România vs. Ungaria, Polonia și Bulgaria
Discuția despre taxarea muncii în România pornește de multe ori de la procentele scrise în Codul fiscal: CAS, CASS, impozit pe venit și contribuția angajatorului. Pentru comparații internaționale, însă, indicatorul mai util este „tax wedge” – pana fiscală – adică diferența dintre costul total suportat de angajator și suma care ajunge efectiv la angajat, raportată la costul total al muncii.
Cele mai recente date comparabile pentru un angajat singur, fără copii, care câștigă salariul mediu național, arată o diferență clară între România și trei economii din regiune.
| Țara | Pană fiscală | Din 100 unități cost salarial ajung la angajat |
| România | 42,79% | 57,21 |
| Ungaria | 41,15% | 58,85 |
| Polonia | 39,95% | 60,05 |
| Bulgaria | 34,91% | 65,09 |
Sursa: Tax Foundation Europe, calcule pentru 2025 pe baza EUROMOD.
România apare astfel cu o pană fiscală cu 1,64 puncte procentuale peste Ungaria, cu 2,84 puncte peste Polonia și cu 7,88 puncte peste Bulgaria.
Tradus într-o unitate ușor de înțeles: dacă normalizăm costul total al angajatorului la 100 de lei, modelul comparabil lasă angajatului aproximativ 57,21 lei în România, 58,85 în Ungaria, 60,05 în Polonia și 65,09 în Bulgaria.
La un cost salarial ipotetic de 10.000 de lei, diferența dintre România și Bulgaria ar echivala cu aproximativ 788 de lei în plus care ar rămâne angajatului în modelul bulgar. Este o comparație procentuală, nu o simulare a unui fluturaș real: nivelurile salariale, monedele, deducerile și situațiile personale diferă de la o țară la alta.
Ce este atipic în cazul României
Diferența nu vine doar din nivelul total al taxării, ci și din felul în care aceasta este împărțită formal între angajat și angajator.
În același set de date, structura panei fiscale ca pondere din costul total al muncii este:
România: impozit pe venit 6,36%, contribuții sociale ale angajatului 34,23%, contribuții sociale ale angajatorului 2,20%.
Ungaria: 13,27% impozit, 16,37% contribuții ale angajatului, 11,50% contribuții ale angajatorului.
Polonia: 11,57% impozit, 11,38% contribuții ale angajatului, 17,00% contribuții ale angajatorului.
Bulgaria: 7,23% impozit, 11,56% contribuții ale angajatului, 16,12% contribuții ale angajatorului.
România iese imediat în evidență: o parte foarte mare a sarcinii este plasată juridic pe partea angajatului, în timp ce contribuțiile plătite formal de angajator sunt mici. Din perspectivă economică, însă, împărțirea juridică este mai puțin importantă decât costul total al muncii și netul rezultat. Tocmai de aceea pana fiscală este mai potrivită pentru comparații între sisteme diferite.
Această particularitate apare și într-un set de date construit printr-o metodologie diferită. Eurostat arată că, în 2025, România avea cea mai mică pondere a costurilor non-salariale din Uniunea Europeană: 4,8% din costul total al muncii, față de 24,8% media UE. Costurile non-salariale includ în principal contribuțiile sociale ale angajatorului și alte taxe pe ocuparea forței de muncă. Indicatorul nu este același lucru cu pana fiscală, dar confirmă aceeași particularitate instituțională: în România, o parte neobișnuit de mică a sarcinii apare formal în afara salariului brut, pe partea angajatorului.
România este sus în clasament, dar nu pe primul loc
În tabelul european pentru 2025 publicat de Tax Foundation Europe, România este pe locul 7 după mărimea panei fiscale pentru angajatul singur la salariul mediu. Belgia este prima, cu peste 50%, urmată de Germania și Slovenia.
Așadar, formularea frecventă potrivit căreia România ar avea „cele mai mari taxe pe salarii din Europa” nu este susținută de acest indicator. Formularea mai exactă este alta: România are una dintre cele mai mari poveri fiscale pe muncă din Europa și, dintre țările analizate aici din regiune, se află peste Ungaria, Polonia și Bulgaria.
Comparația este cu atât mai interesantă cu cât România rămâne o economie cu un cost al muncii relativ redus. Eurostat estimează pentru 2025 un cost mediu orar al muncii de 13,6 euro în România, al doilea cel mai mic din Uniunea Europeană după Bulgaria, cu 12 euro. Ungaria era la 15,2 euro. Asta arată că două lucruri pot fi adevărate simultan: munca poate fi relativ ieftină pentru companii în termeni absoluți, dar taxată puternic ca procent din costul total.
De ce contează pentru angajat și pentru angajator
Pentru angajat, diferența dintre brut și net este vizibilă lunar. Pentru angajator, însă, decizia de angajare este legată de costul complet. Atunci când cele două valori sunt puse în aceeași ecuație, apare mai clar cât din bugetul companiei devine venit disponibil pentru salariat.
Un sistem cu o pană fiscală ridicată nu înseamnă automat că este „mai rău”: taxele și contribuțiile finanțează pensii, sănătate, protecție socială și alte servicii publice, iar comparația corectă ar trebui să includă și ce primește contribuabilul în schimb. Dar pentru piața muncii, diferența dintre cost și net rămâne un indicator important, deoarece influențează atât stimulentul de a lucra, cât și costul de a crea un loc de muncă.
În România, discuția este complicată și de faptul că există deduceri și facilități care modifică efectiv taxarea la anumite niveluri de venit. 1
Concluzie
Ultimele date comparabile arată o imagine mai nuanțată decât sloganul „România are cele mai mari taxe pe salarii”. Nu suntem pe primul loc în Europa. Dar în comparația regională cerută aici, povara este mai mare decât în Ungaria, Polonia și Bulgaria.
Din fiecare 100 de unități de cost salarial, aproximativ 57 ajung la angajatul mediu din România în modelul comparabil, față de aproape 59 în Ungaria, 60 în Polonia și 65 în Bulgaria.
Diferența față de Bulgaria – aproape opt puncte procentuale – este suficient de mare încât să nu mai fie doar o discuție contabilă. Este o diferență care influențează direct relația dintre cât costă un loc de muncă și cât venit disponibil produce acel loc de muncă pentru angajat.
Notă metodologică: comparația folosește date pentru 2025 deoarece acestea sunt cele mai recente date complet comparabile publicate în 2026 pentru toate cele patru state. Scenariul este un angajat singur, fără copii, cu salariul mediu național. Pana fiscală include impozitul pe venit și contribuțiile sociale ale angajatului și angajatorului, raportate la costul total al muncii.
SURSE
Tax Foundation Europe – Tax Burden on Labor in Europe (2026)
Eurostat – EU hourly labour costs ranged from €12 to €57 in 2025Eurostat – Net earnings and tax rates, metodologie
- Din acest motiv, un calculator salarial individual poate da un rezultat diferit de media dintr-o comparație internațională. Pentru scenarii concrete din România, calculele brut-net și costul total al angajatorului pot fi reproduse public pe Salariile.ro. ↩︎
Discutia despre taxarea muncii in Romania nu porneste de la codul fiscal ci de la fluturasul de salariu. Aberanta impartire a poverii fiscale intre angajator si angajat conduce la diferenta foarte mare dintre brut si net si la senzatia ca taxarea muncii in Romania este cea mai mare. In Europa Occidentala diferenta de pe fluturas este mult mai mica. Salariatul nu vede si nici nu il intereseaza contributia angajatorului. Credeti ca salariatul din Romania este fericit ca are un brut mare sau este nervos pe stat ca aparent il taxeaza peste masura? Credeti ca salariatul este constient ca de fapt costul taxarii este suportat de angajator? Altfel binevenita analiza dar ma indoiesc ca ati reusit sa-i lamuriti pe cei convinsi ca munca in Romania este taxata excesiv. O sa va arate in continuare fluturasul de salariu.
Trebuia făcută comparația nu numai între țările foste comuniste ci și între acestea și țările din Europa de Vest. S-ar fi putut observa imediat că TOATE țările fost comuniste sunt total înapoiate economic față de Vest( cu excepția parțială a Cehiei și Sloveniei). Efectul Comunismului se vede și acum.
Totul este din cauza productivității/ eficienței sociale scăzute în majoritatea statelor fost comuniste. Utilizând un alt indicator- pib(nominal)/loc- vom descoperi același lucru, dar nu din punct de vedere al taxării ci din punct de vedere al performanței economice. Adică, țările fost comuniste, aproape toate, au performanțe economice slabe ca eficientă socială. În cazul României, pib(nominal)/loc este în 2025 la 48% din media UE,deci este normal ca și salariile să respecte aprox. această realitate economică.
Fostele state socialiste ce să facă? Popoarele lor vor „o țară ca afară”, deci cu salarii și pensii mari, dar ele nu au ajuns la un grad de eficiență socială care să le permită asta. De aici instabilitatea politică, migrația forței de muncă, corupția, creșterea deficitelor și a datoriei publice.
PS. La indicatorul pib(nominal)/loc România este pe penultimul loc în UE, înaintea doar a Bulgariei(care ne va depăși în curând). România produce puțin dar vrea să cheltuie mult.
Situația nu este specifica doar României si tarilor din Europa de Est. Supra-impozitarea si risipa sunt prezente in toata Europa.
O economista si politiciana din Franța, Sarah Knafo, membră de frunte a partidului anti-imigraționist Reconquête (dar necatalogat de extrema dreapta!) a publicat recent o carte numita Le Casse du siècle (Jaful secolului) in care descrie cu lux de amănunte cat rămâne din suma de bani produsa de un muncitor cu venituri medii din Franta. Cam la fel ca in Romania. In carte, tipărită intr-un tiraj mare si scrisa după modelul unei anchete de politie, sunt acuzați de scăderea puterii de cumpărare a francezilor, de decăderea economiei si creșterea excesiva a datoriei externe a Franței toți președinții si prim miniștrii din ultimii 40 de ani. Pe coperta este portretul președintelui Macron sub care este scris „Suspect” in acest act de investigație polițisto-financiara. In categoria suspecților sunt si alți câțiva prim miniștri, in special cei care au slujit sub Macron, Élisabeth Borne si Gabriel Attal, sub care a explodat datoria externă a Franței. Pe lista suspecților sunt numeroasa birocrație de stat, agențiile guvernamentale, subvențiile către diferite sectoare economice, sectorul de pensii de stat, ajutorul extern către tarile sărace, etc. Suna familiar?
Pentru cei care spun ca salariul brut nu are nici o importanta pentru salariat, de ce in Romania exista multe anunturi de angajare care nu specifica daca salariul e net sau brut?
Daca esti sluga si prieten al angajatorului atunci acesta iti spune ca salariul publicat e net bineinteles. Daca esti strain iti spune ca de fapt salariul publicat in anunt e brut.
Regula de aur a unei lumi strâmbe direct din prospect: Dă cât mai cu talent în calul care trage. Că doar nu ești prost să dai în calul care mai mult atârnă și nechează, atunci când nu trage…a pagubă. E mai bine să nu faci nimic în țara în care să te apuci să faci ceva a devenit sinonim cu a-ți pune un jug de hățurile căruia urmează să tragă alții. Trist, dar foarte contabil, da.
Viața e minunată în România!
De nu credeți, vă explică domnul Dragoș Damian aici…
https://www.contributors.ro/exact-la-fel-ca-anul-trecut-cozi-inghesuieli-si-liste-de-asteptare-dar-anul-asta-la-preturi-cu-10-25-mai-mari-unde-este-criza/
Eu nu îndrăznesc să am opinii contrare celor ale domniei-sale (sau ale domnului Iulian Comănescu), căci nu mi se permite să le fac publice.
Să auzim de bine!
Problema in Ro este ca munca nu este valorizata ca importanta economica si sociala. Unii muncesc mult pe salarii proaste, altii taie frunze la caini pe bani multi. Iar taxarea excesiva sprijina mentinerea unui administratii guvernamentale si teritoriale si bugetare supra dimensionata si pe bani multi. In Ro inca nu a murit comunismul.
Cred ca articolul trădează o interpretare eronată
Frânturi de informații care nu permit o analiză corectă
Întâi, sunt diferențe fundamentale de impozitare a muncii
Întâi, noi avem impozit fix pe venit
În Evropa și în lume impozitu pe venit e progresiv și sunt multe țări în care doar impozitul e cu mult peste întreg costul muncii la noi: țările scandinave, Belgia, Danemarca, Franța, etc
Apoi, în al doilea rând, afară de impozitul pe venit este impozitul pe proprietate
La noi multă vreme a fost de 20-40 euro/an, ceea ce nu era sustenabil
Pt ca oamenii doresc condiții, dar fără impozite și taxe
Nu în ultimul rând la noi este o problemă foarte mare cu colectarea impozitelor și taxelor,
Din ceea ce se declară ca impozit de către angajator sau contribuabil, o mare parte nu mai ajunge la stat, ca nu s-au potrivit astrele, ca administratorul avea amanta tânără și cheltuieli, etc etc
Vezi ca nici macar la TVA nu reușim sa încasăm tot ce se declara
https://www.contributors.ro/cine-plateste/
Dacă nu ai încasări trebuie sa acoperi de undeva cheltuielile bugetare
Acum câțiva ani pesedeaua a descoperit ca dezvoltatorii imobiliari o duc foarte greu și i-a scutit de unele taxe – orice legătură cu nordisu e pur întâmplătoare
Nu degeaba populația are atâta încredere în palavrament
Funcționarea statului implică cheltuieli
Iar la noi se obișnuiește să se fure mult la investițiile publice – sunt prea multe scandaluri cunoscute
Așa ca statu impozitează ceva ca să aibă de unde acoperii cheltuielile, afară de creditele luate
Doar dobânzi de vreo 40 mld pe primeie 7 luni – decât vreo 8 mld ieuro – este un articol recent pe contributors al Dl. Eugen Rădulescu
Parcă fostu șef la pesedea, unu ciolacul, descoperise ca am depășit Austria – greu la deal cu conducătorii mici
Depășire la hoție și furăciune, ca atât s-a putut cu conducerea tradițională
https://hotnews.ro/marcel-ciolacu-in-cinci-ani-vom-fi-in-primele-zece-pib-uri-ale-europei-austria-printre-tarile-pe-care-ar-urma-sa-le-depasim-1803121