duminică, iunie 14, 2026

Spaima

PSD în frunte cu șefa de mega-clan Viorica Vasilica Dăncilă este speriat de moarte. Social-democrații români se tem nu doar de faptul că moțiunea de cenzură a Opoziției are mari șanse să treacă, ci și fiindcă ea ar putea să însemne începutul procesului ieșirii lor din istorie.
Trecerea moțiunii poate să anunțe dezastrul pentru PSD nu numai la alegerile prezidențiale, acolo unde doamna Dăncilă oricum nu are nici o șansă, ci și la alegerile locale și la cele prezidențiale. Or, asta înseamnă gata bani, gata privilegii, se va termina cu avantajele care îi mai determină pe pesediști să stea alături, nici cea mai mică șansă ca baronii social-democraților români, băgătorii de seamă și ajutoarele lor partinice să aibă acces fraudulos la borcanul cu miere. Adică la bugetul țării pe care oricum l-au făcut varză.
Drept pentru care doamna Dăncilă&co promit bani Primăriilor, sume considerabile de care au făcut rost nu prea se știe de unde, anunță belșug în cazul în care vor păstra guvernarea și puterea, cumpără tot ceea ce se poate cumpără, îndeosebi parlamentari, voturi și conștiințe, fac turul televiziunilor cu scopul nu doar de a mai încerca să îi mai păcălească o dată pe români, ci și ca să se încurajeze singuri.
Nu a avut ea, sărmana doamnă V. V. Dăncilă, niciodată simțul ridicolului, dar mai ridicolă decât se dovedește a fi acum nu cred că ar fi fost vreodată. Insa care în acte încă mai este premierul României, dar care nu conduce decât un rest de guvern oferă în toate aceste zile unul dintre cele mai jalnice spectacole de care am avut parte în istoria post-decembristă a țării. Pe lângă mega-show-ul comico-ridicol în care se complace și se afundă zilnic numita V. V. Dăncilă, cele, la rându-le grotești, ale foștilor premieri Victor Ciorbea, Radu Vasile și Sorin Grindeanu care s-au baricadat și ei în Palatul Victoria cu gândul că de acolo nu îi va scoate nimeni chiar nu înseamnă mai nimic.
Doamna Dăncilă se duce la televiziuni doar spre a spune că moțiunea nu are nici o șansă și că PSD deține puterea și forța de a ieși învingător și de această dată.
Sigur, e o problemă că d-na Dăncilă, în loc să facă lucrul pentru care încă este plătită, adică să asigure guvernarea țării, pierde ore prețioase doar spre a-și alege rochia și broșa cu care urmează să se dea în fața națiunii în spectacol. Însă și mai grav mi se pare faptul că PSD a declanșat o infamă campanie de dezinformare a populației. A angajat tot felul de postaci recrutați din rândul inșilor de joasă speță care au misiunea de a propaga pe rețelele sociale mesaje al căror rost este acela de a induce spaima în rândul populației. Anunțând apocalipsa în cazul în care PSD va fi alungat de la guvernare.
E foarte adevărat că în vederea reușitei acestei vaste operațiuni de dezinformare PSD lucrează cu materialul clientului. Adică cu afirmațiile iresponsabile ale unor așa-ziși reprezentanți de seamă ai Opoziției, dar și cu cele ale unor pretinși avizați oameni de afaceri. Care, pornind de la premisa cum nu se poate mai corectă că, în cei aproape trei ani de guvernare, PSD, mai corect spus de guvernare PSD-ALDE, s-a umflat dincolo de marginile iertate aparatul bugetar, mai exact funcționărimea inutilă din ministere, instituții ale Statului, multe fără obiect concret de activitate, Consilii județene, Primării, deconcentrate, au vorbit despre necesitatea concedierilor și a tăierilor salariale masive. Fără să spună că de amputări de lefuri grosso-modo, așa că în vremea lui Băsescu-Petrov, nici măcar nu poate fi vorba și că vor fi trimise acasă ori să își caute slujbe în sectorul privat exclusiv persoanele considerate și dovedite incapabile sau inutile, învârtitorii de hârtii, angajații fictiv după metoda Dragnea-Bodog, și nu salariații din învățământ sau sănătate, locuri în care oricum există deficit de personal.
Din păcate, după ce a debitat pe la televiziuni verzi și uscate, dl. Florin Câțu, alias George Demetru Ladima al PNL, nu și-a mai aflat timp să facă precizările cuvenite. Degeaba a încercat dl. Ludovic Orban să repare situația, să dreagă busuiocul, spusele d-lui Câțu au făcut ravagii. Ele și altele asemănătoare sunt acum utilizate de PSD spre a induce spaima în rândul populației cu scopul mârșav de a masca spaima social-democraților în fața posibilității de a pierde puterea. Pentru mulți, mulți ani de acum încolo. Poate chiar definitiv.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Nu stiu cat de SCUMPE sunt broșele cu care se afișeaza Dăncilă.
    Însă miștourile pe acestă temă isi au originea in dialogurile zilnice dintre Denisse Riffai si avocata Lula – prin urmare sunt IEFTINE rău.

  2. Ultimele ( sper) zvarcoleli ale balaurului in justitie. Cum e posibil ca individa care a pus-o sub stare de pseudoarest pe Codruta Kovesi sa fie numita sefa la SS ( potrivit nume si-au ales…)?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro