2012, douăzeci şi nouă iulie – un an după

Vara anului 2012 a fost, dincolo de tumultul ei fără precedent, ocazia pentru România şi cetăţenii ei de a înţelege faptul că procesul de democratizare şi europenizare nu este ireversibil. Perspectiva recăderii în autoritarismul demagogic a încetat să fie o ipoteză intelectuală. Ea a devenit, în iulie 2012, o realitate imposibil de ignorat. În faţa unei majorităţi parlamentare motivate de resentiment şi ambiţie ilimitată de putere, eşafodajul domniei legii este fragil. Suveranitatea camerelor,suprapusă peste delirul mediatic al unei prese controlate de agenţii politici, poate genera condiţiile eliminării statului de drept. De la justiţia independentă la  instituţiile de control constituţional, garanţiile libertăţii au fost sub asaltul USL.  Lecţia acestei veri 2012 nu   poate fi uitată decât cu riscul de a  privi degradarea democraţiei constituţionale ca pe un fapt oarecare, acceptabil fără dificultate.

Şi poate că amprenta autentica a USL se poate vedea în maniera în care asaltul împotriva domniei legii a fost continuat şi rafinat în ipostaza revizuirii constituţiei. Recurgând la umbrela tactică a Forumului constituţional, amendarea legii fundamentale a fost redusă la o operaţiune politică destinată să codifice, o dată pentru totdeauna, viziunea celor care, în iulie 2012, se coalizau spre a lichida constituţionalismul românesc.  Proiectul ivit din deliberările Comisiei  girate de Preşedintele Senatului propune o republică oligarhică din care dispar piedicile instituţionale în calea omnipotenţei parlamentare. Extinderea imunităţii se îmbină, dialectic, cu limitarea până la dispariţie a posibilităţii  de convocare a referendumurilor. Cât despre justiţia independentă, ea este incompatibilă cu exigenţele unui asemenea stat- iresponsabilitatea  juridică a reprezentanţilor este  ţinta asumată  în economia revizuirii.

La un an de la 29 iulie 2012 şi de la referendumul de demitere al preşedintelui Republicii, tacticile şi metodele rafinate nu pot ascunde realitatea continuităţii de viziune şi de proiect politic. Democraţia  din România se află sub asediul tenace al celor care văd  în separaţia şi echilibrul puterilor în stat doar un obstacol, iar nu un mecanism esenţial de protecţie.  Luciditatea civică se cere mobilizată, spre a păstra , intact, sistemul fondat pe  libertate şi egalitate în faţa legii.