Canada, deși este a doua țară din lume ca suprafață, are majoritatea teritoriului prea neospitalier pentru a susține o largă populație. Practic, aproape toți cei 35 milioane de canadieni sunt condamnați să trăiască masați pe marginea sudică a țării.

O demografie problematică

Demografic, populația Canadei seamănă cu multe altele din lumea dezvoltată. În jurul anului 1965, canadienii au uitat (aparent) cum se fac copiii (Figura 1). Astfel că, demografia lor a scăzut în zona 0- 49 ani și s-a „îngroșat” în intervalul 50 – 64 ani, cel care este aproape de pensionare. Rata natalității în Canada a scăzut sub nivelele de înlocuire cu mult timp în urmă, și numai una dintre cele mai ridicate rate de imigrare din lume asigură menținerea unei creșteri pozitive a populației. În medie, peste 250.000 de oameni imigrează anual în Canada, adică aproape 1% din întreaga populație. În 2011, Canada avea peste 6,7 milioane de locuitori născuți în alte țări. Aceștia reprezentau 20,6% din întreaga populație, sau cea mai mare proporție printre țările G8.

Din păcate, chiar dacă această masă de noi-veniți ajută la menținerea populației în jur de 35 milioane, noii veniți contribuie mai puțin la ameliorarea profilului demografic distorsionat al țării.

Există o deosebire între emigranții care intră în Statele Unite și cei care ajung în Canada. În Canada nu poți intra pe jos, trebuie să economisești bani o vreme pentru bilete de avion sau de vapor. Dar în Statele Unite, mexicanii și mulți alții din America Centrală traversează granița cu piciorul, unii chiar de când sunt copii. De aici rezultă deosebirea: în timp ce emigranții din Canada au o vârstă medie de 32 de ani, cei care intră în SUA au doar 18 ani, dând astfel posibilitatea viitorilor cetățeni americani să contribuie mai mult timp la fondurile sociale, înainte de a începe să încaseze pensii.

Figura 1. Piramida populației Canadei în 2014. Se poate observa că vârstele dominante sunt cele cuprinse între 50-64 ani, aproape de pensionare. Sursa

Din Figura 1, se poate observa că avem de-a face cu o țară într-o stare de tranziție. Cei mai muți locuitori  sunt aproape de vârsta pensionării, ceea ce produce două efecte: 1. Canada are o structură financiară foarte solidă (bogată în capital) și 2. colectează cele mai mari venituri din taxe,  raportat la populația sa. Pe de altă parte, demografia Canadei se confruntă cu o rapidă rată de îmbătrânire din lume, cuplată cu o foarte mică rată de înlocuire a generațiilor. Vârsta medie în Canada este deja de 42 ani, una dintre cele mai bătrâne din lume. În 2025, demografia Canadei va fi aproape identică cu cea a Japoniei contemporane: 30% din populație va avea 60 și peste 60 ani, iar mai puțin de 25% se vă găsi în intervalul critic 20-39 ani.

Consecințele aceste demografii problematice se vor reflecta într-o situație cu repercusiuni dramatice: pe măsură ce țara va tranzita de la faza actuală (cu un număr relativ modest de pensionari) la faza următoare (cu o masivă populație încasând pensii),  structura financiară a Canadei  – în prezent, una dintre cele bogate în capital din întreaga lume, va suferi o transformare negativă, ajungând, probabil,  mult sărăcită în capital.

După acestă prezentare (chiar dacă e succintă), răsare o întrebare firească: Cum de mai există Canada, în ciuda perspectivelor sale geopolitice nefavorabile? În cel mai bun caz, Canada este instabilă și puțin flexibilă din punct de vedere geografic și politic. Iar economic, este doar unul din sateliții Statelor Unite. Însă un răspuns mai detaliat necesită să ne întoarcem din nou la geografie.

Canada – SUA: O geografie comună

Deși sunt sigur că mulți naționaliști canadieni vor contesta afirmația mea următoare, susțin că cel mai mare avantaj al Canadei decurge din proximitatea sa geografică și culturală cu Statele Unite. Circa 80% din populația canadiană poate ajunge în două ore cu mașina la granița americană[3]. Zona cea mai populată a Canadei – coridorul Hamilton-Toronto-Montreal- este situată pe singurul sistem navigabil al țării. Acest sistem nu este doar împărțit cu Statele Unite, asigurând un acces imediat la marile metropole Chicago, Milwaukee, Detroit și Buffalo, dar se varsă în Oceanul Atlantic imediat la nord de cea mai populată zonă a Americii (coasta estică).

Încă de la adoptarea, în 1867, a Constituției canadiene (The British North America Act), guvernul confederal s-a confruntat cu cel mai mare obstacol politic și de dezvoltare: lipsa unor legături fizice între diversele provincii. Nici în prezent, după cum am menționat deja, situația nu este exemplară. Dar s-au făcut eforturi de construire a unei infrastructuri funcționale. Și după 150 de ani, se poate vorbi despre o conectare deplină, dar nu între provinciile canadiene, ci cu Statele Unite! Cu alte cuvinte, Canada nu are nevoie să mențină o mare piață internă sau resurse financiare foarte dezvoltate, pentru că, din multe puncte de vedere, Canada a devenit deja o economie satelit a Statelor Unite. Pe măsură ce populația Canadei îmbătrânește, această relație va deveni tot mai unilaterală, mai strânsă și mai esențială pentru bunăstarea canadienilor.

Un alt avantaj al geografiei bilaterale este legat de securitate. Strategic, Canada este printre cei mai puternici aliați ai Statelor Unite și este singura, dintre toți aliații, care nu este amenințată de nicio altă țară (exclud posibile amenințări nucleare). De aici decurge un beneficiu semnificativ pentru canadieni: nu au nevoie să cheltuiască sume imense pentru a-și apăra suveranitatea, armata lor terestră nedepășind 23.000 soldați activi (prin comparație, armata România cuprinde circa 90.000 oameni).

Instabilitatea națională a Canadei: Chestiunea Quebec

Geografia fracturată a Canadei prezintă provocări la adresa stabilității naționale mai mari decât demografia sau piețele. Cetățenii din Halifax au așa de puține puncte de contact în activitățile lor zilnice cu guvernul central din Ottawa, sau cu concetățenii lor din Toronto, ori Winnipeg or Vancouver, încât nu are sens edificarea unei centralizări puternice. Rezultatul a fost un model confederal de guvernare în care majoritatea deciziilor nelegate de apărare sau relații externe sunt luate la nivel provincial, nu național. Dar, în același timp, mișcările de secesiune din multe provincii (d. ex., Newfoundland și Labrador, Nova Scotia, Manitoba, British Columbia and Yukon, Saskatchewan, ori Alberta) au punctat periodic viața politică din Canada, subliniind, încă o dată, dacă mai era necesar, că stabilitatea națională rămâne un deziderat greu de îndeplinit.

De la începuturi însă, provocarea fundamentală la adresa stabilității națională canadiene a fost chestiunea Quebec. Cucerit de britanici în 1760, Quebec-ul francofon a fost o piatră de încercare permanentă pentru confederalismul canadian. Pentru că, dacă provincia francofonă reușește să-și declare independența[4], asta va însemna sfârșitul statului canadian, deoarece Quebecul controlează toate conexiunile transporturilor non-americane dintre cea mai populată provincie, Ontario, și bazinul atlantic. Pentru a evita falimentul, provinciile maritime nu vor avea altă soluție decât să caute acces cu Statele Unite, ducând la fracturarea Canadei în trei fragmente care vor avea puține legături unele cu altele.

Posibilitatea (legală) ca separatismul quebecoaz să câștige un nou referendum a fost mult timp și este și în prezent un pericol real pentru existența statului Canada. Presupun că cititorii mei cunosc suficiente detalii despre chestiunea Quebec pentru a nu le răpi momente prețioase cu lectura acestora. Aș dori doar să spun că Ottawa a înțeles foarte bine care este miza rămânerii provinciei francofone în confederația canadiană. Numai că, această „înțelegere” are un cost financiar considerabil: $16,1 miliarde, plătiți în 2013, administrației din Quebec pentru a rămâne în sistemul canadian. Ontario a fost capabil să producă acest volum de bani cu oarecare dificultăți, dar nu știu dacă cei 13,5 milioane de ontarezi, care i-au „mituit” pe cei numai 8 milioane de quebecoazi, au fost și foarte bucuroși s-o facă.

Complicând și mai mult situația descrisă, Ontario, ca întreaga Canadă, de altfel, îmbătrânește rapid. Peste puțini ani, mase largi de lucrători ontarezi se vor pensiona. Aceasta va reduce drastic posibilitatea guvernului național canadian de a colecta sume importante din Ontario. În plus, populația Quebecului îmbătrânește și mai repede, ceea ce va rezulta în sume mai mari plătite pentru a păstra țara compactă.

Instabilitatea națională a Canadei: Chestiunea Alberta

Alberta are o situație specială în confederația canadiană: datorită exploatărilor de hidrocarburi, provincia este considerată a fi Texasul Canadei, iar Calgary, un al doilea Houston. Datorită succesului fulminant al producției de energie din combustibili fosili din ultimele două decenii, venitul per locuitor în Alberta era $58.000 USD în 2013, iar cel de anul trecut a fost estimat la $88.000 USD. Numai Luxembourgul depășește venitul albertanilor. Alberta este așa de bogată în comparație cu celelalte provincii confederale, încât, începând din 2012, a devenit singura provincie din Canada care este un contribuitor net la bugetul național, cu peste $16 miliarde. În 2013, de exemplu, fiecare locuitor al Albertei a fost taxat în medie cu $6,000. Pe măsură ce populația Canadei îmbătrânește, taxele contribuabililor din Alberta vor crește disproporționat.

Și demografic, Alberta este non-Canada. Datorită exploziei sectorului energetic în economia provinciei, mulți tineri din întreaga Canadă și restul lumii[5] sunt atrași în Alberta, reducând astfel vârsta medie a provinciei și crescând nivelul profesional al forței de muncă locale[6]. Pe măsură ce deconectarea demografică și financiară dintre Alberta și restul țării crește, cetățenii Albertei – mai tineri, mai calificați și mai bine plătiți – vor fi forțați să plătească taxe tot mai mari guvernului din Ottawa pentru a compensa numărul crescând al canadienilor mai în vârstă, mai puțin calificați și mai prost plătiți.

Mișcarea separatistă, pentru independența Albertei, începută încă din anii 1930, a fost generată de înțelegerea faptului că provincia suferă enorm din punct de vedere economic cât timp mai rămâne în componența Canadei. Sutele de miliarde de dolari, scurși din economia Albertei și vărsați în visteria federală, pentru a suporta pe ceilalți concetățeni, sunt o rană nevindecată în psihicul populației locale. O serie de programe naționale – National Energy Program (NEP), Canadian Wheat Board sau Canada Pension Plan (C.P.P.) – au impus reglementări devastatoare asupra economiei Albertei, amenințând dezvoltarea ei viitoare. Nici reprezentarea politică a Albertei nu este satisfăcătoare, adică pe baza venitului per locuitor și a contribuțiilor la bugetul țării.

Datorită lipsei infrastructurii necesare și a rafinăriilor, țițeiul extras în Alberta nu poate fi exportat peste sau înconjurând Munții Stâncoși în portul Vancouver. În plus, autoritățile din British Columbia au cerut drepturi de tranzit mai mari decât valoarea efectivă a petrolului exportat! Această situație obligă pe producătorii din Alberta să-și pompeze prin conducete aproape tot petrolul extras în Midwest-ul american, o zonă înconjurată de bazine cu argile petrolifere și gazeifere din Dakota de Nord, Colorado, Texas, Oklahoma, Michigan, Ohio și Pennsylvania. Practic, Alberta este forțată să-și vândă petrolul pe o piață saturată deja, la prețuri de discount de $20-$40/baril. Iar, colac peste pupăză, marea speranță de exportare a țițeiului din nisipurile petrolifere (tar sands) prin conducta Keystone XL către rafinăriile din Golful Mexic, a fost distrusă de refuzul administrației Obama de a permite construcția oleoductului pe teritoriul american.

Pe scurt, Alberta este nemulțumită de tratamentul fiscal impus de guvernul central, de lipsa unei puteri mai mari în luare deciziilor, ca și de sub-valorificarea resurselor ei energetice datorită lipsei piețelor și infrastructurii necesare.

În timp ce Quebecul – și aproape tot restul Canadei – au nevoie de Alberta ca să-și mențină standardul lor de trai, albertanii nu au nevoie acum să fie o parte a Canadei pentru a și-l menține pe a lor. De aici decurge o altă rațiune pentru separare și declararea independenței Albertei.

Va fi viabil noul stat?

Personal, nu cred că Alberta o va duce mult mai bine dacă se va rupe de Canada. O monedă națională, bazată pe producția de energie, va atinge valori care vor determina sectorul agricol, urmat repede de celelalte, să se prăbușească. Practic, Alberta independentă ar deveni un fel de Kuwait cu climă rece, în care toți cetățenii vor depinde de un singur sector economic, în timp ce tot restul existent, atrofiindu-se, va trebui importat. Chiar dacă producția de cereale a noului stat va supraviețui, Alberta, neavând ieșire la mare, va fi obligată să-și exporte grânele prin sau pe după Munții Stâncoși către porturile din British Columbia sau să le trimită, tranzitând Statele Unite, către portul New Orleans. După care, ocolind globul, va căuta piețe de desfacere, concurând intens cu exporturile de cereale americane.

Teoretic, Alberta ar avea o soluție ingenioasă pentru problema sa separatistă: Unirea cu Statele Unite ale Americii!!!

Multe dintre problemele economice, financiare, monetare și chiar politice ale Albertei, ar putea fi nu mai rezolvate, ba chiar incorporate în avantajele competitive rezultate dintr-o posibilă unire cu SUA: ameliorarea nevoilor de forță de muncă, prin infuzia de experți în industria petrolului formați în SUA; incorporarea producției de cereale în sistemul american de comerț și acces la piețe de desfacere; garantarea investițiilor Albertei prin acces nelimitat și nerestrâns la piețele de capital americane; aprobarea unor largi proiecte de infrastructură, precum conducta Keystone XL, pentru că nu va mai fi nevoie de acorduri internaționale etc.

Ca stat american, Alberta va fi nu doar cel mai bogat din uniune, dar va avea o economie diversă și bine finanțată, care va stârni invidia foștilor concetățeni. Întrebarea este: Vor face albertanii schimb de țară? Răspunsul este greu de dat pentru cine nu trăiește acolo. Canadienii, printre care mulți locuitori din Alberta, se consideră non-americani. Dar dacă ne uităm la ascensiunea rapidă a Partidului Wildrose Alliance, vedem că lucrurile s-au mai schimbat între timp. La alegerile legislative din 2012, Wildrose a câștigat 17 locuri din 87, devenind al doilea partid parlamentar și opoziția oficială din Alberta.

Dacă secesiunea Albertei va avea loc, Canada se va dizolva rapid ca stat. Provinciile British Columbia și Yukon vor fi separate de restul teritoriului țării. Ele nu vor avea altă soluție decât să-și declare propria independență sau să urmeze exemplul Albertei. Cine va urma? Probabil, Sasketchewan, cea mai tânără și bogată provincie după Alberta (are un venit per locuitor mai mare decât al Elveției). Pe baza principiului dominoului, ar putea urma Quebec și provinciile maritime. După care, Canada va însemna, probabil, doar Ontario și Manitoba.

Concluzii

Factorii geopolitici descriși mai sus descriu situația unei țări cu o geografie nefavorabilă, o climă neospitalieră, aflată într-o tranziție demografică prin care ca crește substanțial procentajul pensionarilor, și, care, în plus, se confruntă cu instabilitate națională datorată tendințelor secesioniste a unor provincii-cheie.

Din punctul meu de vedere, Canada nu întrunește toate condițiile de a fi considerată o mare putere.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

Peter Zeihan, The Accidental Superpower – The Next Generation of American Preeminence and the Coming Global Disorder, 2014, Twelve, New York – Boston.

NOTE __________________________________


[1] De ce este America o super-putere? Despre rolul geografiei și geologiei

[2] Gluma favorită a unui fost student de-al meu de la Iași, locuind actualmente în Toronto, este aceasta: Anul trecut, vara a căzut aici într-o miercuri.

[3] De multe ori, parcându-mi mașina în garajul de la Metropolitan Opera din New York, am remarcat mașini cu numere de Quebec. Pentru iubitorii de operă de cea mai bună calitate, nicio distanță nu e prea mare J

[4] La referendumul secesiunii din 1995, procentajul obținut a fost foarte aproape de câștig.

[5] Cei mai buni studenți ai mei de la Iași pot fi întâlniți în Calgary și Edmonton.

[6] Părinții actualului candidat prezidențial Ted Cruz (tatăl, emigrant din Cuba; mama, emigrantă din SUA) au lucrat cu succes în industria de petrol a Albertei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "74 comments" on this Article:

  1. gelu antigelu spune:

    din discutiile cu prietenii din zona pare sa fie doar o chestiune de timp pana cand Vancouverul va deveni chinezesc. sunt mult mai competitivi economic si mult mai decisi decat “caucazienii”. muncesc mult mai mult. si asta de decenii bune. nu e vorba de nici un conflict latent sau altceva. este doar evidenta. asta este tendinta si nu pare sa intervina nimic care s-o modifice.

  2. abc spune:

    Ati ratat esentialul, ati mentionat foarte putin clima.

    1.Majoritatea populatiei , canadiene 90% se afla concentrata intr-o banda de 160 km (100 mil) la granita cu USA tocmai din cauza factorului climatic. 81 % din populatie se afla in centre urbane.
    2.Analiza e distorsoniata in sensul furnizarii unei concluzii prestabilite cititorului roman, mai putin familiarizat cu geopolitca internationala.

    Mare Putere, ce inseamna?

    Pana una alta, e a doua tara ca marime geografica din lume.
    Detine cea mai mare parte din resursele de apa potabila mondiala.
    Un sector bancar printre cele mai puternice si solide din lume ( bancile canadiene au iesit foarte bine in criza din 2008-2009).
    GDP per capita nr 18 mondial. 43100 (2013) .Comparati in raport cu tara pe care o considerati in articole mare putere, Germania nr 29 mondial.
    A a treia tara cu rezerve petroliere dupa Arabia Saudita si Venezuela(desi poluante).
    Al 13 exportator mondial.
    La nivelul energiei electrice al doilea. Nu e putin.
    Populatia sub limita saraciei 9, 1 %. Comparativ USA -15,1%

    Sursa CIA Factbook 2016

    Cat despre instabilitatea politica, din nou cred ca ar trebui sa retineti ca pana la ora actuala Canada a trecut prin doua referendumuri de independenta ale Quebecului, iar anul trecut a fost ales un Prim Ministru din Provincia Quebec, Justin Trudeau francofon din partea partidului federal liberal.. Mai mult in fata promisiunilor unui al treilea referendum, din partea Parti Quebecois, la ultimele alegeri provinciale, in Quebec s-a ales un partid majoritar cu orientare federalista, Partidul Liberal. Probabilitatea unei separari scade si din cauza factorului demografic in Quebec, cu toate eforturile facute de guvernul provincial francofon de a asigura o imigrare exclusiv francofona, les alophones(cei proveniti din imigratie) voteaza preponderent federalist.

    La nivel de diplomatic, Canada beneficiaza o perceptie foarte buna in lume, din cauza chartei drepturilor omului, a abordarii politicii externe din prisma drepturilor si libertatilor individuale. Anecdotic, foarte multi din turistii americani se declara canadieni cand viziteaza anumite zone ale globului.

    Sa ne uitam si la potential. In contextul cresterii populatiei mondiale e foarte bun. Teritorii vaste. Schimbarile climatice ar putea avantaja Canada in contextul traficului de marfuri international prin deschiderea unui coridor naval in nordula artic. Resursa de apa, resursele minerale, stabilitatea democratica, sistemul de drepturi si libertati individuale, sistemul de sanatate mai accesibil decat cel din USA,accesibilitatea la locuinte constituie in continuare factor de atractie major pentru cei din zonele instabile globale.

    Diagnosticul pus de dumneavoastra este departe de a fi cel real. Canada nu este o mare putere in sens militar, dar e o mare putere in sens de influenta internationala. Soft-Power. Chiar si tehnologic, canadienii au inca capacitatea de inovare si competitie cu alte natiuni. Cipul superquantum computer produs de canadienii de la D-Wave a fost cumparat de NASA si Google.

  3. Ela spune:

    “Din punctul meu de vedere, Canada nu întrunește toate condițiile de a fi considerată o mare putere.”
    Concluzia dvs imi aminteste de 2 oameni exceptionali, Montaigne in sec. al XVI-lea si Heisenberg in sec. XX, ilustri reprezentanti a 2 domenii complet diferite ca literatura si stiinta, care au emis o aceeasi idee (respectiv principiu!) a incertitudinii, aparent valabila in mai toate aspectele vietii: realitatea este transformata prin simpla privire a omului, asupra sa…
    Inutil, deci, sa incep o polemica despre termenul de “mare putere”, care mi se pare ca este discutabil, la fel cum si “geografia fracturata sau clima inospitaliera” nu sunt numai dezavantaje, in opinia mea…

    • ion adrian spune:

      Repet:
      Singurul raspuns demn de homo sapiens sapiens si nu de cel al lui Hobbes, este Calea a treia!
      Desigur ca nu este si in vederea Stratfor-ului.:)

  4. Bucur spune:

    Canada nu are nevoie sa fie o mare putere, fiindca este membru NATO si in Commonwealth. In ciuda geografiei – argumentul principal adus – in Canada este un nivel de viata foarte ridicat fata de Romania, spre exemplu, care are si munti si dealuri si campii si rauri si fluviu si delta si mare… Chestiunea cu mexicanii ilegali care contribuie la asigurarile sociale din USA e rizibila.

  5. ada spune:

    Trebuie definiți termeni. Ce fel de mare putere? În resurse minerale? Economică? Militară? În fotbal ori alte sporturi? În cultură? În știință? În explorarea spațiului cosmic? Este vreo țară mare putere la modul absolut, în orice? Evident că nu.

  6. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Puterea unei țări derivă din geografia ei.

    Geografia unei țări definește limitele și posibilitățile ei.

    Geografia impune constrângeri și limite comportamentului populației.

    Geografia este fundalul indispensabil pentru drama umană a ideilor, voinței și șanselor.

    Astfel, geografia afectează soarta unei națiuni.

    Cei care uită geografia nu vor putea s-o învingă niciodată.

    Iar răzbunarea geografiei poate fi surprinzătoare.

    • ada spune:

      O țară nu poate exista fără o geografie, de acord, dar de aici și până la a trage astfel de concluzii este cale lungă. Vă rog să aplicați aceste conjecturi ale dvs. la cazul celor două Corei. Aceeași geografie, două țări. Și ce diferență între ele. Luați Africa de sud și oricare dintre vecinii ei. Ori Germania și Polonia, ori Ucraina. Geografia este leagăn pentru o civilizație, dar civilizația este mult mai mult decât o simplă geografie.

    • abc spune:

      Puterea unei natiuni e data de resursa umana in contextul globalizarii.

    • Ela spune:

      De ce ar trebui omul sa se “lupte cu geografia”?
      Exista si cai pasnice ;) de convietuire cu natura asa cum este ea, fara a neglija prosperitatea locuitorilor, adica inteligente, de ex Israel!

  7. boemul spune:

    cred că doar armata terestră a Canadei are 23.000 de oameni, cu marină şi aviaţie bat spre 70.000. ceea ce mă pune pe gânduri în privinţa credibilităţii şi a altor date dintr-un articol ce nu părea chiar rău :)

  8. Andrei A. spune:

    - De ce este Canada un stat civilizat și altele nu, în ciuda potențialului economic.
    - Ce este un stat civilizat, cum se ajunge acolo și oare merită efortul ?
    - Granița americano-canadiană în dreptul provinciei Quebec corespunde cu latitudinea Ploieștului. Și totuși, cum bine a punctat aici cineva, doar o fâșie la nord de frontieră este locuibilă.
    - Dacă schimbările climatice se vor adeveri- în ciuda doctoranzilor de Maglavit, care populează mari partide main-stream- și dacă porțiuni mai mari ale imensităților canadiene vor deveni locuibile tot anul și nu doar sezonier, înseamnă asta că Mexicul va fi transformat în deșert ? Unde vor merge toți acei oameni ? Dar texanii ? Vor migra dincolo de Cercul Polar, cu cornutele și obiceiurile lor ?
    - De ce standardul de viață în Saint Bernard de Lacolle este mai ridicat decât în Băicoi ?
    - De ce Plattsburg, NY și Upstate NY sînt un pol al sărăciei ?
    - De ce nici o mare putere nu ocupă unul din primele 10 locuri la PIB (și asta nu pentru că unele țări ar avea petrol, gaze naturale, etc.).
    - Ce înseamnă să fii rezident într-o mare putere spre deosebire de un stat nevolnic ?
    - Ce este în aerul, apa sau alimentația României care să ne țină pe loc, atunci când majoritatea covârșitoare a celor care pleacă se integrează fără probleme și prosperă.
    - Sîntem condamnați pe vecie la mămălicrație și dacă nu, cum se poate ieși din ea ?

    • Nautilus spune:

      Condamnaţi pe veci suntem, fiindcă lumea s-a adaptat la asta, ca ursul panda la bambus.

      Ursul panda are sistemul digestiv, dentiţia şi structura musculară a unui carnivor. Prin jocul întâmplării, carnivorul s-a adaptat la vastele păduri de bambus de dinaintea venirii oamenilor, fiindcă reprezentau o sursă de hrană uşor de obţinut, care nu fuge, nu se luptă, nu are gheare şi colţi. Dar are o valoare nutritivă de trei parale, şi sistemul digestiv al unui carnivor o digeră foarte greu, mult mai greu decât acela al unui rumegător. Astfel încât animalul e foarte puţin activ, cea mai mare parte a timpului nu face decât să ronţăie şi să doarmă. A fi scos din mediul său şi obligat să îşi câştige hrana prin alte metode e pentru el o condamnare la moarte.

  9. ernest hemingway spune:

    Pt ca:

    -nu are populatie mare.din motivele pe care le-ati arata (izolare, clima, demografie)…nu poti fi o mare putere cu 35M de oameni

    -Canada precum si Australia foste colonii britanice, desi au succes, nu isi doresc si nici nu cred ca pot sa joace un rol de mare putere in lume (din aceleasi motive)

    - izolarea geografica (Ca cu un singur vecin cu care se intelege) si Australia o insula, le-au facut sa evite eventuale conflicte care daca le-ar fi avut le-ar fi antrenat intr-un alt thinking

    -marile puteri (poate cu exceptia USA) nu apar peste noapte…ele sint fostele mari imperii….locuitorii lor “think big”..canadienii nu gindesc asa deloc…ei de multe ori gindesc ca o fosta colonie….ex daca au succes cind deschid vreun business, il vind la americanii si isi iau o casa de vacanta pe unde e cald….

    americanii daca au succes cu ceva, primul lucru la care se gindesc e cum sa aiba si mai mult succes….

    -crescind asa ca natie, au dezvoltat alte valori (nu sint razboinici deloc dimpotriva) si locul pe care se simt cel mai bine nu e cel de mare putere ci de natie care ar putea ajuta pe ceilalti in conflicte prin peace-keeping mission sau ajutor international.

  10. carp spune:

    asta cu alberta parte din USA cred ca e o inovatie care va apartine; si probabil ati scris articolul inainte de prabusirea pretului petrolului, acum alberta e o provincie care e aproape in faliment.

    nu stiu ce viziune aveti asupra canadei de acolo din New York, probabil una imbacsita de tot felul de sabloane, dar sunt o gramada de specialisti foarte buni care prefera sa stea in Canada, un loc cu mult mai propice ptr a’ti creste copiii si a intemeia o familie, decat sa se replaseze in USA, o tara plina de extreme si unde e de preferat sa faci multi bani sau te mananca porcii.

    canada e o tara cu potential viitor, care i se rupe momentan ca e considerata economie satelit – cum altfel, cine n’ar vrea ca doar la a zecea parte din populatia USA sa prinda atat de mult business american incat sa fie considerata satelit, desi peste 25% din export se indreapta spre alte meleaguri decat USA; e o gramada de tehnologie care se creeaza in canada, iar ca se vinde americanilor de ce nu, cine nu vrea sa dea un tun si sa se retraga bine mersi sa-si traiasca viata colindand lumea sau lucrand din cand in cand in consultanta.

    v’as mai atrage atentia si ca geografia nu defineste destinul unei tari, un exemplu banal ar fi Japonia. aql doilea ar fi chiar romania, o tara nu slaba in resurse dar al carei management defectuos (recunoscut astfel de-a lungul intregului secol XX) ne-a adus in starea actuala.

    iar visul american e un cosmar ptr cel putin 15% din populatie, fara sa numaram cei peste 10 milioane de emigranti ilegali.

    • Marin Burcescu spune:

      “nu stiu ce viziune aveti asupra canadei de acolo din New York, probabil una imbacsita de tot felul de sabloane, dar sunt o gramada de specialisti foarte buni care prefera sa stea in Canada, un loc cu mult mai propice ptr a’ti creste copiii si a intemeia o familie, decat sa se replaseze in USA, o tara plina de extreme si unde e de preferat sa faci multi bani sau te mananca porcii.”

      Sa inteleg ca locuiti in Canada. Eu locuiesc in America, asa ca poate ar trebui sa va intreb la rindul meu daca aveti o viziune asupra Americii “imbicsita de sabloane”: tara extremelor, tara unde daca nu esti bogat e rau, tara unde nu poti sa-ti cresti familia etc. In primul rind acestea mie imi suna a justificari ale cuiva care traieste in Canada, facute pe stilul “mai bine aici, ca dincolo e oribil”. Ce sa spun, n-ar trebui sa fiti asa de defensiv, Canada este un loc foarte placut, asa cum este si America. Iar in al doilea rind, dati-mi voie sa va intreb de ce anume vin asa de multi imigranti, mai ales ilegali, in America, daca aici este asa de rau. Or fi dezinformati?

      “visul american e un cosmar ptr cel putin 15% din populatie, fara sa numaram cei peste 10 milioane de emigranti ilegali”

      De ce ar alege milioane si milioane de oameni sa se mute intr-un loc unde este asa de rau?!

      • carp spune:

        nu stiu ce ‘defensiv’ visati; am colindat partea de est si sud-est a US dar nu numai, si am ajuns inclusiv prin texas. va doresc succes in continuare.

  11. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Statele Unite reușesc să atragă atât imigranți necalificați sau semi-calificați din Mexic și America Centrală, cât și un număr considerabil de oameni foarte calificați din restul lumii (printre ei, o mulțime de canadieni!). Această situație ajută Statele Unite să-și limiteze costurile muncii în aproape toate sectoarele economice.

    În alte părți ale lumii, însă, „scurgerea creierelor” perturbă fiecare sector tehnologic.

    Datorită rolului său ca sursă predominantă de capital global și având acum cel mai larg, mai diversificat și mai ieftin câmp al muncii calificate, Statele Unite vor fi capabile nu numai să mențină un ritm de creștere economică de invidiat, dar și un ritm al dezvoltărilor tehnologice care o vor menține cu mult în fața tuturor celorlalte țări de pe glob.

    Nimeni nu va putea concura cu SUA. Țările care vor fi suficient de stabile ca să atragă, teoretic, noi muncitori calificați, se regăsesc în două categorii:

    1. Țări ca Turcia sau Uzbekistan, care utilizează naționalismul bazat pe criterii etnice drept un mijloc de mobilizare și management al populației lor. Aici, străinii nu sunt bine văzuți/primiți.

    2. Țări ca Australia sau Canada, care, datorită demografiei lor, sunt deja în curs de des-industrializare. Ele ar putea să se dovedească capabile în atragerea unor muncitori cu înaltă calificare, dar carierele disponibile sunt puține și cu venituri maxime incerte. Astfel încât, aceste țări nu pot concura cu Statele Unite, unde re-industrializarea este la ordinea zilei, în mare parte datorită revoluției argilelor!

    • Harald spune:

      Statele Unite își sapă singure groapa cu fiscalitatea pe care au ajuns să o parctice și cu atitudinea organelor fiscale. Pe măsură ce din ce în ce mai mulți oamenii cu bani ajung la concluzia că cetățenia americană e un hobby cam costisitor pentru ei :) lucrurile încep încet-încet să se schimbe.

      Nu Turcia și Uzbekistan amenință rolul mondial al Statelor Unite. Și nici Canada și Australia :P

      • victor L spune:

        O noutate: acum “isi sapa grapa”.
        In viziuni mai vechi era la marginea prapastiei.
        Gurile rele spuneau ca sta acolo sa priveasca la cei de pe fundul prapastiei. :P
        Prea multe bocitoare ;) voluntare.

        • victor L spune:

          corectura “groapa” :P

        • Harald spune:

          Statele Unite au avut cam tot timpul un avans tehnologic de ordinul deceniilor. Indiferent ca era vorba de Ford care producea automobile in masa, de Sarnoff care il finanta pe Zworykin pentru a crea televiziunea sau de Intel care producea procesoare intr-o vreme cand alte natiuni nu aveau la ce le folosi. Acest avans tehnologic de decenii a cam disparut, iar propaganda ruseasca nu are nimic de-a face cu asta. Daca oameni ca Richard Branson sau Elon Musk au astazi nevoie de climatul de afaceri din State pentru ideile lor de avangarda, e foarte discutabil daca asta va mai fi valabil si peste 10-20 de ani. Pentru ca nimeni nu e imun la aspectele fiscale, iar marii antreprenori nu fac exceptie. Ba chiar dimpotriva.

  12. Marin Burcescu spune:

    Va multumesc pentru articolul bine documentat si bine scris.

    Citeva comentarii legate de anumite detalii:

    1) Imigrantii care ajung in Canada sunt foarte deosebiti de cei care ajung in America:

    - in America ajung intr-adevar imigranti mai tineri dar foarte multi (majoritatea?) sunt ilegali, in timp ce in Canada ajung multi imigranti legali
    - din cauza ca sunt ilegali, imigrantii ilegali din America lucreaza la negru asa ca nu contribuie la sistemul de pensii
    - imigrantii ilegali din America sunt in general de conditie extrem de modesta si cu educatie foarte precara, spre deosebire de imigrantii care ajung in Canada, care trec printr-un proces de selectie
    - majoritatea imigrantilor ilegali din America vin din America de Sud si Centrala si au etica muncii foarte diferita de cea a imigrantilor asiatici care ajung in Canada

    2) Canada este o tara cu o situatie financiara extrem de periculoasa.

    In timp ce in America au scazut o vreme preturile caselor, in perioada 2007-2010, pina ce guvernul federal si banca centrala au reusit sa manipuleze din nou piata si sa umfle preturile, in Canada a continuat neabatuta cresterea preturilor, pina la niveluri absurde. Mai devreme sau mai tirziu, acest lucru va inceta si tare ma tem ca vom asista la convulsii financiare care pot cataliza diversele miscari separatiste pe care le-ati mentionat.

    3) In fine, citeva observatii personale, din micile mele calatorii in Canada:

    - regiunile anglofone (Alberta, Ontario, Columbia Britanica) sunt extrem de asemanatoare cu America, chiar daca locuitorii lor nu vor sa recunoasca ca sunt un fel de americani care folosesc sistemul metric
    - in toate regiunile anglofone unde am fost, se foloseste un sistem bilingv de inscriptii (engleza si franceza), pe cind in Quebec pare ca engleza nu exista
    - multe persoane din Quebec pe care le-am intilnit vorbesc o engleza extrem de precara (spre surpriza mea)

    As fi foarte curios sa citesc parerile cititorilor romani care locuiesc in Canada.

    Va multumesc.

    • George V spune:

      @Marin Burcescu (22/02/2016 la 17:12)

      “2) Canada este o tara cu o situatie financiara extrem de periculoasa.”

      Daca va referiti la pretul locuintelor, iata cateva detalii:
      Conform “directivelor” Bancii Nationale a Canadei sunt cateva conditii pentru a obtine un mortgage :

      - downpayment este de minim 5% pentru o casa cu valoarea de pana la 0.5 milioane CAD (dolari canadieni); creste la 10% pentru valoarea intre 0.5 – 1 milion, si la 20% la peste 1 milion.

      -mortgage-ul lunar nu trebuie sa depaseasca 1/3 din venitul luinar al familiei si trebuie sa fie dovedit cu documente de la firma la care esti salariat (sau din veniturile de la firma ta pe o perioada de 3-5 ani).

      - vanzarea / cumpararea se face prin banca si nu cu “valiza de bani” iar impozitul annual se stabileste (de o singura agentie canadiana ) pe baza preturilor de vanzare” anterioare” din zona respectiva; binenteles se compara case cu aceleasi caracteristici; deci poti vinde mai ieftin dar impozitul va fi cel al valorii stabilite de acea agentie, valoare care poate fi contestata in justitie.

      Prin aceste masuri nu toata lumea poate sa-si cumpere casa; glumind, se poate spune ca Romania este “o mare putere” cu peste 90% proprietari de casa fata de Canada cu mai putin de 50%.

      Sistemul bancar Canadian si-a dovedit soliditatea in criza financiara din 2008 si nu cred ca vor fi miscari separatiste iar pretul caselor nu-i exclus sa scada pe baza cererii si ofertelor; cumparaea unei case este o investitie valoroasa.

      Noul guvern ales de cateva luni a anuntat investii masive in special in infrastructura (pentru a tine economia in crestere si a crea job-uri) chiar cu deficit bugetar.

      “3) In fine, citeva observatii personale, din micile mele calatorii in Canada”

      - Canada este un stat federal (ca si SUA) si acele regiuni anglofone se numesc “provincii” si sunt similare cu statele din SUA (ex.Minnesota, Caliofornia etc.) au parlament ales, legi provinciale, premier ales (similar cu guvernatorul) etc.

      Nu stiu cum ati realizat ca locuitorii “sunt un fel de americani care folosesc sistemul metric”; nu stiu daca ati observat ca unele preturi sunt afisate in CAD per lb si cu ‘fine print” in CAD per kg. In inginerie/manufacturing se foloseste sistemul metric cat si imperial(ex.: aviatie); de altfel ca si in SUA: am avut un Pontic GrandAm (masina fabricata in SUA) in sistem metric si am montat un skylift fabricat (in Colorada) in sistem metric.

      -Canada este o tara bilingva si ca atare toate serviciile federale sunt oferite in orice colt al ei in engleza si franceza. In Quebec exista o lege care impune folosirea limbii franceze, pentru pastrarea identitatii nationale; in Montreal, majoritatea vorbesc si engleza (bineinteles cu “foreign accent” si sa nu fim chiar exagerati cu “engleza extrem de precara”) din necesitati profesionale / comerciale; insa cu cat esti mai departe de aceasta metropola scad sansele de a gasi vorbitori de engleza.

      - Exista in trecut un anumit nationalism in Quebec dar care s-a atenuat din considerente evidente (o tara franceza intr-o mare engleza) .

      Am facut si eu mici vizite in Colorado, Arizona, Nort Carolina si new York si am lucrat cu cativa americani din Minnesota si Illinois.

      Sunt opiniile unuia care locuieste in provincia Ontario (18 ani) si a locuit si in Quebec (3 ani) si a lucrat in firme canadiene, americane iar acum lucrez intr-o firma franceza cu sediul in Franta.

  13. abc spune:

    Bun dle Cranganu.
    California, polul inovatiei tehnologice nord-american -Sillicon Valey se afla sub asediul direct si sensibil incalzirii climatice, seceta devine o amenintare reala nu doar la nivelul agriculturii ci y compris la rezervele de apa necesare supravietuirii unor populatii concetrate urban.

    http://www.nationalgeographic.com/west-snow-fail/draining-california/index.html

    Cred ca, cu o politica desteapta, Canada ar putea deveni destinatia preferata a imigratiei din USA. Proximitatea, costurile de relocalizare spre nord ar fi minime, transferul lingvistic , valori culturale, natural.

    Trend care ar putea fi declansat rapid Sa spunem cateva uragane gen Katrina, si un seism major pe falia Los Angeles…

    Cat despre coasta de est, NY-ul este la cateva decenii de a fi inundat.

    http://www.pnas.org/content/112/44/13508.full.pdf

    Dar stiti ceva, fiecare are dreptul la viziunea lui.

  14. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    În legătură cu imigranții care intră în SUA: Subliniez cuvintele-cheie, pentru a se înțelege corect punctul meu de vedere:

    în timp ce emigranții din Canada au o vârstă medie de 32 de ani, cei care intră în SUA au doar 18 ani, dând astfel posibilitatea viitorilor cetățeni americani să contribuie mai mult timp la fondurile sociale, înainte de a începe să încaseze pensii.

    Chiar dacă mulți dintre imigranții latino nu vor deveni pera devreme cetățeni plătitori de taxe, au cel puțin meritul de a ajuta economia americană, cea bazată pe consum :-)

  15. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Mă văd nevoit să accentuez, încă o dată, modul meu de abordare a statutului unei țări: este vorba doar de criterii geo-politice, adică două domenii distincte, în care accentul meu este pus pe primul termen al binomului:

    O perspectivă geopolitică include un spectru larg de atribute fizice– geografia, geologia, clima, topografia, hidrografia, resursele naturale

    Partea a doua a binomului geopolitic include, în primul rând, profilul demografic și științele aplicate (de exemplu, contribuția industrailizării, v. articolul despre Germania).

    Nu am avut în vedere – și nici nu mă interesează în acest tip de analize – elemente civilizatorii, tipuri de guvernare, credințe religioase etc. De aceea, nu sunt interesat -așa cum au sugerat unii comentatori – de comparații între cele două Corei, sau Germania vs. Polonia vs. Ucraina etc.

  16. Gheorghe Olariu spune:

    De-acum se trezesc petroliștii din Alberta și o să fie scandal la comentarii.
    Așa e, am auzit de multe ori printre albertani de scindare și lipirea la USA dar asta credeam că e o vorbă așa, de adulți fără prea multă școală (rednecși). Cum ar fi: Transilvania votează sciziunea și se lipește de Austria, sau Marea Britanie…nu discutăm lucruri dinastea în două pagini în primul rînd fiindcă canadienii nu gîndesc ca noi.
    Să menționez că poporul canadian este cel mai educat din lume (sigur mulți au școala, masterul și doctoratul făcute înaintea emigrării).
    Și resurse naturale uriașe pe care ați uitat să le luați în considerare. O țară cît 40 de Românii cu:
    Locul 4 în lume ca exporator de grîu, secară și orz (locul 2 și 3).
    Producator de rapita: uleiuri și furajeră locul 1 în lume-produce mai mult decît toate țările din lume la un loc. Carne de vită și de porc, locul 10 respectiv 9 și multe altele; sigur, nu producem fructe de mango și cacao dar ca să spuneți: ”Pământul este complet nefavorabil pentru agricultură…”și să lăsți să se înțeleagă că pe-aici ar fi numai pîrloage cu scaieți și popîndăi. Sudul Albertei, Saskatchewanului și al Manitobăi e numai sol negru de calitate, soiuri cu creștere rapidă, inginerie genetică, etc
    Și apoi lemnul și hîrtia, resursele de subsol altele decît petrolul: diamante, nichel, aur, platina, paladiu, alte metale și minereuri, carbune-rezerve uriașe care nu mai sînt recuperate decît ici și colo…Oamenii educați îi pun tot la resurse. Și tot nordul care nici măcar n-a fost explorat cum se cuvine
    Cred că nu e mare putere fiindcă nu vrea să fie acolo, la vîrf, (să muște, să zgîrie-vorba lu Diaconu), are o poziție excentrică față de axa SUA-UE cam ca Australia și o grămadă de bun simț. Că dacă ar fi așa, Rusia care e cu mult mai pîrlită decît Canada sau Japonia sau Australia, numai fiindcă are arme atomice e o superputere. Așa și India, și Pakistanul, și Iranul și Coreea de Nord sînt jucători mai importanți decăt Canada. Ar fi mai bine să stabilim prima dată definiția, încadramentul unei mari puteri…ca să știm despre ce criteriu de selecție vorbim.

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Vă invit să recitiți cu atenție textul meu înainte de a comenta incorect:

      solurile de pe Scutul Canadian [s.m.] sunt încă foarte subțiri, cu o slabă fertilitate, permițând numai creșterea pădurilor de conifere. …

      Pământul este complet nefavorabil pentru agricultură și extrem de dificil pentru a construi chiar și o rețea minimă de coridoare de transport.

      Nu amestecați solurile de Scutul Canadian cu cele din provinciile de prerie.

  17. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Primele exporturi de gaze de șist americane sub formă lichefiată (LNG) vor începe în câteva zile

    Datorită succesului revoluției argilelor, Statele Unite se pregătesc să înceapă primele exporturi de gaze de șist lichefiate, extrase din argilele din cele 48 state continentale.

    La terminalul Sabine Pass al firmei Cheniere Energy din Louisiana a ancorat deeja primul tanc gazeifer, Asia Vision LNG. Un al doilea tanc, Energy Atlantic, așteaptă să ancoreze.

    Patru alte terminale au fost începute și se așteaptă să înceapă exporturile de LNG: Cove Point al firmei Dominion Resources din Maryland (2017), Cameron și Freeport ale firmei Sempra Energy din Louisiana, respectiv Texas (2018), și Corpus Christi al firmei Cheniere din Texas (2019)

    O dată cu creșterea exporturilor de gaze prin conducte către Mexic și a celor de LNG către toate piețele lumii, Statele Unite se vor transforma dintr-un importator net de gaze, majoritatea din Canada, într-un exportator net în anul 2017, pe măsură de producția de gaze de șist americane va continua să crească.

    Ultima oară când Statele Unite au fost exportator net de gaze s-a întâmplat în 1957.

    În 2015, exporturile SUA de gaze au fost în medie de 2 milioane m^3/zi, provenind din Alaska și vândute Japoniei. Această cantitate va crește în 2016 la peste 14 milioane m^3/zi, iar în 2017, la 38 milioane m^3/zi, o dată cu intrarea în funcțiune a uzinelor de lichefiere de la Sabine Pass și alte unități LNG.

    Pentru comparație, Statele Unite produc în prezent peste 2,26 miliarde m^3/zi.

  18. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    JAPONIA – o foarte succintă perspectivă geopolitică

    Insulele japoneze sunt incredibl de muntoase: 90% din populație trăiește într-o serie de mici enclave de-a lungul țărmurilor Pacificului. Dar, imediat ce inventivii japonezi au învățat cum să construiască și să piloteze o barcă suficient de mare pentru a transporta soldați, lucrurile s-au schimbat fundamental și poporul japonez s-a unificat în termeni de identitate și cultură națională, și chiar de guvernare (împăratul este un simbol național).

    Geografia accidentată a insulelor a însemnat, de asemenea, că natura maritimă a Japonia s-a infuzat în psihicul și cultura poporului. Bărci și nave de toate tipurile au jucat rolul drumurilor și tunelelor până în al treilea secol al erei industriale. Acest amestec de factori au transformat Japonia într-un extrovertit strategic: când țara are suficiente nave pentru operațiuni de bază, atunci ea va încerca să-i contacteze/cucerească/subjuge pe alții.

    Datorită proximității, Japonia a început cu invazia Coreei, exploatând resursele, forța de muncă (mai târziu, și femeile) coreene, generând o animozitate viscerală între cele două țări, situație neclarificată până în ziua de azi.

    Când navigația de apă adâncă a ajuns în Orient, în sec. al XVIII-lea, japonezii erau pirați fără pereche de peste două sute de ani.

    Pe lângă piraterie, Japonia maritimă a devenit și un mijlocitor comercial între țările din estul Asiei.

    Dar când revoluția industrială a ajuns în Japonia în sec. al XIX-lea, japonezii s-au trezit că ei nu au nimic de pus pe masă: insulele nu posedau resurse materiale, piața era mediocră și segmentată de topografia accidentată. Așa că japonezii au folosit singurul instrument pe care îl aveau la îndemână – marina militară – și și-au luat tot ce-au dorit de la vecinii lor asiatici, atât resurse, cât și piețe de desfacere. Când au ocupat China, le-au luat pe amândouă.

    Dacă astăzi China este a doua super-puterre globală, chinezii ar trebui să mulțumească zi și noapte Americii pentru că a distrus imperiul japonez și a înlăturat principalul lor rival.

    Faptul că, în 1955, Japonia a semnat tratatul Bretton Woods a însemnat nu numai sfârșitul imperiului japonez, ci și al marinei lor militare. Pe de altă parte, tratatul a adus Japoniei liber acces la resursele mondiale și pe piețele globale.

    Mai multe detalii, într-un articol viitor.

    • Andrei A. spune:

      Japonia s-a “alfabetizat’ preluând coordonatele culturale ale dinastiei chineze Tang. Nu va fi prima oară în istoria ei când se va produce un astfel de salt spectaculos. Poate o paralelă, păstrând limitele, este romanizarea/latinizarea germanilor. Amestecul de rafinament cu barbarie a persistat până târziu, și nu doar într-un peisaj wagnerian. Japonia medievală și mai ales a Evului Mediu timpuriu este o țară a alfabetizării claselor superioare, și în special a fetelor/femeilor din această clasă. Japonia erei Meiji este țara unei alfabetizări galopante care la 1900 atinge 90% față de procentele abisale ale- spre a alege un exemplu aproape de casa noastră- Regatului României. Japonia medievală este victima unor războaie civile care au durat secole- nici măcar Războiul Rozelor nu poate fi comparat. Și totuși, țara profund feudală, obligată să se deschidă sub amenințarea tunurilor navale ale comandorului Perry este cea care în mai puțin de 40 de ani după ultimul război civil (cel care nivelează casta samurailor) ajunge să umilească militar Rusia, naval și terestru. Japonia acelei ere este o țară unde se emulează aproape cu fanatism, fie cutume britanice (în special cele navale), fie industriale (de la germani). Japonia acelei ere, decisă să recupereze retardarea și să depășească complexul de inferioritate (lucruri despre care noi vorbim dintr-o profundă și centenară experiență), este țara care trimite studenți în Occident pe o scară nemaiîntâlnită până atunci- de la ofițeri la ingineri, medici și profesori.
      Venind târziu la “masă”, Japonia este exclusă de la împărțeala coloniilor, spre deosebire de China, unde în Evul Mediu introspecția este o atitudine deliberată, impusă cu forța de împărații chinezi. Altfel întreg Oceanul Pacific și chiar Indian ar fi fost sinizat :)
      Tratatul naval pentru Pacific, menit să cuprindă Anglia, Statele Unite și Japonia, rezervă “galbenilor” o proporție de 3 nave de linie la fiecare 5 ale celor două super-puteri navale deși este limpede că acel areal oceanic este “mai vital” pentru niponi decât pentru celelalte două puteri. Nu este cauza agresivității teritoriale japoneze, dar e începutul sfârșitului în ce privește grupurile moderate și cele pro-occidentale.
      Cum spuneți, este o acaparare fără rușine și fără milă a teritoriilor dimprejur- este chiar o recuperare a “întârzierii” datorate dominației britanice, olandeze, americane, etc. Dar nu este motivul pentru care Japonia a devenit mare și este mare, chiar și cu stagnarea de un sfert de secol, cu care se luptă, sau îmbătrânirea populației. Calitatea japoneză este ceva la care China, încă formată de sărăcie și deformată sub acel “merge și-așa”, care ne este foarte bine cunoscut, nici nu poate visa. Japonia unde MacArthur se instaurează ca proconsul, este o țară de o sărăcie lucie, mai săracă decăt România acelor ani. Dacă războiul coreean o “saltă”, nu este doar pentru că devine strategic super-importantă și ținta unui program de revenire economică. Este o muncă colosală. Am mai văzut comentarii pe acest forurm, tipice “rumânului” care unde vede un succes, îl consideră datorat faptului că “li s-a dat ceva”. “Germania este mare pentru că li s-a dat planul Marshall”. “Să ne dea și nouă, tată !”. Oricât ne-ar da, nu aia ne va apropia de germani sau niponi :) .

      • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

        Vă mulțumesc pentru comentariul pertinent despre geopolitica Japoniei – practic, mi-ați luat pâinea de la gura viitorului articol :-)

        Pe de altă parte, sunt bucuros să observ că perspectiva geopolitică de abordare a trecutului, prezentului și – de ce nu? – a viitorului unei națiuni are cunoscători pasionați.

        Două detalii importante pentru cei care nu sunt familiari cu victoriile marinei japoneze:

        Japonia a invadat prima dată Coreea în 1592, a doua oară în 1597. Ultima ocupație a durat între 1910-1945, după ce, în 1905, imperiul coreean fusese învins de cel japonez.

        În războiul ruso-japonez din 1904-1905, Rusia a fost practic umilită militar, atunci când japonezii au scufundat în întregime ambele flote rusești, din Pacific și din Marea Baltică, în doar două bătălii.

      • Nautilus spune:

        Perspectiva majorităţii românilor asupra Japoniei este oarecum greşită. Şi asta fiindcă se bazează pe imaginea creată de anglofoni (ca James Clavell, care a fost şi prizonier la ei :) ) în timpul Războiului Rece. O imagine la fel de caricaturală ca şi aceea a Vestului american al anilor 1865-1890.

        În epoca Meiji, obiceiul de a “emula aproape cu fanatism” (pe care, surpriză-surpriză, l-a practicat la fel de bine clasa superioară francofonă de la noi în aceeaşi epocă…) era opusul conservatorismului-mistic-naţionalist al anilor 1930. Clasele conducătoare japoneze vorbeau deschis de adoptarea limbii engleze, de atragerea de migranţi “europeni civilizaţi”, de familii mixte (chestie care, după 1920, ar fi atras un cuţit în spate). Japonia urbană din vremea războiului ruso-japonez se transformase într-un fel de parodie a Marii Britanii victoriene.

        Întâmplător, după 1920 s-a migrat în direcţia opusă, mergând înapoi în istorie spre epoca samurailor, cu acelaşi fanatism.

        Lucru care s-a întâmplat, la fel de surprinzător, şi la noi, în aceeaşi epocă.

        Limbajul şi ortografia lui Caragiale din 1891 erau cvasi-identice cu cele din ziarele moderne.

        Limbajul şi ortografia din 1941 (cu “cari” în loc de “care”, cu “dela” în loc de “de la” etc) erau mai apropiate de cele ale lui Neculce şi Ureche.

        Europeanul ăsta frezat şi dat cu fixativ e comandorul Isoroku Yamamoto prin 1919-1920. Asiaticul orezar cu ochii mici şi uniformă “ca a lui Mao” e amiralul Isoroku Yamamoto, în 1941.

        • Andrei A. spune:

          Nu este vorba de japonezi care la un moment dat s-au descoperit prea occidentali și au făcut un pas înapoi. Mai curând, asemănător cu România (păstrând proporțiile) și alte țări care s-au orientat către Vest, coexistă o latură tradiționalistă cu una modernizantă. Yamamoto era de departe nu doar cel mai occidentalizat din înaltul comandament japonez (diplomă la Harvard, atașat naval la Washington) dar și un profund cunoscător al Americii, economic și industrial. Nu degeaba a avertizat în ședința de palat care a sancționat atacul de la Pearl Harbor (al cărui arhitect a fost), că Japonia are aproximativ un an la dispoziție, pentru a obține o pace negociată și onorabilă- de nu, ar fi urmat să fie zdrobită de puterea economică și industrială a SUA. Baronul Suzuki, și el fost atașat naval în Germania, este un alt exemplu în aceeași matrice- atât el cât și Yamamoto, s-au opus ocupării Manciuriei, războiului cu China și celui împotriva SUA. Luările de poziție au fost publice și sînt simptomatice pentru înfruntările între moderați și militariști-fascizanți, care după cum știm au avut un temporar câștig de cauză, cu consecințe catastrofale. Tojo este mai curând personajul istoric care ar putea exemplifica acest gen de atitudine.
          Faptul că oamenii s-au îndreptat spre Vest nu înseamnă că tradiția educației în familie a fost abandonată. Kurosawa s-a născut în 1910 și atât el cât și fratele mai mare au primit educația tipică unor băieți din fosta clasă de samurai. Fratele cel mare a avut opțiuni politice de stânga și s-a stins într-un dublu suicid, alături de iubita lui. Iar filmele lui Akira Kurosawa cred că exprimă clar opinia autorului despre militarism (între multe altele). Ideea ar fi că marele regizor japonez nu a tratat tema samurailor studiind în muzee :)

  19. victor L spune:

    Cred ca este al treilea articol al dlui Constantin Cranganu, de genul “Dece nu este “Groenlanda” o mare putere. O explicatie geopolitica”, si totusi multe comentarii deviaza de la tema cu tot felul de motive.
    Numai argumente geopolitice nu apar in postarile suparatilor.
    Doar @ ernest hemingway incearca o explicatie, acceptabila, dar evitind si el geografia.

    • Harald spune:

      Asta pentru că la bază se află o idee fundamental greșită, ceva gen ”intelligent design” :)

      Țările nu sunt fixe, nu sunt date de la Dumnezeu. Ele se formează și se destramă, sunt rezultatul evenimentelor prin care au trecut, iar acele evenimente au fost generate de grupuri de oameni cu scopuri și interese contradictorii. Geografia lor e doar peisajul, cadrul general. Însă deciziile au aparținut oamenilor, adică s-au bazat pe liberul arbitru. Nu a stabilit nimeni că geografia unei zone merită o țară beton. Geografia a fost o componentă printre multe altele, iar țările continuă să evolueze într-o direcție sau alta, în funcție de deciziile grupurilor de oameni care compun (sau nu compun) acele țări.

  20. nikypercea spune:

    si Australia cu cine se uneste?
    Canada e mai mare decat China, iar China e mai mare decat suAMERICII?

  21. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Cea mai neașteptată suporteră a gazelor de șist: Hillary Clinton!

    Fosta secretară de stat, fosta senatoare de New York (unde fracturarea hidraulică este interzisă), actuala candidată democrată la Președinția Statelor Unite s-a declarat în favoarea exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică!!I

    Argumentele secretarei Clinton sunt economice, ecologice și politice. Mie mi se par că sunt și de bun simț practic.

    Alți democrați reprezentativi au lăudat folosirea gazelor de șist pentru ameliorarea condițiilor climatice:

    Președintele Obama, Administratorul EPA Gina McCarthy, Secretarul de Interne Sally Jewell, Secretarul Energiei Ernest Moniz sau guvernatorii democrați Jerry Brown (California) și John Hickenlooper (Colorado).

    Nu mi-am format încă preferința pentru viitorul Președinte american, dar, prin declarațiile ei despre beneficiile gazelor de șist, doamna Clinton s-a instalat în topul meu personal.

    Hillary Clinton’s Plan for Ensuring Safe and Responsible Natural Gas Production

    • Luca spune:

      Argumentele secretarei Clinton sunt economice, ecologice și politice. Mie mi se par că sunt și de bun simț practic.

      Argumentele și eventualul bun simț practic nu au, repet, nu au cum sa fie ale secretarei Clinton. Pe doamna o stim de multi-multi ani si ii cunoastem bine ideile, argumentele si, mai ales, bunul simt. Cele despre care scrieti sint ale unora care i le-au livrat pe o ciorna odata cu o donatie consistenta, ca doua miliarde de dolari costa o campanie prezidentiala acum 8 ani si ca sa aduni atita banet (imi imaginez ca doar cu doua miliarde nu te mai descurci in 2016) trebuie sa multumesti multi donatori, sa le promiti Luna si Soarele de pe cer pina te vezi cu sacii in caruta si sa citesti in public multe ciorne cu argumente economice, ecologice si politice scrise chiar de ei.

      Garantez ca, pentru citeva milioane, e in stare sa afirme miine exact contrariul. Si pentru alte milioane, poimiine, sa revina la argumentele de azi. S.a.m.d. la infinit.

      E uimitor sa descoperi ca mai sint oameni care cred ca votul lor conteaza, ori ca ar avea vreo importanta daca la Casa Alba ar ajunge republicanul X sau democratul Y cind – poate oricine sa verifice – in spatele lor sint exact aceiasi bani (stapini).

      Cu exceptia “clovnului” Trump (“Trump e un clovn”, repeta fudul unul pe aici ce auzise el la TV si ce citise in NY Times, Huffpost si alte blestematii corecte politic). Clovn, clovn, da’ macar pe banii lui. Aici e aici. Ca ceilalti clovni mai sint si marionete, drone, tovarasi de drum, idioti utili si alte varietati de gwbushi.

  22. Andrei A. spune:

    Alte motive:
    - la data izbucnirii Războiului de Independență American, „Canada” este provincie britanică de numai vreo 15 ani. Prin urmare, nu doar avem o lipsă de coeziune cu coloniile din sud, dar și o divergență majoră de interese- anglofonii proaspăt instalați la Quebec nu pot spera să domine majoritatea francofonă fără sprijin metropolitan. Iar noua armată cetățenească a lui Washington este mult prea slabă pentru a cuceri și nordul continentului (deși impulsul nu a lipsit). Dacă Marea Britanie ar fi învins pe coloniști, ne putem imagina un fel de Canamerica, care să se fi desprins mai târziu de Londra, dar ca o singură entitate.
    - Marea Britanie este un imperiu colonial a cărui „sustenabilitate” se bazează pe calcule pur mercantile. 10000 de soldați britanici și 60.000 de „băștinași” asigură dominația a 300 de milioane de indieni la un moment dat (să zicem jubileul împărătesei Victoria). Prin urmare, după 1776 nu urmează o politică militară susținută, de reacaparare (chiar considerând războiul de la 1812). Imperiul Britanic este foarte parcimonios cu propriile-i resurse umane.
    - Inventivitatea și spiritul de inițiativă american- e vorba de canalul care leagă marele lac Erie de Hudson și portul New York. La 1825, New Orleans amenință să devină portul numărul 1 al SUA, colectând tot ce vine pe fluviul Mississippi. Efortul new yorkez anulează acest avantaj în câțiva ani și apoi devansează fără speranțe ca portul sudic să mai poată concura vreo dată. De ce este important ? Din cauza Războiului Civil. E știut că Sudul avea drept partener comercial major pe Marea Britanie. E știut și că aceasta a cochetat cu intervenția. Hai să ne imaginăm un Sud mai vibrant, cu cel mai mare centru comercial al SUA și prin consecință un nord-est mai puțin bogat, în ciuda industrializării. Este posibil să ne imaginăm în condițiile astea o concluzie fără învingător (la alegeri, Lincoln era dat perdant cu siguranță, iar fostul general McClellan, contra-candidatul democrat, avea ca principală platformă politică pacea cu orice preț). Poate Canada nu ar fi fost mai mare, dar cu siguranță SUA ar fi fost „mai mici”. Sau ar fi durat mult mai mult să se consolideze și să devină ceea ce sînt astăzi.
    - Orografia. Canada de atunci era legată 100% de fluviul Sf. Laurențiu. Era artera ei principală. Portul Halifax, fie el și notabil, are proaste legături cu interiorul. Axa de dezvoltare a acestei regiuni este divergentă față de NE american.

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Primii canadieni, pe când erau încă supuși britanici, și-au dat seama imediat că poziția lor geografică, vis-à-vis de Statele Unite, îi obliga să acționeze asiduu pentru ca americanii să-i considere prieteni, iar nu păpuși britanice. Numai că treaba asta nu a fost chiar simplă. O mare parte din cetățenii canadieni din 1800 erau fie de descendență franceză, fie loialiști imperiali, transplantați din coloniile americane, și care nu iubeau noua republică.

      În războiul din 1812, canadienii de origine americană au putut să-și descarce ura lor pe vechile locuri de origine. Britanicii au folosit teritoriile canadiene ca baze principale de unde au lansat atacuri contra americanilor și au oferit transport marinarilor canadieni, care au dat foc și au ars capitala Washington D.C. până la temelii (inclusiv Casa Albă).

      Ca mai apoi, spre groaza canadienilor, britanicii, în loc să dea lovitura mortală noii republici, s-au reorientat către Europa post-napoleoniană, lăsându-i pe canadieni singuri în fața americanilor furioși.

      Canadienii, încă supuși britanici, n-au putut face nimic, decât să spere că armata americană, care, în absența flotei britanice, era mult superioară vecinilor din nord, îi va ierta pentru rolul lor activ în incendierea capitalei federale. Or, puteau să negocieze termenii împăcării.

      Înțelepți, canadienii au ales ultima variantă. În scurtă vreme, americanii și-au canalizat energiile lor către vest, în valea Ohio și dincolo de aceasta, construind drumul Americii către statutul de superputere.

      Iar vecinii canadieni, încetul cu încetul, au slăbit legăturile cu imperiul britanic, îndreptându-se mai întâi către neutralitate, ca apoi să caute prietenia americanilor, apoi alianța americanilor, pentru ca în prezent, Canada să fie inclusă economic, ca un satelit, în sistemul american. C’est la vie…

      • George V spune:

        @Autor

        Din cate stiu din 1994 exista NAFTA (North American Free Trade Agreement), un tratat comercial ( fara taxe vanmale) intre Canada, SUA si Mexic si mi se pare cam aroganta aceasta afirmatie (despre Canada) “…….să caute prietenia americanilor, apoi alianța americanilor, pentru ca în prezent, Canada să fie inclusă economic, ca un satelit, în sistemul american. C’est la vie…”

        Chiar asa Canada este” inclusa economic” in SUA ? Puteti sa elaborati sau a fost doar o scapare?

        http://www.naftanow.org/

        • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

          Există suficiente detalii în text (trebuie doar să-l recitiți cu atenție) care explică situația economică satelitară a Canadei în raport cu Statele Unite.

          Exemple suplimentare se pot găsi în multe publicații oficiale, de exemplu:

          - Canada este cel mai mare client al Statelor Unite, cumpărând bunuri în valoare de US$376 miliarde în 2014:

          - Canada cumpără mai mult din Statele Unite decît oricare altă națiune, incluzând cele 20 de țări ale Uniunii Europene.

          http://www.can-am.gc.ca/relations/commercial_relations_commerciales.aspx?lang=eng

          Raporturile dintre Canada și SUA sunt descrise ca fiind cele dintre un șoarece și un elefant: acțiunile Statelor Unite pot avea repercusiuni serioase asupra Canadei, pe când acțiunile Canadei influențeazî extrem de puțin Statele Unite.

          http://www.thecanadianencyclopedia.ca/en/article/economic-canadian-american-relations/

          • George V spune:

            Astept urmatorul articol (promis) depre Japonia si apoi altele si ………..in final vom afla care-i tara “mare putere politica! O explicatie geopolitica”.

            Multumesc de atentie.

  23. io spune:

    Vrabia malai viseaza :D

    Interesanta analiza, dar sa crezi ca the canucks vor deveni US citizens…….that is a NO NO!

  24. ada spune:

    „…este vorba doar de criterii geo-politice” Aici este o confuzie pe care o faceți și toată demonstrația pică.

    GEOPOLÍTIC, -Ă, Doctrină social-politică, apărută la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care susține că politica unui stat este determinată de situarea sa geografică.

    Dumneavoastră folosiți un concept, îl desfaceți în două componente și aplicați doctrina acelui concept doar la primul termen al lui. Greșit complet.
    Normal, că dacă ai studiat la ruși nu poți gândi chiar ca Bush, dar aici nu este vorba despre geografia proprie unei țări ci de cea a regiunii unde face ea politică. În zona Mării Negre nu poți face politica hiperpragmatismului liberalismului american, ci pe cea a tătucului atotputernic …ocrotitor al Mamei Rusia. Într-o zonă geografică tipul de politică este dat de țara cea mai puternică care face politică în acea zonă. Politica impusă de ea în acele locuri delimitează zona geografică a ei. Acea formă de administrare a treburilor interne, politica zonei, se numește geopolitică. Nu are nicio legătură cu geografia. Politica URSS se aplica de la oceanul Pacific până aproape de Viena. Politica imperiului Otoman din India până la …Madrid. Politica SUA se extinde, de la fostul zid al Berlinului, până granița de vest a Federației Ruse. Ce rol are geografia aici? Nu confundați geopolitica , cu politica locală a unui spațiu geografic ocupat de o țară. Geopolitica este determinantă în evoluția a tot ce se întâmplă într-o țară, dar geopolitica nu are nicio legătură cu geografia locurilor unde dictează tot ce mișcă…râul, ramul…și mai ales vremile sub care trăiesc oamenii.

    • ada spune:

      …și acum vine firesc și răspunsul. De ce nu este Canada o mare putere? Explicația geopolitică este simplă. Geopolitic, în spațiul ei geografic …jupânul este SUA.

      În unele domenii poate spera la un statut de mare putere, doar până se prinde stăpânul politicilor regionale.
      Un ex: „Mai recent, alte simboluri au devenit o sursă de mândrie: campania publicitară „Eu sunt canadian” a concernului Molson a reușit să lege ideea de naționalism de o marcă internă de bere. În mod ironic, după un timp de la lansarea reclamei, firma Molson a fost cumpărată de compania americană Coors.”
      .

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Geopolitica este determinantă în evoluția a tot ce se întâmplă într-o țară, dar geopolitica nu are nicio legătură cu geografia locurilor unde dictează tot ce mișcă

      Cînd plecați de la o anumită definiție a geopoliticii, ajungeți la concluzii precum cele de mai sus.

      Abordarea mea este diferită, pentru că definiția geopoliticii de la care plec eu este diferită:

      O perspectivă geopolitică include un spectru larg de atribute fizice– geografia, geologia, clima, topografia, hidrografia, resursele naturale-, la care se adaugă elemente de demografie și științe aplicate

      Dacă veți citi în paralel articolul de față și cel intitulat De ce este America o super-putere? Despre rolul geografiei și geologiei, veți observa, sper, de ce consider geografia drept componenta principală a geopoliticii.

  25. Mihai spune:

    Dnu Cranganu, lasati articolele de genul asta, va sta mai bine in postura de om de stiinta. Chestia cu “superputere” e hilara. Canada e tara Commonwealth, tara G7 care are si exporta aproape orice. Nu intereseaza pe nimeni ca are relatii economice puternice cu USA, ca scutul canadian are 8mil km2, ca exista doar o singura autostrada care leaga Ontario de Quebec sau AB de Vancouver, etc. Nivelul de trai conteaza si e destul de ridicat. Oportunitatile pe care le ai conteaza. La ce populatie are Canada, nici nu e nevoie de mai multe autostrazi momentan, dar se construiesc, oricum…..si nu pot sa ma plang de drumuri atata vreme cat am ajuns in unele din cele mai pustii locuri fara probleme.
    Pe scurt, opiniile nu au valoare de adevar si speculatiile eu consider ca dauneaza.

    • victor L spune:

      tu ai dreptate: unii au ajuns si pe Everest fara drumuri :P
      Chiar ai citit articolul sau este vorba despre orgoliul tau?
      De multe ori dl Cranganu precizeaza ca e vorba despre geopolitica “un spectru larg de atribute fizice– geografia, geologia, clima, topografia, hidrografia, resursele naturale”.
      Care nu pot fi contrazise doar din orgoliu, pentru ca exista.

      • George N spune:

        @victor L (23/02/2016 la 18:18)

        Chiar ca la acest articol ar trebui sa te abtii de a chibita:n-ai nici in clin nici in maneca cu aceasta tara sa poate nu stim noi ca Lugojul s-a mutat in Canada.

        la articole publicate de curand pe acest site, cineva ti-a spus ca esti “iute la manie dar deloc iute la minte”…..iar altcineva ti-a atras atentia ca prin comentariile tale aduci orice orice subiect la nivel de discutie tipic de mocirla damboviteana.

        Parafrazandu-l pe Caragiale as zice ca ai…..n-ai treaba, fix la orice articol, te bagi in seama cu comentarii de bascalie ieftina.

  26. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Dnu Cranganu, lasati articolele de genul asta, va sta mai bine in postura de om de stiinta.

    Vă mulțumesc pentru sfat, chiar dacă nu este exprimat în cel mai grațios mod.

    Vă asigur că în toate cele 75 articole publicate de mine pe Contributors.ro, omul de știință Constantin Crânganu a fost întotdeauna prezent. Nu am scris nimic de pe o platformă politică, propagandistă, lobby-istă etc.

    Prin urmare, când am încercat să demonstrez de ce nu cred că statul canadian ar fi o mare putere (nu am folosit termenul de superputere în cazul Canadei), am formulat o ipoteză științifică, plecând de la datele curente (geografie, climă, demografie, vecinătăți etc.).

    Conform doctrinei falsificabilității (Karl Popper), este imposibil de dovedit că o ipoteză științifică este adevărată. De aceea, știința avansează prin infirmarea ipotezelor științifice. Cu cât o ipoteză suportă mai multe teste de confirmare/infirmare, cu atât este mai valoroasă. Dacă o ipoteză nu este falsificabilă, atunci se numește dogmă și iese din domeniul științei.

    Dacă veți reciti cu atenție textul meu, veți observa că am insertat, din loc în loc, posibile aspecte ale ipotezei, care vor putea fi testate în viitorul apropiat (15 – 25 ani). Este posibil, ipotetic, ca geografia fracturată, clima neospitalieră, demografia nefavorabilă, dezbinările separtiste, lipsa drumurilor etc., să se dovedească a fi, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, cele mai puternice atuuri ale Canadei de a deveni o super-putere. Personal, mă îndoiesc că așa ceva se va întâmpla.

    Nimeni și nimic nu vă împiedică să considerați Cadana (țară natală sau de adopție) o super-putere mondială – este o atitudine pur subiectivă pe care o înțeleg până la un punct.

    Dar dacă vine cineva și vă spune că, de fapt, împăratul umblă pe stradă în pielea goală, nu vă repeziți cu sfaturi asupra mesagerului. Ieșiți în stradă și, cu ochii larg deschiși, uitați-vă atent la hainele cele noi ale împăratului. Poate că acele haine sunt, într-adevăt, „invizibile”…

    • Mihai spune:

      Sorry, nu am vrut sa sune asa dur exprimarea mea. Va respect ca om, ca om de stiinta, ca profesor. Doar ca nu-mi plac asemenea abordari, bineinteles ca aveti toata libertatea de exprimare posibila pe lumea asta. Atata vreme cat nu ati trait in Canada, ani buni, nu consider ca sunteti obiectiv in unele aspecte. “Lipsa drumurilor” ar fi un exemplu….Canada are destule drumuri, eu is chiar surprins cat de dezoltata e infrastructura in Alberta comparativ cu populatia. E o provincie cu 4 mil locuitori si o suprafata de 3 ori mai mare ca a Romaniei. Si nu inteleg de ce ar trebui sa fie drumuri in zone pustii unde nu locuieste nimeni….nu ca nu ar fi, sunt. Exista autostrada Est-Vest, mai mereu pustie, calea ferata insa e destul de aglomerata. Si totusi, atata vreme cat Asia e across pacific pt Vancouver, de ce te-ai apuca de transportat nush ce tocmai de la Halifax pe highway?
      Clima nu e neospitaliera, omul se adapteaza repede, da e mai frig si mai multa zapada, de 8 ani n-am crapat nici de la lopatat nici de frig. Si NE Americii e in aceeasi zona cu Toronto/Montreal/Ottawa etc. Cand a fost furtuna aia la NY, electricienii canadieni lucrau in conditii aspre sa refaca reteaua de electricitate in vreme ce americanii au fugit la adapost. Concluzie, clima te poate face extrem de resilient, in caz de o mini ice age, canadienii ar fi primii care ar supravietui.
      Si cum am mai spus, de ce neaparat trebuie sa fie o superputere???? Elvetia de exemplu nu e, tarile scandinave nu-s, dar lumea e fericita si traieste bine acolo. De ce trebuie omul sa se mandreasca tot timpul cu ceva, sa se “faleasca”? Finalitatea acestui sentiment de “mandrie” a creat intotdeauna probleme majore in lume.
      OK, ati formulat o ipoteza, doar ca e judgemental si pana si savantii in experimente, urmaresc ca rezultatul cercetarii lor sa fie un match sau apropiat de ce au ei in cap deja. Vorbiti de drumuri de pe Google Maps nu din experienta personala, nu includ aici excursii sau vizite.

      Motto de final, un quote: “Strength before weakness, Journey before destination, Life before death”.

      Sorry daca exprimarea e prea radicala, nu implica nici o urma de lipsa de respect.

      • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

        Vorbiti de drumuri de pe Google Maps nu din experienta personala

        Ca să dezamăgesc, vă pot spune că am fost de mai multe ori în Canada, și cunosc relativ bine British Columbia (Walcott Quarry, Burgess Shale vă spun ceva?), Alberta (Hoodoos în Banff National Park, zona Calgary), Ontario (zona Toronto, Hamilton, London) și Quebec (coridorul Montreal – Quebec City).

        Pentru că distanța de la New York la Montreal e mai scurtă decât cea până la Cascada Niagara, am condus mașina până la Montreal. Și, pentru că locul meu favorit de vacanță este Parcul Național Acadia din Maine, la sfârșitul vacanței, merg cu mașina pentru câteva zile în Quebec.

        • Mihai spune:

          Tot asa cunosc si eu America de la Montana pana la Louisiana. Dar asta inseamna doar cateva zeci de mii de km. Si inseamna ca am fost un simplu turist, am mancat la restaurante si am dormit la hoteluri. Nu se compara cu 250000km condusi in Canada. Taxele, mortgage, masina, asigurari, job, second job, hobbies, distractii, hiking, bicycling, jogging, sports, home repairs, lawn mowing, etc etc, toate astea te fac sa intelegi ceva dintr-o societate…nu destul insa.
          Ca sa intelegi mai bine o societate trebuie sa fii sociolog/psiholog, sa dedici decade intregi studiului societatii respective. Si tot nu e de ajuns.
          Eu nu inteleg rostul articolului, ca de informare nu pot spune ca e….Cumva Canada e o superputere, au explicat destui mai sus, eu ma gandesc la asta prin prisma relatiei parazitare cu US. Geografic sta bine si are probabil toate resursele minerale posibile pe lumea asta. E back up-ul americanilor….chiar si pt resursele de apa, doar. Dar, eu nu-mi pun intrebarea daca e sau nu e, ma intreb insa, cine a intrebat de a fost nevoie de asa articol???

      • abc spune:

        Actually, Mihai are dreptate.
        Turist nu înseamnă cunoscător avizat. De ce afirm asta.

        Pentru că sunt inadvertențe în articol.

        Afirmați că o singură autorută leagă Ontario de Quebec.
        În fond sunt două. A20 și A40.

        Apoi vorbiți de absența infrastructurii. V-aș invita să urmăriți Rocky Mountain Express. IMAX https://www.youtube.com/watch?v=9pFocxpM524
        Veți înțelege spiritul canadian.Ce a însemnat construirea unei căi ferate care să lege de la Vest la Est Canada în condițiile tehnologiei de la sfarsitul secolului 18. Apoi, este o putere spațială. Deține sateliți cu destinație civilă, preponderentă în scopuri științifice. Canadarm utilizat începand din anii 1981 este o creație canadiană. Bombardier este un producător de avioane, vehicule recreative, pionier în domeniul vehiculelor recreative.

        La nivel cultural, așa cum dumneavoastră remarcați mașinile cu nr de Qc la Opera Metropolitană din NY, eu remarc mii de turiști nord-americani la Just for Laugh (cel mai mare festival de comedie), Festival de Jazz -cel mai mare festival de jazz la nivel mondial se ține în Montreal.
        Și nu NY este capitala operei de calitate, Toronto se pare că este capitala operei.
        TIFF este festivalul de film cel mai mare pe scară mondială după Cannes. Cirque du Soleil a fost(pînă ce a fost cumpărat de americani..desigur) cred că cel mai mare producător teatral în lume. Fapt divers, ultimul videoclip al hitului Adele, Hello, nu a fost regizat de un director american ci de un director franco-canadian, Xavier Dolan(premiat și apoi în juriu la Cannes). Videoclip filmat într-o locație lîngă Montreal.
        Am scris toate astea doar să nu credeți că viața în marile metropole canadiene e mai puțin atractivă decît cea în New York. Sunt o mulțime de evenimente.

        Apoi referitor la seccesionismul quebecos.

        Cum vi se pare că la alegerile unde PQ a pus ca și miză un viitor referendum -cale spre independență, a vorbit deschis despre proiect însă majoritatea celor din Quebec au votat majoritar cu liberalii-dublu de scaune în comparație cu partidul suveranist..ca să nu menționez că liberalii federaliști au obținut o majoritate covîrșitoare cu un candidat francofon mai degrabă care întradevăr a beneficiat de moștenirea de imagine a tatălui său, fostul prim ministru canadian…

        La nivel de criminalitate și securitate publică internă, Canada se plasează foarte bine în comparație cu USA. E antologică faza din documentarul lui Michael Moore , cînd remarcă că în Canada ușile sunt lăsate deschise. 1,7 omoruri la 100 000 de locuitori față de USA 4,7 la 100 000. Securitatea traficului rutier mai mare, rata de accidente mai mică. Rata de mortalitate a tinerilor canadieni mai mică decît cea a tinerilor americani. 40 vs 60 la suta de mii de locuitori. Per capita, Canada are cele mai multe recorduri în Guiness Book.
        Sistemul de sănătate e accesibil universal cu costuri aproape la jumătate comparativ cu Statele Unite. Nu zic că e perfect, dar e ok.

        Universitățile canadiene sunt curtate de nord-americani datorită costurilor reduse și accesibilității. Tinerii canadieni de 15 ani performează bine în testele OECD. Primele 10 locuri. Tinerii americani..locul 17. USA atrage creierele întradevăr mai bine. Concediile legate de maternitate, foarte importante pentru a creea legătura părinte copil, adulți echilibrați mai tîrziu sunt în favoarea canadienilor. Plătite 56 săptămîni , comparativ cu cele 12 săptămîni neplătite în USA. Rata de obezitate mai scăzută. Canadienii sunt mai educați ca și USA în medie.

        Bun, ceea ce vreau să spun e că dacă judecați așa binomial, ratați un diagnostic complet.

        Canada este o țară în care e mai bine de trăit pentru familii în ansamblu, decît Statele Unite.

        • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

          Canada este o țară în care e mai bine de trăit pentru familii în ansamblu, decît Statele Unite.

          Observ că mulți locuitori-comentatori din Canada încearcă să flosească alte argumente decât cele discutate de mine, pentru a mă contrazice.

          În filosofie și logică acest procedeu (falacie) se numește „atacarea unui om de paie”. Cei care argumentează pe baza acestei falacii crează iluzia că au respins complet sau au infirmat propoziția preopinentului, prin înlocuirea ei pe față cu o diferită propoziție.

          Eu nu am scris nicăieri că statutul de mare putere al unei națiuni are de-a face cu „traiul mai bun pentru familli în ansamblu”, nu am invocat, decât tangențial, venitul mediu pe cap de locuitor ]n cazul Albertei (dacă aș fi utilizat acel argument, atunci Luxemburgul devine puterea mondială #1!!).

          Pe același ton falacios, un alt comentator scrie: de ce neaparat trebuie sa fie o superputere???? Elvetia de exemplu nu e, tarile scandinave nu-s, dar lumea e fericita si traieste bine acolo/ Argumentul fericirii nu este folosit de mine nicăieri.

          Un alt comentator scrie, precum vulpea care nu poate ajunge la struguri, că Cred că nu e mare putere fiindcă nu vrea să fie acolo, la vîrf. Și acest argument este falacios, pentru că nu este parte din argumentația mea (dorința subiectivă a unei țări de a fi sau nu fi o mare putere).

          Stimați româno-canadieni, nu trebuie să vă simțiți ofensați, ofuscați, frustrați sau mai știu eu cum, numai pentru că cineva are o altă părere despre Canada.

          Încă o dată, vă invit să recititți cu atenție textul și să considerați sine ira et studio numai setul de argumente pe care mi-am bazat demonstrația. Dacă aduceți de-acasă alte argumente, care vă servesc părerile subiective, se poate demonstra orice, dar nu faceți decât să atacați „un om de paie”.

        • Constantin Crânganu spune:

          Afirmați că o singură autorută leagă Ontario de Quebec.
          În fond sunt două. A20 și A40.

          Induceți lumea în eroare :-)

          Când am fost ultima oară în Canada (cu puțin timp în urmă!) A20 nu era decât continuarea în Quebec a autostrăzii 401, care, după cum am menționat în text, este singura legătură rutieră majoră între Ontario și Quebec. A20 începe la granița dintre cele două provincii, în apropiere de localitatea Rivière-Beaudette și continuă pe malul sudic al fluviului până la St.-Arsene.

          A40 este doar o autostradă provincială, între Montreal și Quebec City, pe malul nordic al fluviului.

  27. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Petrolul american brut a început să fie exportat din nou, după 40 ani de interdicție

    După ce, pe 18 decembrie 2015, Congresul american și Președintele Obama au ridicat embargoul asupra exporturilor americane de țiței brut, primele tancuri petroliere au părăsit porturile americane către diverse destinații interanaționale.

    Astfel, tancul Theo T a părăsit portul Corpus Christi Harbor din Texas în ajunul Anului Nou. Destinația: Franța.

    Al doilea tanc a plecat din Houston cu destinația Olanda.

    Al treilea transport de țiței brut, de 700.000 barili, va ajunge luna viitoare la rafinăria Ben Luckock din Israel.

    Împreună cu exporturile de gaze naturale lichefiate (LNG, vezi aici), Statele Unite își consolidează din ce mai mult poziția lor de swing producer, descrisă aici.

    Consecințele economice și politice pentru Arabia Saudită și Rusia vor fi imprevizibile.

    The Trickle of U.S. Oil Exports Is Already Shifting Global Power

  28. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Alte considerații despre geografia-hidrografia Canadei

    Singura cale navigabilă a Canadei este fluviul Saint Lawrence. Acesta este deschis tot anul numai plecâd de la Quebec City. Dacă nu îngheață, fluviul este navigabil, începând de la Montreal. Dincolo de Montreal, însă, navigația este puternic stânjenită de existența unor accidente geografice: porțiuni cu apă puțin adâncă, praguri și cascade, precum faimoasa Niagara.

    În 1871, Canada a încercat, pentru prima dată, să rezolve problema ghețurilor din timpul iernii și a cascadelor din jurul Marilor Lacuri printr-o serie de ecluze și prin construirea canalului Welland. Totuși, către sfârșitul anilor 1890, canadienii au propus o cooperare cu Statele Unite pentru o cale navigabilă bi-națională, mult mai extinsă, care ar fi legat Oceanul Atlantic de Marile Lacuri prin fluviul Saint Lawrence.

    Principala atracție a propunerii era faptul că americanii ar fi beneficiat mai mult decât canadienii prin îmbunătățirea navigației de-a lungul graniței comune: orașe, precum Duluth, Milwakee, Chicago, Cleveland și Detroit ar fi căpătat acces deplin la ocean.

    Dar americanii au respins propunerea canadiană preț de mai multe decenii, sub motivul că nu-i interesează. În realitate, guvernul american știa foarte bine că vecinii canadieni vor construi oricum sistemul de ecluze, deoarece a avea un sistem de transport între Ontario și Quebec era un imperativ național.

    Politica americană a fost foarte simplă aici: voi, canadienii, plătiți pentru pentru sistemul de ecluze și noi, americanii, câștigăm acces nelimitat la întreaga cale navigabilă.

    La sfârșit, Canada a achitat peste 70% din nota de plată a construirii sistemului de ecluze și plătește și în prezent pentru menținerea lui.

    Calea navigabilă Saint Lawrence nu a devenit deplin operațională până în anul 1959.

  29. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Despre granița comună canadiano-americană

    Granița dintre Canada și Statele Unite este lungă, variată geografic, reușind să mențină cele două țări bine separate.

    Singurul punct de conflict potențial ar fi Strâmtoarea Georgia, care separă insula canadiană Vancouver de extremitatea nord-vestică a statului american Washington. O ofensivă canadiană asupra strâmtorii ar bloca accesul maritim în Puget Sound, unde se găsesc Seattle și Tacoma. Dar balanța populației din zonă este puternic înclinată în favoarea Americii: cele trei state pacifice americane depășesc populația provinciei British Columbia de 10 ori.

    În porțiunea mediană a regiunii de graniță, conexiunile dintre provinciile din preria canadiană și mid-vestul american sunt omni-prezente. Aceasta situație nu este o afacere proastă pentru americani, ci pentru canadieni. La sud de graniță, se află o zonă cu populație americană densă, cu teritoriu foarte bine dezvoltat și cu o mai bună infrastructură de transporturi, naturale și artificiale. În contrast, la nord de graniță, în Canada, de găsește o linie inițială de orașe – Calgary, Regina și Winnipeg – după care urmează un mare teritoriu cu nimic pe el. Provinciile din prerie nu au prea multe opțiuni la îndemână: ele trebuie, practic, să se orieteze către America, economic și, într-o oarecare măsură, cultural.

    Legăturile lor fizice, atât cu British Columbia, cât și cu restul provinciilor din est, sunt relativ slabe și întrerupte regulat în fiecare iarnă. Însă legăturile lor cu colosul din sud sunt substanțiale, multimodale și, aproape întotdeauna, funcționale.

  30. Dia Rina spune:

    Mai bine ca nu este o mare putere. In ziua in care si daca va ajunge o mare putere si o va lua razna distrugand prin lume precum vecina USA, ma mut din Canada si dau foc la pasaport.

  31. Deceanu Ovidiu spune:

    Interesant articolul. Nu mi-ar plăcea să se ” spargă” Canada ! Și nu cred că se va întâmpla.

    Canada mi-a dat ceea ce România mi-a refuzat cu obstinație. Demnitate. Am reușit în Canada ceea ce nu reușeam în România în zece vieți.

    Apoi, dincolo de specificul acestui articol, nu cred ca USA e un stat mai bun cu proprii cetațeni decât Canada. Am lucrat ani de zile pentru o corporație americană uriașă. Am locuit și muncit in US. În opinia mea, Canada e o clasă peste USA când vine vorba de respectul pentru proprii cetățeni. Să nu mai vorbim de sistemul de sănătate, educație, siguranță … etc.

    În rest, I don’t give a dime pentru că Canada nu e o superputere.

    • Babilou spune:

      “Numai că, această „înțelegere” are un cost financiar considerabil: $16,1 miliarde, plătiți în 2013, administrației din Quebec pentru a rămâne în sistemul canadian. Ontario a fost capabil să producă acest volum de bani cu oarecare dificultăți, dar nu știu dacă cei 13,5 milioane de ontarezi, care i-au „mituit” pe cei numai 8 milioane de quebecoazi, au fost și foarte bucuroși s-o facă.”
      Inca una dintre afirmatiile inexacte: conform legislatiei canadiene, guvernul federal “pompeaza” bani in provinciile mai putin bogate cu bani de la cele bogate. Provincia Quebec intr-adevar primeste acesti bani, dar SI Ontario primeste. De ce? Pentru ca provinciile care nu primesc bani sunt doar Alberta, Saskatchewan, Newfoundland and Labrador si British Columbia. (asta in 2013-2014). Toate celelalte primesc. Situatia aceasta a fost de multi ani pana anul acesta. Alberta, fosta campioana, tocmai a primit un ajutor special, pe care guvernul federal il poate acorda in situatii deosebite (si care nu a fost folosit de mult timp) in valoare de 250 milioane CAD, deoarece va incheia anul cu deficit. Aceaste din cauza scaderii pretului la petrol. Pe de alta parte, Quebec si Ontario, care au industrie si exporta mult, au inregistrat rezultate bune pe fondul scaderii cursului dolarului canadian.
      Quebecul e a doua provincie canadiana dupa GDP, inaintea Albertei (cu exceptia anului 2014, cand GDP a fost aproape egal, dupa care Alberta a cazut brusc). Asa ca ar fi mai bine sa ne gandim de doua ori pe cine sa intrebam……
      Asa ca afirmatia “În timp ce Quebecul – și aproape tot restul Canadei – au nevoie de Alberta ca să-și mențină standardul lor de trai, albertanii nu au nevoie acum să fie o parte a Canadei pentru a și-l menține pe a lor. De aici decurge o altă rațiune pentru separare și declararea independenței Albertei.” e total anacronica.
      Nu mai vb de chestiunea separarii Quebecului, in care afirmatiile sunt de asemenea depasite. Partidul Quebecos a renuntat in programul sau la punctul privind organizarea referendumului pentru separare, Blocul Quebecos a disparut practic din parlamentul de la Ottawa iar in toate sondajele chestiunea separarii obtine sub 50 %. Separarea a fost visul unei generatii, per fondul revolutiei “tranquile”, noua generatie nefiind interesata…..

      • Canada Jim spune:

        @Babilou: “[...] Quebec si Ontario, care au industrie si exporta mult [...]” Mă faceți să râd… Ce mare exportator e Quebecul, stimate domn??? Hidroenergie (onoare lui liberalilor lui Lesage, că dacă nu erau câteva minți luminate acolo…) , lemn și ceva farmaceutice. Bombardier nu mai găsește contracte și are nevoie de sprijin din partea statului, industria textilă s-a mutat cu totul în Orient… Alimentele sunt atât de scumpe încât nici promovarea lor agresivă și nici taxele uriașe la importuri nu reușesc să oprească declinul industriei alimentare din QC. Berea și vinul sunt de slabă calitate (excepție făcând cele provenite de la micii producători) și nu sunt căutate nicăieri. În Quebec nu există industrie grea, nici industrie auto, nici industrie de vârf. Un prieten care a lucrat în uzine în Quebec spunea amuzat că a găsit acolo utilaje “sdelano v CCCP “, adică fapricate în fosta URSS, deci cu tehnologie din anii ’70… Haideți, lămuriți-mă și pe mine ce exportă Quebecul, că poate oi fi eu neștiutor… Sau o fi siropul de arțar marele campion al exportului și compensează lipsa tuturor celorlalte ramuri industriale?

  32. Canada Jim spune:

    Foarte interesant studiu. Nu mă pronunț cât de mare putere economică e Canada, însă pot spune (de la fața locului) că este o țară în care există o presiune fiscală uriașă pe un număr mic de locuitori repartizați pe un spațiu imens într-un climat destul de neplăcut… În anii de după război, baby boom-ul, modernizarea în toate domeniile, marile șantiere (hidroenergie, construcții civile, autostrăzi etc) au adus o prosperitate nemaiîntâlnită și multe locuri de muncă. Toate acestea s-au dus încetul cu încetul, speranța de viață a crescut (și implicit numărul pensionarilor), au apărut problemele specifice capitalismului (supraproducție, inflație, șomaj) apariția economiior emergente și transferul unei părți însemnate din producția industrială canadiană către acestea… iar Canada s-a trezit, cum spuneam, cu perspectiva deloc încurajatoare a unui număr mic de contribuabili și de consumatori cu putere financiară din ce în ce mai mică. De aceea, Canada are: 1) o politică permanentă și coerentă de imigrație, ceea ce îi aduce mereu mână de lucru calificată GRATUITĂ și care să plătească impozite și taxe; 2) taxe și impozite foarte ridicate, clasa medie fiind cea care duce cea mai mare parte a poverii fiscalității. Practic, cu puține excepții, aici prețurile, taxele și impozitele sunt extrem de ridicate: alimentele, băuturile, serviciile de tip telecom, automobilele, transportul în comun, taxele și impozitele locale, impozitul pe venit sunt sensibil mai mari decât în celelalte țări democratice comparabile ca nivel de trai … Sunt mai ieftine electricitatea, benzina și – într-o anumită măsură – chiriile și locuințele (cu precizarea că locuințele sunt, în cvasitotalitatea lor, fabricate din lemn, fiindcă dacă ar fi construite din materiale dure, ca în Europa, ar fi mult mai scumpe). Canada are marele avantaj că e o țară mult mai liniștită decât majoritatea celorlalte țări, crimele și agresiunile sunt mult mai rare decât în SUA și Europa, iar rasismul și xenofobia, deși prezente, nu îmbracă forme violente ca la americani și europeni.

  33. Cata spune:

    Canada nu s-a pretins niciodata o mare putere. A avut anii ei de glorie dar ca si America, este in cadere. Daca America o ia in jos Canada va urma imediat. Sunt legate ombilical una de cealalta.
    “A pleca sau nu in Canada”.Poate asta ar fi fost titlul potrivit pentru articol.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Crânganu


Constantin Cranganu

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asist... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

[editat] Nu exista o "sageata" spre mai complex. Sunt organisme unicelulare mult mai complexe decat...

de: man_and_twin

la "Lord Kelvin, Darwin și vârsta Pământului: O lecție de profesionalism științific"

Cauta articole

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)