Am un déjà vu: guvernarea Năstase

– O tentativa de pamflet  –

Şi atunci şi acum opoziţia era aproape inexistentă

Vreo trei ani, până s-a sculat mai an bădica Traian, PNL-ul şi PDL-ul n-au reuşit să facă opoziţie eficientă.

Acum sper sa nu dureze la fel de mult până opoziţia să se dezmeticească. PDL-ul încă-şi linge rănile după alegerile locale şi pierderea guvernării şi nu pare capabil să riposteze convingător la siluirea democraţiei şi a statului de drept.

Şi atunci şi acum opoziţia este făcută de o mică parte a presei şi câteva voci din societatea civilă

Presa era aservită mai ales prin contracte cu statul şi intimidată dacă nu funcţiona schema cu contractele. Îmi aduc aminte că pe Ciuvică îl săltaseră de pe stradă pentru delict de opinie. Ce se mai văicărea… azi tace mâlc sau le dă dreptate.

Acum presa e aservită şi atât. Sunt doar câteva insule care par să reziste, în virtutea inerţiei. Atunci societatea civilă, colegii mei seniori ţineau piept abuzurilor: Monica Macovei, Renate Weber, Alina Mungiu-Pippidi, Cristian Pârvulescu (oricât de ciudat ar părea este vorba despre acelaşi politolog) şi mulţi alţii. Îmi aduc aminte cum mai admiram intransigența doamnei Weber care nu negocia  nicio o firimitură din idealizatul ei Stat de Drept. Azi e în turnul de fildeş al Parlamentului European.

Acum e rândul nostru să ne mobilizăm.

O mică diferenţă

Guvernul Năstase părea un monolit indestructibil. Guvernul Ponta doar mimează asta.

O mare diferenţă

Atunci aveam perspectiva aderării, ne purtam frumos,  ne făceam unghiile pentru inspecţii ca la scoală, căci criteriile de la Copenhaga însemnau ceva. Acum Premierul pozează cu Preşedintele socialist al Franţei, deja suntem în Uniune. Ca întotdeauna, criteriile sunt mai laxe pentru membri clubului decât pentru aspiranţi.