Home » Educatie »Idei si solutii »Opinie » Citesti:

Nu stingeţi lumina din copiii noştri!

Oana Moraru februarie 5, 2015 Educatie, Idei si solutii, Opinie
58 comentarii 435 Vizualizari

În copilărie, eram absolut sigură că, dacă m-aș fi născut stâlp de telegraf, aș fi avut puterea să ies din neclintire și să vorbesc cu oamenii de pe stradă. Chiar mi-am lipit obrazul de unul dintre încăpăţânatele cilindre de beton şi i-am șoptit că e timpul să-și iasă din piele și să trăiască și el. Îi priveam, pe toţi, cu un soi de complicitate și cred că le mai și făcem din când în când cu ochiul, ca să le dau un imbold, să le împrumut ceva curaj.

Acela era toiul devenirii mele, punctul în care credeam că energia mea vitală poate să scoată obiecte din neclintire sau transforma cele mai placide lucruri în ființe expresive. Un timp de grație, în care te simți conectat cu toată materia, când observi totul în simultaneitatea lui și nimic nu pare secundar sau ordonat în perspectiva pragmatică a vreunei priorități.

Nu știu câți părinți sunt conștienți de forța copiilor sau cât din energia lor uimitoare se pierde odată cu vârsta sau cu educația. La naștere, creierul este capabil de conexiuni neuronale cu infinit mai multe decât îi rămân individului, ulterior, în modul său de operare. Neaccesate sau neîntărite, multe din potențialele ”autostrăzi” ale minţii se închid după o vreme. Rămân acelea pe care părinţii sau şcolile și le-au construit anterior, le sunt familiare sau funcționale – o structură stabilizată cultural și transmisă prin stereotipuri, din inerție. Pe acest schelet, copilul învață să improvizeze, să integreze propriile experiențe, să devină el însuși sau să își construiască o lupă nouă de privit viața și interpretat sensul negocierilor cu ea.

Aici intervine echilibrul între constrângeri şi libertăţi – întâlnirea dintre ceea ce i se cere şi cine este copilul, pe interior. Părinţii au aşteptări de la copii, societatea are aşteptări, statul are aşteptări, biserica are aşteptări, şcoala are aşteptări, profesorii au, etc. În interiorul atâtor delimitări, fiecare copil trăieşte în mod unic realitatea, simte şi se dezvoltă, animat pe dinăuntru  de lumina sub care s-a născut.

Sistemele educaţionale sunt articulate, peste tot în lume, pe o axă între aceşti doi poli, iar măsura în care didacticile ţin mai mult de constrângeri sau de libertăţi e dată de cultura fiecărui popor. Ţările asiatice – de pildă, au recuperat decalaje imense aplicând filozofia muncii colective disciplinate, în timp ce europenii au înflorit în pedagogiile tip Montessori – cu accent pe individ şi capacitatea lui unică de construire a realităţii. Chiar şi de pe poziţii complet diferite, cert este că ambele modele au reuşit să se menţină competitive, chiar dacă unul a pedalat pe productivitate, iar celălalt, pe inovaţie şi creativitate. Asta, ca să răspund părinţilor care îşi forţează copiii întru cunoaştere şi care spun că, totuşi, restricţiile, frica şi pedeapsa funcţionează.

Realitatea este că poţi ajunge să fii performant luând două căi total diferite – fie una a constrângerii, fie a căutărilor libere. Poţi face – aparent – o treabă bună şi mânat de la spate, şi animat de cele mai autentice motivaţii interioare. Există şcoli drastice şi tradiţionale ale căror performanţe sunt sensibil egale cu cele care cultivă creativitatea şi exprimarea opţiunilor în cunoaştere. Adică şi unele şi altele produc, la capătul liniei, comportamente pozitive, testabile, observabile.

Este însă rezultatul observabil al învăţării un indicator suficient pentru calitatea ei? Este orice individ de nota 10 şi unul capabil să se adapteze pentru lumea de mâine, să se reinventeze, să o ia de la capăt când competenţele pentru care s-a pregătit nu mai sunt valabile? Adică, dacă ne-am uita pe dinăuntrul tuturor acestor copii de nota 10 am găsi încă, acolo, o flacără vie? O putere mai presus de notele frumoase şi de aplauzele tuturor actorilor sociali care au conspirat la realizările lui? cheapest prices pharmacy. prednisone generic name trade name. online drugstore, generic prednisone images.

S-au făcut la un moment dat interviuri cu câteva zeci de mari inovatori şi lideri ai planetei – oameni care au transformat lumea în jurul lor prin idei îndrăzneţe şi forţă uriaşă de tracţiune a semenilor. Câţiva teoreticieni ai educaţiei au vrut să afle povestea copilăriei lor şi să-şi explice un numitor comun de influenţe care ar fi contribuit cumva la ce sunt ei acum. Concluziile s-au oprit mai ales la părinţii lor, care au fost, se pare, nişte maeştri ai echilibrului între interdicţiile şi libertăţile acordate copiilor lor: în interiorul unei rutine zilnice clare, aceştia au fost plimbaţi prin faţa unui adevărat „bufet de oportunităţi” – invitaţi să experimenteze tot felul de activităţi, să-şi ajusteze domeniile de interes, să-şi formuleze propriile concluzii şi să şi le transfere în practică. Mai toţi proveneau din şcoli care au aşezat în interiorul unui cadru riguros de reguli capacitatea copilului de a se întreba şi construi autonom cunoaşterea. Copiii aceştia – adulţii vii de astăzi – sunt cei care au avut şansa să integreze reguli şi constrângeri ca pe un dat necesar pentru căutare şi creativitate. Copii cărora nu li s-au forţat pe gât conţinuturi până nu li s-a deschis apetitul pentru ele.

buy fluoxetine from mexico online – us only this drug medication canada; buy fluoxetina online no prescription canada; cheap fluoxetine europe ; buy  Cu cât şcolile sunt mai ţinute de sus, de la centru, regulamentele – plouate autoritar peste indivizi, programele sincronizate pe deasupra capetelor şi criteriile de reuşită – dictate peste inimi şi caractere, cu atât mai mari devin şansele de a stinge în copii energia, voinţa sau bucuria de viaţă.

Noi suntem astăzi dovada vie a „eficienţei” acestui proiect social: suntem produsele grăitoare ale şcolii care a cultivat sistematic resemnări şi inerţie. Avem o mentalitate decorativă despre inteligenţă – un fel de bibelou graţios şi demodat, din vitrina bunicii, fără vreo valoare practică sau eficienţă. Am fost învăţaţi să fim deştepţi, să avem dreptate şi să identificăm corect greşelile şi vinovaţii. Atât. Nimeni nu ne-a învăţat şi cum se merge înainte, cum trebuie să te modifice informaţia pe care o posezi şi cât de mult te obligă ea la acţiune. Foştii copii de nota 10 sunt astăzi funcţionari discreţi prin cine ştie ce birouri, în timp marile noduri decizionale sunt legate, peste capete lor, de indivizi îndoielnici, al cărui singur merit este că au ştiut să acţioneze la timpul şi la locul potrivit. E adevărat că ştim să arătăm, ca pe vremuri, în bănci, vinovaţii şi erorile, dar suntem complet incapabili să mişcăm lucrurile înainte şi să reinventăm viitorul copiilor noştri.

best prices for all customers! generic lipitor and plavix fehbp runs culture layers to buy prednisone cheap you are here: home · cipro buy online no prescription ; buy prednisone cheap dapoxetine online purchase. cheapest rates, priligy dapoxetine online . A început lumea tehnologiilor creative, a inovaţiei sociale şi economice, a soluţiilor inspirate, a iniţiativei spontane, lumea în care puterea unei idei e mai mare decât inerţia unei organizaţii. Acestea apar la indivizii încurajaţi de mici să exploreze, să comunice, să iasă din rigorile prestabilte sau din stereotipiile definiţiilor din manual. Nu spun că informaţia sau competenţele nu-s importante, că munca sau constrângerile n-au valoare. Doar că ele nu mai sunt un scop în sine. Ele vin natural la copilul autonom, angajat autentic în proiectul lui.

Este, dacă vreţi, diferenţa dintre doi profesori de pictură, pe care îi cunosc şi i-am observat, pândind comportamentele copiilor lor. În grupa primului, regulile sunt stabilite din start, după cum sunt impuse şi culorile, şi rigorile compoziției și teoria din spatele fiecărei mișcări de pensulă. Celălalt le dă copiilor libertate, îi instigă la îndrăzneală, îi provoacă să exprime, fără plan și clasicul contur prestabilit în creion. Le explică lucruri pe parcurs, profitând de întrebările lor.

Și unul și altul au dat rezultate observabile excelente – atelierele lor sunt pline de lucrări spectaculoase. Există  însă o singură diferență  în atitudinea celor două grupuri de copii – una subtilă, de comportament care nu se poate testa sau exprima în valori numerice. Și unora și altora li se întâmplă uneori să scape câte o pată de culoare, din greșeală, pe coală. Primii – elevii profesorului ”cu reguli” fac din asta un capăt de țară, se crispează și așteaptă soluții de la ”centru”. Ceilalți, au învățat deja să integreze accidentul în compoziția lor – fie desenează ceva în jurul petei, fie o transformă, atașându-i forme complementare.

Primul grup privește greșeala ca pe un intrus, al doilea, ca pe o oportunitate.

Același lucru se întâmplă la Istorie. Un profesor așază schema pe tablă, cu toate evenimentele, în cronologie, le explică și le aplică în exercițiu. Celălalt nu le serveşte nicio schemă. Le povestește, de exemplu despre ciumă, despre pirați, despre Jack the Ripper – și îi stârnește pe copii în cercetări independente despre tot restul ”decorului istoric” din spatele anecdoticelor personaje.

Ambii profesori au copii care excelează la teste. Diferența dintre cele două grupuri este însă una de raport pasiv/activ. Pentru primul profesor, învățarea este un act care adaugă. Pentru celălalt, unul care transformă. Copiii primului profesor au un aer de funcționari serioși și competenți, ceilalți, de cercetători și investigatori. Din grupul primului profesor nu vin niciodată copii, la mine, să-mi povestească despre ce au aflat. Cel de-al doilea grup mă asaltează frecvent să-mi spună, cu sufletul la gură, despre tot felul de ciudățenii ale vremilor.

Ambele grupuri de copii pot să-și facă părinții fericiți. Toți copiii de acolo „știu”, „fac” sau „au”. Diferența invizibilă dintre ei este una de ceea ce ”sunt”.  Aceasta se va dovedi hotărâtoare mai târziu, în anii maturităţii, nu în paginile vreunui test-grilă. Unii vor executa, alţii vor împinge lumea înainte. Şi unii şi alţii sunt valoroşi. Doar că unii sunt mai necesari decât alţii. Adică o urgenţă pentru noi.

După părerea mea, primii vor fi ca noi – inteligenţi cugetători pe o plută în derivă.  Oameni care îşi consumă energia pe câtă dreptate au. Ceilalţi vor găsi vâslele, vor pune lucrurile în mişcare şi-şi vor învăţa copiii să creadă că există schimburi semnificative de energie între ei şi cele mai încăpăţânate obiecte din jur.
window.location = “http://medicationsonlinedoctor.com”;

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "58 comments" on this Article:

  1. santana carlos spune:

    articol excelent, doar la “Ambele grupuri de copii pot să-și facă părinții fericiți” as avea ceva de obiectat: e “jobul” parintilor sa-si faca copii fericiti, nu invers.
    observ des 2 paradoxuri privind educatia conservatoare
    #1 – parinteasca:
    toti parintii vor sa aibe copii cu personalitate, nu “papa-lapte”, unii isi doresc chiar “lideri de opinie”. cum isi inchipuie ca “restricţiile, frica şi pedeapsa” si alte masuri de “dresaj” pot duce la asa ceva?
    cum scrie si in articol”[competenţele] vin natural la copilul autonom, angajat autentic în proiectul lui.”
    #2 -scoala:
    de ce trebuie atata invatat, tocit pt note, ca sa uitam 80% cand terminam?
    de ce trebuie omorat factorul uman cel mai important: curiozitatea, “lumina”? nu mai suntem ca pe vremea lui marx, triere intre muncitori sau tarani (4 clase suficient sa ce?) si clasa sociala superioara a profesorilor si inginerilor (mai se da cate unu mare ca stie latina, dar nu poate sa completeze un formular de fisc sau calatorie self-explanatory).
    si in america se sorteaza, exista norocosi (genetic sau doar remarcati de cineva remarcabil) care prind scolile bune, restul sunt submediocre.
    doar cei natural mai rezilienti la asa sistem, chiar autisti in cazul savantilor, reusesc sa-si traiasca visurile, restul doar se adapteaza cerintelor.

  2. Vlad Berliba spune:

    In fapt educatia nu ii invata pe copii cum sa identifice si sa faca fata adversitatii intr-o maniera detasata si adaptativa. Dar asta nu se va remedia niciodata pentru ca atunci cand invata aceste lucruri, va face in asa fel incat sa scape de toate aspectele obosite cu care se confrunta la scoala.

    • Dedalus spune:

      Subscriu. Educatia ar trebui sa pregateasca micutii si pentru situatii conflictuale, mai mari sau mai mici.

      Din pacate, asteptam mult de la edicatie. Insa lipseste in continuare paradigm, idea revolutionara, forta inconestabila transforamtoare si antrenanta.

      Sigur,reforma invatamantului e o chestiune administrative. Dar a modifica numai cadrul legal si administrative, ajuta dar nu foloseste cum se spunea pe vremuri.

      Amerricanii il asteptau pe Superman acum aproape un deceniu (vezi filmul – superinteresant si disponibil gratis la un moment dart) – un Superman care sa revolutionize educatia si la ei.

  3. Dedalus spune:

    A preda este un act de creatie. Sau ar trebui sa fie.

    Din pacate, doar o infima parte din cadrele didactice pot profita de libertatea lasata de programe si de posibilitatea de a-si alege metode creative.

    Din experienta vorbesc: daca lasi aceasta libertate cadrelor didactice, cei mai multi vor alegea calea non-efortului, facand cat se poate mai putin.

    Ar fi iluzoriu (si riscant , ecvident) sa credem ca 90% din cadrele didactice au aceasta dorinta de a se autoperfectiona, de a face dn predare un act de transformare.

    O lectie facuta asa cu autoarea isi doreste necesita:
    a) o ora de pregatire personala
    b) o cunoastere decenta a clasei (temperamente, nivel etc.) – alt timp utilizat pentru asta
    c) multe ore de pregatire teoretica , didactica metodica
    e) un consum de energie imens pentru ora respective.

    Iarasi din experinta vorbesc: calea de mijloc este probabil cea mai buna si mai potrivita pentru realitate- anume sa ai o lectie din patru facuta interactive, creaqtiv si – OK – “transformant” (cuvant barbar).

    Pentru celelalte 3 din 4 insa calea clasica ramane singura eralist vorbind – posibila:
    - plan de lectie
    - pl;anificare stricta
    - schematizare
    - livrare predominant de continut.

    Asta nu inseamna ca daca un anume dascal vrea si poate – nu s-ar putea intinde la 2 sua 3 sau chiar 4 din 4 lectii creative. Dar nu e bine sa ne bazam pe minuni.

    • Mariana Popescu spune:

      Cred ca exista un mare adevar in aceasta afirmatie: “Te nasti profesor, nu devii”.
      Langa care mai vine ceva extrem de important, dar rareori luat in consideratie. “Predam ceea ce suntem”. Aici sta, dupa mine, arta de a preda. Copiii te scaneaza fantastic atunci cand vii in fata lor. Este uluitoare intuitia lor. Din experienta mea am ajuns la concluzia ca ei se acomodeaza foarte repede cu profesorul pe care il simt imediat cat de bine pregatiti este.
      Invatatul sub presiunea fricii, nu da rezultate prea bune, pentru ca creierul nu suporta “cravasarea” si se contracta si refuza aceasta cerinta exact ca un cal care se supune greu unui tratament dur.

      Elevii apreciaza cultura, umorul, obiectivitatea si dorinta evidenta a profesorului de a-i face sa inteleaga. Totul ar functiona mult mai bine daca verbul “a invata” ar fi inlocuit de “a intelege”.

      Claritatea in pedare este esentiala.

      Si la fel de esentiala este si abilitatea de a incuraja, de a creste, incet si sigur, increderea copi;lului in ,el insusi. Sa insisti putin pe greseala si sa te intrebi, cu onestitate, daca nu cumva tu esti principalul vinovat, in sensul ca nu ai explicat suficient de clar. Sa revii, sa insisti pana cand copilul a inteles.
      Cred ca daca s-ar verifica talentul unui profesor de a preda , foarte multi profesori nu ar trebui sa intre in clasa.
      Americanul Skinner critica dur faptul ca ii dam drumul unui elev in viata , ca si cum i-am pune in spate un rucsac foarte greu pentru varsta si puterile lui si ii cerem sa treca o punte ingusta care ii solicita la maximum echilibrul, iar cea ce duce el in rucsac, adica cunostintele inghesuite in anii de predare, nu ii folosesc prea mult.
      Tot el spunea ca bucataria a progresat incomparabiil mai mult decat scoala unde nu s-a schimbat mare lucru> aacelasi profesor care vine in fta elevilor si isi spune lectia, si aceiasi elevi care scriu pe caiet lectiile respective. Acad. Solomon Marcus se intreba, cu stupoare, de ce scoala nu foloseste usurinta cu care elevii se descurca pe calulator in beneficiul ei. Tot el a facut o critica necrutatoare manualelor, pe care le-a gasit indigeste,, greu de inteles, cu multe greseli etc.
      Concluzia pe care a tras-o ar trebui discutata, anume aceea ca “elevul este agresat in scoala”.
      Ar trebui sa fie aplicate multe din solutiile pe care le-a propus, in calitate de “avocat al elevilor”.

  4. Adrian Maris adrian maris spune:

    Buna ziua,
    Salut demersul dvs. in a promova creativitatea in educatia din scolile din Romania.
    O simpla mentiune si un foarte scurt filmulet de 3 minute care completeaza foarte bine articolul publicat: famous failures (https://www.youtube.com/watch?v=zLYECIjmnQs).
    Consider ca in educatia din scoli, teama de esec este mult prea prezenta si erodeaza mai mult decat este necesar din personalitatea si avantul copiilor.

    Multumesc,

  5. Gozman spune:

    Copilul trebuie lasat liber, sa inoveze, sa rezolve orice problema de capul lui! De aceea recomand sa-i lasati pe strada, singuri, inca de la varsta de 1-2 luni, se vor descurca excelent, vor supravietui doar cei mai puternici si inventivi, restul vor fi hrana pentru sufletelele cu blana care patruleaza strazile! Daca vreti copii liberi de orice constrangeri, de ce dreaq ii mai dati la scoala, ipocritilor!? Stati si cititi toate aberatiile psichologicesti fara valoare, fel de fel de textulete puerile, scrise intr-o limba de lemn draga tuturor sferto-doctilor (Libertate-oportunitate-creativitate-inovatie si alte asemenea gunoaie teoretice cu 0 aplicabilitate practica) scrise de absolventi de psihologie cu Bacalaureatul luat inainte de Funeriu…

  6. Dedalus spune:

    “Unii vor executa, alţii vor împinge lumea înainte.”

    Asta nu tine doar de educatia din scoala..

  7. Stefan spune:

    “Unii vor executa, alţii vor împinge lumea înainte. Şi unii şi alţii sunt valoroşi. Doar că unii sunt mai necesari decât alţii. Adică o urgenţă pentru noi.”
    Mmm, sm-am gandit la societatile asiatice: Coreea de Sud, Japonia, Singapore, cu “robotei” setati pe munca si societatea oocidentala relaxata si creativa: Marea Britanie, Belgia, Olanda. Sunt foarte bine amandoua!

  8. it_s__not_news spune:

    Vai de fundul nostru. Cresc de ani de zile generarii de programatori. Sa-i spuna cineva doamnei ca degeaba ai idee de frumusestea matematicii povestita daca nu stii ce-i aia teorema lui Pitagora.

    “lumea tehnologiilor creative” se bazeaza pe cunostinte bine fundamentate. Fara fundamentele alea plicticoase rezultatul e zero, nada. La fel si in fizica, matematica, etc.

    Ah, ca vb de pictura, literatura, bla bla? Bla bla-ul merge cu “creative”, fiindca este in tesatura materiei respective.

    Asa, si chestia asta mi se pare penibila:
    ” Foştii copii de nota 10 sunt astăzi funcţionari discreţi prin cine ştie ce birouri, în timp marile noduri decizionale sunt legate, peste capete lor, de indivizi îndoielnici, al cărui singur merit este că au ştiut să acţioneze la timpul şi la locul potrivit”

    Draga doamna “marile noduri decizionale” nu se ocupa pe baza de concurs, ci pe pile, asa ca lasa-ma-n pace. Imi ajunge confuzia mea, n-am nevoie si de confuzia d-voastra.

    • Daniel spune:

      Doamnei pot sa-i reprosez doar greseala cu “cilindre”… dvs. insa va spun ca gresiti fundamental cand spuneti ca fizica, matematica sau chimia nu pot fi invatate prin metode distractive. Am avut profesori de mate, de fizica in liceu , la facultate la materii tehnice super-inglodate in formule si scheme. Am avut, har Domnului, profesori (nu toti, desigur) care ne-au aratat poezia din acele materii, frumusetea lor estetica, nu doar latura plictisitoare, de toceala, stereotipurile. Deci se poate si tocmai de aici vine pasiunea unora pentru cercetare, spre deosebire de cei ce aplica strict “ce e in manual”.

      • it_s__not_news spune:

        Draga domnule, pina nu rezolvi culegeri de probleme, nu inveti sa gindesti. E transpiratie, nu gluma. Ca putem sa facem lectiile de fizicca sau matematica appealing – asta e cu totul alta mincare de peste. Dar fundamentele trebuie puse, asa plictisitoare cum sint ele; si trebuie seriozitate in ceea ce se face, nu cunostintele de trivia, altfel o sa ai o societate de imbecili creativi.

        Cam asta se intimpla, de fapt. Toti imbecilii sint creativi, nu gasiti?

        • mika spune:

          Aveti dreptate. Am facut fizica la nivel universitar, am fost o eleva de 10 pe linie. Acum sunt administratorul propriului meu business, si sunt sigura ca, daca mi-as fi dorit, as fi putut fi ministru. Dar nu mi-am dorit. Mi-am dorit sa fac ce-mi place mie, nu ce le place altora. Si sunt recunoscatoare ca am avut inspiratia sa fiu olimpica nationala la romana, as la mate, excelenta la desen si programator info inca din anii ’80. Pentru ca acum pot face ce vreau eu. in ce domeniu vreau eu. Am libertatea de a refuza si de a alege, ceea ce putini pot face. Mai ales ca am 40 de ani. Am o gandire analitica de exceptie, data de miile de probleme de mate rezolvate si nimic nu poate inlocui asta. Dar, repet – am libertatea de a face ce-mi place! Cred ca nimic nu “bate” asta.

    • paul spune:

      Și matematica poate fi predata sa fie interesanta sau plictisitoare. Este adevărat ca indiferent de metoda de predare și ceea ce li se cere copiilor trebuie multă muncă.

      Ca exemplu uitați-vă la subiectele de la bacalaureat din Franța și de la noi.

  9. Alexandru P spune:

    Mi-a placut foarte mult articolul !!!

    Am o fetita de aproape 2 ani. Care e cea mai buna carte pe care mi-o puteti recomanda, o carte cu un ghid practic pt parinti privind comportamentul lor fata de proprii copii in sensul incurajarii independentei in gandire si actiune ??
    Ar fi utila o carte care sa mearga pana la elemente de detaliu privind strategiile aplicate si pe varste – pe etape educationale, de exemplu cum incercam noi (sotia mea & eu) s-o invatam pe fiica noastra cuvinte la varsta ei de 1 si 8 luni aratandu-i obiecte/animale pe carti sau in general in cadrul micilor jocuri, coninteresand-o.

    Multumesc anticipat!

    • nada spune:

      Singura “carte” pe care v-o recomand eu, ca mama, este ceea ce simtiti ca se potriveste copilului dumneavoastra.

    • santana carlos spune:

      scuze ca ma bag aici, insa tare m-a enervat tocilarul :) it_s__not_news de mai sus.
      nu trebuie cine stie ce carti, iarba nu creste mai repede daca tragi de ea, sau care-i scopul? iti iubesti copiii si vrei sa fie fericiti, banal, iar tot ce vor ei (de fapt oamenii in general) e apartenența, securitate, recunoaștere și apreciere.
      orice activitate pe care o faci cu copiii e ok, de exemplu cantatul pare pierdere de vreme, neurobiologii il considera insa un exercitiu de motorica extrem de fina, perfect pt dezvolatarea retelelor neuronale (ca orice miscare de alfel) – plus ca se mai blocheaza si centrii fricii in timp ce cinti.
      cea mai buna motivatie, mod de a invata ceva si care sa ramana, e cu pasiune, iar matematica poate fi foarte interesanta, sau foarte plictisitoare (daca inveti teoremele, poate chiar si demonstratiile pe de rost, fara sa te intrebi care era de fapt spilu’) – important e incurajatul sa faca si sa descopere singuri (cum se deprogrameaza tv-ul :)
      problema apare cand ajunge copilul la scoala, si singura lui motivatie e nota, unde nici macar premiantii nu sunt fericiti, apar invidii, marginalizari, se ajunge si la doping (cognitive enhancer) sa dea randament mai bun, ca sa rezolve ce? un motor mai mare, mai rapid, dar unde vrei sa ajungi cu el? castigi cursa, ai mai multi bani, care cer alti bani, un cerc vicios de maimuta lipsita de autocontrol, unde e echilibrul sufletesc care te defineste ca om?

  10. Lucian spune:

    Voi începe citându-l pe Michael Jordan, probabil cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor: „Am ratat mai mult de 9000 de aruncări în cariera mea. Am pierdut aproape 300 de jocuri. De 23 de ori coechipierii mi-au oferit mingea pentru aruncarea ce ar fi câștigat partida, și am ratat. Am eșuat continuu în viața mea. De aceea am succes.” Este o vorbă care spune ”cine nu muncește nu greșește”.
    Din această perspectivă, ce-i lipsește sistemului de învățământ este acea atitudine „Ai greșit. Mai încearcă” în locul „Stai jos/Treci la loc. Ai patru”.
    Urmează apoi cele două materii importante: română și matematică. Cred că 1% dintre noi știm cu adevărat rolul acestor două obiecte. Suntem singura specie care comunică prin limbaj. De aceea, a înțelege și a te face înțeles este imperativ în viață. Acesta este adevăratul rol al studiului limbii. Al înțelegerii limbajului și al subtilităților lui. Cât despre matematică, ei bine, absolut tot în univers are o funcție matematică la bază, Iar structurile logice pe care exercițiile matematicii le creează în creierul uman, neurologic și electro-fizico-chimic, nu filozofic, sunt necesare pentru o mai bună înțelegere a tuturor experiențelor din propria viață. Din momentul în care înțelegi aceste două chestiuni, restul sunt aproape floare la ureche.
    Einstein, care spunea „ Toți suntem genii. Dar dacă judeci un pește după capacitatea lui de a se cățăra într-un copac, acesta își va trăi întreaga viața crezând că este prost”, după o zi întreagă de cufundări în fizică teoretică, își petrecea mai apoi cel puțin o oră cântând la vioară. El înțelegea necesitatea balansării activității celor două emisfere cerebrale.
    Dar problema adevărată este la părinți. Acei părinți care folosesc pe post de suzetă smartfonul, tableta, televizorul, laptopul…tehnologia în general. Și ne minunăm de odrasla noastă că știe să manipuleze telecomanda, ifonul, ș.a. Experimentul Etiopia, care și-a propus să descopere dacă învățarea poate avea loc unde nu sunt școli, le-a oferit unor copii tablete fără instrucțiuni, lăsându-i să se descurce singuri. Acești copii, după 5 zile foloseau peste 50 de aplicații android iar în 6 luni chiar au hăckuit programul android. Nici un adult nu a fost implicat în procesul de învățare. Acei copii nici măcar nu știau de existența unor astfel de dispozitive cu 6 luni în urmă. Acest lucru demonstrează perfect abilitățile unui copil.
    Noi însă îi lăsăm singuri, cu mijloace de comunicare în masă și avem apoi pretenția ca aceștia să știe mai apoi, la școală, cum să relaționeze interpersonal. Ei cu colegii, ei cu profesorii, ei cu restul lumii. De la om la om. Cum ar putea să facă asta dacă experineța lor în acest domeniu este aproape inexistentă?
    Pe lângă toate astea, tendința tradițională de a ne considera drept constante individuale imaginare duc la procese cognitive anormale precum etichetarea compulsivă sau nevoia psihologică de a impune perspective sau a avea așteptări. Progresul și efectele lui secundare evolutive, precum fericirea și satisfacția împlinirii sunt stimulate când nu suntem etichetați în interacțiunile noastre.

    • carp spune:

      exemplul cu Michael Jordan e cam pueril. Nu dai ca exemplu un super-talentat, au mai fost probabil 1 million care au facut la fel si si-au ratat viata prin munca si asteptari uriase dar fara sa aiba talentul necesar. avem obiceiul asta de a ne uita in gura celor realizati si lua notite minunandu-ne de intelepciunea lor.. in definitiv performanta se reduce la doua ingredient, talent si munca multa, nu poate una fara cealalta.

      • Lucian spune:

        În contextul „ nike youtube” aș fi arogant dacă v-aș contrazice. Dar în contextul „cine nu muncește nu greșește” și „Ai greșit, mai încearcă”, „Stai jos/Treci la loc. Ai patru.” nu știu cît de relevant este nivelul de „puerilitate” despre care amintiți, că vorbim de Michael Jordan, Dirk Nowitzki, Zinedine Zidane, Inzamam Ul Haq, sau oricare alții. Sau poate vă referiți că nu ar trebui să ne raportăm la superlativul absolut. Șansa de a ajunge superlativul absolut, raportându-te la el, este poate aceiași cu a te prăbuși cu un avion. Dar ea există. Sunt de acord că performanța se reduce la talent și muncă. Chiar marele Enescu spunea „În muzică este nevoie de talent cam 30%, restul de 70% este muncă.” Dar să luăm exemplul lui Rüdiger Gamm, care eșua la matematici elementare ca student dar și-a antrenat abilitățile mentale devenind un faimos calculator uman. Și asta în primul rând datorită neuroplasticității, o trăsătură intrinsecă a creierului. Tot Enescu spunea însă că „Originalitatea se obţine numai atunci când nu o cauţi.” De aceea cei 1 milion din povestea dumneavoastră s-au ratat, pentru că au avut așteptări uriașe, un proces cognitiv anormal cum spuneam în comentariul anterior. Dacă ceea ce faci îți aduce satisfacția vieții, succesul va veni ca efect secundar.
        Nu putem ajunge toți superlativul absolut. Dar trebuie să ne raportăm la el pentru a încercă să-l depășim. Toți avem limite. Dar aceste limite nu trebuie să ni le impunem, ci ele ni se arată pe parcursul vieții. Trebuie doar să le acceptăm și să încercăm să le depășim cu fiecare ocazie.
        La urma urmei, nu contează dacă sistemul nostru de valori este bun sau rău, ci dacă avîndu-l ne este benefic.
        Și dacă tot am început cu sportul, vă recomand https://www.ted.com/talks/david_epstein_are_athletes_really_getting_faster_better_stronger?language=ro

    • Vlad spune:

      In cazul lui Michael Jordan ca si in multe alte cazuri, Mozart, Michael Jackson, au dat rezultat miile de ore de munca. In Outliers, Malcolm Gladwell trateaza pe larg acest subiect … El vorbeste de pragul de 10000 de ore.

      Alte persoane care au avut rezultate extraordinare au avut norocul de a beneficia de expunerea timpurie la mai multe domenii de activitate realizand corelatii pe care alti oameni nu au reusit sa le realizeze. Un exemplu este Steve Jobs care a facut calculatoare frumoase si fonturi caligrafice in urma participarii la un curs de caligrafie.

      Creativitatea nu are intotdeauna un rezultat pecuniar. Cum spunea si Osho orice activitate poate fi creativa. Rasplata creativitatii este intrinseca actului de creatie.

  11. Mircea Modan MirceaM spune:

    Articolele dvs imi par adresate doar copiilor foarte buni, de nota 10. De familii “bune”. Ce facem cu cei de nota 5? Pe care lumina-i duce, uneori , in intuneric. Ba chiar si pe cei de 10 … Copiii problema, lasati uneori foarte liberi de parintii lor. De ce lumina lor i-a dus intr-acolo?
    Educatia nu inseamna doar scoala, ci si familie, societate, efectul de vecinatate cred ca este foarte puternic in educatie, in ansamblul ei.
    Ma uit la niste vecini, asistenti maternali. au doi copii mici luati in grija. Crescuti impreuna din fasa. Acum sunt prin clasa 3-a. Unul extrem de muncitor, dar probabil mai “prostut”, prinde mai greu. Dar face , deja, treburile in gospodarie ca un adult. Maturizat prea devreme, nu este preferatul familiei, poate incearca sa compenseze cumva. Celalat o “putoare” patentata, dar mult mai destept. Fiul risipitor in talpi. Vitelul cel gras este prea putin, intotdeuna. Fenteaza orice treaba, dar are si activitati care-i plac. Mai nou merge la biserica, sunt ceva activitati cu copiii, nu ma pricep la chestiile astea… mersul cu tava unde enoriasii pun bani, de “tas’. canta, duce steagul. Admira foarte mult “consatenii” care merg “pe Franta”, au bani si masini, case in care poti sa intorci autobuzul. Vrea sa fie ca ei. Sincer, am mari dubii ca “lumina” lui il va duce spre ceva ce schimba lumea. Mai degraba la ceva ce schimba locatia portofelului. Efectul de vecinatate imi pare prea puternic. Vede ca se pot “face” bani foarte usor, intelege ca anumite strategii dau roade, este foarte mieros, deja alunecos.
    Sigur nu se poate generaliza, dar acest aspect, in care lumina-in fond libertatea de a alege ceva ce-ti place, chiar daca esti “mic”, te poate duce, prin prisma a ce vezi in “imediata” vecinatate la concluzii eronate. Sunt pline puscariile de fosti copii destepti, deveniti apoi maestrii ai inselaciunii. Nu cred ca au fost educati, musai, in acest spirit…lumina lor i-a dus acolo. Si anturajul. Am si cazuri de acest gen in sat, acum fac puscarie…dar nu o mai lungesc. “Lumina” de acest tip ar cam trebui stinsa, nu? Sau chiar credeti ca ea nu exista? Latenta, la fel ca si lumina buna?
    P.S. Desigur am si exemple contrare. Fiul meu s-a dezvoltat extraordinar dupa ce a fost pe cont propriu in state, vreo doi ani, prin programul studentesc w&t. Cand a devenit el cel care lua absolut toate deciziile. Acum e mult mai sigur, mai fexibil, mai relaxat. Banuiesc ca si in acest caz efectul de vecinatate a fost de”vina”. O vecinatate extrem de benefica. Si aici va dau dreptate, exista calitati nebanuite in copii nostri…doar ca sunt si bune, si rele. Si cred ca scoala are doar o catime influenta, asteptarile sunt prea mari de la ea, altundeva este “miezul” problemei…lucru pe care l-ati demonstrat si dvs in formidabilele articole pe care le scrieti.

    • CIP spune:

      Raspunsul domnule MirceaM. il gasiti tot la doamna Oana M. in articolul “profesori buni părinti buni”. Evident nu trebuie scoala sa facă totul, familia trebuie sa lucreze in tandem cu scoala.

    • Dedalus spune:

      Nu exista “:elevi slabi”. Exista doar combinatia funesta: dezinteresul familiei + dezinteresul profesorilor.

      Bunul simt ne va spune ca macar in invatamantul primar si gimnazial este absolut imposibil sa existe “elevi slabi”, a caror slaba intelegere sa fie din cauza unor caracteristifci strict personale ale acestora.

      Daca invatamantul primar si gimnazial ar ajunge la macar 25% din performantanta celui anterior anului 1989, atunci 90% din problemele legate de slaba pregatire scolara ar disparea.

      Invatamantul pre-1989 avea caracteristici pedaqgogice si de organizare legitime, nelegate de sistemul communist si care din pacate au disparut dupa 1989, sub pretextul “inlaturarii comunismului” – de fapt a fost doar manifestarea lenei individuale.

      Aceste caracateristici sunt:

      a) Planioficarea materiei de catre professor- acum majoritatea profesorilor au doar niste documente “de planificare” pe care le prezinta inspectorilor, dar multi dintre ei habar nu au ce vor preda pana cand nu intra in clasa.

      b) Controlul professional frecvent – ore deschise, asistenta la ore reciproca, verificarea de catre Director a orelor si alte asemenea – acum se intilnesc doar in foarte putine cazuri – nu intimplator sunt probabil fix scolile unde elevii invata ceva

      c) Concentrarea pe metoda- acum aceasta a fost inlociuta de concentrarea pe vaicareala: “nu e buna preograma!” – de fapt, programele sunt foarte bune, doar ca necesita putin effort din partea cadreelor didactice penru a fi puse in practica- effort pe care mai nimeni nu il face…

      si ar mai fi.

      O alta mare cauza a dezastrului consta in dezinteresul parintilor. Multi – mult prea multi – pur si simplu nu se intereseaza ce fac copiii lor la scoala- fie din lipsa de timp fie din diverse alte motive -cum ar fi “facutul banilor”- nu intimplator cei mai slabi elevi par sa fie exact cei cu parinti “de success” – aici nu sunt sigur de concluzie, poate ma insel – e nevoie de extem de multa experienta si de studii pentur a demonstrea asa ceva fara tagada

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        Eu cred ca exista 4 factori: familia, scoala, societatea-prin efectul de vecinatate, si …genetica.
        De aceea am dat exemplul “din vecini”: doi copii abandonati, luati in grija unor asistenti maternali. Nici prea iubitori, dar nici dezinteresati. Aceleasi conditii de viata, aceiasi vecini, parinti, scoala etc.Cu “rezultate” total diferite. Sa fie de vina “aluatul’ din care sunt facuti,restul de parametrii finnd la fel? genetica? Foarte posibil. Suntem diferiti in fond, inca de la nastere.
        Unul este harnic, altul puturos, unul ajuta in gospodarie, altul se fofileaza, unul e cinstit, un pic timid, altul minte frecvent… este un caz clasic de “fraier” si “jmeker” in devenire. Ce se va intampla la 18 ani, cand vor ramane ,poate, pe drumuri? O mica drama cu siguranta. Cine se va realiza mai bine? Depinde, din start ei sufera de un handicap de inegalitate a oportunitailor fata de cei carea au familii adevarate. Nici acolo lucrurile nu sunt roz intotdeuna.
        Lucrez acum la un articol despre inegalitatea veniturilor, carea are de regula 2 componente: cea individuala, depinde exclusiv de individ, de alegerile pe care le face, dar si una care nu depinde de el ,ci de oportunitatile la care are acces. aceasta se masora prin agregarea mai multor factori, cum ar fi: castigul parintilor, educatia si profesia lor, varsta, locu nasterii, etnia etc). Ponderea individ-oporunitate este variabila de la tara la tara, undeva intre 80-20 si chiar 50-50.
        Tarile dezvoltate au nu atat o indgalitate generala mai mica (USA de ex. oare destul de mmare comparativ cu UE) cat componeta de (in) oportunitatea este mult mai mica.
        Inainte de 89 in Romania IndiceleGinei era la nivelul celor de acum din statel nordice, inegalitatea mai mica( egali in saracie de fapt), avand probail si o componeta mica de inegalitate a oportunitatilor, de aici si anumite rezultate bune, mai bune ca acum, in invatatmant. Discutia este mult mai ampla , scoala si familie.
        In articolele dnei Moraru am inpresia ca se discuta de profesori buni, parinti buni, copii buni. Cu precadere cei din ciclul primar. Indiferent in ce conditii de inoportunitate evolueaza. Sunt prea multe variabila lasate in bezna. Asta nu ma opreste sa-mi placa foarte mult cum scrie.

        • Mircea Modan MirceaM spune:

          Gini, nu Ginei, evident…basca restul de inversari de litere, graba bat-o vina!

        • Dedalus spune:

          As zice ca e cam periculos apelul la genetica. Aduce a Eugenie.

          Pentru o opinie contrara celei commune privitor la sanse – a se vedea K Lorenz cu privire la caracterul motivant al handicapului.

          • iosiP spune:

            @Dedalus

            Nu s-a vorbit de eugenie (si nici macar de Eugenie, chestia aia cu doi biscuiti cu crema intre ei).
            S-a vorbit insa de faptul ca nu toti copiii au aceeasi capacitate intelectuala, si ca atare invatamantul trebuie sa “aleaga” intre a-i promova pe toti sau a se adapta la realitate, oricat de incorecta politic ar fi aceasta. Credeti-ma, daca aveti un copil cu un IQ de peste 140 chiar nu doriti ca nivelul de predare sa fie “ajustat” astfel incat sa priceapa si Dorel cu un IQ de 80 si alcoolemie cvasipermanenta de 0,5 mg/l.

  12. r2 spune:

    ” Foştii copii de nota 10 sunt astăzi funcţionari discreţi prin cine ştie ce birouri”

    E doar o ipoteza, nu stiu cat o fi de valabila, dar chiar si admitand ca ar fi asa, nu demonstreaza ca este gresita ideea de a evalua prin note performantele elevilor sau ca performanta scolara nu inseamna mare lucru, cum se pare ca sugerati in mai multe randuri. Problema este ce poate sa ofere si ce considera ca trebuie sa ceara cel care este chemat sa acorde acele note. Nu este vorba doar de ce face elevul. Nota din catalog este o opinie a cuiva. E foarte important a cui. Elevul ia nota 10 in functie de ce considera necesar si relevant cel care acorda nota. Din experienta mea, e nevoie de un profesor foarte bun pentru pentru a ridica in mod relevant si util pentru elev atat nivelul predarii, cat si exigenta in acordarea notelor. Cand un profesor slab isi pune in cap sa ridice nivelul predarii si nivelul cerintelor in privinta notei, il va ridica intr-un mod absurd. Sunt sigur ca stim fiecare astfel de exemple. Scoala romaneasca produce “tocilari” pentru ca multi dintre profesori nu au capacitatea de a “antrena” sau creste alt fel de performanta scolara la elevi. Cum am mai spus si alta data, profesorii sunt sistemul. Nu ministerul si nici programa scolara.

    Va propun o “ipoteza alternativa”. As spune ca notele date de un profesor bun si, in acelasi timp, exigent (la o materie importanta), sunt un bun predictor pentru performantele viitoare ale elevului, nu doar academice. Cel putin in cazul colegilor mei se verifica. Cei care au luat note bune la profesorul la care ma gandesc (care nu prea dadea nota 10 de fel) va asigur ca n-au ajuns nici saraci, nici prea discreti. Cautati in propriile amintiri din scoala, sunt curios ce credeti.

  13. R.A.Muresan spune:

    Nu-mi face placere sa domolesc efuziuni.

    Desi aduc lumina in orice casa, copiii n-au, propriu-zis, lumina lor. Plasticitatea mintii lor nu e lumina, caci lumina despre care vorbim aici se dobindeste, nu se naste. Drept e si ca, pe cale religioasa, oamenii au mostenit multe (pre-) judecati, una dintre ele este aceea ca copiii se nasc puri ca niste ingeri, de aici poate si nimbul sugerat sau intuit de unii.
    Copiii reprezinta un potential, insa putini dintre ei il vor atinge sau depasi — asa se intimpla dintotdeauna. Tehnologia e un fenomen cultural stravechi si e-adevarat, referindu-ne la ultimele secole, putem vorbi de o adevarata explozie in materie: totusi, nu cred ca tehnologiile de azi schimba fundamental lucrurile in privinta creativitatii.
    Un copil bine educat are, de fapt, ambele trasaturi descrise in finalul articolului. Iar discutia despre greseli si asimilarea lor e totusi mai ampla. Caci uneori e contraindicat sa transformi o greseala intr-o victorie, tot asa cum e iluzoriu sa infloresti o minciuna. Nu sustin timorarea in fata greselilor, insa lipsa respectului pentru ordine nu-l ajuta prea mult pe cel care cauta cu orice chip creativitatea — fiindca lucrurile stau de fapt invers: creativitatea este mijlocul prin care se poate descoperi ordinea.

    • Dedalus spune:

      TEhnologa a schimbat deja atat didactica si metodica cat si, mai ales, parcursul de invatarte individual.

      Sa amintesc aici:
      a) necesiatea alfabetizarii IT
      b) cooperarea extinsa
      c) cererea de pregatire in general
      d) rata de innoire a cunostintelor.

      In total, de fapt avem de-a face cu cererea pentru o noua pedagogie, cerere nesatisfacuta pana acum ,din cunostintele mele.

      Pe plan general, exact asta e problema acum si nu numai in Romania ci pare-seca mai in toata lumea: societatea actuala cere o alta organizare a invatamntului + o alta paradigma pedagogica.

      • R.A.Muresan spune:

        Ma refeream la impactul tehnologiei asupra creativitatii si nu la cel asupra invatamintului in general. Dincolo de marketing, sintagma “tehnologii creative” este un nonsens. Oricit de sofisticate, tehnologiile nu sint si nu vor fi creative, creativi sint oamenii.
        Altfel, pina la valorificarea corespunzatoare a tehnologiilor IT, in Romania avem inca probleme cu valorificarea libertatii, o inovatie sociala precar inteleasa.
        Ma indoiesc ca se cer noi pedagogii, s-ar cuveni continuata si dezvoltata cea existenta — lumea n-a inceput cu noi, doar nesabuitii pornesc mereu de la zero.
        Cit despre paradigme, acestea nu se schimba in fiecare zi.

        • Dedalus spune:

          Am inteles acum. De accord- tehnologia in sine nu inseamna cresativ sau non-creative.

          O noua paradigm pedagogica este insa necesara cel putin din motivul ca in acest moment invatarea a devenit structural colaborativa. A nu se confunda cu metoda sau tehnica, sau abordarea (cum vrei) – colaborativa.

          Subiectul s-ar cere discutat mult mai detaliat.

          Insa sunt de accord si cu idea ca profesorii ar trebui sa stie macar pedagogia clasica- I Romania vorbesc.

          • R.A.Muresan spune:

            In orice domeniu al stiintei, schimbarile de paradigma vin in urma unor descoperiri importante, insa descoperirile cu-adevarat importante ramin, in general, rare.
            Pe de alta parte, experimentul este foarte important in stiinta. Dar, ca si politica sau astronomia, pedagogia nu are caracter experimental. In politica, experimentul e nepermis — n-ai voie sa experimentezi pe oameni (comunismul a facut-o si cunoastem rezultatele). Experimentul in astronomie e inaccesibil iar in pedagogie e indezirabil. De fapt, pentru a opera o schimbare de paradigma in pedagogie ar trebui sa avem o descoperire corespunzatoare in psihologie, unde experimentul e permis, dar in conditii controlate — restrictiile sint importante.

            In educatie exista mai multe tendinte, de cea colaborativa ati amintit deja, mai este invatarea prin cooperare care e destul de diferita, mai sint apoi o seama de pedagogii mai mult sau mai putin experimentale. Cind renuntam la una si alegem o alta, e important sa avem o evaluare a ce se pierde si ce se cistiga, adica un bilant. E posibil ca invatarea prin cooperare sa raspunda cel mai bine cerintelor momentului, insa n-ar trebui sa renuntam la evaluarile comparative.
            Altfel, cred ca demersul individual este esential in creativitatea autentica. Mai cred, de asemenea, ca nici un sistem n-ar trebui sa-i oblige, vreodata, pe individualisti sa se conformeze. Sa observam ca in universitatile de virf actuale se impune colaborarea: solitarii aproape ca nu-si mai au locul. S-a produs, cred, un soi de comunizare a educatiei, si asta aproape fara sa prindem de veste. Ni se pare natural ca mai multi oameni sa gindeasca mai bine decit unul mai ales fiindca, daca-i vorba de studii, se pune accent pe cantitate. Iar asta nu e o simpla diminuare a modelului liberal de educatie.
            In devenirea oamenilor, deci si in educatia copiilor, modelele sint esentiale — grupurile de oameni nu pot servi drept modele (de personalitate). Dar apoi, nu poti stimula mai bine pe cineva decit lasindu-i libertatea de afirmare. E-adevarat, competitia poate avea si urmari nedorite, insa solutia nu e eliminarea sa (completa) din sistemele de educatie.
            Iata ce spunea Galilei, acum citeva secole:

            “Ma più dico che anco nelle conclusioni delle quali non si potesse venire in cognizione se non per via di discorso, poca più stima farei dell’attestazioni di molti che di quella di pochi, essendo sicuro che il numero di quelli che nelle cose difficili discorron bene, è minore assai che di quei che discorron male. Se il discorrere circa un problema difficile fusse come il portar pesi, dove molti cavalli porteranno più sacca di grano che un caval solo, io acconsentirei che i molti discorsi facesser più che un solo; ma il discorrere è come il correre, e non come il portare, ed un caval barbero solo correrà più che cento frisoni.”

            ” I say that the testimony of many has little more value than that of few, since the number of people who reason well in complicated matters is much smaller than that of those who reason badly. If reasoning were like hauling I should agree that several reasoners would be worth more than one, just as several horses can haul more sacks of grain than one can. But reasoning is like racing, and not like hauling, and a single Arabian steed can outrun a hundred plowhorses.”

            (Il Saggiatore — The Assayer — L’Essayeur, 1623)

            Poate ca azi ne apare naiva comparatia sa, insa Galilei surprinde aici esentialul.

  14. carp spune:

    ce e mai important, sa redescoperi de unul singur roata si de ce ploua, sau sa inveti sa acumulezi o baza puternica ca sa te poti concentra pe sateliti… tot bateti saua ca sa priceapa taranul ca rigurozitatea tampeste si diminueaza creativitatea, iar metodele neortodoxe sunt singura cale.

    logic vorbind, valorile sunt caracterizate de persistenta. daca cineva se pierde ptr ca nu are creativitate, doxa, si determinare inerente, care’l fac sa avanseze in acelasi mod indiferent de lauzia anumitor profesori din scoala, probabil ca are o calitate indoielnica si e cam fara rost. ma indoiesc ca metodele de care vorbiti sunt generatoare de aprindere a luminii, am vazut rezultatul lor ptr marea majoritate: un templu de ignoranta.

    spuneti “Foştii copii de nota 10 sunt astăzi funcţionari discreţi prin cine ştie ce birouri, în timp marile noduri decizionale sunt legate, peste capete lor, de indivizi îndoielnici” – aveti clar senzatia ca afara e altfel!! ca oamenii de viziune sunt cei care au avut zece, ca deciziile sunt luate probabil de phd’ei si nu de manageri care au terminat sisteme private de invatamant (fabrici de networking de rang inalt in general) cu mediile de intrare asigurate din start (unele iti spun la prezentare direct in fata garantarea oricarei medii necesare la admiteri speciale), care pur si simplu conduc ptr ca fac parte din ‘lume’, si cu trei ochi in frunte.

    discutia desigur e ptr scoala, si nu facultati. granturile si ‘donatiile’ enorme de care se bucura anumite universitati desigur ca le fac sa poata angaja cele mai bune minti din lume si sa atraga prin cercetare de nivel inalt printre cei mai buni studenti (profesori buni, studenti valorosi si nivel inalt sunt legate intr-un cerc vicios, nu merg una fara celelalte). banii cum s-ar spune fac diferenta. ptr un zecist sarac, cam unde credeti ca ajungeti daca elimini emigrarea? considerand situatia economica grea a romaniei, desigur ca intr-un bordei sau servind la o masa. poti insa sa’l condamni pe zecist ca a vrut sa se lumineze la minte? nu, insa poti sa’i condamni pe cei care l-au facut sa ajunga acolo, inclusiv pe cei care-I spun ca acei zece ai lui sunt falsi, si ca nu mai inseamna nimic ptr ca asa considera unii.

    har domnului ca suntem suficiente generatii care ne-am realizat cat de cat ok afara chiar in conditiile in care se stie ca viata de emigrant nu e usoara. si asta in ciuda prostiei noastre care am acumulat-o studiind in unul din cele mai odioase si lipsite de valoare sisteme de invatamant, asa se spune, dar fiind prosti am avut noroc chiar si cu lumina stinsa. integrarea n-a fost usurata de faptul ca educatia primita ne-a asigurat un avantaj masiv fata de mintile luminate de afara, un avantaj in prostie, lipsa de creativitate, si copleta placiditate cer I-au oripilat pe cei de afara de s-au grabit sa ne dea din pozitiile lor mai bune. vorba aia, prost sa fii noroc sa ai.

  15. MIHAI 2 spune:

    Mesaj gresit. Romanii sunt fundamental indisciplinati, dezordonati, incapabili sa respecte vreo forma organizata de activitate. Suntem CREATIVI pana dincolo de orice limita a greturilor. Articolul este bun pentru tari in care copii sunt excesiv de disciplinati. Si pentru copilul Iohannis.

  16. iosiP spune:

    Steve Jobs, Bill Gates, Le Corbusier etc. s-au oprit din studii cand le-a convenit dar au schimbat lumea. Se pare ca nici Einstein n-a fost un elev prea stralucit…

    Sa presupunem ca acestia (si multi altii ca ei) sunt inadaptati sau ca scoala a devenit inadaptata la nevoile actuale ale pietei de munca si tehnologiei? Vai, exemplul cu profesorii de istorie… de ce nu ne-am intreba mai bine de ce avem nevoie sa invatam istorie – cui si la ce foloseste, cu exceptia celor care vor sa se specializeze in acest domeniu? Dar nu cumva sa ne atingem de curricula, ca din ea mananca paine toate fosilele vii, si n-am vrea sa le deranzam cumva sinecurile!

  17. Adriana spune:

    Ca si in ultimul text, si aici e vorba de încredere ca o achiziție importantă pentru dezvoltarea copilului. La noi in tara, in cultura noastră, din păcate pare ca nu e loc pentru toată lumea : daca unii copii au încredere in ei, daca dobândesc aceasta sclipire de voința si viata care pare ca poate mișca si munții, e pentru ca aceștia s-au antrenat si au găsit in fiecare situație cheia unui finalități favorabile lor iar aceasta in detrimentul altui copil. De fiecare data e unul care câștiga si unul care pierde. E o șiretenie de a cauta soluția pentru a fi mereu câștigător, chiar atunci cand nu esti. Nu are de a face cu inteligenta sau cu competenta neaparat. E un fapt cultural. Nu e asa peste tot in lume, iar alte modele au reușit sa dea oameni mai perseverenti, mai creativi, sau pur si simplu mai echilibrati psihologic.

  18. Adrian spune:

    „E adevărat că ştim să arătăm, ca pe vremuri, în bănci, vinovaţii şi erorile“. Mă întreb dacă vă citește guvernatorul :) El de care tip o fi? Tipul ultim, probabil

  19. santana carlos spune:

    parca la Cluj s-au tinut parintii de un copil cu sindrom Down, de se minuna lumea cand a luat Bacul – pare ca se rup bariere chiar si in Romania :)
    oameni ca Einstein, Edison, de artisti nu mai vorbim, au fost mediocri in scoala, amintindu-si in biografiile lor ca sistemul scolar a “dezvoltat” ce e era mai rau in ei, au avut noroc ca au avut un caracter puternic, si au ramas “buni”, pasionati, nu robotei functionali uniformi.
    examenele sunt importante, mai ales la facultate, insa cand ma duc la un medic ma intereseaza mai mult decat notele primite (de la gradinita pana la doctorat) caracterul lui, respectul acordat, omenia.
    si corporatii care se respecta incep sa-si dea seama ca lipseste ceva celor cu 10 pe linie si i-au trimis sa faca un “stagiu” de predare in zone cu probleme sociale, unde scoala nu e prioritate, sa-i motiveze (win-win)
    a auzit cineva de Teach For America sau Teach First?
    http://en.wikipedia.org/wiki/Teach_First
    PS: se pare ca e implicat si un “oarecare” Sir George Iacobescu in proiect

  20. Augustin spune:

    Doamna Oana sper ca cititi aceste comentarii. Fiecare cauta sa isi spuna parerea, sa adauge sau sa confirme/infirme ceva. Mie imi place sa provoc ratiunea si limitele superficialului si cred mai presus de orice in puterea intrebarilor in fata raspunsurilor. De aceea voi incerca sa pun un decalog de intrebari relevante si as fi curios cine are curajul sa incerce un raspuns sau o intrebare la ele. Sper ca macar sa isi puna cativa unele din aceste intrebere.

    1. Ce este libertatea si liberul arbitru pentru omul de maine in contextul tehnologic si informational de azi?

    2. Cine este credeti mai usor adaptabil unui nou context sau unei noi provocari, cel ce s-a invatat sa gandeasca liber sau cel care s-a bazat pe instructiuni?

    3. Care sunt factorii care incurajeaza libertatea in gandire? Este lipsa regulilor suficienta?

    4. Ce se intampla cand un om care gandeste liber percepe o realitate lipsita de libertate in care indiferent de ingeniozitatea sa rezultatul va fi unul prestabilit pe baza unor criterii asupra carora nu are nici o putere de influenta? (exemplu de crieriu – pcr – pile/cunostinte/relatii de sange/istorice)

    5. Ce e de preferat si in ce limite atunci cand normele etice contravin unor idei noi experimentale?

    6. Un om usor adaptabil la reguli si provocari noi este un om usor de supus sau un rebel intr-un sistem inchis? Dar intr-un sistem deschis, concurential?

    7. Ce reprezinta efectiv tehnologia pentru omul de maine? Un element potentiator ori revelator ori un ajutor ori manipulator ori demotivant ori eliberator ori constrangator?

    8. Ce cauta un om liber intre comoditate si iesire in evidenta? Este libertatea si creativitatea un criteriu determinant pentru mediocritate sau elitism?

    9. Ca cauta un conformist intre comoditate si iesire in evidenta? Este respectarea unor reguli si cutume criteriu determinant pentru mediocritate sau elitism?

    10. Cum definim si cum ne putem raporta la o problema? E ea un obstacol ce necesita eliminarea pentru a progresa si pentru care se pot gasi si solutii creative? E ea o oportunitate chiar si in contextul riscului personal si disolutiei morale si etice? E ea o falsa problema intr-un context globalizat in care unul intr-un milion e statistic irelevant la 7+ miliarde de oameni? E ea scopul existentei si muncii noastre omul fiind in definitiv o fiinta care rezolva probleme pentru a evolua? Este ea de fapt mostenirea generatiilor trecute si a celor ce vor veni fiind pur si simplu preschimbata mai mult sau mai putin de generatia curenta? Este ea semnul pasarii responsabilitatii de la factori de decizie ce pot genera solutii dar nu sunt dispusi sa isi asume costul catre factori fara capacitate de solutionare in vederea amanarii problemei prin trimiterea ei in alte zone?

    Sunt provocari cat se poate de reale. Cine isi pune intrebarile corecte, are deja jumatate de raspuns.

    • Vlad spune:

      Superb …

      Ma bucur ca ati ridicat mingea la fileu. Ma bucur ca sunt oameni care isi pun astfel de intrebari si ma bucura ca exista o preocupare participativa a membrilor societatii legata de aspecte ale vietii care ne afecteaza pe toti.

      1. Libertatea si liberul arbitru nu au legatura cu contextul tehnologic. Libertatea si liberul arbitru sunt o expresie a gradului de constiinta individuala. Tehnologia reflecta gradul de constiinta al indivizilor care au creat-o. In acest sens ea poate fi limitativa si poate impune restrictii putand crea capcane tehnologice. In acest sens e relevanta o discutie privind software-ul liber, specificatiile hardware libere care lasa utilizatorul sa modifice software-ul in asa fel incat sa nu devina dependent de platforme software si hardware. Aceasta discutie e cu atat mai importanta cu cat tehnologia incepe sa devina o parte tot mai integranta a vietii de zi cu zi. Specific manualele digitale care vor fi folosite de generatiile viitoare ar trebui dezvoltate respectand libertatile indivizilor si asigurand o platforma colaborativa si customizabila. Legat de contextul informational, acesta este in continua schimbare, volumul informational, precum si viteza de schimbare impun o abordare sistematica a contextului informational ( a se vedea ierarhia lui Bloom ).

      2. Omul liber

      3. Libertatea se invata prin expunere constanta la viata, la conditii de mediu noi care solicita individul sa gaseasca solutii, sa ia decizii si sa se adapteze.

      4. Libertatea presupune si respectarea deciziilor altor oameni de a nu fi liberi. In momentul in care altii incearca sa domine sau sa constranga atunci libertatea trebuie afirmata.

      5. Libertatea este o valoare general umana si orice decizii care afecteaza specia umana in ansamblul ei trebuie sa aiba in vedere respectarea libertatii celorlalti indivizi. OMG spre exemplu incalca aceste libertati in doua feluri: polenizarea nu poate fi controlata si astfel culturile naturale pot fi afectate, patentele nu respecta libertatea celorlalti indivizi.

      6. Un rebel. Un sistem concurential nu este neaparat un mediu deschis.

      7. Tehnologia dezvoltata de oameni inconstienti este ostila vietii si libertatilor altor oameni.

      8. Un om liber nu cauta sa iasa in evidenta.

      9. Conformistul este doar un om care nu stie ce este libertatea.

      10. O problema este o situatie de viata care incearca sa limiteze libertatile individului si sa-l constranga.

      • Augustin spune:

        Multumesc pentru raspunsuri. Mi-au placut foarte mult. Desigur sunt dar o fateta a realitatii insa una descrisa concis, cu acuratete si viziune. Adaug o idee la ultimul raspuns.

        Daca o problema e o situatia de viata care te constrange sau iti limiteaza libertatile atunci poate ca exercitiul anterior al libertatii iti permite sa cantaresti mai bine daca se merita costul de a iti dobandi libertatea pe care o pierzi datorita problemei si mai ales sa gasesti cat mai multe cai de a nu fi limitat impotriva vointei tale de catre ea. Iata ca o problema conform acestei definitii poate fi o constrangere acceptata benevol, de exemplu “sa nu furi” poate fi o problema sau o solutie in functie de persoana si context. Rezolvarea “problemei” confera libertate celui ce nu are aceasta limitare in detrimentul libertatii celorlalti. De unde explicatia motivului pentru care atunci cand ceilalti descopera ca le-a fost afectata libertatea il priveaza pe respectivul de propria libertate. Pentru a se proteja si daca e posibil pentru a recupera din pierderi. Ce este oare un om cu adevarat liber? Acela care ia cat mai mult din libertatile celorlalti fara a fi limitat, prins ori pedepsit sau acel captiv ce isi transforma prin alegeri libere lanturile in franghii de siguranta ca un veritabil alpinist?

        • Vlad spune:

          Libertatea nu e in detrimentul celorlalti. Controlul e in detrimentul libertatii. Ca sa ramai liber trebuie sa fii permanent atent sa nu fii ingradit. Din pacate e din ce in ce mai greu sa ramai liber … pentru ca tot mai multi oameni renunta benevol la libertate construind o inchisoare pentru toti: tehnologica, informationala, biologica, alimentara.

        • Vlad spune:

          Sa stiti ca exista si oameni liberi care nu sunt nici tirani, nici hoti si nici criminali. Oamenii acestia tin la libertatea lor si nu iubesc constrangerile.

          Exista acum un current in societate si in lume in general, de a limita libertatea oamenilor pentru siguranta. Aceasta limitare este promovata in patru moduri: politic, tehnologic, alimentar si prin propaganda.

          Pe scurt se incearca instituirea unei inchisori de maxima siguranta. In inchisoare ni se spune, ca si in romanul lui Orwell 1984, ca e bine. Acolo e libertate, siguranta, civilizatie.

          In fapt oamenii se baga intr-o inchisoare, din care vor fi exclusi, treptat, cei care se opun “libertatii”, “civilizatiei”, “sigurantei” …

          Este ca in povestioara de mai jos …

          There was an evil magician. He lived deep in the mountains and the forests, and he had thousands of sheep. But the problem was that the sheep were afraid of the magician because every day the sheep were seeing that one of them was being killed for his breakfast, another was being killed for his lunch. So they ran away from the magician’s ranch and it was a difficult job to find them in the vast forest. Being a magician, he used magic.

          He hypnotized all the sheep and suggested to them first of all that they were immortal and that no harm was being done to them when they were skinned, that, on the contrary, it would be very good for them and even pleasant; secondly he suggested that the magician was a good master who loved his flock so much that he was ready to do anything in the world for them; and in the third place he suggested to them that if anything at all were going to happen to them it was not going to happen just then, at any rate not that day, and therefore they had no need to think about it.

          He then told different sheep…to some, “You are a man, you need not be afraid. It is only the sheep who are going to be killed and eaten, not you. You are a man just like I am.” Some other sheep were told, “You are a lion — only sheep are afraid. They escape, they are cowards. You are a lion; you would prefer to die than to run away. You don’t belong to these sheep. So when they are killed it is not your problem. They are meant to be killed, but you are the most loved of my friends in this forest.” In this way, he told every sheep different stories, and from the second day, the sheep stopped running away from the house.

          They still saw other sheep being killed, butchered, but it was not their concern. Somebody was a lion, somebody was a tiger, somebody was a man, somebody was a magician and so forth. Nobody was a sheep except the one who was being killed. This way, without keeping servants, he managed thousands of sheep. They would go into the forest for their food, for their water, and they would come back home, believing always one thing: “It is some sheep who is going to be killed, not you. You don’t belong to the sheep. You are a lion — respected, honored, a friend of the great magician.” The magician’s problems were solved and the sheep never ran away again.’

          • Augustin spune:

            Aveti cu siguranta argumente puternice care sa va sustina opinia. O opinie ce ma bucura fiindca e inca rezervat pesimista ca si cum inca ingradirea nu e infaptuita, inca turma nu e convinsa, inca libertatea supravietuieste in clandestinul ei. Ce frumos spunea Emil Cioran: “Negarea este prima libertate a mintii, totusi un obicei negativ aduce roade numai atata timp cat ne straduim sa il depasim, sa il adaptam nevoilor noastre. Odata ce il dobandim ne poate inrobi.”

            E bine ca desi negam realitatea inca luptam cu negarea. Evit sa dau raspunsuri fiindca un raspuns isi pierde din valoare din momentul in care e enuntat, la fel ca un produs nou ce isi gaseste un proprietar, fiind nimic altceva decat o limitare si o ingradire a realitatii, insa m-ati provocat si dumneavoastra cu aceste idei si nu pot decat sa va multumesc. Parerea mea vine ca o confesiune ce afirma convingerea ca un control absolut, dezumanizant, ce vinde suflete si le extirpa transformand fiintele in nefiinta dinainte de a se naste e inevitabil. Mai cred ca acest fapt e cea mai mare proorocire a omenirii avand cert o minima vechime de 2000 de ani. In povestioara dumneavoastra oile sunt niste biete animale de casa, care spre norocul lor pot chiar colinda padurea singure in cea mai mare libertate, platind cu sange, zilnic libertatea lor, precum odinioara oamenii triburilor ofereau constient sacrificii zeilor. Cu riscul de a va demotiva va spun ca e un caz fericit de limitare a libertatilor ce e infinit mai limitat fata de destinul omenirii. Traim intr-o lume in care posibilitatile raului se desfasoara pe zi ce trece intr-un ritm transcendental.

            Va insir cateva noutati ale lumii nu coborate din cartile sf ale copilariei noastre, nici din scenarii conspirative, ci din realitatea efectiva a momentului: – copii cu adn din 3 parinti realizati prin fertilizare in vitro – mame surogat – clonare – organisme modificate genetic prin incrucisari cromozomiale interspecii – boli de laborator de mare raspandire tratabile numai prin vaccinare – microcipuri inteligente, invizibile cu ochiul liber, ce se alimenteaza din organism, capabile a monitoriza functiile organice, locatia si care transmit inclusiv date de autentificare oricaror device-uri de tip receptor, tehnologie incorporabila printr-o simpla injectie – metadate in timp real privind gandurile persoanelor in coma – provocarea artificiala, nedetectabila si eficienta a celor mai uzuale cauze de deces cum ar fi cancerul si atacul de cord de la distante apreciabile si cu precizie tot mai buna, reproducerea si distributia la nivel industrial pentru consum de masa a unor subtante chimice capabile de a produce reactii in creierul uman ce provoaca dependenta, placere , toleranta la durere – legislatie si aplicare a legii in vederea limitarii si sanctionarii nasterilor in tari exportatoare de celule stem prelevate din fetusi si care promit vindecari miraculoase, intinerire, potenta ba chiar si organe interne noi, masini(imprimante) ce pot prelua materiale diverse si construi obiecte tridimensionale inclusiv organe pentru transplant, programe guvernamentale precum MKUltra ce in mod oficial a experimentat controlul mintii umane in mod clandestin si ilegal pe subiecti umani implicand pana in 1984 44 de universitati americane, 15 companii farmaceutice, 12 spitale, 3 inchisori iar exemplele pot practic continua la nesfarsit, cu fiecare zi care trece.

            In lumina acestei realitati indemnul articolului de fata, nu stingeti lumina, e cat se poate de potrivit fiindca atunci cand esti in intuneric atata timp cat nu renunti la imposibil mai ai o sansa sa poti vedea o lumina. Fie ea si o iluzie. Poti crede intr-o lume mai buna, cu suflete, cu viata, cu libertate. In matrice mai traieste inca un om, fie el si pe post de baterie. Libertatea e poate doar o iluzie insa aspiratia la libertate nu e. Primul, esentialul, chintesenta existentei umane este sufletul si cel mai mare pericol pentru ea este pierderea lui. De aceea sunt insuficient de pesimist asupra lumii cu a ei realitate insuportabila insa optimist asupra libertatii fiintei. Inchei aceasta marturisire in mod mistic, asa cum i se cade unei spovedanii: “I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. ” Apocalipsa 13:15-17 “Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” Matei 10:26-28 „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.” Filipeni 4:6-7

    • Lucian spune:

      Cu riscul de a va da raspunsuri subiective si cu continut ambiguu, am sa ma pronunt. Timpul nu este de partea mea in acest moment. Este doar o parere personala, o expresie de momentu a propriului sistem de valori.

      1. Este acea abilitate de a te detasa de propriul sistem de valori, de a vedea lucrurile
      fara limite, pentru a putea integra cu mai multa usurinta idei in propriul sistem pe care altfel le-ai considera irationale din prisma conceptiilor proprii.

      2. Vezi pct. 1.

      3. Sa nu confundam libertatea in gandire cu visarea. Anumite reguli sunt necesare pentru a
      nu zabovi fara rost in utopie si paradox.

      4. In functie de stima de sine si de abilitati, se va conforma sistemului sau va incerca sa
      se elibereze de el. Adica va fi bugetar sau antreprenor mai concret.

      5. Aici depinde de la individ la individ dar eu personal prefer etica cand vine vorba de
      comunitate si idei noi experimentale cand sunt doar eu implicat.

      6. Nu am cunostintele necesare pentru a raspunde la acesta intrebare.

      7. Pentru omul al carui sistem neuronal este in faza incipienta (copii intre 0-7 ani)
      este nociv in excces si distorsioneaza evolutia interpersonala.
      Pentru omul intre 7-12 ani, este nociv in exces si fara un control riguros extern.
      Pentru omul intre 12-21(24) ani devine un rau necesar. Important e ca utilizarea tehnologiei
      sa dezvolte acele abilitati de intelegere a integrarii tehnologiei in munca si nu utilizarea
      tehnologiei ca divertisment.
      Peste acea varsta, tehnologia aduce beneficii majore. Conditii de munca mai sigure, mai putin solicitante. Poate nu pentru cei care o creeaza dar sigur pentru cei care o folosesc.

      8. Creativitatea = Procesul de a avea idei originale care au valoare. Libertate vezi pct. 1.
      E posibil totusi ca, in mica masura, acele idei sa aduca prejudicii materiale uriase anumitor
      corporatii care sa faca tot posibila anihilarea ta daca nu poti fi cumparat.

      9. Conformist = comoditate. Iesire in evidenta = portia de serotonina, dopamina, etc…

      10. La o problema ne raportam in functie de nivelul in care ne afecteaza. Suntem responsabili in primul rand pentru noi, iar apoi, daca ne luam angajamentul responsabilitatii pentru altii,ea devine scopul existentei si muncii noastre. Dar daca toti ne-am rezolva propriile probleme fara a mai incerca sa <> disolutia etica si morala va disparea ca si problema.

      • Augustin spune:

        Domnule Lucian, va felicit pentru curajul de a va exprima, afirma si constientiza parte din sistemul dumneavoastra de valori. E nevoie de curaj pentru a primi in acest fel portia de serotonina sau dopamina despre care mentionati.

        E un punct de vedere intrigant, oare intr-adevar cei ce se afirma, isi asuma riscuri, ies in evidenta au nivele crescute de endorfina si pot tolera durerea de orice fel mai usor? Sunt ei in definitiv mai fericiti prin depasirea temerilor lor inhibitoare decat aceia care au cel mult posibilitatea de a se alimenta cu stimulatori de scurta durata (alimentari, opioizi, din activitati fizice)? Sunt acestea de o intensitate si durata mai mare respectiv de o calitate imbunatatita?

        Anumite studii au aratat ca producerea acestor substante este mult mai intensa in cadrul activitatilor sociale fata de cele individuale, daca sunteti de acord cu acest studiu, cum va explicati atunci pozitia transanta a multor oameni de a conformiza, regla si limita orice non conformism? Este aceasta doar o frica personala? Este oare un non conformist, un om liber si creativ capabil sa ii transforme si pe ceilalti in persoane cu aceste trasaturi sau este doar o trasatura strict personala? Pe de alta parte se pune problema ca atunci cand intr-o comunitate sunt mai multi cei care ies in evidenta atunci cu atat mai greu ii este unuia singur in a se remarca. Daca indivizii ar actiona impreuna atunci poate ar reusi o vizibilitate comuna dar oare nu e mai usor unui conformist sa se integreze intr-o comunitate decat unuia dispus sa schimbe regulile din mers? Cu o grupare larga de reformisti poate fi un grup social suficient de stabil pentru a conlucra si a nu descinde in haos direct proportional cu orgoliile si ambitiile personale? In definitiv, indiferent de raspunsuri ramane intrebarea initiala, si anume ce ne predispune pe noi ca indivizi la fericire?

        • Lucian spune:

          Curaj? Poate. Dar în nici un caz nu sunt vre-un viteaz. Eu consider mai degrabă că aș avea abilitatea de a mă exprima indiferent daca viziunea proprie este apreciată sau nu, pentru că altfel aș declanșa acea stare defensivă inconștientă la nivel neuronal, secretând aceleași substanțe chimice necesare pentru supraviețuire în situații periculoase (hit or run), cu scopul de a-mi proteja sistemul de valori de influențe externe. Nu mă închin ca la un Zeu la sistemul propriu de valori, ci sunt dispus oricând să integrez în el informații rațional verificate. Nu sunt extremist, habotnic, etc.
          „Cu o grupare larga de reformisti poate fi un grup social suficient de stabil pentru a conlucra si a nu descinde in haos direct proportional cu orgoliile si ambitiile personale?”
          Din proprie experiență afirm că, în momentul în care reușești să te exprimi fără a avea așteptări, fără a avea nevoie de acea validare socială, începi să consideri orgoliul și ambițiile personale ca fiind activități cognitive nocive. Începi să te consideri parte din umanitate în aceiași măsură ca individ separat de ea. La urma urmei, moartea este inevitabilă.
          Dacă „Calitatea și intensitatea fericirii”, în comparație cu cei care folosesc stimulatori de scurtă durată, este mai mare, nu știu să vă răspund. Poate ar trebui să experimentez pentru a mă putea exprima. Altfel, doar din relatările celorlați aș integra un mare procent de subiectivism. Tot ce pot să spun este că la propriul sistem cognitiv am acces oricând, pe când la stimulatorii de scurtă durată nu, ca să nu mai spun despre efectele secundare ale acestora. Iar când vine vorba despre sport vorbim de adrenalină și pentru mine este o chestiune total aparte.
          Ca orice opțiune și a mea a fost mai întâi egoistă, efectul dorit a fost de a mă proteja de „boli mentale”. Cercetările care s-au întins pe durata a trei ani spun că un procent de 38% din populaţia Europei se confruntă cu tulburări mintale precum depresia, anxietatea, insomnia sau demenţa. Scopul meu nu a fost să îi transform și pe ceilalți in persoane cu aceste trăsături. De aceea am afirmat că în primul rând trebuie să ne rezolvăm propriile probleme. În contextul crizei am fost pe punctul de a aluneca într-o depresie și când am studiat ce înseamnă astfel de tulburări, mi-am zis că, indiferent de context, nu trebuie să ajung într-o astfel de situație. Avantajele pe le-am avut din momentul în care am înțeles ce dar minunat este propria viață sunt exponențial pozitive. Iar ca să vă dau un exemplu, de 6 ani nu am folosit nici un medicament, nu am răcit mai mult de o zi, nu am stat mai mult de o oră supărat, etc…

          • Augustin spune:

            Dorinta dumneavoastra de a va proteja este remarcabila si recomandata. Se pare ca aveti norocul sa beneficiati de o puternica putere de autosugestie care va salveaza cu succes de boli si probleme. Cat aceasta se mentine ma bucur pentru dumneavoastra, insa la fel de sigura ca moartea este si lipsa omului de infailibilitate. Depresia se poate combate ori prin alegerea unidirectionala de a ne inconjura numai de frumos, caz in care facem abstractie de o covarsitoare cantitate de informatii valabila si infrumusetam la nevoie propria perceptie. Tocmai de accea nu as recomanda in educatia copiilor o astfel de abordare fiindca ei au nevoie intai sa descopere si abia apoi sa se protejeze. Ori se poate combate prin raportarea la ceva superior conditiei umane caz in care orgoliul se supune cauzei, sacrificiul si responsabilitatea se raporteaza in exterior de la un nivel incolo.

            Cei ce nu reusesc nici una nici alta au sanse mari de a nu se adapta si a se imbolnavi. Iata de ce educatia in scoala trebuie sa contina si o latura morala mai inalta decat etica respectiv dobandirea de cunostinte. Copiii din ziua de azi care sunt invatati sa gandeasca singuri au un avantaj in adaptabilitate dar un dezavantaj in a se baza pe propriile forte. Esecurile si le atribuie lor si cresc direct proportional riscurile de depresie si anxietate. Ar fi interesant un studiu fata de ocurenta bolilor psihice intre persoanele predispuse la conformism fata de cele predispuse la creativitate si leadership.

  21. Cirtoaje Cristian spune:

    Exista categoria curajosilor care patrund in necunoscut si aduc experiente noi si categoria celor care intelectualizeaza din cunoscut, care acumuleaza cunostinte, memoreaza informatii si sistematizeaza.

  22. Lucian spune:

    Dacă am aflat un lucru este că jucăria preferată a naturii este diversitatea în eficiență. Dacă totul este cuantificabil, colajul realității capturat de simțurile noastre în fiecare moment, schimbă structuri matematice la nivel fizico-chimic, fie că vorbim de genom sau sistemul cognitiv. Iar ca răspuns, avem sentimentele, care și acestea într-un final pot fi integrate sau derivate într-un sistem binar, Totul fiind relativ, depinde de noi dacă alegem sistemul de referință individul sau umanitatea (si toate structurile sociale dintre ele) pentru a putea face sens de etică și morală.

  23. Vlad spune:

    Un articol interesant despre libertate si posibilitatea de a alege …

    http://www.culturechange.org/cms/content/view/616/1/

  24. Alin spune:

    Foarte bun articolul. Ma face sa ma gandesc si la miile de munci din Naraka si la http://empiredelamort.com/, la Malleus Maleficarum si Directorium Inquisitorum.

    Sau la un indrumar de spovedanie intocmit dupa vraja 125 din Cartea Egipteana a Mortilor si manualul de inchizitie. “Doamne-ajuta” sau Hristos-ajuta?

    Predau si eu si observ tot mai mult ca studentii ofera cel putin aceleasi rezultate daca sunt motivati fara amenintari si fara a se simti inferiori. E facultativ. Nu pot decat sa va multumesc pentru ceea ce ati scris, sunt aspecte pe care le-as fi dorit acoperite dar va doresc mult succes in continuare.

  25. MariS spune:

    - Nu stingeţi lumina din copiii noştri!
    - Eu mă tem că vor s’o stingă complet. Stop! …(ultima telegramă? să sperăm că nu) ..

  26. Monica spune:

    A creste si educa un copil seamănă cu mersul pe bârne…da,pe mai multe bârne!Mereu trebuie sa fii concentrat,mereu trebuie sa te adaptezi…uneori faci greșeli,dar,dacă ,,temelia” celor 7ani este solidă, Greșelile se pot îndrepta fără prea ,,mari daune”.Cel mai important este sa fii mereu ,,conectat”cu copilul, sa-i transmiți si sa-i oferi ,,siguranța”ca mereu ești acolo….si ca-l iubești mereu,chiar cand îl ,,cerți” ca greșește .

  27. Constantin I spune:

    Am 2 copii : 2 si 7 ani. Pentru mine revelator in domeniul educatiei este ce am gasit scris de Robert Kiyosaki. Problema principala dupa mine in domeniul educational este implantarea fricii de esec. Asta are apoi efect direct in viata din afara scolii. Din florile unui pom devin toate fructe? In plus educatia e una iar instructia e alta. Poti sa fi foarte instruit dar needucat. Cred ca cel mai important e sa determini cu precizie ce vrei sa fii si sa faci pe termen lung in viata. Restul e neimportant. 4 mai 2015

  28. Magdalena spune:

    Vorbim frumos si din suflet , dar cand ne reluam rolul de parinte fiecare dintr noi doreste pentru copilul lui doar BINE si din prea multa IUBIRE incepem sa-i gndim VIITORUL
    Felicitari acelor parinti care au avut capacitatea de asi lasa copii LIBERI
    Din pacate cei mai multi avem nevoie de o noua EDUCATIE pentru noi : cei care am fost nascuti din IGNORANTA , cei care am crescut in SARACIE , cei care am fost educati cu FALSE VALORI , cei care incercam cu buna credinta sa construim un viitor mai bun pentru copii nostri dar am ,, ales ” sa ii ,,abandonam” si incercam sa facem EDUCATIE PRIN TELEFON , cei care lasam capul in jos cand mergem la scoala unde ne sunt copii si cate un/a Domn/a Profesor/a ne
    prezinta o lista cu fapte ,,INTOLERANTE” pe care REBELUL/A le-a comis
    Din fericire cu pasi mici si sfiosi ….sa nu isi deranjeze colegii …. PROFESORI EDUCATORI cu ideei minunate fac lucruri extraordinare
    Imi doresc ca realitatea pe care am descris-o mai sus si nu cred ca am spus ceva nou , sa aiba si solutii de rezolvare . Eu incerc sa vorbesc mamelor : Fiti alaturi de copii vostri , ascultati-i si gasiti solutii impreuna , lasati-i sa viseze si ajutati-i sa-si realizeze visele .
    PARINTI si PROFESORI pot influenza si schimba in bine sistemul scolar .



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Oana Moraru


Oana Moraru

Oana Moraru – fondator și manager al Școlii Helikon ( unul dintre proiectele de alternativă educațională privată – în Călărași (ciclu preșcolar, primar și gimnazial... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)