marți, martie 19, 2024

Huliganism parlamentar

Cu cîteva luni bune în urmă, președintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, a inventat o ocazie solemnă. Prilej ca cele două Camere reunite ale Parlamentului să producă o declarație comună al cărei rost era acela de a reafirma onoarea și demnitatea forurilor legiuitoare.
Dl. Tăriceanu a produs și el o declarație. În care a debitat o seamă de enormități care mai mult ca sigur vor intra în istoria universală a gugumăniilor poltice din toate timpurile. În opinia președintelui ALDE, Parlamentul este “mintea și inima națiunii” și, chiar dacă poporul, teritoriul și armata unei țări dispar, supraviețuiește forul legiuitor,
Acum, dacă mintea și inima națiunii române sunt după felul, chipul și comportamentul d-lui Florin Iordache, insul care a ținut afișul săptămânii ce se încheie prin conduita lui huliganică, obscenă, de om al mahalalei, consumată în sala de ședințe a Camerei Deputaților, supraviețuirea forului legiuitor al țării devine un fenomen de Cartea Recordurilor. De notat este și faptul că atitudinea incalificabilă, de mardeiaș de joasă speță a d-lui Iordache, care a ținut prima pagina a presei internaționale, a rămas nesancționată de un alt absolvent cu diplomă de merit al Școlii de dans și bune maniere din Bulevardul Kiseleff nr. 10, acolo unde este sediul central al PSD. Adică de dl. Eugen Nicolicea, altă monstruozitate din România post-decembristă, care a exercitat atribuțiile de președinte de ședință.
Cine este, așadar, din cele mai vechi timpuri și până astăzi insul care răspunde la numele de Iordache Florin? Inginer mecanic până la Revoluție într-o minusculă fabrică de mobilă din Caracal (știți, desigur, povestea cu carul care a suferit o defecțiune în orășelul cu pricina), dl. Iordache s-a recalificat în jurist după 1989. Diploma i-a fost emisă de glorioasa Facultate de Drept a Universității din Craiova, O Universitate care a mai dat-o țării și pe d-na Lia Olguța Vasilescu, dar și pe dl. Claudiu Manda.
Dl. Iordache a adunat în graba mare două masterate, a trecut pe la greu de ocolitul Colegiu Național de Apărare și apoi și-a dat un doctorat în Relații economice internaționale la Chisinău. După ce a fost viceprimar al Caracalului a intrat în politica mare, a devenit deputat, iar în toamna anului 2013 a făcut parte din grupul de arhitecți a ceea ce s-a numit Marțea Neagră. Prima încercare, nereușită, de siluire, a justiței.
La începutul anului 2017 ilustra activitate de extraordinară importanță teoretică și practică în rândurile PSD a d-lui Florin Iordache a fost răsplătită cu o trecătoare funcție de ministru al Justiției. De unde a fost silit să plece ca urmare a odioasei Ordonanțe 13. De atunci, adică din momentul în care și-a dobândit o tristă celebritate prin neuitata „altă întrebare”, numele Florin Iordache s-a identificat mai abitir și mai mult ca sigur că pe viață cu preocuparea fundamentală a PSD, aceea vizând siluirea legilor justiției.
Despre dl. Iordache se spune că ar avea viitor de aur în atât de coclitul PSD. Pare să fie favorit în cursa de preluare a conducerii Ministerului Justiției în cazul în care șefului său, inculpatul de randf înalt Dragnea Nicolae Liviu, îi va reuși operațiunea de trimitere acasă a d-lui Tudorel Toader. Vorba memorabilă a lui Ion Luca Caragiale: „Progresul guvernează lumea (noastră), după legi fatale. Odată pornit, nimeni nu îl mai poate opri”. Numai așa se explică faptul că în lumea noastră românească, în care huliganismul e parte a vieții parlamentare , progres înseamnă un pas înainte, doi pași înapoi. CExN al PSD de mâine va reprezenta, mai mult ca sigur, un nou pas al progresului marca PSD, progres ce se întinde ca un psoriazis pustulos pe trupul țării.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Ciordache este si ‘juristul’ care a stat in spatele ‘metodologiei de lucru’ ce avea drept scop sa inlesneasca reusita referendumului de demitere a presedintelui. Pentru cine nu isi mai aminteste, e vorba de:
    – revocarea/inlocuirea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu (Avocatul Poporului este singurul care poate contesta la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă ale Guvernului)
    – modificarea prin OUG a legii referendumului, astfel incat presedintele sa poata fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate
    – emiterea ordonantei de urgenta potrivit careia hotararile celor doua Camere nu mai pot fi supuse controlului constitutional (scopul era inlocuirea rapida a celor doi presedinti de camere din parlament, Vasile Blaga şi Roberta Anastase)

    Un semidoct imbatranit in rele care, sper, isi va primi candva rasplata binemeritata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro